Un topic deosebit de interesant! Când voi avea suficient timp la dispoziţie, îl voi citi integral, cu siguranţă.
Şi iată că se infirmă ceea ce am scris pe un alt topic, anume că, pe topic-urile teologice serioase de pe forum se postează mult mai puţin decât pe thread-uri banale şi lipsite de importanţă. Iată, un topic serios, pe o temă de maximă importanţă pentru viaţa noastră spirituală, pentru relaţia noastră cu Hristos - topic pe care s-au adunat 530 de mesaje!
Mă bucur că nu am avut dreptate şi îmi retrag afirmaţia de pe topic-ul "Intrebari despre actele biometrice".
Acum, în câteva cuvinte (în măsura timpului disponibil), voi încerca să schiţez câteva idei. Sper că nu repet ceea ce s-a mai scris (am citit doar ultimele câteva mesaje, de la postarea lui Florin_Ionuţ cu link-ul de pe teologie.net).
Sunt întru totul de acord cu opinia lui Florin-Ionuţ, din toată inima!
Argumente şi precizări:
1. Euharistia este şi va rămâne Taina prin excelenţă, Sacramentul esenţial al Bisericii Ortodoxe, centrul vieţii duhovniceşti a creştinilor dreptmăritori, de vreme ce, spre deosebire de celelalte Sfinte Taine prin care Domnul ne dăruieşte har, Sfânta Euharistie este împărtăşirea cu Însuşi Izvorul harului, cu Trupul şi Sângele Domnului şi Dumnezeului nostru, Care binevoieşte a ni Se dărui pe Sine într-un chip atât de smerit.
2. De aceea, scopul întregii Sfinte Liturghii este împărtăşirea credincioşilor şi nu doar prefacerea Cinstitelor Daruri.
3. Primii creştini au înţeles aceasta şi au PARTICIPAT în mod concret la fiecare Sfântă Liturghie, nu doar prin prezenţa lor fizică, ci şi prin împărtăşire - cu excepţia celor excomunicaţi. În primele secole, credincioşii se împărtăşeau la fiecare adunare euharistică şi, mai multe decât atât, luau şi acasă părticele din Sfânta Euharistie pentru a se putea împărtăşi zilnic şi pentru a nu-i lipsi de acest dar pe cei care, din motive binecuvântate, nu puteau participa la slujbă (numărul credincioşilor unei comunităţi creştine fiind atât de mic pe atunci, preoţii puteau avea încredere să le încredinţeze Sfintele Taine... Gândiţi-vă, este vorba despre acea Biserică primară, Biserica martirilor şi mărturisitorilor lui Hristos). În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare se plângea de scăderea râvnei creştinilor care, în opinia sa, începuseră să se împărtăşească inacceptabil de rar: de 4 ori pe săptămână.
3. Treptat, râvna creştinilor, în această privinţă, s-a diminuat, ajungându-se astfel ca, dintr-o smerenie discutabil înţeleasă şi practicată, să se împărtăşească din ce în ce mai rar.
4. Sf. Simeon al Tesalonicului (+429) le recomandă cu tărie creştinilor din vremea sa să nu cumva să se împărtăşească MAI RAR DE 40 DE ZILE. Prin urmare, Sfântul n-a spus - aşa cum greşit au înţeles mulţi - să ne împărtăşim la 40 zile sau mai rar, ci exact invers: nu mai rar de 40 zile, adică în cel mai rău caz la 40 zile.
5. Excomunicare = în primul rând, excluderea de la comuniunea euharistică. Prin urmare, la fiecare Liturghie în care nu ne împărtăşim (exceptând cazurile în care părintele duhovnic ne-a oprit, temporar, de la aceasta), ne autoexcomunicăm.
6. Sfânta Spovedanie era, iniţial, Taina reprimirii celor excomunicaţi în Biserică (de aici asocierea ei cu împărtăşirea). De aceea, într-una dintre rugăciunile ce preced Taina Sfintei Spovedanii (rugăciune pe care mulţi duhovnici n-o mai citesc, considerând conţinutul ei drept nepotrivit actualului context al săvârşirii Tainei), Îi este adresată Domnului această cerere: "uneşte-l pe dânsul cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică". Ceea ce doresc să evidenţiez aici este faptul că, dacă Spovedania cât mai deasă (de câte ori simţim nevoia) este recomandată şi lăudabilă, aceasta nu trebuie să preceadă, în mod absolut necesar, fiecare Împărtăşanie, în cazul în care nu am comis, întretimp, vreun păcat opritor de la Sfânta Euharistie: apostazie, crime, erezii etc.
7. Când suntem vrednici de Domnul nostru Iisus Hristos?... De 4 ori pe an, când ne hotărâm cei mai mulţi dintre noi să ne împărtăşim? Nicidecum! O singură dată pe an (şi anume neapărat la Paşti)? Nici vorbă! Niciodată nu suntem vrednici de Hristos, ci Îl primim în dar. De aceea, dacă primim Sfintele ca o răsplată ("sunt vrednic, părintele mi-a dat dezlegare"), atunci...
8. De aceea, la cuvintele preotului "Sfintele sfinţilor" (sau "Sfintele celor sfinţi", aşa cum ar mai putea fi tradus), noi, credincioşii, răspundem: "Unul (este) Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl, Amin"!
9. Să medităm împreună la formula (ce cuvânt nepotrivit... dar nu găsesc altul, cu acesta m-am obişnuit) ce însoţeşte oferirea Sfintei Euharistii: "se împărtăşeşte robul lui Dumnezeu (...) spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci, Amin".
10. Pentru o documentare serioasă, vă recomand tuturor, din toată inima, lucrările părintelui Alexander Schmemann (de exemplu, "Euharistia - Taina Împărăţiei" şi "Postul Mare").
11. Desigur, totul cu binecuvântarea duhovnicului. Putem avea această iniţiativă (Dumnezeu apreciază iniţiativele libere, sunt convinsă!) şi să o ducem la capăt doar cu binecuvântarea duhovnicului, nu fără acordul acestuia. "Toate ale voastre cu dragoste să se facă" - ne îndeamnă Apostolul.
Bucurii!
PS: Cât de corect rremarca părintele Schmemann că orice încercare de a reveni la duhul autentic al Tradiţiei Bisericii primare este privită de către mulţi credincioşi, în mod inexplicabil, drept "inovaţie catolică". :)
Doamne ajută!
Sper că n-am spus prea multe prostii. :)

