Repet: avva Ammona n-a încălcat nici o poruncă, nici un canon. S-a suit pe vasul acela și a "profitat" oarecum de poziția sa dându-le căutătorilor indicații despre ce și cum să caute. Ba i-a mai și dojenit, probabil, știind el de ce. Cine este fără de păcat?
Avva Ammona nici nu a mințit! Sau n-am înțeles eu bine pilda?

Avva Ammona a dovedit tact și diplomație, însă. Nu ne-ar strica nici nouă. Și nu prin multe vorbe. Ci printr-o viață de înfrânare a limbii pentru ca celălalt să știe că nu merită să te întrebe prea multe că tu oricum nu discuți prea multe. Deci, neîntrebându-te, nu vei avea ocazia să minți! Aha, dar preacucernicele și preacuvioasele noastre persoane nu vor mai socializa? Vai, vai, ce pierdere...!

Ce-ar fi să socializăm prin faptă și nu prin vorbă! Și cuvântul nostru să fie: "ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Aceasta poate fi, uneori, adevărat: "să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh."

Excelentă întrebarea

Felul cum a procedat avva Ammona e un exemplu viu de aplicare a iconomiei duhovnicului. El nu a protejat păcatul, dar i-a administrat păcătosului o terapie de șoc prin care acela a aflat instantaneu scurtătura către căință și îndreptare, fără multă verbalizare, fără dreptăți abstracte și reguli imuabile. Înțelepciunea dragostei se numește această procedură duhovnicească și e opusă pastorației prin cultivarea teroristă a spaimei de pedeapsă. Frica nu provoacă schimbare ontologică, ci doar stimulează conformismul ipocrit la o grilă generală de reguli. Iubirea însă schimbă persoana în străfundurile ființei, de unde nu te mai poți întoarce în mizeria din ai ieșit.
Mântuire nu înseamnă a scăpa de chinurile veșnice, ci a înainta nesfârșit în unirea cu Dumnezeu. Asta în creștinismul bisericesc.... În versiunile denaturate ale creștinismului căzut în religie, mântuirea e totuna cu (auto)asigurarea eu-lui că scapă de iad. Diferența dintre cele două este uriașă, doar una are de-a face cu Adevărul iar celelalte sunt forme de minciună camuflate în produse pietiste de larg consum.

Nu este minciună
 

Răspunsul Mântuitorului “Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă” vine în contextul în care frații săi insistă să meargă să se facă cunoscut oamenilor “Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii.” (Ioan, 7, 4) Deci nu a vrut să se arate încă lumii “căci vremea Mea nu s-a împlinit încă”. El este Lumina lumii și “Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele” - Ioan 3, 19), iar riturile acelei sărbători presupuneau apa și lumina.
A mers, apoi, ca un ins oarecare amestecat prin mulțime. Asta înseamnă “pe ascuns” sau “ci cam într’ascuns” la Bartolomeu Anania. N-a mers la praznic în calitate de mântuitor, fiindcă vremea mea nu I-a sosit încă.
Deci, El nu s-a dus la sărbătoare ca Mântuitor, s-a dus ca un om oarecare “cam într’ascuns”, fiindcă totuși, s-a vădit parțial în ziua a opta “Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui.“ (“din inima lui “, Bartolomeu Anania) (Ioan, 7, 38).

În concluzie, nu este minciună, fiindcă, cu alte cuvinte, Mântuitorul a spus că nu I-a sosit vremea să se facă cunoscut, mergând la sărbătoare, nu că nu va merge la sărbătoare. Mergând în urma celorlalți nu înseamnă că ar fi vrut să se ferească de ei (am spus mai sus, semnificația lui "pe ascuns", mai corect, totuși, "ci cam într'ascuns").

