Atitudinea mea este sa caut pareri avizate de pe situri avizate. Cand vreau sa caut o opinie medicala, merg pe situri de medicina si nu de popularizare a stiintei, revista As sau lucruri asemanatoare. Similar, cand vreau sa stiu ce spune Biserica mea intr-o privinta sau alta, caut situri catolice.

Ca, de exemplu: https://www.ewtn.com/expert/answers/pets_in_heaven.htm


Totusi, mirat de linkurile date de dv si de ideea ca Sfantul Parinte ar putea sustine, fie si intr-o conversatie privata pastorala cu un copil, o idee pe care Biserica niciodata nu a invatat-o, am mers un pic pe firul acestei stiri fabricate si am gasit si o explicatie: http://www.9news.com/story/news/nati...ents/20359491/

De reflectat la seriozitatea presei, mai mereu avida de senzatii. Niciodata, dar niciodata nu va luati dupa ce cititi in ziare sau vedeti la posturi de televiziune care se copiaza unele pe altele. Mai ales in ceea ce priveste Biserica. Atitudinea mea este de a cauta surse demne de incredere. Si, in cele ce tin de credinta, sursele demne de incredere sunt cele ale Bisericii, nu cele ale lumii...

In speranta ca lucrurile sunt, acum, mai lamurite, raman al dv,
M.D.

Impotant e ca nu a murit suparat pe dvs...daca ziceti ca v-a asteptat sa veniti de la serviciu...
Cea mica ii este urat sinagura, probabil, si oricum caiinii se mai trezesc noaptea si latra, mai aud ei pe afara una-alta...e drept, se spune ca ar simti si chestii care nu sunt din lumea asta, dar...astea sunt legende, desigur.
Nu vreau neaparat sa spun ca daca moare un animal suparat, nedreptatit, vine spiritul lui si se razbuna, ca ar fi o aberatie, insa o eventuala nedreptate de acest gen ( animale chinuite, sau neglijate de catre oameni) nu cred ca ii place prea mult lui Dumnezeu, si nici ca ramane ne-rasplatita, in timp...in schimb, pentu o fapta buna, pentu ajutorarea unor fapturi ale lui Dumnezeu, ne putem alege cu niste ocrotitori!

Multumesc pt explicatii si scuzati replica mea in raspar!
Se pare ca am fost in toane proaste!

Imi pare nespus de rau pentru catelusul dumneavoastra. Stiu ce inseamna o astfel de pierdere. Imi amintesc ca, pentru prima si ultima data, bunicul meu, un om de un calm desavarsit, m-a dojenit extrem de aspru in momentul in care deplangeam faptul ca, sub ochii mei, trecuse o masina peste catelus si am spus, sughitand, printre lacrimi, ca as fi preferat mai degraba sa ma calce pe mine acea masina.
Motivul pentru care facusem acea afirmatie era unul pueril si evident. Il iubeam mult dar, mai presus de asta, in micul meu univers, eu eram responsabil pentru soarta acestuia. El era ...copilul meu. M-am simtit tradat de mine insumi pentru faptul ca nu am putut avea grija de el asa cum se cuvine. Am pierdut increderea in mine si am primit o lectie asupra asupra careia aveam sa reflectez ani buni.

Desi am avut de invatat din acesta situatie, am gasit inca de la acea vreme ca fiind odios si revoltator gandul ca acel catel avea sa moara sau sa sufere, ca parte dintr-un plan maret, de pe urma caruia eu sa beneficiez, asa cum incerca bunicul meu sa imi prezinte situatia. In definitiv, imi ziceam, eu eram cel care avea pacate, nu catelul. Si exact asta il intrebam obsesiv pe bunicul meu, fara sa primesc niciun raspuns: "cu ce a gresit catelul asta?!". A fost unul dintre momentele in care m-am rupt de mine insumi, ca sa spun asa. ...Un moment in care am gasit scarboasa ideea ca in acea clipa eu eram in centrul universului si un animal nevinovat trebuie sa moara/sufere din cauza mea, ca sa primesc eu o lectie. Am simtit ca eu eram cel care l-a ucis, de doua ori. O data prin neglijenta, a doua oara prin simpla existenta. ...De aceea am dorit ca eu sa fi fost in locul lui si nu invers. Iar cuvintele bunicului meu nu erau deloc linistitoare. Faptul ca acel catel e "doar un animal" iar eu sunt un om, superior acestuia nu ma maguleau si consolau catusi de putin. Dimpotriva!

