Inainte...
 

Nu ma supar.
Tot timpul, fiecare clipa e un inceput pentru om.

Dumnezeul este din ceruri, acum in facere intervine si omul cu firea lui.

Dumnezeu lucreaza, mentine echilibrul lumii in care traim...
omul doar stapaneste lucrurile materiale. Aici e odihna Dumnezeului...

Nu judeca, ca eu nu doresc sa te judec!

Dar caile Dumnezeului sunt nebanuite...ele vin doar, si omul alege.

Da, aşa este, Domnul se odihneşte în dragostea Lui pentru omul cel credincios şi pentru toate cele ce sunt, însă omul se odihneşte în dragostea lui de lucrurile cele vremelnice, când omul ar fi trebuit să se odihnească nu în pofte şi plăceri şi păcate şi mândrii ci în Dragostea de Dumnezeu din Dumnezeu...

Orice om trebuie să aibă o bună judecată a minţii dar nu ca s-o folosească spre a osândi pe nedrept pe cineva... deci nu am de ce să te judec din moment ce nu mi-ai greşit, şi din moment ce nu pot fi şi pârâş sau avocat dar şi judecător... nu se poate.

Dumnezeu locuieşte în ceruri dar nu uita că pământul este pentru ca să se vadă pe el urmele paşilor Săi.

Dacă ar reuşi omul să-şi răstignească firea lui cea căzută, atunci Dumnezeu ar lucra mult mai uşor astăzi la cerul cel Nou şi la pământul cel Nou... împreună cu omul, spre bucuria amândurora.

Deci în fiecare clipă, putem pune început bun şi apoi să călătorim cu întrebarea... toată viaţa asta de călător ce vrea să se întoarcă acasă. Numai să nu fie prea târziu... începutul ăsta, adică abea după ce eşti prea îmbogăţit cu păcatul şi preaplin cu mândria şi răzbunarea şi îngâmfarea... căci s-ar putea ca să nu mai găseşti Acasă un părinte tot atât de bun ca Dumnezeu care să primească sănătos pe fiul Său... pe fiul Său cel risipitor.

Deci nu poţi întinde prea mult frunza de mentă pe care vrei s-o tai la cîini. Nu merge la nesfârşit cu vacanţa mare. Nu te poţi juca cu mintea de copil flatându-te că eşti alintat şi apropiat şi casnic şi iubit şi că nu se pun faptele tale orice ai face, nu merge cu mintea de copil doar ca să faci viceversa, tot felul de năzbâtii şi prostioare şi răutăţi de copil. Copilul face greşit sau pe dos că nu ştie, el nu greşeşte căci nu ştia ce anume ar fi trebuit să asculte, dar noi ne facem singuri uituci ca să punem întrebări viclene... că cică, nu ştim şi nu ştiam... că cică ar fi copleşitor de greu de a pricepe elementarul când toată gLumea aleargă după bani. Păi ce poate fi mai simplu?.. de atât:

Pentru a ajunge la Dumnezeu trebuie să-ţi aminteşti să asculţi cu credinţă şi smerenie de Dumnezeu, iar dacă ai greşit atunci să vii tot la El cu umilinţă şi pentru pocăinţă ca să te repare şi pe tine şi ceea ce ai stricat, căci omul pe tot ce pune ochiul strică.

Mai simplu de atât ce poate fi? Dar e greu până ajunge Cuvântul de la ureche la inimă... aia e cea mai lungă cale de călătorie... şi pentru asta unora nu le este de ajuns ziua de Astăzi. Poate pentru că şi-au abandonat sufletul lor... căci fără de suflet omul nu are cu Cine să călătorească.

''...şi a suflat suflare de viaţă asupra lui şi s-a făcut omul un suflet viu...'' (citat aproximativ căci nu prea am ţinere de minte, căci sunt stricat).

Acum...
 

In mana omului e alegerea...

Judecata mintii (pomul cunostintei binelui si raului) e in trup.
Intelepciunea sa fie spre Fiul, pomul vietii...

Sunt din ce in ce mai multe urme de om... pe pamant...cu rana la cer.

Dacă ar reuşi omul să-şi răstignească firea lui cea căzută...
sau cel putin sa ia crucea lui si sa o duca asa cum este.

Deci în fiecare clipă, putem pune început bun şi apoi să călătorim...cu alegerea.

Numai să nu fie prea târziu...

