Ferice de tine dacă ai ajuns la aceste trăiri! Eu nu am ajuns nicăieri dar mă străduiesc şi nădăjduiesc în mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Marea maijoritate a celor(foarte puţini de altfel) care au ajuns să aibă lucrătoare rugăciunea inimii nu vor să spună nimănui despre aceasta.

Am gandit mult daca sa spun sau nu cele ce le-am scris. Nu e lucrarea mea, ci a Domnului. Fara Dumnezeu nimic nu putem face. Eu zic ca nu putem nici respira cum se cuvine fara Dumnezeu.
Apoi m-am gandit sa nu scriu nimic ci sa tac, insa m-a napadit un sentiment de vinovatie fata de oameni care vine din gand egoist. Daca nimeni nu spune nimic, si toti tac de frica sa nu cada in pacat, si daca eu stiu ca poate fi aceasta cadere, sa alung egoismul si sa recunosc ca sunt nimic, ca nu avem nici un merit. de fapt asta este, nimic nu facem noi insine, cum spune sfantul Ioan Scararul: mintea e de la Dumnezeu, trupul e de la Dumnezeu, sufletul e de la Dumnezeu. Slava Tie Doamne pentru toate cate mi le-ai dat. Noi avem doar ratiunea alegerii.

M-am gandit cata cautare este pentru a o dobandi. Nimeni nu spune cum anume exact , de altfel este si foarte greu de explicat de aceea nu spun, nu pentru ca nu vor ci pentru ca e foarte greu de exprimat.
M-am gandit la toti cei care alearga dupa rugaciune asa cum si eu alerg si am zis sa va impartasesc ce am simtit. Ca asta facem aici , ne impartasim trairile unii altora.

Eu nu zic ca o am, nu stiu, nu cred, pentru ca nu este aproape tot timpul, mai sunt momente cand vin ganduri, traim in lume, ne lovim de lume, nu gandesti rau de lume , insa trebuie sa dai lumii iubirea ta, sa te darui lumii in felul tau. si e dificil. Daca as fii pustnica, da, insa asa.... facem ce putem. Cum am zis, ne nevoim cu rugaciune la Domnul.

NU,

nu-i voie, cum o să fie voie așa ceva... nici mai mult nici mai puțin.

Hai spune după mine:

Miluiește-Te Doamne Iisuse Hristoase și Cuvântul lui Dumnezeu... de la Pucioasa, Noule Ierusalime, și iartă-mă pe mine pacostea Ta, iartă-mă și mă împărtășește de mila și de desăvârșirea ta zâmbitoare și nu mă lepăda de la fața Ta cea curată... Nu mă lăsa doamne să mă usuc ca o piele de șarpe ascuns și pusă pe sârmă în arșița deșertelelor ispititoare, că știi Doamne că poftesc să... Tu știi că eu te vând... Iartă-mă El-zorabe... iartă-mă că fac afaceri pământești cu suflete cerești... Nu mă osândi la singurătate... nu mă osândi la minciuna măririi de sine, nu mă lăsa în iadul ascultării de sine pentru mărirea de sine, ci taie dă-le dracului, taie din deșertăciunile mele...
Iartă-mă Doamne... și te rog mai taie din ele dă-le dracului... din deșertăciuni.

Duhovnicul la care cu ajutorul lui Dumnezeu ajung uneori şi la a cărui uşă stau câte şapte sau zece ore pentru a primi câteva cuvinte de mângâiere mă întreabă de fiecare dată. " Mai citeşti Pelerinul Rus?" "Citesc părinte, dar nimic! " "mai citeşte-o odată!"
Această carte nu are un autor anume. Citind fiecare cuvânt din cartea acesta m-am gândit că ar putea fi scrisă de oricine a dobândit rugăciunea inimii şi nu vrea să-şi atribuie o identitate anume.

Ne spui lucruri folositoare dobrin., mii de mulţumiri. Ai însă grijă că ai obţinut ceva de mare preţ. Pe aici sunt puţini creştini atentici!
Sfinţii Părinţi ne sfătuiau să ne lăudăm mai ales cu neputinţele noastre sau "să fim deştepţi ca vulturii şi şireţi ca vulpile!(am citat din memorie)

