Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Dogmatica (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5074)
-   -   Ce este pacatul? Definitia ortodoxa vs. romano-catolica si protestanta (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=15237)

Tartaruga 13.08.2012 23:53:08

Pana la urma ce este pacatul? Depinde de definitie? Sau e acelasi la toata lumea?

Eugen7 14.08.2012 15:18:30

Citat:

În prealabil postat de Tartaruga (Post 465158)
Pana la urma ce este pacatul? Depinde de definitie? Sau e acelasi la toata lumea?

Sensul pacatului depinde de modul in care este inteleasa mantuirea.

Dupa cadera lui Adam:
a) In orodoxie mantuirea este vazuta (duhovniceste) in sens tamaduitor, si astfel pacatul este vazut ca o boala, urmare a mortii duhovnicesti in care se afla omul. Omul bolnav de moarte duhovniceasca are ca roade: pacatele. Filocalia afirma inechivoc: moartea (duhovniceasca, care evident are diverse stadii, nivele... precum boala trupeasca) este cauza pacatului.
b) In romano-catolicism si protestantism, mantuirea este vazuta in sens juridic, si atfel pacatul este vazut ca o abatere de la norma morala. Omul poate sa nu pacatuiasca dar nu vrea si justitia divina este cea care il constrange pe om sa nu mai pacatuiasca. Astfel si dupa cadera lui Adam, pacatul este cel care cauzeaza moartea duhovniceasca si deci pacatul este cauza mortii.

In lucrarile oferite anterior ca referinta sunt detaliate aceste aspecte cu citate si referiri inechivoce la lucrari teologice romano-catolice, protestante si evident ortodoxe, filocalice.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Tartaruga 15.08.2012 01:36:48

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 465213)
Sensul pacatului depinde de modul in care este inteleasa mantuirea.

Dupa cadera lui Adam:
a) In orodoxie mantuirea este vazuta (duhovniceste) in sens tamaduitor, si astfel pacatul este vazut ca o boala, urmare a mortii duhovnicesti in care se afla omul. Omul bolnav de moarte duhovniceasca are ca roade: pacatele. Filocalia afirma inechivoc: moartea (duhovniceasca, care evident are diverse stadii, nivele... precum boala trupeasca) este cauza pacatului.
b) In romano-catolicism si protestantism, mantuirea este vazuta in sens juridic, si atfel pacatul este vazut ca o abatere de la norma morala. Omul poate sa nu pacatuiasca dar nu vrea si justitia divina este cea care il constrange pe om sa nu mai pacatuiasca. Astfel si dupa cadera lui Adam, pacatul este cel care cauzeaza moartea duhovniceasca si deci pacatul este cauza mortii.

In lucrarile oferite anterior ca referinta sunt detaliate aceste aspecte cu citate si referiri inechivoce la lucrari teologice romano-catolice, protestante si evident ortodoxe, filocalice.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Eu am intrebat la modul concret. De exemplu: ce diferenta este intre un ortodox care fura si un catolic/protestant/musulman/altul care fura?

Eugen7 16.08.2012 17:57:42

Citat:

În prealabil postat de Tartaruga (Post 465287)
Eu am intrebat la modul concret. De exemplu: ce diferenta este intre un ortodox care fura si un catolic/protestant/musulman/altul care fura?

Din puct de vedere al actiunii (pacatoase a omului): nici una.
Din punct de vedere al cauzelor care il indeamna pe om la pacat, precum si urmarile pacatului... sunt multe diferente (conform filocaliei pacatul este boala, urmare a starii de moarte duhovniceasca. Hristos Iisus iarta si tamaduieste... doar refuzul persoanei umane de a primi -si conlucra- cu iubirea lui Dumnezeu - manifestata in iertare, tamaduire... mantuire, indumnezeire prin har- poate birui dragostea lui Hristos Iisus pentru fiecare faptura umana. Hristos Iisus ne iubeste pe fiecare dintre noi muuuuult mai mult decat ne iubim noi insine).

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

moldoveanu 28.08.2012 12:32:02

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 459358)
...Astfel in filocalie o sistematizare a cauzelor pacatelor este precizarea celor 8 duhuri demonice care au ca scop determinarea omului sa isi foloseasca energiile sale umane (trupesti si sufletesti) in mod eronat, efectuand actiuni pacatoase.
Astfel filocalia vorbeste despre duhurile demonice in ordinea puterii lor de a crea dependenta si a corupe firea umana tragand-o din ce in ce mai adanc in moartea duhovniceasca:
1. lacomia pantecelui
2. desfranarea
3. avaritia, iubirea de arginti, zgarcenia
4. mania
5. tristetea, invidia
6. trandavia
7. slava desarta
8. mandria

As mentiona doar ca din cele 8 primele 7 se trag de fapt din ultimul pe lista - mandria. De fapt sunt forme ale mandriei.

