În prealabil postat de glykys (Post 454100)

Aoleu, ce ati sarit cu totii pe biata fata! a citat si ea niste lucruri spuse de altii, mai induhovniciti - ar fi trebuit precizata sursa la inceput, ca asa e corect, mai ales acum cand avem de a face cu atatea cazuri de plagiat - si fiecare s-a simtit cu musca pe caciula si a inceput sa critice. Citim, selectam si vedem ce e bun si de ce ne putem folosi. Pentru mine personal, cred ca deosebit de folositoare sunt indrumarile pentru ceea ce ar trebui sa cerem si ce sa nu cerem in rugaciune.

În prealabil postat de antoniap (Post 454111)

Daca am adus obiectii programului postat, atunci Laura nu are de ce sa se supere, ca doar nu l-a scris ea. Acest program de rugaciune l-am intalnit cu mult timp in urma pe site-ul Bisericii Ortodoxe Secrete si nu scria ca ar fi fost preluat din alta parte. In schimb, intre timp, l-au preluat si unii ortodocsi. Biserica Ortodoxa Secreta, din cate am inteles, submineaza BOR si este finantata din America in acest scop. De aceea ne propune un program de rugaciune cu minimum dogmatic, adica ecumenist in toata legea, omitand aspecte importante ale vietuirii crestine, si ataca preotii exorcisti. Da, in schimb si niste sfaturi bune, pentru a adormi vigilenta.

http://bisericasecreta.wordpress.com...-fi-ecumenist/

De aceea, trebuie citit cu discernamant ce scrie pe acolo. E bine sa mentionam sursa articolelor pe care le postam.

Multe manastiri au renuntat la slujbele de noapte in ultimii ani. Programul de rugaciune postat nu include, dupa cum s-a observat, slujbe de noapte. Moliftele Sfantului Vasile si Dezlegarile Sfantului Ioan Gura de Aur au fost puse la colt tot in ultimii ani. Deci, daca acest program de rugaciune se impune si manastirilor, are efecte nefaste asupra Ortodoxiei romanesti.

In rest, celelalte sfaturi despre rugaciune ale marilor duhovnici le-am citit cu interes.

În prealabil postat de Laura19 (Post 454174)

Doar ca eu asa stiu, ca ruga particulara-nu la Biserica- de noapte trebuie facuta cu binecuvantarea duhovnicului, asta ca sa nu ne luam mai mult decat putem duce.

În prealabil postat de antiecumenism (Post 454009)

-este un articol interesant Rugăciunea călugărului, rugăciunea mireanului- Părintele Petroniu Tănase, stareţul schitului românesc Prodromu din Muntele Athos
Părintele Petroniu zice ca nu oricine poate sa practice cu folos rugaciunea inimii,exista mai multe conditii.

"Rugăciunea inimii poate fi considerată un dar sau ea este rodul unei practici zilnice din partea călugărului?
Sunt multe de spus despre rugăciunea aceasta. Ea cunoaşte mai multe trepte. Una este rugăciunea inimii, alta este rugăciunea care se săvârşeşte în minte. Originea ei stă în porunca Apostolului Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat!“ (I Tes 5, 17)"

"Această rugăciune s-a îndătinat a fi rostită în pustnicii, în sihăstrii, în locuri retrase, de către persoane aflate în izolare completă. Ea cere condiţii speciale.

Prima condiţie: despătimirea
Sfântul Simeon Noul Teolog arată că, de la cel care doreşte să se roage necontenit se cere să fie despătimit. Să nu fie cuprins de vreo patimă sau viciu, ori despătimirea este un capitol al vieţii duhovniceşti care necesită o grijă deosebită din partea creştinilor, o lucrare şi o osteneala continuă. O altă condiţie impusă practicantului acestei rugăciuni este ca acesta să fie împăcat sufleteşte din toate părţile. Să fie împăcat cu Dumnezeu. Ce vrea sa spună asta? Nevoitorul să nu se afle în deficit faţă de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Apoi el trebuie să fie în pace cu aproapele. Să nu aibă neînţelegeri, vrăjmăşii cu ceilalţi oameni. În al treilea rând, nevoitorul trebuie să fie împăcat cu sine. O piedică în calea dobândirii păcii cu sine sunt compromisurile pe care omul le face în viaţa personală. Acestea trebuie să dispară. Ultima exigenţă este împăcarea cu natura, cu firea întreagă pe care omul trebuie să o apere şi să o păstreze potrivit rânduielii dumnezeieşti.

