Asa cred ca este, cine e practicant (adica merge la slujbe, se roaga, se spovedeste si impartaseste) e cel mai bun teolog.
In schimb tot nu am inteles cu ce sens se foloseste cuvantul "corect". Din ce mi-am dat seama nu pentru tipic sau pentru cei ce sunt mai repeziti. Cei buni sunt considerati cei ce vad toate cultele (sau si religiile la fel), iar cei corecti sunt vazuti cei ce spun de ortodoxie si critica alte culte. In cazul bunicii tale, daca nu accepta si conceptiile despre religie ale acelei persoane ar fi insemnat ca e prea corecta.
Eu asta am inteles, s-ar putea sa ma fi inselat, atunci sunt probleme de comunicare. Tu de exemplu ai inteles ca prin "corect" e vorba de tipic.

Nu, nu, nu! "Cei buni", Parintii Paraian sau Noica, de pida, despre care s-a vorbit aici, nu credeau ca toate cultele sunt la fel. Bunatatea nu exclude corectitudinea si invers. Vad corectitudinea ca fiind dreptate, adevar, exprimat prin tipic, norme, reguli, legi. Dragostea exista in dreptate si in adevar, dar adevarul sau corectitudinea sau dreptatea fara dragoste la baza nu fac nici cat o ceapa degerata.

Ceea ce am vrut sa spun despre bunica era faptul ca, desi NU era de acord cu conceptiile iehoviste, pentru ca simtise pe pielea ei ajutorul sfintilor si nu suferea sa auda din partea unora ca sfintii nu exista, de pilda, totusi, avea dragoste chiar si fata de ei, ca oameni. Adica a vrut sa hraneasca fetita aceea, chiar daca era iehovista! Cand e sa faci un bine, nu il intrebi pe om: auzi, esti ortodox, ca daca nu, te las sa mori de foame! Condamna invatatura gresita, dar ii era mila de om.

Eu una iubesc ortodoxia, consider ca e calea cea adevarata, imi pare rau ca sunt atatia care o hulesc si care se rup de ei, imi doresc ca toti sa ajunga la masura Adevarului si sa il implineasca, dar nu sunt in masura sa zic ca X se mantuieste pentru ca face o suta de metanii pe zi in biserica si altul se osandeste, ca nu a auzit in viata lui de ortodoxie. Ceea ce voiam sa spun e ca sunt clar impotriva formalismului si a rigorismului si pledez pentru practicarea adevarului, a corectitudinii si a tipicului care sunt fundamentate pe dragostea de Dumnezeu si dragostea fata de oameni si nu pe ele insele. Adica una e, spre exemplu, sa te duci la biserica fiindca asa crezi ca te mantuiesti sau fiindca asta e obiceiul tau saptamanal, si alta e sa te duci pentru ca doresti sa ii aduci slava lui Dumnezeu. Eu nu sunt asa, dar stiu ca la masura asta trebuie sa ajung: sa fac tipicul din dragoste, Sper sa fie clar. Sunt sigura ca nu suntem in contradictoriu.

Si eu inteleg tot ca glykys, ii iubim pe toti - din toate religiile si ii respectam pentru ca vedem in ei chipul lui Hristos, creatura Sa in care a pus suflare de viata...a pus suflet in noi...a pus pret pe fiecare dintre noi...DAR nu suntem de acord cu celelalte credinte, intrucat suntem ortodocsi nascuti si crescuti in lumina adevarului neschimbat...cunoastem ortodoxia...cine n-a cunoscut-o ori nu doreste sa o cunoasca pt ca s-a nascut in alta religie...este altceva...Dumnezeu le lasa acelora probabil alte cai spre mantuire. De aceea si spune parintele Cleopa ca fiecare va fi judecat in credinta sa, sau la necredinciosi, judecata va fi dupa masura constiiintei fiecaruia.
Deci nu-i detestam, ii acceptam si-i iubim dar nu suntem de acord sa preluam noi credinta lor, ceea ce este cu totul si cu totul altceva, asa dupa cum poti iubi un om dar sa nu fii de acord cu unele perceptii ale lui, te poti supara pe el il poti certa sau contrazice, dar nu ai voie sa-l urasti.

