Dacă "Domnul" a pogorât aşa cum spui tu, din cer la Pucioşi cu duhul, înseamnă că a doua venire a Domnului a avut loc, iar Domnul a venit, ca un fur, noaptea, şi nu L-a văzut nimeni. Iar dacă Domnul n-a venit în trup, ci în duh, înseamnă că S-a desprins de trup, pe care l-a lăsat în cer, fără suflare, deci a cunoscut a doua Sa moarte.

Pucioşii pretind într-un Cuvânt al lor că primul lor prooroc a fost Constantin Brâncuşi. Deci n-au fost şapte trâmbiţe, ci opt. Dacă o adăugăm şi pe Maria, sora Verginicăi, înseamnă că au fost nouă. Şi dacă-l adăugăm şi pe Vsovivi, UltimA TrâmbiţĂ ApocalipticĂ (dar nu cea din urmă), înseamnă că au fost 10 trâmbiţe Apocaliptice la Pucioşi.
La mai multe!

eu cred ca sunt 11 :)
daca il punem la socoteala si pe vsovivi ;)

219. “Fenomenul PUCIOASA” re-văzut de criticul de artă Erwin Kessler (I)
 

Preambul. Erwin Kessler moare lent, dar nu se predă. „Desfiinţat” într-un articol critic de către mai hârşitul în ale artei şi teologiei, Sorin Dumitrescu, criticul Erwin Kessler revine spectaculos, trezindu-se din corzi, unde se legăna ameţit şi euforic ca într-o pânză de păianjen, şi se arată hotărât să treacă la contraatac. Tot în ziarul România liberă, la 28 ianuarie 1995, el publică o replică acidă intitulată Defecţiuni elective, în care încearcă să-şitransforme înfrângerea într-o victorie “a la Pyrrus”. Reproducem în continuare acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei care îl comentează)





Sorin Dumitrescu, în numărul din 21 ianuarie a.c. al "României libere" s-a grăbit să redacteze cronica unei morţi (estetice) anunţate. Mortul eram eu, iar crainicul era domnia sa. Toate bune şi frumoase până aici, dar mărturisesc că necrologul sprinţar m-a stupefiat întru totul.

(Observaţia 1: Ce mai poate fi “bun şi frumos” odată cu moartea spirituală a unui confrate, care îl aduce chiar pe el la stupefacţie, odată cu tragica ei constatare? Joaca cu cuvintele este deja un tic la Erwin Kessler , întrucât o asemenea asociere forţată între bine şi rău dovedeşte încă odată că la el cuvintele nu mai au valoare, fiind folosite cel mult ca balast între două sloganuri sforăitoare)

Ca toată lumea, ştiu că "cea mai bună apărare este atacul", dar eu nu aveam de gând să-l atac pe Sorin Dumitrescu. De aceea, apărarea sa întru totul ofensivă nu-şi avea locul. Acesta este motivul pentru care, în cele ce urmează, am să renunţ la scrupulele deontologice obişnuite.

(Observaţia 2: Din nou vorbe goale. Sorin Dumitrescu nu avea cum să se simtă atacat, îndată ce nu de el era vorba în precedentul articol al lui Erwin Kessler. Expresia lui Erwin Kessler „apărarea sa întru totul ofensivă” este expresia neputinţei de a strânge în braţe şi apoi de gât pe cineva alunecos care scapă mereu şi mereu strânsorii. Sorin Dumitrescu nu se apără pe sine ofensiv, dar apără ofensiv un principiu şi o valoare universală care-i este lui aproape de inimă: ortodoxia, ca moştenire de la părinţi şi de la strămoşi)

De regulă eludez gafele gramaticale şi stilistice ale pre­opinenţilor. Însă în cazul lui Sorin Dumitrescu care, surprinză­tor, face observaţii critice la adresa stilului şi argumentaţiei mele fără a prezenta nici un exemplu, asemenea menajamente nu-şi au rostul. Mai ales că în textul său inventează cuvinte pre­cum "economiastic" vrând, probabil să spună "encomiastic" ori alcătuieşte expresii de genul "baricada poate să-şi propună un ecarisaj?!" (poate cineva sminti impresia, iar o baricadă poate să-şi propună un ecarisaj?) ori "momentul teafăr" care, deli­cioasă sintagmă, arată clar că cineva într-adevăr nu era teafăr la un moment. Dar, deşi nu sunt bagatele, aceste gafe sunt mai degrabă material pentru rubrica "Umor involuntar" din "România literară". Altele sunt însă abaterile grave săvârşite de către Sorin Dumitrescu. Prima este elogiul obstinat al locului comun, aşa cum apare în "maxima" proprie aşezată ca fron­tispiciu articolului, frontispiciu incrustat în cea mai veritabilă limbă de lemn pre(ten)ţios conjurând "profunzimile tainicului limbaj al artei". Frumos spus, domnule, frumos din cale afară! Ar fi fost o delectare pentru Caragiale, care sigur plânge, încetişor acolo unde este el. Pentru că nu i-a fost dat să prindă timpurile noastre.

(Observaţia 3: Erwin Kessler are grijă să-i prevină pe cei care-l cunosc că vor fi martorii unei schimbări neaşteptate: de data asta, numai de data asta, are de gând să devină „rău”. Pentru că „aşa nu mai merge”: S.D şi-a permis prea multe. La un aşa „atac sub centură”, menajamentele uzuale nu-şi mai au rostul. Mai ales că Sorin Dumitrescu şi-a permis să inventeze arme noi: cuvinte şi expresii neexperimentate [încă] la care nu se ştie dacă se poate găsi rapid antidotul. Printre ele, sintagma „Neputinţele tânărului Kessler” este de departe cea mai insuportabilă. Pamfletistul Caragiale ar fi invidios dacă ar putea să afle cât de inventivi pot fi unii artişti ai cuvântului din urbea lăsată lor moştenire şi de aceea, în imaginaţia onirică a lui Erwin Kessler , musai că acum plânge încetişor de delectare, ascuns de ruşinea plăcerii pe undeva prin Figura nr.9 a cimitirului Bellu)

Pricina acestui extaz în faţa artei este metafizica, parten­era gentiabilă a artistului spiritualist autohton, căzut într-o tran­să contemplativă apriorică, ce-l face să creadă că "Doar admi­raţia poate transforma-transfigura actul critic ...” ş.a.m.d.
Ce are de-a face cu periajul admirativ cu "creşterea spir­ituală a insului"?

(Observaţia 4: Are, căci adularea nesăbuită alterează caractere până nu de mult integre. Dacă îl inoxici pe cineva cu precizări mincinoase că este ales şi sfânt, inevitabil va veni momentul acela ca nefericitul să creadă de-a binelea că aşa este. Erwin Kessler îşi propune un periaj admirativ restrâns la persoana care pare a fi un sol al lui Dumnezeu [ e vorba de Marian Zidaru], pe simplul motiv „că nu e bine să te pui rău cu Dumnezeu”. Acolo unde te pricepi cel mai puţin e bine să fii cel mai precaut, ca să nu ai eventual surprize. Oricum, nu te costă nimic să fii când mai încruntat, când mai admirativ, când mai demolator, când mai apreciativ, căci variaţia sporeşte aparenţa firescului.

Este adevărat că la noi critica de artă este hiper-afirmativă, stivuind epitete peste epitete gâdilătoare pen­tru a fi şi ea, nu-i aşa, "poetică" şi "inspirată", permiţându-şi, cu titlu de excepţie, câte un ghiont discret destinat artiştilor care prea o iau razna.
Dacă aş fi urmat acest model, aş fi avut parte exact de adevărul îngăduit la timpul potrivit, adică aş fi înţeles mai nimic şi prea târziu. Ori eu am pornit invers, adică apofatic, de la ceea ce nu e artă sau nu e relevant, autentic şi intens în artă. Tocmai acesta este motivul pentru care, printre atâţia alţi fideli ai revis­tei ,,22", mă citeşte şi Sorin Dumitrescu. El ştie mai bine decât oricine că în atât de speciala noastră branşă afirmarea insului nu urmează adesea decât unei parveniri intrigante, iar "sistemul axiologic" la care face trimitere domnia sa ascunde nu rareori doar linguşire, ipocrizie şi incompetenţă.
Acea "oarecare simpatie" de care mă bucuram în ochii domniei sale provine cu certitudine din faptul că întotdeauna am ignorat această "nescrisă regulă a jocului" nepericulos şi reci­proc avantajos dintre artist şi critic. Ei bine, şi în cazul lui Marian Zidaru am ignorat "regula jocului". Dar de această dată nu metodologic, premeditat, întrucât opera şi personalitatea sa au constituit pentru mine cea mai profundă surpriză trăită în perimetrul artei contemporane româneşti. Iar această întâlnire s­-a petrecut când am lăsat la o parte toate prejudecăţile pe care Sorin Dumitrescu şi alţi câţiva, din ce în ce mai puţini acum, m­i le-au inoculat, precum multor altora, în aceşti ultimi ani.

(Observaţia 5: Marian Zidaru este o autentică şi profundă surpriză pentru Erwin Kessler deoarece insolitul nu poate creea decât surprize. Ce poţi face, aflat pe neaşteptate în faţa unei capre cu două capete, decât să cazi în profundă uimire, apoi imediat în extaz? Este cazul şi cu experienţa trăită de Erwin Kessler în faţa crucilor strâmbe ale lui Zidaru şi a „bizareriilor lui pseudoiconice” [am numit acele „icoane” care, în loc să se spiritualizeze, se materializază devenind basoreliefuri şi statui, redimensionându-se pe orizontală, mai degrabă decât pe verticală])

219. “Fenomenul PUCIOASA” re-văzut de criticul de artă Erwin Kessler (II)
 

Când am încercat să văd în spatele unei capodopere cum este "Sf. Gheorghe omorând balaurul" o "bizarerie pseudoicon­ică" şi am constatat că este una dintre cele mai frumoase sculp­turi realizate în această ţară în ultimii ani, am acceptat, cum era firesc, ideea de a-l cunoaşte pe autor. Iar autorul este, cum ştim cu toţii, un om realmente charismatic.

(Observaţia 6: În ţara orbilor, cel cu un ochi este împărat. În caruselul lumesc al artei, prezenţa unui artist cu preocupări creştine, dar mai ales cu veleităţi de a trăi de-a binelea viaţa creştină, este un „accident” stupefiant. Toţi îl înconjoară, îl pipăie şi îl ciupesc fin, ca să vadă dacă nu cumva e vreo himeră, şi nu încetează să se mire. „Charisma” lui Marian Zidaru este, desigur potenţată de limbajul lui care copiază cu ataşament „modelul pucioşesc” imprimat de liderii lui de la Pucioasa. Cum e turcul, şi pistolul. Dacă liderii pucioşi proclamă o întâlnire imediată cu Stăpânul Lumii, ucenicul lor de la „atelier” nu poate fi nepăsător, ci se face porta-voce „charismatică” pentru o asemenea ştire minunată)

Nu este vorba despre cal­ităţile sale profetice, şi despre acel puls existenţial pe care puţi­ni oameni îl au şi cu atât mai puţini reuşesc să-l infuzeze unei opere. Sigur că toate aceste lucruri m-au încurcat, întrucât nu m­-am aşteptat niciodată ca un artist eminamente religios să mă preocupe într-atât. Dar acestea sunt surprizele pe care ţi le rez­ervă traiul în afara dogmelor, taberelor şi adevărurilor făcute de-­a gata.

(Observaţia 7: În sfârşit, Erwin Kessler face un efort de sinceritate şi recunoaşte că explicaţia extazului său în faţa ineditului mistic o constituie tocmai viaţa lui de zi cu zi, care este departe de dogme, învăţături şi practici religioase. Un “no man’s land”care îi impune respect, nesiguranţă şi chiar o uşoară teamă, dar şi o curiozitate puerilă şi o sete neostoită de surprize. Pentru Erwin Kessler , Zidaru este echivalent în mister şi fior burlesc şi pseudomistic cu „omul cu două capete: jumătate cap de om, jumătate cap de bou!”, care tocmai a sosit cu Circul ambulant într-o urbe mică, în care de obicei nu se întâmplă nimic)

Imaginea burlescă ("băgând capul cuminţel sub patrafir ... ") pe care Sorin Dumitrescu o azvârle într-un stil gro­bian m-a lăsat pur şi simplu perplex: nu numai că Zidaru are prea mult bun simţ pentru a se deda la asemenea "convertiri", dar eu nici măcar n-am fost vreodată la Pucioasa, iar întâlnirile din atelierul său, care se pot măsura pe degetele de la o singură mână, au avut întotdeauna un caracter strict profesional. De aceea nici nu mă dezic de fragmentele (trunchiate, învălmăşite) pe care Sorin Dumitrescu le-a citat încorporat invectivei sale izbucnite din acea "boierie a inimii culte" (altă expresie memo­rabilă) pe care o proslăveşte.

(Observaţia 8: Din nou o recunoaştere importantă: Erwin Kessler mărturiseşte că n-a fost niciodată la Pucioasa, şi chiar simte că e în defect pentru că n-a făcut-o. În mod sigur, dacă ar fi fost măcar o singură dată, ar fi devenit mult mai precaut în aprecieri. Dar aşa, el se prevalează de această “neîmplinire” ca să afişeze păreri personale cu caracter relativ, dar de un relativ dus până la nesiguranţă. Tocmai de aceea este nevoit să admită că, eventual, Sorin Dumitrescu ar putea chiar să aibă dreptate, în caz că el este mai mai umblat, mai informat, şi deci ştie mai multe. Este evident că Marian Zidaru nu a încercat să-l convertească pe Erwin Kessler , căci Marian Zidaru este foarte neîncrezător cu cei mânaţi exclusiv de curiozitate, dar nici nu se poate spune că a tăcut, fără a-i spune lui Erwin Kessler tot ceea ce crede)

La urma urmei, problema teologică a Noului Ierusalim nu ne priveşte pe noi, căci nu o poate soluţiona decât Patriarhia. Până atunci are vreun sens, considerarea operei artistice ca fiind eretică şi admirarea acesteia ca fiind condamnabilă?

