eu parca le-am zis celor smeriti,ca daca se rusineaza si nu vor sa expuna faptele lor bune, atuncea macar sa zica ce fapte bune le-au facut lor altii !

dar...cam pauza !

incep sa cred ca lumea, are vorbarie, multa, dar nu si comunicare autentica !
si e un femnomen tipic si general la scara intregii societati romanesti, as indrazni sa spun !

Ti'am fagaduit ca voi cauta cuvantul pe care mi'am intemeiat parerea scrisa in ultima postare.

Sfantul Ioan Gura de Aur, in cartea "Omilii la Facere", spune:
Editura IBMBOR, Bucuresti, 2003

"De avem invataturi sanatoase, dar viata stricata, de nici un folos nu ne sunt invataturile; si iarasi, daca avem viata curata, dar schiopatam in ce priveste invataturile, nici asa nu avem vreun castig. De aceea trebuie sa din amandoua partile sa intarim aceasta zidire duhovniceasca." (Omilii la Facere, omilia II, partea 5)

"Sa ne straduim sa punem in sufletele noastre invataturile cele sanatoase si o data cu asta sa ducem si viata curata, pentru ca si viata sa dea marturie de dogmele noastre, dar si dogmele sa ne arata viata vrednica de credinta. Nu avem nici un folos daca dogmele ne sunt drepte, dar viata stricata; si iarasi nici nu putem castiga ceva de folos pentru mantuirea noastra daca avem viata curata, dar nu tinem seama de dogme. Se cuvine, dar, sa ne impodobim cu amandoua, si cu invataturile drepte si cu viata curata, daca vrem sa scapam de iad si sa dobandim Imparatia." (Omilii la Facere, omilia XIII, partea 4)

Niciodata nu voi spune ca "doar ortodocsii se mantuiesc", ci las in seama lui Dumnezeu judecata si masurarea fiecaruia. Insa, imi este greu a pune egalitate intre fapta cea buna a celui drept-credincios, motivat de Hristos, si cea a necrestinului, care o face motivat de altceva (motivatie personala sau sociala).

Dupa cum spuneam, nu m'am vazut niciodata in masura de a judeca pe necrestini.
Nu pot pune semn de egalitate intre o fapta facuta pentru Hristos si o alta facuta din simt civic, ori alt motiv social.

P.S. Domnul nu lasa pe nimeni, pana la sfarsit El cautand "oaia cea ratacita".
Desfranata a primit a se intoarce la viata cea curata din dragoste fata de Dumnezeu, apoi a vietuit crestineste (teorie + practica).

Dorin, inteleg ca din motive de "diplomatie" pentru a nu te pune rau cu sefii, tu nu poti pune semne de egalitate insa ce te faci ca Hristos cind ne-a data exemplul Samarineanului milostiv nu a mentionat ca acel samarinean care putea fi( budist, zoroatrist, hidus, musulman, ciukci, shaman din tribul Baluba, eschimos, ATEU, socialist, maoist, homosexual, lesbianca) ar fi facut-o PENTRU HRISTOS ci DE DRAGUL FAPTEI BUNE! ! ! crescatoare de suflet si inmultitoare de HAR.

Din fericire pentru toti CAM ASA stau lucrurile oricit am incerca sa scriem mii de tratate de teologie crestina pentru a denigra faptele bune ale altora care sunt la fel de valabile ca si cele ale crestinilor!

O pasăre care are amândouă aripile, se ştie că poate zbura mai uşor spre cer.
Tot aşa, un om care are fapte bune şi în acelaşi timp credinţă dreaptă, poate mai lesne ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu.

In cazul meu cele mai bune fapte crestine sunt cele pe care,desigur,nu apuc sa le fac niciodata.As mentiona una dintre vagaunile falsei credinte in care am picat si eu de multe ori si in care am auzit ca au picat si altii.Dar intrucat doar eu sunt prezent dintre acei oameni,o sa ma refer doar la mine.

Credinta memoriei selective.

De multe ori cand am plecat de acasa sa asist la o slujba,la o predica sau la un alt gen de serviciu religios, am plecat animat numai de bune intentii.,,O sa fiu smerit,ma voi concentra,in definitiv cat timp ii acord eu Celui de Sus? Macar atata merita,sa fiu si eu cu mintea treaza pentru o perioada de timp limitata daca mai mult nu pot" Imbarbatat de aceste ganduri ambitioase precum balonul de sapun la vederea acului, m-am prezentat plin de avant si determinare la locul cu pricina.O vorba veche spune ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ dar in cazul meu socoteala nu s-a potrivit nici macar cu propriul meu plan.Odata ajuns am constatat situatia printr-un singur cuvant:dezastru.Nu reuseam sa ma concentrez deloc.Mintea mea zburda vesela pe pajistea imaginatiei,a diferitelor ganduri,oricum eram ,,lemn Tanase" raportat la ce se intimpla in jurul meu.,,Poate colegul de birou vrea sa ma sape.Se uita ciudat azi la mine.Sa nu uit sa cumpar scutece la plecare.Meciul este la 8 sau la 10?"