In cealalta privinta eu inteleg tot asa, ca hipercorectitudinea si inflexibilitatea unora tin bineinteles de tipic....si la inima ....cine stie...mic...sau mai nimic?!

N-am citit chiar tot, dar se pare ca marea majoritate doreste ca MariS sa nu plece. Oare cati dintre noi putem gandi detasat? Oare Dumnezeu ce parere are in acest sens? Nu conteaza daca prezenta lui a fost de folos unora, sau de nefolos pentru sine, ci ceea ce vrea Dumnezeu de la el ca o urmatoare treapta. Ce ganduri ne anima cand ne pomenim dand sfaturi? Ne amintim oare cand apostolul Petru il ia deoparte pe Mantuitor sa-L "dojeneasca" fiindca nu se cade sa se lase omorat? Oare pe-ale lui Dumnezeu le gandim noi, sau pe-ale oamenilor?
Din punctul meu de vedere, consider ca fiecare dintre noi este liber sa decida cand si daca vrea s-o mai rareasca sau sa incheie definitiv. Numai cine nu vrea nu recunoaste ca acest forum, oricat de ortodox ar parea, creaza o dependenta periculoasa, dandu-ne impresia (falsa!!!) ca suntem mai de folos aici, decat in meditatie si rugaciune, imaginandu-ne ca suntem cineva care salvam suflete in deriva. E adevarat ca uneori se mai poate intampla si asa ceva, dar in marea majoritate dintre cazuri, este vorba de risipa si sminteala si ca de fapt aproape nimeni nu vrea sa inteleaga ca fiecare are de invatat de la fiecare. Centrul atentiei suntem NOI, ce-am spus noi, ce ni se raspunde noua, cine ne lauda, cine ne deranjeaza, pe cine mai vanam, pe cine mai laudam... Intotdeauna altii sunt pacatosi si rai si mandri si intotdeauna logica noastra este obiectiva si fara echivoc. Poate ca este, dar din pacate asta se intampla in detrimentul unei bune relatii cu Dumnezeu, pentru ca ajungem sa facem o rugaciune cam pe fuga, daca nu cumva suntem deja prea obositi de calculator si... adormim pe noi!! Este mult mai de folos sa facem o jumatate de ora de rugaciune pentru toti membri de pe forum, decat daca stam 24 de ore on-line cautand sa dam sfaturi "utile"!
Dumnezeu sa ne intelepteasca pe toti si va rog sa ma iertati daca raspunsul meu a suparat pe cineva!

Ma bucur ca bunica ta, draga glykys, nu a uitat dragostea "acasa". Nu conta valoarea acelor portocale ci gandul ei bun si milostiv catre un semen al ei. De multe ori noi ratam "intalnirea" cu semenii tocmai pentru ca "uitam" ce-i mai important "acasa", iubirea, daca o avem si pe aceea, ca unii spun ca se poate si fara, dar suntem doldora de citate si "demonstratii" cu Biblia in mana si apoi pretindem sa-i invatam pe altii. Fara iubire esecul e garantat si stradania in van. Ba ne alegem si cu judecarea aproapelui, ca e viclean sau neinstruit sau mai stiu eu cum si nu vrea sa primeasca adevarul nostru. Sa punem iubire in cuvinte, sa nu le lasam goale de continut si atunci ele vor lucra, incet dar sigur.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ca si Marimira avem aceleasi conceptii, sunt total de acord cu ce spui. Eu am vrut sa arata ca noi avem aceleasi conceptii, dar din ce am observat MariS intelge ceea ce am spus eu in primul mesaj prin "corect" si "bun" (sau cel putin asa am inteles eu). Cum spuneti si voi, ambele sunt necesare, si dreapta credinta si bunatatea, niciuna fara alta.

