"Cum sa deosebim gandurile ce vin din afara de cele ce se nasc in inima noastra? Cel mai adesea patrunderea energiei dracesti este asa de subtire, incat o socotim ca parte din noi insine. Stiinta mostenita de la Parintii nostri ne ajuta, dar nu este de ajuns.

Nelinistea, tulburarea starnita de un gand in inima noastra este semn ca el vine de la vrasmasul. Aceasta este valabil mai ales pentru gandurile de hula. Daca nu ne indulcim de gandul din inima, daca nu ne place, este semn ca gandul nu este de la Dumnezeu, ci de la vrasmasul ce patrunde in noi".


"Este foarte greu de deosebit ce se naste in inima noastra, de inraurirea vrasmasului. Ajungem la aceasta treptat, prin nevointa, printr-o lupta impotriva patimilor pe care noi, fiii lui Adam, le purtam inlauntrul nostru.

Incepem astfel putin cate putin a deosebi, a simti ca un anume gand, o anumita miscare a sufletului nu este de la Dumnezeu, ci de la vrasmasul. Nu printr-o cugetare, ci printr-un simtamant, o intuitie imediata, cat se poate de subtire si greu de dovedit, care intotdeauna este urmarea a multi ani de nevointa.

Dupa Sfantul Isaac si dupa Parintele nostru Siluan, dreapta-osebire atarna si de felul cum Duhul Sfant lucreaza in inima, de experienta harului si a navalirilor dracesti pe care o avem. Imputinatatea sau pierderea harului este semn ca un gand vine de la vrasmasul. Dimpotriva, un gand vine de la Dumnezeu, de la un inger sau de la Sfantul Duh Insusi atunci cand ne umple de bucurie si ne aduce o pace cu totul aparte" (Arhimandritul Sofronie, Din Viata si din Duh).

Sunt trei moduri in care luptam cu gandurile rele:

1. prin alungarea lor
2. prin cultivarea gandului virtuos opus
3. prin "eliberarea naturala" a gandului


Primele doua trepte sunt a celor incepatori.
A treia este a celui care a ajuns la treapta contemplatiei si poate privi gandul direct in esenta sa. Acesta ii poate sesiza inconsistenta sau natura fluctuanta.
Astfel realizeaza puritatea mintii. Unul ca acesta se poate ruga fara imaginatie.

Conform Cuviosului Sofronie Saharov, "sunt mai multe feluri de a ne impotrivi gandurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gandul cel patimas sau hulitor.
Cea dintai, sfatuita de Parintii Bisericii, este pocainta.
Cea de-a doua este stramutarea luarii-aminte si a fiintei noastre catre altceva. Cand interesul pentru altceva se intareste, vrasmasul slabeste si ne paraseste.

Daca patimile sunt puternice, si daca un gand cumplit, salbatec, pacatos, nu vrea sa ne paraseasca, nu ne ramane decat a ne lupta cu plangere, cata vreme acel duh rau nu se va departa".

Ca si in medicina preventiva, efortul duhovnicesc preventiv este de preferat luptelor "sangeroase", cu pierderi grele.

Astfel, maturizarea omului dinlauntru este mai lina, iar urcusul catre Dumnezeu mai ferit de pericole.

Efortul duhovnicesc preventiv consta in cultivarea gandurilor virtuoase opuse tendintelor noastre pacatoase, cat inca nu suntem asupriti de ispite.

Acestea sunt mici rugaciuni care transforma ceea ce este necurat in curatie.

De exemplu daca vedem pe cineva furios, ne rugam in sinea noastra sa-i dea Dumnezeu blandete, daca acesta este avar sa-i dea darnicie, daca este necinstit sa-i dea virtute, daca este in boala sa-i dea sanatate, daca este sarac sa fie miluit cu bogatie, daca este lipsit de respect sa-i dea cuviosie...

Astfel facem "trei fapte bune intruna", ferim mintea de judecati lumesti, cultivam progresiv puterea de a darui din dragoste si intarim duhurile rugaciunii.

Ultima reduta este "alungarea gandurilor rele". Acestea se manifesta pentru ca imboldurile pacatoase au inca putere in mintea noastra.

"Leapada gandurile pacatoase si nu le lasa sa umble si sa zaboveasca in inima ta. Caci zabovirea gandurilor patimase da viata patimilor si omoara mintea. Indata ce gandurile te ataca, de la cea dintai vedere a lor grabeste-te sa le imprastii cu sageata rugaciunii.

Iar daca staruie lovindu-ti si tulburandu-ti cugetarea, uneori retragandu-se, iar alteori navalind, sa stii ca sunt intarite de voia ta, ce le-a venit in intampinare. Ele tulbura si supara sufletul, avand drepturi asupra lui din pricina infrangerii pe care a suferit-o voia noastra libera.

Drept aceea trebuie sa le tintuim la stalp prin marturisire; caci biruite, gandurile rele fug. Precum cand apare lumina intunericul se imprastie, asa lumina marturisirii sterge gandurile patimilor, fiind si ele intuneric" (Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vietii calugaresti, Filocalia VII).


