Hai sa-tzi dau un exemplu pe scurt de om perfect la Dumnezeu dintr-o carte a parintelui Cleopa care s-a dus la Domnul...

cica era o femeie saraca, batrana shi vaduva shi aceasta locuia intr-un sat aproape de o cetate unde a ridicat regele locului o biserica, a cheltuit o suma imensa de bani din visteria lui shi a adus pe cei mai priceputzi meshteri, shi a vrut ca la intrare sa scrie numele sau ca shi patron ca shi jertfa adusa pentru Dumnezeu. Shi a chemat tot poporul shi pe arhierei sa sfintzeasca biserica ca era gata shi sus era scris numele lui, prin grija numele regelui.
Dar iacata ca vaduva respectiva auzind ca fiecare merge cu un dar, ea neavand nimic, nici bani, nici gospodarie atunci s-a dus pe terenul unui vecin shi a cules nishte pir, nishte iarba dintr-o parte laturalnic unde nu creshtea shi nu se cultiva nimica.
Shi a bagat-o in desaga shi ajungand la biserica nou construita, a desfacut traista shi a dat la boii de acolo de la o carutza, ca venisera satenii cu carele shi carutzele sa aduca daruri pentru sfintzire, shi a desfacut desaga shi a dat iarba culeasa ca jertfa boilor de la unul din carele respective. Shi a cerut iertare lui Dumnezeu pentru darul sau atat de nevrednic. Atunci tocmai era regele in biserica multzumit de cat de frumos ieshise biserica shi cum scria la intrare, jertfa pentru Dumnezeu prin grija regelui cutare... shi au sfintzit arhiereii dar cand au sfintzit, un inger de la Dumnezeu a scris in locul rangului shi numelui regelui, numele cinstitei vaduve sarace. Shi cand au ieshit afara toata lumea s-a mirat ca nu mai erau schelele acolo shi s-a faptuit minune Dumnezeiasca, shi atunci regele s-a mirat foarte tare shi a chemat s-o cinsteasca pe respectiva shi n-au gasit-o fiindca ea era in biserica de se ruga, shi cand a ieshit din biserica a intrebat-o regele ca ce dar a adus la sfintzire de i-a luat lui biserica? Shi cand a aflat ca o desaga de iarba a dat, atunci a intzeles regele ca de la Dumnezeu e mustrarea shi i-a artat sarmanei vaduve cum a cinstit-o Dumnezeu pentru darul sau.

Ai vazut pe care ii alege dumnezeu shi pentru ce? deci vezi cine intra in imparatzie?
Iarta-ma ca am uitat numele sfintei din cartea parintelui Cleopa, volumul 7.

In felul asta religia ar putea capata sens.
Oamenii nu trebuie sa doreasca sa ajunga perfecti, pt. ca e imposibil.
In schimb daca ei trebuie sa doresca sa se imbunatateasca, si in plus sa creada ca D-zeu ii poate ajuta.

La nota de plata, D-zeu si nimeni altcineva va face o vraja si toate patimile si defectele oamenilor care merita vor disparea si voila cum ajung in Rai.

Nu cumva scrie in Biblie, prin Apocalipsa, numele tuturor neamurilor care vor ajunge in Rai ?

Mântuirea e ceva ontologic. Tine si de liberul arbitru al lui Dumnezeu dar trebuie si omul sa sufere o transformare, acea roada de care vorbeste Domnul în evanghelii, ca sa poata suporta mântuirea. Fiindca un om neîndumnezeit nu poate suporta vederea lui Dumnezeu, l-ar nimici instantaneu.

Dumnezeu nu alege doar pe unii ci pe toti oamenii dar numai cine raspunde (permanent, pâna la sfârsitul vietii) intra în posesia mântuirii.

Karmen nu e sacrificata de cineva, ea a ales raul si Dumnezeu nu o poate ajuta atât timp cât nu o apuca pe calea cea buna, daca maie constienta de asta fiindca repetata calcare a constiintei duce la moartea ei.

Vinovatia sau nevinovatia au ca efect mustrarile vesnice de constiinta pentru batjocorirea lui Dumnezeu dar am zis ca mai e si aspectul ontologic, de tocire a constiintei si adaug: pacatul aduce si tocirea mintii (a judecatii limpezi), a acuitatii simturilor trupesti, aduce dereglarea organismului (fiindca omul este o unitate spiritual-trupeasca si orice dereglare în spirit se reflecta si în trup).

În mesajul anterior am intercalat gresti niste paragrafe în citat. O fac aici corect:




Continui sa vezi mântuirea în mod catolic sau protestant, ca pe absolvirea de vina juridica. În realitate e vorba de capacitatea sau incapacitatea noastra reala de a suporta realitatile vesnice. Un om natural nu le poate suporta, trebuie sa ne preschimbam si pacatele ne abat de la aceasta si ne întuneca mintea, iar omul moare îb pacatele lui, nemaiputând fi ajutat de Dumnezeu.

Iar nu e bine. Toti oamenii au pacate, deci toti vor muri in pacatele lor nemaiputand fi ajutati de D-zeu (conform celor spuse de tine). Tot aici spui ca D-zeu ii alege pe cei care raspund permanent pana la moarte. Chiar si acestia au pacate, intr-un fel te contrazici, ori sunt alesi ori vor muri in pacatele (alea asa mici cum sunt) pe care le mai au.

Eu stiam ca dupa ce vom muri, cu sufletul nu vom mai putea pacatui, pentru ca nu vom mai avea nici un fel de pofta trupeasca. Si cum oare sa continue si dincolo lupta aceasta, cand sfintii parinti sustin faptul ca dincolo sufletul este usurat pentru ca nu mai este in trup si in veci nu va mai fi ispitit?