(Observaţia 9: Erwin Kessler confundă obligaţia Sinodului Bisericii [şi nu a Patriarhiei, care este doar o instituţie religioasă cu caracter mai mult administrativ] de a se pronunţa ex cathedra asupra unor inovaţii dogmatice venite de aiurea, cu obligaţia creştinului de rând de a evita, preventiv, orice contaminare de surse sau învăţături care nu au fost validate în prealabil de autoritatea colectivă a Bisericii. De exemplu, o poruncă bisericească este aceea de a nu citi cărţi eretice: nu pentru că ar fi vorba aici de o interzicere oarbă, ci pentru că există riscul unor aprecieri greşite a celor citite, care să conducă apoi la deviaţionism sectar. Tot aşa şi cu o operă artistică al cărei mesaj este eretic: pe atei sau pe creştinii statornici în credinţă nu-i poate influenţa cu nimic în rău, ei putând rămâne nişte critici imparţiali, dacă e vorba de a a aprecia sentimentul estetic; însă pentru cel slab sau şovăielnic în credinţă, un entuziasm de moment în faţa unei erezii admirabile din punct de vedere estetic poate avea consecinţe dramatice aspra cursului vieţii lui. Aici se deosebesc fundamental Sorin Dumitrescu şi Erwin Kessler : dacă pentru primul, rătăcirea unui semen de-al său este un eveniment dureros şi intolerabil, acelaşi eveniment pentru Erwin Kessler este unul total indiferent, acoperit de preceptul libertăţii de opţiune a individului, care trebuie respectată. Cu alte cuvinte, sinuciderea spirituală este pentru unul o defecţiune inacceptabilă, iar pentru altul un drept inalianabil)


Asta ar însemna că încurajeză erezia şi oamenii precum cunoscutul colecţionar de artă germană, Peter Ludwig, care nu doar intenţionează să achiziţioneze două sculpturi ale lui Marian Zidaru ci, în timpul vizitei sale în România, a petrecut un timp chiar în atelierul "ereticului". La fel, însuşi părintele Galeriu a participat la lansarea unei cărţi în incinta ultimei expoziţii Zidaru, caracterizând lucrările de acolo ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii".

(Observaţia 10: Faptul că un colecţionar oarecare apreciază cu gusturile sale o creaţie artistică sau alta, fie ea şi eretică, nu legitimează cu nimic acea creaţie, nici nu-i sporeşte gradul de nocivitate ideatică. Faptul că un prelat de renume este prezent la o lansare de carte, nu face ca acea carte să devină, brusc, mai valoroasă decât era cu o zi în urmă. Erwin Kessler face însă o asociere vicleană între participarea părintelui Galeriu la lansarea unei cărţi în incinta ultimei expoziţii Zidaru, şi caracterizarea lucrărilor de acolo ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Un cititor neatent va înţelege că părintele Galeriu s-a referit la toate lucrările de acolo, deci şi la acea carte [căci şi cartea era o „lucrare”, nu?] , ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Or, Erwin Kessler se referea la „toate lucrările de artă de acolo” dar a făcut-o lacunar, ca să lase loc şi la interpretarea voită de el: cum că şi cartea [o colecţie de „Cuvinte” eretice pucioşeşti, tipărită fără a avea binecuvântarea vreunui ierarh ortodox] aducea un mesaj al „adevăratei ortodoxii”. Părintele Galeriu n-ar fi riscat să recomande călduros o carte pe care el nici măcar n-a citit-o, darămite să o studieze meticulos, cum ar fi fost cazul, dacă ar fi avut de gând.)

219. “Fenomenul PUCIOASA” re-văzut de criticul de artă Erwin Kessler (III)
 

De fapt, numai succesul crescând al lui Marian Zidaru este motivul care a declanşat tirada lui Sorin Dumitrescu, în raport cu care eu am jucat rolul de paratrăsnet.

(Observaţia 11: Erwin Kessler sugerează în mod josnic, fără dovezi, că Sorin Dumitrescu ar fi avut o oarece invidie pe succesul crescând al lui Marian Zidaru, potenţat acum printr-o critică favorabilă a lui Erwin.
În primul rând că Sorin Dumitrescu nu avea nevoie de aşa ceva, el însuşi fiind un artist plastic foarte apreciat.
În al doilea rând, pentru că relaţia dintre Marian Zidaru şi Sorin Dumitrescu nu era una de rivalitate, ci mai degrabă de simpatie reciprocă.
În al treilea rând, pentru că înclinaţiile lor artistice erau şi sunt substanţial diferite: în timp ce Marian Zidaru este mai mult sculptor, Sorin Dumitrescu este mai mult pictor, chiar dacă preocupările lor artistice nu sunt neapărat monovalente.
În al patrulea rând, motivaţia reală a criticilor lui Sorin Dumitrescu faţă de Marian Zidaru am văzut deja că era alta: Sorin Dumitrescu este combativ din fire, organic şi structural, faţă de deviaţionismul sectar, pe care-l consideră o boală contagioasă a sufletului, insidioasă şi foarte periculoasă, în timp ce Marian Zidaru este marcat de un entuziasm şi o naivitate defetistă pernicioase, speculabile oricând de persoane interesate în a-l manipula şi a-i administra de la distanţă veniturile financiare, lucru care, din păcate, s-a şi întâmplat)

În aceste circumstanţe, adevăratul sens al textului său devine evident, mai ales dacă adăugăm un fapt pe care mulţi l-au uitat: "mulţumită demersurilor făcute de Sorin Dumitrescu, redactorul nostru ... " în nr. 1-2/1991 al revistei "Transilvania" a apărut pen­tru prima dată şi a fost exaltată una din profeţiile Noului Ierusalim. Ironie a soartei sau simplu accident? Dl. Sorin Dumitrescu ştie foarte bine care este adevărul şi de aceea nu s­-a sinucis (spiritual, moral). Chiar să nu demonstreze nimic fap­tul că în timp ce eu „m-am poticnit" de opera lui Zidaru, Sorin Dumitrescu a căzut pradă, fie şi pentru scurt timp, tocmai "ereziei" al cărei produs este aceasta?

(Observaţia 12: Erwin Kessler, cel care îl critica pe Sorin Dumitrescu că [cităm] “face observaţii critice la adresa stilului şi argumentaţiei mele fără a prezenta nici un exemplu” face la rândul lui la fel: îl acuză pe Sorin Dumitrescu că ar fi facilitat publicarea într-o revistă „una din profeţiile Noului Ierusalim”. Despre ce profeţie este vorba? Mister. Erwin Kessler nu se oboseşte să dea amănunte. Or, se ştie că pucioşii au făcut multe „profeţii”, unele dintre ele neavând neapărat conotaţii religioase. O parte dintre ele aveau chiar un caracter strict politic, deci n-au de ce să fie condamnate atâta vreme cât în politică orice este posibil. Cât timp Erwin Kessler face acuze superficiale, fără dovezi concrete, cum că Sorin Dumitrescu ar putea fi suspectat de simpatii ale unor idei ne-ortodoxe, nu putem fi obligaţi să catalogăm în contumacie aceste idei ca fiind neapărat „eretice”.
În plus, faptul că „profeţia” nu este devoalată poate să creeze şi alte neajunsuri. Cineva poate considera că „profeţia”, indiferent care a fost ea, trebuie că musai s-a împlinit, îndată ce nimeni nu s-a ridicat ca să o conteste. Erwin Kessler se face astfel vector involuntar care susţine din umbră, fie şi indirect, secta „Noul Ierusalim”)


Poate tocmai de aceea este atât de neputincioasă puterea cu care sapă de atâţia ani, încercând, cum a făcut exact acum un an, chiar în acest cotidi­an, să-i compromită pe aceia care îl girează pe artistul Zidaru. Atunci a fost Mihai Oroveanu şi instituţia expoziţională pe care o conduce. Acum, "la aniversară", Sorin Dumitrescu îl atacă pe acela care s-a nimerit să-l crediteze, după un an, pe acelaşi artist. Şi nu din întâmplare, acela am fost eu, iar medicul legist care va constata decesul ori succesul meu nu poate fi altul decât pub­licul. Până atunci nu prea are rost să ne îmbătăm cu apă prea rece – chiar şi dl. Sorin Dumitrescu va aştepta în continuare şi va citi cu „nerăbdare” articolele mele. Bună oară chiar pe acesta. Aşa merg lucrurile cu „viclenia raţiunii” critice.


Concluzie. Erwin Kessler, în încercarea disperată de a scăpa de discreditare, comite noi erori, inclusiv aceea de a trece la contraatac atunci când „nu mai are gloanţe”. El se autoconstrânge la mărturisiri, dintre care cea mai importantă este aceea că deşi n-a fost niciodată la Pucioasa, este convins printr-un al şaptelea simţ că nimic periculos nu poate veni din direcţia aceea. O altă recunoaştere semnificativă este aceea că în viaţa lui de zi cu zi, preocupările pentru dogme, învăţături şi practici religioase creştine îi sunt aproape străine.
Superficialitatea cu care s-a făcut avocatul diavolului îl obligă apoi să sară la beregata lui Sorin Dumitrescu şi să-l atace cu supoziţii sau cu acuze nesusţinute cu probe că, la urma urmei, şi Sorin Dumitrescu i-ar fi sprijinit cândva pe pucioşi în ereziile lor [ca şi când aceasta ar fi o scuză ca şi el să facă la fel acum]. Subestimând malignitatea ereziilor de orice fel, Erwin Kessler minimalizează impactul negativ al artei cu tendinţă prozelitistă, care face în paralel cu expunerea de statui şi de icoane [care au tematici sau abordări mai mult sau mai puţin canonice], lansări de cărţi, broşurele şi pliante de orientare pseudo-ortodoxă care nu au fost vreodată validate de Biserica oficială.

ba tu ai plecat cu pluta pe miriste ba ia haloperidol ca ai probleme mari ba nici sa vorbesti nu mai poti ti-ai epuizat cota de combustibil ai nevoie de sanatoriu.

Oare chiar nu v-am explicat pe înțeles? Oare chiar nu v-am argumentat ceea ce am susținut? Oare ce argumente sunt valabile pentru voi?

Știu, minciuna și viceversarea din ascuns! În asta credeți ca orbii pentru părerea bună de sine, ca învinovățind pe nedrept să poți fugi liniștit de crucea și de lucrarea cerută ție, să fugi la baallta păcatelor pe care plutesc un măr și o pară prin care se miscă doi viermișori ce vor să fie doar unul... și care nu vor să creadă ci să se satisfacă... Dar mărul se va termina, para se va strica, și va rămâne doar cotorul și baallta... nimic altceva nu va mai rămâne... iar în final broscoiul cel urât și rău te va păpa... și vei fi păpat-păpată... și atunci abea vei plânge, dar nu va mai fi cine să te audă, căci cei ce te-ar fi auzit și care te puteau convinge despre Adevăr i-ați internat pe toți în sanatoriu căci în senatoriul desfrânărilor șed cei pe care îi credeți voi, fiindcă vă place să tiranizați molipsindu-vă mereu unii de la alții... căci așa lucreză învârtoșarea din voi... aplaudați pe tiranii păcătoși și necredincioși iar pe proorocii Domnului îi alungați și-i prigoniți... Dar nu pe ei îi prigoniți ci pe voi vă scoateți din Împărăție... și când veți afla și voi Adevărul, într-un sfârșit, atunci singuri o să vă plângeți amarul căutând cu disperare pe cei pe care i-ați internat în beciul de care n-ați mai vrut să știți, dar nu-i veți mai găsi, căci ei au fost luați de Domnul... iar voi ați rămas ca să vă chinuiți... jucând polo pe baalltă cu gângăniile și țânțarii și libelulele ca să marcați gool iar apoi într-un concert infernal seară de seară o să vă considerați oameni importanți, aristocrați și cu părere foarte bună de sine... trufia vieții, pofta ochilor, necredință și plăcerea răutății, căci cu atât mai rămâne creștinul, cu hula și ispisma intrând mereu în ispispită... din plăcerile cele fecunde și fascinante ale răutăților ce vin din oale risipite la marginile iadului... joaca cu omorârea timpului.

Deci pentru ce vreți voi să mă internați mereu în senatoriul desfrânărilor?
Așa v-a învățat gLumea ca să vă vindecați pe voi înșivă păcătuind? Cu păcatul crezi că tratezi handicapatul? Păi ce păcate să mai facă păcătosul care vrea să iasă din păcat ca să fie bine? Să creadă minciunile voastre? Nu e mai bun Adevărul decât minciunile omului? Pentru ce vă înșelați că vedeți că pe mine nu puturăți? Nu vă mai chinuiți ca să-i înșelați pe alții zicând că eu aș fi înșelatul că doar oricine citește poate pricepe cum stau lucrurile și poate să creadă exact cum este Adevărul, iar mai târziu se va și vedea Clar că nimic nu veți mai putea învârtoșa și ascunde înaintea Celui ce pe toate le cunoaște exact așa cum sunt indiferent dacă ești bogat sau sărac, rob sau liber, frumos sau urăt, păcătos sau drept... Deci pentru ce vă căzniți ca vremelnic să vă autoînșelați? O, dar bine ar fi dacă ar fi vremelnic, dar voi veșnic vă înșelați... căci nu vreți, nu vreți să credeți și dacă nu vreți atunci nici nu aveți cum să vedeți... ci vă ia păcatul vederea și viermele minciunii vă mâncă inima... și vă consolați apoi cu gLumea... așa ca toată gLumea... și cu ce se consolează ea? cu senatoriul desfrânărilor... acolo în cârcârciumă se tratează și acolo se și „vindecă” de Credința în Dumnezeu... păi dacă nu vreți să credți de ce vreți să mă internați? Știu: pentru că eu cred și vouă nu vă convine!

Și ce anume vreți voi ca să nu mai auziți? Și de ce vreți să tac? De ce vă e frică? Păi pentru că nu aveți Credință!

Și dragă AngelicaKroner, să nu-ți fi răspuns eu pe înțelesul tău până acuma? Să-ți dau linkuri unde ți-am răspuns cu argumente pe înțelesul celor mai simpli la minte... Căci nici eu nu sunt un înțelept...

Voi chiar nu vedeți cine insisistă, pe sute de pagini ca să acopere proorociile cu minciună și cu demonstrații fără nici o noimă?Dar nu vreți să vedeți!

