Grigorie de Nyssa , marele filozof si fratele marelui Vasile considera rugaciunea gurii , granita cea mai departata a rugaciunii , find de fapt treapta cea mai de jos din scara rugaciunii . Nu trebuie sa deznadajduim , caci nimeni nu s-a nascut invatat , iar urcusul pe treptele rugaciunii nu are sfarsit , iar cu multa dragoste , credinta si exercitiu , treapta cu treapta vom urca in rugaciunea noastra , cea care ne uneste cu Dumnezeu .

Draga Cristi ...mi-as dori o rugaciune referitoare la lacrimi....Stii vreuna?

Multe , foarte multe rugăciuni amintesc de lacrimi , mai ales cele de pocăinţă , cele către Maica Domnului , mai ales în Psaltira Maicii Domnului , şi chiar în Psalmii lui David . O rugăciune numai despre lacrimi nu am, dar am o scrisoare scrisă de Georgiana care o putem lua ca un strigăt, ca o rugăciune, ca o lacrimă , ca o mărturisire , ca ce vrem noi , dar în primul rând o scrisoare ( rugăciune ) de dor şi lacrimi :http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iub...rimi-curg.html

călător prin ploaie
 

Tocmai a început să "plângă cerul", afară plouă , eşti un veritabil "călător prin ploaie" . Doamne ajută !+

Doamne ajuta
 

Fiind in postul cel mare,am gasit o carte cu rugaciuni care se cheama chiar "rugaciunile postului mare",in care am gasit "plinsurile",asa se cheama a Sf,Efrem Sirul.Aceste rugaciuni sunt ptr,fiecare zi a saptaminii.Adica:"Plansul de luni seara"..."Plansul de marti seara"si tot asa pina la sf,saptamanii.Sunt rugaciuni foarte potrivite ptr.aceste zile.Personal ,ma simt foarte bine dupa ce citesc seara aceste "plansuri".....si indraznesc sa recomand celor care doresc sa-si simta sufletul pe "calea "spre mantuire....Doamne Ajuta.....

Un raspuns excelent ce se potriveste si pentru colega si prietena noastra : calator prin ploaie ! . Cele sapte plansuri : http://www.sfaturiortodoxe.ro/celesapteplansuri.htm

Importanta rugaciunii am gasit-o exprimata plastic in filmul (dureaza 10 minute) cu titlul "Pustnicul si ucenicul sau". Acolo apare si Scara, pana la Preasfanta Nascatoare.
De asemenea, tastind pe Google titlul de mai sus, am gasit o poveste uimitoare a scriitorului Ion Agarbiceanu.
Va recomand, in caz ca nu ati vazut/citit cele doua bijuterii, sa accesati grabnic...
Un preot care imi e prieten (din copilarie) mi-a zis opinia lui: "aici - se referea la filmuletz, e concentrata toata ortodoxia".
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!

Cristi, te rog sa detaliezi putin pasajul asta, imi pare un gand plin de miez. (Si nu sunt multumit de interpretarea mea saraca si stangace.) Te rog, daca se poate...
Doamne ajuta!

Draga Ioan Cezar
 

Am scris eu ceva la inceputul thread-ului , dar accentuez si aici cateva aspecte , nu pe toate ca mi-ar trebui pagini intregi ! Gura-mintea-inima , acestea sunt cele care participa la rugaciune ! Atata timp cat ele sunt separate , lasate in voia lor , vorbim doar de un monolog , sau de rugaciunea facuta din "obligatie-frica. . . ", si ai vazut cata povara e uneori in indeplinirea orelor de rugaciune , caci mintea e imprastiata spre grijile lumesti , iar inima saraca se zbate in durerile pricinuite de cele ce sunt transmise de minte , caci nu putem separa madularele noastre oricat ne-am stradui noi . Ele lucreaza impreuna , iar cand unul din madulare sufera , toate celelalte sunt afectate . Cum am mai spus , rugaciunea gurii este cea mai de jos treapta a rugaciunii , la care ne oprim foarte multi dintre noi , avand doar impresia ca am inaintat , dar nu , nu-i adevarat . De ce ? Simplu , un sporit in rugaciune , in vecii vecilor nu va mai fi afectat de necazurile lumesti , nu se va mai mania , nu va mai fi mandru , nu se va mai supara pe cel de langa el , etc , deci va fi cu adevarat smerit ! Cati am ajuns in stadiul asta ? Din pacate avem mult de munca , iar mare inselare e in a cauta formule magice , retete ,tehnici , sau mai stiu eu ce , pentru ca rugaciunea te lipeste de Dumnezeu si te face un duh cu El , dar asta nu se face batand din palme , si in nici un caz bazandu-ne doar pe fortele proprii , ci repetand obsedant : " Doamne invata-ma sa ma rog Tie! ". Atata timp cat sufletul nu participa efectiv la rugaciune , munca si nevointa noastra este in zadar , adica suntem in monolog . Sa nu uirti , frate draga ca sufletul nostru are doua parti : mintea si inima , si pe acestea trebuie sa le cucerim prin rugaciune , sa le punem efectiv la lucru . A noastra sa fie vointa , caci restul le dobandim cu darul lui Dumnezeu !