Copilul face greşit sau pe dos că nu ştie...sa aleaga, incearca toate caile copilul.

''...şi a suflat suflare de viaţă asupra lui şi s-a făcut omul un suflet viu...''

Continuare...
 

"Dintru inceput, Dumnezeii face cerurile si pamantul."

Dumnezeul este in spatele (deasupra) cerurilor si pamantului.
Si El ESTE un Dumnezeu al cerurilor si al pamantului.
Se poate simti, apoi vedea, crucea si Fiul...

"Pamantul era gol deasupra, si gol subt el."

Deasupra goliciunii sunt cerurile si pamantul si Dumnezeii lor.
Dar pentru goliciune este Unul Dumnezeu adevarat.
Ca sa o umple...cu dragoste.

Pomul ăla era pomul cunoştiinţei ...şi a răului, şi a mâncat din păcat ca să ştie omul cum e şi să fie el ca Dumnezeu cunoscând binele şi răul, căci l-a făcut, dar nici aşa nu-l ştie că e rău ci crede că e bine şi orbeşte mai rău... deci nu e vorba de judecata minţii, de înţelepciunea şi dreptatea pe care ar trebui s-o aibă orice om cinstit sădită în el de Dumnezeu.

Da, i s-a dat liber omului să aleaga şi odată venit Acasă se lasă uşa deschisă ca să plece el dacă vrea, căci nimeni nu e ţinut cu forţa, nu e nimeni silnicit, dar odată ce a ales să rămână i se cere să fie mai credincios ca afară şi să respingă veşnicile îndoieli şi ispite şi alegeri care îl trag înapoi sau îl poticnesc pe Calea spre desăvârşire.

Deci alegerea se face o singură dată, credinţa din tine o face, fapta, botezul, sau o fac părinţii pentru tine, şi apoi rămâne deschisă uşa ca oricând să fii liber să pleci dacă asta vrei, sau să fii liber să rămâi.

Dar nu există altă libertate decât în Dumnezeu, căci dacă eşti trecător, vremelnic sau mort, la ce-ţi mai foloseşte libertatea şi alegerea? Doar dacă rămâi viu, poţi să alegi între cele ce ţi se oferă... căci nu toate îţi sunt de folos.

N-am citit tot... Au ajuns la o concluzie?

Concluzie...
 

Dumnezeu,
dedesuptul (deaupra) a Lui cerurile si deasupra (dedesubtul) a Lui pamantul.
Pamantul era gol pe dinafara si pe dinauntru....

Dumnezeu e vesnic, lucreaza...

in cer si pe pamant...

Nu, nu se poate trage o concluzie din asta,
caci lucrurile din cer si de pe pamant se renasc.
Nu se poate pune punct, caci Cuvantul continua...

Sau firea ta vroia sa intrebe altceva?
Vrei sa vorbim despre doi oameni sau... despre o carte...,
din care ies trei oameni si restul toti alti oameni?
Sa nu mai aprinzi suflete spre judecata!
Caci e aproape lumina...
si totusi ce te arde?!

Concluzia pe care se pare că vrei să ţi-o servesc e simplă:

Omul se crede Dumnezeu ca să facă păcatul şi se roagă de oricine ca să nu-i fie lui rău iar Dumnezeu se face om şi merge după om ca să-l vadă omul şi se roagă de om ca să mai lase păcatul.

Spune şi dumneata cine pe cine trebuie să asculte şi să urmeze mai întâi:

Dumnezeu pe om sau omul pe Dumnezeu?

Faină parafrază după părintele Arsenie Boca!

E scris...
 

..ca in urma Lui mergea un tanar.
au incercat si au pus (stapanire) mana pe haina Lui (trupul), si El a disparut din vazuri...
caci altfel incalca porunca: " Nu mai chema numele lui Dumnezeu in desertul trupului tau neputincios acum"

Omul credincios merge in urma Fiului Lui Dumnezeu! acesta e testamentul ce sa fie scris acum
in inima credinciosului!
Cum sa mearga dupa Dumnezeu (de aceea S-a revelat numai in vechiul), fara mijlocitor (in trup in noul)?
...caci i-ar arde talpile si i-ar ingheta capul, si ar sminti!
Pentru ca omul, nu e Dumnezeu.

Crestinul sa fie mereu un tanar in credinta,
chiar daca ajunge batran in trup,
Scriu dar: Sa mearga pe urmele Fiului!