Iar eu sunt liber să-mi afirm Credința, cu atât mai mult cu cât este singura Adevărată. Nu combat pe nimeni, ci v-am repetat mereu Adevărul pentru bucuruia Lui și a mea în speranța că va fi și bucuria voastră, iar „dacă creștinii Mei vor tăcea, pietrele vor striga la voi”... și munții și bolovanii și lemnele și mormintele vor proorocii păcatele voastre când vă vor vedea cum veți merge la munți ca să strigați să cadă peste voi sau la morminte ca să iasă cadavrele morților afară ca să intrați voi... ele vor proorocii în ziua aceea durerile voastre... și cine va fi să vă audă pe voi? Căci pe sfinții și proorocii și creștinii și frații i-ați alungat ca să auziți cu plăcere minciunile lui anichrist căci vă dădea părere bună de sine despre voi, vă plăceau judecățile și fățărniciile lui, vă trufiza plăcut mârâielile lui ispisisikaa vulpița cumetrița... căci vorbea ca din gLume și vă liniștea asta pe voi căci vă simțeați singurii mântuiți, singurii drepți, singurii înțelepți... dar mare va fi surpriza voastră și veți fi complet nepregătiți atunci când veți afla Adevărul fiindcă iată cum dialogați voi cu cei ce nu sunt ca voi... cei ce nu vă împărtășesc minciunile... îi huliți și mințiți că nu v-au dat argumente... ca să vă creadă alții căci voi cu asta vă alintați că or să vă creadă alții... dar pentru ce mai mulți care cred în minciună? Vreți să fiți și voi ca ăia care au zis: „necredincioși din toate țările unițivă! Sculați voi antichriști, hai osândiți pentru foame pe cei de sus, hai la lupta cea mare... ”

Așa vreți să ajungeți și voi?

Păi nici un duh nu a grăita ca și Duhul Acesta, ca și Cuvântul lui Dumnezeu! Pentru ce nu credeți? Unde a mințit și care este răul care v-a îndemnat să-L faceți? Pentru ce nu vă închinați și nu-I slujiți Lui? Pentru ce vă place să slujiți gLumii? Oare poate omul să vă mântuie sau Domnul?

Dar voi socotiți pe duhul rău ca Dumnezeu și pe Duhul Lui Dumnezeu ca pe duhul rău.

Voi chiar nu știți ai cărui Duh sunteți!

...și văd că chiar sunteți serioși și vrednici... de hulă! Trist dar adevărat... o să vă dea medalie nenia și tanti grijania și o să vă servească și o cafia bună, bună de tot, cu condiția ca să-i plimbați ispisisikaa în lesă și să purtați mănușa de pe care o să trimiteți eretele lui la atac... „șoo pe el!”

Deci draga mea... ți se pare că spun inepții? Că eu spun și scriu inepții? N-ar fi mai bine să-mi ară-ți unde anume? Sau dacă voi sunteți neînțelepți atunci musai că eu scriu inepții... păi și eu sunt neânțelept așa că pentru ce mă urâți, dar un singur înțelept este: Cuvântul lui Dumnezeu, Cel mai smerit dintre toți cei smeriți! Duhul Sfânt. Dar și Cel mai puternic... fiindcă iubește și nu se preface... iubește curat.

Firește dragul meu, căci doar eu fac cât doi... dar tot degeaba că morții, doi, trei, sau câți or fii, tot morți rămân oricâți s-ar aduna ei morți între morți ca să îngroape pe morții lor.

Dar nu vă neliniștiți căci noi suntem 4 așa ca unul singur... ca un singur mort... dar acolo nu e mort... unde anume? Se va vedea cândva.

„Bobul de grâu dacă v-a muri v-a aduce multă roadă iar dacă nu v-a muri se va însingura” (Domnul Iisus Hristos)
„Bobul lui se preschimbă în tăciune iar el se crede grâu nedreptățit” (Arsenie Boca, Trâmbița nr 2)

Iar prooroci... Este unul singur: Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceleași „pete” de păcură pe caietul de teme. Porci mistreți. Să înjectăm? slănina în
 

Citat din MM & comp:

„
218. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de artistul Sorin Dumitrescu (I)

Preambul. Sorin Dumitrescu ripostează în ziarul "România liberă" din 21 ianuarie 1995la exhibiţiile contorsionate ale criticului Erwin Kessler din revista „22”, acolo unde acesta îşi expusese criticile edulcorate la adresa expoziţiei "CURĂŢIREA ROMÂNIEI". Semnând riposta cu titlul „Neputinţele tânărului Kessler”, Sorin Dumitrescu dezvăluie, ca fiind cel puţin suspectă, derogarea concesivă pe care criticul o face la adresa artiştilor Zidaru, motivată de o prietenie benignă, dar de puţini cunoscută. Sorin Dumitrescu profită aici de avantajul unei cunoaşteri temeinice a Zidarilor, bazată nu numai pe apartenenţa de castă, dar şi pe o simpatie reciprocă, nu mai puţin sinceră decât cea dintre Zidari şi Erwin Kessler. Lui Sorin Dumitrescu nu îi este indiferentă calea pe care merg colegii săi de breaslă, soţii Zidaru, căci el este mai întâi creştin, şi abia după aceea artist. De aceea el vede în aplaudacul de circumstanţă Erwin Kessler un pericol mai mare decât opţiunea însăşi a lui Marian Zidaru. Când cineva din exterior, cu o oarecare notorietate locală, vine şi te laudă în public, te susţine chiar, cu cuvinte meşteşugite, însăilate în editoriale care rup gura castei sculptorilor, începi să crezi că într-adevăr ai dreptate şi eşti pe drumul cel bun. Or, Marian Zidaru avea mare nevoie mai degrabă de prieteni adevăraţi, care să-l tragă de mânecă pentru a nu se crede familiar, prea repede şi fără motiv, cu „experimentele cu Duhul Sfânt”de la Noul Ierusalim, săpate adânc în lemn sau în marmură. Sorin Dumitrescu s-a dovedit a fi un astfel de prieten, arătându-i lui Zidaru că deja a mers prea departe, chiar dacă n-a simţit încă urmările pericolului. Dimpotrivă, Erwin Kessler derapează de la obişnuita sa linie, de critic capricios care caută mereu nod în papură celor pe care el îi scarmănă, trecând brusc la o neobişnuită admiraţie şi susţinere pe faţă şi laudă festivă a demersurilor mistice al Zidarilor, pe care el de fapt nici nu le înţelege, şi nici măcar nu are vreo tangenţă cu ele. Fără o experienţă ortodoxă personală, este deci cu atât mai neavenit şi mai inoportun să se pronunţe cineva în acest domeniu, lucru care îl irită până la pragul de reacţie rapidă pe Sorin Dumitrescu. El vede în „schimbarea la faţă” a lui Erwin Kessler nu numai sinuciderea estetică a unui critic de duzină, ci şi un instrument iresponsabil prin care cei adulaţi gratuit de el (Zidarii, în speţă) sunt ameninţaţi la rândul lor de sinuciderea estetică şi religioasă.

Reproducem aici această „reacţie rapidă”, apărută doar la câteva zile după şueta „critică” a lui Erwin Kessler, cu menţiunea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei acestui articol.

(Observaţia 1: Fără îndoială că o asemenea spectaculoasă schimbare de macaz a lui E.K de la trosneală generalizată la admiraţie punctuală trebuie să fi avut o motivaţie profundă. Simpla prietenie de circumstanţă cu Zidarii trebuie că nu ar fi fost suficientă, ci alta a fost cauza. Este mai plauzibil că, la cunoaşterea sa precară privind afacerile celeste şi avatarurile lumii imateriale, E.K. să fi luat în serios familiaritatea cu Duhul Sfânt, pe care o clamau îndelung şi insistent Zidarii, pentru a conchide că o precauţie gratuită nu strică. Cine ar fi nebun să-şi permită să-L critice pe Dumnezeu, pe care nimeni nu L-a văzut, nici nu-L cunoaşte? La urma urmei, nu se ştie de unde sare iepurele, şi ce coarne are, şi ce rău împunge! Unde nu te pricepi, e mai bine să fii cuminte, căci riscurile vor fi mai mici.)

(Observaţia 2: “Noua Evanghelizare” propusă de liderii pucioşi prin Expoziţiile soţilor Zidaru, care sunt trimişi ca soli care promovează încrustarea în piatră a “Cuvântului” Pucios , nu putea să nu stârnească o doză de precauţie în primele exerciţii de admirare ale lui E.K faţă de exerciţiile cu Duhul Sfânt ale pucioşilor)

(Observaţia 3: Tocmai ineditul, bizarul, imponderabilul, imprevizibilul pe care îl observă E.K. la creaţia şi la limbajul Zidarilor sunt şi motivaţia schimbării lui de atitudine. Superficial, E.K. nu-şi pune problema să cerceteze mai adânc, altmiteri ar fi descoperit că Zidarii nu sunt deloc originali şi singulari, aşa cum par, ci sursa reală a acestor „bizarerii” pe care ei o promovează la modul esteticii publice stă ascunsă în creaţia ezoterică delirantă a liderilor sectanţi de la Pucioasa, de care ei ascultau pe vremea aceea ca de Dumnezeu)

(Observaţia 4: Admiraţia [pe care o observă S.D. la E.K., alături de o oarecare “supunere” sub patrafirul unor “prooroci” pucioşi pe care nu-i vede, nu-i cunoaşte, dar îi simte ca pe nişte urmaşi demni ai lui Petrache Lupu, ai căror soli sunt Zidarii] este fără îndoială, falsă. Ea ascunde o temere viscerală a lui E.K. faţă de fabulosul obscur, pe care nu-l poate circumscrie cumva, neavând aparatul critic minimal oferit de educaţia religioasă primară)

(Observaţia 5: “Curăţirea României” i se pare suspectă lui S.D. tocmai pentru că este promovată prin acelaşi limbaj prolix, gălăgios şi pisălog cu care politicienii promit noi şi noi “schimbări în bine” în fiecare campanie electorală, schimbări care rămân simple promisiuni pe hârtie. Or, logoreea nu îi este specifică lui Zidaru, dar el o copiază mecanic şi sârguincios după modelul “Cuvântului” pucios, căruia îi acordă o fascinată atenţie şi credibilitate. După ani de zile, scurşi între timp, premoniţia lui S.D. se dovedeşte a fi fost corectă: România este tot mai murdară, tot mai îngălată, lipsită în continuare de staţii de epurare, afumată de gaze de eşapament, mânjită de excremente şi sufocată de pungi de plastic)

(Observaţia 6: S.D. surprinde aspectul cel mai nefericit al experimentelor plastice în care Zidarii circumscriu mesajul atribuit Duhului Sfânt unor chipuri cioplite: ortodoxia clamată de ei cea a “Cuvântului” care s-a făcut duh, este doar părelnică, fiind doar un simbol eşuat al autenticităţii ortodoxiei originale, în care Cuvântul S-a făcut trup, şi aşa a fost făcut cunoscut oamenilor care L-au mărturisit apoi lumii întregi)

(Observaţia 7: S.D. evidenţiază că, probabil cea mai gravă tentativă a lui E.K. este de aceea de a prelua mesajele pucioase [promovate şi de Zidaru ca acoperire pentru creaţiile sale] şi a le îmbrăca în poleiala limbajului adulativ de profesie. Criticul nu mai critică, ci admiră, şi admiră în prostie, cu gura căscată. El vede în Marian Zidaru un “fericit”, termen care încearcă să sugereze o oarecare apropiere de rangurile bisericeşti cele mai înalte care beatifică pe păstorii cei vrednici, deşi M.Z. n-a avut niciodată vreo chemare sau vreo aplecare spre viaţa clericală. Tentativele lui M.Z. de a reforma Biserica din temelii prin mesaje de dincolo [primite de la persoane despre care el afirmă nonşalant că nu trebuie să ne preocupe cine sunt şi ce fac, deoarece „n-are importanţă” prin cine vine “Cuvântul” Pucios – nepăsare care s-a dovedit a-i fi aproape fatală, câţiva ani mai târziu] sunt cotate de E.Kessler ca fiind o “contrabandă a spiritului”. Milenarismul militant al pucioşilor, la care aderă entuziast şi M.Z., este ignorat de E.K. nu atât din neştiinţă, cât mai ales din calcul, ca să-i iasă pasienţa admirării fără rezerve)

Concluzie. Sorin Dumitrescu identifică la Erwin Kessler o surescitare egolatră care îl împiedică să vadă pericolul sectei “Noul Ierusalim”, care îl investeşte pe Marian Zidaru în sol şi marionetă a liderilor pucioşi. Marian Zidaru este cotat ca “profet”, deşi el n-a făcut nici o profeţie de la sine, ci întotdeauna a reprodus “profeţiile” altora. Este cotat ca “fericit”, deşi el n-a avut niciodată o reală funcţie de conducere în sectă, iar experienţa ataşamentului lui la “Noul Ierusalim” s-a dovedit a fi un eşec personal cât se poate de trist. Este cotat un promotor al unei “paradigme estetice, cât şi al uneia existenţiale şi morale totodată”, deşi el a fost doar un ostaş ascultător care a încercat să dea formă văzută unor ordine de luptă cu morile de vânt, primite de la liderii pucioşi, seniorii războiului nevăzut dintre imaginaţie şi realitate.
Demersul lui E.K. este sintetizat de S.D. printr-un cuvânt care pune punctul pe i. Acesta este cotat drept păcat; nu păcat de moarte, ce-i drept... dar totuşi, păcat.
”

Să înjectăm slănină în găină până ajunge și ea porc mistreț.
 