Multumesc pentru povestea lui Agirbiceanu - http://www.scribd.com/doc/7131381/Pustnicul-Si-Ucenicul. O citesc acum.

Duhul Sfant , luand parte la neputinta noastra vine la noi , cu toate ca suntem necurati de patimi si de pacate . Si daca afla mintea rugandu-se cu sinceritate doar Acestuia , o ia in stapanire si pierde toata ceata gandurilor si cugetelor viclene care-o inconjoara , si-o indeamna la iubirea rugaciunii duhovnicesti . Deci , cum am spus si mai sus , a noastra sa fie vointa , caci restul le dobandim cu darul lui Dumnezeu . Ce frumos spunea Sfantul Nil Ascetul :" Fericita este mintea care la vremea rugaciunii nu plazmuieste inlauntrul ei nicio infatisare ! Fericita este mintea care se roaga nestingherita si dobandeste in timp, mai mult , dorul dupa Dumnezeu ! Fericita este mintea care la vremea rugaciunii , devine nemateriala , si libera de toate ! Fericita este mintea care la vremea rugaciunii , ramane netulburata de niciun lucru !"Daca la vremea rugaciunii , simtim o bucurie mai mare decat orice alta bucurie , atunci cu siguranta am aflat rugaciunea adevarata ! Asa sa ne ajute Dumnezeu !+

Rugaciunea ca tamaduire in necazuri , tulburari si nevoi
 

Larisa , colaboratoare a acestui site , semneaza un artcol ce merita citit :http://www.crestinortodox.ro/diverse...or-124161.html

Redau mai jos un frumos indemn la rugaciune al Sfantului Ioan Gura de Aur:

"Gandeste-te ce lucru bun este ca, in adancul noptii, cand toti oamenii, fiarele si dobitoacele dorm, cand domneste linistea adanca, numai tu sa fii treaz si sa vorbesti cu indraznire cu Stapanul obstesc al tuturor!

Vrei sa spui ca somnul e dulce? Da, dar nimic nu-i mai dulce decat rugaciunea! Daca-i vorbesti lui Dumnezeu indeosebi, vei putea dobandi multe, ca nu-i nimeni ca sa te tulbure, nimeni care sa te opreasca de la rugaciune. Si timpul iti sta in ajutor, ca sa dobandesti ce vrei.

Vrei sa spui ca te-ai culcat in asternut moale si ca pregeti sa te scoli? Gandeste-te atunci la mucenicii praznuiti azi, care stateau intinsi pe gratarul cel de fier! Nu aveau sub ei intins asternut, ci asternuti carbuni".

Parintele Cleopa - cuvant de intelepciune despre rugaciune !
 

In scrierile Sfintilor Parinti se subliniaza faptul ca diavolul intrezareste cumva importanta rugaciunii pentru noi; si lupta cu inversunare sa ne inghita, impulsionandu-ne sa neglijam dialogul cu Dumnezeu, devenind robi patimilor.

"Tot razboiul ce se aprinde intre noi si dracii necurati, nu se poarta pentru altceva, decat pentru rugaciunea duhovniceasca. Caci lor le este tare potrivnica si urata, iar noua foarte mantuitoare si placuta.

Ce voiesc dracii sa lucreze in noi? Lacomia pantecelui, curvia, iubirea de arginti, mania, tinerea minte a raului si celelalte patimi, ca ingrosandu-se mintea prin ele, sa nu se poata ruga cum trebuie. Caci, starnindu-se patimile partii nerationale, nu o lasa sa se miste cu buna judecata" (Evagrie Ponticul).