Eugen7 28.08.2012 12:38:43

Citat:

În prealabil postat de moldoveanu (Post 467226)
As mentiona doar ca din cele 8 primele 7 se trag de fapt din ultimul pe lista - mandria. De fapt sunt forme ale mandriei.

E delicata lupta cu patimile, pacatele si duhurile necurate... mai ales cu: slava desarta si mandria (precum si "derivatiile" tesute precum: trufia, miciuna, viclenia...)
Consider ca fara indrumarea si ajutorul harului lui Dumnezeu (in Sfanta Biserica) si a Sfintilor Parinti... nu prea avem mari sanse de despatimire... iar de indumnezeire prin har nici nu poate fi vorba.

Recomand:
Sfantul Ioan Scararul - Scara Raiului
Cuv. Evagrie Ponticul - In lupta cu gandurile, Ed Deisis

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Eugen7 28.08.2012 12:47:14

Citat:

În prealabil postat de Eugen7 (Post 461854)
1. Imaginea rasucumpararii in sens juridic: specifica teologiei romano-catolice si protestante

Omenirea (toate persoanele umane) sunt condamnate la moarte intrucat au pacatuit. Plata pacatului este moartea si atfel toti oamenii sunt comdamnati la moarte de catre Justitia (Dreptatea) lui Dumnezeu. Hristos Iisus insa, pentru ca ne iubeste accepta sa suporte El in locul nostru osanda la moarte prin "scaunul electric", "injectia letala" a vremi respective: Crucea. Hristos moare... si omul scapa astfel de povara juridica. Insa unde este indreptarea omului in Hristos in acest caz?


2. Imaginea rasucumpararii in sens tamaduitor (vindecator): specifica teologiei ortodoxe

Omenirea (toate personele umane) ce se nasc din Adam, sunt bolnave duhovniceste de moarte duhovniceasca si astfel nu pot trai fara sa pacatuiasca. Astfel persoanele umane sunt strivite de moartea duhovnicesca (care trebuie vazuta ca un bulgare de zapada ce se rostogoleste din ce in ce mai repede la vale si creste in dimenisuni... si proportii distrugatoare). Cine ne poate salva de aceasta stare la care noi insine ne-am osandit prin departarea de Dumnezeu? Doar Iisus Hristos este cel care se pune in fata acestui imens rau: moartea duhovniceasca si a consecinteler sale "bulgarele" pacatelor care tot cresteeee. Hristos Iisus este strivit... in timp ce noi iesim de sub aceasta povara. Hristos Iisus strivit, insangerat... mort, are puterea dumnezeiasca sa invie si mai apoi sa contiue relatia de tamaduire cu fiecare din noi... dorind indumnezeirea noastra prin har.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Un teolog contemporan de mare subtilitate teologica este Pr. Prof. Univ. Nikolaos Matsoukas, care in vol II al Dogmaticii, expune comprativ cu teologia occientala, teologia ortodoxa, subliniand inechivoc si aspectele mentionate mai sus (privitor la urmasii lui Adam si ai Evei: in ortodoxie mantuirea este privita in sens tamaduitor, moartea duhovniceasca fiind cauza pacatului; in timp ce in romano-catolicism si protestantism mantuirea este vazuta in sens juridic - justitiar - , pacatul fiind cauza mortii definitive.)
Nikolaos Matsoukas, Teologia dogmatica si simbolica. Volumul II - Expunerea credintei ortodoxe, Ed Bizantina.
http://www.librarie.net/carti/127598...laos-Matsoukas

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

catalin2 29.08.2012 20:41:23

O confirmare a acestei deosebiri intre invatatura ortodoxa si cea protestanta, data de un iudeu trecut prin protestantism si devenit preot ortodox: http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...i-protestante/