Citatat din MM & co
„
Preambul. Erwin Kessler moare lent, dar nu se predă. „Desfiinţat” într-un articol critic de către mai hârşitul în ale artei şi teologiei, Sorin Dumitrescu, criticul Erwin Kessler revine spectaculos, trezindu-se din corzi, unde se legăna ameţit şi euforic ca într-o pânză de păianjen, şi se arată hotărât să treacă la contraatac. Tot în ziarul România liberă, la 28 ianuarie 1995, el publică o replică acidă intitulată Defecţiuni elective, în care încearcă să-şitransforme înfrângerea într-o victorie “a la Pyrrus”. Reproducem în continuare acest articol, cu precizarea că observaţiile din paranteze aparţin autoarei care îl comentează)

(Observaţia 1: Ce mai poate fi “bun şi frumos” odată cu moartea spirituală a unui confrate, care îl aduce chiar pe el la stupefacţie, odată cu tragica ei constatare? Joaca cu cuvintele este deja un tic la Erwin Kessler , întrucât o asemenea asociere forţată între bine şi rău dovedeşte încă odată că la el cuvintele nu mai au valoare, fiind folosite cel mult ca balast între două sloganuri sforăitoare)

(Observaţia 2: Din nou vorbe goale. Sorin Dumitrescu nu avea cum să se simtă atacat, îndată ce nu de el era vorba în precedentul articol al lui Erwin Kessler. Expresia lui Erwin Kessler „apărarea sa întru totul ofensivă” este expresia neputinţei de a strânge în braţe şi apoi de gât pe cineva alunecos care scapă mereu şi mereu strânsorii. Sorin Dumitrescu nu se apără pe sine ofensiv, dar apără ofensiv un principiu şi o valoare universală care-i este lui aproape de inimă: ortodoxia, ca moştenire de la părinţi şi de la strămoşi)

(Observaţia 3: Erwin Kessler are grijă să-i prevină pe cei care-l cunosc că vor fi martorii unei schimbări neaşteptate: de data asta, numai de data asta, are de gând să devină „rău”. Pentru că „aşa nu mai merge”: S.D şi-a permis prea multe. La un aşa „atac sub centură”, menajamentele uzuale nu-şi mai au rostul. Mai ales că Sorin Dumitrescu şi-a permis să inventeze arme noi: cuvinte şi expresii neexperimentate [încă] la care nu se ştie dacă se poate găsi rapid antidotul. Printre ele, sintagma „Neputinţele tânărului Kessler” este de departe cea mai insuportabilă. Pamfletistul Caragiale ar fi invidios dacă ar putea să afle cât de inventivi pot fi unii artişti ai cuvântului din urbea lăsată lor moştenire şi de aceea, în imaginaţia onirică a lui Erwin Kessler , musai că acum plânge încetişor de delectare, ascuns de ruşinea plăcerii pe undeva prin Figura nr.9 a cimitirului Bellu)

(Observaţia 4: Are, căci adularea nesăbuită alterează caractere până nu de mult integre. Dacă îl inoxici pe cineva cu precizări mincinoase că este ales şi sfânt, inevitabil va veni momentul acela ca nefericitul să creadă de-a binelea că aşa este. Erwin Kessler îşi propune un periaj admirativ restrâns la persoana care pare a fi un sol al lui Dumnezeu [ e vorba de Marian Zidaru], pe simplul motiv „că nu e bine să te pui rău cu Dumnezeu”. Acolo unde te pricepi cel mai puţin e bine să fii cel mai precaut, ca să nu ai eventual surprize. Oricum, nu te costă nimic să fii când mai încruntat, când mai admirativ, când mai demolator, când mai apreciativ, căci variaţia sporeşte aparenţa firescului.

(Observaţia 5: Marian Zidaru este o autentică şi profundă surpriză pentru Erwin Kessler deoarece insolitul nu poate creea decât surprize. Ce poţi face, aflat pe neaşteptate în faţa unei capre cu două capete, decât să cazi în profundă uimire, apoi imediat în extaz? Este cazul şi cu experienţa trăită de Erwin Kessler în faţa crucilor strâmbe ale lui Zidaru şi a „bizareriilor lui pseudoiconice” [am numit acele „icoane” care, în loc să se spiritualizeze, se materializază devenind basoreliefuri şi statui, redimensionându-se pe orizontală, mai degrabă decât pe verticală])

(Observaţia 6: În ţara orbilor, cel cu un ochi este împărat. În caruselul lumesc al artei, prezenţa unui artist cu preocupări creştine, dar mai ales cu veleităţi de a trăi de-a binelea viaţa creştină, este un „accident” stupefiant. Toţi îl înconjoară, îl pipăie şi îl ciupesc fin, ca să vadă dacă nu cumva e vreo himeră, şi nu încetează să se mire. „Charisma” lui Marian Zidaru este, desigur potenţată de limbajul lui care copiază cu ataşament „modelul pucioşesc” imprimat de liderii lui de la Pucioasa. Cum e turcul, şi pistolul. Dacă liderii pucioşi proclamă o întâlnire imediată cu Stăpânul Lumii, ucenicul lor de la „atelier” nu poate fi nepăsător, ci se face porta-voce „charismatică” pentru o asemenea ştire minunată)

(Observaţia 7: În sfârşit, Erwin Kessler face un efort de sinceritate şi recunoaşte că explicaţia extazului său în faţa ineditului mistic o constituie tocmai viaţa lui de zi cu zi, care este departe de dogme, învăţături şi practici religioase. Un “no man’s land”care îi impune respect, nesiguranţă şi chiar o uşoară teamă, dar şi o curiozitate puerilă şi o sete neostoită de surprize. Pentru Erwin Kessler , Zidaru este echivalent în mister şi fior burlesc şi pseudomistic cu „omul cu două capete: jumătate cap de om, jumătate cap de bou!”, care tocmai a sosit cu Circul ambulant într-o urbe mică, în care de obicei nu se întâmplă nimic)

Continuarea înjecțiilor cu slănină în găină.
 

(Observaţia 8: Din nou o recunoaştere importantă: Erwin Kessler mărturiseşte că n-a fost niciodată la Pucioasa, şi chiar simte că e în defect pentru că n-a făcut-o. În mod sigur, dacă ar fi fost măcar o singură dată, ar fi devenit mult mai precaut în aprecieri. Dar aşa, el se prevalează de această “neîmplinire” ca să afişeze păreri personale cu caracter relativ, dar de un relativ dus până la nesiguranţă. Tocmai de aceea este nevoit să admită că, eventual, Sorin Dumitrescu ar putea chiar să aibă dreptate, în caz că el este mai mai umblat, mai informat, şi deci ştie mai multe. Este evident că Marian Zidaru nu a încercat să-l convertească pe Erwin Kessler , căci Marian Zidaru este foarte neîncrezător cu cei mânaţi exclusiv de curiozitate, dar nici nu se poate spune că a tăcut, fără a-i spune lui Erwin Kessler tot ceea ce crede)

(Observaţia 9: Erwin Kessler confundă obligaţia Sinodului Bisericii [şi nu a Patriarhiei, care este doar o instituţie religioasă cu caracter mai mult administrativ] de a se pronunţa ex cathedra asupra unor inovaţii dogmatice venite de aiurea, cu obligaţia creştinului de rând de a evita, preventiv, orice contaminare de surse sau învăţături care nu au fost validate în prealabil de autoritatea colectivă a Bisericii. De exemplu, o poruncă bisericească este aceea de a nu citi cărţi eretice: nu pentru că ar fi vorba aici de o interzicere oarbă, ci pentru că există riscul unor aprecieri greşite a celor citite, care să conducă apoi la deviaţionism sectar. Tot aşa şi cu o operă artistică al cărei mesaj este eretic: pe atei sau pe creştinii statornici în credinţă nu-i poate influenţa cu nimic în rău, ei putând rămâne nişte critici imparţiali, dacă e vorba de a a aprecia sentimentul estetic; însă pentru cel slab sau şovăielnic în credinţă, un entuziasm de moment în faţa unei erezii admirabile din punct de vedere estetic poate avea consecinţe dramatice aspra cursului vieţii lui. Aici se deosebesc fundamental Sorin Dumitrescu şi Erwin Kessler : dacă pentru primul, rătăcirea unui semen de-al său este un eveniment dureros şi intolerabil, acelaşi eveniment pentru Erwin Kessler este unul total indiferent, acoperit de preceptul libertăţii de opţiune a individului, care trebuie respectată. Cu alte cuvinte, sinuciderea spirituală este pentru unul o defecţiune inacceptabilă, iar pentru altul un drept inalianabil)

(Observaţia 10: Faptul că un colecţionar oarecare apreciază cu gusturile sale o creaţie artistică sau alta, fie ea şi eretică, nu legitimează cu nimic acea creaţie, nici nu-i sporeşte gradul de nocivitate ideatică. Faptul că un prelat de renume este prezent la o lansare de carte, nu face ca acea carte să devină, brusc, mai valoroasă decât era cu o zi în urmă. Erwin Kessler face însă o asociere vicleană între participarea părintelui Galeriu la lansarea unei cărţi în incinta ultimei expoziţii Zidaru, şi caracterizarea lucrărilor de acolo ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Un cititor neatent va înţelege că părintele Galeriu s-a referit la toate lucrările de acolo, deci şi la acea carte [căci şi cartea era o „lucrare”, nu?] , ca fiind expresii ale "adevăratei ortodoxii". Or, Erwin Kessler se referea la „toate lucrările de artă de acolo” dar a făcut-o lacunar, ca să lase loc şi la interpretarea voită de el: cum că şi cartea [o colecţie de „Cuvinte” eretice pucioşeşti, tipărită fără a avea binecuvântarea vreunui ierarh ortodox] aducea un mesaj al „adevăratei ortodoxii”. Părintele Galeriu n-ar fi riscat să recomande călduros o carte pe care el nici măcar n-a citit-o, darămite să o studieze meticulos, cum ar fi fost cazul, dacă ar fi avut de gând.)

(Observaţia 11: Erwin Kessler sugerează în mod josnic, fără dovezi, că Sorin Dumitrescu ar fi avut o oarece invidie pe succesul crescând al lui Marian Zidaru, potenţat acum printr-o critică favorabilă a lui Erwin.
În primul rând că Sorin Dumitrescu nu avea nevoie de aşa ceva, el însuşi fiind un artist plastic foarte apreciat.
În al doilea rând, pentru că relaţia dintre Marian Zidaru şi Sorin Dumitrescu nu era una de rivalitate, ci mai degrabă de simpatie reciprocă.
În al treilea rând, pentru că înclinaţiile lor artistice erau şi sunt substanţial diferite: în timp ce Marian Zidaru este mai mult sculptor, Sorin Dumitrescu este mai mult pictor, chiar dacă preocupările lor artistice nu sunt neapărat monovalente.
În al patrulea rând, motivaţia reală a criticilor lui Sorin Dumitrescu faţă de Marian Zidaru am văzut deja că era alta: Sorin Dumitrescu este combativ din fire, organic şi structural, faţă de deviaţionismul sectar, pe care-l consideră o boală contagioasă a sufletului, insidioasă şi foarte periculoasă, în timp ce Marian Zidaru este marcat de un entuziasm şi o naivitate defetistă pernicioase, speculabile oricând de persoane interesate în a-l manipula şi a-i administra de la distanţă veniturile financiare, lucru care, din păcate, s-a şi întâmplat)


(Observaţia 12: Erwin Kessler, cel care îl critica pe Sorin Dumitrescu că [cităm] “face observaţii critice la adresa stilului şi argumentaţiei mele fără a prezenta nici un exemplu” face la rândul lui la fel: îl acuză pe Sorin Dumitrescu că ar fi facilitat publicarea într-o revistă „una din profeţiile Noului Ierusalim”. Despre ce profeţie este vorba? Mister. Erwin Kessler nu se oboseşte să dea amănunte. Or, se ştie că pucioşii au făcut multe „profeţii”, unele dintre ele neavând neapărat conotaţii religioase. O parte dintre ele aveau chiar un caracter strict politic, deci n-au de ce să fie condamnate atâta vreme cât în politică orice este posibil. Cât timp Erwin Kessler face acuze superficiale, fără dovezi concrete, cum că Sorin Dumitrescu ar putea fi suspectat de simpatii ale unor idei ne-ortodoxe, nu putem fi obligaţi să catalogăm în contumacie aceste idei ca fiind neapărat „eretice”.
În plus, faptul că „profeţia” nu este devoalată poate să creeze şi alte neajunsuri. Cineva poate considera că „profeţia”, indiferent care a fost ea, trebuie că musai s-a împlinit, îndată ce nimeni nu s-a ridicat ca să o conteste. Erwin Kessler se face astfel vector involuntar care susţine din umbră, fie şi indirect, secta „Noul Ierusalim”)


Concluzie. Erwin Kessler, în încercarea disperată de a scăpa de discreditare, comite noi erori, inclusiv aceea de a trece la contraatac atunci când „nu mai are gloanţe”. El se autoconstrânge la mărturisiri, dintre care cea mai importantă este aceea că deşi n-a fost niciodată la Pucioasa, este convins printr-un al şaptelea simţ că nimic periculos nu poate veni din direcţia aceea. O altă recunoaştere semnificativă este aceea că în viaţa lui de zi cu zi, preocupările pentru dogme, învăţături şi practici religioase creştine îi sunt aproape străine.
Superficialitatea cu care s-a făcut avocatul diavolului îl obligă apoi să sară la beregata lui Sorin Dumitrescu şi să-l atace cu supoziţii sau cu acuze nesusţinute cu probe că, la urma urmei, şi Sorin Dumitrescu i-ar fi sprijinit cândva pe pucioşi în ereziile lor [ca şi când aceasta ar fi o scuză ca şi el să facă la fel acum]. Subestimând malignitatea ereziilor de orice fel, Erwin Kessler minimalizează impactul negativ al artei cu tendinţă prozelitistă, care face în paralel cu expunerea de statui şi de icoane [care au tematici sau abordări mai mult sau mai puţin canonice], lansări de cărţi, broşurele şi pliante de orientare pseudo-ortodoxă care nu au fost vreodată validate de Biserica oficială.
”

Oare cine l-a validat pe Domnul nostru Iisus Hristos?

a) Omul? b) Sinedriul? c) Pilat? d) Boborul? e) gLumea? f)Împărații și ighemonii?

În afară de Tatăl, doar desfrânatele și tâlharii...

Deci iată că ei sunt înaintea voastră și vor intra în Împărăție iar fiii vor merge cu gLumea departe de Duhul Sfânt.

Iistoria se repetă la nesfârșit în rău spre hău căci omul nu vrea să vadă și nici să audă ci face dureri mari Iistoriei... dar nu e obligat nici să audă și nici să vadă... ci doar cel ce voiește... dar la sfârșit se va judeca... nimeni nu scapă dacă închide ochii Lui Dumnezeu și-i deschide păcatului... și s-a și judecat căci „cine nu v-a primit pe voi, pe Mine nu m-a primit iar cine nu M-a primit pe Mine, nu a primit pe Cel Carele M-a trimis... pe Tatăl Meu și Tatăl Vostru...”

Deci așa cum M-au făcut pe Mine sectă și ereție și mincinos și nebun și în toate felurile, așa o să vă facă și pe voi căci nu e slujitorul mai mare ca Stăpânul și dacă pomului verde i-au tăiat Capul dar atunci pomului uscat și putregăit? Nu vă strângeți comori pe pământ unde vi le răpește furul ci... căci acolo unde vă este comoara acolo vă va fi și inima...

Păi zici că dacă am plecat cu pluta pe miriște trebuie să iau haloperidol că am probleme... Și ce fel de probleme mari crezi că aș putea avea? Că nu o să mai găsesc nici un bob de grâu sau de porumb din pricina egoiștilor? Sau că o să mă atace ciorile, sau că nu plutește pluta printre tulpinile retezate? Deci la ce probleme te referi? Sau poate că nu ai înțeles despre ce bicicletă galbenă era vorba și ce fel de monstru a scos cu cârligul din baalltă sărmanul Marin Moraru și la cine m-am referit... căci unii dacă ei nu pricep atunci musai tu ești nebunul care trebuie să te tratezi... ei, lor nicimăcar nu le trece prin gând că și ei ar putea fi secta sau ereticii sau nebunii... asta nu le trece nicicum prin cap... ci ei se liniștesc doar când văd în alții ca și cum ăia ar fi nebunii... dar se liniștesc în pustiu, în deșertăciunea deșertăciunii... „bobul lui se preschimbă în tăciune iar el se crede grâu nedreptățit” (Arsenie Boca, Trâmbița nr. 3)

Și dumneata crezi că gura mea merge cu combustibil lichid? Păi nu așa ziceau și de Apostoli, că la Cincizecime... au scos vorbă că erau băuți și de aia auzeau fiecare în limba lui.

