Foarte multă isterie și foarte multă agitație legat de faptul că noi am importat sărbători din occident și le-am adus în Romania, iar în felul acesta desacralizăm creștinătatea și ortodoxia!
Iar eu mă întreb așa:
Cei care au citit Harry Potter nu au citit cărți care tratează o lume a vrăjitoriilor și sf-urilor, cu spirite, cu balauri și zei vorbitori, alea nu sunt tot niște ocultisme ieftine? Îți încarci mintea cu lucruri nefolositoare, așa cum spune Apostolul Pavel: "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. "(1 Corint. 6:12)
Dacă americanii au Halloween-ul și se scălămbăie o zi și o noapte, în fel și chip, și noi avem de Anu Nou tradiții păgâne unde se obişnuieşte ca „mascaţii” să umble în ceată cu personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc.
Numai că al nostru este puțin românizat, este tradițional și parcă nu este așa "mare păcat" cu toate că am putea să ne îmbrăcam în costum național și să mergem la biserică.
Așadar, cine vrea să se ducă e treaba lui, dar să nu facem atâta dramatism și ieșire din normalitate din asta.
Vai de mine.. am fost deodată pervertiți din perfecțiunea absolută..
Dar când chemăm ursitoarele la un copil mic nou-născut și le plătim pe acele doamne îmbrăcate în zâne să spună gogoși, nu e același lucru?
Dar când te duci să îți citească în cafea sau în cărți, cu dama de verde în cărare și cu ghiocul prin cimitir să cauți strigoi sau moroi, când de Sfântul Andrei umbli cu usturoi și cu ciorapi întorși pe dos, sau cu ața roșie la mână de deochi și tămâie prin buzunare.. nu-i tot un Halloween?
NUMAI CĂ NOI LE-AM DRAMATIZAT PE CELE OCCIDENTALE ȘI LE-AM SPIRITUALIZAT PE CELE ORTODOXE!
Noi uneori suntem mai Halloween decât alții!
Nu-ți place un lucru nu-l faci, taci, te abții și ești educat.
Lor asta li se pare interesant.
Gândiți-vă că poporul american este suma multiculturalismului culturilor și inculturilor, acolo s-au strâns tot felul de oameni de pe fața pământului din toate națiile păgâne și nepăgâne, ce poți să le faci?
Dar noi când stam cu nasul în zodiac și vrem să vedem cum ne merge, când calculăm la numerologie sau descifram visele nu facem la fel?
Deci trebuie să înțelegem că exagerarea nu face parte din tabieturile unui ortodox cuminte și obișnuit!
https://www.youtube.com/watch?v=_7ZEciPUcfw

Am văzut din proprie experienţă că a trebuit să petrec la fel de mult timp învăţând despre
pocăinţă , cât am petrecut învăţând ce este
fericirea. Am învăţat că bucuria pe care mi-o oferă plăcerile lumii acesteia nu este adevărata fericire. Foarte puţine sunt însă pildele vii ale acestui adevăr în ziua de astăzi. Cum să-i învăţăm pe oameni despre un lucru atât de rar? Ştiu că, în ceea ce mă priveşte, nu-mi este greu să dovedesc că sunt supărăcios, cârtitor, sau că îl judec pe aproapele meu, dar cum să arăt virtuţi pe care nu le am? Nu vreau să fiu piatră de poticneală pentru credincioşii mei. Ştiu că sunt un exemplu rău. Ce pot face?
Intuiţia dumneavoastră este corectă, părinte. Totuşi aş dori să accentuez aici şi un alt aspect. De câte ori nu ne-am umplut de bucuria mângâierii dumnezeieşti, dar mai apoi am pierdut-o din pricina lipsei noastre de grijă? De aceea spune Sfântul Ioan Scărarul: „Apropie-te de Dumnezeu întru multă smerită cugetare şi mai multă îndrăznire vei avea” . Cu alte cuvinte, cu cât ne apropiem de Dumnezeu cu mai multă smerenie, grijă şi cumpătare, cu atât primim mai multă bucurie . Trebuie să fim însă atenţi să nu ne bucurăm peste măsură şi să nu trăim această bucurie la nivel psihologic, sufletesc, altminteri o pierdem.
Dacă atunci când sufletul ne este plin de bucurie duhovnicească începem să vorbim mult şi fără rost, să-i învăţăm pe alţii şi să ne etalăm darurile primite de la Dumnezeu, negreşit vom pierde această bucurie şi ne vom simţi sufletul gol şi pustiu. Adevărata bucurie duhovnicească este tăinuită în inimă şi, cu cât o ascundem mai mult, cu atât o păstrăm mai bine. Trebuie să facem totul cu simplitate şi cumpătare, întrucât avem vrăjmaşi care se vor folosi de orice mijloace ca să ne jefuiască. Citim în Scara Sfântului Ioan că
fiecare virtute duhovnicească poate degenera într-o patimă , dacă nu suntem cu luare-aminte.
( Arhimandrit Zaharia Zaharou )

„Zadarnic încercăm a îmbunătăți lumea dacă mai întâi (sau concomitent) nu dăm toată atenția îmbunătățirii noastre lăuntrice: sufletului, caracterului, purtărilor noastre...
Cu mincinoșii, cu șmecherii, cu oameni cu două fețe și două grăiri - nu poți alcătui ansambluri sociabile, viabile și în progres... cu lemne putrede și cu cărămizi defecte - nu poți ridica o casă temeinică...
Tot astfel și cu indivizi corupți și subminați de impocrizie, necinste, invidie... cu indivizi care-și găsesc supapa psihică și plăcerea supremă în a-și denunța semenii și a le pregăti curse și ambuscade și belele; și care-și practică în mod dezinvolt duplicitatea; n-au probleme - nu poți spera altceva decât soarta castelului din cărți de joc când se deschide fereastra și le împrăștie vântul.
Esențiale rămân curăția cugetului și libertatea lăuntrică; ele doar pot chezășui orice înnoire, orice realizare, atât în artă cât și în viața de obște.
Să nu ne amăgim crezând că putem face abstracție din nivelul moral și mintal al insului! Libertatea și curăția conștiinței - iată care-i temelia oricărei acțiuni prealabile unei îmbunătățiri reale a societății.
Și tot libertatea și curățirea conștiinței, firește, însoțite de talent și de îndemânarea artistică rămân și bazele unei opere de artă cu adevărat viabilă, adică autentică."
(Nicolae Steinhardt)

Sfantul Ignatie Briancianinov
Despre inselare

Ucenicul: Fa-ma sa inteleg intocmai si in amanunt cele despre inselare. Ce este inselarea ?