Dorina, nu stiu daca ma insel, dar daca este cel la care ma gandesc eu, mi-e tare drag duhovnicul tau! Desi ne-am intalnit de putine ori si n-am prea stat la "taclale", omul acela mi-a deschis apetitul pentru anumite lucruri si de aceea ii sunt foarte recunoscator.
Cat despre "Pelerinul rus", cu mine s-a intamplat altfel: am inregistrat varianta vorbita a cartii, pe 8 CD-uri si obisnuiam sa le ascult in masina sau in timp ce trebaluiam prin casa. Uneori se intampla ca un anumit CD sa-l ascult de foarte multe ori, numai fiindca nu aveam timp sau chef sa-l mai schimb, sau mai exact, Dumnezeu dorea sa inteleg ceva ce-mi tot scapa mereu: invataturile Sf Siluan. Ascultasem acea parte de zeci si zeci de ori, pana am decis sa-l caut si sa aflu cat mai multe despre el. Iar ce-am gasit m-a ajutat sa ma cunosc mai bine si sa constientizez starea mea reala de om pacatos si lipsit de virtute. Comparandu-te cu cei induhovniciti, precum Sf. Siluan, nu poti sa nu realizezi in ce ape te scalzi si cat esti de predispus inselarii. Asa am inteles ca de fapt, cele mai de pret pentru mantuirea noastra, raman smerenia si dragostea pentru vrajmasi. Avandu-le pe acestea doua, diavolul devine neputincios.
Noi, mirenii, suntem prea corupti, prea compromisi ca sa ne stea gandul la "Rugaciunea lui Iisus". Avem tot felul de "pofte" pe care ni le facem, avem tot felul de ganduri vicioase pe care de fapt ori nu vrem sa le recunoastem, ori le tratam cu mare indulgenta. De fapt trebuie sa ni se inmoaie inima de dragoste si durere pentru fiecare pacatos, chiar pagan sau criminal fiind. Nu intelegem lucrul asta, spre nefericirea noastra si e foarte trist. Daca citim cu atentie pe sfintii parinti, vom constata o aparenta contradictie in invataturile lor, dar nu este, fiindca de fapt fiecare indeamna la unul si acelasi lucru: iubirea de aproape. Si cine e aproapele? Nu ne-a invatat Mantuitorul cine este? De ce ma intereseaza pe mine daca e catolic, sectar, pagan, ateu, urator de Dumnezeu?... Daca Dumnezeu mi-l scoate mie inainte, asta nu poate fi decat pentru mantuirea mea. Oferindu-i ura si nu dragoste, acel nefericit nu se va indrepta prin mine, ci mai rau va cadea. Doar o privire rautacioasa sa-i arunc, si voi declansa eu un razboi. Sunt multi care se considera vrednici sa declare razboi diavolului insusi, dar sunt in mare inselare. Diavolul are puteri nelimitate, numai prin voia lui Dumnezeu, iar el nu pe Dumnezeu Il uraste, ci pe om. In Dumnezeu crede si se cutremura. Cum as putea eu, un amarat pacatos sa spun ca nu ma tem de diavol si sa-i declar razboi? Raportul soricel-elefant este inca prea putin edificator, fata de adevarata stare de fapt. Singurele mele arme: nadejdea, smerenia, dragostea, credinta, rabdarea... Avandu-le pe acestea, Duhul Sfant Insusi, ma va apara.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Cuv. Paisie Aghioratul - Epistole

Fericit cel ce are o viata singuratica, neamestecat cu cei de pe pamant, ci si-a indumnezeit mintea.

Fericit cel care, desi amestecat cu cei multi, nu se intoarce spre cei multi, ci si-a inaltat intreaga inima spre Dumnezeu.

Fericit cel care dand toate averile sale L-a cumparat pe Hristos si are drept avutie numai crucea pe care o ridica sus.

Fericit cel care, gopodarindu-si averile curate, intinde o mana a lui Dumnezeu celor nevoiasi.

Fericita viata fericitilor neinjugati cu jugul casatoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturandu-se de trup.

Fericit cel care, chiar daca a cedat pentru putin legilor casatoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, avand putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte si mari Il aduce pe Hristos celor pamantesti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o faptura desavarsita.

Fericit cel care cu mari avanturi ale mintii vede stralucirea luminilor ceresti.

Fericit cel care cinsteste cu maini harnice pe Imparatul si e o lege pe viata pentru cei multi.

Toate acestea vor umple teascurile ceresti menite sa primeasca roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducand intr-alt loc; caci multe sunt salasurile multelor vieti(In 14, 2)

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a aratat sarac de pacate, care are aici o viata de plans, care nu se satura niciodata de hrana cea cereasca, care prin milostivire atrage spre el marea mila a lui Dumnezeu, care e prieten al pacii si curat cu inima, care suporta multe suferinte pentru multslavitul Hristos si va primi in schimb slava mare.

Strabate care cale vrei din acestea.Daca pe toate, e inca si mai bine;daca putine, e bine; iar daca una singura, si aceasta e placuta.Caci sunt poveri demne de purtat de toti, atat de cei desavarsiti, cat si de cei mai putin desavarsiti.Si Rahav n-a avut o viata impodobita, dar preainalta iubire de straini a facut-o slavita(Ios 2, 1 sq.).Prin smerita sa cugetare vamesul a fost mai presus decat fariseul trufas(Lc 18, 10 sq.)Mai buna e necasatoria, da, mai buna; dar daca se amesteca cu lumea si e pamanteasca, e mai rea dacat o casatorie cuminte.Inalta e viata celor ce petrec in neagoniseala prin munti, dar adeseori ingamfarea ii pravaleste jos si pe ei.Caci nemasurand virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori in inima o infumurare lipsita de judecata si adeseori cu mintea infierbantata, asemenea unor manji focosi, isi poarta piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.De aceea, fie ridica-te cu aripi usoare, fie ramai jos si alearga in siguranta, ca nu cumva din pricina greutatii tale aripa sa se indrepte spre pamant si sa cazi, inaltandu-te, cu cadere vrednica de mila.O nava mica dar stransa bine in piroane duce o mai mare incarcatura decat una neincleiata bine.Stramta e calea care duce spre poarta dumnezeiasca(Mt 7, 14), dar multe carari duc spre acea singura cale.Unii, pe care firea ii apleaca spre cele de aici, merg pe una, altii merg pe alta, tinandu-se numai de cea stramta.Nu tuturor le place aceeasi mancare, nici crestinilor nu li se potriveste o singura viata.Pentru toti insa cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea si ostenelile, tinerea in frau a turbarii patimilor inspaimantatoare, alungarea saturarii, punerea sub mana cea puternica a lui Hristos si tremurarea de ziua care va sa vina.Daca vei strabate pana la capat calea desavarsirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc.(Acestea) sunt legile lui Grigorie.