Numai dacă omul se găseşte în această stare de despătimire se poate apuca de rugăciunea inimii, nădăjduind că va avea rezultate.

Pentru a practica această rugăciune este nevoie şi de un îndrumător, un om sporit, care poate sesiza în ce stadiu duhovnicesc se află începătorul pe calea rugăciunii inimii, ce patimi mai lucrează încă în sufletul practicantului, dacă vrăjmaşul îl asaltează ispitindu-l, pentru că la mănăstire diavolul nu stă degeaba.

Credeţi că isihasmul[rugaciunea inimii], ca tradiţie de rugăciune ortodoxă, poate fi practicat şi în lume? Se poate practica rugăciunea inimii în condiţiile societăţii de astăzi? Poţi fi în pace cu Dumnezeu, cu semenii şi cu tine însuţi şi te poti despătimi în mijocul lumii în care trăim?
Isihasmul înseamnă pustnicie. Termenul „isihia“ provine din greacă, înseamnă „liniştire“, şi se referă la pacea pe care omul o obţine fugind din lume. Sihastrul este acela care trăieşte în retragere totală, în linişte din partea celor lumeşti. Cum se poate spune atunci că isihasmul este cea mai bună cale pentru oamenii aflaţi în lume atunci când numai pustnicul, aflat în singurătate, poate, cu multă osteneală, să ajungă la oarece sporiri duhovniceşti? El trăieşte în nişte condiţii speciale. Fuga de lume şi vieţuirea aspră, în izolare, este proprie numai lui. Cum poţi spune că lumea aceasta împrăştiată poate fi un mediu propice pentru realizarea rugăciunii isihaste? Acest lucru e imposibil. Sfântul Vasile cel Mare împreună cu Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbesc despre rugăciunea neîncetată. Ei au trăit înainte de părinţii isihaşti pe care istoria Bisericii îi cunoaşte mult mai târziu. Pe linia practicării rugăciunii necontenite potrivit îndemnului apostolic, Sfântul Vasile explică cum să ne rugăm fără încetare. În Omiliile sale, el spune că Dumnezeu nu aşteaptă să-I cerem: „Dă-mi Doamne, cutare sau cutare…“. Pentru că Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie. Noi să facem cum spune Apostolul în altă parte: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu“. Făcând astfel, cel aflat în lume poate ajunge la rugăciunea necontenită.


Metoda Sfântului Vasile cel Mare
Pentru a dobândi rugăciunea necontenită trebuie să facem astfel. Să zicem că te-ai trezit din somn dimineaţa. Mintea ta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu şi să spună: „Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai mai dat o zi“. Pentru că puteai să mori. Este atâta lume care se culcă seara şi nu se mai trezeşte a doua zi. Atunci când te speli pe faţă, dimineaţa, să zici: „Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat această materie minunată, apa, care mă curăţă şi este bună pentru sănătatea oamenilor“. Când te îmbraci cu haina ta, mintea să înalţe iar un gând către Dumnezeu: „Mulţumesc, Doamne, pentru haina aceasta care îmi acoperă goliciunea trupului şi mă apără de intemperii“. Şi tot aşa, în tot ceea ce faci, ai rugăciune necontenită. Acest mod de vieţuire este realizabil pentru omul de rând.
Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost întrebat odată de un frate: „Părinte, cum te poţi ruga necontenit, pentru că zilnic trebuie să munceşti, să te mişti încoace, încolo, şi mintea se răspândeşte la treburile pe care le faci? Sfântul Maxim a răspuns ucenicului: „Dumnezeu nu porunceşte omului lucruri care nu sunt posibile acestuia“.
Apostolul Pavel propovăduieşte şi el săvârşirea rugăciunii necontenite. Obţinerea acestei stări de rugăciune permanentă se face prin dragoste, prin înfrânare, prin înălţarea minţii la Dumnezeu şi cugetare duhovnicească. Cine le are pe acestea, are rugăciune necontenită. Aceste exigenţe creează în suflet o anumită aşezare, pentru că prin dragoste eşti în relaţii bune, în primul rând cu Dumnezeu şi apoi cu întreaga lume. Cu Dumnezeu, mai întâi, pentru că dragostea faţă de Dumnezeu este porunca evanghelică cea mai mare. Prin înfrânare pui rânduială în cele trupeşti ale tale, pentru că fără o disciplină, trupul nu ajută la sporirea duhovnicească. Prin cugetare duhovnicească mintea se ridică la Creatorul ei şi, făcând asta, intră în permanentă legătură cu Cel de sus. Aceasta este rugăciunea necontenită.

