Faptul ca ateii si multi heliocentristi cred in Big-Bang, bozomi, neutrini, materie neagra, star trek, razboiul stelelor, OZN-uri, martieni ... si cred ca pe acestea se sprijina si se intareste credinta in Dumnezeu, ne arata un nivel de "formatare" extrem de ridicat, dar nu mult diferit de cel al mediei populatiei.

Credinta in Dumnezeu nu se sprijina niciodata pe dovezi stiintifice, de aceea orice dialog cu un ateu, care nu intelege acest lucru elementar, este blocat din start. Dar foarte multi atei imbecili neintelegand despre ce este vorba, isi permit sa dea chiar si lectii de credinta (materialism stiintific) celor care cu greu isi mai mentin in aceste vremuri credinta ortodoxa.

Ca dracul in permanenta ispiteste prin diverse mijloace pe oricine, este foarte clar, ateii insa doresc sa ne demonstreze ca dracul nu exista sau ca ne vrea binele. Nu este un pacat sa fii prost de la natura, pacat este sa nu vrei sa te destepti si sa doresti sa ramai pe veci in intuneric (nu la stiinta ma refer, explic asta pentru cei care confunda intunericul cu lipsa cunoasterii stiintifice) in loc sa alegi lumina lumii sau Calea, Adevarul si Viata vesnica.

Neică, nu prea credeam să mă ridic vreodată întru apărarea ateilor! Nu o fac nici acum, dar mă întreb dacă și amu' contează ceva...

Cele aduse lui Adam spre numire, spre cuvântare (deno-/cono- tație) și că el le de-te nume tuturor și tuturora speciilor existente într-afară de om și binecuvântarea harului ce izvorî dintru numirea speciilor și a lumii și a tuturor conceptelor întru cunoaștere și amăgire și binecunoaștere de firea firilor lucrurilor și a tuturor conceptelor inventate prin intermediul unor limbi, mai puțin sau mai mult moarte, de care ar trebui să ne extaziem crăcănați, nu-i așa?, fleacurile și flecăreala au reușit dintru început să ne umple viața!

Nu înțeleg, de ce nu-i lăsați pe ăștia dracului, adică acolo unde au ales să fie! Cu ăla nu prea poți lupta după vaga mea impresie că da..!

Să ne ajute Domnul, tuturor!

Calin ai perfecta dreptate. Personal nu am nimic cu ateii, budistii, yoghinii, etc., le respect optiunile atata timp cat si ei imi respecta propria optiune. Fiecare e liber sa aleaga cum si in ce fel isi traieste propria viata, cu conditia sa-si asume si responsabilitatea de a nu-i deranja pe ceilalti. Acest lucru insa, nu este priceput si respectat de atei pe acest forum crestin ortodox.

Capitolul 9 din "Faptele Apostolilor"...
 

Oare Saul, atunci când a pornit spre Damasc, a avut intenţia de a respecta opţiunea religioasă a creştinilor din acel oraş? Cred că nu...
Dumnezeu poate săvârşi minuni în orice suflet, aşa cum pe Saul, prigonitorul Bisericii, l-a convertit tocmai cu prilejul hotărârii sale de a distruge comunitatea creştină din Damasc. În acest sens, regretatul părinte Constantin Galeriu spunea că "în viaţa fiecăruia dintre noi există un drum al Damascului". Ştim noi cât de mulţi atei, discutând cu creştinii doar pentru a-i îndepărta de credinţă, scriind chiar cărţi anticreştine şi chinuindu-şi imaginaţia pentru a inventa tot felul de argumente împotriva evidenţei, săvârşind toate aceste păcate, au fost... cuceriţi de puterea iubirii lui Dumnezeu, în clipa când se aşteptau mai puţin. Oare câţi atei porniţi pe "drumul Damascului" nu au auzit, în conştiinţa lor, glasul lui Iisus: "de ce Mă prigoneşti?" şi "Eu sunt Iisus Nazarineanul, Cel pe Care tu Îl prigoneşti"?
De aceea, gândindu-ne la exemplul convertirii lui Saul şi la nenumărate alte minuni asemănătoare (de pildă, pocăinţa tâlharului de pe cruce), să nu evităm discuţiile cu cei de alte credinţe, pentru că nu se ştie... putem fi, în acest mod, martorii unei minuni. :)

Părintele Steinhardt scria, într-una dintre omiliile sale din colecţia de predici "Dăruind vei dobândi", că cea mai mare minune a Mântuitorului Hristos nu este vindecarea bolnavilor, nici potolirea furtunii pe mare, nici învierea morţilor... ci minunea cea mai uimitoare, ce demonstrează în mod incontestabil dumnezeirea Sa, este "învierea celor vii". :)
Dumnezeu să ne dăruiască tuturor puterea de a-i iubi şi compătimi pe cei care nu cred în El! Să ne ajute Dumnezeu ca, urmând exemplul Sfântului Siluan Athonitul, să plângem pentru tragedia sufletelor, care nu ştiu sau nu vor să creadă şi să-L iubească pe Hristos!

Marturisesc ca sunt ateu mason evreu tigan, infiltrat pe acest forum cu scopul de a darama sistemul din interior.

O zi excelenta in continuare.

