Pentru aceasta saptamana cred ca firescu vietii noastre ar trebui sa fie smerenia care trebuie sa rodeasca din smerenia Crucii lui Hristos. Prin smerenie incepem sa inaintam spre Dumnezeu, acesta este drumul pe care Hristos Fiul lui Dumnezeu l-a parcurs si S-a facut Cale spre cer pentru toti cei care-L vor urma. Nu stiu alt inceput pentru desavarsire sau alta radacina pentru celelalte virtuti.

Şi aş-i completa dragă George, cele spuse de tine cu cele spuse de Stareţul Schitului romanesc "Prodromu" de la Muntele Athos, Arhimandritul Petroniu Tănase : "Adevărata biruinţă, adevărata putere numai smerenia o dă, precum ne-a arătat-o Însuşi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfăşurat toată lucrarea noastră de înoire duhovnicească. Postul a început cu smerenia vameşului şi se încheie cu smerenia Domnului, care ne lasă smerenia, singura cale spre Viaţă şi Înviere. "

Smerenia e cand cineva te lauda si tu lasi vorbele aceluia sa treaca pe langa urechile tale ca si cum n-ai fi auzit nimic. Sau cand cineva te jigneste si tu lasi cuvintele lui sa zboare in zadar, fara sa te fi afectat cu ceva, fara ca tu sa il judeci macar pe acela...

Smerenia inseamna a raspunde raului cu binele, este perspectiva noastra spre asemanarea cu Hristos care S-a smerit din dragoste pentru fiecare dintre noi, ajungand de la cele mai de sus ale Cerurilor pana in cele mai de jos ale "pamantului"...

"Daca cineva iti da o palma, intoarce si celalalt obraz!"

Problema e alta , câţi reuşim efectiv să aplicăm în practică ? Doar o virgulă, un simplu gând rătăcit, poate să supere , să mâhnească pe cel de lângăt tine. Exemple : uite eu îti spun ceva ce nu-ţi convine cum a fost la topicul cu ce nu-ţi place în biserică , asta ca un simplu şi banal exemplu. Tu dacă ai aplica exact ce ai scris mai sus, trebuia să nu răspunzi, să întorci obrazul cum se spune şi să alegi tăcerea. Vezi Nina, teoria e foarte simplă, dar practica e groaznic de grea. Smerenia se dobândeşte cel mai greu, smerenia e tăcere, iubire, calm, mult discernământ, detaşare de cele mărunte şi nefolositoare. Atâta timp cât avem 1 gram de mândrie în noi, să nu nădăjduim în dobândirea smereniei. Un om cu adevărat smerit , nu-şi risipeşte gândul , vorba pe un forum , el este un om al trăirii interioare nu de faţadă, el colcăie în iubire şi înţelegere. Sunt multe de spus şi pentru Florin Ionuţ, dar poate altă dată când o să-i trag o palmă pentru a vedea dacă întoarce cu rapiditate şi obrazul celălalt, nu de alta , dar şi el e un teoretician foarte bun.
Doamne ajută ! +

Ai perfecta dreptate Cristi, insa trebuie inceputa strada asta a smereniei si mantuirii, si eu sint prima ca am multa cale si lunga inaintea mea.

Este bine s acunoastem teoria, deoarece in acest fel, putem sa ne spalam d epacate imediat, spovedind, si incercind sa nu mai gresim.

Omul e supus greselii, Cristi, noi sintem nascut in pacat, dar ideea este de a incerca sa facem ceea ce este asa zisa calea intoarcerii de la pacat, avind punctul de plecare tocmai pacatul care ne stapineste pe toti.

A fii un bun teoreticin, in materie,inseamna ca deja ai facut un sfert de pas inainte, si stii unde sa bati, la ce usa, pentru a te indrepta.

