Nu stiu cine se poate lauda ca are un punct de vedere avizat asa ca va spun o parere personala. In timp ce vizionam filmul, gandul care mi-a venit a fost "Doamne binecuvinteaza-l". Deci cel mai probabil asta as fi raspuns, nici "nu" si nici "da", as fi zis "Domnul sa te binecuvinteze" si m-as fi rugat sa-i lumineze mintea. Si l-as fi lasat pe el sa traga concluzia daca sunt sau nu pregatita.
Numai bine!

Filmul ridica intrebarea daca pentru a fi calificati sa vb despre Iisus trebuie sau nu sa fim gata sa murim pentru El ?
Lucrurile trebuie cintarite din mai multe puncte de vedere.
Probabil ca poti vb despre Iisus si daca nu esti gata sa mori insa in conditiile in care in vremurile apostolice era mai mult ca oricind nevoie de raspindirea doctrinei crestine trebuia asumat si acest risc, asumat si ignorat.
Asadar rodul care trebuie adus -si atunci si acum - si dupa care trebuie cintarite lucrurile este convertirea celorlalti.
Deci alte doua intrebari care se ridica sint
-in ce masura succesul convertirii depinde de pierderea vietii tale vazuta de ceilalti.
-in ce masura succesul convertirii depinde de lipsa fricii de moarte?

Mai cu seama ca in acele timpuri putina lumea stia ca Iisus a prevenit apostolii ca vor avea parte si de lucruri 'mai putin placute" sa incit sa ii juedece pe apostoli din acest punt de vedere -cu care judeca in fim necredinciosul.
Istoria a aratat ca multi mucenici si-au dat viata pentru credinta lor - refuzind sa declare public ca nu ar mai crede asa doar pentru a-si scapa viata. Martiraj care apoi aflindu-se public a contribit la negarea autoritatii religioase a criminalilor si adoptarea autoritatii religioase a sacrificatilor.

Insa daca mori si nu afla nimeni? daca mori inutil pierzind apoi ocazii potentiale de a propovadui si a converti? Mori fara sa ai garantia ca fanaticii care te-au omorit vor fi capabili vreodata de autoconvertire in urma mortii tale- pentru ca probabil nici nu le pasa si pentru ca la rindul lor sint capabili de acest lucru crezind ca martirajul ii duce in rindul ingerilor.
Deci in ce masura succesul convertirii cere sa mori si in ce masura cere sa ramii in viata?
In definitiv martirajul si rodul lui ulterior depinde doar de cum este martirajul vazut in ochii celorlalti -ca o moarte de martir sau ca o moarte prosteasca si inutila. Desigur nu poti sa stii dinainte ce se va intimpla dupa insa daca te arunci in fata tramvaiului cu o placuta pe spate nu cred ca te ia nimeni in seama.
Asa incit poate uneori e mai bine sa te stradui sa ramii in viata dac asta e mai bine vazut - ca o fapta intradeevar inteleapta. Deci depinde si de context si de public, de vremuri , etc. Nu e un raspuns usor de dat.
Si probabil nu este cerut oricui si in orice vremuri.

Apoi frica de moarte permanenta nu este crestineasca si nici benefica starii tale interioare -o stare care se presupune ca in momentul propovaduirii sa fie cit mai echilibrata ca sa le insufli si celorlalti optimism si incredere si nu frica si panica.
Pina la urma poate e mai bine sa nu iti fie frica dar sa nu te lasi intotdeauna omorit decit sa iti fie frica si totusi sa te lasi.
Ca si in razboi -sa cauti fara frica sa ramii cit mai mult in viata dar nici pin acolo incit sa dezertezi.
Insa si frica poate fi uneori un semn ca trebuie sa dai inapoi fiindca nu merita riscul iar curajul trebuie sa nu fie unul nebun/fanatic ci unul sanatos.

Deci conclizia mea personala este ca nu se poate da intotdeauna un raspuns general valabil ci doar unul adaptat cu discernamint fiecarei circumstante.