|
Valeriu Gafencu-Traiesc flamand
Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,
Frumoasă ca un crin din Paradis, Potirul florii e mereu deschis Și-i plin cu lacrimi și cu apă vie; Potirul florii e o-mpărăție. Când răii mă defaimă și mă-njură Și-n clocot de mânie ura-și varsă, Potirul lacrimilor se revarsă Și-mi primenește sufletul de zgură, Atunci Iisus de mine mult Se-ndură. Sub crucea grea ce mă apasă sânger Cu trupu-ncovoiat de neputință, Din când în când din cer coboar-un înger Și sufletul mi-l umple cu credință; M-apropii tot mai mult de biruință. Mă plouă-n taină razele de soare, Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie, Grăuntele zvârlit în groapă-nvie Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare; Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie |
vai....ce poezii frumoase si impresionante!!!!!!!!mi-ar place sa am o carte cu astfel de poezii...o sa caut,poate o sa gasesc.Doamne Ajuta!!!!!!
|
|
Cantec pentru Mama
cu adâncă plecăciune și sărutarea dreptei
părintelui meu duhovnic privesc plângând icoana ta și-aștept cu ochii tăi Lumina să mi-o cobori în piept... ochii tăi sunt Mamă sfântă călătorie a sufletului spre senina curăție privirea ta nu judecă niciodată ești numai mântuire Preacurată în ochii tăi se străvede inima Pustiei și-n ea licăre tainic fântâna isihiei lăcrămile de acolo își iau uimirea și dezmărginirile sale liniștirea... |
Un om liber
http://1.bp.blogspot.com/_0i0xEceRyG...005-medium.jpg
20 de ani am căutat fără să știu ce caut am căutat printre oameni și în oameni răscolind colbul drumurilor și al cărților în muzee spitale și cimitire... după 20 de ani am înțeles totuși ce caut: UN OM LIBER! un om cu adevărat liber... căci zadarnic vorbim despre libertate deșertăciune sunt toate războaiele revoluțiile eroismele mincinoase până la demența absolută câmpurile de luptă monumentele bibliotecile și medaliile mai ales cele ale iubirii care fără libertate e cel mai cinic travesti cea mai tristă farsă... dacă în toată istoria Pământului n-a existat nici un om liber atunci nu există libertate atunci tot rostul culturii rămâne acela de a ne duce unii pe alții cu vorba până murim sau până suntem destul de ramoliți ca să uităm libertatea asemenea rostul muncii de a fi prea obosiți ca s-o mai dorim... așa aș fi făcut și eu aș fi căutat o formă cât mai spectaculoasă mai profitabilă de a muri dacă nu aș fi aflat atunci când renunțasem să caut un om liber pe unicul om liber din istorie pe Cel datorită căruia există totuși libertate pe Cel Care ucis pe nedrept cu cea mai înjositoare și chinuitoare moarte îi ierta pe toți din toată inima.... în desăvârșita Lui iertare am aflat libertatea căci pe cel care iartă totul nimic nu-l poate înlănțui cel ce are puterea de a ierta totul cutreierând lumea și istoria ei umblând printre oameni are tot mai mult de iertat e din ce în ce mai liber... |
A fi crestin
Aceasta e porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu.(IOAN 15,12)
creștin e cel ce a primit durerea Iubirii în ființa sa care a acceptat să se fisureze să se sfărâme să se macine sub presiunea setei lui Dumnezeu de noi... căci inima fiecărui om e o cărămidă din zidul ce desparte lumea de Iubirea care a creat-o... a fi creștin înseamnă a deveni tot mai mult o spărtură un gol o absență o lipsă a lumii ca o gaură în acoperișul unei case dintr-un ținut ploios ca o crăpătură în geamul unei ferestre prin care trage curentul a fi pricina îmbolnăvirii tuturor de un fel de intratabilă nesfârșită înduioșare... a fi creștin înseamnă a fi agentul unei tuberculoze sufletești ce te face să nu mai poți respira aerul de celulă niciodată aerisită al acestei vieți o boală ce-ți împinge inima rugându-se cu o încordare de răstignit să expectoreze cu sângele tău tot întunericul și frigul în care tremură sufletul celuilalt... |
SARA PE DEAL
Mihai Eminescu Sara pe deal buciumul suna cu jale, Turmele-l urc, stele le scapara-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine. Luna pe cer trece-asa sfânta si clara, Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara, Stelele nasc umezi pe bolta senina, Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina. Nourii curg, raze-a lor siruri despica, Stresine vechi casele-n luna ridica, Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna, Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna. Si osteniti oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para. Ah! în curând satul în vale-amuteste; Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste: Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga, Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga. Ne-om razima capetele-unul de altul Si surâzând vom adormi sub înaltul, Vechiul salcâm. � Astfel de noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata? |
|
parintelui ARSENIE BOCA la centenar
De la Vața-n Sibii, din Prislop la Sinaia,
munții îi știu pe de rost vîlvătaia, și-n Sîmbăta lui de de-a pururea Sus lumina mai are atîtea de spus! Sîn Zianul Arsenie e mai viu decît noi și în veacul de-acum, și în veacul de-apoi; e viață de taină și clară-vedere iar neamul prin el după Cruce se cere. Sîn Zianul Arsenie e darul tîrziu a tot ce-a rămas din Valahii mai viu, și-oricît pasul vremii de tare ne-ar bate, nu-i nimeni să-l poată goni din cetate. Sîn Zianul Arsenie e temeiul prin care iubirea se-ntoarce-napoi la izvoare, și nu-și mai e sieși făptura măsură, ci Duhul ce-n ea zămislește și-ndură. Sîn Zianul Arsenie e mai multul ce stie că nu-i plinătate de nu e pustie, iar tîlc de rîvnim, să-l cătăm se cuvine în gura de rai a uitării de sine. Sîn Zianul Arsenie e visul frumos pe care-l visează pe lume Hristos, și-n umbra lui moartea, din cruntă ce este, se face, cu iadul cu tot, de poveste... De la Vața-n Sibii, din Prislop la Sinaia, munții îi știu pe de rost vîlvătaia, și-n Sîmbăta lui de de-a pururea Sus lumina mai are atîtea de spus! |
Traian Dorz-Doamne,invata-ma iubirea
Doamne, învață-mă iubirea Ta sfântăpentru toți semenii mei Vreau să iubesc, Iisuse, vreau pururi să iubesc...chiar dacă toți aceia ce-n inimă-i primesc vedea-voi că-n necazuri și-n greu mă părăsesc...eu vreau... eu vreau, Iisuse, de-a pururi să iubesc Vreau să-i iubesc, Iisuse, pe toți pân-la sfârșit...chiar dacă și aceia ce-odată m-au iubit călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit vreau să iubesc, Iisuse, vreau... până la sfârșit. Vreau pururi frați și prieteni pe toți să mi-i socot,din inima întreagă și sufletul meu tot,chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,vreau frați, vreau frați, Iisuse, și prieteni să-i socot. Ajută-mă, Iisuse, să pot iubi oricând pe dușmani, pe prieteni, pe oamenii de rând,pe toți, pe toți, Iisuse, un singur dor avândsă pot, să pot, Iisuse, să pot iubi oricând... |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 09:03:28. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.