Vreti sa va explic eu ce nu merge intr-o casnicie, cu sau fara suflete pereche? Mult pomenita lipsa de comunicare, sau vorbirea in "limbi diferite".
Sa zicem ca tu esti zugrav de meserie, si gasesti de cuviinta ca seara cand te duci acasa sa te plangi nevestei de greutatile pe care le intampini in meseria ta, greutati dependente de profesionalismul si experientra ta cat si de factori externi (materiale, oameni cu care lucrezi, clienti, etc). Si ea ce concluzie trage de aici? Ca esti tu un incompetent. Ba mai mult. se strica un perete la tine acasa, si tu zici ca trebuie reparat, dar te ingrijorezi ca n-o sa iti poti permite materiale de calitate, vei munci mai mult de unul singur si poate nu va iesi la nivelul asteptarilor tale si ale ei. Si ea ce zice? Lasa-l asa, ca oricum nu esti in stare sa-l faci mai bine decat este acum...ba poate il strici mai rau si trebuie sa chemam pe altii sa-l repare si mai scoatem si bani din buzunar...
De ce "sufletul percehe" sau oricum s-ar numi el, cel cu care trebuia sa fii un singur trup, nu intelege mesajele subliminale pe care le trasmiti, ba din contra, intelege exact pe dos? sau pe deasupra mai si zice ca ti-a vrut binele, sa te scuteasca de o corvoada, si ca tu ai inteles pe dos... pai daca vroia sa te suteasca de corvoada, de ce n-a zis "cheama cel mai bun meserias pe care ii cunosti, sa te ajute sa faceti o treaba ca lumea, ia cele mai bune materiale pe care ti le permiti, ca doar e casa noastra si pentru noi nu facem rabat, in limita posibilitatilor, desigur. De multe ori experienta unui om e mai importanta si poate compensa calitatea materialelor. De ce crede unul dinafara profesiei, fie el si "suflet pereche" ca stie mai bine unele lucruri si ca parerea lui/ei trebuie sa conteze pt tine mai mult ca a unui specialist? fara suparare, ma tem ca un astfel de "suflet pereche" te poate duce unde nu trebuie...Desigur, eva n-a vrut sa-l ispiteasca pe adam, a fost lucrarea diavolului...tot de-aia a si ascultat-o...Eu cred ca in momentul cand cunoatem "sufletul pereche' avem un moment, mai lung sau mai scurt, de orbire, in care nu mai stim care e realitatea, care e parerea noastra si cine are dreptate si cine nu; uitam chiar si de Dumnezeu si de voia Lui, ne ramane in cap doar aia ca "suntem un singur trup"(si probabil unb singur cuget) ;dar al cui trup, mai mult al ei/lui sau mai mult al tau? sau al tau deloc?
Nu va suparati pe mine, dar in acest moment particular sunt in imposibilitatea de a intelege cum trebuie sa functioneze o relatie. Shame for me!

Dumnezeu sa te ierte, prietene!

sa ne ierte pe toti!

Hristos e Mirele, noi suntem toti intru El.
Perechea de care vorbesti tu e cea intru casatorie dar nu e "suflet pereche".

Valabil pentru orice casnicie binecuvantata de Dumnezeu.
Nu in afara ei.

Nu de putine ori din pacate, asta este realitatea..
Atunci cand juramintele casatoriei sunt calcate in picioare cel putin, ce poti spune altceva?

Adevarat.
Dar se pot hrani cu iluzorii surogate de pseudo-suflete-pereche.

Din pacate sentimentele sunt relative si nu de multe ori se dovedesc a fi iluzorii.
Ca de ex. naivitatea primelor iubiri in care imaginatia joaca un rol major si este atat de puternica ca nici macar realitatea mizeriilor pe care le face celalalt nu pot dezradacina usor si complet sentimentalismul cladit pe acest gen de iluzii.

Sau vorbi de cazul celor frustrati in propria casatorie de exemplu, pentru care intalnirea cu o alta persoana frustrata care aparent il intelege (de fapt o defulare reciproca si superficiala de mutle ori) il face sa creada ca isi gaseste "sufletul pereche" in imoralitate.

Pai nu intamplator. De "marketing" ai auzit?

Desigur ca exista o intreaba mitologie care da problemei alte dimensiuni decat ar trebui sa le aiba in realitate..

Sufletul pereche nu este o persoana necunocuta cu care esti legata de un fir pasional, invizibil, mai presus de ratiune si control, ci este persoana cu care iti dai osteaneala sa construiesti o relatie, chiar si in pofida unor diferente majore.

Pentru ca un cuplu sa fie in armonie trebuie rabdare si intelgere de ambele parti.
Nu orgolii sau rautati.

L-asi strange si acum in brate ,daca ar fi langa mine.Recunosc am fost si sunt o naiva ,sa cred ca doi oameni se pot iubi mai presus de orice,ma refer la potrivirile de care suntem noi obisnuiti sa le facem.Sentimentele mele au fost mai presus decat orice ratiune.L-am simtit pe DUMNEZEU cum a poruncit naturii sa-mi ofere cele mai romantice momente din viata mea .Si ce putea fi mai frumos intr_o dragoste decat BINECUVANTAREA cu un copil.Nu cer nimanui sa ma inteleaga .Doar cei ce traiesc asa ceva stiu cum e.
Naivitatea mea in relatia cu sotul meu, a fost sa cred ca vrea cu adevarat o familie.L-am cunoscut inecandu-si amarul in bautura .Am pornit la drum cu credinta ca avand familia de care se plangea ca n-o are, v-a lasa patimile deoparte.N-a fost asa .Asi da orice sa-i pot intelege of-ul,dar cercul vicios se invarte la nesfarsit si am obosit.Ma rog zilnic la Dumnezeu mai cu nadejdie ,mai cu putina nadejdie pt. am epuizat toate resursele.E umilitor pt. o femeie sa ajunga s-ai scrie scrisori sotului ,care se afla in camera alaturata,incercant sa gaseasca o portita spre comunicare.
Sa uiti barbatul cu care ai un copil e imposibil.Zilnic il vezi in acel copil si mai greu e sa recunosti in copilul tau mai multe trasaturi ale celui de care, teoretic ,ar trebui sa-l uiti.

La Dumnezeu totul e posibil.
Sunt femei care au reusit sa-si scoata barbatii din ghearele betiei cu ajutorul credintei.
Trebuie rabdare si sfatul unui bun duhovnic.
Pentru orice patima exista remediu .