Pe mine una,din contra,m-au impresionat intotdeauna dragostea si infratirea dintre sfiintii din pustie si animalele;asta din cate am citit,desigur.
Iata un mic fragment din viata Sfantului Fanurie:

"Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste. "

Este exact tabloul mental pe care-l am cand ma gandesc la un sfant, si mai nou,tare l-am indragit pe acest Sf.Fanurie pentru inima lui frumoasa si buna!

Te inteleg foarte mult prin ce treci,eu am avut si crescut generatii intregi de animale de companie si am suferit foarte mult alaturi de ele,cu bolile si batranetea lor,insa toate bucuriile pe care le aduc pe parcursul vietii lor fac ca toate aceste neajunsuri sa paleasca,insotindu-ne pe drumul evolutiei noastre.

Eu m-am rugat pentru toate animalele mele care se aflau la final,m-am rugat Domnului sa le faca bine sau sa le incheie suferinta,sunt fiinte nevinovate.

Cei care minimalizeaza trairea si atasamentul animalelor vorbesc in necunostiinta de cauza,insa ce ar mai spune sa vada un caine care inainte de sfarsit se duce sa-si ia ramas bun de la fiecare membru al casei,cu ochii tristi da laba cu fiecare apoi se duce sa moara???

Bineinteles ca animalele nu au suflet, astea sunt conceptii din hinduism, budism sau alte religii.
Au suflare de viata, dar nu sunt facute ca oamenii dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu. Nu au constiinta, adica ele nu stiu ce se intampla, nu isi dau seama de existenta lor. Am vazut chiar un documentar, o maimuta dintr-o specie considerata mai apropiata de noi si mai inteligenta, au incercat sa vada daca isi da seama de ea, daca are constiinta. Bineinteles ca nu avea. In suflarea de viata sunt incluse si unele sentimente, cred. De altfel si plantele sunt vii.

Catalin 2 ....AU suflet animalele dar NU precum cel omenesc....Iar asta nu o consacra budistii sau hindusii...Insa budistii de ex , au un respect deosebit pt orice forma de viata....Daca ai citi, ai sti...Fti buni si blanzi si iubiti animalutele ca sunt si ele vietati !

Probabil tu te referi la suflare de viata, deci ai dreptate. Sufletul e altceva, il are doar omul, e nemuritor si are constiinta si mai multe calitati.
Si noi iubim animalele, desi mancam din ele. Nu inteleg de ce un animal e mai presus de altul, si vaca sau porcul pe care il mancam e tot un animal.

Nu reusesc sa-mi dau seama despre ce vorbiti cand vorbiti de suflet. Din ce am citit pe acest topic cred ca nici ceilalti interlocutori nu stiu despre ce vorbesc aialalti .

1. Animalele nu au suflet nemuritor precum omul, nu sunt alcatuite dupa asemanarea lui Dumnezeu, deci nu se mantuie si nu se osandesc. Aceasta este dogma Bisericii.

2. Pentru cei care isi iubesc animalele si isi doresc sa le revada pe lumea cealalta, dogma nu spune ca Dumnezeu, in mare mila si dragostea Sa, nu ar putea sa invie sau sa recreeze animalul iubit.

Voi detinatori ai Adevarului stiti totul!

da
 

E cam nedrept fata de animale sa NU fie si ele cu suflet.Mie mi se par mult mai blande si mai smerite decat oamenii.Si preotul nostru a zis ca au suflet chiar daca nu au atata minte ca si noi.

despre dreapta randuiala
 

O data, un monah, vazand pe un alt monah facand un lucru, l-a judecat in sinea sa. Cand s-a dus la chilia sa, nu putea intra, fiindca in usa statea un inger. Monahul i-a facut plecaciune si l-a rugat sa-l lase sa intre. Iar ingerul a zis: "Dumnezeu m-a trimis sa te intreb: ce poruncesti sa facem cu fratele pe care l-ai judecat?" Iar monahul, in clipa aceea s-a si smerit si s-a rugat de iertare...

Cat de lesne putem judeca pe altul... De ce? numai pentru ca nu judeca la fel ca noi?

Sfintii parinti spun ca trebuie sa iubim si sa respectam intreaga creatie a lui Dumnezeu - fie ca vorbim de un cal, o pisica, un caine, sau vorbim de ape, munti, paduri, flori etc. Erau sfinti care se intristau daca din nebagare de seama striveau o insecta, ca si aceea avea viata ei, de la Dumnezeu. Cititi despre sfantul Paisie Aghioritul, despre sfantul Serafim de Sarov, despre cuviosul Porfirie Cavsocalivitul, despre sfantul Gherasim...
Trebuie sa iubim si sa respectam toata zidirea lui Dumnezeu. Nu sa facem discutii sterile, false probleme, tot felul de teorii, ipoteze.

Spunea un intelept ca lumea trebuie s-o privim nu ca pe o mostenire primita de la parintii nostri, ci ca pe un bun imprumutat de la copiii nostri...

Bine ar fi sa putem pastra echilibrul - nici animale chinuite, batute, infometate, dar nici animale din care sa ne facem "idoli" pe care sa-i slujim. Personal, iubesc toate animalele, si mi-e mila de toate, cu deosebire de cele fara stapan. Personal, dezagreez ideea de circ (menajerie), sau gradina zoologica... In acelasi timp, mi-s dragi florile, pomii, natura...

Bine ar fi ca, in loc sa ne judecam si sa ne infruntam, irosind si timp si putere, bine ar fi sa avem dragoste. Sa nu ne lasam antrenati in provocari inutile. Sa fim dragoste.