Chiar, ce parere are (daca are) Biserica despre marijuana ? Ca pan' la urma e o planta 100% naturala, si din cate am auzit de la cei care consuma, dupa ce fumezi te apropii dpdv spiritual de Dumnezeu, in cazul in care esti credincios, desigur.

Bull- s..t! (scuzati expresia). Cred ca era caterinca (sper).

Spun si eu ce-am auzit, nu sunt consumator, nici macar tutun simplu. :)

Daca stau bine sa ma gandesc, nu cred ca era mai bine cand aveam varsta voastra. Atunci aveam mainile legate mai rau ca acum. Imi doream f mult sa fac echitatie, si ai mei nu stiau unde sa ma duca, sau nu-i preocupa,si chiar daca ar fi aflat, n-ar fi avut bani si timp si-mi bagau texte de-alea ca "nu poti sa mergi singura, ca nu stiu ce ti se intampla", etc. Ca atare, m-am urcat pe cal cand am inceput facultatea, dar nu de prea multe ori, ca n-am avut bani (acum sunt numai centre particulare de echitatie, cand eram eu mica mai erau si cluburi sportive), iar acum chiar daca as avea bani, nu m-as mai urca , ca mi-e frica.
cand eram pe la 14-15 ani aveam un pisoi si s-a imbolnavit (o chestie grava, dar care acum se trateaza, si probabil se trata si pe atunci, dar nu cu asa mare succes), si nu erau cabinete pe toate drumurile ca acum, dar facultatea exista. Pana la urma l-a dus mama la un cabinet de stat (era pe vremea aia), si i-au zis ca nu prea au ce sa-i faca. Dupa cateva zile cand am venit de la scoala nu l-am mai gasit, mi-a zis mama ca l-a dat la o baba care statea la curte, sa iasa si el afara, la pisici... Acuma ma gandesc ca trebuia sa bag eu frumos motanul intr-o traista (geanta de voiaj, ceva) si sa merg cu el la facultate (mi se pare ca stiam ca e pe cheiul Dambovitei, o vazusem), dar...cu scoala ce faceam, nu puteam sa plec de-acasa cu motanul fara sa stie ai mei, etc... Si stiti care e partea proasta? ca de atunci si pana acum, nu s-a schimbat mai nimic, cu toate ca eu asa speram. Degeaba stiu unde e facultatea, ii stiu si pe profesori, ca tot nu am ce-mi trebuie: n-am cusca, n-am masina, animalele sunt rele, ai mei nu ma lasa sa le duc, si ce e cel mai rau, nici macar n-am incredere deplina in doctori, cand e vorba de animalele mele.
In concluzie, dezavantaje sunt la orice varsta, dar e cu atat mai rau cu cat se asteapta de la noi altceva.
Sper ca nu v-am deprimat mai rau. Luati aminte sa nu ajungeti ca mine!

A, atunci e foarte bine, mai ai suficient timp la dispoziţie pentru a-ţi alege cariera. Nici eu nu eram hotărâtă în clasa a X-a... Aşa cum ţi-am spus, îmi doream să studiez teologia, dar îmi plăcea mult şi istoria.
Mi-ai adus aminte că, în liceu, aveam un coleg care, nu ştiu din ce motive, fusese înscris la şcoală mai târziu cu un an. Era un elev deosebit, olimpic naţional la istorie şi la limba română. Cred că aşa a rânduit Dumnezeu ca tu, amânând un an continuarea studiilor, să reîncepi acum mai maturizat şi întărit şi să-ţi fie mult mai uşor decât colegilor tăi pentru că, fiind mai mare şi mai bogat în experienţe spirituale, poţi înţelege la un alt nivel ceea ce înveţi.
Dumnezeu să fie cu tine!

În privinţa depresiei, aş dori să-ţi împărtăşesc o cugetare deosebit de interesantă a Sfântului Efrem Sirul despre lupta împotriva întristării: "[COLOR=#4e8fac]Dacă vrei să birui întristarea, nu te necăji. Şi chiar dacă eşti lovit, ocărât sau prigonit, nu te supăra, ci mai mult bucură-te! Şi numai atunci să-ţi pară rău, când greşeşti; însă şi atunci cu măsură, pentru ca să nu cazi în deznădejde."[/COLOR]
[COLOR=#4e8fac]De ce să te întristezi, dacă ştii că Domnul Dumnezeul nostru este cu tine şi te iubeşte? De ce să-ţi laşi sufletul copleşit de întristare şi descurajare, dacă ştii că nimeni şi nimic nu-ţi poate răpi bucuria comuniunii cu Tatăl nostru ceresc? Dumnezeu este cu tine, cei apropiaţi ai tăi - părinţi, bunici - de asemenea, îţi sunt alături şi te iubesc! Ai toate motivele să te bucuri... şi să ştii că bucuria duhovnicească este o formă de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. :) Fii optimist şi plin de bucurie, dragă frate întru Hristos, căci ai fost creat pentru a dobândi, prin credinţă şi fapte bune, viaţa şi fericirea veşnică![/COLOR]
[COLOR=#4e8fac][/COLOR]
[COLOR=#4e8fac]Doamne ajută![/COLOR]
[COLOR=#4e8fac][/COLOR]
[COLOR=#4e8fac]Pace şi bucurie întru Domnul![/COLOR]