Staretul: Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inselarea este starea in care se afla toti oamenii, pana la unul, stare nascuta din caderea pro- toparintilor nostri. Cu totii suntem in inselare (incepu- tul celui de-al treilea Cuvant al Preacuviosului Si- meon, Nou! Teolog, ed. Pustiei Optina, l852).
Consti inta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza im potriva inselarii.
Cea mai mare inselare este a te crede liber de inselare. Cu totii suntem inselati, cu totii sun tem amagiti, cu totii ne aflam intr-o stare mincinoasa, avand nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta in El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar – si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, „ca sa se marturiseasca numelui” Domnului. (Ps. l4l, l0). Ea este acel pamant intunecat in care a fost surpata viata noastra de catre vrajmasul care ne pizmuieste si ne prigoneste (Ps. l42, 3).
Ea este cu*getarea trupeasca (Rom. 8, 6) si stiinta cea cu nume mincinos ( l Tim. 6, 20), de care a fost molipsita in*treaga lume, care nu-si recunoaste boala, numind-o sus si tare sanatate infloritoare. Ea este „trupul si san*gele”, care „nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu” ( l Cor. l5, 50). Ea este moartea vesnica, tamaduita si nimicita de Domnul Iisus, Care este „In*vierea si Viata” (Ioan ll, 25). Astfel este starea noas*tra.
Privelistea ei este o noua pricina de plans. Cu plangere sa strigam catre Domnul Iisus ca sa ne scoata din inchisoare, sa ne traga din prapastiile pamantului, sa ne smulga din falcile mortii. „Domnul nostru Iisus Hristos”, spune Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, „de aceea S-a si pogorat la noi, pentru ca a vrut sa ne scoata din robie si din cea mai amarnica inselare” (Inceputui Cuvantului al 3-lea).

Ucenicul: Aceasta lamurire nu este destul de lesni*cioasa pentru intelegerea mea: am nevoie de o lamu*rire mai simpla, mai apropiata de priceperea mea.

Staretul: Drept mijloc de pierzanie a neamului ome*nesc a fost intrebuintata de catre ingerul cazut, min*ciuna (Fac. 3, l3). Din aceasta pricina, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatal minciunii si ucigas de oameni dintru inceput” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strans notiunea de minciuna cu cea de ucidere de oameni, intrucat cea din urma este urmarea nemijloci*ta a celei dintai. Cuvantul „dintru inceput” arata faptul ca minciuna a slujit diavolului, chiar de la inceput, ca arma pentru uciderea de oameni, si ii slujeste in chip statornic ca arma pentru uciderea de oameni, spre pierzarea oamenilor.

...........................

si iata si cum se schimba istoria dupa cum "vrea" muschii nostri!!!

Cataline, sper ca citesti.

Cum spunea părintele Alexandru Coman: "A zice despre Rusia că e ortodoxă e ca şi când ai numi România cibernetică."

Dar văd că pe aici persistă fantezii cu un stat teocrat. Sunteţi nişte naivi, nu învăţaţi nimic din istorie, totalitarismul de orice fel naşte abuzuri.

...........................

Asta cu statul teocrat e mai mult pentru români. Sunt destui care idealizează o formă sau alta de guvernământ. Ca să nu mai vorbesc de comuniştii de la noi... Memorie scurtă are poporul ăsta. :(

Hai că ești tare :)
N-ai decât 22 de primăveri și deja le ști pe toate , cunoști și despre comuniști și despre poporul român în totalitate:)))

Corectă observație:)

Să luăm aminte foarte mult la greşelile intenţio*nate, pentru că ceea ce va cerceta Dumnezeu este intenţia noastră. Greşelile pe care le facem din nea*tenţie sunt mai uşoare. Unele păcate sunt păcate, dar au circumstanţe atenuante. Apoi, dacă greşim fără să vrem, Dumnezeu va rândui astfel lucrurile încât greşeala noastră să se folo*sească spre bine. Adică nu că trebuia să greşim ca să se facă acest bine, ci, deoarece am greşit fără să vrem, Dumnezeu pune în valoare greşeala noastră şi iese binele. Dar atunci când facem o greşeală întru cunoştinţă şi apoi ne pocăim, să ne rugăm să nu se facă nici un rău din urmările greşelii noastre.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti III- Nevoinţă duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti 2003, p. 127)

Cine se roagă pentru ceilalţi, cine se vede pe sine mai prejos de ei şi, în acest fel, are o legătură autentică cu ei, străin de orice împătimire şi dispoziţie iubitoare de sine, e cu neputinţă să nu se bucure văzându-le înaintarea, mai ales în cele duhovniceşti şi în virtute. Fericit este monahul care socoteste mântuirea şi înaintarea tuturor ca pe a sa. Rugătorul reuseşte, prin mijlocirea rugăciunii şi a harului pe care ea îl dă, să se unească profund cu ceilalţi, lăuntric, duhovniceşte, şi nu exterior. Nu numai cu cei pe care îi cunoaşte sau are legături, ci cu toţi oamenii, chiar dacă ei nu-l cunosc şi chiar dacă nu şi-a exprimat simţămintele sale înaintea lor.
Lipsa de invidie a sufletului iubitor şi smerit a celui rugător faţă de ceilalţi îl împlântă în inima lor. Face inima lor inima sa şi îşi uneşte simţirile sale sufleteşti cu ale lor. Aceasta fără nici o vorbire mieroasă şi edulcorată, cum se vede la cei ce ştiu să joace teatru de prost gust. Puterea rugăciunii îl face pe rugător frate "siamez" al celorlalţi, astfel încât ceea ce simte pentru ei este adevărat, firesc şi fără ipocrizie. Această viziune o accentuează cu putere Sfântul atunci când spune că rugătorul este separat şi totuşi unit cu toţi.
(Arhimandrit Evsevios Vitti, Despre rugăciune. Tâlcuiri la Sfântul Nil, Editura Sf. Nectarie, pp. 140-141)

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.Decât ceartă mai bine pagubă.Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea intai să o spele de păcate.La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.Să vă pregătiţi pentru martiraj.
În rugăciunea "Tatăl nostru", "şi nu ne duce pe noi în ispită", se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
ARSENIE BOCA-SFATURI INTELEPTE
Nutrientes - natural, vista, color, union
Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta.
Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat.
Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.
Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor tamadui toate ranile sufletesti.
Te povatuiesc sa ai mereu dragoste pentru toti. In primul rand dragoste apoi toate celelalte.
Trebuie sa iubim cu inima curata si tot astfel trebuie sa ne rugam.
Nu vreau sa te apropii de Dumnezeu din pricina ca te temi de moarte. Vreau sa te apropii de El cu multa dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule.
Cand uneori incepe sa-ti fie frica, asa cum spui, aceasta se intampla din pricina ca nu Il iubesti indeajuns pe Hristos. Asta e totul.
Sa te rogi si sa iubesti. Sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa-i iubesti si pe semenii tai. Nu vezi cate poate face dragostea lui Hristos? Sa nu te intrebi in sinea ta daca te iubesc ceilalti. Daca-i iubesti tu primul, sa stii ca atunci si ei te vor iubi deopotriva.
Ca sa fii iubit de ceilalti, mai intai trebuie sa-i iubesti tu.
Cand se revarsa asupra noastra Harul cel dumnezeiesc, rugaciunea noastra devine cu totul curata.
Sa te rogi neincetat, zi si noapte, chiar si cand dormi in pat.
Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus: Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie.
Oricat ai fi de obosit sa nu uiti niciodata, seara inainte de culcare, sa faci rugaciunile de seara.
Sa nu te rogi lui Hristos sa-ti ia bolile, ci sa dobandesti pacea, lucrand rugaciunea mintii si fiind rabdator. Astfel vei avea mare folos.
Roaga-te si nu te supara. Roaga-te si fii rabdator.
PORFIRIE BAIRAKTARIS-DESPRE ASCULTARE SI SMERENIE

Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”. Şi aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frânge-ţi inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ţi patimile rele şi mai ales acea pasiune care ţi-a produs căderea . Apoi zi: „Domnul meu, nici până acum n-aş fi putut sta, dacă nu m-ai fi sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
Mulțumește-I și iubește-L mai mult decât oricând. Minunează-te de atâta îndurare că, deși a fost ofensat de tine, îți dă iar mâna Lui cea dreaptă şi te apără să nu cazi în păcat. În fine, cu mare încredere în mila Sa nemărginită, zi: „Tu, Doamne, iartă-mă, şi pe viitor nu mă lăsa să trăiesc despărţit de Tine, nici să mă depărtez ori să Te mai ofensez” .
Chiar de faci astfel, să nu crezi că te-a iertat, fiindcă această încredere trândavă este mândrie, amăgire de minte, timp pierdut, înşelare diavolească, colorată cu diferite culori. De aceea încredințează-te mâinilor lui Dumnezeu și
urmează-ți nevoinţa ca şi când nici n-ai fi căzut. Iar dacă, din slăbiciune, păcătuieşti de mai multe ori pe zi şi rămâi rănit, fă totdeauna ce ţi-am spus, cu mai multă speranţă în Dumnezeu. Urăşte mai mult păcatul, mustră-te şi sileşte-te a trăi cu mai multă supraveghere. Desigur, aceasta nu place diavolului, tocmai pentru că-i foarte plăcută lui Dumnezeu şi fiindcă vrăjmaşul rămâne ruşinat văzându-se învins de cel pe care-l biruia. De aceea, el unelteşte diferite chipuri de amăgiri ca să ne împiedice de la această nevoinţă. Adesea îşi ajunge scopul din cauza neatenţiei şi nepurtării de grijă de noi înşine. Cu cât ţi se împotriveşte mai mult vrăjmaşul, cu atât sileşte-te a o repeta de mai multe ori, chiar de ai căzut numai o dată în păcat.
Iar dacă, după ce ai păcătuit, simţi că te superi, te tulburi şi te descurajezi , ca să-ţi poţi redobândi pacea inimii şi curajul, repetă aceste exerciţii cum ţi-am spus, până ce te restabileşti şi după ce te vei înarma cu aceste arme, întoarce-te la Dumnezeu. Fiindcă această supărare şi această tulburare ce vin în urma păcatului provin din consecinţa osândei, adică din iubirea de sine, cum am spus de multe ori. Acesta-i chipul de a-ţi recâştiga pacea : uită complet atunci căderea în păcat şi cugetă numai la bunătatea cea nemăsurată a lui Dumnezeu.
Aici se potriveşte şi istoria aceasta din Pateric . Un monah a căzut în curvie şi fiindcă gândul deznădejdii dinlăuntru îl supăra ‒ căci simțea şi-a pierdut sufletul şi nu se mai mântuieşte ‒, el, ca un înţelept şi meşter în războiul nevăzut, zicea gândurilor sale: „N-am păcătuit, n-am păcătuit”, până ce a intrat în chilie şi a încuiat uşa. După ce şi-a împăcat inima, a făcut cuvenita pocăinţă pentru păcatul făcut; ceea ce s-a descoperit unui alt bătrân străbătător cu gândul că acest călugăr a păcătuit, dar s-a sculat şi a biruit.
Meditează că Domnul este foarte sârguincios şi doritor a ierta orice păcat, oricât ar fi de mare, chemându-l pe păcătos în diferite feluri şi pe variate căi să vină la Dânsul şi să se unească cu El prin har, în această viaţă, iar în cealaltă să-l sfinţească cu Mărirea Lui şi să-l facă de-a pururi fericit. Şi când îţi vei linişti cugetul şi-ţi vei împăca inima cu astfel de gânduri, întoarce-te la căderea ta şi fă cum ţi-am spus mai sus.
Apoi, la mărturisire, pe care te îndemn s-o faci cât mai des, aminteşte-ţi toate păcatele tale şi cu durere şi amărăciune nouă pentru mâhnirea ce-ai produs lui Dumnezeu, ia ferma şi definitiva hotărâre de a nu-L mai mânia; arată-le toate duhovnicului tău şi fă cu deosebită râvnă canonul ce ţi l-a dat.
( Sfântul Nicodim Aghioritul , Războiul nevăzut , Editura Egumenița, Galați, pp. 103-105)

Adevarul ca noi nici nu bagam in seama, anumite indreptari, daca nu apare "doctorul Suferinta", sa ne indrepte. "Doctorul" asta a in dreptat multi oameni. Cand incepe suferinta revenim si noi, si incercam sa ne indreptam viata.

Daca totusi a facut-o trebuia sa fie o pocainta si un canon pe masura greselii.

Ma sperie asta, caci daca a fost prins cu mata in sac, macar atunci trebuia sa apara pocainta, spusa de el insusi, nu de cei din jurul lui cum a fost aici:[/b]
http://www.ziare.com/social/biserica...duceri-1478092
" "Fostul episcop de Husi nu mai reprezinta institutia Bis[b]ercii, dar poate fi un simplu calugar, pentru ca misiunea Bisericii este aceea de a vindeca moral o persoana cazuta, astfel Corneliu Barladeanu se afla intr-un proces de pocainta", a declarat Banescu."

Ma mahneste ca nu stim adevarul. Omul Bisericii cred ca trebuia sa spuna direct :"BA ASTA SUNT! TRUPUL E PUTERNIC! ASTA ERAM ATUNCI! MA POCAIESC, SI CAT DE MARE A FOST CADEREA, TOT ATAT DE MARE VA FI CANONUL!"

