În prealabil postat de cristiboss56 (Post 305368)

La Daniel e altă poveste , dar SINCER , bunătatea şi înţelepciunea asta continuă la aşa zisul zaharia , îmi pun mari semne de întrebare, nu la omul ce se ascunde în spatele monitorului, ci a bolii lui ! Căci nu judecăm omul, ci păcatul-boala lui . A judeca omul , nu-i creştineşte , şi pe deasupra este atac la persoană şi încălcarea regulamentului , dar a discuta boala-păcatul e perfect normal. Să ne rugăm pentru oamenii bolnavi , iar de nu putem , să avem înţelegere pentru ei, mai ales în cazul afecţiunilor psihice ce-l rup pe respectivul ( bolnav ) de realitate . Am citit de curând despre schizofrenie-panaroia nişte lucruri cutremurătoare , pentru că aceşti oameni pot deveni :medici , misionari , profesori . . . Groaznic ! Dar e o discuţie aparte acest subiect atât şi atât de sensibil !

În prealabil postat de OmuBun (Post 305370)

Imi pare rau, Cristi, dar aici te-ai intrecut pe tine! Iesisem deja, dar revenind am dat peste mesajul tau, cand tu ar fi trebuit sa fii cu totul altfel, mai ales acum. Imi pare sincer rau ca te-am cunoscut, fie si virtual!

În prealabil postat de Daniel777 (Post 305336)

Rodica ,nu trebuie sa traiesti fara creier .Uite aici comentarii pertinente si nu le mai bruia:


„Poeziile lui sunt pure declamaţii, dar în rest e un poet foarte slab"

Ce spun însă experţii despre valoarea poetului Adrian Păunescu? Pentru criticul literar Alexandru Matei, doar primele două volume de versuri sunt notabile, restul volumelor putând foarte bine să lipsească: „Primele două volume, «Ultrasentimente» şi «Mieii primi», au fost foarte bune, în contextul redescoperirii liricului după proletcultism. Dar atât, fiindcă nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt pure declamaţii, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet foarte slab". O comparaţie cu Bacovia sau Eminescu, crede criticul, ar fi hârtia de turnesol a valorii sale ca poet: „Nu poţi de pildă să ţi-l imaginezi pe Eminescu sau Bacovia declamând poezii de la tribuna unui stadion; un Eminescu pentru galerie e imposibil de conceput".

Dan Sociu: „N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu»"

Tânărul scriitor Dan Sociu nu vede nici moralitate, nici talent la Adrian Păunescu. „Ce mă plictiseşte cel mai mult la necroloagele astea e ca mulţi îi pun la îndoială moralitatea, dar insistă că «era un poet foarte talentat». Aş zice că nu, nici măcar un versificator spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică şi ideologie, fix ca un poet minor de secol XIX - cu diferenţa că un Coşbuc, de exemplu, e infinit mai muzical şi mai subtil. Păunescu e monoton şi lălăit, marea lui şmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» - suta de lei etc., ceea ce dădea impresia că rezonează cu suferinţele contemporane ale poporului." Ideea e că, în comparaţie cu Eminescu sau Bacovia, care sunt prizaţi şi de experţi (poeţi şi critici), şi de mase, „Păunescu are doar dimensiunea aprecierii de către marele public - şi aia o să se stingă. N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu». Pe când pe Bacovia adolescenţii îl devorează, că e emo şi goth".

Criticul Dan C. Mihăilescu a spus că nu e momentul să discute despre calitatea poetului Păunescu la moartea sa: „Acum sufletul omului trebuie lăsat să plece, să se ducă dincolo". A adăugat totuşi: „Am trecut pe lângă cimitirul Bellu şi am rămas şocat. Fanfară şi onoruri militare pentru Păunescu! Probabil când o să se ducă Sergiu Nicolaescu o să fie mobilizată Armata, să tragă salve de tun! Ce să mai spui? Ca la noi".

