Draga Mq, nu vei gasi raspunsul numai in Biblie. Acolo citesti cuvant despre Dumnezeu sau despre Cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-L gasesti pe Dumnezeu. Biblia ne explica multe, dar fara lumina lui Dumnezeu si cea a Sfintilor Parinti care traiau in comuniune cu Dumnezeu, nu poti sa patrunzi in adancurile ei, ci vei ramane la o suprafata plina de mandrie, crezand ca tu stii s-o interpretezi.

Daca esti intr-o cautare sincera, Dumnezeu o sa-ti dea mana Sa si o sa-ti explice tot. Dar asta implica o curatare launtrica, ce se poate face numai prin apropierea de Biserica, in care Hristos este Cel Care iarta si curata si mantuieste. "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", "Cel Care imi urmeaza Mie, nu va umbla in intuneric". Urmeaza-I Lui, ia-L ca exemplu, apropie-te de Tainele Lui si astfel, cu asceza, rugaciune, smerenie si iubire, vei ajunge la mantuire.

Elena

Oups, avem octogenari pe aici. Eu sunt cam cea mai mica, asa ca trebuie sa ma duc la culcare acum. Mi-a placut mult ca am fost aproape in direct in seara asta cu voi.

O noapte cu pace,
Elena

Bine Elena,

Ca sa nu ma suspectezi ca sunt superficial iata calea sintetizata pe care am parcurs-o dealungul timpului: initial am fost dedicat doar stiintei (fizicii), apoi avansand in cunoastere rationala a aparut intuitia (necesitatea ca trebuie sa existe un creator), apoi am citit Biblia, apoi am citit cateva din cartile parintilor crestinismului, apoi am citit doctrinele altor religii (pantheism, spiritism, kabala), apoi am concluzionat ca acestea din urma sunt o prostie, apoi m-am intors la stiinta, apoi am citit Biblia din nou si am inteles de ce Evangheliile sunt singurele solutii pentru mantuire.
Si aici e problema: ca Isus e singura solutie ("calea, adevarul si viata"). De ce ? Pentru ca Biblia (ca sursa a tuturor religiilor crestine, nu stiu de ce te ataci in privinta ei, eu am citit si parintii crestinismului si scrierile lor sunt dezvoltari ale adevarurilor din Biblie) este foarte consistenta in ea insasi, si tot ea nea arata ca intoarcerea la viata vesnica se face prin intoarcerea la starea lui Adam (necunoasterea binelui sia raului). Nicaieri in cuprinsul Bibliei nu se cont6razice aceasta idee.


Ceea ce ma ingrozeste este ca daca ma mantui o sa-mi petrec o vesnicie incostient de propria mea existenta. Te rog spune-mi ca nu e asa, si arata-mi o modalitate sa trec peste aceasta dilema.

mq gandesti asa pentru ca te identifici cu ,corpul fizic.Dar ce se intampla cu el dupa ce murim? putrezeste ,se descompune,nu mai este acel ceva ce ii dadea viata si gandea simtea si voia.Unde esti tu atunci? Aici trebuie meditat.

Nu mq nu-i ironie sau nu mai multa decit a ta cind spuneai ca te ocupi mai de mult timp decit sint eu in virsta...de unde am concluzionat ca trebuie sa ai cca 80 de ani. Corect?

Raiul si iadul ni-l alegem noi singuri de acum. Daca pe pamint iti place Liturghia, rugaciunea, sa fii in comuniune cu ceilalti raiul este o continuare a bucuriilor tale. El poate fii insa iad pentru cei care Liturghia, rugaciunea, sacrificiul sint pierdere de timp. Cum ai putea Liturghisii o vesnicie cind pe pamint nu ai putut macar o ora jumatate pe saptamina?
I-ai pus o intrebare Elenei dar ea cred ca s-a culcat deja. Raspund eu fara a avea pretentia ca stiu.
In prezenta lui Dumnezeu este o bucurie fara seaman, nu mai exista tata , mama ...fizica este cam ce au spus apostolii pe munte "bine este noua sa fim aici" este atita bucurie incit nimic nu mai are importanta...
Multumit?

