Depinzi material de el sau (si) de el? ("partener" / servici)

Ia-o incet si cu calm, fa-ti o lista de prioritati. Cu termene.

Un motiv era faptul ca erau considerati mana dreapta a fortei de ocupatiei (romanii).

Al doilea motiv, pentru ca in mod general si regulat abuzau de pozitia lor. Strangeau mai mult decat erau datori sa stranga ca sa faca avere.
Ca si acum, cei cu functii f. importante ajung acolo datorita faptului ca platesc niste bani pe care stiu mai tarziu ca urmeaza sa-i recupereze abuzand de postura lor de functionar public.

Vameşii, în sensul biblic, nu erau lucrători vamali, ci agenţi ai fiscului. De regulă erau evrei care lucrau pentru romani. De multe ori aceşti agenţi ai Gărzii Financiare erau corupţi şi strângeau averi ilicite (dar, după 2000 de ani, cam cât de mult s-a schimbat situaţia ?).
Pe de altă parte, Cristos cheamă pe oameni din toate mediile sociale. Unul dintre apostoli era vameş (mi se pare că Matei). Alt sfânt era fariseu (Nicodim) etc.

capitulare
 

Din pacate cu regret va anunt ca am fost nevoita sa 'capitulez", sa abandonez cauza, in urma unui conflict cu familia (toata familia), in care mi s-a cerut sa nu mai merg la biserica
si sa nu mai tin post. Nu stiu cu ce am gresit fata de ei, eu am incercat doar sa ii conving ca e important ca macar eu sa merg, din toata familia, sa ma rog pentru toti dar dansii considera ca sunt alte lucruri mai importante de facut si ca atitudinea mea a fost una "ostila".
Sper ca Domnul Isus sa ma ierte ca nu am fost vrednica sa-l urmez, asa cum a spus Evanghelia de duminica. Poate totusi o sa mai am alte ocazii. Uite, Sf. Petru, de exemplu, daca nu s-ar fi "lepadat " de Cristos in noaptea aceea, pana la cantatul cocosilor, ar fi fost ucis chiar atunci si nu ar mai fi putut sa faca ce a facut. As mai vrea daca se poate sa ma mai intalnesc o data cu preotul duhovnic, sa ii explic situatia si sa vad daca ma iarta si el. Nu stiu cand si daca lucrul acesta va fi posibil prea curand. Cred ca si asta este o "incercare" de la Dumnezeu. Poate ca El nu vrea sa ii primeasca inapoi pe cei "cazuti" asa usor ci doar daca dau dovada de multa perseverenta.
Doamne Isuse Cristoase, ai mila de mine pacatosul ( si de toata familia mea)!

tendinte "obsesiv-compulsive"
 

Si inca ceva, va rog.
Nu va grabiti sa ii judecati pe ai mei, ca s-ar putea pana la urma tot eu sa fiu cea vinovata. Pentru ca, amintindu-mi de copilaria mea, mereu am avut tendinte "obsesive " legate de anumjite actiuni sau persoane, pe care ai mei au incercat, cum s-au priceput, sa le opreasca. (ei nefiind desigur specialisti in psihologie infantila). Adica, eu cand imi doream ceva (de exemplu : sa merg la strand sau stiu eu undeva, la munte etc) deveneam foarte inversunata si aveam impresia ca s-ar putea ca ceva sau cineva sa imi stea in cale si ma panicam (mi-era frica sa nu se rasgandeasca ai mei, sa nu se strice vremea, sa nu ma imbolnavesc, etc) si atunci deveneam "defensiva" fara motiv, ceea ce de cele mai multe ori pe parinti ii irita si incepeau sa ma ameninte ca nu mai megem nicaieri, ceea ce imi amplifica si mai mult panica.
Apoi, cand m-am facut mare, am avut oarecum aceeasi atitudine si fata de baieti (ma temeam ca ai mei n-or sa fie de acord cu relatia, etc) fapt care crea o oarecare tensiune pe ambele planuri (si in familie, si in "relatie"). La un moment dat am crezut ca am depasit momentul, dar iata ca, fiind implicata in acesta relatie de peste 4 ani (pe care parintii au acceptat-o fara probleme), mi-au revenit "problemele" din copilarie. Adica m-am inversunat atat de tare sa merg la biserica (mi-am pus atatea sperante ca imi voi regasi increderea in Dumnezeu si in mine insami) incat am inceput sa ma tem sa nu devin "dependenta" si la un moment dat sa nu mai pot merge din motive obiective sau subiective si sa se intample ceva nasol. Iar una dintre piedicile care pareau sa imi stea in cale parea sa fie chiar el, iar tendinta mea naturala a fost sa incerc sa-l "combat". Nu stiu ce am facut sau ce-am zis, si cum a perceput-o el, ca pana la urma l-am enervat atat de rau ca practic l-am "intors" impotriva bisericii (la inceput si el a fost de acord sa merg, crezand ca imi va face bine, dar ulterior a constatat o schimbare in rau a starii mele de spirit). Poate nu e neaparat vorba de rea-vointa nici la mine, nici la ai mei nici la el, ci doar de nepricere in abordarea problemelor celuilalt.
Dupa ce "conflictul" pare sa se fi incheiat (sa fi luat o pauza), imi dau seama ca increderea mea in Dumnezeu nu ar trebui sa se "intareasca" sau sa "slabeasca " direct proportional cu frecventa participarii la slujbe, ci ar trebui sa ramana constanta, indiferent ce s-ar intampla, sa se "inradacineze" in sufletul meu. Poate ca asta a vrut sa-mi arate Dumnezeu.
Faca-se voia Lui !

