Soro, esti diabolica :))
Mi-ai adus aminte de ce nu ma insor :)
Ce propui dumneata nu mai e casnicie normala, cand lucruri se ascund intre soti etc. Si daca sotul ei e alergic la acel medicament sau are ceva contraindicatii si moare? Cine face puscaria? Dumneata?

Mirela, eu zic ca ar fi bine sa ne zici daca el macar realizeaza ca are acele crize. Asta este foarte important.
Ai incercat sa vorbesti cu el cand se linisteste despre acele crize? Sa-i explici ca te sperie, te pun pe ganduri si ca nu sunt deloc o manifestare normala? De aici trebuie pornit.
Lucru foarte important: da-ne cateva detalii despre starea voastra sociala: mergeti ambii la serviciu? Sunteti pozitionati material macar mediu? Cand ramane singur la calculator la ce se uita? Cand e plecat intra pe net si in browser ai optiunea History. Vezi ce pagini a vizitat pt ca s-ar putea sa aiba patimi ascunse si de acolo sa i se traga. Sunt curios daca se spovedeste de TOATE pacatele pe care si le aminteste sau mai lasa de samanta. Nu in ultimul rand zici ca ai avut "o parere proasta despre barbati". Ti se pare normal? Poate exista si la tine probleme.

Pentru mine sunt deci cinci zone de interes:
1) Sa constientizeze ca are o problema
2) Situatia dpdv social in care va aflati: casa, bani, serviciu pt fiecare din voi
3) Rolul mamei lui in toata povestea
4) S-ar putea sa aiba patimi ascunse sau probleme cu sexualitatea lui
5) Problema interrelationarii tale cu barbatii si a propriei tale sexualitati

Pune-ti intrebari serioase si abordeaza toate cele 5 puncte si s-ar putea sa ajungi undeva.

soții întreținuți de soțiile lor
 

Da, dar asta nu este neapărat dovadă de înțelepciune, poate fi și prostie din partea lor.
Asta în cazul în care situația se prelungește sine die, adică soțul va găsi soluția la Sf. Așteaptă.
De fapt, să nu ne mai mirăm că feminismul e în floare.

In societatile moderne, de nu cumva si in vechime, regula nescrisa este ca sotul sa fie "stalpul casei", lucru care se refera si la capacitatea lui de a-si intretine familia. E atat de bine scrisa in constiinta colectiva aceasta regula incat putini oameni, poate doar cei cu totul rebeli ori poate mult prea detasati de cele lumesti, vor pune la indoiala justetea acestei practici.
Pe de alta parte, sunt perioade cand sotul e intretinut de sotie. Aici gasesc si o proba, o incercare uneori dificila a dragostei, a nadejdii etc. Multe nuante.

Eu inclin sa cred ca, dincolo de reguli, obiceiuri, mentalitati s.a.m.d., orice om adult, barbat sau femeie, simte nevoia fireasca sa munceasca, apoi sa obtina venituri (o rasplata) pentru a se bucura in plus de munca sa si pentru a asigura o serie de lucruri necesare vietii individuale si de familie.
Rau trebuie sa fie pentru omul sanatos sa suporte o perioada indelungata de timp cand nu are un serviciu sau o ocupatie rodnica si in sens material, nu doar spiritual, sa zic asa. Suntem educati sa capatam o rasplata pentru munca noastra.
Nu intamplator citim si, probabil, majoritatea dintre noi acceptam, ca legea copilului e jocul, a tanarului e dragostea, a adultului e munca si creatia, a batranului intelepciunea. Vad munca mai degraba ca pe o tendinta fireasca in noi, decat ca pe o constringere. Dumnezeu o spune lui Adam (nu Evei) ca solutie, iar nu ca blestem.

Unde sotul nu munceste si e intretinut de sotie, un timp prea indelungat, cred ca e vorba de boala. Sufleteasca (de pilda descurajare, rani narcisice, depresie, varii tulburari in sfera relatiilor sociale, mai frecvente la cei cu conduite antisociale/caracteropati/sociopati). E nevoie de tratament, de suport, iar rolul Bisericii poate fi substantial.

Categoric, a nu munci vreme indelungata induce sau semnaleaza boala, alienarea, regresia la un statut infantil. Un om ravasit.
Dumnezeu sa miluiasca pe cel bolnav!

Hristos a inviat!
Sunt de acord, dar nu spun oare psihologii ca omul X nu este egal (=) cu profesia pe care o are (ex. Gigel soferul, etc) ?
Poate Gigel a fost artist de circ si a cazut de pe sarma si si-a rupt picioarele. Acum Gigel e paralitic si deprimat si a dat in patima betiei. Pentru ca nu-si mai regaseste identitatea. Cine o sa mearga in fata lui Dumnezeu la Judecata de apoi, Gigel artistul sau Gigel betivul?
Si nu-l putem acuza pe Gigel ca nu a inmultit talantii, ca doar n-a vrut el sa cada de pe sarma ... In cazullui, Domnul i-a dat, Domnul i-a luat... de ce, numai El stie. Sau poate o stie si Gigel, dar nu -si da seama sau nu recunoaste. poate Gigel artistul, cadn avea succes, a uitat de Dumnezeu si a crezut ca toate meritele ii apartin... Iar Domnul,in marea lui iubire, a vrut sa-l pedepseaca pe lumea asta si nu pe ailalta. Sau poate Gigel era credincios, iar diavolul a facut-o din invidie, ca sa-i piarda sufletul. Dar oare Gigel isi va da seama la timp? Mai poate face cineva ceva ca sa-i salveze sufletul? Parintele Boca spune ca nu tuturor pacatosilor le arata Dumnezeu ca gresesc, ci numai celor care ar putea suporta sa vada realitatea fara sa deznadajduiasca si sa se dea singuri in mainile necuratului.
Asa ca ... subscriu: Dumnezeu sa miluiasca pe cel bolnav!