Andrei Cornea: „Nu cred că în Polonia unuia ca Păunescu i s-ar face funeralii naţionale"

Filosoful şi criticul de artă Andrei Cornea a fost extrem de tranşant, fără a se jena să-şi spună părerea chiar şi la postul public de televiziune: „Una este să fii versificator şi cu totul alta e să fii poet". Acesta a avut cuvinte grele şi despre prestaţia morală a scriitorului: „Nu cu multă vreme în urmă, cu ocazia vizitei Hertei Müller la Bucureşti s-a vorbit despre cedările intelectualilor care nu au ales să fie disidenţi în perioada comunistă. Au fost atacaţi atunci oameni ca Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, spunându-se că au tăcut pe vremea aceea, că nu au luat atitudine. Bun. Au tăcut. Nu au avut curajul de a ataca regimul. Dar să facem şi noi o simplă comparaţie între ei şi Păunescu.

El nu numai că nu a tăcut, dar a lăudat sistemul în gura mare, cu zbierete, urlete, cu jurăminte de adeziune la politica partidului şi la preşedintele iubit. Din păcate, societatea noastră suferă de o amnezie periculoasă. Foarte multă lume vrea să uite că a existat comunismul. Unii îl ignoră, alţii cred că era chiar acceptabil pentru că aveam multe fabrici şi preşedintele ţării era primit de preşedintele Statelor Unite şi de Regina Angliei. Cam aşa sună discursul nostalgic. Nu cred însă că în Polonia unuia ca Adrian Păunescu i s-ar face azi funeralii naţionale. Mi-ar plăcea ca lumea să aibă o judecată limpede şi să nu se mai lase îmbrobodită de discursurile naţionaliste şi de mistica şi retorica asta revanşardă". Andrei Cornea a mai declarat că Adrian Păunescu era un împătimit al puterii care a candidat, după cum se ştie, şi la preşedinţia României, cu rezultate infime la alegeri. „Probabil că acum, mort fiind, dacă ar candida, ar avea mai multe şanse."

Slujitor al regimului versus opozant

Regizorul Cristi Puiu are şi el dubii serioase privind calitatea de opozant a regimului comunist a lui Păunescu. „Faptul că acum se vorbeşte despre el ca despre un erou dă cumva măsura culturii noastre revoluţionare. Noi suntem cultura Adibas. Nu avem Adidas original, nu-i nimic, e bun şi Adibas. Nu avem Puma e bună şi Puna. Nu aveam Woodstock? Merge şi Cenaclul Flacăra. Nu am avut dizidenţi autentici, ci doar nişte emiţători de şopârliţe, buni şi ăia. Ei erau eroii noştri. Atâta puteam noi. Păunescu făcea la cenaclu nişte glumiţe oarecum subversive pe care oamenii simpli nu puteau să le scoată pe gură şi asta îi făcea şi pe ei să se simtă eroi. „Le-a spus-o Păunescu!", adică, în subtext, „ce curajoşi am fost şi noi care l-am ascultat." Ce se petrecea dincolo de stadioane, că el era sluga regimului, nu mai interesa pe nimeni".

Adrian Cioroianu: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută"

Cum se explică această trecere a publicului de la antipatie violentă, în primii ani după '90, la adularea post-mortem a poetului?
Pentru istoricul Adrian Cioroianu, simpatia actuală pentru Păunescu se datorează unui gen mai subtil de vinovăţie al publicului faţă de poet: „După '90, furia populară l-a scos pe Păunescu ţap ispăşitor pentru mizeriile din comunism. El a plătit atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi. Aş zice că acum, prin această dramatizare emoţională a înmormântării poetului, publicul face o „mea culpa" simbolică faţă de un om pe care l-a acuzat excesiv - fiindcă, e dovedit, Păunescu nu a fost unul dintre primii lingăi ai regimului, chiar dacă a semnat texte dedicate regimului şi cuplului prezidenţial. Comparat cu alţii, prestaţia lui în instituirea cultului personalităţii a fost modestă. Totuşi, el a fost cel mai vizibil, nicidecum cel mai productiv aşa-zis „poet de curte". Diabolizarea lui a fost evident excesivă, iar publicul se simte retroactiv vinovat." Pe lângă acest sentiment de vinovăţie, mai există un factor pentru simpatia enormă pe care a suscitat-o zilele acestea moartea poetului: „Oamenii nu-l plâng neapărat pe Păunescu, ci îşi plâng tinereţea pierdută, care a însemnat şi un abonament la revista Flacăra sau mersul la nişte concerte ale Cenaclului".