Da, multumit.
Acum cred ca n-a fost ironie.
Ai pus punctul pe i.
Noi va trebui sa Liturghisim o vesnicie.
Noi nu vom exista propriu zis.

In ceea ce priveste modul in care exista Dumnezeu, eu zic, fara sa stiu sigur, ca trebuie sa existe intr-un mod concret, pe care noi doar nu-l intelegem pentru ca suntem formati dintr-un material la limita de jos a creatiei Lui.

El exista, nu este doar o metafora, o stare de spirit, un sentiment frumos. Exista fizic daca iti vine sa crezi. Si fizica lui e reala, numai ca e foarte avansata. Sunt cateva schelete de teorii destul de logice care duc la obligativitatea existentei Sale, dar eu sunt foarte sceptic si nu pun baza pe ele. Observa te rog ca am spus ca sunt sceptic, dar totusi afirm cu tarie ca probablilitatea ca un creator sa existe este foarte mare.

BLAISE PASCAL-matematician, fizician, filozof si mistic francez spunea:
" Scriptura are pasaje pt. a consola toate conditiile si pt. a intimida toate constiintele. Nemurirea sufletului este o chestiune atat de importanta si ne priveste atat de aproape, incat ar trebui sa ne pierdem orice interes fata de toate lucrurile, daca am vrea sa nu ramanem indiferenti fata de chestiunea aceasta. Unica problema pe care n-o poate evita fiecare om e urmatoarea:Este ori nu este alta lume? spre a face pe om fericit, se cuvine ca religia sa-i arate ca exista Dumnezeu,ca suntem datori a-L iubi, ca adevarata fericire este de a fi cu Dansul si ca singurul nostru rau este de a fi despartiti de El. Daca nu exista Dumnezeu si nu crezi n-ai pierdut nimic, dar daca Dumnezeu exista si nu crezi ai pierdut totul!"

In schimb eu nu-s multumit!
Ce intelegi prin existenta? Cum adica nu vom exista propriu zis?
Tocmai atunci vom exista propiu zis! Surogatul este acum. Imperfectiunea.Durerea. Boala.Efortul.Bucuria umbrita .Timpul......

Mi-a venit o idee, dar va rog sa nu-mi dati in cap cu produsul capului meu...
Adam si Eva traiau bine si frumos in Rai (oare nu se plictiseau?) fara insa a avea constiinta de sine. Pica in ispita, in pacat. Atunci constientizeaza ca se poate si altfel... Nu-si cer scuze pentru ceea ce au facut, deci accepta tacit hotararea lui Dumnezeu care se supara ca i-a fost incalcata porunca. Dumnezeu este cel care le rostuieste menirea in lume (sa munceasca, sa faca copii etc.) si-i izgoneste. Da? Pana aici nimic nou.
Ce-mi imaginez eu ca s-a intamplat?
Se prea poate ca Dumnezeu sa-i fi tinut in palma pe cei doi si de sus, de acolo, din inaltimi, i-a aruncat in lume, de fapt a aruncat samanta lumii pe pamant, spunandu-le sa se inmulteasca, sa impanzeasca pamantul etc. In acel moment, in momentul izgonirii celor doi din Rai, Dumnezeu a pus baza devenirii noastre, a lumii, a oamenirii. Daca in Rai Adam si Eva traiau, atat!in lume Adam si Eva, prin urmasi desigur, a trebuit sa gandeasca, sa actioneze, sa creeze, sa sufere, sa se zbata, sa devina constienti de sine...
Dumnezeu nu le-a cerut celor doi nimic in ceea ce-l priveste: nu le-a cerut celor doi rugaciune, inchinaciune, biserici, nu le-a cerut absolut nimic.
Si niciodata Dumnezeu nu s-a mai interesat de soarta celor doi, cel putin Biblia nu ne spune ca Adam si Eva ar fi fost urmariti prin lume de Dumnezeu ori ca Dumnezeu sa se intereseze, sa monitorizeze ce fac cei doi.
Concluzia mea? Precum Adam si Eva si noi venim in lume fara ca lui Dumnezeu sa-i pese cumva de noi. Suntem aici pe cont propriu si de la Adam si Eva tot incercam sa ne fie bine. Nimanui nu-i pasa de noi, Dumnezeu si-a luat de mult mana de pe noi, ca si Adam si Eva trebuie sa luptam pentru devenirea noastra. Noi trebuie sa luptam sa obtinem, sa avem, sa cream, sa devenim pentru ca nimeni nu ne da absolut nimic. Pentru ca, precum cei doi venim in lume cu mana goala... Asta e... Nu va faceti iluzii. Lui Dumnezeu nu-i pasa de nimic din ceea ce facem noi din punct de vedere religios pentru ca El nu ne cere nimic, nu ne impune nimic si asta de cand i-a alungat din Rai pe stramosii nostri...