A fost aproape un șoc să descopăr ulterior că ceea ce presupuneam dintotdeauna că este adevărat și evident în privința acestei doctrine fundamentale a creștinismului era de fapt fals și neortodox.
În acest scenariu a care poartă numele de „Căderea”, următoarea ipoteză majoră făcută adesea de Bisericile neortodoxe este că moartea a fost rezultatul direct al unei sentințe de osândire pronunțată de Dumnezeu.
Acțiunea și pedeapsa care au urmat sunt concepute ca fiind de natură juridică. În această concepție neortodoxă a Căderii, Dumnezeu nu a avut nici o altă posibilitate decât să declare că Adam și Eva vor muri. Acțiunea punitivă a fost impusă de o necesitate la care Dumnezeu Însuși era obligat.
În contrast cu această doctrină juridică a Căderii, Ortodoxia susține că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Adam că va muri dacă va mânca fructul oprit, a fost o simplă declarație de fapt. Domnul spunea de fapt: „Dacă te îndepărtezi de Mine, singurul izvor al vieții, atunci moartea te va birui”
Ortodoxia a înțeles că această afirmație era un avertisment și nu un act de dreptate retributivă.
Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV) descrie acest scenariu astfel: „Pentru că cei care ascultă cu înțelepciune aceste cuvinte, pot să înțeleagă că Dumnezeu nu a creat nici moartea sufletului, nici moartea trupului. Pentru că la început El nu a poruncit spunând: "Să mori în ziua în care vei mânca", ci "În ziua în care vei mânca, vei muri". Și nici nu a zis, "Întoarce-te în țărână" ci "…te vei întoarce în țărână", anunțând astfel anticipativ și îngăduind libertatea și neînlăturând urmarea nici măcar justificat”.

Sfântul Vasile cel Mare a scris următoarele: „[Viața] este Dumnezeu și lipsirea de viață înseamnă moarte. Așadar, Adam și-a pregătit moartea pentru sine prin îndepărtarea sa de Dumnezeu... Așadar, Dumnezeu nu a creat moartea, ci am adus-o asupra noastră prin scopul nostru viclean. Dar El nici nu a oprit sfârșitul nostru… pentru ca astfel răul să nu devină nemuritor în noi”.

Spre deosebire de această concepție ortodoxă, Conciliul romano-catolic din Trent (1546) a statuat: „Dacă cineva nu mărturisește că primul om, Adam, atunci când a încălcat porunca lui Dumnezeu în Paradis, a pierdut imediat sfințenia și dreptatea în care a fost zidit; și că a suportat, prin ofensa acelei ocoliri a adevărului, urgia și indignarea lui Dumnezeu, și, prin urmare moartea, cu care Dumnezeu îl amenințase mai înainte, și, împreună cu moartea, captivitatea sub puterea celui care de atunci are stăpânirea morții, adică, diavolul, și că întregul Adam, prin acea ofensă a ocolirii adevărului, a fost schimbat, trup și suflet, în mai rău; să fie anatema“.(Primul canon, Ședința a V-a, http://history.hanover.edu/texts/trent/ct05.html).

Cu cât mă gândeam mai mult cu atât înțelegeam că diferența dintre cele două concepții nu a putut fi supraevaluată: concepția non-ortodoxă susținea că moartea este sentința retributivă directă a lui Dumnezeu dată omului fiindcă a încălcat legea Lui, în timp ce concepția ortodoxă susținea că moartea este o condiție auto-impusă care a rezultat din îndepărtarea omului de Dumnezeu, Cel care este izvorul vieții.
Este trist faptul că unii creștini ajung să aibă această concepție despre Treime: Dumnezeu-Tatăl este văzut drept un personaj total inaccesibil specific Vechiului Testament, vechi-de-zile, cu o barbă albă lungă – fioros, dur, răzbunător și lipsit de compătimire. El este Dumnezeul dreptății și al judecății, precum zeul viking Odin care trimite trăsnete asupra oamenilor firavi, fragili, muritori. În contrast cu acesta, Iisus Hristos este considerat drept Mielul lui Dumnezeu, iubitor, plin de compasiune, blând, Care, în calitate de Fiu caută să-L îmblânzească pe Tatăl Său mânios. Duhul Sfânt este acea Persoană ciudată și prin urmare El nu este băgat în seamă.
Spre deosebire de această viziune, învățătura Ortodoxiei despre Cădere este centrată pe starea noastră, sau condiția noastră, în loc să fie axată pe o lege încălcată sau pe mânia îndreptățită a lui Dumnezeu.
În cei optsprezece ani ai mei ca protestant ajunsesem să văd mântuirea ca fiind ființa noastră salvată de la urgia lui Dumnezeu și din iadul pe care El îl crease pentru cei pierduți. Practic, mântuirea nu însemna decât să eviți iadul și să mergi în rai. Acum, ca ortodox, eram învățat că mântuirea înseamnă a fi salvat nu de la urgia lui Dumnezeu, ci din puterea celor trei mari dușmani: păcatul, moartea și diavolul.