Buna precizarea ta , draga George ! De fapt , asa cum am mai scris , rugaciunea pune capat lacomiei , curviei , iubirii de arginti , maniei . . . , iar incetarea ei da cale libera acestor patimi . Iata , de ce este extrem de importanta rugaciunea continuua , greu de dobandit , dar nu imposibil , si aici ma refer la rugaciunea lui Iisus , la un simplu " Doamne miluieste-ma " , " Doamne ajuta-ma " . . . ! Important , chiar extrem de important este a tine gandul neancetat la Dumnezeu , pentru a nu da posibilitatea imprastierii mintii , pentru a nu lasa portita libera gandului trufas . Sa invatam sa ne stapanim in primul rand gandurile ! Am mai vorbit pe forum de acest subiect atat de delicat ! Pacatul patrunde in mintea noastra prin simturile noastre , apoi este dus in mintea noastra , unde se "planuieste " totul , si de aceea este important a avea controlul si asupra simturilor , dar mai ales asupra mintii , si asta se face cu rugaciune , rugaciune si iar rugaciune , dar si cu multa rabdare , vointa , dragoste si intelegere ! Doamne ajuta !:1:

Asa este, Cristi, trebuie sa ne stapanim gandurile. Daca nu ne vom stradui sa tinem gandul nostru cat mai mult la Dumnezeu, riscam sa devenim simple marionete in ghearele diavolilor. Bine e sa-I daruim mintea noastra lui Hristos, si nu duhurilor rele.

Foarte frumos spune Cuviosul Isaia Pusticul: "De nu vom curati omeneste caile si tulburarile si zapacelile produse de gandurile rele, degeaba ne vom osteni. Deci cand vom pleca genunchiul spre cerere la rugaciune lui Dumnezeu, sa luam aminte ca nu cumva cel rau a rapit vasele noastre bune, prin care slujim lui Dumnezeu. Iar vasele sufletului, prin care slujim lui Dumnezeu, sunt gandurile noastre.

Daca aceste ganduri sunt rapite de vrasmasii nostri, prin ce vom sluji lui Dumnezeu? Nu are trebuinta Dumnezeu, ca trupul tau si limba ta sa se roage, iar gandurile tale sa rataceasca risipite pe afara. E voia lui Dumnezeu ca gandurile si mintea si cugetarea si toata taria noastra sa fie indreptate spre Dumnezeu in chip neimpartit si in acest caz Dumnezeu nu va fi impartit deloc in noi.

Caci este in chip nevazut cu noi, privind mintea noastra, intelegerea, gandurile noastre, vazand cum Il cautam, cum luptam cu gandurile urate si rele si cum ne razboim cu intelesurile viclene; de cantam din tot sufletul, de ne rugam din tot sufletul".

Paza mintii , a gandurilor , a imaginatiei de orice fel . . .
 