Puterea de a iubi, a ierta, a rabda, ... nu poate fi verificata cu adevarat in relatia cu cei ce-ti sunt asemeni, ci mai degraba in relatia cu cei ce iti sunt diferiti.

Cei ce au dorinta de a se lupta cu altii, sa o indrepte spre propriile lor pacate.

Nu era nevoie sa-ti manifesti evidenta lipsa de educatie.

Nostim!
 

Ooo, ne-ai speriat... Nu mai dormim la noapte! :)

O zi excelentă şi ţie !

In comparatie cu ce scrie dl. Horatiu Miron, acest coleg ateu al nostru, orice fituica geocentrista este frunza putreda, cazuta pe asfalt, deci nici macar detritus si apoi humus nu mai devine. Aures habent, et non audient.

De acord
 

Aşa gândesc şi eu.
Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, îi iubeşte şi pe cei care-I neagă existenţa... şi tocmai în aceasta constă măreţia dragostei Lui. Noi, creştinii, cei care ştim că am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, avem vocaţia de a ajunge la asemănarea cu El... şi cum ne putem apropia de acest ideal suprem, dacă nu prin iubire?
Pe internet este uşor să spui că ateii sunt aşa şi aşa... dar în viaţa reală, atunci când ai prieteni sau chiar rude apropiate, care suferă din cauza acestei cumplite maladii spirituale (necredinţa), ţi se modifică total modul de gândire... :( Cred că acei fraţi ai noştri creştini, care afişează o atitudine excesiv de dură faţă de cei lipsiţi de credinţă, au fost scutiţi de tristeţea de a avea prieteni necredincioşi sau sceptici, care-L caută pe Dumnezeu şi fug de El în acelaşi timp. Atunci când unii dintre cei apropiaţi, pe care-i iubeşti, se îndoiesc sau chiar neagă adevărul revelat, realizezi că cea mai gravă tragedie (de fapt, unica tragedie reală) nu este moartea fizică, ci pierderea credinţei în Dumnezeu. În acele momente, ambiţia de a câştiga o polemică prin argumente mai puternice decât ale adversarului îşi pierde importanţa... şi unica dorinţă rămâne aceea de a-l ajuta pe cel de lângă tine să-şi deschidă inima şi să primească minunatul dar al credinţei - cel mai înalt bun spiritual - pentru a putea trăi bucuria sfântă a comuniunii cu Dumnezeu.

Desigur, există şi atei care, având drept unic scop al vieţii denigrarea şi hulirea creştinismului, îşi creează o preocupare dominantă din a-i ironiza pe creştini şi nu ştiu decât să-şi explice necredinţa prin câteva argumente (clişee, mai bine spus) ilogice, pe care le repetă şi le reformulează de zeci de ori, fără a lua în considerare răspunsurile interlocutorilor. În relaţia cu aceşti atei nesinceri în dialog şi vehemenţi în necredinţa lor, cred că ar trebui să fim hotărâţi şi intransigenţi, să le spunem paşnic, dar ferm că există anumite reguli ale dialogului, pe care fiecare dintre noi are datoria de a le cunoaşte şi respecta. Acestora ar trebui, cred, să le atragem atenţia asupra faptului că argumentele lor repetate de mii de ori pe minut (de exemplu: "Religia este contrară ştiinţei", "Pe Dumnezeu nu L-a văzut nimeni", "Nu s-a întors nimeni din lumea cealaltă", "Credinţa este opusă raţiunii", "Religia duce la fanatism" etc. etc. etc.) sunt deja anacronice, pentru că au fost analizate şi discutate de foarte multe ori de către filosofi, oameni de ştiinţă şi teologi care au ajuns la concluzia că toate aceste obiecţii rămân lipsite de orice temei. După ce le-am răspuns o singură dată la fiecare dintre aceste obiecţii, dacă ei revin cu variaţiuni pe aceeaşi temă, refuzând să ia în considerare argumentele noastre, le putem spune că vom continua discuţia, atunci când vor analiza răspunsurile pe care le-am oferit, astfel încât să ne poată contrazice sau aproba în cunoştinţă de cauză, înţelegându-ne clar poziţia. Nu suntem datori să răspundem de zeci de ori la aceleaşi câteva obiecţii, repetate de către adepţii ateismului, din generaţie în generaţie, din perioada iluminismului şi până în zilele noastre. :) Se ştie că religia este compatibilă cu ştiinţa, că fanatismul este contrar credinţei în Dumnezeu, că din lumea cealaltă S-a întors Hristos şi că dogmele nu se opun raţiunii, ci o depăşesc. După ce, într-un dialog, aceste idei sunt clar lămurite, este inutil să le mai reluăm, reformulându-le în diverse moduri şi pierzând astfel timpul atât de preţios. :) În aceste situaţii, da, sunt de acord că trebuie să fim şi noi puţin mai duri, dar nu excesiv, ci menţinându-ne atitudinea binevoitoare şi deschisă, arătându-le interlocutorilor noştri că le înţelegem căutările şi încercăm să-i ajutăm să găsească adevărul şi fericirea, care există (nu sunt doar idei utopice) şi pot fi atinse doar în relaţia cu Dumnezeu.

Doamne ajută!