El de fapt se considera nevinnovat.Mi se pare grav. Eu nu am vazut inregistrarile dar raman la idea ca ar fi prea complicat ca sa se trucheze un film. Masca 3D pe fata etc si ce faci cu sonorul?
Care ar fi partea unei recunoasteri dinastea foarte hotarate. Era in urma cu ani era o stareta care a avut doua fete gemene. Indiferent de consecinte ,cruce, nu a renuntat la viata copilelor. A fost un exemplu ptr tinere din lumea intreaga ca indiferent de situatia penibila in care s-a pus ,a spus despre viata pretioasa a acestor ingerasi. Daca era o predica in care se vorbea despre avort, nu era un rating prea grozav. Atunci, a fost momentul ca tota lumea sa auda o marturie mai puternica decat o mie de predici,VIATA acestei calugarite starete. Momentul asta cand viata acestor gemene au fost mai mari decat rusinea ei. O marturie teribila ptr tinrerii din zi de azi care altfel unii nu auzeau Cuvantul.

Asa si atunci(august 2017) era momentul in care putea spune ce am spus mai sus:"Ma pocaiesc ,asta sunt,ma lupt teribil cu trupul.Dar ma lupt!"

In orice zona sunt tot felul de oameni ,am vrut sa subliniez de parghiile cu care rusii incearca sa echilibreze sistemul.Antrenandu-ti trupul iti intaresti si spiritul. In urma cu 30 de ani era si la noi Daciada ,pe multi tineri ia ajutat sa devina atleti cunoscuti sau pe altii ia ajutat sa aiba un trup sanatos. Intrebarea e cum ajutam tinerii sa se desprinda de calculator si sa fie motivati sa faca mai mult sport.
Sau lata o tara care vorbeste de strategii privind moralitatea ei, care noi spunem ca sunt necredinciosi. http://www.descopera.ro/dnews/135585...-supranaturale
În luna aprilie, China a lansat o campanie împotriva pornografiei şi a conţinutului vulgar, intitulată "Cleaning the Web 2014"
Eu ce as vrea ca noi ca si crestini sa avem optiunea asta a unui continut curat la cerere,lipsit de vulgaritati si pornografie. Ai copii si ai vrea sa le pastrezi o viata curata macar in primii ani ,ca dupa o anumita varsta poate face de capul lui ca sunt CD-uri etc. Ar fi o treaba corecta, sa ai optiunea asa cum ai cere sa zic pachetul Explorer la TV. Tin minte cati ani am cautat dupa un program functional anti porn si filtrare.
De ce sa ti se livreze ceva de care nu ai nevoie? Vreau un continut filtrat gata si care sa nu dauneze familiei?


Explica-mi si mie ptr ce sa faci pamflete cu Johanis sau alt conducator? Oare nu le-ai dat girul ptr 4 ani. Nu tu ca persoana sau eu, dar noi toti am ales ceva si trebuie sa le respectam deciziile 4 ani. Oare cu o suta de ani sau mai mult trecand pe langa un conducator fara sa il respecti,crezi ca era bine ptr tine???... Puteai ramane fara cap urgent. Oare Avram Iancu cum era reprezentat in pozele vremii?Cu un pistol la piept,simbol al autoritatii,"Nu faci ce iti zic eu e de rau!" Carol 1 cu sabia la sold etc.
Adonia ptr niste vorbe impotriva imparatului Solomon a platit cu capul.Eu zic ca e buna ordinea si sa nu ne mai dam cu parerea prea usor despre oameni care au anumite functii, sau daca o facem nu cu pamflete ,batjocoritor,ci pe un ton respectuos.

Sunt păcate de moarte şi păcate care nu sunt de moarte: cele de moarte sunt cele pentru care, dacă nu te vei pocăi şi te va afla moartea, vei merge în iad; iar dacă te vei pocăi, atunci îndată ţi se vor ierta. Se numeşte păcat de moarte pentru că din pricina lui moare sufletul şi poate să învieze doar prin pocăinţă .
Păcatul pentru suflet este aşa cum e rana pentru trup. Sunt răni pe care le putem tămădui, care nu aduc moarte trupului, şi sunt răni de moarte. La fel şi păcatele. Păcatul de moarte omoară sufletul, îl face neputincios de fericirea duhovnicească .
Dacă, de exemplu, am pune un orb într-un loc de unde se deschide o privelişte minunată şi l-am întreba: „Ce privelişte minunată, ce frumuseţe, nu-i aşa?”, atunci el ar răspunde cu siguranţă că nu are ştiinţă de acestea, pentru că nu are ochi, nu vede. Acelaşi lucru se poate spune despre sufletul ucis de păcat, care nu poate simți fericirea veşnică... ( Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina )
( Filocalia de la Optina , traducere de Cristea Florentina, vol. I, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 134)

Episcopul nu are voie să practice niciun fel de relații de natură intimă.

În niciun caz nu trebuie ca soţii să-şi îngăduie grosolănii, violenţe şi jigniri. Adeseori, un mare rău în relaţiile conjugale este reprezentat de limba neînfrânată, atunci când soţii, aprinşi de mânie, îşi aruncă unul altuia jigniri de tot felul. Rănile lăsate în suflet de aceste săgeţi verbale sângerează apoi multă vreme.
Cartea Sfântă pune pe seama cuvântului următoarea însemnătate: „Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire” (Pilde 12, 18).
Când se aprinde răutatea, mai bine să taci puţin şi să te linişteşti (să iei apă în gură), iar pe urmă, rugându-te, să spui pe un ton binevoitor ceea ce poate să aducă folos.
Este mai bine ca tiradele de reproşuri şi de „predici” să fie înlăturate printr-un singur cuvânt magic: „Iartă-mă!” , care, de altfel, este foarte greu de rostit. În general, trebuie spus că mediul familial reprezintă condiţiile în care omul învaţă să trăiască virtuos. Soţii trebuie să vadă în căsătoria lor tocmai asta: o şcoală de viaţă creştină. Iar şcoala nu este întotdeauna uşoară...
(Episcopul Alexandru Mileant)
( Cum să ne întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 114)