Cred ca ar trebui sa insistam asupra acestui aspect , si orice invatatura , orice "indicatie " in acest sens este bine venita ! Ne vaitam ca nu avem rabdare cate odata in a ne ruga , sau ne rugam insuficient , sau ca rugaciunea se face cu mintea imprastiata , sau chiar ca o simtim ca un monolog obositor , sau mai stiu eu cate ! Multi vrem sa invatam corect a rosti Rugaciunea lui Iisus , cautand tot felul de formule , indicatii , sabloane , retete , uitand ca fara o disciplina a mintii nu se poate rosti nici un cuvintel dintr o rugaciune ,riscand sa ramanem pana la "nesfarsit "la stadiul de rugaciune a limbii , a buzelor , a gurii cum i se mai spune . Sfantul Teofan Zavoratul , accentua : "Lucrul principal pentru o buna rugaciune este ATENTIA . Fara ATENTIE nu exista rugaciune ! " . Clar , foarte clar si simplu , daca pot spune astfel , dar oare cati dintre noi nesocotim acest element - ATENTIA ! Fara a inalta mintea si inima catre Dumnezeu , nu putem vorbi despre rugaciunea cea adevarata . Toti , aproape toti Sfintii Parinti au afirmat ca esenta rugaciunii este inaltarea mintii din inima catre Dumnezeu . Intrba odata un coleg de pe forum , Ioan Cezar parca , cum se practica rugaciunea mintii in mod corect , sau cum se savarseste ea ? Nu exista un raspuns standard , dar mintea rupta de tot lumescul din jurul ei , musai trebuie sa se coboare in inima , inima ce se va inalta catre Dumnezeu ! Deci iata "formula " : Minte-Inima-Dumnezeu ! Dar pana aici oare cat avem de lucru ? Foarte mult , daca vrem ca rugaciunea noastra sa fie auzita si bineplacuta lui Dumnezeu . Voi reda o scurta invatatura a lui Teofan Zavoratul care astfel ne indeamna :" In randuiala fireasca de trecere de la cele din afara la cele dinauntru , adica la inima , prima vama care poate vatama lucrarea rugaciunii , incercand sa opreasca mintea sa coboare in inima , este IMAGINATIA . . . " Deci iata un element extrem de important , capital pot spune , si anume lupta impotriva IMAGINATIEI ! Prin IMAGINATIE , intelegem TOT ce ne poate dauna rugaciunii , mai ales a coborarii mintii in INIMA ! Nu ne mai imaginam nimic , inclusiv de cum arata Dumnezeu , caci duh este , si Duhul cel mai desavarsit si Lui ne rugam , fara a ne imagina forma sau infatisarea Lui ! Nu ne mai IMAGINAM , nici de cum va fi Raiul , sau iadul , sau de cum a fost trecutul sau cum va fi viitorul nostru , sau mai stiu eu ce . Mintea sa fie detasata de orice , si sa fie curatata de orice gand . Sfantul Nicodim Aghiotirul ne avertizeaza clar : " Sa aratam mai multa grija pentru paza imaginatiei , decat la insesi organele simturilordin afara " . Sfintii Parinti nu degeaba ne avertizeaza ca : " razboiul dracilor impotriva noastra prin ganduri este mai mare decat razboiul prin lucruri " . Trebuie insistat pe aceasta latura a luptei impotriva IMAGINATIEI a GANDURILOR , caci altfel mare amagire este in a crede ca ne rugam curat si cu folos ! Sper sa mai am timp sa dezbat acest aspect , si rog chiar pe aceia care au un cuvant de spus , sau au gasit o invatatura in acest sens sa o posteze , caci ne este de folos tuturor . Doamne ajuta !

dar ai depasit faza....daca nu era Dumnezeu langa tine....nu gaseai alinare,,,,cunosc depresia si stiu cum e sa fii complet deznadajduit...insa rugandu-ma zi si noapte, Dumnezeu in loc sa ma piarda, (la cat am clevetit impotriva lui si la cate vorbe de hula i-am oferit), m-a auzit si pur si simplu a facut o minune, linistind evenimentele din jur si impacandu-mi sufletul....asa ca iti spun eu ca Dumnezeu vorbeste cu noi in fiecare clipa....

Numai ca noi nu suntem pe aceasi "lungime de unda " cu El , iar vina este numai si numai a noastra . . . , iar gandurile si imprastierea mintii au un rol negativ extrem de important , de aceea insist asupra acestui aspect !

Sfantul Simeon Metafrastul ne spune ca "cel ce staruie in rugaciune si-a ales lucrul cel mai de capetenie. Multe piedici din partea pacatului are sa intampine in rugaciune: somn, trandavie, greutatea trupului, abaterea gandurilor, nestatornicia mintii, moleseala si celelalte iscodiri ale pacatului; apoi necazuri, navalirile duhurilor rele insesi care ne razboiesc cu manie, ni se impotrivesc si se ridica impotriva sufletului".

