Eu totusi nu va inteleg.

De cand ati observat voi aceste modificari?
Exista de zeci de ani cartile cu cantari religioase in care in axioane si alte cantari se foloseste cuvantul "Marire". Voi le stiti?
Tatal Nostru si Crezul le stiu tot de multe zeci de ani cu termenul de "marire".

Nu cumva este chiar invers si pe alocuri s-a inlcuit cu "slava"?

Si de ce este gresit?
A preamari pe Dumnezeu nu inseamna si a-L slavi? Nu este acelasi lucru?

Unde vedeti voi diferenta si ce nu va convine?
Unde (in ce scrieri) scrie exact ce termeni trebuie sa folosim si cum este corect.

De ce nu va intrebati preotii in aceasta problema? Aveti multi acolo langa voi.
Si pe urma sa veniti si sa ne lamuriti si pe noi...

Adica sa spuneti ca Liturghierul folosit de atata amar de vreme este incorect?
Asta n-am mai auzit!

Iertati-ma dar este o porcarie ce se scrie pe acest fir. Mai ales ca nu verifica nimeni de specialitate.

Ovidiu,
Ai vreo dovada pentru acele afirmatii? Par citate d eundeva. Doar pentru ca noi romanii ne-am obisnuit cu "slava", nu inseamna ca...suna mai solemn ("teofor"? de unde? cum? explica-ne mecanismul) si deci e mai presus de "marire" sau "glorie". Totusi, nu catolicii au inventat limba latina sau cuvintele "marire" si "glorie"... Si nici Contrareforma sau Unia nu le-a au adus in vocabular. Latinomania, la fel de penibila ca si slavomania, da, a fost impusa prin propaganda scolii ardelene si baionetele austriece. Redemptor are mare dreptate.
Iti amintesc de evlavia pe care Cuviosul Boca o avea la marele misionar care a fost Wulfila. Stiau Sf. Francisc sau Wulfila slavona? Sau Sf. Patrick? Sf. Columba? Sf. Benedict?
Stiu ca, probabil psihologic (prof. Ioan Cezar stie mai bine; il rog ca acest aspect sa fie lamurit de dinsul), "slava" se simte, suna mai impresionant. Dar..sunt doar cuvinte; Cuvintul din Cer e mai presus de amaritele noastre cuvinte.

Eu am auzit ambele variante; si slava si marire, chiar in aceeasi biserica, la slujbe facute de doi preoti (unul foloseste cuvantul "slava" iar celalalt cuvantul "marire); pana la urma chiar nu e o diferenta intre cele doua cuvinte; ne referim la exact acelasi lucru.

Ca "slava" pare ca suna mai impresionant fata de "marire" nu cred ca are vreo importanta, atata timp cat ne rugam din suflet...

Ai mare dreptate, Corinusha. Doar din motive de subiectivism istoric si gasca ecleziala, precum si sonoritatea mai solemna a cuvintului "slava", ni se pare ca ar fi cica "teofor" (alt grecism; cind va curata rtodoxia de grecisme, slavonisme si latinsime, deopotriva?! chiar nu putem vorbi simplu in limbile nationale, fiecare dupa limba si semintia sa?).

Din păcate, Theo, nu sunt lămurit cu chestiunea asta - psihologic vorbind. Pe de altă parte, însă, mie tocmai "mărire" mi se pare că ar avea impact psihologic mai direct, mai legat de nevoia oamenilor de a avea putere şi, din acest motiv psihologic (dar şi teologic ori duhovnicesc) s-ar putea să se împingă înainte, chiar mai mult decât ni s-ar părea bine, cuvântul mărire. Adică pe această cale oamenii să o lase mai moale cu mărirea şi puterea lor şi să o acorde conştient şi voluntar Cui I se cuvine: lui Dumnezeu.

Mie mi-au plăcut lămuririle culese de Ovidiu din diverse surse teologice. Rămân la opinia că ambii termeni au locul şi rostul lor şi că riscăm să aluncecăm spre o falsă dispută, deja.
Oare nu voim mai degrabă să gândim complementar, să discriminăm cu fineţe situaţiile şi să folosim termenul potrivit în contextul potrivit, adecvat sentimentului şi gândului trăit?
E o mare poftă de contrarietate pe aici, o mare disponibilitate de a pune radical în opoziţie "binele" şi "răul", de a demoniza respectiv a îndumnezei cu toptanul, la iuţeală. În realitate lucrurile sunt mult mai nuanţate, dar pentru accesul la nuanţe e nevoie mai întâi de îndeplinirea unor condiţii... Una fiind de a nu confunda lumea creată cu Creatorul şi totodată de a sesiza unitatea în diversitate.

P.S. Spuneai ceva de folosirea doar a termenilor româneşti, de renunţarea la grecisme, latinisme şi slavonisme. Hîm... :) Mă amuză că sunt silit să te întreb: crezi că există o "limbă română pură"? Cum oare s-a format limba română şi din ce amestecuri e compusă?...
Daţi-mi un cuvânt "românesc" şi o să vă arăt rădăcinile lui latine, dacice, slave, greceşti, turceşti, germane, franţuzeşti etc. Nu există cuvinte "româneşti" pure, ci doar morfologii născute istoric în amestecul de rase, limbi, culturi şi popoare care curge atât prin timpul frământatei noastre istorii cât şi prin sângele nostru. Şi toate aceste amestecuri camuflate se numesc român şi românesc. Puritanismul, iată, ne joacă iarăşi feste...

Cu drag...

Si in limba latina cum se spune "slava"? Sau in limba engleza,franceza,spaniola etc. Intreb ptr. ca stiti ca Apusul a fost Ortodox, iar in prezent mai sunt cateva Biserici Ortodoxe si in Apus, si ma intrebam ce folosesc ei ptr. slava. Nu toate limbile au acest cuvant.

gloria (latină) s™i derivatele lui în celelalte limbi: glory, gloire, gloria.

Ecumenistule!

In alte limbi se spune asa:

Germana - Lob, Ehre (lauda, respect)
Ei spun: wir loben Gott, sau Lob Jesu

Engleza - praise
Rusa - Slava (Slava Bog)

Glory este altceva
We praise God -si nu- we glory God.

In franceza nu stiu cum se spune.

Oare cum spun grecii?