Nu stiu cum de nu puteti avea libertatea de a face ce vrea ,3 ore pe saptamana,Duminica cu timpul D-voastra liber!

Si iarasi nu inteleg ce va opreste sa postiti,doar nu va poate impune asta cineva,ce sa mancati!

Domnule ,eu nu mananc carne ca ma doare stomacul ,sau tin regim,la nevoie puteti inventa o scuza.

Doar nu sunteti o sclava,si nu puteti face ceea ce doriti cu trupul D-voastra,si cu o parte din timpul D-voasta ?!

La care familie va referiti?
Concubinul?
Parintii lui? Parintii dvs. ?

Asta e o vorba inspirata de cel rau.
Nu se stie ce ar fi urmat.
Poate daca in loc de lepadare ar fi avut curajul marturisirii Dumnezeu i-ar fi dat cuvant de mustrare pentru acei oameni care poate si ei au strigat "Osana" cand Domnul a intrat in Ierusalim, si poate si ei si-ar fi recunoscut greseala.

Nu este din acelasi oras cu dvs.?
Parintele duhovnic nu va poate ajuta prea mult atat timp cat decideti in continuare sa traiti in pacat si inca cu un barbat care este potrivnic lui Dumnezeu.
Nu stiu cat realizati dvs. ca nu el sau altii sunt problema ci chiar dvs. si alegerile gresite pe care le-ati facut si nu doriti sa le indreptati.

Inca o data, la care familie va referiti?

Apropo, unde locuiti? La parintii dvs.? La parintii lui? Stati singuri in chirie?

Pai nu inteleg cum a inteles el sa rezolve problema pe care o aveti, stiind ca standu-va impotriva nu face decat sa va mareasca anxietatea, va sta impotriva?

Stiind ca problema dvs. vine dintr-o incertitudine, in loc sa va creeze certitudini (ca nu o sa va stea impotriva cu Biserica), v-a dat dovezi pentru a va indreptati incertitudinile si de aici starea de angoasa? (va sta sistematic in cale vizavi de relatia cu Biserica)

Credinta autentica in Dumnezeu nu se poate intretine si pastra fara participarea la viata bisericii: slujbe, post, Sf. Taine.

Aveti e drept de lucru la personalitatea dvs. mai ales ca aveti o varsta si discernamant, incepeti sa intelegeti anumite lucruri, etc.

Dar nu vad ca cei din jur sa va ajute intr-un fel ci dimpotriva, fac exact ce faceau parintii cand erati mica, daca vedeau ca va crizati, va dadeau si mai multe motive pentru angoasa si crize ( "nu mai mergem nicaieri!").

Rezolvati problema concubinajului si alte lucruri se vor rezolva de la sine.

Ceea ce faceti acum este fundamental gresit, indiferent de frecventa actului sexual, nu doar fata de Dumnezeu si legile Lui ci chiar fata de persoana dvs. si consecintele nefaste ale acestui gen de relatie le veti suporta in primul rand dvs.
Nu va mai cautati scuze de nici un fel, dracul e mare teolog, dar dati mai multa credibilitate lui Dumnezeu, ceea El ne cere este mai mult decat clar si nu exista scuze iar daca gresim, platim si inca mai mult decat socotim.

Daca veti continua acest compromis, nu veti ajunge nicaieri, problemele se vor inmulti si sa fereasca Dumnezeu unde se poate ajunge..

