În prealabil postat de cezar_ioan (Post 530730)

Pe vremea când însăşi Miţa Baston se plimba cu toiagul prin lume (toiag făr de rămurele, ci de-a dreptul uscat, precum uscată îi e şi inimioara care îi face mintea şi guriţa să fie agitate-foc şi mult hulitoare) preînchipuind nuiaua pe care i-o va administra din nou Bunul Dumnezeu, doar-doar o scoate fumurile drăcuşorilor din mintea ei,
pe vremea când Miţa, aşadar, dusă de puternicul duh al Akediei, foşgăia ba pe lângă Athos (mereu pe lângă, sărmana!) ba prin Londra (prin chiar buricul târgului, că Miţa se vrea mereu în centru atenţiei)
şi ne dădea nouă veşti ba despre vrednicul de pomenire Paisie Aghioritul (cu care Miţa crede că se poate trage de şireturi, desigur), ba despre curvia şi celelalte obiceiuri proaste ale britanicilor,

pe vremea aceea de tristă amintire, aşadar,

eu îmi plângeam păcatele prin parcuri, cătînd locuri de linişte pentru rugăciune, după modelul Domnului Însuşi şi al Maicii Lui, fiindu-mi mie Titan-ul precum Ghetsimani-ul.
Nu plecam din parcul meu, unde m-a pus de-o vreme Bunul Dumnezeu, deşi aş fi putut (şi mai pot, încă).

Uimită pesemne de preumblările mele care o tulbură, între timp personajul Miţa Baston îmi trimite de nu-se-ştie unde (deşi avem, unii dintre noi, o vagă bănuială) raza laser a cugetării ei minunate, cam cât minunea din poza topicului de mare:
"am ajuns la concluzia ca tu niciodata nu ai experimentat harul lui Dumnezeu concret" zice făptura forumistică.

Ce boboc de zicere! Apoftegmă, nu alta! Aproape că nu găsesc vreo minunăţie comparabilă.
Cum să spun oare?... De unde să încep să mă minunez?

Mai întâi aflăm că Dobrin a ajuns la o concluzie. Vedeţi de ce-i capabilă fiinţa umană uneori? De concluzii!, zice. A procesat, aşadar, premisele, a învârtit de câteva ori magicul ei Baston prin ierburile puturoase ale postărilor mele nevrednice (cu asta sunt de acord) şi ... gata zeama! Miţa e victorioasă: concluzia vă aşteaptă caldă, poftiţi, serviţi vă rog!

Înainte de a ni se întoarce stomacul pe dos de la fiertură, să ne mai minunăm o ţâră: cică "niciodată"! Never, deloc, în veci. Zero.
Bastonul magic decretează că muritorul Cezar Ioan, creştin ortodox cu Botezul în regulă, ca tot pruncul de români din ţara asta frumoasă şi tristă, nu a experimentat niciodată harul lui Dumnezeu. Mincinoasa mică, bastonarda Miţa, ia peste picior Sfântă Biserica lui Hristos şi întreaga Tradiţie Ortodoxă şi spune că un om viu, încă aflat cu suflare de viaţă (slavă Domnului!), creştin ortodox, botezat şi împărtăşit cu Sfintele Taine - Sfânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a Mirungerii, Sfânta Taină a Euharistiei, Sfânta Taină a Spovedaniei, Sfânta Taină a Maslului şi Sfânta Taină a Nunţii - nu a experimentat niciodată harul lui Dumnezeu.

Vedeţi până unde poate ajunge nebunia unui singur om?
E posibil să fie acest Baston în toate minţile?
Nu-i de mirare că îl poartă, încă, MultMilostivul Dumnezeu pe pământ?
E de mirare, desigur şi e încă o dovadă că Domnul iartă şi iartă şi iartă... Iubindu-ne pe toţi, chiar de-i insultăm până şi Sfintele Taine cu Bastonul zicerilor incalificabile.

Facem o pauză şi ne delectăm, după greaua lovitură dată cu Bastonul (în van) credinţei noastre ortodoxe, remarcînd formularea nu plină de ambiguitate comică: "harul lui Dumnezeu concret". (Nu-i vorbă, înţelegem ce a vrut să spună forumista noastră, dar despre concreteţea experimentării tocmai am scris mai sus, vădind batjocura Miţei. Acum doar ne amuzăm, că ne-a dat prilejul.)
Cine, care va să zică, e concret? (adică pipăibil cu mâna, cognoscibil cu simţurile - vedeţi cum revine obsesia care i-a alimentat pe tot topicul delirul cu poza măsluită?) Harul să fie concret? Dumnezeu să fie concret?.... Nu pricepem, nu e clar deloc - ne-a dat un perdaf cu ceaţă peste ochii minţii.