- Ia spune MariS, ma iubesti tu pe Mine?
- Da, Doamne, sigur ca Te iubesc.
- Esti atat de sigur? Nu minti tu putin?
- Nu Doamne, cum sa mint, eu nu mint niciodata.
- Zau, chiar asa, nu minti niciodata?
- Nu, Doamne, nu mint, spun totdeauna adevarul.
- Care adevar MariS? Care adevar?
- Adevarul corespondenta, Doamne, adevarul logic.
- Asa, asa, adevarul corespondenta, adevarul logic. Da' ia spune cum a fost atunci cu gestapoul, MariS?
- Pai, cum sa fie Doamne, am spus adevarul. Asta a fost. Din pacate a fost trist pentru acel evreu.
- Asa MariS, a fost trist! Si care adevar ai spus tu atunci, MariS draga?
- Adevarul corespondenta, Doamne! Adevarul ca am in casa un evreu. Si aveam.
- Bine, MariS, asta era adevarul lumii, MariS, adevarul cel lumesc, da' tu aveai in casa un OM, un om MariS, intelegi, un om, nu un evreu. Nu stiai ca la mine nu exista evreu, grec, roman, ci om?
- Doamne acuma stiu, da' atunci nu stiam.
- Bine, MariS, sa zicem ca ai uitat. Dar daca erai tu in situatia celuilalt, ia spune cum ti-ar fi placut sa raspunda acela?
- Pai, mi-ar fi placut sa spuna ca nu are evreu in casa, Doamne.
- Asa, asa, adica nu mai doreai adevarul corespondenta, da?
- Nu, Doamne, nu mai vroiam adevarul corespondenta, vroiam doar sa supravietuiesc.
- Bine, MariS, da' ia zi constiinta ta ce-a zis dupa ce l-ai dat calaului pe acel OM?
- Pai, constiinta mi-a zis ca gresesc, da' io stiam teologie inalta si ziceam ca n-am cum sa gresesc daca respect adevarul corespondenta, Doamne.
- Bine, MariS, acu' vei merge intr-un loc unde ai tot timpul sa respecti adevarul corespondenta, cel care corespunde cu inima ta. Cred ca stii care e acel loc?
- Doamne, mai bine nu stiam atata teologie inalta si as fi facut cum imi dicta constiinta atunci. Da, merit acel loc, Doamne. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Amin, amin. Nimic mai adevărat decât Adevărul Acesta!

Dumnezeu cu tine, Mihailc. Și ai perfectă dreptate. Cei mai mulți fug către Biserici din frica de iad, de teamă și pedeapsă și mai puțin, datorită dorinței "de a fi acasă", de a fi întru Cel ce este Iubire sau "înaintării nesfârșite în unirea cu Dumnezeu", după cum bine spui.

Dar canoanele și normele bisericești sunt reperele vieții noastre duhovnicești și morale și este bine să ni le asumăm ca atare. Le respectăm în duh, firește. Dar când se spune la canon 1 an (sau 2?) oprire de la împărtășanie pentru fumători, există, oare, "loc de întors"? Da, există, pentru cel care respectă canonul în duh: zilele de oprire pot fi diminuate prin înmulțirea orelor / zi dedicate rugăciunii și a zilelor de post, putând fi redus canonul chiar și la o lună.

Evident, că există o variabilă foarte importantă: credinciosul. Și aici mă abțin, nu de alta, dar de aici încolo acționează duhovnicii.

Oricum, calea mântuirii nu înseamnă flori și premii, înseamnă luptă aspră, chin și răstignire, frățiile voastre, decorațiile le primim la sfârșit!

Doamne ajută

Pe acest topic un participant i-a aplicat o fenta teologica sarmanului Erethorn de l-a trimis dupa tigari,cum se spune-n football.Driblingul in argumentie,desi extrem de fin,a fost facut in pozitie de offside.Tot din punct de vedere teologic.Poate autorul verifica o anumita postare din punct de vedere biblic si corecteaza atat eroarea cat si rationamentul subsecvent.In cazul in care nu m-am exprimat clar atunci o sa fiu mai precis.Nu este ,,pentru" ci ,,din pricina".Si acest mic cuvant schimba tot rationamentul.Cu multumiri.

Suberb exemplul tău, MariS.
Mulțumesc.

Doamne ajută!

Din cate imi aduc aminte, exista in Pateric o pilda in care un parinte ascunde un raufacator. Cei care il urmareau pe talhar, ajung la chilia parintelui si il intreaba daca stie de acesta ceva. Parintele desi il ascunsese, spune ca nu l-a vazut. Si din pilda reiese ca talharul se pocaieste de toate faptele sale rele pentru ca i-a fost salvata viata. Asa ca in cazul de fata minciuna a ajutat la curatirea sufleteasca a talharului.

Pentru noi cei care suntem prunci in cele duhovnicesti, e bine sa nu mintim. Chiar daca incercam sa ascundem binele ca sa nu ne fie spre lauda, diavolul se poate folosi de acest lucru si ne poate ispiti in asa fel incat sa ajungem sa mintim chiar pentru a obtine lauda.

In tratatul "Despre preotie" al Sfantului Ioan Gura de Aur intalnim fragmente unde acesta pledeaza in favoarea minciunii sau marturiei mincinoase, intemeindu-se pe citate si evenimente biblice.

Desi este un fapt ce ne contrariaza, trebuie sa luam seama ca Sfantul Ioan vorbeste de minciuna ca exceptie (precum in cazul amintit in Pateric) si nicidecum ca obicei pacatos exercitat, de regula, in scop egoist.

Acestea le cugeta Sfantul Ioan de la masura inaltimii sale duhovnicesti, potrivit intelepciunii sale si familiaritatii cu Dumnezeu, ca unul ce s-ar fi putut folosi de unele ca acestea in chip nepatimas.

Dar potrivit masurii noastre, se cuvine a pazi cuvintele Mantuitorului, asa incat DA sa ne fie DA, iar NU, NU.