Și așa a zis și dracul, exact ca tine : dacă nu poți dovedește că poți și zi pietrelor să se preschimbe în pită ori dacă nu atunci trebuie să te internezi în senatoriul desfrânărilor, și i-a răspuns Domnul: „Nu numai cu pâine se hrănește omul ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu care iese din gura Lui Dumnezeu”

Și să știi că sunt demult internat, în sanatoriul Cerului! Nu am nevoie să mă vindece omul rău și necredincios, căci acela este o boală mai rea și mai grea ca mine.

ba tu ai probleme mari nu stiu ce te-ar mai face bine ba nici picurii nici sanatoriu nu cred ca ar avea efect ba tu esti plecat pina dincolo de lume.adevarul ca asemenea "discursuri"inaltatoare mai rar de la un fiu al neascultarii ca tine baiete tin-te bine biciul vine,e singura ta sansa.deci poti sa laturesti in continuare ca balta ai.

Păi iată că tu ești una din probleme, dar nu pentru mine ci pentru Dumnezeu... și cândva o să pricepi cât de mare ești... ca problemă mă refer.

Păi cu picurii și cu sanatoriul vă treatează nenia după ce v-a speriat cu ispisisikaa scoasă din lesă ce atacă concomitent cu eretele stârnit, eretele de pe umărul drept. Haloperidolul nu te poate trata de frică, ci te bagă în desfrânare... e cea mai rapidă cale pentru a te preschimba în legumă și apoi în fum de țigară... e greu până ajungi să nu-ți mai pese, până începi să nu mai folosești punctuația, să învinuiești pe altul de starea ta păcătoasă și pătimașă... deci e greu până te lași pe mâna lor, adică pe mâna nimănui că mai devreme sau mai târziu ai să pricepi că ești „pe mâini bune”... și or să te îngrașe cu haloperidol și ai să visezi că o să-ți fie bine cândva, că vei fi iar ca ceilalți „fericiți” din gLume și îți va fi și mai frică, îți va fi groaznic de frică să crezi că ai să zici că de aia ți s-a făcut rău... din cauza mea... Păi am făcut eu păcatele tale? Te-am ispitit eu să crezi în minciuni? Ia uită-te bine cine sunt cei ce te ispitesc și te amăgesc!

Deci sigur că eu sunt plecat dincolo de gLume... și nici nu vreau să mă reîntorc. La cine anume ai vrea dumneata să mă reîntorc? La țigări, la cafea, la bani, la desfrâu? La satisfacțiile vicleșugului care se dă înțelepciune doar că din necredință se ocupă de furturi și răpiri?

De cine crezi tu că ar trebui să ascult? Păi de Unul trebuie să asculți dacă vrei ca să te mântuiești: de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar voi ați vrea ca ascultând de unul sau de altul să uit pe Dumnezeu ca să plinesc porunci și datini omenești... Păi ceea ce iese din om spurcă pe om, și nu ce iese din gura Lui Dumnezeu sau a mânca cu mâinile nespălate... căci ce iese din om intră în om și spurcă pe om, și așa intră țigara, beția, curvia, minciuna și necredința și toate poftele cele rele și dulceața învârtoșată a minciunii măririi de sine ca părere bună despre sine a omului trufaș și tiran asemenea altui om... și iată dorul acestora mă cheamă din tine, că cică spui tu că sunt un fiu al neascultării care merită bice... Șansa mea... Dar a ta care e? Să mi le aplici dumneata... nu-i așa? Că altfel cum o să se afirme creștinul de azi?

Iar de lăturit, stimate domn, păi nu dumneata vroiai să mă internezi și să mă tratezi cu haloperidol? Iar despre baalltă, sunt sigur că n-ai priceput pilda cu mărul și cu para ce pluteau pe baaltă și în care miscau doi viermisori ca să se satisfacă unindu-se... ajungând în cele din urmă exact așa ca porcii...

păi era vorba de porci făcuți pe caietul de teme cu care ar vrea duhul rău ca să injecteze slănină în găină...

așa că, băăăă, să nu te superi dacă iată nu mă las sedus de lingușelile lui ispisisikaa neagră ce a băgat boticul la cafea neagră cu lăptic ca de frica eretelui stârnit, hop, să cedez și să dau dreptate lingvisvistelor aristocrate care iată că se cred savante și se folosesc de soții Zidaru ca să le iasă pasiențele și calculelele.

Să nu te superi deci că nu-ți urmez sfatul tău cu haloperidolul și când o să vie biciul... știu că nu va fi milă... căci dacă de prooroci nu au avut milă... dar atunci de moșul tânărul putregai? Și ce crezi dumneata că vor face pomilor uscați și putregăiți dacă pomului verde și plin de rod i-au tăiat capul?

ba eu am impresia ca dupa ce ca esti fiul neascultari poate o faci din nebunie dar nu pentru Hristos tu o faci asa ca sa dai injectii cu venin in tot ce consideri ca ti-se inporiveste,ba vrei sa mai faci si pe falsul proroc,spunind acolo lucruri care nu au nici o legatura cu viata mea ba poate vin asa ca lovitura din coada asupra ta ca o retrospectiva a vieti tale poate Dumnezeu vrea sa te cunoasca lumea deplin.esti un papagal care isi atribuie niste calitati inexistente folosindu-se de expresii de cartier.si ca,sa vezi cit ti-e ratacirea de mare daca te intreaba vri-un ceferist sa ii spui ca umilinta mea nu sa mai culcat cu nevasta de 1 an poate chear mai mult ca nu tin evidente exacte,[traind ca fratii] apoi cum cu altele femei.papagalia voastra va declar:UN PROROC MINCINOS.care vrei sa otravesti tot ce este in jurul tau si totul faci si te lupti pt.o cauza pierduta demult,apelind la un limbaj de borfas ieftin nu te asemeni cu nimic din ceia-ce ai vrea sa spui ca esti.esti un fenomen care prin deserviciile tale aduci numai rusine Romaniei si credintei strabune de sar, scula din morti DACII increstinati poate ai fi ultima lor jertfa vie ce tinea de cultul vechi.dar mai ai o sansa intoarce-te pina inca nu e prea tirziu disperatule te lupti sub un steag care nu faci cinste nimanui.

Să încerc să citesc ce anume vrei să spui, adică impresiile tale:

1.ba eu am impresia ca dupa ce ca esti fiul neascultari poate o faci din nebunie dar nu pentru Hristos
2.tu o faci asa ca sa dai injectii cu venin in tot ce consideri ca ti-se inporiveste
3.ba vrei sa mai faci si pe falsul proroc,spunind acolo lucruri care nu au nici o legatura cu viata mea
4. ba poate vin asa ca lovitura din coada asupra ta ca o retrospectiva a vieti tale
5. poate Dumnezeu vrea sa te cunoasca lumea deplin

apoi concluzionezi:

a) esti un papagal care isi atribuie niste calitati inexistente folosindu-se de expresii de cartier

și apoi argumentezi:

b) si ca,sa vezi cit ti-e ratacirea de mare daca te intreaba vri-un ceferist sa ii spui ca umilinta mea nu sa mai culcat cu nevasta de 1 an poate chear mai mult ca nu tin evidente exacte,[traind ca fratii] apoi cum cu altele femei.

și iar tragi concluzii:

c) papagalia voastra va declar:UN PROROC MINCINOS.care vrei sa otravesti tot ce este in jurul tau si totul faci si te lupti pt.o cauza pierduta demult,
d) apelind la un limbaj de borfas ieftin nu te asemeni cu nimic din ceia-ce ai vrea sa spui ca esti
e) esti un fenomen care prin deserviciile tale aduci numai rusine Romaniei si credintei strabune

Apoi ai o speranță:

6) de sar, scula din morti DACII increstinati poate ai fi ultima lor jertfa vie ce tinea de cultul vechi.

Și o soluție ultimativă:

7) dar mai ai o sansa intoarce-te pina inca nu e prea tirziu

Și iată concluzia din durerea ta ca argument pentru toate cererile tale:

8) disperatule te lupti sub un steag care nu faci cinste nimanui.

Răspuns:

Acuma, cum aș putea eu să-ți alung impresiile? și să-ți schimb concluziile? altfel decât împlinind voia ta pe care o voiești tu de la mine și care defapt nu e voia ta ci e voia lui nenia fiindcă tu crezi că defapt aia e voia Lui Dumnezeu... dar nu e aia cu siguranță! Ci „Milă voiesc și nu jertfe” (adică nu vreau răzbunare). Deci vrei mata dar vrei degeaba... și așa ceva de la mine, adică voia lui nenia ca s-o ascult și eu așa ca tine ca să ascultăm de gLume împreună nu servesc! Deci NU servesc cafia neagră!

Dar pentru ce să ascult? Pentru slavă de la oameni? Pentru ca nu cumva să ai dumneata o nouă și o nouă nemulțumire care o să te facă să tragi noi și noi concluzii? Păi nemulțumește-te dumneata cât vrei... „din pricina Mea”.

Și dacă tu ești sigur că sunt un fiu al neascultării, adică un rătăcit, și ești sigur că iată demaști precum demască MM pe ereticul și sectantul și nebunul și disperatul și îndrăcitul și necinstitul și ce mai vrei dumneata să adaugi... păi ce crezi dumneata că oi fi fraier ca să mă îndreptățesc înaintea lui Dumnezeu pentru o părere bună de sine ce vine din vicleșugul visului ispistitor și pe care s-o țiu mare înaintea oamenilor așa ca și mine de mare? Că cică iată că defapt sunt foarte vrednic și doar fac pe nevrednicul?

Nu domnule, așa este cum spui și mult mai mult:
sunt un păcătos mirean mare păcătos din poBor plin de vicleșugul lăcomiilor... miilor de lei paralei.

dar cu toate astea, iată:

-eu primesc pe prooroci,
-cred cu tărie în Cuvântul lui Dumnezeu dăruit de Iisus Hristos, trimis de la Tatăl și venit în Duhul,
-cred prin fiii ascultători, și mă și străduiesc să-L aplic în viața mea cea spurcată și disperată... ca să ies din deșertăciunea deșertăciunii, din spurcăciunea pustiirii, din răutatea cea veche și din nebunia de pe urmă adică să nu mă mai mândresc cu poftele și satisfacția lupului răpitor viclean ce fură și înșeală lucruri sfinte lăfăindu-se apoi îmbrăcat în haină de sfințișor cu slavă de la oameni și cu toate bunătățile pe care a pus mâinile prin necredință... deci nu dau și nu primesc mită, nu am minteresul averilor deșarte, adică averea păcatelor pe calea poleită cu bune intenții.

Iar acest lucru, făcut de Dumnezeu în viața mea, firește că pe unii dintre voi v-a smintit și v-a poticnit fiindcă nu-L puteți înghiți și nu puteți concepe cum anume de nu mă supun și eu lui nenia cu ispisisikaa din lesă și cu eretele purtat solemn pe umărul drept, și nici nu mi-e frică de grijania lui tanti grijania care mi-a ghicit în zaț de cafia neagră, stârnind în mine furtuni și panica și coșmarul că iată ce fel de catastrofe vor veni asupra mea dacă cumva voi îndrăzni de nu voi asculta de farisei și de saduchei și de armata lui nenia ca să mă închin și eu împreună cu ei gLumii... și la ce fericiri dau cu piciorul, ce fericiri mari pierd, dacă nu o să mă supun lui nenia aristocratul îmbrăcat în halat alb care o să mă trateze cu haloperidol după ce o să mă interneze în senatoriul desfrânărilor rânjignitoare...

Deci m-ai caracterizat pe mine perfect, așa că nu m-am supărat ci chiar cred că m-ai mângâiat la suflet cu aprecierile tale frumoase din moment ce m-ai luat în seamă, căci cu siguranță eu sunt cu mult mai rău și mai urâcios și mai viclean și mai desfrânat și mai necredincios decât își poate închipui cineva, și tocmai de aceea nu am cum să neg pe Cuvântul lui Dumnezeu care de la Tatăl este trimis pentru mântuirea noastră... căci eu am nevoie de mântuire și nu ca alții care iată că deja sunt demult mântuiți și nu mai au nevoie de proorocii Lui Dumnezeu și nici de frați... ci de jertfe.

Deci ferice de cine-L primește și Îl trăiește și-L urmează până la sfârșit. Eu sunt fericit deja chiar dacă mai am mult până la sfârșit... căci abea urmează lepădarea de sine însumi însușiri alese și apoi plinirea poruncilor și apoi golgota , crucea și moartea... și abea apoi voi avea parte de înviere... prin răbdare duhovnicească... căci altfel rămân doar un papagal colorat și o placă stricată... rămân și eu viceversat adică un necercuit la învârtoșarea inimii, ceea ce înseamnă că nu m-am născut de sus în omul cel nou, în care locuiește Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, adică sfânta Treime împreună cu îngerașii și cu toți sfinții... ci m-am răzgândit și am dat bir cu fugiții sau pur și simplu din lene m-am nemulțumit fiindcă preasăturat fiind mi-a fost prea dor de sațiu... sațiul fărădelegilor.

Dar până atunci, până la Dumnezeu, e lupta cu lăcomia și trufia și minciuna și răutatea... în războiul spre distrugere...

Și mă iartă dacă te-am amețit din nou și din nou. Dar în afară de Adevăr nu este nimic!

Iar dacă vrei dragul meu gibilan ca să-ți sintetizez răspunsul poate prea lung de mai sus, atunci:

trebuie să pricepi de unde vine Dorul, dar din altă perspectivă!

și asta nu merge cu pastile mici de haloperidol...