Numeroase studii, articole şi mărturii pe această temă puteţi găsi accesând link-ul de mai jos:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/euharistia-continua
Doamne ajută!
Hristos în mijlocul nostru!!!

Despre dragostea Lui pentru noi, cine nu cunoaste oare ca este necuprinsa si nemarginita? Dragostea mea pentru El ar trebui sa fie dovedita in fapte si in inima. Oricat as face de mult, n-as putea ajunge niciodata sa merit sansa ce mi se ofera. Prin oranduiala Sfintei Biserici, prin stransa legatura cu duhovnicul (care ar trebui sa stie si gandurile mele cele mai ascunse, si ispitele cu care ma lupt, si progresul pe care poate l-am facut de-alungul anilor, pe calea mantuirii, si ascultarea pe care o fac, avand in vedere ca el raspunde de toate dezlegarile pe care mi le da), ma apropii cu frica de Sfintele Taine fiindca stiu ca sunt slab si prea putin ostenitor.

Nu vreau sa insist. Fiecare face cum simte mai bine. De multe ori acelasi text are intelesuri diferite de la om la om, ba chiar la acelasi om. De cate ori n-am citit lucrari ale Sfintilor Parinti, dar dupa fiecare lecturare, sa intelegem altfel, sa patrundem mai bine, sa ne luminam mai mult. Si iarasi spun: harul duhului sfant ne ajuta sa facem diferenta, iar el se apropie mai mult cand indeplinim o anumita conditie.

Iarta-ma, te rog. Sfantul Paisie de la Sihla nu e unul si-acelasi cu Parintele Paisie Olaru. Ei au trait in vremuri diferite, dar nu pot sa spun daca nu cumva Parintele Paisie Olaru nu a fost "tuns" in calugarie dupa chiar numele Sfantului Paisie de la Sihla.