Sfantul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi,Grigorie din Nazianz-Teologul si epoca sa, Ed.Deisis, 2002, traducere de diacon Ioan I.Ica jr.

Nu te înşeli Culai, şi mie mie-e drag părintele.
În ceea ce priveşte îngăduinţa faţă de cei de alte confesiuni (nu prea înţeleg ce legătură are cu firul discuţiei de pe acest topic) pe mine mă deranjează foarte tare când subiectul este strict ortodox şi încep a da răspunsuri catolicii sau cei de alte confesiuni. Din bun simţ şi din respect pentru cei pe care-i cunosc şi îmi sunt prieteni fraţi şi surori creştini-ortodoxi mă abţin să dau o replică dură şi să-i trimit pe forumurile confesiunilor cărora le aparţin.

De multe ori m-am lasat dus de reactii "neortodoxe" si am facut dovada de orice, numai de intelepciune si rabdare, nu. Am apreciat foarte mult la cativa dintre forumisti, puterea de a sta deoparte, in momente delicate si am vazut ca nu sunt singurul. O vorba de bun simt face mai mult decat argumentul intregii Sfinte Scripturi la un loc, fiindca omul inselat, mandru si trufas, nu asteapta argumente, ci reactii pe care sa le vaneze.
M-as hazarda sa-ti spun ca parintele cu pricina iti va recomanda din nou "Pelerinul rus", de cum ii vei pasi in chilie, dar mi-e ca te supar prea tare!... Iarta-ma, daca deja am facut-o!...

Iertare, dar uneori lipsa de reacţie poate fi şi semn de laşitate , de frică în a primi nu ştiu ce răspuns răutăcios , sau chiar de frica gâlcevii , fie ea şi în scris . Înclin să cred că Dorina are dreptate ! Te rog să nu te superi că te contrazic.

Minunate. Absolut minunate.
Nu degeaba ajunsesera se se certe crestinii, in vremea de inceput pe acesti trei mari sfinti, Vasile, Grigore si Ioan, pentru a stabili care este cel mai mare cuvantator de Dumnezeu. Asa s-a ajuns sa fie sarbatoarea Trei ierarhi. Si daca acum ne-am intreba unii pe altii care zicem ca e mai mare: cu adevarat ca vom spune : toti trei.
Multumesc

Nu mă supăr!

Redau aici o intrebare si un raspuns din dialogul dintre un mirean si un monah.

"- Intreb asta pentru ca a trai in lume, ajungem sa nu ne nevoim trupurile cum ar trebui, sa nu tinem post permanent (desi stiu ca asta e posibil) si astfel niciodata inima noastra sa fie pe deplin curatita. Si daca totusi ne rugam cu aceasta rugaciune savarsim noi o greseala, sau nu dobandim scopul adica acela de a ne ruga si de a reusi astfel sa ne ferim de ispite?
Noi oamenii, purtam pacate multe, suntem ispititi permanent si atunci este bine totusi sa nu spunem aceasta rugaciune? sa ne limitam la Tatal nostru, sau la rugaciunile stiute?
Astazi peste tot unde intorci capul vezi raul: deschizi televizorul si vezi rau, vrei sa vezi un film si auzi si o replica rea, iesi afara si trece pe langa tine un om care injura, nu ajunge ca te lupti cu tine, dar te lupti si cu lumea si atunci mai suntem noi vrednici de Rugaciunea inimii? Eu mi-am facut un obicei, ca la fiecare rau pe care il vad sau aud sa imi spun in minte rugaciunea inimii si marturisesc ca am ajuns sa o spun deseori din asta pricina. Gresesc?
Cateodata ma gandesc ca la cate pacate am nu ar trebui sa cutez , sa indraznesc la aceasta rugaciune . Gresesc?"

