Da. Voi cerceta din nou aceste aspecte. Cu exceptii notabile (greseli umane), tin postul alimentar "catolic". Nu stiu insa sa existe stabilite oprelişti de la viaţa conjugală, în BC. Aveţi informaţii în acest sens?

Mai departe, cunosc nuanţa dintre păcate comisive şi omisive. Şi, dacă practic metoda naturală (Rotzer), nu este pentru a-l pacali in vreun fel pe Dumnezeu (consider că toată formarea religioasă primită mă situează la un nivel mai consistent). Ci, evident, ţin de cuvântul bisericii din care fac parte, dar sunt şi convins de justeţea poziţiei aceleiaşi biserici.

"Seriis causis" de care se tot pomeneşte in legatura cu HV (Humanae Vitae) se referă mai degrabă, în opinia mea, la un drum de parcurs. Această enciclică a introdus, în acelaşi timp, conceptul de paternitate responsabilă, dar a atras atenţia asupra necesităţii utilizării libertăţii în scopul mântuirii, care înseamnă răspuns pozitiv la chemarea lui Dumnezeu. Nu există o poruncă expresă referitoare la numărul de copii, iar diferenţa dintre generozităţi este percepută de Dumnezeu ca atare (vezi lucrătorii de la ora 5, 7, 11, care primesc în final aceeaşi simbrie). Trebuie doar să fim conştienţi că fericirea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu, promisă încă de pe acest pământ celor blânzi, curaţi cu inima etc (predica de pe munte), se atinge doar într-un anumit fel. Eu aşa văd lucrurile, mai degrabă decât un act matematic lunar, în care să vezi dacă mai poţi adăuga un copil pe listă.

asta de unde ai scos-o? Oare de ce unii pun mai sus de Biblie cuvintele unor parinti ai Bisericii?

Eu nu cred ca Sfantul Ioan Gura de Aur a spus asa ceva, este o interpretare gresita. Poate daca am citi fara sa scoatem din context si fara sa interpretam, am intelege altfel ce a vrut Sfantul sa spuna. Avem atatia Sfinti casatoriti...

Bun topicul asta, ca mai citim cate ceva. iata ce am inceput a citi la Sf. Ioan Gura de Aur in "Despre feciorie":

Să înceteze deci şi ereticii de a se mai chinui zadarnic ca să trăiască în feciorie! Nu vor primi nici o răsplată! Nu pentru că Domnul e nedrept – ferească Dumnezeu! -, ci pentru că ei sunt răi şi fără judecată. Pentru ce? Am demonstrat că omul care se fereşte de a săvârşi fapte rele n-are nici un merit; iar ereticii se feresc de căsătorie tocmai pentru că o socotesc rea. Cum vor putea deci pretinde răsplata, o dată ce se feresc să facă o faptă pe care o socotesc rea? După cum noi, creştinii, nu merităm cununi pentru că ne ferim să trăim în desfrânare, tot astfel nici ereticii nu merită cununi pentru că fug de căsătorie. Hristos, Care ne va judeca în ziua cea înfricoşată, le va spune: “Nu dau o cinstire deosebită celor care s-au ferit de a face răul; puţin preţ are aceasta înaintea ochilor Mei! Dimpotrivă, dau moştenirea cea nepieritoare a cerurilor celor care au săvârşit toate faptele cele bune. Pentru ce voi, care socotiţi căsătoria necurată şi blestemată, pretindeţi răsplăţile cuvenite celor care au săvârşit fapte bune, o dată ce n-aţi făcut altceva decât să vă feriţi de o faptă rea şi blestemată?”. Hristos rânduieşte oile de-a dreapta(7), le binecuvântează şi le primeşte în împărăţia cerurilor, nu pentru că n-au răpit bunurile altora, ci pentru că au împărţit bunurile lor altora(8). Hristos primeşte în împărăţia Sa pe cel căruia i-a dat cinci talanţi; îl primeşte nu pentru că n-a împuţinat talanţii daţi, ci pentru că i-a înmulţit, pentru că a adus de două ori mai mult decât i s-a dat(9). Nu încetaţi deci o dată, ereticilor, de a mai alerga în van, de a vă osteni degeaba, de a lovi şi a bate cu pumnii în zadar în aer? De-ar fi numai în zadar! Căci nu e mică pedeapsa ca, după ce s-au ostenit atât de mult, după ce au aşteptat răsplătiri mai mari decât oboselile lor, să fie rânduiţi în vremea împărţirii răsplăţilor printre cei care nu primesc nici o cinstire.