și poate tot n-ai înțeles.

sa sti ca dupa dusul cu apa da nu din balta si frecatul cu peria de radacina ti-au mai sarit gindacii din cap si acum vorbesti o leaca mai limpede si picuri de haloperidol ti -a mai oprit izbucnirile incepi sa te dai pe brazda.ba nu mai zi obsesiile tale cu cei mari cu care te -ai certat vorbeste cu mine dintr-o alta perspectiva eu reprezint umilul gibilan_01.odata vorbeam cu unu pe alt forum ce spunea ca visnuismul e mai bun decit crestinismul si acolo la sfirsit repeta o nebunie mereu ca tine sti tu ce tot repeti ca un sd.stricat la el era o invocatie in sanscrita veche invoca pe tutuila cela rau ,tu ce invoci tot ceva cu care iti 'treci'timpul,fi mai coerent daca din cind in cind mai vorbesti de Dumnezeu sa vorbesti ca cei citavi[limpezi]la cap.si de fapt ce vrei sa spui ca tot nu prea am priceput.ba de vrei sa te luminezi de tot am sa iti mai administrez haloperidol si dusuri scotiene cu apa de izvor ca vasele nu mai ajung.ba sa sti ca mi-am schimbat cit de putin impresia.hai zi tare, da nu prostii ca e plina lumea,

gibilan:

„sa sti ca dupa dusul cu apa da nu din balta si frecatul cu peria de radacina ti-au mai sarit gindacii din cap si acum vorbesti o leaca mai limpede si picuri de haloperidol ti -a mai oprit izbucnirile incepi sa te dai pe brazda.ba nu mai zi obsesiile tale cu cei mari cu care te -ai certat vorbeste cu mine dintr-o alta perspectiva eu reprezint umilul gibilan_01.odata vorbeam cu unu pe alt forum ce spunea ca visnuismul e mai bun decit crestinismul si acolo la sfirsit repeta o nebunie mereu ca tine sti tu ce tot repeti ca un sd.stricat la el era o invocatie in sanscrita veche invoca pe tutuila cela rau ,tu ce invoci tot ceva cu care iti 'treci'timpul,fi mai coerent daca din cind in cind mai vorbesti de Dumnezeu sa vorbesti ca cei citavi[limpezi]la cap.si de fapt ce vrei sa spui ca tot nu prea am priceput.ba de vrei sa te luminezi de tot am sa iti mai administrez haloperidol si dusuri scotiene cu apa de izvor ca vasele nu mai ajung.ba sa sti ca mi-am schimbat cit de putin impresia.hai zi tare, da nu prostii ca e plina lumea,”

Ba nu mă dau pe brazdă, că dacă mă dau pe brazdă ies numai neghinițe.

Păi eu m-am certat cu nenia cu ispisisikaa în lesă și eretele pe umărul drept precum și cu tanti grijania și cafiaua ei cu un zaț plin de grijanie, deci nu sunt certat cu cei mari ci doar cu cei mici.

Păi repet nebunia asta de la început exact așa ca ăla cu visnuismul, la sfârșit, dar eu la început că la sfârșit om vedea noi apoi ce va fi până la urmă atuncia așa că la sfârșit degeaba mai repeți ceva... că nu mai e vreme de repetat apoi pe Cale. Eu invoc timpul pierdut. Pentru ca să ți se limpezească cei limpezi la cap din cap.

Păi eu zic una, tu haloperidol; apoi iar zic ceva, tu iar vi cu haloperidol; și crede-mă că am înțeles: dacă nu zic ca tine, adică așa cum ar vrea nenia ca să auză pentru ca să se liniștească grijania lui tanti grijania, atunci e sigur haloperidol... și gata.

220. Blestemul de la Noul Ierusalim - Pucioasa

Arhiereul Irineu s-a delimitat de pucioşi abia în ianuarie 1993, în momentul când ceilalţi arhierei din Sinod i-au deschis ochii, arătându-i că simpla încălcare a canoanelor (pe care el o recunoştea, dar o justifica mereu dintr-o perspectivă imaginară – motivaţia reclamată fiind o presupusă “necesitate”) scosese oricum din legalitate orice imixtiune anterioară a sa în afacerile interne ale pucioşilor. Până atunci însă, el era orbit de entuziasm şi devotament faţă de nişte oameni care aveau, într-adevăr, o aparenţă de sfinţenie extrem de convingătoare, şi care pretindeau că vorbesc din dreptul lui Dumnezeu. Irineu ajusese cu devotamentul faţă de liderii pucioşi atât de departe, încât era dispus mai degrabă să fie caterisit de Sinod, decât să renunţe la a-i sprijini în tot ceea ce vor ei. Până la urmă însă, cuminţenia nativă şi smerenia acestui tânăr ierarh au biruit incantaţiile cu care pucioşii îi ameţeau cugetul. A ales umilinţa şi ascultarea, lăsându-l pe Dumnezeu să dezvăluie adevărul, odată cu trecerea timpului. Ceea ce s-a şi întâmplat, căci liderii pucioşi, după ce au văzut că au pierdut partida, au renunţat la lucrătura tainică, subterană, şi au trecut la atacurile la vedere la adresa Bisericii, dezvăluindu-şi treptat toate ereziile lor ascunse. Partea nostimă este că, odată cu trecerea timpului, Irineu a fost şocat să descopere, observându-i în taină şi de la distanţă pe pucioşi, ce traiectorie absolut halucinantă au luat cu escaladarea ereziilor, imediat ce el i-a părăsit. Probabil că abia atunci a realizat dimensiunile catastrofale ale amăgirii în care fusese târât în anii ’90.

Există însă şi o scădere (încă reparabilă) în actul de delimitare al lui Irineu din ianuarie 1993. Este adevărat că el a ales cu convingere să se dezică definitiv de pucioşi şi să nu mai “facă act de prezenţă” în spaţiul lor de desfăşurare. Este adevărat că a făcut-o cu sinceritate, căci nu şi-a încălcat vreodată această făgăduinţă făcută atunci în faţa Sinodului. A rămas însă nereparat un rău care a făcut ca biserica sfinţită de el în 1991 să rămână pentru totdeauna un areal închis, destinat exclusiv uzului privat al pucioşilor fundamentalişti. Este vorba de blestemul lăsat în acel “hrisov” care a fost îngopat la temelia bisericii. Blestemul leagă (cităm) “pe oricine ar cuteza să calce în acest loc sfânt fără a ţine strict rânduiala arătată în acest nou legământ”. Or, despre acest hrisov, care fusese alcătuit de către şi după placul liderilor pucioşi, Irineu s-a pronunţat clar, recunoscând cu sinceritate că a greşit atunci când l-a girat, deoarece (cităm) “nu corespunde întru totul cu rânduielile canonice ale Bisericii dreptmăritoare”. În plus, noul “legământ” de la Pucioasa conţine implicit toate ereziile adunate în colecţia de predici ale liderilor pucioşi şi botezată de ei “Cuvântul lui Dumnezeu”. El le conţine nu numai pe cele anterioare, ci şi pe cele ulterioare proferării blestemului, căci ideologia pucioşilor este un tot unitar. Dacă extragem la întâmplare doar două dintre aceste erezii:

1. “Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească”, şi
2. “Opresc căsătoria!” (ambele publicate în Cuvântul Pucios, din data de 4 decembrie 1975) , concluzionăm că în veci de veci nu vor mai putea călca în acest locaş creştinii care s-au căsătorit sau au făcut copii după anul 1991, anul în care s-a instituit “Blestemul de la Pucioasa”, decât cu riscul de a fi pedepsiţi aspru, în virtutea acestui blestem. Din perspectiva BOR, acest lucru este incorect şi inadmisibil, căci ar echivala cu recunoaşterea faptului că pucioşii au dreptate când afirmă că taina Căsătoriei (una dintre cele 7 Taine ale Bisericii), precum şi naşterea de prunci (una din legile fundamentale ale firii) au fost desfiinţate “de către Dumnezeu”.

Faptul că această scăpare nu este de neglijat îl demonstreză însăşi atitudinea extremiştilor pucioşi. Ei au speculat fiecare întâmplare nefericită care s-a întâmplat în viaţa unor persoane care, imediat după 1991, au mai trecut totuşi pragul bisericii de la Glodeni (până când liderii pucioşi au pus interdicţie totală pentru persoanele “din afară”) pretinzând că respectivele întâmplări (accidente, boli, infirmităţi sau chiar moartea) sunt consecinţele directe ale blestemului lui Irineu. În acest fel s-a alimentat şi chiar s-a exacerbat printre adepţii pucioşi psihoza că la Glodeni guvernează legi aspre, lăsate de un Dumnezeu necruţător, căruia trebuie să I te supui necondiţionat, nu neapărat din dragoste, dar mai ales din frică.

Blestemul este o preocupare de căpătâi a pucioşilor. Ei au blestemat băuturile îmbătătoare, i-au blestemat pe cei care lucrează în intervalul de sâmbătă seara până luni dimineaţa, au blestemat veacul acesta, purtările necuviincioase şi tot ce este necurat pe pământ. Au ajuns însă să se încurce în propriile lor minciuni,atunci când fabulează despre blestem.
O contrazicere stupefiantă a pucioşilor pretinde Hristosul Pucios ba a cutreierat pământul în lung şi în lat, blestemând tot ce este întinat, ba că a făcut acelaşi lucru, dar nu a blestemat nimic, şi nici praful de pe picioare nu şi l-a scuturat:


“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi în lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat. Eu sunt Domnul în chip curat. Umblu pe pământ şi Mă întâlnesc cu omul şi nu Mă vede. Nu Mă arăt, pentru că nu crede. Eu sunt Alfa şi Omega, cu numele de Iisus.” (citat după Cuvântul Pucios din 19 februarie 1975)

“…Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat nu am lăsat semne, nu am blestemat, nu am scuturat praful de pe picioare ca să rămână în durere mare, pentru că aşa a spus Tatăl, să las neghina cu grâul până la sfârşit. Dar a sosit ziua şi a neghinei, şi a grâului, să fie puse fiecare în al său hambar. ” (citat după Cuvântul Pucios din 23 februarie 1978.)

Şi când te gândeşti că aceste afirmaţii care se bat cap în cap sunt despărţite doar de trei ani! Pentru că se contrazic grosolan, de la mână pân’la gură, înseamnă că cel puţin una e mincinoasă, deci sunt creaţia unui mincinos. Pentru că sunt creaţia unui mincinos, înseamnă că amândouă vin cu un mesaj mincinos din partea unui hristos mincinos, care spune oricui îl ascultă: “Eu sunt Cuvântul, Eu sunt Alfa şi Omega care am blestemat peste tot pe unde am trecut”.

"Umilinţa" sectarilor pucioşi
 

"Umilinţa" sectarilor pucioşi de la "Noul Ierusalim"

Apare evident că asemenea inconsecvenţe (odată spune una, alteori spune exact pe dos) sunt specifice omului imperfect, şi nu lui Dumnezeu. Mai mult de atât, am văzut că nici măcar nu sunt singurele. Mai sunt şi nenumăratele modificări în scrierile zise „Cuvântul lui Dumnezeu”. Păi Biblia a îmbătrânit, are acum vreo 2000 de ani, iar copierea ei în mii de ediţii succesive nu i-a adus practic nici o modificare. Aici se vede respectul omului pentru adevăratul „Cuvânt al lui Dumnezeu”. Cei care conduc hăţurile afacerii de la Pucioasa, ei au compus predicile, tot ei le-au corectat ca să apară „ca perfecte” în ochii oamenilor. Dacă erau perfecte erau de la început perfecte, nu mai era nevoie e nici o intervenţie corectoare, de la o edişie la alta. Apoi „proorociile” pucioşilor: o sumedenie nu s-au mai împlinit. Regulile lor se schimbă de la un şef de trib la altul. Unul zice că e voie să mănânci peşte, altul vine şi spune, „Stai, că nu mai e voie, că e spurcat!”. Unul zice „căsătoriţi-vă copiii, dar numai în Domnul!” adică să facă nuntă creştinească. Altul zice: „Gata! Domnul interzice căsătoriile că nu mai e timp!”. Tinerii pucioşi îi ascultă, nu se mai căsătoresc, dar timpul trece pe lângă ei: 10 ani, apoi 20, apoi 30 şi ajung la vârsta părului alb şi văd că au fost păcăliţi, că pentru alţii din afara sectei a fost timp: ei s-au căsătorit la vremea tinereţii, au avut copii şi acum au şi nepoţi. Nu se poate aşa, cu minciuni din astea care-ţi lasă un gust amar. S-a zisde către conducătorii pucioşi: „Aici nimeni nu va mai muri, ci vom întâmpina pe Domnul cu toţii în văzduh!”. A trecut an după an, înşelaţii au îmbătrânit şi acum mor pe capete de bătrâneţe. Şi vin alţii care le iau locul. De ce vin? Pentru că sunt unii ca Vsoviivii care zice: „Acolo precis e Dumnezeu! N-am fost să verific, dar îmi place cum predică! Omul n-ar putea să predice aşa!”. Dacă ar citi dumnealui nişte cărţi de predici ar vedea că au fost mulţi predicatori iscusiţi, unii dintre ei femei (mă gândesc acum la Ellena White, fondatoarea sectei adeventiste moderne, „sâmbătarii” adică, ea e una din cele care a scris cărţi inteligente, despre care pretindea că sunt „inspirate de la Duhul sfânt”) , cărţi pline de îndemnuri frumoase, în armonie cu Biblia, dar în care sunt presărate pe ici, pe colo şi erezii. Aşa şi cu pucioşii. După roade se cunosc, nu după frumuseţea scrierilor lor, scrieri care conţin nenumărate contradicţii interne şi externe. Normal ar fi ca, pentru că ni s-a spus că în vremurile de pe urmă se vor scula mulţi hristoşi mincinoşi care să-i măgească pe proşti, să fim foarte circumspecţi la cea mai mică nepotrivire între vorbă şi faptă, sau întreo „proorocie” şi alta. Dacă ele se contrazic, este un serios semnal de alarmă. Dacă se repetă, iar şi iar, contradicţii şi promisiuni mincinoase, atunci lucrurile sunt clare: trebuie să ne delimităm de ei.
Apar însă unii iresponsabili ca Vsovivii care îi susţine necondiţionat, amăgindu-i şi pe alţii să facă la fel. Păi nu ţi-e milă de ei să-i târăşti în rătăcire?
Căci, care sunt roadele pucioşilor?
1. Ruptura de BOR, adică schisma. Creştini care s-au botezat în BOR, acum i-au întors spatele şi nu mai calcă în biserică. Unii stau cu anii nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, pe motiv că n-au „preot credincios”, adică preot care să fi aderat la principiile sectei.
2. Depărtarea de dreapta credinţă, adică erezia. Dacă au ajuns ei să considere taina nunţii un păcat. E clar la ce înşelare i-a dus diavolul: la mândria că ei sunt „sfinţi pe pământ”. Dar măcar de ar fi. Certuri, scandaluri, divorţuri, copii abandonaţi, parazitism social (mulţi pucioşi au intrat în pensionare de boală pe diagnostice false, ca să iasă din „câmpul muncii”; de asemenea, pe vreme când încă se mai făcea armata, toţi băieţii pucioşilor fugeau de armată procurându-şi certificate false de boală sau făcând pe nebunii). Iar Biblia spune clar că nimeni nu este fără de păcat pe pământ. Fuhrerii pucioşi vorbesc despre umilinţă, şi vorbesc frumos, n-ai ce zice, dar mândria lor se ridică până la cer, crezându-se aleşi şi sfinţi.
3. O falsă trăire în sărăcie a liderilor, care ascunde spolierea de bunuri ale unor amăgiţi cărora li se promitea că „se dau Domnului cu totul” şi vor avea răsplată în ceruri. Fuhrerii pucioşi adună bunurile şi trăiesc în huzur, fără muncă şi lăfăindu-se în maşini scumpe, bârfesc toată ziulica la telefoanele mobile şi joacă jocuri pe calculator, scarpină căţeii pe spinare şi se răstesc la supuşii lor că nu sunt destul de supuşi, cu nasul în pământ.
Umilinţă, adică. Umilinţă şi iar umilinţă le cer, ca să se mândească ei cu ea în faţa lumii.