O avalansa de ganduri de acest timp imi faceau capul patrat iar ceea ce se intimpla in jurul meu era un fel de soapta indescifrabila dintr-un loc nedefinit.Bineinteles nu puteam rata sa ma uit putin ,precum precupeata, in jur ca sa mai vad cine a venit sau nu a venit la slujba.Inutil sa precizez ca in timp ce faceam acesta actiune lejer hilara eram si cel mai mare,aspru si neinduplecat judecator al celor observati.Din inaltimea credintei mele nimeni nu se comporta precum ar fi trebuit.Nimeni mai putin eu care eram un etalon atat de inalt incat nici macar eu nu cutezam sa m uit la mine in oglinda.,,Slujba,hm,pare facuta cam fara suflet si ce sa ma zic de predica..searbada,plicticoasa,cand eu as fi putut..dar cine ar intelege efortul meu..ce lume fara orizont".Suparat pe soarta si pe destinul ingrat precum Ovid la Pontul Euxin,plecam la final convins ca cei de acolo nu merita un crestin asa de evoluat,educat si plin de zel ca mine.Cateva strangeri de mana,doua cuvinte schimbe cu pastorul si directia pampersi-meci-pub.

Peste un timp,un gand nu imi dadea pace.,,Oare sunt un bun crestin?Fac oare ce trebuie?Ce va spune Cel de Sus cand voi ajunge la EL?".Si aici perfidul aliat numit memoria selectiva intra in scena.Mintea,nelinistita ca ar putea sa fie tradata si sa se vad ca la momentul respectiv era plecata cu sorcova,a scos din sertarul memoriei selective primul diapozitiv:,,Normal ca esti bun crestin.Ai fost la slujba.Ai participat.Erai acolo".Pauza.La acest moment respiram mai linistit precum un boxer care este putin masat de antrenor intre doua reprize epuizante de prefacatorie.,,Asa este.Eram acolo.Cum de am putut sa uit.Am participat.Am ascultat,am plecat mai bun,sigur voi aplica ce am auzit."
Undeva glasul constiintei,copilul orfan al sufletului uman,striga timid precum strigau pe vremuri copii care vindeau ziare pentru prima data la un colt de strada ,,Editie speciala!Nu cumva ai uitat ceva?Ce faceai oare exact in acele momente?".Glasul ei fu repede acoperit de sotul mintii si tatal ei vitreg,domnul Ratiune ,,Taci proasto.Vrei sa aiba remuscari?Ce conteaza amanuntele nesemnificative? Ii ceri imposibilul,nimeni nu este perfect.Daca va avea remuscari ma va folosi pe mine sa le inteleaga si stii ca remuscarile dau nastere altor ganduri,alte eforturi..cand stam asa de linistiti.A fost,am vazut,am ascultat,am facut ce faceau si restul si am plecat.Ce mai vrei?"

In definitiv,am gandit,Ratiunea are dreptate.Dumnezeu ma va intelege,sunt si eu obosit,sunt doar un om,ce sa fac,macar m-am dus acolo,las ca data viitoare o a fiu mai atent,acum a fost un accident.In tot acest timp Constiinta se chinuia sa deschida si celelate sertare ale Memoriei,unde erau dosite toate foile albe pe care scrisesem de-a lungul timpului acesta promisiune.Mintea a privit-o cu compasiune ,,Fetito,nu intelegi ca asa e viata,ce sa faca si el?Nu-i nici un om perfect,las ca e bine si asa,ce vrei si tu acum?"
Constiinta tot incerca sa le spuna ca nu am mult timp,ca nu se stie cand voi pleca iar ea va lua in spate sacul pacatelor mele si le va duce in fata Lui,dar nimeni nu o asculta.Ratiunea se uita atent la preturile scutecelor ca nu cumva sa cheltuie mai mult de cei 30 de arginti zilnici iar Mintea era deja captivata de ideea meciului,adrenalina,suspans,youpii,o sa traim viata la max.
Brusc m-am linisit,,Hm,stiam eu ca sunt bun crestin.Doar am facut ce trebuia,ce bine ca am minte treaza ca sa-mi aduca mereu aminte ca,uite domne,fac si fapte bune.Sigur sunt pe drumul ce bun.Ce sarada domne,auzi si eu care ma condamnam ca nu am fost atent pt putin timp...ce copilarii,sunt doar om matur,stiu bine ce simt,sunt crestin si trebuie sa ma mentin asa.Deci la viitoarea slujba sa nu uit sa-i spun lui Jamie sa fie mai atent..sa stea linga mine sa sa vada cum trebuie facut.."