Diferentierea o facem noi si mai ales duhovnicul. Cand Parintele Ilie Cleopa spunea ca Sfintele nu se iau ca pe bors cu mamaliga, cu siguranta era in duh. Nu avem dreptul sa bagatelizam sfanta euharistie, acoperindu-ne de motivatia milei si nesfarsitei iubiri a lui Hristos. Pana la urma tine de noi daca intram cu incaltamintea plina de noroi, in casa celui ce ne invita la cina, sau ne ingrijim cu toata responsabilitatea. El ne poate chema in fiecare zi, dar drumurile noastre sunt atat de spurcate incat, oricat ne-am stradui sa ne curatam, tot duhnim a hoit... Nu se cade asa!

Sfantul Vasile cel Mare??? Dintre cei trei sfinti ierarhi care au trait in aceiasi perioada (Vasile, Grigorie si Ion), Sfantul Vasile era cel mai drastic si nu impartasea decat in conditii extrem de riguroase pe care astazi nu le-ar putea indeplini nici preotii recunoscuti ca induhovniciti. As vrea sa cred ca noi vorbim de conditiile in care ne putem impartasi, nicidecum de dorinta fiecaruia dintre noi de a ne impartasi in fiecare clipa. Pentru ca a dori e un lucru, iar a indeplini acea stare este altceva.

Foarte bine spus: "e musai sa fie gustata cat mai des posibil." Dar tot musai e sa avem acea vrednicie care nu se poate dobandi de catre noi mirenii obisnuiti (nu vorbim de copii, batrani si vaduve care duc cu adevarat o viata lipsita de mari ispite si care se roaga mult), decat cu post prelungit, smerita cugetare, milostenie din dragoste, nu din obligatie cum ca asa ne obliga Dumnezeu, rugaciune cat se poate de multa si nu in ultimul rand, lacrimi de pocainta (care cu siguranta vor veni de la sine, dupa rugaciunea sincera si indelungata). Abia dupa aceea vom simti si harul despre care aminteai (viata noastra e diferita fiindca si in somn, ne temem de pacat si ne raportam la cel care-am fost si nu mai vrem sa fim), dar si faptul ca oriunde-am merge, totul in jurul nostru ne uimeste si ne smereste in aceiasi masura. Neobisnuiti cu astfel de viata, ni se pare ca traim intr-o continua minune, fiindca nu ne putem explica "mecanismul" coincidentelor carora le suntem martori, care ne rtezolva incurcaturi (poate facute de noi altadata, poate facute de altii) ne pune viata in ordine si ne aduce multa liniste in suflet. Iar asta fiindca am acceptat cu buna stiinta sa ne lasam in voia Lui, care stie mult mai bine sa le oranduiasca si sa ne dea cele bune si de folos.
O sa dau un link. E vorba de o predica despre Sfanta Impartasanie, a parintelui Calistrat, pe care am ascultat-o de multe ori de-a lungul timpului, doar asa, ca sa-mi reamintesc anumite aspecte ale vietii... Daca consideri ca acest duhovnic nu-ti poate aduce tie nici o imbunatatire spirituala, fiindca cine stie ce lucruri ai auzit despre el (am avut demult discutii interminabile cu Daniel 777, despre parintele Calistrat Chifan), nu-mi ramane decat sa remarc: "Tu o zici!" Acesti mari duhovnici au citit multi ani, zilnic, Psaltirea de la cap la coada. Pentru multi dintre noi, o catisma inseamna o corvoada uriasa, si poate ca nu ne-am ostenit sa invatam pe dinafara nici macar psalmul 50, ce sa mai zic de atatea altele care au puterea sa omoare patimile din noi?!...
Iata linkul.http://www.crestinortodox.ro/predici...audio-395.html Auditie cu folos si post binecuvantat. Imi cer iertare daca uneori, modul meu de a gandi, are menirea de a tulbura apele (sau orgoliile). In principiu, trebuie sa recunoastem ca toti putem invata unii de la altii, fara nici o exceptie!