"Sora, orice vedem, auzim, etc., ne poate ori ridica cu mintea în rugăciune la Dumnezeu, ori ne poate pogorî la iad; depinde de noi spre ce înclinăm. Vezi/auzi întâmplător nişte spurcăciuni (la tv., pe stradă,..), şi Dumnezeu le vede, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi îngerii. Dar nici Maica Domnului, nici îngerii, nici sfinţii nu păcătuiesc în vreun fel văzându-le, ci fac lucrare duhovnicească. Sfântul Paisie cel Mare (paremi-se) a văzut o femeie şi un bărbat curvind, însă nu a păcătuit judecându-i (căci patimile tinereţii îi amorţiseră din pricina ascezei), ci smerindu-se, se prihănea şi se plângea pe sine zicând: "Aceştia, acum păcătuiesc, dar mâine, pocăindu-se se vor mântui. Însă eu voi păcătui mâine (fără darul lui Dumnezeu), şi nu mă voi pocăi, lipsindu-mă astfel de mântuire." Zicând el acestea, Îngerul Domnului arătându-i-se cu o sabie de foc în mână, i-a spus că dacă avea să-i judece pe cei ce i-a văzut păcătuind (cum ar fi:"măi ce oameni!", spus pe un ton dispreţuitor), cu acea sabie avea să îl taie în două.
Un alt exemplu îl dă Cuv. Paisie Aghioritul, cu medicul acela grec din America, pe care îl părăsise soţia, lăsându-l cu trei copii şi fără a şti ceva despre ea. După un timp, avea să afle de la un concetăţean întors de curând din Grecia, că soţia lui era desfrânată în Pireu. Cum a reacţionat omul nostru? oare judecâd-o, umplându-se de gelozie, etc.? Nu, ci a reacţionat creştineşte, căzând în genunchi, şi rugându-se lui Dumnezeu cu durere pentru ea:"Dumnezeul meu, ce va fi cu sufletul ei? Ai milă de ea!". Răspunsul lui Dumnezeu:deodată, lumina necreată a strălucit împrejurul lui,.... ATENŢIE: Părintele Paisie spune că acel medic grec, poate nici Sfânta zi de Vineri nu o postea, şi cu toate acestea s-a învrednicit de la Dumnezeu de ce nu se învrednicesc unii călugări decât poate la sfârşitul vieţii lor. Apoi, tot Părintele Paisie Aghioritul mai spune de un tânăr, care plecând în pelerinaj în Patmos, din lucrarea diavolului i s-a aruncat de gât o fată, spre a-l trage la păcat, pe care el a împins-o cu putere reufuzând păcatul. Mai apoi zicea în sine:"Dumnezeul meu, pentru prostii am venit eu până aici?" Seara, pe când se afla la hotel, Însuşi Domnul i S-a arătat. Şi de atunci şi sfinţii i se arătau mângâindu-l în ispite şi necazuri.
(Şi)În acestea, se împlinesc cuvintele Sfinţilor Părinţi care spun că: "De la fratele îţi vin ori mântuirea ori pierzarea."

Asa am invatat sa nu pacatuiesc judecand, pentru ca pot pierde darul si maine, cel ce pacatuieste se pocaieste si se smereste iar eu cazut fiind din smerenie, ma pierd prin pierderea darului lui Dumnezeu.

Roaga-te pentru mine te rog, Mihaela Eleonora

Dragul meu Cristian, nu vreau sa-ti raspund de dragul polemicii. Vreau numai sa intelegem cu totii ca acest "uneori" il indeparteaza pe Dumnezeu de fiecare data din inima noastra, cand indraznim mai mult decat ni se cuvine. E foarte trist ca noi habar nu avem ce si cat ni se cuvine. Cui dovedim acest semn de lasitate si ce asteptam de la unii (partizanii gandurilor noastre), sau ce asteptam de la ceilalti? In lupta cu vrajmasul, oricum pierdem, daca nu ne smerim. Am in minte zeci de invataturi ale mai multor sfinti parinti, iar asta imi da putere sa ma straduiesc sa ajung macar la degetul cel mic al taierii voii lor. Atat cat timp diavolului inca i se permite sa ma incerce, inseamna ca eu mai am cale lunga pana sa fac voia lui Dumnezeu. Atat timp cat eu inca nu realizez ca fac voia vrajmasului, inseamna ca sunt deja in bratele lui si pe cale opusa manturii. Cui ii va fi mila de mine la judecata mea? Vrajmasii vor avea atatea de aratat? Iar ei nu stiu de mila. Unde imi manifest eu, mila? Fata de cei dragi mie? Dar asa fac si pacatosii; cu ce ma deosebesc de ei?
Obisnuim sa amintim de invataturi sfinte, dar de ce ne sunt atat de straine? De ce lasam veninul sa ne circule prin vorbe si prin vene? "Iata, lege noua va dau voua: Iubiti-va unii pe altii, asa cum eu v-am iubit!... Sau: "Doamne, nu le socoti lor acestea si iarta-i ca nu stiu ce fac!" ... "Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?" Ce ne trebuie noua ca sa ne descatusam iubirea lasata de Dumnezeu in fiecare fiinta umana? Cu ce ma ajuta pe mine sa devin dusmanul cuiva? Il ajuta in mantuirea lui, pozitia mea fatisa de "Gigi-duru", ca mie oricum imi dauneaza? Eu pot scormoni in invataturile Sfintei Scripturi si a sfintilor parinti exact pe masura intelegerii mele. Daca eu am inteles din intreaga Sfanta Scriptura, doar cum se pune mana pe bici, mare iscusinta a avut vrajmasul in ratacirea mea. Nu sunt vrednic eu, pacatosul sa ma aflu in alta parte, decat la cealalta extremitate a biciului. Eu sunt neghina, buruiana nebuna, rod otravitor, iar mana pe care o ridic asupra aproapelui meu, ma va osandi si ma va afunda in adanc. Nu vrajmasul, ci eu, prin propria mea alegere si vointa, imi impovarez sufletul.
Dar... am vorbit prea mult si cu siguranta, nu pe masura asteptarilor tale. Iarta-ma, Cristian. Dar e atat de pacat sa ai un suflet atat de mare si ostenitor si sa pierzi Harul bunului Dumnezeu...