P.S. Aceste contradicţii mi-au inspirat comentariul precedent. Mi se pare de neiertat să treci cu vederea o asemenea grosolănie: azi spui una, şi mâine spui exact pe dos, şi mai ai pretenţii că a vorbit Dumnezeu. Păi, se contrazice Dumnezeu de la un an la altul? Noi ştim că Dumnezeu a blestemat smochinul neroditor, care imediat s-a uscat. Aici apare "Noul Ierusalim" cu o minciună spusă în numele lui Iisus: "Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat nu am lăsat semne, nu am blestemat[/b], nu am scuturat praful de pe picioare ca să rămână în durere mare, pentru că aşa a spus Tatăl..." Păi înseamnă că nu L-a ascultat pe Tatăl, dacă a blestemat smochinul cel leneş şi neroditor.

De-aia zice apostolul: "Vedeţi că se vor ridica hristoşi mincinoşi, ca să-i amăgească pe mulţi..." Şi vor zice câte-n lună şi-n stele, ca să-i înşele.

"Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul," 1 Tim 4: 1-3

CONTinuă mușcăturile lui ispisisikaa lui nenia în soții Zidaru și Arh.Irineu cu tupeu
 

(am bolduit unele din petele de unsoare, de la slănina cu care se vrea a se înjecta slănină în găină ca să târască după ea scroafa prin grădină, reieșind acum prin bolduire la suprafață toate petele astea neobservate și minteresat aruncate pe caietul de teme din suflețele, fiind ei acum exact ca niște porci mistreți de cerneală împrăștiați cu meștereală de băieții buni ca să nu se observe când mergi pe firul roșu, păi ca să le fie lor minciuna bine țintită și ca să se demaște voia lui nenia cu ispisisikaa din lesă și eretele lui de pe umărul drept căci s-a încercat și atunci așa cum se încearcă și acum acoperirea tuturor „roadelor” făcute de ispisisikăă în nisip... cu figuri de nisip, din nisip expuse pe nisip, păi de asta, căci ei au urmărit ca să se acopere cu canonul, cât mai credibil și cât mai estetic, lingvistic vorbind, nedreptatea săvârșită de unii și de urmașii lor, păcălind ei astfel, cred ei că pot, la nesfârșit, poborul cu învârtoșătorul viceversatiptil, pâșpâș pe furiș, târâș grăpiș.)

Răspunsul:

1. Arhiereul Irineu a fost pus să semneze ca la partid, ca la securitate, ca la Aiud sau la Pitești inventându-se o călcare canonică în sensul că ar fi trecut granița în arhieria altcuiva, doar că arhieria altcuiva nu exista deoarece era vacant la vremea aceea scaunul arhieresc al episcopului locului iar Arhiereul Irineu nu a plecat de capul său ci a întrebat pe mai mare și a fost învoit: „Du-te dar ai grijă ce faci!”. Deci era trimis sub grija părintească, Arhierească! căci nu era el maimarele în locul său de arhierie ci era la acea vreme arhiereu un bătrân plin de Har Sfânt care răspândea Har când binecuvânta, iar eu sunt martor căci l-am prins în viață pe vremea aia în catedrala din Cluj, eram student. Și era foarte bătrân și înțelept iar Cerul era mereu deschis când binecuvânta și când se cânta rugăciunea Tatăl Nostru și el participa Duminică de Duminică chiar dacă era bătrân... iar eu păcătosul simțeam, așa ca toată lumea impresionată ce participa la Liturghie!

continuarea mai jos

continuare
 

2. Iată ce spune noul legământ al sfiintei cetăți și ce este legat sub blestem ori sub buinecuvântare de Dumnezeu prin Arhiereul Irineu:

De unde se vede foarte clar că atunci când s-a sfințit și s-a pus în temelie Hrisovul nu s-a încălcat nici un canon!!! Ci că de frica massmediei se poate observa că s-au inventat învinovățiri deșarte, de frica massmediei s-a judecat cu minteres, și ca să nu iasă la lumină ceea ce a rodit ispisisikaa timp de 42 de ani și a fost îngropat apăi în ispisisip-nisip, deci s-au meșterit învinovățiri absurde și mincinoase exact așa ca la securitate sau la partid, căci cum e nenia și tanti grijania așa și ispisisikaa din lesă cu toți puișorii ei tărcați dar firește savanți și aristocrați căci cineva a băut și mai bea bea cafiauă neagră cu lăptic, încă de mic mic mic, ca să se arate voinic.

3.Cât privește tainele, cred că s-a dat răspunsul aici, doar că unii vor să citească mereu viceversa deși le-ai arătat ce rezultă din texte, păi pentru ca nu cumva să vadă ci să poată ei să mintă mereu poborul că iată au prins „mincinosul” care a venit să strice legea, datina, canoanele, tainele... Păi a venit cu siguranță ca să strice legea lor, a oamenilor necredincioși răi și păcătoși ce se dau sfinți și s-o întărească pe aia, Legea cea dreaptă a Lui Dumnezeu care e ținută precum în Cer așa și pe Pământ.

4.După câte îmi amintesc, intre anul 1975 și 1978 a avut loc greva minerilor de la Lupeni și apoi cel mai devastator cutremur, cel din 1977 când ajunsese de nesuportat minciuna și slava de sine și răutatea antichristului căci se acumulase obediența și necredința.

Deci cine este mincinosul? Dumnezeu sau nenia și tanti grijania? Cine? Ia spune Cine este Cel ce blesteamă cu dreptate și binecuvântează cu dreptate și se împlinește: omul păcătos ce se arată vrednic și blănd la început sau Dumnezeu care este smerit și blând cu inima?

Pe AngelicaKronera și Doriana, le întreb așa:

A cărui Duh sunteți voi?

Sau nu știți că cine va judeca pe fratele său va fi judecat din cuvintele sale, și din ele se va mântui sau se va pierde, căci cu ce măsură măsori și cu ce judecată judeci tot așa vei fi judecat:... sau poate n-ați citit nimic din Scriptură ca să pricepeți că toată scriptura spune : „Să nu judeci și să nu osândești pe Domnul și pe fratele Său... căci am venit ca să găsesc oaia pierdută de rătăcită ce e și nu ca să osândesc pe păcătos sau să pierd pe cineva pe care Tatăl îl va împinge la Mine... deci mergeți de învățați ce înseamnă :„Milă voiesc și nu jertfe”... sau nu știți că și Biserică spune că „nu vreau moartea păcătosului ci ca să se întoarcă și să fie viu” ... ” (ceva de genul ăsta ar fi zis Domnul că nu am memorie bună) Dar unde și cum să fie viu păcătosul care se întoarce dacă voi îi prigoniți pe proorocii trimiși cu îndreptare dăruită de sus și în loc să-i primiți îi loviți cu pietre zicând despre ei: „sectă rea”, și vă credeți pe voi vrednici călcând poruncile în altar și învârtoșind inimile în biserică prin vrăjelile închipuirilor superstițioase ce apar în zațul cafelei lui tanti grijania pe care voi le credeți... ca să vă dați apoi pe mâna lui nenia de frica lui ispisisikaa ieșită din lesă și a eretelui de pe umărul drept trimis așa: „șooo pe el”... ca să vă hrăniți și voi cu frica pentru bani așa ca nenia crezând că prosperă duhovnicește el și voi împreună cu el dacă strânge mereu păcate cu lăcomie și avariție și mulți peștișori scoși cu cârcârligul din Râu ca să aibă el hambarele pline și voi împreună cu el.

Deci a cărui Duh sunteți, a lui Dumnezeu sau a lui mamona omida cu progeniturile ei Anna și Caiafa, Iuda, Pilat sau alții asemenea lor? Căci Dragostea nu se bucură de nedreptate ci pururea Ea se bucură de Adevăr.

Și chiar nu vă mai doare oareoare durerea Lui Dumnezeu?

V-ați închipuit buni și v-ați amăgit cu părerea bună de sine și trufindu-vă că voi sunteți „singur ortodoxia” ați căzut de la Adevăratul Dumnezeu, de la Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu... Păi singur ortodoxia este Iisus Hristos, sfânta Treime împreună cu toți îngerii luminoși și cu toți sfinții... nu omul viclean și desfrânat așa ca un lup răpitor și furăcios dar iată că e îmbrăcat în haină de sfințișor cu cale poleită de bune intenții...

deci „Fiule rătăcit, întoarce-te și nu mai amăgi pe poBor!” căci căderea în mândrie te duce negreșit la fapte tot mai rele.

Eu m-am întors și mă întorc mereu... la Cuvântul lui Dumnezeu... iar voi n-aveți decât să faceți ce poftiți și ce vreți că până la urmă se va cunoaște după roade, căci faptele Credinței după roade le veți cunoaște, după roadele Ei.

ba dementule imi pare rau ca am intrat in vorba cu tine ma consider victima "dementiei voastre"si ca ultima rugaminte inaintea executiei te rog:schimba avatarul tau ca nu iti face cinste este un odor prea scump. nici nu vreau sa imi mai raspunzi cu spurcaciunile ce le ai in capul ciala

Și iată cât de clar se vede cum și cât de tare s-au rătăcit unii slabi la cuget.

Păi dragul meu, nu ești victima mea sau a „dementiei noastre” și nici nu e din pricina avatarului ci e clar că te doare minciuna clădită în tine ca adevăr de către „băieții buni”.

Iar eu am făcut așa cum este scris „osândiți-le pe față!” dar nu pe lingvistele savante sau pe fete sau pe femei sau pe păcătoși ci faptele noastre cele rele! și cele ascunse!

Iar că aș fi nebun sau eretic sau sectant sau mincinos sau rău sau ce vrei dumneata asta s-a mai zis... și nu-mi neg nebunia păcătoșeniei și tocmai pentru asta și mărturisesc Adevărul, pe Cuvântul lui Dumnezeu, căci este scris:

„desfrânatele și tâlharii vor intra în Împărăție înaintea voastră”

deci „pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat”...

și „nu vă mai îngâmfați în inimile voastre zicând că sunteți fiii lui Avraam căci și din niște bolovani și lemne și din lutul de oale poate să-și ridice Dumnezeu fiii lui Avraam”... ai Credinței și făgăduinței adicătelea...

deci nu vă mai amăgiți singuri poticnindu-vă de mine... ci răbdați-vă pe voi înșivă până ieșiți la Lumină că minciuna clădită ca Adevăr este clădită în voi exact ca și castelele din cărți de joc sau din pahare de șampanie... exact așa, iar prăbușirea va fi mare.

„Vai de cel peste care va cădea piatra aceea sau cel care va cădea peste ea, căci se va zdrobi și se va spulbera în ziua aceea.” (ceva de genul ăsta)

Trebuie să fac o rectificare la punctul 4. :

Întâi a fost cutremurul devastator din 1977, pe 4 martie, şi abea apoi a fost greva minerilor pe 1-3 august 1977 când l-au alungat minerii pe dictator aruncând cu pietre după el; Iată am făcut o viceversare a momentelor... căci aşa aveam impresia că a fost, speram să fie aşa, dar iată că nu a fost aşa, ci întâi a fost cutremurul şi apoi greva, deci n-au legătură decât ca an istoric important, 1977, ce se situează între 1975 şi 1978.

Şi îmi cer mii de scuze pentru eroarea şi minciuna din textul de mai sus care probabil induce ideea că Domnul a scuturat ţara pentru mineri, lucru fals, căci minerii erau cu toţii comunişti revoltaţi... ci ţara s-a scuturat că ajunsese durerea Domnului la saţiu şi atunci nici pământul nu a mai rezistat şi s-a scuturat, căci fiii neascultării şi ai necredinţei şi ai răzbunării mincinoase şi-au atras asupra lor distrugerea... căci aşa se construia pe vremea aia, mult, înalt dar fără responsabilitate.

Dar, fireşte, restul răspunsului e perfect Adevărat şi nu neg nici o iotă şi nici o cirtă, doar dacă am să mai observ minciuni sau erori strecurate din neatenţie sau din speranţe deşarte ori închipuiri absurde... şi sper neintenţionat, de parcă mai poţi să ştii ?!

“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi în lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat. Eu sunt Domnul ....” (citat după Cuvântul Pucios din 19 februarie 1975)

“…Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat nu am lăsat semne, nu am blestemat, ... pentru că aşa a spus Tatăl, ...” (citat după Cuvântul Pucios din 23 februarie 1978.)

Deci cine este mincinosul? Dumnezeul Pucios sau nenia Vsovi? Deci cine este mincinosul? Dumnezeul Pucios Alfa, care a blestemat in lung si-n lat pe unde a umblat si a colindat, sau celalalt Dumnezeu Pucios (Omega) care n-a blestemat si nici n-a umblat pe unde a cutreierat in lung si-n lat?

Potoareoare ca să-ţi răspund ca să nu hulesc şi să-mi satisfac voia de a mă da apoi rotofei? Potoareoareoare să hulesc şi să am impresia că nu o să mi se întâmple nimic? Potoareoareoare ca să nu-ţi răspund şi să rămân căldicel pe calea de mijloc fără Cruce? Potoareoareoare ca să cad sau să nu cad sau să cad sau să nu cad în ispisipita de a da curs avocăţiei din mine însumi însuşiri alese care ar vrea să se ia la trântă cu oricine? Şi îndreptăţindu-se iară şi iară, să ajung ''fericit'' pentru că cândva o să mă umplu de părerea bună de sine, aia bună şi frumoasă despre mine, ce satisface nebunia de pe urmă crezând că iată ce grozav am ajuns lăudându-mă apoi mereu cu ''Singur ortodoxia'' căci am violat şi furat rodul din pomul altuia?..

