Citeam undeva ca sunt 3 trepte:faptuirea ,contemplarea si ratiunea
Prima treapta ar fi faptuirea . Aici ar trebui sa ne intorcerm mereu,la fapte , caci intelegerea rationala corecta a lui Dumnezeu e data la putini oameni.Si chiar daca am intelege bine dogmele lui Dumnezeu , fara faptuire, tot nu ne ar ajuta la nimic .
O interpretare gresita se mai corecteaza, dar o apucatura rea, e mult mai greu de corectat.
Marii teologi au fost si mari traitori, si au stiut in primul rand sa isi invinga patima proprie, ca apoi sa poata vorbi in curatenie despre Dumnezeu

"In primul rand sa-si invinga patima proprie..."

Cum poti invinge ceva daca nu-i cunosti cauza profunda?

Daca nu se cunoaste cauza, recurenta patimii este inevitabila.

Doar cand se cunoaste cu claritate cauza si cand aceasta este neutralizata cu antidotul corespunzator avem cu adevarat despatimire. Curatenie.

Şi după ce ai făcut curăţenie...?

Nu mai este nici un "dupa" si nici "inainte" - caci omul vechi moare.

Iar omul vesnic, in adancul sau, este fara miscare.

Desi stralucitor la aratare, limpede si linistit inlauntru.

Asta în schemele teoretice orientale.

Dacă vorbim de realitate, Hristos e de altă părere:

"Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.
Şi, venind, o află măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi." (Luca 11: 24-26)

În spiritualitatea creştină, patimile sunt ale omului, dar la întreţinerea şi consolidarea lor trudesc draci specializaţi care "locuiesc" persoana în moduri diferite, după specificul fiecărei boli duhovniceşti în parte.

Asceza negativă, recomandată şi practicată de majoritatea religiilor, nu doar că nu rezolvă problema patimii, dar face loc unei pleiade de patimi şi mai rele dacă "anihilarea" nu e urmată îndeaproape de însănătoşirea virtuţii bolnave, adică a patimii.

De aceea asceza negativă în momentul când anihilează presupusa cauză a patimii, distruge de fapt şi virtutea care ar trebui recuperată. Casa sufletului rămâne aparent curată şi împodobită, dar goală, numai bună să ofere locuinţă unei legiuni de draci încă şi mai competenţi în contaminarea malefică a altor virtuţi imature şi în degradarea acestora în patimi.

Asceza creştină autentică transfigurează nu anihilează, vindecă fiinţa nu o amputează, salvează (mântuie) nu distruge, nu este doar rezultatul lucrării solitare a individului cu sine, ci o lucrare a Duhului Sfânt în sinergie cu libertatea persoanei care "îşi vine în fire".

"asceza negativa"... fara a se specifica ce este (un anumit tip de promovare a propriilor valori prin contrast fabricat, schema de etichetare "rau" - "bun") bineinteles in contrapunere cu "asceza pozitiva".

------

Intradevar, patimile se trateaza felurit, atunci cand situatia o impune.
Cele mai la indemana sunt cele contrare patimii. Nu este dificil de inteles, chiar daca greu de realizat.

Patimile sunt felurite - insa toate au aceeasi cauza.

Aceasta cauza unica este, intradevar, dificil de inteles si mai dificil de eradicat.

Cand radacina este taiata toate ramurile patimilor se usuca.

Depinde cu ce se taie, lama tocita sau secure bine ascutita.

Poţi să-i spui asceză anihilantă, în opoziţie cu asceza transfiguratoare, nu mă deranjează....important e să-ţi dai seama cam despre ce-i vorba.

Hai să-ţi dau o veste bună: copacul poate fi salvat, nu trebuie distrus, este doar grav bolnav, nicidecum rău în sine.

Dar eşti liber să crezi ce pofteşti, desigur...