Eugen7 31.08.2012 10:51:59

Citat:

În prealabil postat de catalin2 (Post 467559)
O confirmare a acestei deosebiri intre invatatura ortodoxa si cea protestanta, data de un iudeu trecut prin protestantism si devenit preot ortodox: http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...i-protestante/

A fost aproape un șoc să descopăr ulterior că ceea ce presupuneam dintotdeauna că este adevărat și evident în privința acestei doctrine fundamentale a creștinismului era de fapt fals și neortodox.
În acest scenariu a care poartă numele de „Căderea”, următoarea ipoteză majoră făcută adesea de Bisericile neortodoxe este că moartea a fost rezultatul direct al unei sentințe de osândire pronunțată de Dumnezeu.
Acțiunea și pedeapsa care au urmat sunt concepute ca fiind de natură juridică. În această concepție neortodoxă a Căderii, Dumnezeu nu a avut nici o altă posibilitate decât să declare că Adam și Eva vor muri. Acțiunea punitivă a fost impusă de o necesitate la care Dumnezeu Însuși era obligat.
În contrast cu această doctrină juridică a Căderii, Ortodoxia susține că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Adam că va muri dacă va mânca fructul oprit, a fost o simplă declarație de fapt. Domnul spunea de fapt: „Dacă te îndepărtezi de Mine, singurul izvor al vieții, atunci moartea te va birui”
Ortodoxia a înțeles că această afirmație era un avertisment și nu un act de dreptate retributivă.
Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV) descrie acest scenariu astfel: „Pentru că cei care ascultă cu înțelepciune aceste cuvinte, pot să înțeleagă că Dumnezeu nu a creat nici moartea sufletului, nici moartea trupului. Pentru că la început El nu a poruncit spunând: "Să mori în ziua în care vei mânca", ci "În ziua în care vei mânca, vei muri". Și nici nu a zis, "Întoarce-te în țărână" ci "…te vei întoarce în țărână", anunțând astfel anticipativ și îngăduind libertatea și neînlăturând urmarea nici măcar justificat”.

Sfântul Vasile cel Mare a scris următoarele: „[Viața] este Dumnezeu și lipsirea de viață înseamnă moarte. Așadar, Adam și-a pregătit moartea pentru sine prin îndepărtarea sa de Dumnezeu... Așadar, Dumnezeu nu a creat moartea, ci am adus-o asupra noastră prin scopul nostru viclean. Dar El nici nu a oprit sfârșitul nostru… pentru ca astfel răul să nu devină nemuritor în noi”.

Spre deosebire de această concepție ortodoxă, Conciliul romano-catolic din Trent (1546) a statuat: „Dacă cineva nu mărturisește că primul om, Adam, atunci când a încălcat porunca lui Dumnezeu în Paradis, a pierdut imediat sfințenia și dreptatea în care a fost zidit; și că a suportat, prin ofensa acelei ocoliri a adevărului, urgia și indignarea lui Dumnezeu, și, prin urmare moartea, cu care Dumnezeu îl amenințase mai înainte, și, împreună cu moartea, captivitatea sub puterea celui care de atunci are stăpânirea morții, adică, diavolul, și că întregul Adam, prin acea ofensă a ocolirii adevărului, a fost schimbat, trup și suflet, în mai rău; să fie anatema“.(Primul canon, Ședința a V-a, http://history.hanover.edu/texts/trent/ct05.html).

