Sfaturile astea sunt destul de generale si destul de stiute,fiecare stie ca trebuie sa se roage din Psaltire,acatiste etc,sa faca metanii. Insa de exemplu v-ati gandit la o anumita asceza a trupului si poate si a simturilor,nu credeti ca astea sunt temelia de inceput ?!

Nu stiu daca il pierdem ,dar sigur il primejduim.Viata aceasta este o cruce,un loc al suferintelor si al durerii,nu un loc de petrecere. Tu stii ca te asteapta moartea si dansezi sarba? Daca nu ramai concentrat pe drumul mantuirii,risti sa te pierzi..

Pare cam sumbră viziunea pe care o ai în privința vieții creștine („loc al suferinței și al durerii”). Este adevărat că avem de purtat cruce, dar de la învierea lui Hristos și crucea noastră este unită cu Învierea. Și biruind durerea cu Hristos, bucuria noastră este mai presus de orice bucurie din lume. Este adevărat că ea vine după lepădarea păcatului, singurul care ne ține în moarte, dar păcatul nu ne mai poate împovăra așa de tare, puterea lui asupra noastră nu mai este covârșitoare, căci l-a biruit Hristos; și l-a biruit și în noi, căci în El ne-am îmbrăcat la botez.

Deci asceza (postul) este necesară și trebuie să ne însoțească toată viața; dar este luminoasă, plină de bucurie. O bucurie a Învierii, care este cu totul altceva decât bucuria pe care o are omul jucând o sârbă.

Oricum ,nu ne putem bucura de Inviere jucand o sarba. Cine nu stie ca pentru a ajunge la Inviere trebuie sa treci prin Golgota,nu sa joci si sa canti...

Sunt stiute ,dar le indepliniti ?
Nu e usor , mai ales daca ai servici si obligatii in familie.
Asceza fara iubire nu are nici o valoare ,stiti ce scrie Apostolul :"si daca mi-as da trupul sa fie ars si dragoste nu am ,nimic nu sunt "
Dragostea vine in urma rugaciunilor ,a participarii la slujbe ,a ajutarii celor in nevoi ,daca nu o aveti.
E adevarat ca sfintii isi rastigneau patimile si poftele cu post aspru ,dar ei erau iubitori de Dumnezeu ,erau smeriti ,pe cand noi in lume ,mai ales daca nu am fost crescuti in credinta nu putem fi asemeni lor ,cel putin o parte din noi.

In Rai sunt mai multe locuri, fiecare va avea slava in functie de faptele pe care le-a facut. Dar ne putem mantui si fara sa fim ca sfintii, doar oameni obisnuiti, care fac ce fac si alti credinciosi: isi duc crucea, nu deznadajduiesc, se spovedesc, fac milostenie, etc. De aceea preotul cand e cineva pe moarte alearga sa il impartaseasca, preotul ne spunea ca inainte credinciosii se rugau sa nu aiba o moarte fulgeratoare, ca sa aiba timp sa se spovedeasca si impartaseasca inainte sa moara.

Intradevar,lupta cu patimile nu e pentru cei din lume,noi trebuie doar sa ne rugam cat putem,sa facem milostenie cat putem,sa mergem la Biserica duminica,si sa postim in posturi.

Nimic mai mult oare? Dragostea pentru Dumnezeu nu presupune si mai multa jertfa?

De acord, Cătălin, dar aș vrea să completez:
Este important să nu fim niciodată mulțumiți cu starea mediocră în care ne aflăm; să nu ne culcăm pe o ureche împlinind parțial poruncile Domnului, pentru că, după cum scrie la Apocalipsă, pe cei căldicei „îi scuipă afară”. Iar împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila (silindu-ne) sau cu asalt. Este o luptă ce nu are final până murim. Trebuie mereu să dorim să creștem, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să ne sfințim.

Părinții avertizează în multe feluri: Cui i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă. Calea creștină este urcuș continuu, nu mers pe loc drept; cere efort și o încordare permanentă a duhului.

Părintele Cleopa spunea că vor fi mântuiți, într-adevăr, nu doar cei desăvârșiți, ci toți cei care vor fi aflați pe Cale, cei care vor fi găsiți luptându-se cu păcatul.

Suntem oameni obisnuiti,stim asta deja,deci sa ramanem oameni obisnuiti pana la capat,si sa stam la mila lui Dumnezeu,poate ne va ierta de pacate...

Singurul care ne mantuieste este Dumnezeu. Nu obtinem iertarea pacatelor si viata vesnica prin faptele personale. In caz contrar, jertfa lui Hristos pe Cruce ar fi de prisos.

Prin aceasta afirmatie, nu intentionez in nici un caz sa confirm doctrina Sola Fide. Faptele au importanta lor in cadrul urcusului duhovnicesc, dar acestea trebuie privite drept un dar al lui Dumnezeu, nicidecum ca o indreptatire pentru accederea in Imparatia Cerurilor.