O rugăciune, ca să fie bine primită, trebuie făcută cu înţelegere şi cu simţire.

Altfel, o rugăciune spusă numai cu buzele nu este rugăciune, ci păcat.

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre acest lucru când spune: „Este un mare păcat să te rogi lui Dumnezeu cu nesimţire“. Aceasta este o batjocură. Mai bine să nu te rogi deloc. Dacă nu te rogi, eşti vinovat că nu ţi-ai împlinit rugăciunea faţă de Dumnezeu, dar dacă faci rugăciunea ta cu nesimţire, cu nepăsare, eşti vinovat de nesocotirea lui Dumnezeu. Pentru obrăznicia de a spune vorbe neînţelese, zise cu nepăsare, Dumnezeu te va pedepsi.

Pentru omul de rând sau călugăr, dacă nu există conştiinţa că se găseşte înaintea lui Dumnezeu în permanenţă, mântuirea rămâne departe. Fără aceasta, orice nevoinţă duhovnicească, post, metanii, nu au valoare. Va să zică trebuie să ai sentimentul prezenţei lui Dumnezeu totdeauna în mintea şi inima ta. Atunci când eşti bântuit de patimi, şi vrăjmaşul îţi aduce amintirea gândurilor păcătoase, când omul trăieşte în dezmăţ, când este în ceartă şi vrăjmaşie cu cineva, gândurile de ură şi de răzbunare nu îi vor da pace. Dacă omul face fărădelegi, fură, bate sau săvârşeşte alte răutăţi este prins cu mintea lui la păcate şi atunci nu are cum să vadă pe Dumnezeu. Pentru el nu mai există prezenţă, nu mai există nimic.
Rugăciunea neîncetată a unei ţărănci
Un exemplu de astfel de prezenţă l-a dat ca pildă Parintele Paisie Olaru. La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: „Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: ŤDoamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casăť. Atunci când spăl rufe spun din nou: ŤSpală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălatăť. Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“. Femeia, fără să ştie, aplicase metoda Sfântului Vasile cel Mare.

În prealabil postat de Kronos (Post 454180)

Un om care face mult mai puține decât ce postați dvs. și nici măcar nu merge în fiecare duminică la biserică, dar e credincios și nu uită de Dumnezeu, e mai câștigat decât dvs. pentru că acela prin faptele născute din credință își construiește fundația necesară mireanului - adică dezvoltarea virtuților creștine, pe când dvs. încercați să construiți un castel din paie în mijlocul unei plaje și vă lăsați sedusă de o ortodoxie sterilă practicată cu fapte născute din frică. Nu obiceiurile acelea sunt cele care vă vor dezvolta virtuțile, ci virtuțile vor aduce dragostea și înțelegerea față de ele. Fără fundație, nu veți reuși niciodată să înțelegeți mai mult decât litera și, deci, vă veți pierde în superstiții.

În prealabil postat de Kronos (Post 454180)

Atitudine tipică unei babe speriate de artificii

În prealabil postat de Ekaterina (Post 454299)

Daca pentru dumneavoasta ortodoxia este sterila si se practica cu fapte nascute din frica, pentru noi crestinii ortodocsi nu inseamna asta. Va rog sa aveti cel putin respect, va aflati pe un forum crestin ortodox. Pentru mine ortodoxia este cea mai minunata si profunda religie, daca nu o cunoasteti, nu ati inteles esenta ei ci doar asa din auzite, macar sa va abtineti de la asa concluzii aberante.

În prealabil postat de Kronos (Post 454317)

Nu am jignit pe nimeni cu nimic. Atunci când tragi o concluzie în urma observării faptelor, nu e jignire, chiar dacă concluzia deranjează, ci e realitatea; realitatea pe care noi o creăm prin faptele noastre. Ofensă e atunci când atingi onoarea cuiva, fără ca acuzele să fie adevărate. Deci când deformezi realitatea.