![]() |
Citat:
|
Citat:
Au ei niste motive.. |
Citat:
Citat (Sf. Ioan despre Hristos cu referire la Sf. Petru în relație cu ceilalți apostoli): "pentru aceasta îi încredințează lui grija conducerii fraților săi" și iarăși: "ci zice: dacă Mă iubești primește conducerea fraților mei" |
Citat:
|
Citat:
Nu mi-ați răspuns. Este evident de ce..... |
Citat:
|
Citat:
"Petru a fost considerat intaiul intre apostoli, la vremea aceea, doar pentru ca era cel mai in varsta dintre ei." Vedeți deci că discuția era despre primatul petrin, nu neapărat despre cel papal. Veți recunoaște însă, fără îndoială, că Sf. Ioan a susținut fără echivoc această idee a primatului sau oficiului petrin, atunci când a arătat că Sfântului Petru "i s-a încredințat conducerea fraților săi". Mai departe, despre de ce un astfel de oficiu ar fi fost întemeiat de Hristos cu scopul de a dispărea după prima generație, este o altă discuție. |
Trimiterea este la o intreaga discutie unde am intrevazut argumente care nu neaparat justifica acest punct de vedere.
Din pacate nu am timp sa urmaresc cu atentie toate argumentele. A intemeiat o institutie? Am ajuns de la "primatul petrin" deja la un "oficiu", o "institutie"? Si asta tot pe barba bietului Sf. Ioan Gura de Aur? |
Citat:
De exemplu: "Luați Duh Sfânt - câtora le veți ierta păcatele...." - iată cum, în câteva cuvinte, Mântuitorul a instituit sacramentul spovedaniei. Nu aveți nicio problemă în a crede că urmașii celor cărora li s-au spus cele de mai sus au și ei puterea de a administra acest sacrament, nu-i așa ? Atunci, de ce vă îndoiți că urmașul celui căruia i s-a spus: "Paște oițele mele", s-ar bucura de aceleași prerogative ? În fine, discuția era despre interpretarea Sf. Ioan Hrisostomul. Dacă doriți, puteți interpreta la rândul dumneavoastră interpretarea sfântului. Poate că atunci când a spus "i-a încredințat conducerea fraților săi", se referea la conducerea contabilității Bisericii nou înființate. Sau la conducerea corului. Sau altceva. |
Citat:
Si pentru ca au facut multe abuzuri in numele ei. Si pentru ca suficienti de multi papi au fost mult sub aceasta pretinsa demnitate. Citat:
Am scris mai sus exact ce cred. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 07:30:50. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.