Omul a fost plămădit întru slujire şi spre slujire , după pilda Făcătorului său, Care necontenit lucrează. Slujirea izvorăşte din iubire, astfel că omul, în mod firesc, îşi slujeşte atâta lui însuşi, cât şi aproapelui, dar adevărata dragoste, care izvorăşte dinlăuntrul lui spre slujirea semenului, ţine necontenit de felul în care omul slujeşte nemijlocit lui Dumnezeu şi care se oglindeşte în chipul Crucii.
Astfel, atunci când vrem să construim o cruce , primul element pe care-l aşezăm este verticala, după care pe ea se va sprijini şi orizontala. Verticala crucii reprezintă slujirea personală a omului de a se uni cu Ziditorul său, Care este Iubirea veșnică. Această nevoinţă (a omului de a se uni cu Dumnezeu) este de fapt o ridicare… prin pogorâre întru pocăinţă. Dumnezeu Însuşi l-a învăţat pe om să se înalţe. Precum El Însuşi S-a pogorât pe Sine, ca să-l ridice pe om, slujindu-i omului, asemenea şi omul este chemat să se pogoare, să se smerească pe sine, după pilda ce i-a fost dată de Ziditorul său, pentru a se putea înălţa. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu reprezintă pilda desăvârşită a tainei iubirii şi a smereniei, care este totodată începutul mântuirii omului.
Dumnezeu ni S-a descoperit ca fiind Iubire, deoarece prin jertfă şi iubirea Sa nemărginită le-a unit pe cele de sus cu cele de jos, cerul cu pământul, veșnicia cu vremelnicia. Însă înţelesul deplin al Crucii îl aflăm în rânduirea celor două elemente, verticala şi orizontala, care se întâlnesc şi se sprijină în inima omului . Pe măsură ce iubirea omului pentru Dumnezeu creşte şi se desăvârşeşte, formându-se astfel verticala Crucii, inima lui se lărgeşte, ca să-L primească pe Cel Neîncăput şi de îndată ce Dumnezeu se naşte prin iubire în inima omului, iubirea de Dumnezeu se revarsă în iubirea pentru aproapele şi pentru întreaga zidire, întruchipând orizontala Crucii. Astfel, omul ajunge să îmbrăţişeze, în iubire, toată zidirea ‒ iubire care îl răstigneşte, dar în acelaşi timp îl adună şi îl desăvârşeşte.
( Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt , Editura Predania, Bucuresti, p. 12)

Omul a fost plămădit întru slujire şi spre slujire , după pilda Făcătorului său, Care necontenit lucrează. Slujirea izvorăşte din iubire, astfel că omul, în mod firesc, îşi slujeşte atâta lui însuşi, cât şi aproapelui, dar adevărata dragoste, care izvorăşte dinlăuntrul lui spre slujirea semenului, ţine necontenit de felul în care omul slujeşte nemijlocit lui Dumnezeu şi care se oglindeşte în chipul Crucii.
Astfel, atunci când vrem să construim o cruce , primul element pe care-l aşezăm este verticala, după care pe ea se va sprijini şi orizontala. Verticala crucii reprezintă slujirea personală a omului de a se uni cu Ziditorul său, Care este Iubirea veșnică. Această nevoinţă (a omului de a se uni cu Dumnezeu) este de fapt o ridicare… prin pogorâre întru pocăinţă. Dumnezeu Însuşi l-a învăţat pe om să se înalţe. Precum El Însuşi S-a pogorât pe Sine, ca să-l ridice pe om, slujindu-i omului, asemenea şi omul este chemat să se pogoare, să se smerească pe sine, după pilda ce i-a fost dată de Ziditorul său, pentru a se putea înălţa. Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu reprezintă pilda desăvârşită a tainei iubirii şi a smereniei, care este totodată începutul mântuirii omului.
Dumnezeu ni S-a descoperit ca fiind Iubire, deoarece prin jertfă şi iubirea Sa nemărginită le-a unit pe cele de sus cu cele de jos, cerul cu pământul, veșnicia cu vremelnicia. Însă înţelesul deplin al Crucii îl aflăm în rânduirea celor două elemente, verticala şi orizontala, care se întâlnesc şi se sprijină în inima omului . Pe măsură ce iubirea omului pentru Dumnezeu creşte şi se desăvârşeşte, formându-se astfel verticala Crucii, inima lui se lărgeşte, ca să-L primească pe Cel Neîncăput şi de îndată ce Dumnezeu se naşte prin iubire în inima omului, iubirea de Dumnezeu se revarsă în iubirea pentru aproapele şi pentru întreaga zidire, întruchipând orizontala Crucii. Astfel, omul ajunge să îmbrăţişeze, în iubire, toată zidirea ‒ iubire care îl răstigneşte, dar în acelaşi timp îl adună şi îl desăvârşeşte.
( Ieromonah Luca Mirea, Crâmpeie de gând și cuvânt , Editura Predania, Bucuresti, p. 12)

Persoana cu care ne vom căsători este aleasă de noi sau de Dumnezeu?
Şi, şi. Şi de noi, şi de Dumnezeu. De noi prin acţiunea noastră, şi de Dumnezeu prin voinţa Lui. Pentru că El vrea ceea ce noi vrem, asta dacă noi vrem după El.
( Părintele Nicolae Tănase , Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, 2001, p. 28)

Deosebirile cugetelor celor bune sunt de multe feluri şi cineva cu un cuget bun, călduros, poate să-I placă lui Dumnezeu într-un singur ceas atât cât n-a putut unul leneş şi trândav în 50 de ani. Anume, de vor vedea diavolii că cineva a fost ocărât, necinstit, păgubit sau altceva rău a suferit şi se scârbeşte nu pentru că a pătimit acel rău, ci pentru că n-a suferit cu vitejie. De acest cuget bun grozav se înfricoşează diavolii, cunoscând că cel ce astfel cugetă a început a umbla după poruncile lui Dumnezeu .
( Sfântul Cuvios Zosima , Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 158)

Am fost sfătuit să vorbesc despre activitatea păstorului duhovnicesc, ce nu se închide în limitele parohiei sale şi nu se opreşte neapărat doar asupra fiilor lui duhovniceşti. Preotul, cel mai adesea, este chemat la bolnavi, la muribunzi; adeseori i se impune să-şi desfăşoare activitatea în situaţii critice. Se întâmplă să vină unii tineri, bărbaţi ori femei, şi să spună că în familia lor se întâmplă ceva înspăimântător, sunt ameninţaţi de divorţ, ori că fiul lor s-a îmbolnăvit foarte grav; sau vine o mamă şi povesteşte că fiul ori fiica ei s-a abătut de la calea cea dreaptă, are anturaje compromiţătoare; ori că au fost închişi; sau că a murit soţul ori soţia.
Într-un cuvânt, viaţa preotului este însoţită de o mulţime de situaţii dramatice ori tragice. Preotul, pe care până acum îl priveam ca pe un
conducător al parohiei, ca pe un om chemat să conducă un fel de familie duhovnicească formală, trebuie în acelaşi timp să acţioneze şi ca un fel de „salvare”, ca „prim ajutor”.
El trebuie să fie gata, în orice vreme, ziua şi noaptea, să meargă la cel aflat pe patul de moarte, să-l mărturisească şi să-l împărtăşească, să-l însoţească până în ultimul ceas.
Trebuie să observăm că şi canoanele bisericeşti au în vedere relaţia deosebită a preotului cu aceste probleme. Dacă preotul este chemat la cel aflat pe patul de moarte, este necesar ca acesta să-şi lase slujba lui şi să meargă la acel bolnav, căci milosârdia şi grija pentru sufletul omului sunt mai presus decât orice. Chiar şi Liturghia trebuie să o lase dacă nu a ajuns încă la Heruvic. Dacă s-a cântat însă cântarea Heruvicului, preotul nu mai are dreptul să plece de la Liturghie. El trebuie să o săvârşească până la capăt şi să lase soarta celui aflat pe patul de moarte în mâinile lui Dumnezeu.
( Protoiereu Vladimir Vorobiev , Duhovnicul și ucenicul , Editura Sophia, București, 2009, pp. 102-103)