Simtirile pot fi inselatoare. Din astfel de simtiri am cazut cu totii in repetate randuri iar unii am patit-o rau de tot.
Simtirile unui om deja ranit si modificat de pacat... cata incredere sa avem in ele?...
Poti discerne cu precizie cat e simtire venita din suflet curat si cat e inselare a mintii? Oare de ce se nevoiesc unii atat de aspru pentru curatirea mintii? De ce o fac neincetat, toata viata?... De ce striga mereu: paza, trezvie, ascultare!
In legatura cu mesajul lui Traditie - mi se pare ca s-a cam grabit cu avertismentul (in fine, e decizia lui, probabil stie bine ce face sau, in orice caz, m-as bucura sa fie asa :)), cred ca e cazul sa iei aminte la avertisment, daca tot a sosit. Ar putea sa para un pic rauvoitor, pare o interventie de dragul de a-ti taia cheful. Asa inteleg eu reactia ta "Serios? Deaia m-a ridicat?" - totusi e mai folositor sa iti spuna un om cateva vorbe incomode, si sa le iei in seama fara a da curs impulsului spre riposta, decat sa te trezesti ca ai sarit din lac in put. Cred ca acesta e motivul si sensul interventiei lui Traditie. Doar un avertisment cu buna intentie.
Ai fost atentionata in legatura cu pericolul launtric, dincolo de stirea si vointa noastra, de a ne pastra lupul launtric insa a-l imbraca in haine noi, pentru a depasi vigilenta paznicilor de buna credinta. Nu vrem noi sa il imbracam! Din pacate se imbraca el singur, fara stirea noastra, subtil (si viclean)...
Apoi ai primit si sprijin si reper de la inca doi colegi de forum, care te indruma catre ce doresti sa atingi. Foarte bine, pavaza si reper din toate partile.
Eu insa am scris aici pentru a spune, prieteneste (deoarece am ceva experienta personala in legatura cu momentul pe care il parcurgi - toti il traversam de ceva vreme):
In orice miscare care ni se pare in sfarsit sanatoasa duhovniceste, sa tinem strans legatura cu preotul duhovnic (fara duhovnic si ascultare suntem prada usoara, pericolele sunt prea mari, capcanele prea viclene, omul singur nu razbeste) si sa participam cu regularitate la slujbele Bisericii. Nu exista mantuire in afara Bisericii - crede tot crestinul. Iar acest forum nu este Biserica, desi in el sunt oameni ai Bisericii, unii de toata isprava (asa imi pare mie).
Acesta e mesajul meu.
Succes, Domnul cu tine. Si cu noi ceilalti. +
Amin.

Iata si un citat de pe un site ortodox, apropos de prevederea in cunostinta de cauza (imi este mie de folos, ca tratament zilnic, de aceea l-am copiat si sper sa fie de folos si altora, de aceea il postez):

Credinciosul angajat de dezechilibrul sau intr-o experienta falsa stabileste relatii arbitrare intre cauze si efecte, face abstractie de corelatia obiectiva si rationala dintre fenomene si se antreneaza in excese si generalizari unilaterale. Mizeaza pe false intuitii si principializeaza sentimente nebuloase, accentuand pana la exclusivitate pe afectivitate in dauna vietii rationale, a simtirii rationale de care vorbesc Parintii.
Ortodoxia a pus un accent deosebit pe paza mintii si a inimii, pe introducerea mintii in inima, care are si acest sens de colaborare a intelectului cu simtirea.

Plecand de la acest dezechilibru duhovnicesc intre ratiune si simtire, intre cunoasterea si improprierea trairii Traditiei Bisericii,“credinciosul” angajat in false experiente mistice se indeparteaza de reperele unei vieti religioase sanatoase, luandu-si libertatea nu numai de a-si crea alte repere (cele proprii ii devin singurele normative), ci si de a le propaga intre credinciosii apropiati lui.

Cunoasterea Traditiei ortodoxe autentice, asadar, fereste pe orice credincios ortodox de excese, de exagerari si de erori dogmatice si mistice, uneori chiar fatale, si reprezinta calea mantuirii personale si comunitare prin Biserica.

Trebuie sa fim constienti ca, rugandu-ne lui Dumnezeu, ii deranjam pe diavoli. Zgandarim cuibul de viespi. Dar nu trebuie sub nicio forma sa ne lasam intimidati de bazaitul acelora; harul lui Dumnezeu ne fereste de intepaturile lor.

"Daca in vreme ce te rogi - spune Sfantul Simeon Evlaviosul - iti vine vreo frica sau vreo lovitura, sau straluceste vreo lumina, sau se intampla ceva, sa nu te tulburi. Ci staruie si mai intins in rugaciune. Caci se iveste o tulburare draceasca sau vreo frica sau vreo iesire din sine (extaz) ca slabind, sa lasi rugaciunea si ca, ajuns la un astfel de obicei, sa te faca prada lui.

Dar, daca savarsind rugaciunea iti straluceste vreo lumina cu neputinta de talmacit si sufletul ti se umple de o bucurie negraita si de dorinta celor ma inalte si incep sa-ti curga lacrimile insotite de pocainta, cunoaste ca aceasta este vizita dumnezeiasca si un ajutor dumnezeisc.

Ia seama sa nu parasesti rugaciunea de frica vrasmasilor, ci asa cum in cazul cand se sperie copilul de niste mormoloci se refugiaza in bratele mamei si ale tatalui, aruncand frica de ei, asa si tu, alergand prin rugaciune la Dumnezeu, scapa de frica lor".