Draga Tiger, mi se pare ca toata viata noastra duhovniceasca consta in momente de marturisire si "scuturare" si pauzele dintre aceste momente (care "pauze" mi se pare ca trebuie sa fie cat mai scurte).

Sa-ti dea Dumnezeu puterea sa faci asemenea gesturi in toata vremea (si sa ne dea tuturor!).

Ai observat cum lumea ti-a raspuns cu multa dragoste dupa marturisirea ta? Asta ar trebui sa cautam toti pe forum, deschizandu-ne unii catre altii.

Dumnezeu sa te ajute. Iti multumesc pentru marturisirea ta care ne-a smerit pe toti.

Şi eu am fost marginalizată de către colegii din gimnaziu. :( Dacă eşti curios, îţi pot povesti împrejurările în care am trecut prin acea experienţă destul de neplăcută. Dar n-am căzut în depresie, deşi mă întrista atitudinea lor. Am mers mai departe şi gata... Ce era să fac? În liceu, m-am înţeles bine cu toţi colegii, dar preocupările noastre erau foarte diferite. Abia aşteptam să merg la teologie şi să-ntâlnesc tineri credincioşi, capabili să-mi înţeleagă convingerile şi preocupările. Cu ajutorul lui Dumnezeu, de când am intrat la facultate, am cunoscut, aşa cum mă aşteptam, tineri minunaţi, plini de credinţă, cu dorinţa sinceră de a-I sluji Domnului nostru Iisus Hristos.
Nu merită să faci depresie doar pentru că ţi se pare mai greu să te integrezi într-un anumit colectiv, crede-mă. Nu-ţi vorbesc din cărţi, ci din proprie experienţă. Vei întâlni tineri credincioşi şi buni, care te vor înţelege şi-ţi vor deveni prieteni adevăraţi. Dumnezeu are grijă ca noi, credincioşii Săi, să ne cunoaştem şi să fim împreună. :)
Şi chiar dacă - să presupunem prin absurd - niciodată nu vei avea prieteni şi vei trăi întreaga viaţă izolat şi discriminat de către cei din jurul tău, tu Îl ai pe Dumnezeu şi-i ai pe cei dragi din familia ta. Bucură-te de Domnul şi de cei care te iubesc, căci fericirea există şi are drept cauză nădejdea înflăcărată în Dumnezeu.

Dumnezeu să-ţi umple inima de bucurie şi de har!

P. S. Îmi cer scuze pentru greşeala tehnică din mesajul anterior... :)

Theodor de Mopsuestia,
Doamne ajută!
Stimate domn, vă mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care mi le-aţi adresat!
Şi eu vă apreciez în mod deosebit pentru postările dumneavoastră duhovniceşti, concise, formulate într-un stil plăcut şi bine argumentate. M-a bucurat şi m-a încurajat foarte mult ceea ce mi-aţi scris.

Dumnezeu să fie întotdeauna cu dumneavoastră şi să vă umple sufletul de lumina harului Său!
Hristos în mijlocul nostru!

Cu deosebit respect,
Laura Stifter

Eu am impresia (poate sunt paranoica) ca oamenii de langa mine nu m-au acceptat nciodata asa cum sunt si au vrut mereu sa ma schimb ca sa ma pot integra intrei ei, eventual sa ma schimb in ceva care le-ar servi lor interesele mai bine.

Mai tinerilor frumosi la suflet, mie imi vine sa plang cand va vad, ca nu sunt si eu la fel de inocent si curat la suflet ca voi. Apai cum sa ma supar eu pe voi, cand voi trebuie sa-l mai pasuiti pe moshu cand mai face cate-o boacana. Domnul sa va tina sufletele la fel de curate!
Sa nu uitati sa fiti buni si cand veti "creste mari".
Har, smerenie si jertfa de sine.