Cat despre sotie, asta nu stiu nici eu cel ar trebui sa faca : sa stea cu el si sa-si manince amarul, ca pe o osanda de la Dumnezeu pentru pacatele ei, sau nu e neaparat necesar? Presupun ca daca e peste puterile ei, decat s-o piarda, Domnul ar "lasa-o " sa plece...Daca insa nu e inca maritata cu el, atunci e doar alegerea ei... dificila. Sau poate nu.

Uite asa, mai gaseste omul topicuri din trecut...iar acum, iti dau voie sa ma contrazici, ai mare dreptate!:D

Aiureli...sunt oameni si oameni!

Am cunoscut parinti si mame de baieti foarte de treaba,care m-au adorat insa relatia cu fiul lor nu a dat roade!
Cei care nu pot trai in comuniune cu altii sunt cei mandri,plini de propria persoana care nu pot accepta sfaturi si sugestii de la oameni mai in varsta,poate mai experimentati si trecuti prin toate cele.Tinere carora nu le lipseste tupeul si care cred ca le stiu pe toate,drept urmare nu au nici cea mai mica consideratie pt parintii sotului in a caror casa intra cat si faptul ca dupa casatorie s-au inrudit si acum parintii lui sunt ca si ai ei!
Totul porneste de la respect,bune maniere,politete dar si invatatura crestina care ne invata sa fim mai umili,lipsiti de mandria ca noi suntem cineva!
Depinde de toleranta pe care o are fiecare pt semenii sai,desi la cate cazuri sunt descrise pe aici se vede clar ca lipseste cu desavarsire!

Teama unei"soacre"pt puiul ei,este teama fiecarei mame!Inainte de a fi soacra este mama,si Slava Domnului sunt multe casatorii din interes pe lumea asta in care de obicei femeile"destepte"acapareaza pe plan sexual un mascul capabil sa le tina in puf si sa le puna pe pedestal...
Deci teama soacrei este uneori bine intemeiata in fata unor astfel de cazuri sau nejustificata in alte cazuri patologice.
Oricum ar fi,din ce am observat in alte cazuri,parintii au avut dreptate in majoritatea cazurilor atunci cand s-au opus casatoriei copiiilor lor;cei de pe margine vad mai limpede lucrurile, plus ca sunt si mai experimentati si pun problemele casatoriei la ordinul pragmatic nu emotional,cum fac tinerii indragostiti!

Da, cam asa se pare ca stau lucrurile mai mereu...
greselile se tot repeta, cu fiecare generatie, de parca nu invatam nimic din pataniile altora. Totusi, unii iau aminte, ferice de ei.

Eu sunt curioasa daca ai stat sub acelasi acoperis cu aceste mame de baieti macar cateva luni. Consider postarea lui caliyo ancorata in realitate si sunt intru totul de acord cu ce a afirmat.

Ma regasesc in aceste cuvinte, asa credeam si eu pana sa stau cu soacra mea. Cred totusi ca ii judeci mult prea aspru pe cei ce trec prin aceasta experienta. Nu doresc in aceasta postarea sa te contrazic gratuit, dar postarea ta ma face sa cred ca nu ai aceasta experienta a convietuirii cu soacra. Sa nu uitam totusi, ca nu avem masura si nici smerenia Parintilor din Pateric. Ideea este ca nu trebuie sa ai o soacra rea sau sa fii o nora lipsita de respect si fara principii crestine, insa aceasta formula soacra+nora in aceeasi casa, nu merge, de aceea cred ca caliyo are mare dreptate.

Sunt de acord ca parintii sa-si spuna parerea in privinta unei viitoare casatorii, ai mare dreptate cand spui ca de pe margine ei vad mai limpede lucrurile, plus ca au si o experienta in spate, dar soacra iti devine mama sotului dupa casatorie si daca aceasta a avut loc parintii nu pot schimba prea mult lucrurile.

Da,intr-adevar nu spuneti de ce si cum vedeti dvs lucrurile,dar desigur sunteti f sigura ca,Caliyo are dreptate...

Eu mi-am spus punctul de vedere,si inca il repet.
Este normal ca persoana care este "adoptata",aici fiind vb de nora-este cea care va fi mai umila,mai putin indreptatita sa faca legea in casa unor oameni in care deocamdata,nu-i apartine nimic!

Degeaba imi spuneti ca nu se poate,eu stiu ca se poate, cu conditia ca cineva(si acel cineva ar trebui sa fie intotdeauna cel care vine ultimul in casa) lasa din mandrie!

Multe viitoare soacre au intuit de la prima intalnire cu cea care le devenea nora,ca nu se vor intelege.Antipatia este un sentiment evident,dar si aici daca faci eforturi si iti controlezi purtarile si incerci sa te dezveti de aroganta,ai toate sansele sa fi placut sau acceptat.
Aroganta este cea care indeparteaza pe oricine,oricate titluri ai avea si oricat ai fi de frumos:)

Pe principiul "ca nu avem masura si nici smerenia Parintilor din Pateric" nu putem face oarece progrese spirituale.
Desigur ca nu avem,dar cel putin sa pornim de undeva,sa tindem.