În procente , s-ar traduce că am dobândit 25 % ! Groaznic de puţin, mai ales că mulţi , am depăşi jumătate dintr-o viaţă normală , iar clipa morţii nimeni nu o ştie, decât Bunul Dumnezeu. Foarte multe rugăciuni au în conţinutul lor , rugămintea noastră de a nu fi luaţi înainte de îndreptarea noastră, sau neândreptaţi, sau de a avea un sfârşit cu adevărat creştinesc. Mai ştim că nimeni nu este vrednic de mântuire fără marea Lui milostivire, dar mai ştim că a te baza mai mult decât trebuie pe marea milostivire a Lui, iar e păcat. Spui un sfert că am dobândit ! Foarte aproape de adevăr cele spuse de tine. Spun foarte aproape de adevăr, pentru că adevărul numai Dumnezeu îl ştie, noi doar îl bănuim, îl aproximăm. După părerea mea, foarte imortant este în a înfrânge mândria, pentru că ea mândria, este vinovată de majoritatea relelor, ea mândria ne ţine mult timp pe loc în drumul nostru spre pocăinţă . De mândrie sunt legate , mai toate relele şi nu de puţine ori luaţi de valul vieţii nici nu realizăm , în multe situaţii, acest rău ce se sălăşuieşte în noi, în relaţia dintre noi. Sfinţi nu vom fi probabil niciodată, dar mândria trebuie învinsă, pentru că altfel, smerenia ca multe altele, rămâne la stadiul de teorie. A trăi în şi cu Hristos, înseamnă a ne lepăda pe noi şi felul nostru păcătos şi egoist şi atunci cele bune şi cu adevărat vrednice vor veni asupra noastră. Până atunci . . .

[COLOR=purple]Eu asa ma gandesc, ca in jur de 25%, deorece odata ce stim ce este rau si ce este bine, sansa este mai mica, deoarece repetam greselile intr-un fel sau altul.[/COLOR]
[COLOR=purple]Mai adaug ceva, nu stiu cit, la faptele bune, la incercarea cu toata fiinta noastra de a nu gresi.[/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Ehhh... mandria, bat-o vina![/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Oricum, voiam sa-ti spun, ca am citit de curand undeva, nu-mi amintesc autorul, insa explica acolo ca armele cele mai puternice ale diavolului asupra omului sint de fapt 2: mandria(vanitatea) si inselaciunea(prin inselaciune cadem noi toti- unul spune ceva, a inselat, iar noi ca orbii urmam).[/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Citind acestea, am inteles, cit de important este sa cunosti teoretic si sa aplici in practica atita cit poti ( maximum din noi) invataturile sfintilor.[/COLOR]

Partea asta n-am inteles-o...

O injuratura se mai poate trece cu vederea, nu trebuie sa fii sfant ca s-o ignori. Eu despre asta vorbeam. Daca ajungi sa rabzi o palma sau sa intorci chiar obrazul celalalt, atunci esti aproape de desavarsire pentru ca atunci implinesti porunca lui Hristos care zice sa-ti iubesti si vrajmasii si sa suferi pana la sfarsit nedreptatea...

Eu nu stiu cum m-as comporta in caz ca cineva ar da in mine, poate ca as incerca sa fug daca as fi atacat de mai multi o data sau sa-l imobilizez daca ar fi singur si sa-i explic ca nu-i frumos sa lovesti oamenii... :) Dar poate ca m-as enerva si as lua de jos levieru', mai stii?! Caci toti am vazut negru inaintea ochilor la nervi si stim cum e sa nu te mai poti controla. Deci e mare diferenta intre a te gandi la astfel de situatii cu mintea lucida sau fiind intr-o situatie neasteptata cand intr-o secunda ai de ales intre putine variante.

Dar dumneata ce-ai face in caz ca te-ai plimba seara cu nevasta prin parc si te-ar ataca trei "crestini"? Iti spun eu ce-as face, cu multa sinceritate: le-as sparge dintii la toti trei daca s-ar putea. :) Deci depinde de situatie, de conjunctura, de inspiratie, de noroc sau de "noroc"...

Grea situatie Florine. Stiu ca in Tratatul de Morala crestina Ortodoxa exista si un capitol legat de expresia "legitima aparare". Chiar daca manualul are si influente scolastice si este conceput in spirit juridic, totusi da urmatoarea recomandare si anume "apararea noastra sa nu se transforme in razbunare" sa gasimi solutii pentru a indeparta pericolul.