Ti-am raspuns aici: https://www.crestinortodox.ro/forum/...124#post654124

E o greşeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!”, pentru că dracului îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu. Dacă îl simţi că într-un fel te munceşte fizic, sau te deranjează te miri cum, roagă-te lui Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Că vă este la îndemână o rugăciune ca asta. Dar nu cu agitaţie, ci cu calm şi cu stăpânire de sine. Pentru că, vă repet acum, sunt sigur că v-am mai spus, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, sau al unei mâhniri ce duce la deznădejde, este numai şi numai de la draci.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudenţă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă ca un mare aparat de reacţie acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile tale de a mişca, de a te împlini, şi uite aşa ajungi la măsura omului desăvârşit, ca să nu spun că devii un dumnezeu după har, bineînţeles. Dar pe fondul unei stări de veselie, viaţa duhovnicească nu se vede, dar se simte. Simţi că ai mândrie. Însă smerenia nu se prea simte! Niciodată un om nu spune: „Eu sunt smerit!”. Dar se simte totuşi o bucurie sufletească pentru că ai un fior de relaţie caldă cu lumea.
( Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei , ediţie îngrijită de Ieromonahul Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 16-17)

Am putea compara lumea cu o cameră plină de tot felul de lucruri, iar slava dumnezeiască, cu lumina soarelui. Cu cât e mai întunecată camera, cu atât se văd mai puţin lucrurile din ea. Şi cu cât năpădeşte pe geamuri mai multă lumină, cu atât lucrurile din ea se văd mai clare şi mai frumoase.

Raţiunile lucrurilor din lume, departe de a deveni de prisos după vederea descoperită a lui Dumnezeu, ne vor ajuta să înţelegem fecunditatea Raţiunii divine, vor fi chiar o exemplificare a ei, aşa cum razele soarelui sunt o exemplificare şi o manifestare a luminii Lui. Desigur atunci vom privi direct la Soarele dreptăţii, sau la lumina Lui şi numai indirect la raţiunile lucrurilor, pe când acum nu vedem ţâşnirea directă a luminii din soare, ci numai iradierea ei estompată din lucruri. Cu alte cuvinte, când vom contempla pe Dumnezeu direct, vom contempla raţiunile lucrurilor în El Însuşi, nu în lucruri, ca acum, deci cu mult mai iluminate, mai adânci, mai explicate.

(Părintele Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica ortodoxă, Editura Deisis, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Alba Iulia, 1993, pp. 14-15)

Stările de anxietate pot veni de la faptul că trăieşti invers decât ar vrea sufletul tău...

Frica psihologică poate avea două capete: unul sănătos şi unul bolnav. Capătul sănătos conţine un avertisment raţional şi o putere sufletească pe care o poţi folosi ca să iei măsuri raţionale de protecţie. Să nu crezi că ţie nu poate să ţi se întâmple un lucru ca acela şi să foloseşti măsuri inteligente pentru a evita pericolele de care ţi-e frică.

Frica patologică se vindecă prin vindecarea sufletului de patimi. Frica exagerată, vine din patimi. Stările de anxietatea pot veni de la faptul că trăieşti invers decât ar vrea sufletul tău. Sufletul ar vrea curăţie, pace, dar tu nu accepţi, ci te uiţi la filme de groază etc. Acestea se pot rezolva prin spovedanie şi canon.

Frica patologică mai gravă are nevoie de specialist. Dar lucrurile sunt foarte delicate, pentru că uneori alergăm prea repede la specialist şi luăm prea repede pastile, alteori nu mergem deloc.

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 53)

Viaţă, prieteni, doar viaţă se află în cer, via*ţă veşnică, fericită, împreună cu Dumnezeu şi în Dumnezeu - în El este viaţă (v. In 1, 4). Aţi văzut marea? Atât de largă, pare fără sfârşit… gândul se pierde în necuprinsul ei ca un firicel de praf, ca un firicel de nisip. Aşa este şi viaţa îngereas*că: nemărginită, fără sfârşit şi fără măsură. Noi pe zi ce trece slăbim, îmbătrânim, ne vestejim, pe când îngerii cu fiecare apropiere de Dumnezeu întineresc tot mai mult, suie din putere în putere, din desăvârşire în desăvârşire.

O, îngeri ai lui Dumnezeu, ce linişte harică, ce dulceaţă aduce în suflet contemplarea vieţii voas*tre fericite! Trimiteţi, din înălţimile de sus, în ini*mile noastre măcar o picătură a vieţii acesteia!

Iar inima noastră, dragi fraţi, este întocmită în aşa fel incât poate să recepteze, să simtă, să pre*guste încă de pe pământ viaţa îngerească. Ştiţi că îngerii nu sunt afectaţi de timp şi de tot ce este legat de timp - ofilire, îmbătrânire, moarte - toc*mai fiindcă trăiesc în Dumnezeu. Şi omul, când trăieşte în Dumnezeu, intrând prin rugăciune în împărtăşire cât se poate de strânsă cu El, înce*tează să mai ţină seama de timp, adeseori îi trece hotarul şi se apropie de pragul veşniciei. Vremea devine pentru el nebagată de seamă. Trec mul*te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut câte*va minute, aşa de dulce e să vorbeşti cu Dum*nezeu! "Dumnezeu", zice Sfântul Ioan Damas*chin, "cuprinde în Sine Însuşi fiinţarea deplină, ca pe o mare nemărginită şi nesfârşită" - şi pen*tru cel care intră în această mare, care se cufundă în necercetatele ei adâncuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul şi rămâne doar veşnicia, iar în veşnicie Veşnicul Dumnezeu.