Laura,

Mă bucur că nu-s singurul convins de împărtășirea de fiecare dată. Mulțumesc pentru expunere, e folositoare.

Să înțeleg că te apropii săptămînal de Potir?

Să înțeleg că dumneata îndeplinești condițiile atunci cînd ajungi într-un sfîrșit să te împărtășești? Devii dintr-o dată vrednic după post, rugăciune și spovedanie? Vezi, dacă e să meditezi mai mult, lucrurile nu sînt ceea ce par la prima vedere.

Și apropo de noroi, Împărtășania are și rolul de a ne curăți nu numai încălțămintea, ci și pe noi în întregime - trup și suflet. Parcă deliberat uităm că Trupul și Sîngele ni se dau spre iertarea păcatelor, spre curățirea trupului și a sufletului și spre viața de veci.

Ionut ,am auzit zilele trecute niste vorbe foarte intelepte de la un crestin smerit.Spunea "fratilor sa nu ne asemanam cu elevul care primeste in ghiozdan de toate de la parintii lui ,mancare ,rechizite dar el ramane repetent"
Asa si cu sfanta Impartasanie.
Vezi tu ,Hristos iti da de toate prin Sfanta Impartasanie dar tu meriti ,esti convins ca iti faci lectiile cum trebuie ?
Ai tu rugaciunea lui Iisus pe buze permanent ca sa nu pacatuiesti ,macar cu gandul ?

Eu? Vai de zilele mele! Cu cat trece timpul, cu atat realizez ca sunt cu mult mai nevrednic fata de cum ar trebui. Si orice straduinta de a ma schimba sau transforma, imi arata clar ca se putea muuult mai bine decat am incercat eu s-o fac. Cum as putea crede ca indeplinesc conditiile? Nadajduiesc doar ca Dumnezeu imi vede straduinta mea si nu ma va osandi mai rau. In plus, ma bizui mult pe duhovnic, pe care il accept din tot sufletul ca mijlocitor si rugator catre Dumnezeu, si de care fac ascultare fara sa ma menajez. Stiu ca mantuirea mea depinde de o astfel de ascultare, iar daca ar face ceva gresit, el va raspunde mai mult decat mine. Deci, daca sunt sau nu vrednic de dezlegari, nu eu, ci duhovnicul caruia i-am spus tot, decide.

Dumnezeu sa aiba mila si multa rabdare cu noi. In dorinta de a ne indrepta (de obicei mai mult pe ceilalti decat pe noi insine), avem tendinta, nu din dragoste pentru aproapele, ci dintr-o falsa convingere ca am fi "traitori ai ortodoxiei curate", de a trage dupa noi pe cei care nu au ajuns nici macar intr-un stadiu de incepatori, si care, vazandu-ne atat de siguri pe noi, vor spune: "Pai... merge si-asa!"
Nu sunt aici pentru polemica, si promit sa las lucrurile in voia lui Dumnezeu. Vreau numai sa cred ca, daca tu nu ai inteles asemanarea cu incaltamintea plina de noroi, macar de o mica parte s-a indurat Dumnezeu si i-a luminat. Dumnezeu nu curata "si" incaltamintea noastra, ci intra in atributiunile unei morale simple. Parerea aceasta a ta (sunt convins ca Laura, citind atent, vede altfel lucrurile, desi, chiar daca ti-ar da intru totul dreptate, "e de-ajuns o bâtă (Adevarul lui Dumnezeu), la un car de oale!"), desi aparent frumoasa, este indrazneata si mai ales confortabila. Dumnezeu ne invita sa cinam la El in Casa, iar noi stim ca El este bun si mult milostiv. Intai ne pregatim cu toata responsabilitatea si intram smeriti si sfiosi, bucurandu-ne de cinstea ce ni se face. Dar acolo descoperim oarecum nedumeriti si pe altii care trateaza Cina cu multa usurinta, sunt neglijenti, neingrijiti, usor nepasatori, spun bancuri mai mult sau mai putin deochiate, flirtreaza cu persoanele de sex opus si cine stie ce alte astfel de lucruri mai fac, fiind convinsi ca ei oricum nu pot gresi cat le poate ierta Dumnezeu. Si-atunci noi, care ne-am ingrijit pentru inceput si ne-am dat silinta sa fim asa cum ne cere "Sfanta Traditie" (daca vrei), cadem in sminteala, spunand: "Pai daca se poate cu mai putin post, cu mai putina rugaciune, cu mai multa libertate de miscare (intr-ale slabiciunilor lumesti), de ce sa ma mai strofoc atat? Dumnezeu ma iubeste si ma iarta, oricum, ca asta e menirea Sfintei Impartasanii: sa ma curateasca. Iar eu... o doresc din toata inima mea!..." Nu crezi ca e un mare paradox? Toti Sfintii Parinti vorbesc de smerenie si de lacrimi de pocainta. Unde este, fratilor? Cui se adreseaza Sfintii Parinti, daca nu crestinilor?
Iertare, si mantuire la toata lumea!