Memoria pluseaza incurajata de tembelisul meu subit:,,Nu uita cata teologie ai citit si citesti.Asta nu e Credinta?Doar il intelegi pe Dumnezeu atat de bine,este asa de clar schematizat si stabilit in toate functiile sale.In definitiv nu-i nici o rusine ca apelezi la altii sa-ti explice ce trebuia sa simti tu...aaa..pardon...ce trebuie sa intelegi corect.Ai vazut ce profunzi sunt,ce limbaj elevat,ce eruditie,pfuaii,pai tu ce sa faci ma Pistruiatule?"

In definiv asa este,chestia cu rugaciunea mai subtire ca doar babele bigote cad in cap de atata ruga si tot fara minte au ramas.Ce sa inteleaga ele?Spun mecanic niste cuvinte,in loc sa se avante in mod rational spre tainele cunosterii,spre lumea superioara a ideilor,ce vina am eu ca sunt diferit?Intr-o ultima tentativa plina de amaraciune Constiinta imi sopti:,,Cand erai copil te rugai tot timpul.Spunei ca mereu te vei ruga la EL.." I-am taiat brusc macaroana:,,Era copil bre,ce stiam eu?Acum gata,am evoluat,fara superstii de acest tip,Dumnezeu este,in definitiv,o frumoasa idee,un maret indemn,ce stim noi cum este si oricum nu ar vrea niste plingaciosi care toat ziua sughita de plins ca niste patetici."
Constiinta,in drum spre camera uitarii,ma intreba cu un zimbet trist :,,L-ai vazut pe Dumnezeu de stii toate aceste lucruri despre EL?" Am pufait pe nas plin de nemultumire ,,Auzi mai visatoare lu peste,eu il simt ma pe Dumnezeu,il inteleg intr-un mod complex,superior si tu vii cu intrebari de saraca cu duhul...Mi-au explicat oamenii cum este Dumnezeu si il stiu...hai nu ma mai plictisi..."

Si iata cum ,,bunul crestin" care va vorbeste a mai bifat in calendarul vietii o zi inchinata Domnului.Dupa cum punea cineva ,,Singura modalitate de a te elibera de ispita este sa-i cedezi".Sincer,daca imi duc bine aminte,cel ce a spus asta,soptind la ureche,raspindea un usor miros de pucioasa iar haina lui, la spate, statea ridicata in mod ciudat.Mintea m-a asigurat ca este doar imaginatia mea si prin urmare am incalecat pe o sa(a se citi matura) si v-am spus povestea mea (vorba cuiva>Nu luati de bun tot ce va spun ca doar toti avem minte..)

Celor, care doresc exemple de milostivenie, priviti aici, doua cazuri:
http://forum.desprecopii.com/forum/t...OPIC_ID=156921
Nu pot decat sa ii felicit pe cei, care au sarit imediat in ajutor, precum si pe Parintele care nu a ramas indiferent fata de suferinta acestor familii cu probleme! Iata deci ca exista FAPTE!
Dumnezeu sa ii rasplateasca pentru ajutorul dat aproapelui.

epistole-PAISIE AGHIORITUL
 

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.
2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.
3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.
5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.
8.) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.
11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.
13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au înaripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.
14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15) Fericiti sunt cei care slavesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.
17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.
18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.
20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Eu nu cred ca "samarineanul milostiv" putea fi budist, ateu, homosexual sau lesbianca, dupa cum amintesti tu.
Pentru mine, "samarineanul milostiv" este Hristos, care este Capul Bisericii, model de urmat pentru fiecare crestin.
De asemenea, pilda este spusa crestinilor, iar nu ateilor sau paganilor.

"Iar un samarinean, mergând pe cale,
a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
si, apropiindu-se, i-a legat rănile,
turnând pe ele untdelemn şi vin,
şi, punându-l pe dobitocul său,
l-a dus la o casă de oaspeţi
şi a purtat grijă de el." (Luca 10, 33-34)

Nu se cade a ne pune noi mintea (singura) la a explica cuvintele Scripturii.
Avem neaparata nevoie a cauta mereu cuvintele parintilor care, luminati de Duhul Sfant, au putut intelege si explica bine Evanghelia.