@dobrin7m Iata o alta frumoasa lectie de intelepciune. Si mai spunem ca Dumnezeu nu revarsa har...
Nu vreau sa ne dam dreptate de dragul simpatiilor reciproce. Am constatat ca asta face mult rau celor de alta parere. Dar de dragul lui Dumnezeu, merita sa apreciem si sa dam slava Lui.

Am o lista mereu in crestere. Nimic nu-i mai bine-primit la Dumnezeu decat rugaciunile facute unii pentru altii...
La randul meu, si eu am mare nevoie de rugaciunile celorlalti...

Vai frate, cite vorbe folosesti din sfintele Sripturi si habar nu ai de sensul lor real , ba mai mult , le folosesti atit de aiurea incit iti pot servi scopului tau .
Sa sti ca la atitudinea ta , aceasta, cu nonsalanta imi permit si eu sa vorbesc direct si fara false maniere sau falsa dragoste frateasca . Daca ma scuzi sau nu , daca ma ierti sau nu deja nu mai este treaba mea ci a ta , iar aceasta treaba a inceput din momentul in care ai acceptat sa imbraci aceasta atitudine .
Ai ales exact pe dos pasaje din Scriptura care numai dragostea fata de aproapele nu arata , adica nu asta a dorit Mintuitorul sa arate .
Daca ai dubii , indoieli sau repulsie agresiva fata de acestea voi comenta eu in continuare dar te rog sa iei in lectura cartile de predici ale Sf. Ioan Hrisostom, ale Sf. I. Briancianinov, ale Sf. N. Velimirovici si ale Mitropolitului Ardealului A. Plamadeala .

Deci , versetul : "Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?" este raspunsul lui Hristos la prigonirea ortodocsilor din Ierusalim si urmind imediat sa se intimple si cu cei din Antiohia . Dar Hristos a spus chiar acum citeva zile intr-o evenghelie a Sa : ,,... orice veti face acestora mai mici ca mine , Mie imi veti face" referindu-se ca atit atunci cind facem ceva bun crestinilor (hranire, imbracare, adapare, cercetare in temnita, gazduire,etc) dar mai ales ceva rau (ca si in cazul acestei prigoniri a lui Saul) este ca si cum in mod direct Mintuitorului i s-ar face . Pt. aceasta nici nu ii spune lui Saul de ce ii prigoneste pe crestini ci se exprima direct referitor la El : ,,, de ce Ma prigonesti (pe mine !)" Corect formal ar fi fost sa spuna ,, de ce ii prigonesti pe ucenicii mei" dar datorita semnificatiei magistrale si directe a consecintei s-a exprimat cu ideea finala si nu cu idei pe cale de consecinta .
Nu este vorba in principal de vreo dragoste anume ci de legatura strinsa dintre capul bisericii , Hristos, si madularele sale : cel ce da in ei , in Mine loveste"!

"Iata, lege noua va dau voua: Iubiti-va unii pe altii, asa cum eu v-am iubit!... Sau: "Doamne, nu le socoti lor acestea si iarta-i ca nu stiu ce fac!"
Aceste doua versete desi din locuri diferite sunt inrudite ca explicatie .
Sa incepem cu primul :
Cui da aceasta porunca Mintuitorul ? Poporului adunat la minunea inmultirii pestilor si pinilor ? Nu ! Dar de ce acelora nu le-a spus aceasta, sa zicem, lege a iubirii deoarece era cel mai indreptatit, fiind mult mai multi ? De ce o spune numai apostolilor ? De ce nu o spune pe cruce pt. ucenicii sai si pt. cei care asistau la rastignire ? De ce spunind-o doar ucenicilor(si neprecizind ca este pt. omul de pe pamint) de ce vroia sa ii diferentieze pe acestia , prin iubire, de iudeii mozaicani , in primul rind si mai apoi de toti ceilalti pagini ?
Pt. ca noua lege a lui avea la baza altceva decit formalismul credintei . Legea mozaica nu mintuieste ... implinirea ei formala implica o traire superficiala a credinciosului , o fatarnicie repondenta la iubirea adevarata a lui Dumnezeu . Si mergind mai departe cu ideatia , toti cei care isi vor stabili o noua relatie cu Dumnezeu , bazata pe dragostea sincera si nu formala si care vor intelege sa iubeasca asisderea pe toti cei ce vor face intocmai cu apostiolii in noua relatie cu Dumnezeu , aceia frati se vor numi al aceluiasi Dumnezeu si se vor iubi la rindul lor intre ei precum fratii .
Pai daca aceasta porunca era , precum credeti dvs., despre iubire in principal ,atunci pt.ce indeamna sa cercetam duhurile/oamenii , sa recunoastem pomul bun dupa roade , de ce pomul fara roade se va taia si se va arunca in focul cel vesnic ? de ce in misiunile lor la neamuri ii indeamna pe apostoli sa lase pacea lor in casele in care sunt bine primiti iar in cele in care nu sunt primiti sau prigoniti ii indeamna ca si praful de pe sandalele lor sa il scuture si sa plece mai departe ?
Oare in aceste porunci uitase Hristos de dragostea amintita in alte locuri ? Sau era cu doua fete, ba alba , ba neagra ? Pai atunci nu era cazul sa spuna apostolilor : mai, iubiti pe toti care va ies in cale , indiferent ca sunt satane sau prigonitori, indiferent ca ma cinstesc pe mine sau ca ma hulesc !
Porunca dragostei este una pt. un mare discernamint .
Dar asta nu trebuie sa va expedieze pe dvs. in extrema opusa si sa intelegeti cum ca ortodocsii ar trebui sa prigoneasca pe cei de alte credinte . Nu tocmai ! Am mai spus asta de zeci de ori de ma doare gura ... de cind tot scriu ! De ce tineti mortis ca daca nu ne iubim intr-un anume fel insemneaza neaparat ca si suntem dusmani ... nu este deloc adevarat !
In icoana catolica ca si in cintarea ortodoxa ,, A batut la usa ta" Hristos este inchipuit , aratat, ca bate deopotriva la toate usile sufletului , necautind la ,,culoare" dar nu intra decit acolo unde omul voieste sa deschida . Nici decum nu face risipa de dragoste prosteasca sa zica : mai , hai ca asta nu stie cine sunt Eu , dar acu am sa trec peste vointa lui , am sa intru , am sa-i las pacea Mea lui, si il voi mintui fara voia lui ! Nici pe departe nu se intimpla asa ... perecum bine stim cu totii , numai ca asa ne apuca cite o data ispititorul si da cu noi de pamint punindu-ne sa ne umplem deodata de o stinta absurda si sa pornind la drum blagoslovind cu ea pe toti fara nici o deosebire .