Draga Gabita, spaima buna vine de la Domnul! Si cine o traieste, e ocrotit de El! +
Asadar, nu te teme...

Bunul si Multmilostivul nostru Domn, Iisus Hristos, cunoaste teama ta, o contine deja, o indreapta spre folosul tau, intru Viata.
Nu, nu te teme! Domnul e cu tine, e cu noi, in veac.
Aminteste-ti ce promite El, pururea Credinciosul, PENTRU NOI, pentru FIECARE din noi, robii si copiii Lui, intru viata vesnica:

"Si iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin." (Mt, 28, 20)

Cu totii putem fi in inselare. Sa judecam aceasta duhovniceste (iar nu lumeste).
Si, ca urmare, ce sa facem (ne intrebam fiecare)?
Nimic altceva decat ce spune Domnul si Sfanta Biserica Ortodoxa, al Carei Cap este El.
Altceva, am putea oare sa facem mai bun?...
Spui ca ai simtit ca ai nevoie de duhovnic? Foarte bine, Slava Domnului! Da curs acestei nevoi! (teme-te, zic eu, cand nu vei mai simti tocmai ACEASTA sfintitoare nevoie!!!)
Cum si ce sa vorbim cu duhovnicul? In nici un caz politeturi lumesti, ci launtrul nostru sa il aducem! Pune tot sufletul tau cand te afli sub epitrahil! Domnul ESTE acolo, in acel moment!
Oh, Gabita, spaima ta e cunoscuta de Domnul, in veac! Fii demna de ea!
Eu pacatosul si nevrednicul, Zaharia, CristiBoss, George - suntem deja, cu prietenie, impreuna cu tine. Fii si tu cu noi, in Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica. AMIN.

"Apusul soarelui aduce noaptea; retragerea lui Hristos din suflet aduce intunericul patimilor si fiarele cele nevazute il sfasie.
Cand rasare soarele, fiarele se strang in ascunzisurile lor; rasare Hristos pe cerul cugetului care se roaga, si toata alipirea lumeasca se departeaza si dragostea de trup dispare, iar mintea porneste la lucrul ei, adica la meditarea celor dumnezeiesti pana seara, neintrerupand lucrarea legii dumnezeiesti nici o clipa si nesavarsind-o numai cu masura, ci pana la sfarsitul vietii acesteia si pana la iesirea sufletului din trup" (Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei).

"Rugaciunea are stapanire asupra tuturor faptelor bune; ea naste lacrima pocaintei; ajuta cu putere la pacea din partea gandurilor, indemnand ca singur Dumnezeu sa fie socotit pacea desavarsita;

ea e maica dragostei lui Dumnezeu; singura ea curateste puterea cugetatoare a sufletului, intiparind in ea pe Dumnezeu, Cel ce pricinuieste si curatia ingerilor;

indrepteaza puterea poftitoare a sufletului spre Dumnezeu intru curatie, caci alipindu-se de Dumnezeu si stand de vorba cu El, care prin fire e Binele si Frumosul nesfarsit si mai presus de fire, leaga toata pofta de El;

iar mania, intr-atata o imblanzeste, incat omul cade si se roaga lui Dumnezeu, iar sufletul se smereste prin caderea la El; caci nimenea, rugandu-se, nu poarta un cuget nesmerit si manios.

De aceea, scurt vorbind, cuvioasa rugaciune curateste si indrepteaza toate puterile sufletului si toate lucrarile faptuitoare si intelegatoare; si mai ales isi alipeste vederea de Dumnezeu si, ca urmare, de dragostea dumnezeiasca, intr-o petrecere si vietuire linistita, potrivit cu cele spuse mai inainte" (Calist Angelicude).

Sfantul Varsanufie ne da un sfat deosebit de important:
"Cand te rogi lui Dumnezeu si te imprastii, lupta-te pana ce te rogi fara imprastiere. Si supravegeaza-ti mintea sa nu se imprastie.
Iar daca imprastierea noastra staruie, pana la sfarsitul rugaciunii, cauta sa ajungi la strapungerea inimii si zi plin de pocainta: Doamne, miluieste-ma de toate gresalele mele! Si vei lua iertare de toate gresalele si de imprastierea ce ti s-a intamplat in rugaciune".

"Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur."