În final, sar peste amănunte care nu o privesc pe Miţa şi, spre deosebire de apucătura ei urâtă de a ne zugrăvi tablouri cu ochi roşii pe fundal negru, oximoron paralizant (dacă e să o credem că a descris corect experienţa ei de paraplegică, ajutată să umble de atunci până azi de-un Baston), eu spun doar atât:

Minunat este pururea Domnul între sfinţii Lui! Laudă Lui, necuprinsă!
Că mi-a dat mie, păcătosului nevrednic, când abia începusem a miji oarecari bănuieli că aş putea să fiu mântuit prin Mare Mila Domnului, oarecari licăriri de nădejde pe care le însoţeam cu multe lacrimi de recunoştinţă şi căinţă, un început copleşitor al Mângâierii Lui.
Să uit aşa ceva? Cum voi putea vreodată? Cine îmi va lua mie darul Lui?
Că oasele mele nu mai erau, mergeam fiind purtat, rugăciunea se rostea singură în pieptul meu, închizîndu-se pentru prima dată orice participare a simţurilor vreunei mişcări a corzilor vocale la rugăciune (actele ideo-motorii sunt mişcări fine ale laringelui care însoţesc limbajul intern, cel al gândului),
iar pacea se rostogolea domol în toată fiinţa mea, arătîndu-mi doar, ca un alt simţ necunoscut până atunci (dar identificat ca fiind autentic şi sănătos de cel căruia m-am spovedit şi lămurindu-mi-se că despre această realitate, iar nu despre alta, scrie Sfântul Grigorie Palama), că harul coboară şi lucrează în om, în chiar omul păcătos care se căieşte de faptele lui rele,

şi aşa mai departe.

O, de ţi-ar preface Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, Bastonul acela băţos în cârja binefăcătoare a oricărui pelerin spre Ceruri, cârjă numită smerenie lucrătoare! AMIN+

În prealabil postat de dobrin7m (Post 530731)

Mai om bolnav mintal ai uitat cand mi-ai trimis singur mesaj privat sa imi povestesti preumblarile tale prin parcuri crezand ca esti purtat de Duhul Sfant? incecand sa imi pupi maini si picioare? Bolnav mintal ce esti. Vrei sa postez aici mesajul tau sa vada lumea cine esti?
Inceteaza si veziti de preumblarile tale. Necazul tau este memoria mea. Lucuri care nu se uita. Nu stau sa amestec prin deversarile tale puturoase.

Si tocmai am spus ca te iert, amaratule ce esti.

Ai ajuns in misogismul tau sa te identifici cu toata Biserica. Ai redus biserica la un singur om, la tine insuti, paranoicule ce esti.
Ce dar ai tu omule, asta este darul tau? ura revarsata pe forumuri? am impresia ca esti un biet psiholog ratat ce cauta pe forumuri clienti si te legi de oameni aiurea.
Stai in banca ta, nebunule ca nu are nimeni treaba cu tine, nimeni nu doreste sa iti fure iluziile. Pastreaza-le ca nu sunt de folos nimanui.
Ai invatat totul ca pe o poezie si servesti aici ca sa impresionezi dar te tradezi prin violenta si prin ura . Primesti ce servesti , asta primesti. Asa cum Vlahuta spunea fiicei lui: cati oameni fericiti : atatia cati merita.
Nefericutule, preumblator prin parcuri, ia pune mataluta hotarare si nu mai citi ce scriu eu ca vad te afecteaza mintal. Ocoleste bre postarile mele, ce esti masochist? Doar nu te oblig sa citesti ce scriu. si ia fac bine , si rezolva legatura cu pelerinii , ia nu mai induce eroare oamenii, ca nu toti sunt prosti.
Incearca sa cauti bine poate gasesti smerenia aceia de care spui si apoi vino si ma invata si pe mine , pana atunci nu urla in gura mare despre ceva ce nici tu nu ai.

Ai luat foc ca ars cand iti pomenii de parcuri, am vrut sa iti dovedesc ca si tu esti purtator de boli si sa lasi pe altii in pace . Facusi obsesie pentru mine si Catalin ca nu mai ai somn vad si liniste si mai spui ca posezi linistea si pacea.
Nu-ti ajunge cat te terfelesti? crezi ca daca te prinzi de poala altora sa ii terfelesti si pe ei reusesti? te inseli, ca nu dobori tu ceea vrei tu , ca nu ce vrem sa infaptuie ci ce vrea Dumnezeu.

