Pocainta ne impiedica sa mai pacatuim .

Eu am redat ce spunea acel parinte, pentru ca fusese intrebat in cat timp se poate ierta un pacat. Acum nu-mi mai amintesc exact cate zile erau, am retinut ca trei, e vorba de durata minima, ca maxima poate fi oricat. Bineinteles, era vorba de pocainta cu lacrimi, nu mai gasesc link-ul acum.

În prealabil postat de Florin-Ionut http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Și atunci de ce totuși te apropii de Hristos dacă te-ai spovedit sîmbătă și clar că pînă duminică ai comis cel puțin un păcat mititel care, iată, nu e spovedit înainte?

Anita, aș aprecia dacă îmi răspunzi sincer la întrebarea de mai sus.

Tocmai că acele păcate neștiute sua uitate sînt iertate prin Spovedanie și Împărtășanie. Doar nu le-ai omis intenționat.

Dacă el spune așa, atunci fă ascultare.

Am dat mai sus citate din Sfînta Tradiție și din NT conform cărora păcatele se iartă prin pocăința în particular, rugîndu-ne cu credință să fim iertați. Dacă spui psalmul 50 sau 142 sau alte rugăciuni și nu crezi că într-adevăr Dumnezeu te iartă pentru că tu ceri asta cu părere de rău pentru păcatele comise, atunci îmi pare rău... pierzi vremea.

Completînd ce am scris mai sus, Liturghia e alcătuită astfel încît înainte de momentul euharistic, biserica se roagă de cîteva ori pentru iertarea păcatelor noastre și cine e atent și participă la rugăciune activ primește iertare. Dar trebuie să creadă asta! Apoi mai este și Rugăciunea Domnească rostită exact înainte de a se da Împărtășania. Nu mai zic de Utrenia cu psalmii ei minunați care mie îmi plac foarte mult, cu rugăciunile de pocăință, la care bine ar fi să fim prezenți dacă timpul ne permite!

Există canoanele apostolice care spun clar că trebuie să ne împărtășim de fiecare dată. Chiar și părinții moderni de genul Cleopa ne invită cel puțin o dată la cîteva săptămîni - nu mai rețin exact dacă trei sau cîte.

Caz particular, iar probabil că nu îi cunoști sufletul și viața în detalii.

Nu e un motiv să te sperii de Împărătșanie. Petru a păcătuit mult mai grav, din moment ce după ce a văzut și a știut că acolo cu ei e Fiul Lui Dumnezeu (dovedit pe Muntele Taborului, deci în cazul lui nu mai e vorba de credință) și după ce s-a și împărtășit, iată că a căzut urît de tot. Dar a îndrăznit și a fost iertat, spre deosebire de Iuda care s-a descurajat în loc să ceară iertare și să se mîntuiască.

Tocmai acesta e scopul pentru care sîntem invitați la Liturghie, să ne împărtășim cu Hristos și cu Biserica. Fără asta, Liturghia rămîne o simplă rugăciune publică și atît.

Cătălin,

Cred că îmi amintesc povestirea cu pricina. Ar fi bine să o cauți ca să nu mai vorbim pe de rost, să vedem ce păcat a comis personajul ca să înșelegem de ce abia după 3 zile a primit iertarea.

Te-am întrebat ceva mai sus și aș fi bucuros să văd răspunsul tău, vizavi de rugăciunea particulară pentru iertare făcută cu credință.

Alin,

Exemplul ei este model pentru cei care viețuiesc în lume? Să ne retragem în pădure singuri să ne pocăim sau să nu ne împărtășim cu zecile de ani pentru că așa a făcut ea?

Am reținut că Sfînta, înainte de a merge în pustie, s-a împărtășit și abia după aceea s-a retras schimbîndu-și complet viața. Trebuie să caut.