Ultimul verset ,, Iarta-i Tata , ca nu stiu ... " este si mai departe de intentia dvs.
La acest verset se raspunde cu : nici in Dumnezeu nu credeti cu adevarat si nici Scripturile nu le cunoasteti !
Nu de iubire este vorba aici , sau nu in principal .
Desi Dumnezeu le-a dat evreilor profeti care sa faca cunosuta voia Lui, desi le-a spus totul despre cum va fi in ziua in care El se va impaca cu omenirea , totusi datorita necredintei reale ale lor si doar a unui formalism pt. Lege si a unei iubiri fatarnice fata de El ajung sa il prigoneasca pe insusi Mintuuitorul refuzind astfel impacarea cu Creatorul . Dar cei din zilele acelea , fariseii, saducheii, irodianii , zelotistii , etc erau pur si simplu nevinovati deoarece aceasta falsa invatatura o mostenisera de la parinti si strabuni care si-au pierdut sensul real al credintei prin importul idolatric , mai ales, de-a lungul istoriei. Desi acesti contemporani ai Mintuittorului cadeau sub judecata lui Dumnezeu , in esenta ei erau nevinovati , inafara de orice credinta si intelegere a dumnezeirii. Ei scapau milele si iubirea lui Dumnezeu catre ei , prin impacare, ei scapau unicul moment al istoriei mintuirii omului , ba chiar , prin gestul lor, ajungeau sa cada sub inselarea ispititorului ucigind pe insusi Fiul lui Dumnezeu .

Este mult mai mult de discutat pe aceste versete , dar nu putem sa punem de o conferinta tocmai aici.
Si inca ceva , eu nu am nimic cu dvs, ar fi pacat sa esuati astfel ci doar am dorit , din punctele mele de informare si de vedere, sa indrept putin citeva versete .
Daca v-ati suparat imi pare rau .

Eu vad ca nu sunteti de acord cu iubirea aplicata cu buna rinduiala si dreapta socoteala ci va legati strins de iubirea neconditionata . Dar asta este numai treaba dvs. Nu este musai sa faceti sau sa ginditi ca si mine . Sunteti un om liber ... faceti ce doriti , dar despre Scriptura mai povestim . Daca nu v-ati suparat !

Spui lucruri frumoase dar care sunt in contradictie cu ceea ce spun Sfintii Parinti - ca tot i-ai amintit. Cam asta stiu eu ca spun Sfintii Parinti: "Cu oamenii să te împaci dar cu păcatele să te cerţi."