Cu cât mă gândeam mai mult cu atât înțelegeam că diferența dintre cele două concepții nu a putut fi supraevaluată: concepția non-ortodoxă susținea că moartea este sentința retributivă directă a lui Dumnezeu dată omului fiindcă a încălcat legea Lui, în timp ce concepția ortodoxă susținea că moartea este o condiție auto-impusă care a rezultat din îndepărtarea omului de Dumnezeu, Cel care este izvorul vieții.
Este trist faptul că unii creștini ajung să aibă această concepție despre Treime: Dumnezeu-Tatăl este văzut drept un personaj total inaccesibil specific Vechiului Testament, vechi-de-zile, cu o barbă albă lungă – fioros, dur, răzbunător și lipsit de compătimire. El este Dumnezeul dreptății și al judecății, precum zeul viking Odin care trimite trăsnete asupra oamenilor firavi, fragili, muritori. În contrast cu acesta, Iisus Hristos este considerat drept Mielul lui Dumnezeu, iubitor, plin de compasiune, blând, Care, în calitate de Fiu caută să-L îmblânzească pe Tatăl Său mânios. Duhul Sfânt este acea Persoană ciudată și prin urmare El nu este băgat în seamă.
Spre deosebire de această viziune, învățătura Ortodoxiei despre Cădere este centrată pe starea noastră, sau condiția noastră, în loc să fie axată pe o lege încălcată sau pe mânia îndreptățită a lui Dumnezeu.
În cei optsprezece ani ai mei ca protestant ajunsesem să văd mântuirea ca fiind ființa noastră salvată de la urgia lui Dumnezeu și din iadul pe care El îl crease pentru cei pierduți. Practic, mântuirea nu însemna decât să eviți iadul și să mergi în rai. Acum, ca ortodox, eram învățat că mântuirea înseamnă a fi salvat nu de la urgia lui Dumnezeu, ci din puterea celor trei mari dușmani: păcatul, moartea și diavolul.

Aseriune inechivoca. Multumim.

Sper ca atat fratii ortodocsi cat si colegii romano-catolici, protestanti si neoprotestanti sa inteleaga aceste aspecte fundamentale ale crestinismului (cu implicatii profunde atat in in teologie cat si in teopraxie si teognosie), intrucat intelegerea sensului mantuirii este deosebit de importanta, deoarece acest sens dat mantuirii este una din cauzele fundamentale ale prapastiei mari intre teologia ortodoxa si celelate invataturi crestine...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Eugen7 11.09.2012 13:42:44

Pr. Prof. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)

Sensul tamaduitor al manutirii si al judecatii specific ortodoxiei (in opozitie cu cel juridic, specific invataturii romano-catolice precum si celei protestante si neoprotestante).

"Pr. Prof. C-tin Coman: In limbajul Sfântului Evanghelist Ioan lucrurile sunt foarte clare. Se pornește de la afirmația din Evanghelia de astăzi, că Fiul omului nu a venit să judece lumea, ci ca să o mântuiască, atrăgându-ne atenția ca nu cumva să ne raportăm la Dumnezeu și la Fiul lui Dumnezeu, la Evanghelie și la Biserica Sa, ca la o instanță care stă la pândă, așa cum ne pândesc polițiștii noștri, când depășim viteza sau când greșim în vreun alt fel. Nu! Dumnezeu nu vânează greșelile noastre! Dumnezeu stă și vânează întoarcerea noastră. Întoarce spatele de la greșelile și de la păcatele noastre și așteaptă întoarcerea noastră cu fața spre El, ca să reverse asupra noastră harul Său, mila Sa, bunătatea Sa! Cu adevărat, Fiul Omului a venit să ne izbăvească, nu să ne pedepsească. Din păcate, crezându-se că amenințările și înfricoșările disciplinează și cumințesc pe oameni, acestea sunt folosite uneori excesiv de mult de către predicatori. Este o deviere de la adevărul Evangheliei.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune că Hristos va judeca lumea pentru că Tatăl I-a încredințat judecata lumii:

„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.” (Ioan 5, 22).

Dar judecata Lui nu va fi ca judecata omenească. Judecata va coincide cu dezbrăcarea lumii de materialitatea în spatele cărei se ascund oamenii, de opacitatea în spatele căreia zămislim, săvârșim și înregistrăm nestingheriți răul. Va fi o transparență totală, o dezgolire totală a tuturor, concomitentă cu revelația completă a adevărului lumii și al lui Dumnezeu. Va fi ceva echivalent cu afișarea la vedere a gândurilor noastre cele mai ascunse. Faceți un exercițiu de imaginație! Ce ar însemna pentru oricare dintre noi să se producă, la un moment dat, în public, această developare totală a gândurilor și sentimentelor noastre ascunse, intime! Mă întreb dacă am putea suporta scena aceea?!
[...]
Judecata ce înseamnă, de fapt? Înseamnă confruntarea noastră cu adevărul deplin, cu adevărul privind existența noastră. Ne spune acest lucru foarte clar Mântuitorul Hristos:

„Cine Mă nesocotește pe Mine și nu primește cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-a spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi”. (Ioan 12,48).