EDIT: pentru tine de la Pruteanu citire:

Ceea ce vedem uimitor în viaţa ei nu este neîmpărtăşirea de‑a lungul câtorva zeci de ani (chiar dacă unii îşi găsesc în această scriere hagiografică un argument în sprijinul propriei ignoranţe), ci faptul că înainte de a merge în pustie, când abia făcuse făgăduinţă de pocăinţă Maicii Domnului[5], dar nu împlinise nici cea mai mică parte a canonului ce‑l „merita” pentru păcatul desfrânării, ea s‑a împărtăşit cu Sfintele Taine în biserica Înaintemergătorului de lângă Iordan şi abia după aceea a mers în pustie să se pocăiască[6]. Deci Sfânta Maria nu a neglijat în nici un fel lucrarea iertătoare şi sfinţitoare a Sfintelor Taine. Mai mult decât atât, ea a fost convinsă că fără Hristos nu poate face nimic (Ioan 15:5) şi de aceea nici nu şi‑a conceput pocăinţa fără lucrarea tainică a lui Hristos prin Sfintele Taine. Vedem deci că aşa‑zisul „argument” în favoarea unei împărtăşiri mai rare nu este valabil. Cazul Sfintei Maria Egipteanca este în mod clar unul special şi aproape unic, chiar dacă mai există şi alţi sfinţi care s‑au împărtăşit rar.

Te inseli aici. Il cunosc personal pe Par. Petru . Am vazut ca foarte multi citesc pe sarite, ceva de aici , ceva de acolo, si trag concluzii.
Citatele de mai sus legat de casatorie sunt scoase din context si astfel i se dau alte intelesuri.

Anita
In primul rand vreau sa iti spun ca Impartasania este ca un medicament. Si aceasta ti-o spun pentru ca sunt incredintata de asta nu pentru ca am citit.
Impartasania vine sa vindece sufletul pacatos si este medicamentul salvator.

In al doilea rand noi oamenii suntem atat de pacatosi incat daca ar fi sa tinem cont de asta nu am fi vrednici de impartasanie niciodata. Acum te spovedesti si in secunda urmatoare pacatuiesti cu gandul. Pacatele cu gandul sunt atat de multe incat putini dintre noi stiu sa le trieze, sa discearna si sa se fereasca de ele. Ba mai mult, multe nici nu sunt sesizate. Trec neobservate. Nu degeaba ne invata Sfintii nostri sa tinem paza mintii. insa stim noi sa tinem paza mintii? Astfel , cine are nevoie de Sf. Impartasanie? Nu pacatosul, spre vindecare si indreptare? Sau crezi ca dupa spovedanie devenim curati? sfanti? si ne putem apropia de Impartasanie, ca Sfintii?

despre evlavia pentru Sf. Impartasanie.
daca am avea credinta cu adevarat atunci am stii ca Sf. Impartasanie este trupul si Sangele Domnului , in orice clipa , in orice moment al vietii noastre si ar fi imposibil sa pierzi evlavia. Evlavia o pierzi cand pierzi credinta.

Noi stim toate astea ,dar trebuie sa fim constienti ca nu suntem ca primii crestini ,cei din primele secole cand pocainta era mult mai mare si pacate mai putine.
Monahul Pruteanu sa nu compare preotii care se impartasesc saptamanal cu mirenii.
De unde stiu eu ca preotii nu s-au spovedit inainte sau au o viata imbunatatita.

Constiinta pentru ce exista? Ma apropii de Hristos daca ma simt vrednica cat de cat pentru a ma impartasi .
Am parere de rau ,dar prefer sa ma impartasesc cu binecuvantare ,adica dezlegare. Daca cer binecuvantare pt a pleca in o calatorie sau altceva mai marunt ,cu atat mai mult pentru a primi sfintele daruri e necesar.
Parintele Cleopa spune ca nu e necesar sa ne impartasim prea des pt ca ne impartasim in chip nevazut la Liturghie cand spune preotul :"Harul Domnului nostru Iisus Hristos ,dragostea lui Dumnezeu Tatal si Imparatsirea sf.Duh sa fie cu voi ,cu toti "

Eu sunt de parere sa nu mai exprimi aceste pareri legate de sf.Impartasanie ,fiecare are duhovnic si tocmai de aceea ,trebuie sa faca ce spune duhovnicul
Iar legat de acea persoana care se impartasea des in Post ,pot sa iti spun ca nu am vazut rezultate pt ca inca sta prost la un capitol legat de viata duhovniceasca ,dar nu vreau sa discut aici acest aspect ,nu este cazul.
Sf.Petru pentru ca mi l-ai dat exemplu a cazut ,dar nu a persistat in pacat.
Iar exemplul cu Maria Egipteanca e o exceptie ,nu poate fi o regula
Monahul Pruteanu vine cu argumente luate din traditie si vietile sfintilor dar nu le aplica la vremurile pe care le traim.

In ton cu topicul :1:

http://acvila30.ro/ne-putem-impartas...ilenare-ca-da/