Cel "corect" se impiedica, deobicei, de paiul altora, cel "bun" de barna proprie.
Cele doua, corectitudinea si bunatatea, nu sunt opuse, dar sunt foarte putini cei care reusesc sa le echilibreze. Ce preferati, un patron "bun" sau un patron "corect"? Cum preferati sa fie Dumnezeu cu voi, "bun" sau "corect"? Sigur, Dumnezeu poate fi si una si alta, dar eu cred ca El este mai mult "bun" decat "corect", caci daca ar fi "corect", asa cum ne credem noi, nu ne-am mai mantui niciunul. Noi ne mantuim din bunatatea (infinita) Sa, nu din corectitudinea Sa. Principiul comuniunii Treimice este jertfa, iubirea jertfelnica, adica trairea unul prin altul, unul pentru altul, unul intru altul, si ea, iubirea jertfelnica, este izvor al bunatatii, corectitudinea fiind doar un corolar.
Cel "corect" este "degraba judecatoriu de altul", cel "bun" este "degraba judecatoriu de sine".
Iertati-ma, daca va necajesc cu astfel de ganduri, ca nu ma consider nici bun si nici corect.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pentru Catalin 2 si Maris:

Nu poti fi bun cu adevarat daca nu esti si corect. Cele doua trebuie sa se echilibreze cumva.
Poti fi corect fara a fi bun, fara a avea dragoste, si atunci esti fariseu - inteleg ca Maris are ceva cu oamenii astia, nici mie nu imi place categoria, desi nu m-as grabi sa fac pe nimeni fariseu, ca nu stim noi ce e in sufletul omului.
Iar dragostea fara adevar si corectitudine, gen toti se mantuiesc, indiferent de confesiune, fapte etc, nu mai e dragoste, e altceva, inselare, naivitate... de aia m-am ratoit la inceput la Maris, ca eu credeam ca el predica asa ceva, dar m-am inselat.

Eu una cred ca voi doi faceti parte din prima categorie. Toate se fac cu simtul masurii.

MariS, eu cred ca Dumnezeu nu numai ca poate fi si bun si corect, ci chiar este si una si alta simultan - si bun si corect, si drept si milostiv in chip absolut, fara contradictii.
Nu putem vorbi de atributele Lui ca fiind potentiale, ci reale.
Nu putem spune ca e mai mult bun decat corect, pt. ca astfel ar insemna ca nu e atotcorect si atotdrept. Am deforma prin asta perfectiunea Lui. La fel, nu putem spune ca e mai mult drept si corect fara sa nu-i stirbim din nou perfectiunea.

Noi, ca niste creaturi imperfecte ce suntem, nu avem cum sa intelegem cum se imbina aceste doua atribute ale lui Dumnezeu: bunatatea si corectitudinea, fara sa credem ca Dumnezeu e bun in defavoarea corectitudinii sau e corect in defavoarea bunatatii.

Cum era intr-un psalm „mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea
s-au sarutat”... sau cum se zice: Dumnezeu nu este nici drept pana la a fi nemilos, nici milos pana la a fi nedrept.
La Dumnezeu, dreptatea divina e iubire divina, o iubire care nu cauta justitie, ci in-dreptare, adica re-cuperare si tamaduire (perspectiva ortodoxa).

In ce-i priveste pe oameni, ortodoxia zice ca atitudinea echilibrata intre bunatate si corectitudine vine din smerenie si merge mana in mana cu discernamantul.
Recunoscand adica, ca daca e dupa dreptate, nici unul n-avem pe unde scoate camasa. De aceea, cu smerenie trebuie sa nadajduim in multa Lui milostivire fara insa a neglija corectitudinea, fara a relativiza parti din adevarul lui Hristos.
Nimeni - normal la cap- nu poate zice ca-L prefera pe Dumnezeu ca judecator doar in ipostaza de corect si drept.
Din smerenie si dreapta socotinta vine echilibrul. Iar din lipsa (nedesavarsirea) acestora, tendinta de a inclina spre una si de a o relativiza astfel pe cealalta.
Unii le aveti (smerenia si dreapta socotinta) si vi le tot sporiti, altii urmeaza (poate) sa le dobandim.

Bine ai grăit.