(Sfântul Serafim al Dmitrovului, Despre îngeri, Editura Sophia, pp. 22-23)

Prietenia dintre un om duhovnicesc si un om trupesc este mai putin placuta si mai putin trainica decat prietenia dintre o oaie si un lup.
Daca esti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul a carui placere este sa vorbeasca despre castigarea bogatiei si despre desfatarile trupesti.
Daca esti insa un om bogat si-ti place cel mai mult sa vorbesti despre bogatie si despre desfatari trupesti, nimeni nu-ti poate fi prieten mai suparator decat omul duhovnicesc, care-ti vorbeste despre Dumnezeu si despre suflet.
Omul duhovnicesc niciodata, nici in timpul vietii si nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc si nici nu se va cai vreodata ca nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, daca nu mai devreme, cel putin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul mortii se va pocai poate ca nu a urmat sfaturile acestuia.
[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea . De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare.
Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte” (I Corinteni 5,1). Vezi, dar, cum Pavel se teme de deznădejde, ca de arma cea mai tare a diavolului? Căci, după ce a zis „...să întăriţi în el dragostea...”, adaugă şi de ce: „...ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta” (II Corinteni 2,7).
Să apucăm să scoatem din gâtlejul diavolului acest mădular al nostru, înainte de a fi pierdut şi înghiţit. Corabia e în mijlocul furtunii şi în primejdie să se scufunde. Să ne străduim s-o salvăm înaintea naufragiului. Căci, aşa cum corabia se scufundă când marea se umflă şi valurile se ridică uriaşe din toate părţile, tot aşa şi sufletul, când e împresurat de pretutindeni de
tristeţe, se îneacă repede dacă nu-i întinde cineva o mână să-l ajute. Întristarea, prin care ne mântuim de păcate, aduce după sine pieirea dacă e lipsită de măsură.
Vezi cu câtă atenţie a folosit cuvintele? Căci n-a zis „poate o să-l piardă diavolul”, ci „poate ni-l va smulge satana prin înşelăciune, pentru că lăcomia este a dori să iei cu sila ceva ce nu este al tău”.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Aşa cum copiii acoperă cu pământ capcanele, tot aşa şi diavolul acoperă păcatele cu plăcerile lumeşti. Dar tu învaţă să nu te amăgeşti şi cercetează bine, când întâlneşti vreun câştig, să nu-l vezi numai pe el, ci caută bine, ca nu cumva acolo să se ascundă moartea şi păcatul. Dacă le vezi, nu-l primi.
Iarăşi, în desfătarea şi în dulceaţa negrăită pe care o vei simţi cândva cuprinzându-te, să nu vezi numai plăcerea , ci veghează ca nu cumva, în adâncul ei, să fie ascunsă vreo necuviinţă şi călcare a legilor dumnezeieşti. Dacă aşa este, fugi repede, departe.
Dacă cineva ne sfătuieşte sau ne linguşeşte, dacă ne înconjoară cu atenţii şi se poartă cu mare grijă, dacă ne promite cinstiri şi orice altceva, pe toate să le cercetăm bine, să privim în toate părţile şi să ne încredinţăm că nu ne paşte nicio
primejdie nici din sfatul lui, nici din cinstea pe care ne-o făgăduieşte şi nici din grija pe care ne-o arată. În niciun caz să nu alergăm la ele fără a ne gândi mai întâi dacă e bine ce facem.
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Păcatul din om este mut și surd!
Te uiți la un om și spui în gândul tău "ce om deosebit", dar sufletul lui e ca un măr strivit de o mașină.
Păcatul roade pe om pe dinăuntru cum roade o carie lemnul.
https://www.youtube.com/watch?v=ZaUKnoFxS7o

Ca să nu mai intrăm în amănunte pentru explicarea științifică, noi spunem că, conștiința este glasul lui Dumnezeu pus în mintea omului încă de când a fost creat, pentru ca să înțeleagă
ce este bine și ce este rău. Binele este ascultarea de Dumnezeu , iar răul este neascultarea de Dumnezeu .
Și mintea omului înainte de păcat era atât de luminată și înțelegătoare încât Dumnezeu l-a pus pe om să dea denumire la toate viețuitoarele făcute de El. Dar cum a știut omul să le dea nume? Având mintea luminată a știut rostul pe care-l avea fiecare viețuitoare și însușirile necesare pentru a-și putea împlini acest rost.
( Părintele Ioan Filaret )

Când atotvicleanul demon foloseşte multe mijloace şi nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puţin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.
Când te rogi aşa cum trebuie, să te aştepţi la ispite. Deci, împotriveşte-te puţin cu bărbăţie, ca să păstrezi rodul rugăciunii . Pentru că de la început spre aceasta ai fost rânduit: să lucrezi rugăciunea şi să păstrezi roadele ei (vezi Facere 2, 15). Deci, după ce ai lucrat, nu lăsa nepăzit câştigul tău, altfel nu te-ai folosit deloc din rugăciunea ta!
Dacă te rogi în chip bineplăcut lui Dumnezeu, vor veni asupra ta asemenea încercări, încât o să crezi că este cu dreptate să te mânii. Dar nu există deloc mânie îndreptăţită împotriva aproapelui. Dacă cercetezi cu luare-aminte cazul, vei afla că este cu putinţă să îndrepţi situaţia şi fără mânie. Deci, lucrează într-aşa fel, încât să nu te mânii! (Sfântul Nil Ascetul)
( Glasul Sfinţilor Părinţi , traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 411-412)

Să alungăm provocările care ne duc inima în robie silnică, împiedicând transformarea gândului „strecurat de vrăjmaş” în patimă consimţită. Paza gândurilor ne fereşte de o astfel de consimţire, de „învârtirea necontenită a cugetării şi a închipuirii în jurul lui [a gândului pătimaş]”: „Cel ce cugetă nepătimaş de la început sau respinge prin împotrivire şi certare momeala [provocarea], a tăiat dintr-odată toate cele ce urmează”. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne atrage luarea aminte asupra consecinţelor nefaste ale nepurtării de grijă faţă de gândurile vătămătoare: „Mintea care zăboveşte în vreun lucru supus simţurilor e stăpânită cu siguranţă de vreo patimă faţă de el, ca de pildă de vreo poftă, de vreo întristare, de mânie sau de amintirea vreunui rău. Şi de nu dispreţuieşte acel lucru, nu se poate slobozi de patima aceea”. În această luptă duhovnicească, trebuie să ne împotrivim oricăror dorinţe sau făptuiri nesăbuite şi „să demonstrăm că ne-am lepădat întru totul de ele” (Sfântul Grigorie Palama).
( Mitropolit Hierotheos Vlachos )