Tu te joci cu vorbele? Ori consideri ca se poate sa fie corect ce spun si atunci nu faci exercitii de logica, ori daca nu esti de acord cu ce spun spune cu ce nu esti de acord sau taci.

Pacatul afecteaza omul în mod existential, nu e o simpla nelegiuire. Pacatele omoara mintea si memoria. Daca a mai ramas o urma de constiinta, Dumnezeu îl poate chema din nou pe om si în cursul unui proces lung si periculos, îl poate vindeca dar pacatul introduce si o dinamica a raului, vointa omului slabeste cu fiecare pacat si i se pare tot mai greu sa lupte cu tentatiile, apoi ajunge la totala uitare de sine si dedarea unei vieti animalice.


Daca un om reuseste sa fie vindecat, pacatele ramân niste simple fapte din trecut. Daca nu, pacatele ramân în el definitiv.



Eu stiam ca dupa ce vom muri, cu sufletul nu vom mai putea pacatui, pentru ca nu vom mai avea nici un fel de pofta trupeasca. Si cum oare sa continue si dincolo lupta aceasta, cand sfintii parinti sustin faptul ca dincolo sufletul este usurat pentru ca nu mai este in trup si in veci nu va mai fi ispitit?

Nu cred. Poftele nu vor dispare fiindca fac parte din noi. Suntem constituiti de memoria noastra si ea contine si patimile din trecut.

Sfintii Parinti nu spun ca dincolo nu vom mai avea trup, dimpotriva, învatatura Bisericii spune ca la Judecata oamenii îsi vor primi din nou trupurile si cu ele vor petrece în vesnicie.

Cei care s-au luptat cu patimile toata viata au capatat deprinderea de a respinge tot mai usor tentatiile, cwei care au trait animalic au devenit cu totul robi ai poftelor si pofta se înteteste în ei la nesfârsit si va constitui focul fesnic în care se vor chinui, foc care nu e creat de Dumnezeu ci e însasi pofta, un fenomen psihologic sfâsietor si poate ca el avanseaza la nesfârsit (sa ne fereasca Dumnezeu!).

Nu ma joc cu vorbele, incerc sa deslusesc un fir logic la spusele tale, dar deja cu ultimul tau post varza e totala,, am renuntat la orice speranta.

Concluzia mea este urmatoare: ba ajungi in sanul lui Dumnezeu, ba te chinui si in viata de apoi cu aceleasi patimi, dar regula dupa care te incadrezi in una din cele doua e total ambigua, n-am reusit sa pun cap la cap spusele tale fara sa gasesc o contradictie.

De ce trebuie sa fie religia asa de ilogica ?

Nu, te contrazic, asta ar insemna ca sfintii din cer inca sa mai aibe de lucru cu dracii, asta ar insemna ca nu merita inca sa fie in Rai, dar de fapt ei sunt. Cum vine asta? Nu vezi ca se bat cap in cap? Si cum oare a intrat talharul de pe curce in Rai plin de pacate? Pai asta este, ca de fapt nu a mai avut nici un fel de pacat in suflet, ca insusi Iisus la curatit sufleteste inainte sa intre in Rai cu El. Daca ar fi dupa cum spui tu Traditie, ar fi insemnat ca talharul de pe cruce nu ar fi putut sa vada pe Dumnezeu la cat de grava era starea lui de pacatosenie, nu-i asa? Ba dimpotriva, el a putut sa intre in Rai pentru ca sufletul lui a fost curatit si iertat, fara a mai avea insa de luptat cu ispitele, pentru ca dincolo nu mai exista asa ceva, iar daca ar fi sa fie dupa cum spui tu traditie, asta ar insemna ca acel talhar se chinuia sa se despatimeasca chiar si in Rai, ceea ce iar face sa fie o absurditate, pentru ca in Rai nu mai exista nici un efort, nici o straduinta si nici un chin de te a impotrivi patimii, pentru ca acolo nu mai ai nimica in tine murdar si nici nu mai esti ispitit de nimica.

svovi : Nu stiu daca suntem in masura sa o judecam pe Carmen, sau sa o analizam, ca judecata ajunge la osanda shi analiza la nerusinare in ne amesteca in viata si sufletul ei...

Daca nu ma insel, ea singura vine cu dezvaluiri despre viata ei.
Acesta este un caz, devreme ce persoana in cauza ne este necunoascuta. La ce bun s-o analizam? Pentru ca ea singura vorbeste deschis despre faptele ei, care ar trebui mai degraba spovedite, decat sa fie date ca exemplu si altora.
Dar cum nu persoana trebuie judecata, ci faptele ei, trebuie sa le analizam, pentru a nu trage concluzii gresite.

Din pacate si in acest caz, avem doar afirmatiile si impresiile unei parti implicate, in vreme ce cealalta jumatate de pereche straluceste prin absenta, dar care poate sufera in surdina, stiind ca este inselat de o multime de ani. Poate isi pune problema cu cine si de ce. E o presupunere, evident, si daca e sa ma iau dupa IlIegh , e suficient sa privim cu un ochi, nefiind necesar a ne pune mintea la contributie , pentru a umple golurile lasate de sumarele data ale problemei. Viata, chiar atunci cand o privim prin prisma placerii personale, nu e o joaca, si are intotdeauna consecinte. Sa nu o tratam, deci, ca pe o joaca, oricat de inclinati am fi catre facil.