In acele vremuri cateii in apartament erau la ordinea zilei. Un numar foarte mic dintre acestia ajungea la maturitate. Rar vedeam catei cu blana alba, ca sa zic asa, iar acestia erau cunoscuti in tot cartierul pt. ca ii numaram pe degete. De asemenea, stapanii acestora aveau parte de un respect deosebit din partea celorlalti, din motive lese de inteles.

Ati avut grija de acel catel vreme de 15 ani si pentru asta va asigur de respectul meu. Este foarte greu sa ofer consolare din pozitia unui ateu, pentru ca nu doresc sa va spun lucruri in care nu cred (sa va mint), de dragul de a va face sa va simtiti mai bine. Nu cred ca Miki alearga pe pajisti minunate, fugarind suflete de vrabii sau ca astepta in Ceruri mana stapanului pentru inca o mangaiere. ...Dar el cu siguranta nu a murit acum. Desi ciclul vietii nu este momentan negociabil, Miki este inca parte a familiei dumneavostra si va ramane in viata atata timp cat va veti aminti de el cu drag. El nu are nevoie de refugiu intr-o forma spirituala pentru ca in acesta clipa este parte din propria dumneavostra existenta si asta este cel mai important.

Se intampla de multe ori ca, indiferent de imprejurari si de efortul dumneavoastra sa va apese un sentiment de vinovatie. Am observat ca asa se intampla in majoritatea cazurilor cand pierdem pe cineva drag. Un sentiment ce, cred, izvoraste din faptul ca noi supravietuim celui care pleaca dintre noi. Ne simtim vinovati, fara o explicatie rationala la baza. ...Un amestec hidos de vinovatie si neputinta. Poate un gand usor meschin care va poate oferi consolare este (re)constientizarea faptului ca toti cei de aici vom impartasi aceeasi soarta. In definitiv, viata nu este decat o infima pauza dintre eternitati. Si daca traim 100 de ani vom fi morti aceeasi perioada de timp cu cei care traiesc o singura zi. Daca nu va face placere sa va deplangeti propria soarta, nu va mahniti peste masura nici la gandul ca o fiinta draga nu mai este in viata. ...La scara universala nu are nimeni mai mult noroc si mai putin ghinion.

Tineti-l pe Miki in viata cu ajutorul gandurilor si a amintirilor frumoase!

Sunt de acord cu dvs.



P.S. Frumos si restul mesajului.

Din pacate in ziua de azi in mediul rural din Romania tot asa putini catei ajung la maturitate, dar nici atunci nu sunt inafara de pericol si pot muri oricand din motive din cele mai stupide ( ex de frig :( ). Si la oras mai mor din motive stupide, cum ar fi masinile sau diverse obiecte ingerate accidental din " grija" stapanilor.... . Intr-o tara civilizata animalele nu au ce cauta singure pe strada sau sosea nationala, de viteza, sau insotite dar ne -securizate ( tinute in lesa sau de capastru, funie, etc - cele mari)...ati vazut ce accident cumplit s-a intamplat zilele trecute, pe langa Buzau, din cauza unor porci lasati slobozi pe camp?
Acum, adult fiind, daca copilul dvs ar repeta greseala ( de a lasa cainele liber pe strada), si s-ar simti atat de vinovat incat sa-si doreasca sa fi murit el, nu cred ca i-ati mai impartasi opinia, ci v-ati bucura ca nu a fosr el in locul cainelui, dar poate nu ar trebui nici sa-l absolviti de orice vina, daca era datoria lui sa aiba grija de caine...adica sa ii spuneti ca nu-i nimic, iti ia tata altul, da-l incolo...mai ales ca e un pericol si pt soferi, se pot accidenta si ei grav in urma impactului, sau incercarii de a-l evita.... din pacate, greselile si mustrarile de constiinta sunt inevitabile, fac parte din experienta de viata a fiecaruia, pentru unii sunt chiar fatale, poate suntem lucky to be alive, dar profund nedreptatiti daca am pierdut pe cineva drag...de aceea ne consolam cu ideea si speram din tot sufletul ca acela poate fi in ceruri, si ne vom reintalni, ar fi o cruzime sa ii smulgi cuiva si aceasta ultima speranta, mai ales unui copil...