Omul contemporan este stăpânit de următoarea
dilemă cu privire la Dumnezeu . Încearcă să răspundă la întrebările: Ce este Dumnezeu? și
Cum poate fi dobândită cunoașterea lui Dumnezeu? Sub influența Iluminismului, unii îmbrățișează deismul, agnosticismul sau ateismul, în vreme ce alții cred rațional în Dumnezeu, însă nu cunosc modul prin care ar putea ajunge la trăirea Sa din experiență. Cu privire la această temă, învățătura Sfântului Grigorie Palama este însemnată, fiind prin excelență una empirică . Deși studiase la Universitate filosofia lui Aristotel, pe care o cunoștea bine, a urmat o metodă cu totul distinctă de raportare la Dumnezeu . În Sfântul Munte s-a dedat ascezei și rugăciunii și a ajuns, astfel, la cunoașterea lui Dumnezeu, așa încât vorbea despre El prin prisma propriei sale experiențe. A cunoscut empiric energiile nezidite ale lui Dumnezeu și a vorbit despre acestea. I-a fost oferit apoi prilejul de a cerceta această cunoaștere a lui Dumnezeu, pe care el însuși o numește „cunoaștere sfântă”. A accentuat în scrierile sale faptul că Dumnezeu are esență și energie, iar întrucât esența Sa este nezidită, și energia este nezidită. Dumnezeu comunică cu oamenii prin energia Sa nezidită. Aceasta înseamnă că omul se împărtășește în chip felurit de energia nezidită a lui Dumnezeu, iar nu de esența Sa. Când vorbim despre energia lui Dumnezeu, nu trebuie să cădem în exagerări și în speculații raționale false, nu ne putem îngădui supralicitarea ei din punct de vedere teologic, cercetând-o independent de Persoanele Sfintei Treimi.
Din teologia Bisericii cunoaștem că Persoanele-Ipostasurile lui Dumnezeu Celui în Treime au
însușiri comune ( koiná gnorísmata ) și însușiri neîmpărtășibile ( akoinónita gnorísmata ). Cele comune sunt esența-firea ( ousía-phýsi ) și energia ( enérgeia ), în vreme ce însușirile neîmpărtășibile sunt cele ipostatice ( ypostatiká idiómata), adică modul ființării ( trópos ypárxeos ) Persoanelor Sfintei Treimi, însușirea de Nenăscut ( to agénnito ) a Tatălui, cea de Născut ( to gennitó ) a Fiului și cea de Purces ( ekporeutó ) a Duhului Sfânt. Astfel, comună este energia Celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi. Tema nu este una filosofică; ea reprezintă cunoașterea empirică a lui Dumnezeu de către cel îndumnezeit, care se împărtășește de energia nezidită a lui Dumnezeu, prin aceasta dobândind și cunoașterea lui Dumnezeu Celui în Treime. Înțelegem, astfel, după cum învață Sfântul Grigorie Palama, că energia lui Dumnezeu este ipostatică. Acest lucru înseamnă că elementul activ ( energón ) este Persoana-Ipostas , esența-firea este sursa energiei ( energetikón ), iar
energia-lucrarea ( enérgeia ) lui Dumnezeu este mişcarea activă și esenţială-fiinţială a firii-naturii ( phýsis ); astfel, energia-lucrarea lui Dumnezeu nici nu se separă de Persoanele Sfintei Treimi, nici nu se socotește că se află mai presus sau se distinge dialectic de esența lui Dumnezeu. Această subliniere este importantă, întrucât s-ar putea întâmpla ca teologia Sfântului Grigorie Palama despre energia lui Dumnezeu să fie interpretată drept impersonală, ceea ce nu corespunde defel adevărului.
Totodată, când vorbim despre energia lui Dumnezeu, ne referim și la energii . Desigur, una este energia lui Dumnezeu, însă ea primește felurite nume după cele cărora le dă naștere. Astfel, vorbim despre energie de-ființă-dătătoare ( ousiopoiós enérgeia ), care dă existență ( ontótita) ființelor, de energie de-viață-dătătoare ( zoopoiós enérgeia ), care dă viață, de energie de-înțelepciune-dătătoare ( sophopoiós enérgeia ), care aduce înțelepciune, rațiune și liber-arbitru ( autexousiótita ) și de energie îndumnezeitoare ( theopoiós enérgeia ), care îl îndumnezeiește pe om. De asemenea, în afara acestor delimitări, se vorbește despre energia creatoare ( dimiourgikí ) și proniatoare ( pronoitikí) a lui Dumnezeu, despre energia Sa curățitoare ( kathartikí ), luminătoare ( photistikí ) și îndumnezeitoare. Mai mult, dragostea, dreptatea, pacea, iubirea față de oameni sunt energii ale Sale nezidite, numite în funcție de cele cărora le dau naştere. De multe ori, când Dumnezeu voiește și există premisele necesare, energia Sa este văzută de om ca Lumină. Așadar, cel ce se învrednicește de părtășia cu Dumnezeu, vede energia Sa ca Lumină. Iar această Lumină este nezidită, adică dumnezeiască. Vedem aceasta din deosebirea lămurită ce există între Lumina zidită și cea nezidită. Așa cum Sfântul Apostol Pavel, pe drumul Damascului, a văzut, la vremea amiezii, deopotrivă cu strălucirea soarelui și o altă Lumină, mai puternică decât aceasta, și a putut distinge lumina zidită de cea nezidită, același lucru se petrece și cu văzătorul-de-Dumnezeu ( theóptis). Această vedere a Luminii nezidite nu este simbolică, morală și exterioară, ci reprezintă însăși părtăşia și unirea omului cu Dumnezeu.
Omul Îl vede pe Dumnezeu prin unirea sa cu El. Se unește cu Dumnezeu și Îl vede pe Dumnezeu. Această unire îi aduce cunoașterea lui Dumnezeu. Cel îndumnezeit ( theoúmenos ) dobândește în această stare cunoașterea empirică a lui Dumnezeu, cunoaște ce este Dumnezeu, distinge însușirile ipostatice ale Persoanelor Sfintei Treimi, cunoaște deosebirea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, precum și unitatea dintre Ele.
Părinții Bisericii, care aveau această cunoaștere empirică a lui Dumnezeu, când au trebuit să-i înfrunte pe feluriții filosofi, ce se slujeau de limbajul filosofiei, au vorbit despre esență și energie, despre esența-firea comună și Persoanele distincte, despre slava lui Dumnezeu și însușirile ipostatice etc. Termenii pe care îi întâlnim în scrierile Sfinților Părinți nu sunt filosofici, folosiți pentru o înțelegere rațională a existenței și a prezenței lui Dumnezeu, ci
expresia trăirii lor personale , prin care urmăreau să înfrunte curentele filosofice ivite în epocile în care au trăit. Această cunoaștere empirică a lui Dumnezeu este, desigur, superioară cunoașterii cerebrale și lumești. Una este cunoașterea obținută prin studiul anumitor chestiuni filosofice și teologice, pe calea rațiunii, pe care nimeni nu o refuză când este vorba despre lucrurile acestei lumi, însă cu totul alta este cunoașterea mijlocită de experierea Luminii nezidite și unirea cu Dumnezeu. Astfel, potrivit Sfântului Grigorie Palama, adevărata teologie este vederea-lui-Dumnezeu . Ni se arată aceasta pe Muntele Tabor, unde ucenicii s-au învrednicit să vadă Dumnezeirea lui Hristos, și în ziua Cincizecimii, când au primit energia (harul) Sfântului Duh și au devenit mădulare ale Trupului lui Hristos și, desigur, mădulare ale Bisericii.
( Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului ,
Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului
, traducere din limba neogreacă de Protosinghel Teofan Munteanupp, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 240-244)

După ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?” , El le-a răspuns: „Pentru puţina voastră credinţă... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieşi, decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).
Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, şi anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoţită de post , împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.
( Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune , Editura Agapis, București, 2008, p. 97)