Deci ce să mă fac cu tine care ai ''darul'' mereu de a viceversa lucrurile şi a răstălmăci răspunsurile îndrăznind la nesfârşit să tragi ispisisikaa de coadă?

Păi uite mă rog Domnului ca să-ţi răspundă El, că eu nepricepându-mă de niciun răspuns...
''această puţină rugăciune aducem Ţie... iubitorului de oameni''

Deci mincinosul este cel dintre cele două dobitoace care zice pace pace între două dobitoace... că dobitoacelor e clar că nu are sens ca să le spui să facă pace, căci înţeleptul te va asculta şi se va face mai înţelept prin viaţa lui iar prostul şi nătângul, prostul măgarul ghiţă bucătarul, te va lua la bătaie căci se va simţi rânjignit... orice i-ai face el tot rânjignit se va simţi... chiar dacă-l mustri cu aşa o mare blândeţe încât nu-l mustri pe el ci pe tine însuţi...

Deci draga mea lingoare :15: a lui nenea savantul :77: papantul, păi oricine ar fi priceput răspunsul anterior, dar dumneata te faci că n-ai înţeles?

Păi sigur ai înţeles doar că ai alt minteres, şi cum minteresul poartă fesul:36: ai învârtoşat înţelesul.

Deci dacă ai întrebat iată răspunsul:

''Din oceanul Pacific, a ieşit un peşte mic, şi pe coada lui scria: Ieşi afara dum-nea-ta!''

Nu mă refer la tine ci la duhul rău care te stăpâneşte şi mă ispiteşte ca să intru în păcat şi în loc să te iubesc să mă apuc să te rânjignesc...

Deci Domnul nu minte şi se ţine de legământul făcut prin slujitorul Său Irineu, Martor al Său care nu cu inima a aruncat cu pietre scoţând pe gură broaştele altora ci a ascultat de maimari, şi pe unde merge Domnul blesteamă ce este spurcat şi necurat şi rău şi viclean şi mincinos şi binecuvântează pe credincioşii care Cred plinind cele 6 cerinţe pentru a intra şi ei cândva dacă vor voi spre a aduce jertfă de rugăciune în Sânta Cetate a Noului Ierusalim:

''-să păzească şi să păstreze curăţenia trupească, dimpreună cu puritatea simţurilor;
– să se oprească de la mâncare a orice fel de carne, în afară de peşte, de la băutură alcoolică de orice fel, în afară de vinul din strugurii viţei-de-vie şi de la droguri de orice fel;
– să respecte ţinuta portului creştinesc, după rânduiala sfintei Scripturi;
– să păzească rânduiala celor trei zile de post din săptămână (luni, miercuri şi vineri), în afară de perioadele de post stabilite de biserică, fără untdelemn şi vin, exceptând zilele în care sunt dezlegate acestea;
– să respecte legea canonică bisericească în stilul românesc şi ortodox străvechi;
– să primească sfânta Împărtăşanie cât mai des, după cuvenita pregătire;''

Înţeleptul se va face mai înţelept ascultând şi smerind inima sa ca să creadă, iar savantul va intra în împuteroareoareoareoare...oare şi nu se va opri niciodată din cădere... căci va intra în pălăcere... un fel de nirvana nimfomana...

Deci fiecare e liber să afle cine spune Adevărul, că doar se ştie că vsovivi, ca mare păcătos mirean din poBor nu e credibil şi că mai scapă câte o minciunică, mică, mică, dar nu te poticni de băiatu' de parcă ai fi văzut pe necuratu' că eu nu despre mine vorbesc ci despre Iisus Hristus, Cuvântul lui Dumnezeu... ca să credeţi în El, în Sfânta Treime împreună cu toţi îngerii luminoşi şi cu toţi sfinţii, mult mai mult ca mine... şi ca să-i fiţi credincioşi trăind împreună cu El binele Lui şi durerile Lui... până la sfârşit... totdeauna... căci altfel o să ajungeţi să vă dedulciţi cu cafiaua lui tanti grijania ca să plăceţi lui nenia babanul cu ispisisikaa din lesă şi cu eretele pe mănuşa lui din piele de porc mistreţ sau de pe epoletele de pe umărul drept, şi apoi din zaţul de cafia vă va ieşi aberica şi o să plutiţi pe mare într-un măr sub formă de viermişor ca să vă întâlniţi marea ''dragoste'' ce pluteşte sub formă de viermişor într-o pară ca împreună să formaţi omida universală integrându-vă prin această mişcare în absolut... nimic findcă între timp vor rămâne de voi doar coroarele... pe care le-am băut.

Cam asta.

Cam putin, si cam pe de laturi.
Intrebarea era simpla si clara: cand au mintit puciosii? cand au pretins ca Isus al lor dela Pucioasa a blestemat in lung si-n lat, sau cand au pretins ca n-a blestemat in lat si-n lung?
Repet aici cele doua temeiuri pucioase care se bat cap in cap, in speranta ca de data asta le vei analiza fara sa mai dai raspunsuri pe de laturi:

“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi în lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat. Eu sunt Domnul ....” (citat după Cuvântul Pucios din 19 februarie 1975)

“…Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat nu am lăsat semne, nu am blestemat, ... pentru că aşa a spus Tatăl, ...” (citat după Cuvântul Pucios din 23 februarie 1978.)

O presupunere
 

Ai putea eventual sa pretinzi ca Isus dela Pucioasa a blestemat doar pana in 1975, mai precis pana la data de 19 februarie 1975. Apoi a trecut la sentimente mai bune, asa ca la 23 februarie 1978 putea pretinde fara jena ca nici blestem n-a proferat, nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.
Dar vin si te-ntreb: nu erai matale acela care dadeai ca egzemplu cutremurul din '77, apoi veneai si cu greva de la Lupeni tot din '77, ca sa ne convingi cat de tare i-a blestemat Dumnezeu pe rumani pentru ca n-au fost cuminti? Inseamna ca blestemele puciosesti au continuat si dupa anul 1975.
Deci nici teoria asta (cu trecerea de la blestem la ne-blestem) nu are cum sa stea in picioare - presupunand ca ai avea de gand ca sa te acoperi cu ea, ca sa nu ti se vada goliciunea.

Păi răspunsul nu l-am dat pe de lături aşa cum minţi mereu la nesfârşit, căci minţi minţi,........................... minţi

minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi

minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi

minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi minţi

deci minţi că nu ţi-am răspuns ci vrei mereu să te crezi în lumea savanţilor papanţilor aristocraţi care au umplut gLumea de pootoareoareoare? Că aşa întrebi şi tu mereu, exact ca ei, dacă nu cumva e vre-o împuteroareoareoare şi dacă nu e atunci iar repeţi ''- zi pietrelor să se preschimbe în pită...''

păi zi tu aşa!, de ce mă tot ispiteşti pe mine la nesfârşit? Nu ţi-a răspuns Domnul? ''Nu numai cu pită se hrăneşte omul ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu Carele va ieşi din gura Lui Dumnezeu!''

deci ce răspunsuri mai vrei de la un sărman păcătos mirean din pobor?

şi orbului nimic nu îi e lui clar aşa că ce să-i fac eu lui, păi să-şi deschidă el ochii, fiindcă nu e orb orb ci e un orb care se preface la nesfârşit!!! Zicând ''potoareoareoare ca să hulesc? Deci nu vreau să văd!''

Păi huleşte dumneata cât vrei crezând că pooţi dar nu mai susţine la nesfârşit că nu ţi-am răspuns cinstit ci pedelături... căci pedelături te dai dumneatat ca să poţi împroşca cu ceea ce vrea nenia... cu cafia!

Ce spuuuui? Ce concluzie tragi dumneata? Păi nu vezi că minteresul tău te duce de nas direct în părăpastie? Joci totul pe-o carte, pe păcăliciul din juhoooben... scoţînd pe guriţă vorbe rele şi dureroase căci iată că poţi să huleşti la nesfârşit... păi n-ai decât să huleşti... dar eu nu-ţi dau apă la moară ca să hulesc sau să mint ci iată m-am corectata că întâi a fost cutremurul şi apoi revolta minerilor, deci ei poate că s-au mâniat că n-a fost cutremurul suficient de mare... căci răzvrătiţii, fiii răzbunării strâmbe, ai răutăţii, ei pururea se hrănesc cu blestem şi nemulţumire plină de teroare împuteroareoareoare... pentru pootoarea cea mai dulce... vicleşugul minciunii ce te aruncă în iad... în mândria neascultării...

Deci eu m-am corectatatata de minciună şi tu te joci cu sentimentele mele ca să scoţi la final un zero barat, mulţimea vidă, dar nu va fi vidă, ci la unii va fi plină cu senin iar la alţii mulţimea va fi mplină cu venin...

Deci draga mea, poţi fi sigură, că a Domnului este răzbunarea şi tot a Lui şi dreptatea căci El se milostiveşte de cine voieşte...

Dar cum să se milostivească de tine ca să crezi din nou dacă tu minţi şi spui că ţi s-a răspuns pe de lături! Nu! Ţi s-a răspuns Dumnezeieşte, dar nu vrei să recunoşti, ci ca deobicei distrugi credibilitatea târând lucrurile spre circ...

Dacă nu vrei să crezi n-ai decît dar nu minţiii că nu ţi s-a răspuns conform cu realitatea! şi mai ales cu Adevărul, căci realitatea de aia e aşa reală căci e înşelătoare... ca să te umpli mereu de pootoareoareoare...

Deci dacă n-ai credinţă nu mă învinovăţi pe mine că nu ţi-aş fi răspuns, că iată că au trecut 200 de pagini de când îţi tot răspund!

Şi dumneata continui circul... ca să dai impresia că nu aş fi fost suficient de clar... dar am mai8 răspuns:

orbii să audă ... cu ochii iar surzii să vadă... cu urechile şi şchiopii să meargă... în limbă, findcă nu i se repetă babelor surde la nesfârşit... ci unde nu e, nici Dumnezeu nu cere... dar se va vedea cândva ce fel de avere are fiecare... în Cer... că pe pământ nici nu mai contează dacă pentru Cer ţi-ai strâns blestem... ce mai contează? Păi o să vezi dumneata că contează chiar dacă acuma nu se vede că contează... Şi ţi se şi pare că aici se glumeşte şi se distrează cineva? Crezi că eşti simpatică, că, că cineva se distrează? Păi cine crezi tu că se distreză şi de cine anume? De mine n-au decât... nu mă supăr şi încerc să nu mă simt rânjignit deşi doare pe avocatul diavolului care mă păcăleşte să-l iau în serios... ispismuind şi eu cu mânie ''vrednică'' dacă iar am fost păcălit de păcăliciul tău scos din jobenul lui nenia... cu iepuraşii albibinoşi...

Deci răspunsul este, dat de Domnul:

''Nu numai cu pită se hrăneşte omul ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu Carele iese din gura Lui Dumnezeu!''
''Este scris că numai Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi Lui să-I slujeşti!''
''Este scris că să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!''

Mai ai vre-o nelămurire? Lingoare dragă... mai ai? Mai ai oare vre-o întrebare încuietoare?

Deci dacă ai fi citit cinstit şi ai fi citat corect poate n-ai mai avea dubii, căci aşa trebuia să citezi:

''Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi în lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat. Eu sunt Domnul în chip curat. Umblu pe pământ şi Mă întâlnesc cu omul şi nu Mă vede. Nu Mă arăt, pentru că nu crede.'' (citat din Cuvântul lui Dumnezeu din 19 februarie 1975)

''... Pe unde am cutreierat pământul în lung şi în lat, n-am lăsat semne, n-am blestemat, n-am scuturat praful de pe picioare ca să rămână în durere mare, pentru că aşa a spus Tatăl, să las neghina cu grâul până la sfârşit. Dar a sosit ziua şi a neghinei, şi a grâului, să fie puse fiecare în al său hambar.''(citat din Cuvântul lui Dumnezeu din 23 februarie 1978)

bai menumorut hai ca suna mai fain
 

ba tu esti ala cu biserica in forma de lotus cu 12 pietri ingropate reprezentind 12 semintii am vazut ceva dupa90'vroiam sa te intreb dupa ce ai facut dusurile alea faine da tu tea-i dilit de tot si sa intrerupt comunicatia postind numai lucruri nelegate parca vorbeai de sub apa.tu chear nu poti vorbi in limbi omenesti sa lasi toroiala la o parte si sa imi explici si mie care-i treaba ca sa stiu si eu.spune de unde vi si ce vrei sa faci ca eu nu prea stiu da sa scri ca si cind esti la telefon nu ma tot trimite pe unde nu prea am rabdare sa ascult,spune-o direct si raspicat daca ai curaj fa-o.daca te faci inteles poate mai schimbam o vorba impreuna da fi coerent nu fi narod ca de narozi e plina lumea.ba eu o tzira ,tin la tine tu nu, de la tine vine numa-i otrava preschimb-o in vin si pune-o pe ranele care le-ai pricinuit hai tamaduieste-ma vreau si un lucru bun de la tine.ba de nu vorbesti si frumos cu mine am sa fiu umbra ta,am sa stau la usa ta pina ce primesc premiul de la tine, ba eu te si cert te si iubesc in acelas timp ia incearca sa vezi si sa simti ca cineva te si iubeste nu toti te bat fara rost.uni doar pentru ca nu vrei sa comunici in limite normale.uite acum iti transmit un firicel de dragoste spune daca ai simtit ceva.

Păi întrebarea trebuia pusă scurt pe doi: a blestemat sau nu a blestemat? La asta să dai răspuns, puciosule Vsovivii! Da, sau nu?
Nu mai umbla cu cioara vopsită că nu ţine.

Puciosule Vsovivi,
 

Sau nu-ţi convine că te prinse fătuca asta cu minciuna: că voi pucioşii ziceţi că ba e albă, ba e neagră. Şi de-aia baţi câmpii, ca să te abaţi intenţionat de la subiect şi să fugi de răspunsul la întrebare, pentru că îţi e incomod să recunoşti că te-ai înşelat susţinând o cauză pierdută din start. Acolo unde e adevăr nu se umblă cu cioara vopsită, cu contraziceri şi cu aberaţii prezentate ca mari minuni ale lumii.

Şi mai controlează-ţi limbajul, că mereu faci vivisecţie de cuvinte, chiftele de propoziţii şi ghiveci de fraze.
Cică omul după semnătură se cunoaşte. Numai dacă-ţi citeşte cineva semnătura, şi pe loc se convinge că eşti dus cu pluta pe Dâmboviţa, de la Pucioasa în jos (şi-n sus, că faci naveta).