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 530735)

Cu adevărat, de rugăciuni este trebuință.

Fraților, de câteva zile, și încă începând din postul ce s-a încheiat zilele trecute, tulburările curg una după alta pe forum, sporindu-și intensitatea, în loc să scadă.

Pentru o ceartă, se știe, este nevoie de doi. Cine îi va pune capăt?
Harul ni se dă, este adevărat, și prin sfintele taine, și nu numai; ne dă Dumnezeu din belșug. Dar se și pierde, pentru că nu-i rămânem fideli. Ce poate fi mai rău decât a vorbi despre har fără har, într-o stare a inimii cu totul nepotrivită primirii lui, pătimașă și răspândind tulburare?
Cred că etichetările și aprecierile prea personale nu-și au rostul și locul. Ca să nu mai spun de urâtul obicei de a face publice discuțiile private. Este echivalentul loviturii sub centură.

De ce lupta asta pentru imagine? În fond, ce este o imagine pe un forum, în spatele unui pseudonim? Și de ce ne este atâta teamă de știrbirea ei. Suntem noi înșine imaginea? Suntem iritați la maxim atunci când cineva reflectă față de noi o altă imagine, pe care o găsim distorsionată, poate chiar hâdă. Nu corespunde cu imaginea pe care ne-am construit-o noi față de noi înșine?

Atacurile lui Cezar, percepute ca agresive, tocmai în această imagine închipuită de noi înșine lovesc. Ce-ar fi dacă am accepta criticile, în fond? Nu ne este de folos să ne vedem și prin ochii altuia? Da, este dureros, însă de folos.

Față de caricaturi aveam inițial repulsie, gândind că schimonosesc, cu ură, fața omului. Și poate fi adevărat. Însă scopul ei este de a accentua anumite trăsături de personalitate, de multe ori neplăcute. Asta îl poate face pe cel caricaturizat să se smerească, să nu se mai ia așa mult în serios, să ia aminte la defectele lui. Îi este, în cele din urmă, de folos.

Nu vreau să fiu judecătorul nimănui; să mă ferească Dumnezeu.
Nu țin să-i dau dreptate lui Cezar, nu știu dacă afirmațiile lui cu privire la unii dintre cei de pe forum sunt sau nu adevărate, prin urmare nu pot nici să-l contrazic. Nu m-aș grăbi să-l contrazic nici dacă m-ar face pe mine ipocrit sau limitat ș.a.m.d. Probabil chiar ar avea dreptate.

Atacurile lui eu le văd îndreptate împotriva a ceea ce el identifică drept minciună, cu toate formele ei atât de viclene, ascunzându-se atât de bine de noi înșine, care adesea o creștem la sân ca pe un șarpe, hrănind-o cu păcatele și închipuirile noastre. Este un om prea lucid, pătrunde adânc în suflete (și ale altora, dar și în al său), însă cu dragoste de oameni, inclusiv față de cei cu care intră în conflict. Atacurile lui nu sunt niciodată la persoană, nu sunt josnice, nu vor să distrugă omul. Sunt convins că dacă s-ar întâlni cu Cătălin l-ar îmbrățișa. Repet, boala este dușmanul lui. Sper ca și el să fie mereu conștient de asta și să aibă mai multă grijă, să nu rănească dragostea cuiva, vorba lui să vindece chiar și atunci când este aspră.

Însă pe mine nu mă interesează ce defecte aveți voi, ci, din contră, care vă sunt părțile bune. Pentru că astea sunt de la Dumnezeu și pot covârși răul, care este doar un accident, atât în Creație cât și în personalitatea omului. Caut, de aceea, o întâlnire tocmai în ceea ce știu că toți avem fundamental bun. De altfel, nu cred că există om cu adevărat rău. Important este să-mi curățesc ochiul, să-i văd pe toți în lumina harului (despre care atâta vorbim), singura care poate pătrunde în adânc, singura care poate vedea adevărul în profunzime. Și tot cu ajutorul lui, dar și al celor care mă văd din afară (cum sunteți voi, cum este Cezar), să-mi văd mai bine defectele, minciunile, vicleniile pe care eu însumi le hrănesc, ca să le mărturisesc și să mă lepăd de ele.

Fără har suntem în greșeală, neputând să-l cunoaștem pe celălalt în adevăr.
P.S. Apreciez atitudinea lui Cătălin, care n-a răspuns pe măsura rănilor pe care probabil le-a simțit. Nu cred, însă, că era o situație de raportat la admin.