Frate Zaharia, daca Dumnezeu mi-ar ajuta sa trec atat de usor si peste alte slabiciuni, cum trec peste astfel de momente, mare mila si-ar face cu mine. Ti-am mai cerut si altadata iertare si as vrea sa ma crezi ca n-am facut-o formal. Nu vreau sa te necajesc cu ale mele... Eu sunt prea putin important in tot angrenajul asta din care facem parte cu sau fara voia noastra. Incerc sa pun suflet, dar ce face omul dincolo de monitor si ce interpretari da, cine mai stie? Intr-adevar, probabil pentru anumite persoane, pare ca le mai amestec. Nu mi-o lua in nume de rau. Am la randul meu zeci sau sute de citate pe care as putea sa le aduc ca sa-mi sustin pozitia, uneori din aceiasi sfinti parinti de care amintesti, alteori din altii care mie mi-au ajuns mult mai adanc in suflet. Dar cui ar folosi?
Ma rog de o vreme buna, sa pot iubi neconditionat. Uneori am reusit, de mai multe ori, nu. Mi-ar parea nespus de rau sa fiu suspectat de nesinceritate. Dincolo de orice ambitie si dorinta desarta, raman eu, omul slab, care vrea totusi sa se indrepte. Iar indreptarea o pot afla asa cum imi oranduieste Dumnezeu. Prin tine, Cristian, si atatia altii care ca si mine, nu au numai bune sau numai rele. Multe am invatat de la cel care tocmai ne-a parasit (Scott), dar iata ca nu i-am spus-o niciodata. Stie Dumnezeu cat har pune in vorbele fiecaruia. Probabil tie nu-ti pot fi de nici un ajutor. (Nu spun mai mult, ca sa nu crezi ca ironizez) Dar daca privim cu inima deschisa la fiecare om in parte, vom intelege ca Dumnezeu vrea ca fiecare sa invete de la fiecare cate ceva. Nu suntem profeti sa primim informatia direct de sursa si nu ma lupt cu nimeni pentru vreun privilegiu. Fiecare intelege atat cat si cum ii este ingaduit. Daca tu te consideri cu niste trepte mai sus fata de atatia altii, ar trebui sa fii fericit, dar din pacate mesajele tale spun altceva. Iarta-ma! Iar am sarit calul, desi imi propusesem sa nu mai spun nici o vorba care sa doara.
Invata-ma cu blandete, frate Zaharia si cu multa dragoste. Altfel nu poti avea aderenta, crede-ma.

E greu sa pricep... Daca sunt lucruri frumoase, ar insemna ca NU sunt in contradictie. Poate ca eu ma exprim mai putin pe intelesul semenilor mei, fiindca exclud din capul locului o rastalmacire rau-voitoare.
Nu stiu, chiar nu stiu unde am sustinut eu ca as fi de acord cu pacatul? Tot ce am incercat sa spun este ca singurul mod de a-l ajuta pe pacatos si pe mine insumi in acelasi timp si la randul meu poate mai pacatos decat el, este sa nu-l umilesc, ci - daca accepta dialogul - sa-i ofer in primul rand dragoste, apoi sa-l ajut sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Daca nu e dispus la dialog, nimic nu e mai de folos decat rugaciunea sincera, fara ca el sa stie.
Am la indemana astfel de povete ale sfintilor parinti si acum in perioada asta chiar m-a invrednicit Dumnezeu sa le citesc mai des. Dar in primul rand nu-mi place sa dau copy&paste, in al doilea, nici n-as putea, fiindca sunt in format PDF si nu ma prea pricep in IT, iar in al treilea, nu vreau sa dovedesc nimic. Tot ce scriu este mai mult pentru propria mea lupta, este un mod de a-mi insusi toate aceste invataturi, prin repetitie...
Doamne-ajuta!

Iti ramin indatorat pt. mina/bunavointa intinsa . Probabil ca ar fi cazul sa am in vedere si altceva decit adevarul scripturistic .
Imi cer iertare pt. situatia in care , dincolo de o discutie principiala, te-am necajit .

Pai tocmai ai vorbit foarte mult si am afirmat ca spui lucruri fumoase in stilul tau caracteristic de a le expune, insa ai uitat esenta tocmai ce eu am subliniat-o intr-o fraza - adica sa te impotrivesti pacatului - ceea ce tu in acel post nu sustii, cel putin eu asta am inteles.
Tu ai vorbit doar de dragoste fata de apropele, fata de pacatos etc.

ps: sper sa ma fi inteles acum

Mie? Nu, frate! Am fost de atatea ori transant sau rautacios incat stiu sigur ca sunt pe "credit".
Dumnezeu sa-si faca mila de sufletele noastre. In principiu, fiecare e incredintat ca face bine. Daca s-ar inventa o "gaselnita" prin care sa putem realiza inainte de a lua o decizie, care va fi efectul acelei decizii, cred ca doar prostii nu s-ar mantui. Acea "gaselnita" exista deja, dar ca sa ai acces la ea, trebuie sa stai departe de calculator si de lume, multi ani, in post si rugaciune continua...
Mi-am amintit zilele acestea de Valeriu Gafencu... Nici nu-i nevoie sa mergem mai departe de zilele noastre, ca sa intelegem ca daca Dumnezeu gaseste in om iubire, smerenie si sacrificiu, il ajuta sa devina si sfant...

Mare adevar ai spus Culai draga , si-ti multumesc pentru cuvintele tale pe care le-am citit azi dimineata , si care mi-au mers la suflet , dar mai ales la minte . Folositor topic asa cum decurge el acum . De ar fi tot forumul astfel , multa intelepciune si liniste ar fi pe aici . Multumesc inca odata !
Doamne ajuta !

curiosity killed the cat
 

wow! am fost si eu curioasa sa vad ce rugaciuni se spun pe aici de sunt atatia vizualizatori online (32!!)... si cand colo, era doar ceva polemica. :40:eu nu prea intru pe sectiunea asta, ca ziceam, eh, ce sa mai fie decat niste alte rugaciuni.

Polemici ? ? ? Pe acest thread in nici un caz ! Chiar mi-au placut discutile dintre Culai si Zaharia , mature si de bun simt !

discutiile
 

mă rog, ideea era că nu sunt rugăciuni. sau poate sunt și nu mi-am dat eu seama?!

sper să nu-mi vii cu replica : "cel ce se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă".

oricum, nu aici. please.