mq: "Cine stie de ce a fost alungat Adam din Rai?"
Adam, care a fost facut "dupa chipul si asemanareaMoastra", adica a lui Dumnezeu, gandesc eu ca afost facut imaculat. Dovada ca in fiecare zi vorbea cu Dumnezeu.
Cu alte cuvint, era pin de har. In clipa in care a acceptat sa asculte de sarpe, el si-a pierdut imacularea, caci este molipsit de mandrie: dintr-odata constata ca este dezbracat, ca e gol.
Eu nu cred ca a capatat prin alipirea de sarpe ratiune, caci Dumnezeu a facut ambilor imbracaminte de piele si i-a imbracat. Ori daca ar fi castigat dintr-odata ratiunea, ar fi stiut singuri sa-si faca cele de imbracat.
Parerea mea este ca Adam pierde harul si prin asta se rupe de Dumnezeu, cu care nu mai poate comunica, caci intr-un vas "murdar" nu are ca cauta harul lui Dumnezeu, care este dragoste.
Si acum despre mantuire: eu inteleg prin mantuire revenirea la starea imaculata, pe care a pierdut-o Adam. Pacatul lui Adam a fost rascumparat cu sangele Domnului nostru. Dar noi mostenim acest pacat, caci ne nastem din pacat, spre deosebire de Iisus Hristos, care s-a nascut, dar nu a fost facut.
In lipsa harului de la Dumnezeu, prin liberul arbitru noi luam deciziile noastre, care ne incarca de si mai multe pacate. Din clipa in care incepem sa ne dorim revenirea la starea de curatenie initiala, pentru a putea din nou sa comunicam cu Dumnezeu, incepem un proces de curatire a noastra. Dumnezeu vazand stradania noastra, ne lasa o vreme sa luptam singuri cu propriile pacate, pana cand L-am convins ca o intoarcere la ascultarea de "sarpe" sau satana nu mai e posibila si atunci ne iarta, acordandu-ne acea stare imaculata, stare in care putem din nou comunica cu Dumnezeu. Mantuirea este prima treapta, a doua.... si a treia este indumnezeirea.
Din pacate, mq, intr-o privinta trebuie sa-ti dau dreptate si anume, ca cine porneste pe acest drum si atinge un anumita stare de curatenie sufleteasca, nu mai simte ca aparine acestei lumi, ci celeilalte, dupa care tanjeste. E vorba de oameni cu o inalta viata spirituala, care traiesc pentru Dumnezeu. Acestia sunt de obicei calugari si ca sa-ti dau doar doua din multele exemple existente: Cuviosul Siluan Athonitul si din Romania Parintele Arsenie Boca. Sunt cu siguranta nedreapta ca enumar numai doi, dar nici timpul si nici spatiul nu-mi permit. Retragerea din viata inseamna renuntarea la liberul arbitru, adica fac voia Domnului neluand in seama liberul meu arbitru ( de ex: imi iubesc vrajmasii, imi dau viata daca se cere, ma lipsesc de anumite bucurii marunte ale vietii, etc) in schimb cresc din punct de vedere duhovnicesc si asta inseamna ca si mintea devine mai agera si poate primi raspunsuri, pe care acum oamenii de stiinta le cauta cu mare stradnie, in vreme ce cel imaculat le primeste direct de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte mintea abia atunci ajunge sa functioneze la maxima ei capacitate. Asta nu inseamna ca acei oameni stiu totul, ci ca mintea lor este pregatita pentru a intelege totul.
Asa vad eu lucrurile.