Este drept că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să nu se căsătorească. Martor este Pavel, prin care vorbeşte Însuşi Hristos: “Vreau, spune Pavel, ca toţi oamenii să fie ca şi mine”(10), să trăiască în înfrânare. Mântuitorul însă pe noi ne cruţă; ştie că “duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”(11); din pricina aceasta n-a transformat dorinţa Sa într-o poruncă constrângătoare, ci ne-a lăsat să facem ceea ce vrem: să trăim în feciorie sau să ne căsătorim. Dacă fecioria ar fi fost o poruncă, o lege, nu s-ar fi bucurat de nici o cinste cei care-şi păstrează fecioria, ci ar fi auzit din gura Domnului: “Aţi făcut ceea ce eraţi datori să faceţi!” (12), şi nici n-ar fi fost iertaţi cei care se căsătoresc şi nu-şi păstrează fecioria, ci ar fi fost pedepsiţi, ca nişte călcători de lege.
10. I Cor. 7, 7.

http://www.ioanguradeaur.ro/542/despre-feciorie/

Continuare din acelasi tratat
 

. Aş putea fi însă întrebat: - Dar tu, ortodoxule, nu interzici căsătoria?
- Ferească Dumnezeu să ajung să grăiesc o astfel de nebunie ca tine!
- Cum? Nu sfătuieşti şi tu, nu îndemni şi tu pe oameni să nu se căsătorească?
- Da, asta o fac, pentru că sunt convins că fecioria este treapta superioară căsătoriei. Spunând aceasta nu osândesc căsătoria, n-o pun între faptele rele, dimpotrivă o preţuiesc nespus de mult. Căsătoria este un post al castităţii pentru cei care se folosesc de căsătorie cum trebuie. Căsătoria nu dă voie firii omeneşti să se sălbăticească. Căsătoria pune traiul legiuit între un bărbat şi o femeie ca un zid de apărare de care se sfărâmă toate valurile poftei, prin acest trai legiuit dobândim multă linişte şi o păstrăm. Sunt unii oameni care n-au nevoie de siguranţa dată de căsătorie; în locul ei, aceştia îşi potolesc înverşunarea prin posturi, privegheri, culcări pe pământ şi prin multe alte nevoinţe pustniceşti. Pe astfel de oameni ii sfătuiesc să nu se căsătorească, dar nu-i opresc să se căsătorească. Deosebirea între sfat şi oprire este tot atât de mare cât de mare este deosebirea între constrângere şi libera alegere. Cel ce sfătuieşte lasă celui care-l aude libertatea de a urma sau nu sfatul lui; cel care opreşte îi răpeşte această liberate. În afară de aceasta, când eu sfătuiesc pe cineva să nu căsătorească, nu spun că este rea căsătoria, nici nu osândesc pe cel ce nu se lasă convins. Tu însă huleşti căsătoria, spui că este rea; iei rolul de legiuitor, şi nu de sfătuitor, şi, ca atare, urăşti pe cei pe care nu-i convingi. Eu nu-i urăsc; admir pe cei care se înscriu la această luptă a fecioriei, dar nu osândesc pe cei care rămân în afara luptei. Atunci aş avea dreptul să osândesc pe cineva, când alunecă spre un rău recunoscut de toţi ca rău. Dar n-am nici un drept să osândesc pe un om care se mulţumeşte cu un bine mai mic pentru că nu poate atinge un bine mai mare; el singur se lipseşte de lauda şi de admiraţia cuvenită celui care a îmbrăţişat binele cel mare, fecioria! Cum poţi să-mi spui că opresc căsătoria, când nu osândesc pe cei căsătoriţi. Opresc desfrânarea, adulterul, dar nu căsătoria. Osândesc pe desfrânaţi, pe adulteri şi-i alung din sânul Bisericii; dar nu încetez de a lăuda pe cei căsătoriţi, dacă trăiesc cu înţelepciune.
Prin urmare, din concepţia noastră asupra căsătoriei rezultă două câştiguri: unul, că nu hulim creaţia lui Dumnezeu; al doilea, că nu înjosim fecioria, ci, dimpotrivă, o facem cu mult mai sfântă.
10. Cel care huleşte căsătoria răpeşte şi slava fecioriei. Cel care laudă căsătoria pune în lumină şi mai mult minunăţia fecioriei şi o face mai strălucită