Va cădea vălul de pe ochii noștri, de pe minte și mai ales de pe inima noastră și vom înțelege desăvârșit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim. Va fi o judecată ființială, ontologică. Să ne închipuim dezamăgirea, rușinea, tristețea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit. Orice confruntare cu adevărul este o judecată. Cel mai îngrozitor lucru va fi demascarea totală a ipocriziei în care am trăit, faptul că am trăit luptându-ne continuu să ne ascundem adevăratul nostru chip și să amăgim lumea din jur și chiar pe noi înșine cu o imagine falsă.

Hristos va judeca lumea pentru că El este plinătatea existenței, inclusiv a existenței omenești. Confruntarea cu Hristos este în sine judecata. Sfântul Apostol Pavel ne spune că Sfinții vor judeca lumea (I Cor. 6, 2). Cum vor judeca Sfinții lumea? Prin simpla confruntare a lumii cu ei! Dacă eu mă întâlnesc cu un om bun și simt în el bunătatea, în clipa aceea sunt supus unei judecăți, care-mi semnalează lipsa bunătății și existența răutății din mine. Lumea este supusă perpetuu judecății prin confruntare cu prezența lui Hristos și a Bisericii. Vă reamintesc jena pe care o simt adulții la întâlnirea cu simbolurile prezenței lui Dumnezeu. Noi, preoții, simțim aceeași judecată în fața Sfintei Mese. În măsura în care avem o conștiință trează, uneori am fugi cât mai departe, dacă am putea, din cauza procesului de conștiință care se declanșează în noi odată cu apropierea de Sfântul Altar și de Dumnezeiasca Euharistie. Într-una din rugăciunile pe care le rostim înainte de Sfânta Impărtășanie, chiar mărturisim lucrul acesta, asimilând momentul cu cel al înfricoșătoarei judecăți finale:

„Precum voi sta înaintea înfricoșătorului și nefățarnicului Tău scaun de judecată, Hristoase Durnnezeule, primind întrebare și dând răspuns de relele ce am făcut, așa și astăzi, mai înainte de a sosi ziua osândirii mele, stând la Sfântul Tău Altar, înaintea Ta și înaintea înfricoșătorilor și sfinților Tăi îngeri, fiind înduplecat de mărturia cugetului, pun înainte faptele mele cele rele și fărădelegile, dându-le pe față și vădindu-le” [Rugăciunea a patra înainte de Sfânta Împărtășanie, a Sfântului Simeon Metafrastul, n.ed.].

Când merg și-mi îmbrățișez tatăl sau mama, pe soția mea, sau copilul, și cumva am greșit față de ei cu ceva, i-am trădat prin acte de infidelitate sau prin minciuni, se consumă atunci în mine un act de judecată! Dacă mai sunt viu sufletește, dacă în mine mai pulsează ceva viață, atunci voi fi judecat de propria mea conștiință! Dacă, însă, sunt deja un impostor sau un împietrit, nu mai simt judecata. Acum judecata aceasta este suportabilă, pentru că ne putem ascunde, uneori chiar de propria noastră conștiință, iar, alteori, ne putem justifica cele mai condamnabile atitudini și fapte. Judecata este cel mai fidel indicator al trezviei propriei conștiințe.

Judecata este momentul întâlnirii cu Dumnezeu față către față! Cei care au crezut în El și au viețuit consecvent acestei credințe nu vor mai fi judecați. Ne asigură Hristos însuși:

„Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață.” (Ioan 5, 24).

Lucrul acesta este repetat de multe ori în Evanghelia după Ioan:

„Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 3,18).

Aceasta este judecata lui Dumnezeu! Mesajul Dumnezeieștilor Evanghelii, pe care Biserica îl transmite peste veacuri, nu este unul de amenințare, cum lasă uneori să se înțeleagă chiar și unii slujitori ai Bisericii! Înțelepciunea omenească, mintea strâmtă a oamenilor a generat o pedagogie bazată pe sancțiune, pozitivă, ca răsplată pentru cei buni, și negativă, ca pedeapsă pentru cei răi. Pedagogia dumnezeiască este radical diferită. Este pedagogia iubirii desăvârșite. Cine iubește nu cere nimic celuilalt, ci face El totul, oferă totul. Evanghelia de astăzi consemnează și cea mai tulburătoare declarație de dragoste făcută de Dumnezeu oamenilor:

„Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Sau Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3,16).

Singurul lucru care rămâne de făcut este ca omul să primească dragostea lui Dumnezeu și să-I răspundă!"

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hiristos.


Ora este GMT +3. Ora este acum 03:34:36.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.