Parintele Staniloae, facand referire la cele de mai sus, precizeaza: "marturisind gandurile rele, le tintuim la stalp si le luam puterea, caci le facem de rusine, cum ne-am face noi insine daca le-am da salas in noi mai departe. De aceea, prin marturisire, ne detasam de ele. Lumina in care sunt puse prin marturisire le arata in uraciunea lor si le ia puterea ispititoare. A le tine in noi, inseamna a ne ascunde intr-un intuneric; a le marturisi, inseamna a voi sa fim deschisi si a nu mai ocroti in noi ganduri pe care, din rusine, le tinem ascunse".

Parintele Antim de la schitul atonit Sfanta Ana, vorbea, in acelasi duh, despre importanta marturisirii gandurilor inaintea parintelui duhovnicesc:

"Daca noi nu marturisim gandurile, acestea vor deveni serpi si bestii si ne vor manca de tot. Fermierul care a gasit un sarpe amortit si l-a pus la piept este lipsit de sansa. Caci acesta, de vreme ce se incalzeste, se trezeste din somn si il musca. Astfel, daca nu marturisim gandurile noastre, ele devin fapta, si pacat, “iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1:15).

"Cand vreunul dintre vrasmasi te va rani in lupta si vrei sa intorci sabia lui asupra inimii lui, fa asa cum te sfatuim: descoase in tine insuti gandul aruncat de el, ce fel este si din cate lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea.

Iar ceea ce zic aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gandul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta in mintea care l-a primit, in sensul aurului, in aurul insusi si in patima iubirii de bani.

Apoi intreaba: Ce este pacat dintre acestea: Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, avand minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul insusi este pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrasmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu.

Aceasta placere avem sa o taiem, dupa indatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetand tu aceasta, se va nimici gandul, desfacandu-se intr-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea s-a ridicat la inaltime" (Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea gandurilor, c.20, Filocalia I ).

Sunt ganduri de care ne despartim cu usurinta, dar sunt unele care cer ani de lupta. In Pateric avem marturia unui batran: "Douazeci de ani am petrecut luptandu-ma cu un gand si rugandu-ma lui Dumnezeu ca pe toti oamenii sa-i vad ca pe unul".

Ganduri vechi, pe care le credeam depasite definitiv, revin uneori, cand imi e lumea mai draga. Mi se intampla, poate si voua.
Revin aceste ganduri, am inceput a crede ca inteleg, atunci cand intalnesc tipuri de situatii asemanatoare cu acelea de care erau legate gandurile rele (de pilda, intru intr-un bar sau ascult prin forta situatiei comentariile zgomotoase ale unor suporteri), cand in mine s-a pornit o dispozitie pacatoasa si, desigur, deoarece balaria patimilor nu a fost smulsa din radacini. Innoirea mintii e un proces indelungat, asa imi pare ca inteleg, cel putin in cazul meu.
Unele ganduri sunt foarte suparatoare. Ma duc de-o vreme la plans, la plans greu. Indraznesc sa va marturisesc ca aseara am plans tocmai datorita unui asemenea gand. Un gand de hula, nenorocitul de mine, un gand pe care am obosit, imi pare, sa il traiesc in mintea mea (desi vine ca o sageata, fulgerator)... Si am plans, aproape deznadajduit, caci simt cum raneste adanc, asa imi pare...
Dar gandurile acestea eu unul le merit. Sunt urmarea modului meu de a fi, a gradului meu de necuratie, actuala si trecuta. Roade si seminte ale patimilor.
Sunt si mana care arata incotro am de plivit (barna din ochiul propriu), de curatat, de luptat.
Sunt atat avertismente cat si ajutor impotriva mandriei. Un indemn care imi suna cam asa: "Hotaraste-te odata! Pentru ce tergiversezi? Pana cand? Hai, curaj!"
Sunt semne si sprijin pentru buna voire si buna faptuire.
Sunt ispite fara de care viata duhovniceasca incremeneste, slabeste, inceteaza.
Sunt bolduri pentru trezire, antidot impotriva atmosferei caldicele in care traiesc adeseori.
Nu le doresc, caci ustura tare. Dar inteleg ca sunt, pana la o masura, ferestre deschise catre pocainta, catre indreptare.
Fie ca Doctorul nostru, Bunul Parinte, sa ne dea intelepciunea de a cauta, gasi si mentine statornic pozitia cuvenita fata de gandurile rele, intru mantuire. AMIN+

Ce dar mare sunt gandurile pentru persoana umana! Potrivit firii, ele sunt vehicolul prin care omul iese din sine in intampinarea celuilalt. Comunicarea si comuniunea, altfel spus, rugaciunea, nu sunt posibile fara ganduri.

Dar pe cat de mare dar sunt, pe atat de mare povara au devenit pentru om, odata cu alipirea pacatoasa fata de cele ale lumii. Din rob supus, mintea s-a salbaticit, in asa masura, incat din stapani i-am devenit supusi.

De aceea, Parintii ne indeamna sa veghem asupra ei in toata vremea, sa o pogoram in inima, pentru a o imblanzi cu totul, cufundand-o in oceanul nemarginit al iubirii dumnezeiesti, spre a se vedea pe sine precum si este.