Ilie Ecdicul spune ca "e cu neputinta mintii sa aiba pace in vremea rugaciunii daca nu si-a facut prietene infranarea si dragostea.
Caci cea dintai lupta sa risipeasca dusmania trupului impotriva sufletului, iar cea de-a doua, cea impotriva aproapelui, de dragul lui Dumnezeu.
De aceea venind pacea, care covarseste orice minte, a ingaduit sa-si faca locas in cel ce a facut pace in sine".

Sfintii Parinti insista asupra faptului ca in vremea rugaciunii nu trebuie sa primim niciun fel de gand, fie bun sau rau, ci sa dam atentie exclusiv cuvintelor pe care le rostim.

In timp ce ne rugam e posibil sa ne vina in minte, de pilda, o idee minunata despre Dumnezeu, sau o afirmatie a vreunui Sfant Parinte. Nu trebuie sa le luam in seama, pentru ca diavolul, chiar prin gandurile bune, doreste sa ne abata atentia de la cererea pe care I-o adresam lui Dumnezeu; vrea sa ne scoata din starea de rugaciune.

Calist Angelicude, in scrierea Despre rugaciune si luare-aminte, spune ca "vicleanul, stiind sigur ca cel ce se roaga fara imprastiere lui Dumnezeu, va putea izbandi multe, se sileste sa imprastie mintea, folosind pricini intemeiate sau neintemeiate.

Dar noi, stiind aceasta, sa ne ostim impotriva dusmanului nostru; si cand stam la rugaciune si plecam genunchii sa nu ingaduim nicidecum nici unui gand sa intre, nici alb, nici negru, nici din dreapta, nici din stanga, nici scris, nici nescris, afara de cererea catre Dumnezeu".

"Diavolul isi pierde nadejdea daca in vremea rugaciunii ne facem mintea fara forma, fara chip, fara culoare, neprimind nimic, fie ca e lumina, fie foc, fie altceva, ci ne inchidem cugetul cu toata puterea doar in cuvintele scrise.
Caci cel ce se roaga cu gura, se roaga aerului, nu lui Dumnezeu, fiindca Dumnezeu ia seama la la minte, nu la gura.
Oamenii trebuie sa se inchine lui Dumnezeu in Duh si in adevar; sau cum s-a spus: Vreau sa vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea, decat zeci de mii cu limba". (Petru Damaschinul).

Evagrie Ponticul indeamna pe cel ce doreste sa se roage curat: "Rugandu-te, pazeste-ti cu putere memoria, ca sa nu-ti puna inainte ale sale, ci misca-te pe tine spre gandul infatisarii tale la judecata. Caci de obicei mintea e foarte rapita de memorie la vremea rugaciunii.

Amintirea iti aduce in vremea rugaciunii sau inchipuiri de ale lucrurilor de odinioara, sau griji noi, sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare pe omul care se roaga si se foloseste de tot mestesugul ca sa-i intineze scopul.

El nu inceteaza, prin urmare, sa puna in miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata impiedica din drumul sau cel mai bun si din calatoria catre Dumnezeu".

Imprastierea mintii este cea mai periculoasa in timpul rugaciunii , si de aceea cred ca decat ore de rugaciuni istovitoare si cu mintea imprastiata , mai bine cateva minute , dar cu rod . Si cantitatea este buna , dar mai cu folos este calitatea - trairea in rugaciune !

Asa este. Dumnezeu nu cauta la multimea cuvintelor omului rostite cu mintea imprastiata; Cel de sus vrea inima omului.
Dar e bine sa nu ne lasam invinsi usor de ispititor; sa ne osanduim, sa luptam neincetat, avand nadejdea ca Dumnezeu ne va ajuta sa ne pastram atentia si va incalzi inima noastra cand va crede de cuviinta.


As vrea sa redau mai jos un frumos indemn la rugaciune al Sfantului Ioan Gura de Aur:

De sapte ori in zi Te-am laudat pentru judecatile dreptatii Tale (Psalmul 118, 64). Daca un Imparat, incarcat cu nenumarate griji si tras din toate partile, se ruga de atatea ori pe zi lui Dumnezeu, ce cuvant de aparare sau ce iertare mai putem avea noi, care, desi avem atata ragaz, nu ne rugam des lui Dumnezeu, mai ales cand avem de dobandit atata castig?