Alin are dreptate: trebuie rezolvata urgent de tot problema concubinajului.
Draga Fallen, in viata nu e bine sa fii dependenta de nimeni, nici afectiv, nici material, nici sexual! Lasa-l in plata Domnului, ca de patru ani traiti in pacat si acum ai ajuns ca nici in biserica sa nu poti intra sa te rogi. Asta e viata? Asta e libertate? pentru ce? Pentru cativa banuti in plus si pentru iluzia ca aveti o familie? Tu sa fii sclava lui si sa iti sacrifici mantuirea, cand sunt in lume atatia si atatia barbati? Cati ani crezi ca mai stai pana cand ii vine mintea la cap? Patru ani de zile nu au fost suficienti? Iti risipesti tineretea langa un barbat care nu te respecta si care nu stie ce vrea de la viata lui, caruia ii gatesti si ii speli si el, ins chimb, nu binevoieste sa te lase nici trei ore duminica sa faci ce vrei?

Sa citesti pe forum ce scrie Anna 21, despre socrii ei, cum aproba concunbinajul dintre fiul lor si vesnica lui prietena si cum o constrang sa nu isi ia serviciu, ca sa aiba grija de fiul lor, desi ei nu sunt casatoriti si nici nu vor fi.

Acum vad ca ii si gatesti si ii faci curat, chiar si duminica... Pff, dar ce, tu esti servitoarea lui, n-am inteles? Tu stii ca unele fete nu sunt lasate sa faca nimic la casa mamei /bunicii ? Si cum,apoi sa intri sluga la unul cu care nu esti maritata? Pleaca si nu te uita inapoi!

MAI FETELOR, NU MAI FITI PROASTE!

Sa nu te superi pe mine, dar asta e adevarul. Nu e asta voia Domnului, prin ce treci tu. Cum sa fie voia Domnului, sa traiesti in pacat?! El vrea ca pacatosul sa se intoarca si sa fie viu, dar nu obliga pe nimeni. Asta e voia ta, care te agati de orice pretexte si te minti pe tine, pentru ca nu poti sa traiesti fara el.

Draga Fallen,

Ai primit sfaturi bune de la Alin, glykys si probabil si de la altii, nu am citit toate mesajele...
Imi cer scuze ca voi repeta unele sfaturi, dar este incredibil ca familia ta si prietenul tau sa iti impuna ce sa faci si ce sa nu faci. Tu te raportezi tot timpul la ei, nu vrei sa ii superi, iar ei te trateaza fie ca pe o sclava, fie ca pe un copil mic care nu poate lua decizii de unul singur.
Din cate spui ai serviciu, acesta este un pas spre independenta. In cazul in care ti-o doresti... Asta nu inseamna singuratate, ci faptul de a fi stapan pe propria viata. Nu este o dovada de egoism faptul de a te gandi intai la binele tau. Iar relatia cu Dumnezeu este baza, nu poti sa o sacrifici si sa te sacrifici... pentru ce??

Si eu am avut o relatie de concubinaj, de 2 ani si jumatate, in care am facut tot posibilul sa-i fiu pe plac... El a profitat cu nesimtire si rezultatul a fost ca imi pierdusem toata increderea in mine, credeam ca fara el nu ma descurc sau ca sunt datoare sa il ajut la nesfarsit... Multumesc lui Dumnezeu ca s-a terminat (au trecut deja multi ani) si sunt "pe picioarele mele".

Din ceea ce spui si din ceea ce am trait eu pot spune ca nici daca te-ai casatori cu el nu ar fi mai bine. Incearca sa-ti faci ordine in viata! Pentru asta trebuie sa fii sincera cu tine, vezi ce-ti face bine si ce nu...

Daca intr-adevar vrei sa mergi la biserica, mergi si spovedeste-te! Nu va fi usor de la inceput, vei mai avea ispite, toti avem, dar nu putem nimic fara Dumnezeu!

Doamne-ajuta!

mmm ca sa rezolvam problema lipsei de incredere in tine in relatia cu barbatii in general, nu doar cu asta, cred ca tre sa ne intoarcem in copilarie... nu degeaba exista in psihologie tema "fetei care se indragosteste de prototipul tatalui sau", sau "a victimei care se indragosteste de agresorul sau"...

cine se opunea dorintelor tale mai mult in copilarie, tatal sau mama, cat de autoritar a fost tatal cu tine? de obicei fetele care aleg barbati "defectuosi" au avut o relatie "defectuoasa" cu tatal...

trebuie sa-ti castigi libertatea, trebuie sa lupti pentru ea, ai fost tinuta sub papuc si din scurt in copilarie, asta e modelul pe care l-ai primit acasa, asta e modelul pe care l-ai cautat mai departe... pentru ca asta fusesei invatata....

draga mea, modelul asta nu este cel corect, nu trebuie sa mai asculti de nimeni, iubeste-l pe tatal tau asa cum este, dar nu-l cauta in viitorul tau sot...