De fapt asta cu intoarcerea la primele trei secole crestine nu are legatura cu catolicismul, ci cu protestantismul. Ei spun ca in primele secole era cu adevarat crestinism, pentru ca nu recunosc Biserica si continuitatea de dupa edictul Sfantului Constantin cel Mare. Si abia la ei (de obicei la neoprotestanti) a reaparut adevarul intreg si intelegerea corecta. Si nu mai trebuie sa spun, pentru ca Alin stie (de exemplu), aceste teorii protestante au patruns si pe la noi prin ecumensim. Biserica a fost si acum 1800 de ani, si acum 1000 de ani si este si acum la fel, nu a fost in eroare 1700 de ani. Asa ca practica de acum e la fel de buna ca cea de acum 1700 de ani.
Trebuie doar sa vedem de ce au aparut acele schimbari. In primul rand credinciosii puteau lua si acasa Sfanta Impartasanie. Nu s-a mai facut asta pentru ca nu se stia ce fac apoi cu ea, unii o foloseau chiar la vraji.
Se impartaseau mai des, dar vedem ce canoane aveau cei ce faceau un pacat, iar cel ce facea un pacat mare nu se impartasea ani de zile. Vedem ca vorbeau in limbi cand primeau harul dupa botez, stateau impreuna si imparteau tot, etc. Nu pare ca erau ca noi, mai mult ca si calugarii. Am citit ca de aceea calugarii s-au despartit de lume, pentru ca incepusera credinciosii sa nu mai fie ca la inceput. In plus toti se cunosteau intre ei, preotul ii cunostea pe toti, e imposibil acum ca preotul sa impartaseasca pe toti de la Sfanta Liturghie, pe unii nici nu ii cunoaste.
Pana acum nu am intalnit un preot care nu numai sa spovedeasca inainte de impartasanie, dar cere si trei zile de post inainte.

Impartasania are cateva conditii obligatorii :
- cercetarea de sine si spovedania in urma careia primesti dezlegare sau nu sa primesti
Sfintele Taine ,
- eventual un canon care trebuie facut ,
- impacare cu cei cu care esti suparat ,
- post ( > 3 zile ),
- rugaciuni pentru impartasanie inainte si dupa.
Daca poti tine randuiala cu simtirea pocaintei ai rezultat bun indiferent de ritm, cred ca depinde de firea si modul de viata al fiecaruia.

Anita,

Dacă vei aștepta să fii mai întîi sfințenia ca abia mai apoi să îndrăznești să te apropii de Potir, atunci faci o dublă greșeală. Prima e că nu pentru vrednicie / merite ni Se oferă Hristos în Împărtășanie și a doua deoarece niciodată un creștin nu va considera că nu pătătuiește măcar cu gîndul ca abia după acel nivel să aibă curajul să se apropie de Sfintele din Potir.

Dacă e cum zici tu, atunci NICIODATĂ nu ai voie să te împărtășești, indiferent dacă duhovnicul îți dă dezlegare. Pentru că, da, cu toții sîntem repetenți la păcate.