Daca preotul nu te opreste, nu cred ca tu esti in masura sa te opresti singur.

Cu cat te impartasesti mai des cu atat mai bine.

Mie mi s-a parut ca impartasirea rara e OK si am invatat si pe altii si am observat ca de cate ori doream sa ma impartasesc des nu eram lasat, ca si cum cineva mi-ar fi zis, ai parte de invatatura ta, cum e? Pai prea bine nu a fost.

Pe cine prinde moartea impartasit, pentru ca are pe IIsus in el, merge direct la cer, cu ingerii.

De aia e important sa avem preoti la spitale unde sunt bolnavi care fac operatii.

Sfânta împărtăşanie nu o primim ca o garanţie că mergem direct pe plaiurile liniştii dumnezeieşti , ea în schimb ne dă speranţa acestei destinaţii . Foarte importantă e Spovedania făcută la timp , nu pe pat de moarte . O spovedanie făcută regulat , în linişte, ca la carte, îţi anulează temerea unei Împărtăşanii în nevrednicie. Sfânta spovedanie să fie prima grijă şi cea mai mare, căci cele dezlegate aici vor fi şi dincolo dezlegate, anulate, iar cele nedezlegate, vor rămâne în starea asta pentru totdeauna . Păcatele neândreptate , contabilizate şi declarate. Să nu uităm de canonul dat de duhovnic , dacă este dat , şi dacă da, îndeplinit întocmai . Ce am vrut să accentuez , este spovedania făcută la timp , nu pe pat de boală, suferinţă , sau agonie . Sunt păcate care le repetăm, deci să plecăm din lumea asta , cu ele dezlegate ! Doamne ai grijă de noi ! Amin!+

Asta asa e, Cristi, impartasania nu e o garantie, e o speranta. Cel mai bine e sa ne spovedim regulat, din timp, nu sa asteptam batranetile si moartea, crezand ca ne vom mantui daca ne vom spovedi si impartasi atunci. Ce ma faceam eu cu bunica mea, daca nu se ducea din tinerete la biserica, daca nu se spovedea si impartasea regulat, in posturi, din tinerete pana la sfarsit, caci moartea a venit repede si nu a mai fost timp nici macar de chemat preotul? Asta e, ne ducem cu ce am agonisit pe parcursul intregii vieti.

Un articol al par. Papacioc despre Sfanta Impartasanie - http://www.crestinortodox.ro/diverse...os-124150.html.

Din care tabără faceți parte?

http://www.teologie.net/2013/11/19/s...ea-pozitiilor/

Nu cred că suntem noi, mirenii, capabili să ne dăm prea mult cu părerea pe subiect.

De ce, a devenit tabu? Sau dintr-o așa-zisă smerenie și nevrednicie? La urma urmei, e cel mai important subiect despre care ar trebui să vorbim mai frecvent.

Păi ce putem vorbi atât de mult pe acest subiect? Din punctul meu de vedere, pot vorbi cu duhovnicul şi cam atât... Ce zice, aia fac...

Corect.
Eu unul n-am pregătirea teologică (pe de o parte) şi calităţile duhovniceşti (pe de alta) ca să mă bag în seamă pe acest subiect.
Bine, cam pe nici unul n-am, da' vorba ta, uneori mă loveşte şi pe mine smerenia.

Acest subiect este mult prea delicat (cu atat mai mult in post) si nu trebuie sa duca la polemici. Chiar daca timpurile pe care le traim nu pot fi comparate cu cele de altadata, se presupune ca si pe-atunci existau destule ispite si slabiciuni care sa-i trezeaca omului remuscarea. Pana la urma e vorba de vrednicie; nu de cea pe care ne-o imaginam, ci pe aceea in care ne vede Dunezeu. Ce-am facut sa meritam Sfanta Partasie cu Mantuitorul Hristos? Nu cumva ne cerem osanda? Sunt convins ca nu exista mirean caruia sa nu-i scape chiar nimic la spovedanie; ca sa nu mai vorbim de constientizare a tot ce NU e in voia lui Dumnezeu.
Parintele Ilie Cleopa atragea luarea-aminte a celor ce au tendinta sa ceara Sfintele, mai devreme de 40 de zile (exceptand, evident, copiii, bolnavii si batranii induhovniciti): "Sfanta Impartasanie nu-i bors cu mamaliga, sa poata fi ceruta des, iar duhovnicul stie bine asta!"
Eu cred ca Sfintele Taine trebuiesc ravnite in fiecare clipa, dar constiinta nevredniciei sa ne coboare pe cea mai de jos treapta a smereniei. Sfintele Taine se iau cu ochii in lacrimi, pentru mila si bunatatea lui Dumnezeu, nicidecum pentru ca ne consideram indeajuns de vrednici si de curati!