E cu neputinta, da, e cu neputinta sa pacatuiasca un om care se roaga des si din toata inima lui Dumnezeu. Si cum, iti spun eu. Omul care si-a infierbantat mintea, care si-a inaltat sufletul, care s-a mutat la cer, care asa Il cheama pe Stapanul sau, care-si aduce aminte de pacatele lui si vorbeste cu Dumnezeu pentru iertarea lor, care-L roaga sa fie indurator si bland, omul acesta, odata cu rostirea acestor cuvinte, leapada toata grija cea lumeasca, se intr-aripeaza si ajunge mai presus de patimile omenesti.

Daca, dupa ce se roaga, vede un dusman, nu-l mai vede ca vrasmas; daca vede o femeie frumoasa, nu mai e biruit de chipul ei, caci focul din timpul rugaciunii este inca inlauntrul lui si-i alunga orice gand rusinos.

Dar pentru ca suntem oameni, e cu putinta sa ne si trandavim dupa unu, doua sau trei ceasuri de rugaciune; atunci cand vezi ca se pierde incetul cu incetul caldura rugaciunii, alearga iarasi iute la rugaciune si incalzeste-ti sufletul tau racit. Daca ai sa faci asta toata ziua, ai sa incalzesti cu desimea rugaciunilor tale racelile din timpul zilei si nu vei da prilej diavolului sa intre in gandurile tale.

Sa facem ceea ce facem cand vrem sa mancam si sa bem; atunci cand vedem ca apa fierbinte s-a racit, o punem iarasi pe foc spre a se incalzi repede; tot asa si acum: sa punem la rugaciune gura noastra, ca si cand am pune-o pe carbuni, ca sa aprindem iarasi sufletul nostru spre evlavie.

Sa-i imitam pe zidari. Acestia, cand vor sa zideasca o casa, pentru ca sa fie trainica zidirea, o strang cu lemne lungi; si nu pun lemnele la mare departare unele de altele, ci aproape, pentru ca, prin desimea lor, sa faca zidul de caramizi mai trainic. Fa si tu asa! Leaga cu desimea rugaciunii tale, ca si cu niste legaturi de lemne, toate faptele vietii tale! Ingradeste-ti, din toate partile, viata! Daca faci asa, de-ar sufla mii si mii de vanturi, de-ar veni ispite, tristeti, ganduri nerusinate, orice, casa ta nu va putea fi doborata pentru ca e legata tare cu rugaciuni dese (Omilia a IV-a la Ana).

"Precum trupul acesta al nostru, in lipsa sufletului e mort si rau mirositor, la fel si sufletul care nu se misca prin rugaciune e mort si rau mirositor. Caci trebuie sa socotim lipsirea lui de rugaciune mai amara decat orice moarte" (Cele 100 de capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol, Filocalia VIII).

Avva Efrem Katunakiotul spunea unor tineri ce l-au vizitat in pustia de la Katunakia:
"Copiii mei, temelia vietii in Hristos sunt cele doua mari Taine: rugaciunea si Dumnezeiasca impartasanie. Sa ascultati sfaturile si poruncile duhovnicului, mai ales cu privire la aceste doua mari Taine. Pentru a cladi o adevarata viata este nevoie de piatra adevarata, iar piatra este Hristos.

Chemarea lui Hristos prin rugaciune si impartasirea cu Trupul si Sangele de-viata-facator al lui Hristos este inceputul si sfarsitul vietii in Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce va aflati in lume. Hristos va iubeste! Sa aveti nadejde in El, fiindca cine nadajduieste in Hristos nu da gres niciodata."

Si sa nu uitam ca RUGACIUNEA este pana la urma slujba adusa lui Dumnezeu , este o sarbatoare de fiecare zi . Rugaciunea curateste si indrepteaza toate puterile sufletului , dar mai ales isi alipeste vederea de Dumnezeu . Este vorba aici de acea pace pe care multi o incercam in timpul rugaciunii , o liniste si o pace "inexplicabila " ce se revarsa asupra noastra . Sunt destul de rare aceste momente unice , dar ele reprezinta Darul lui Dumnezeu revarsat asupra noastra , ca o atentionare , ca sa-i spun astfel , ca viata noastra nu se termina aici in tumultul si nebunia asta generala , ci ea continua in vesnicie , in lumea bucuriei , a linistii si pacii cu Dumnezeu .

Rugăciunea este sărbătoare, îmi place cum ai spus-o, Cristian. Adaug că Liturghia este cea mai mare sărbătoare a creștinului.