Chipul dumnezeirii in "eul cunoscator"


A iubi "aproapele" inseamna a iubi toata faptura, fara deosebire.

Caci nici o faptura nu este "departe" de inima noastra.

Caci in toti oamenii lumineaza lumina Domnului, straluceste chipul Lui Hristos.

Cum putem iubi dumnezeieste daca nu vedem dumnezeirea din fapturi?

Iubirea omeneasca are denivelari, preferinte, nu straluceste cu putere in toate directiile.

Pe unii ii indrageste, pe altii ii uraste, pe altii ii nesocoteste.

Pentru ca ochii lumesti nu il vad pe Hristos in toate.

Paradoxul Invierii

In ortodoxie, esentialmente, nu exista "moarte".

Pentru ca nici Dumnezeu nu poate trece in nefiinta si nici sufletul in inexistenta.

Omul, odata intrat in existenta, este "condamnat la existenta". Fie in rai, fie in iad.

Deci nici Creatorul si nici creatia "om" nu tranziteaza granita inexistentei, fiinta fiind, de fapt, un continuum neintrerupt.

Forma, trupul nu este altceva decat un portal catre alt mod de fiintare.

A spune ca "Dumnezeu a inviat", fundamental, este un oximoron. O contradictie de termeni.

Invierea "trupului" are valoare pur simbolica - trecerea de la amorful spiritual la extazul iubirii in adevar (Duh&Adevar). Este demonstratie de putere absoluta care fascineaza si potenteaza credinta.

Sensul sugerat reflex este acela de Putere care poate trece din nefiintare in fiintare, din inexistenta in existenta.

Insa, daca acea Putere nu mai exista la modul absolut, Cine ia decizia sa intre din nou in existenta, sa prinda din nou Viata?

Moartea si Invierea intelese ca interfete ale existentei se afla intr-o pendulare paradoxala. Intelese ca interfete ale trupului fac parte fireste din acelasi continuum.

Gravitatie & imponderabilitate

Iubirea este o forma de gravitatie, in timp ce Libertatea o forma de imponderabilitate.

Cand una o genereaza pe cealalta este atinsa miscarea profunda in nemiscare sau viceversa.

Ploaie cereasca

Cate o picatura de ploaie pe fiecare frunza a planetei,
Cate un gand bun asternut in inima fiecarui om.

Varstele iubirii

De la iubirea plapanda care rasare atunci cand cineva ne zambeste sau mangaie,
De la iubirea care iubeste totul, strange totul in bratele sale,
La iubirea care, oriunde priveste, cunoaste totul pana la miez,
Si cauta sa salveze tot ceea ce a ramas de salvat.

Vazand prin ochii Lui Dumnezeu

Nu este suficient sa imploram ajutorul Lui Dumnezeu,
Ci odata ajunsi in inima Lui,
Sa privim prin ochii Lui toate fapturile.

Contemplatie osciland intre sinteza si particularitati

Ce este mai frumos la Dumnezeu?
Bunatatea, mila sau insasi frumusetea Lui?

Respect fata de Dumnezeu

Respectul fata de Dumnezeu este o combinatie de uimire si cutremur.

Ce ne uimeste mai mult?
Frumusetea lumii sau frumusetea Lui Dumnezeu?

Ce ne cutremura mai mult?
Sfarsitul nostru sau prezenta Lui Dumnezeu?

Nutrienti

Cand a creat lumea, Dumnezeu a lasat
Pamantul, apa si soarele pentru hrana trupului,
Si cuvinte… pentru hrana sufletului.

Strigare catre Dumnezeu

Orice perceptie cu care se hraneste sufletul, in afara de Dumnezeu, este cu adevarat suferinta.

Acesta este primul adevar.

Tot ceea ce experimentam in aceasta lume este in natura suferintei.

Suferinta o recunoastem doar atunci cand creste in intensitate.

Nu o recunoastem in formele sale subtile si foarte subtile (simpla manifestare a simturilor acestui trup stricacios).

Pentru ca nu suntem uniti cu Dumnezeu ea este intotdeauna prezenta in trupul si mintea noastra.

Ne hranim cu ea si o hranim, clipa de clipa.

Daca am vedea-o limpede - am striga neincetat, cu glas mare, de dimineata pana seara, catre Dumnezeu sa ne salveze.

Dar ea este dificil de vazut. Este un inamic invizibil care loveste mereu si mereu, fara incetare...Este samsara.