"Ce urmarim prin practicarea "Rugaciunii lui Iisus"?

1. Despatimirea, adica izbavirea de patimi: ura, vrajba, invidie,nerabdare, razbunare, betie, lacomie, desfrâu, zgârcenie, clevetire, vorbire în dsert etc.; acesta este primul stadiu.

2. Al doilea stadiu este despatimirea de imaginiile pacatelor,care persista înca în minte si simturi, de care trebuie sa ne curatim prin staruinta în rugaciune. Si Duhul vine în ajutorul sabiciunii noastre "caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, dar Duhul Însusi mijloceste pentru noi cu suspine de negrait" (Romani 8, 26);Dar sa nu fim ca acei crestini care zic: "Ia sa încerc!", ci sa spunem: "Ia sa încep si sa am continuitate", pentru ca harul Duhului Sfânt te va ajuta si te vei izbavi în aceasta treaptasi de ceea ce se numeste imaginea pacatelor, deoarece în memoria noastra pastam amintirea pacatelor, iar în simtiri înca persista dorintele pacatoase. Dar daca vom starui în rugaciune, harul lui Dumnezeune va ajuta sa ne izbavim de imaginile si de amintirea pacatelor.

3. Al treilea stadiu este îndumnezeirea, când harul lui Dumnezeu ramâne si lucreaza într-o inima curtita de zgura pacatelor, dupa cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Sunteti templul lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu locuieste-ntru voi" (1 Cor. 3, 16) si harul lui Dumnezeu se roaga împreuna cu duhul nostru cu suspine de negrait (Romani 8, 26). În aceasta treapta a rugaciunii vom avea adevarata smerenie, adevarata umilinta, adevarata pocainta si adevarata rugaciune,pentru ca harul lui Dumnezeu salasluieste în noi si ne lumineaza si ne întelepteste.Dar sa nu mâhnim Duhul lui Dumnezeu, ca nu cumva sa se îndeparteze de la noi si sa ramânem în pacatele noastre. Pentru ca duhul cel rau va gasi inima curata si împodobita si se va întoarce în ea cu alte sapte duhuri rele." Din cartea Rugaciunea lui IIsus pentru incepatori - Dialog cu Par. Arhim. Mina Dobzeu

De ce , oriunde e binevenita rugaciunea , ea nu e limitata in spatiu , in timp . . . !:1:

Când cei trei ucenici L-au văzut pe Domnul schimbat la faţă pe Tabor, Petru, aflat în uimire şi fericire (extaz?), spune: „Doamne, bine ne este să fim aici; dacă vrei, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi una lui Ilie“ (Mateii 17, 4). Vroia, cu alte cuvinte, să păstreze pentru totdeauna acel moment, acea stare fericită de a fi în lumina Domnului. Ce altceva mai putea dori? Însă Domnul mergea către jertfa Sa, pe care Petru n-o înţelgea atunci (motiv pentru care încearcă să-L oprească).

Cred că acelaşi lucru se poate întâmpla cu oricine se apropie de lumina dumnezeiască prin practicarea rugăciunii. Există riscul ca, îmbătat de frumuseţea, pacea, desăvârşirea acestei lumini, să nu mai vrei niciodată să o părăseşti, să rămâi pe veci cu ea. Nu vei putea să o păstrezi pe veci, dar te vei strădui mereu şi mereu, toată viaţa, ca să o guşti din nou, măcar pentru câteva clipe ce-ţi vor părea veşnice.
Totuşi, cred că trebuie să şi coborâm de pe Tabor către oameni, cum a făcut şi Domnul. Dacă mila Sa se pogoară peste tine şi El binevoieşte a-ţi lumina inima, venind să locuiască întru tine, trebuie să-L laşi să fie şi lucrător în tine, să se facă voia Lui în tine, să poţi ajunge, cândva, să spui: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”.

„Fericit îi cel fericit de Dumnezeu că acela este fericit de Dumnezeu.”
Nefericit este cel prost că dacă-l apucă frica se întoarce și te taie în bătaie... de supărare pe viață. (nu mă refer la cineva anume ci la dezamăgitori, (disappoint cum ar defini americanul acest termen, și cum a fost prezentat în filmul de aseară de pe HBO, ală cu del Caprio ce a fost și de revelion, cu niveluri de visare în subconștient)

"Precum mancarurile aducatoare de boala, indata ce au fost primite in trup supara, iar cel ce le-a mancat, simtind indata vatamarea, cauta sa le verse mai repede prin vreun leac si asa ramane nevatamat, la fel si mintea, cand a primit sa inghita gandurile si simte amaraciunea lor, le varsa cu usurinta prin Rugaciunea lui Iisus, strigata din adancurile inimii, si le leapada cu desavarsire, precum au invatat si cercat cu stiinta acest lucru cei ce se indeletnicesc cu trezvia" (Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, suta a doua, c.86, Filocalia IV).

O carte despre nevointa duhovniceasca in Muntele Athos si despre rugaciunea inimii, ,,O noapte in pustie''
de Arhimandritul Hieroteos Vlachos:

http://www.munteleathos.com/Pagina/A...apte_in_pustie