![]() |
Citat:
,,5. Văzând tulburarea provocată de opiniile confuze și contradictorii cu privire la noile pașapoarte biometrice, Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mânăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul și ne va ajuta să săvârșim binele." Antonia, oricate grija ai manifesta fata de altii, nu v-a insemna ca vor fi convinsi de realitatea unor lucruri. Primejdia mare este si atunci cand incercand sa ,,insanatosim" pe altii riscam sa ne vatamam mai rau si decat am fost anterior. Cine crede bine, cine nu, nu. Este optiunea si liberul arbitru al fiecaruia dintre noi! Sa nu ducem numele Domnului in desert, tinand cu dintii de convingerile noastre si dand posibilitatea unora - asa cum s-a intamplat de altfel sa denigreze, sa jicneasca si sa aiba posibilitatea prin noi de a spune tot feluri de lucruri vulgare si fara spor duhovnicesc. Poate ca este si pentru tine un test! Lasa-i sa aiba ei ultimul cuvant si nu mai veni cu contraargumente. Sa fi convinsa ca ultimul cuvant il vor avea doar aici, pe acest thread sau forum sau in familie sau in viata aceasta de pe pamant. Stim cine v-a avea cu adevarat ultimul cuvant. Si numai asta conteaza cu adevarat!!! |
Citat:
Panica nejustificata e nociva, dar nelinistea cea buna e aducatoare de trezvie. Sinodul nu poate considera lucruri ,,trecatoare'' niste aspecte care privesc viata noastra vesnica. Daca nu avem nelinistea cea buna, ne trezim ca Sinodul influentat de politic ne spune ca, nu avem motive religioase pentru a refuza cipul si actele cu cip. In schimb, daca suntem treji, Sfantul Sinod va fi de partea noastra. |
Citat:
,,Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.'' |
Citat:
|
Citat:
Ascult indemnurile la rugaciune, care sunt de folos, dar, asa cum am precizat, nu mi se pare corect ca problemele cipurilor si ale documentelor cu cip sa fie considerate lucruri trecatoare. Nu mi se pare corecta nici adormirea vigilentei crestinilor. Trezvia e absolut necesara. Prin pozitia mea, nu hulesc Duhul Sfant, ci alt duh, duhul lumii acesteia, de care se poate contamina chiar si Sfantul Sinod. |
Citat:
|
Citat:
Cine asculta de Dumnezeu trebuie ascultat si atat. |
Cum hotararea Sinodului nu este in contradictie cu Noul Testament, oamenii o vor urma, iar unii dintre ei nu vor sta pasivi vazand incercarile unora de a dezbina Biserica (comunitatea), identificand pacatul acolo unde nu este si indemnand la neascultare, mai ales cand acei oameni sunt departe de a fi smeriti. Scopul vietuirii crestine este participarea comuna la trupul lui Hristos, stradania comuna de a-si insusi acel mod de existenta vestit de Hristos, masura desavarsirii tale fiind modul in care intelegi sa te porti cu semenii.
|
Citat:
Biserica va exista acolo unde va exista marturisirea adevarului. Scopul vietuirii crestine a fost deja formulat de sfinti, nimeni nu asteapta sa-l formuleze ioanna cea smerita. Scopul vietuirii crestine este dobandirea Duhului Sfant. Iar hotararea Sinodului trebuie reanalizata, caci, da Sinodul trebuie sa-i apere pe crestini, sa-si dea viata pentru ei, urmand modelul lui Hristos. |
Citat:
Dăm cu bâta în baltă mărturisind ”adevărul”. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:06:12. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.