Sfintii Parinti talcuiesc "ranile" drept patimi, "untdelemnul si vinul" drept slujbele si Tainele Bisericii, iar "casa de oaspeti" drept Biserica lui Hristos. Pildele sunt spuse pentru crestini, desi ele pot fi urmate si de necrestini, insa un necrestin care vrea sa urmeze o pilda rostita de Hristos incepe sa devina deja crestin. Daca o urmeaza pentru vreun alt motiv (de dragul binelui impersonal, de dragul societatii, pentru civilizatie, etc.) atunci lucrurile devin mai grele, iar numai Domnul le poate masura.

P.S. Nimeni nu denigreaza binele facut de necrestini.
Insa intre fapta buna izolata si fapta buna izvorata din dreapta credinta in Hristos exista o mare diferenta.

Ca sa vezi ca nu este chiar asa...
 

Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina :

Practicile caritabile cer din partea celui ce le implineste ca latura materiala sa fie dublata de o latura deopotriva afectiva si spirituala, pe care o putem exprima prin cuvantul „compatimire”. Trebuie sa amintim in aceasta privinta faptul ca daca practicile caritabile sunt in mod obisnuit desemnate, in Scriptura si in scrierile patristice, prin cuvantul „milostenie”, termenul grec din care provine -eleemosune – inseamna, pe langa fapta de milostenie, si „mila”, „compatimire”.

Altfel spus, practicile caritabile constau si in sprijinul psihologic, si in ajutorul duhovnicesc acordate aproapelui sub forma consolarii si a imbarbatarii sale. In toate acestea, ele implica un angajament personal, care nu poate lipsi din nici o opera caritabila, pentru ca iubirea este fundamental daruire de sine. Sa ne amintim aici de cuvantul Domnului, care zice: Dati mi­lostenie intai pe cele dinauntru (Lc. 11,41).

In fine, iubirea de aproapele, caritatea, socotita in spiritualitatea ortodoxa drept suma tuturor virtutilor, implica o multitudine de simtiri si purtari duhovnicesti care trebuie sa se manifeste in practicile caritabile, potrivit oglinzii pe care ne-o pune inainte Apostolul Pavel, spunand:

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda (I Cor. I 13, 4-7).

Caritatea, potrivit Parintilor, se arata mai ales prin bunavointa, bunatate, blandete, rabdare, compatimire, binefacere…
Practicile caritabile, ca gesturi exterioare, se intemeiaza, sunt conditionate si cer in prealabil o lucrare launtrica, asupra sufletului, din care se nasc aceste stari dudovnicesti pomenite mai sus, pe care traditia spirituala ortodoxa o numeste chiar praxis; lucrare ascetica de curatire a sufletului de patimi, care sunt forme de alipire de sine sau de lumea privita in afara lui Dumnezeu.

Parintii spun ca dragostea desavarsita nu se arata decat in omul care s-a curatit de toate patimile sale, caci numai el poate sa se lepede de sine, sa se deschida si sa se daruiasca cu totul, intrand intr-o relatie de unire curata si frumoasa cu aproapele si cu Dumnezeu”.
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-s/#more-19159

Pai insasi citatul acesta din sf Ioan Gura de Aur,lasa loc pentru 2 interpretari :
Una pt ortodoxi : ca nu putem face fapte bune fara a urma invatatura cea dreapta,caci de acolo ne tragem de fapt seva.
Dar e dat si reversul,pentru necredinciosi sau nepracticanti: "De avem invataturi sanatoase, dar viata stricata, de nici un folos nu ne sunt invataturile;"
Deci ortodoxia sau invatatura cea dreapta nu mantuieste ea in sine,ci doar roada pe care ea o produce in om : intai in inima,apoi in fapte.
Cine a daruit un singur pahar de apa celui care ii e sete ,care chiar avea nevoie de acel pahar,a implinit toata invatatura si este desavarsit in fata lui Dumnezeu.
Nu conteaza pe ce cale ajungi la gesturile frumoase catre aproapele ,daca acestea sunt cu adevarat din inima,reprezinta insusi legea lui Dumnezeu pe pamant : " sa iubesti pe aproapele tau,ca pe tine insuti "
Ortodoxia nu este o piatra de hotar intre credinciosi si necredinciosi .
Ci faptele noastre si inima noastra sunt adevarata piatra de hotar,si dupa acestea vom fi judecati.
Ortodoxia nu e o judecata ,ci un ajutor.