Animalele au viata lor!!!
 

Buna ziua! Vreau sa raspund si eu cu versete din cartea Genesa!
Referitor la acest subiect in care apar fel si fel de raspunsuri, dupa placerea fiecaruia.
Eu consider ca animalele nu au fost create pentru necesitatea omului! Ci ele au devenit ulterior o necesitate pentru om! Au devenit in momentul in care omul a pacatuit si a devenit muritor. Atunci Dumnezeu a blestemat pamantul intreg cu tot ce era pe el,
si astfel toate pier, moartea nu era pe pamant pana in momentul cand Adam si Eva,
au mancat din pomul oprit, mancand au pacatuit si astfel a intrat moartea in lume!

Vietuitoarele pamantului.

24. Sa dea pamantul vietuitoare dupa soiul lor, vite, taratoare si fiare pamantesti, dupa
soiul lor. Si asa a fost.
25. Dumnezeu a facut fiarele pamantului dupa soiul lor, vitele dupa soiul lor și toate
taratoarele pamantului dupa soiul lor. Dumnezeu a vazut ca erau bune.
26. Apoi Dumnezeu a zis: Sa facem pe om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra;
el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot
pamantul și peste toate taratoarele cari se misca pe pamant.
27. Dumnezeu a facut pe om dupa chipul sau; parte barbateasca si parte femeiasca i-a
facut.
28. Dumnezeu i-a binecuvantat, si Dumnezeu le-a zis: Cresteti, inmultitiva, umpleti
pamantul, si supuneti-l; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului,
si peste orice vietuitoare care se misca pe pamant.
29. Si Dumnezeu a zis: Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata
intregului pamant, si orice pom, care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana
voastra.
30. Iar voua fiarelor pamantului, tuturor pasarilor cerului, si tuturor vietuitoarelor
care se misca pe pamant, cari au in ele o suflare de viata, le-am dat ca hrana toata
iarba verde. Si asa a fost.
31. Dumnezeu s-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel a fost o seara,
si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea. Genesa, Cap. 1, Vers, 24,31

Din ce vad eu animalele nu au fost create ca hrana pentru oameni, si nici ca sa
serveasca ca hrana unele altora! Spune Dumnezeu ce anume lea facut ca hrana.

Astept parerile voastre.

Eu cred ca atunci cand un animal moare, suflarea vietii din acel animal se intoarce la Dumnezeu, suflarea vietii fiind parte din Dumnezeu.

8. O, cum te voi lăsa, Efraime! Cum te voi părăsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca odinioară pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mă cuprinde!
9. Nu voi dezlănţui iuţimea mâniei Mele, şi nu voi prăpădi din nou Efraimul; căci Eu sunt Dumnezeu atotputernic şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să te prăpădesc.(Osea11,9)

Dumnezeu nu reactioneaza, ca nu e om.
Moartea lui Adam si Eva e duhovniceasca.

la afirmatia ca animalele vor ajunge in rai, pe ce te bazezi?
ps: ce anume din animal, ajunge in rai?