Chiar asa toate cuplurile de care ai auzit, toate s-au despartit cu o luna inainte si cu lacrimi TOATE din ele s-au impacat?
Ce coincidente!

Cateva nu inseamna toate

Ei, da, asa e, da' nu uita, draga LapetiteMoc, ca mai e si calaretul. Si acela sper ca n-are ...ochelari! Sau poate ca e bine sa aibe? Ca atunci nu se mai uita-n stanga si-n dreapta. O vede doar pe aleasa lui!

tot in spirit de bunadispozitie
 

Ce frumos vorbesti, MariS , ca din carte. Ori stim noi ce fel de "ochelari" au calaretii.

Va multumesc din suflet,dragii mei,cuvintele voastre m-au emotionat pana la lacrimi,m-au facut in acelasi timp sa zambesc si sa rad,m-au incurajat intr-un cuvant! :)
Ati vorbit din suflet,asa cum o fac niste prieteni adevarati,va multumesc...:53:
Va rog,daca mai vedeti calaretul ala pe cal alb,puneti o vorba buna si pentru mine...:5:

Caty,da,el este crestin,chiar mai mult de atat as putea spune...
Eu nu sunt omul care sa dea usor cu piciorul unei relatii sau unui om pe care il iubeste,iar daca era vorba doar de o cearta,neintelegere,o greseala care ar fi survenit la un moment dat cu siguranta as fi trecut peste si as fi incercat sa rezolv impreuna cu cel de langa mine situatia.
Doar ca eu ma lupt sa rezolv prea multe lucruri de cam un an jumate,adica in jur de trei sferturi din relatia noastra si...am obosit,am ajuns la epuizare,pentru ca nu intentioneaza sa schimbe nimic.Aveam de ales intre a continua sa ma lupt cu morile de vant,sa accept si sa renunt sau sa accept si sa continui o viata chinuitoare.
Avea si el calitatile sale,ca orice om,insa asta nu acopereau faptul ca trebuia sa accept sa formez o casnicie si o familie ale caror greutati ar fi trebuit sa le duc doar eu pe umeri,iar pe langa asta multe minciuni,scandaluri si singuratate in doi.
Nu este usor sa accepti cand tii la cineva sa iei o astfel de decizie,insa,probabil daca aveam 16 era altceva,erau indeajuns umorul,vorbele frumoase cand era in toane bune,jovialitatea,insa o familie,pe care si-o dorea si el dealtfel nu se poate intemeia doar pe atat.:)
Greseala mea principala in aceasta relatie si pe care mi-o asum a fost ca,dorind cu disperare sa o fac sa mearga si incercand sa ma tranform in salvatoarea lui,sa il ajut,sa il inteleg, si sa repar in locul lui ceea ce ar fi putut face doar el,fara sa imi dau seama cautam sa il schimb....
Oricat de bune ar fi intentiile noastre,trebuie sa intelegem ca oamenii nu se schimba decat atunci cand constientizeaza si decid ei,ba,mai mult de atat...nu avem acest drept.
Cam asta e...desi imi e greu,sunt sigura ca voi supravietui si voi gasi pana la urma un om potrivit.

Foarte adevarat.Nu e bine sa tragi omul de maneca, sa-l ridici dupa tine.Trebuie fiecare sa ramana la un anumit nivel,sa-si incaseze toate lectiile de viata, ca apoi, singur sa treaca la nivelul urmator.Poate chiar despartirea de tine, va fi pentru el lectia de viata de care are nevoie acum,pentru a evolua.Poate nici nu stii cat bine ii faci lui ca om,pentru ascensiunea proprie.
:53:

suntem singuri, din cauza ca restul lumii e cam varza....din acesta cauza....decat sa iti complici existenta intr-o lume plina de probleme, mai bine te izolezi, fiind insa mai aproape de Dumnezeu...

Siiigur ca daaa..restul lumi e varza..si NOI suntem perfecti!:rolleyes:


...daaaa...si-ti bagi si capul in nisip?!:cool:

Philalex,sa stii ca desi am trecut prin aceasta legatura zbuciumata,care mi-a adus si bucurii,dar si multe deziluzii,suferinta,datorita ei am inceput sa caut mai mult intelesuri intai in celalalt,apoi in mine,cautand sa il descopar pe el,m-am descoperit intr-un final pe mine,in acele tare ale sale am putut sa le regasesc si pe ale mele,chiar daca la mine se manifestau poate mai subtil sau existau intr-o forma latenta.
Am inteles ca Dumnezeu nu mi-a dat intamplator aceasta lectie de viata si eu chiar nu il condamn pentru ca el a refuzat sa invete,e doar o acceptare a situatiei si o durere surda,pentru ca mi-as fi dorit sa putem creste impreuna din toate punctele de vedere,insa,probabil nu este inca momentul lui...