Foarte multumesc pentru selectii, Ana Maria! Cu totul oportune, consider si eu.
Domnul fie laudat!

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Nu este clar la ce anume vă referiţi.
Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei. Pentru motive grave (aşa spune enciclica) se poate proceda astfel. Aceasta este o situaţie de excepţie.

Eu nu am vorbit de niciun act matematic, dar încăpăţânarea dv vă face să îmi atribuiţi asemenea lucru. Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?". Vă invit să subliniaţi ce anume este "act matematic" aici. Dacă, recitind, nu găsiţi, vă accept scuzele, nici nu mai e nevoie să le formulaţi.

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.
Cat despre Sf Ioan Gura de Aur din contra spune ca relatia sot sotie e mai stransa decat Ava ucenic si e normal din cauza tainei care ii face un trup si le permite sa simta unul pentru altul ca mai bine sa traiasca iubirea de aproapele.

Revenind la placeri , ele sunt vibratii unde diverse mai mult sau mai putin armonice , placute dar toate sunt bipolare fie ca sunt spirituale sau materiale .Cele spirituale sunt mult mai fine decat cele materiale dar si ele sunt in spatiu si timp fiind produse de lucruri si corpuri care vorba vine sunt nemateriale , nu exista asa ceva Sf. PArinti spun clar ca doar Duhul Sfant , este fara forma si imaterial desavarsit , celelalte duhuri , spirite , umane si ingeresti sunt doar superfine eterice dar o masa neglijabila si volum ocupa un loc in spatiu.
Domnul este insa cu totul si cu totul altceva si neasemanat , nevibrational nemiscat neclintit absolut sublim perfect fara umbra de schimbare mutare de aceea Sf Arhanghel Mihail cu strigarea "Cine este ca El ?" ( M I- KA - EL ) a oprit nebunia intoarcerii fapturii catre sine care este radacina raului si anormalitatii adica sa iubesti mai mult orice altceva decat pe Dumnezeu , creatia inaintea Creatorului. Deci simtirea Harului , care este radiatia necreata ( nu creata cum gresit afirma catolicii iar Sf. Simeon Noul Teolog le dovedeste eroarea ) a fiintei dealtfel intangibile a Domnului , este singura careaia I se cuvine adorare si desavarsita dorire ca doar El poate da pace prin stabilitatea Sa si linisti, satura, bucura deplin, fara plictiseala fiind infinit . Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

asta in cazul in care unii parinti ai Bisericii ar fi spus asa ceva. Eu personal cred ca aceste cuvinte au fost scoase din context

Uiti ca si boala si moartea si neputintele sunt tot consecinte ale pacatului stramosesc. Cum asa, Dumnezeu nu a facut placerea fizica (care de altfel se stie ca la om este strans legata de puterile sufletului), dar a facut boala si neputinta ca sa ne apere de placere? Sa nu fie.. Mi se pare o lume intoarsa pe dos.

Cred ca aceste texte sunt atat de dificile si de profunde incat sunt foarte greu de inteles. Nu pretind ca eu le inteleg perfect, dar sa ii lasam si pe altii de aici mai luminati ca mine sa spuna daca ei au inteles ca placerea este un lucru rau in sine, o spoiala numai, sau un lucru bun in sine care poate fi folosit ca momeala. Un lucru creat de Dumnezeu, ca frumusetea, de exemplu, si stim bine ca si frumusetea poate servi ca momeala.