Dorin Dobrincu: „Ana Pauker şi Teohari Georgescu au portrete în ministere"

Istoricul Dorin Dobrincu este de o cu totul altă părere decât Adrian Cioroianu. Pentru acesta, adularea post-mortem a poetului este unul din efectele „derivei sociale în care trăim, care se manifestă prin lipsa unei memorii suficient de coagulate la nivel oficial şi lipsa unor valori, în cazul populaţiei. Mai tot timpul vedem genul acesta de „zeificare" profană la decese. Când a murit Paul Niculescu-Mizil, ministrul lui Ceuşescu, trupul său a fost expus la ministerul unde a lucrat. De asemenea, sunt pline ministerele de tablouri ale foştilor demnitari comunişti, fără nici o referire suplimentară la trecutul lor.

Când spun asta, am în vedere numele unor personaje sinistre ca Ana Pauker sau Teohari Georgescu". Raportul Tismăneanu, continuă istoricul, spune clar că Păunescu a fost un propagandist de frunte al regimului, în anii '70-'80, făcând, fără rezerve, apologia sistemului comunist. Or, Adrian Păunescu „nu şi-a cerut vreodată scuze pentru trecutul său, ci a fost de-o violenţă rar întâlnită împotriva celor care îl criticau pe Ceauşescu". Dincolo de vorbele de duh ca „despre morţi numai de bine" din sfera religiozităţii neolitice, nu putem asista pasivi la acest delir mediatic; mai facem un pas şi-l sanctificăm ca pe Ştefan cel Mare", spune istoricul, pentru a conchide „perpetuarea amneziei faţă de comunism este una din sursele crizei morale în care ne zbatem".

Păunescu, destinaţie a nostalgiei după trecutul comunist

Şi pentru criticul literar Alexandru Matei, un rol important în „sanctificarea" poetului îl are media - „televiziunea trebuie să producă patos ca să aibă audienţă, are deci nevoie de combustibilul unor evenimente ca acesta". Dar mai e ceva, spune criticul - „Păunescu e una dintre destinaţiile nostalgiei după trecutul comunist. Cu cât prezentul e mai dezamăgitor, lumea se îndreaptă într-acolo" Dacă poetul ar fi murit în anii '90, speculează criticul, în mod cert, atât publicul, cât şi media ar fi reacţionat mai echilibrat - „pentru că erau mai proaspete compromisurile făcute înainte, pe de o parte, şi, pe de alta, pentru că nu începuse să apară atât de des la tv"; încă nu-l convinsese pe Hagi „să revină la naţională", glumeşte criticul.

În prealabil postat de Daniel777 (Post 305365)

La numai trei zile de la înmormântarea poetului, o bucureşteancă a deschis un proces prin care vrea să demonstreze că Adrian Păunescu este tatăl său biologic. Grefiera Andreea-Mihaela Bîrlea i-a chemat în instanţă pe cei trei copii legitimi ai lui Păunescu pentru a dovedi, cu martori şi cu teste ADN, că este sora lor paternă.
Procesul de stabilire a paternităţii, intentat de Andreea-Mihaela Bîrlea (42 de ani), grefieră la Secţia a 2-a Penală a Tribunalului Bucureşti, a fost înregistrat miercuri la Judecătoria Sectorului 1. Dacă va ieşi la iveală faptul că Andreea-Mihaela Bîrlea este într-adevăr fiica lui Adrian Păunescu, atunci ea ar urma să moştenească o parte din averea poetului, evaluată la aproximativ 3,7 milioane de euro.

În prealabil postat de zaharia_2009 (Post 305355)

Nu noi spunem ca a fost necredincios ci el prin faptele si cuvintele lui a spus aceasta, noi doar ne uitam la el si vedem cum a vietuit, nu este simplu ? Sau ne trebuie vreo scoala speciala pt. asta ? Sau a trait si in ascuns si doar dumneata sti cum !
Pe noi crestinii nu ne intereseaza sa implinim un lucru dupa rinduiala si tipic , adica corect ci doar sa-l implinim , nu conteaza cum, nu conteaza daca acel cineva se poate pune sau nu la soroace ! Noi avem treaba noastra desi poza de ,,crestin smerit si milostiv' ne atrage . Nu, nu sunt de noi tipicul , canoanele si invataturile parintilor , de noi sunt smiorcaielile si pozele .
De, asa se intimpla in viata , unii isi aleg ceva altii altceva si la urma nu se mai stie cine procedeaza bine si cine nu !