bine, multumesc.

si care e legatura cu faptul ca se da mancare unor oameni ?

De abia dupa ce se termina parastasul, se da milostenie (de mancat, de imbracat...). Parastasul e, de fapt, o slujba, in continuarea Sfintei Liturghii, in care preotii si credinciosii se roaga Bunului Dumnezeu sa mantuiasca sufletele celor adormiti, sa ii miluiasca, sa ii dezlege, se roaga Maicii Sale Preasfinte si tuturor sfintilor sa mijloceasca pentru iertarea pacatelor lor. Deci se respecta perfect etimologia. Daca va intereseaza, aveti aici textul (si notele) slujbei parastasului:

http://www.stavropoleos.ro/files/Parastas.pdf

Ce se intampla dupa aceea se cheama milostenie. Fiecare imparte cate ceva, ce poate si ce se indura, in numele lui Hristos, pentru sufletul celui adormit.

Daca e doar milostenie, e foarte bine. Insa ce va faceti ca lumea in popor crede ca mortul mananca acea mancare.

Nu am auzit de o asemenea credinta. Cred ca d-voastra aveti multe preconceptii legate de ortodocsi.

Eu asa am auzit in popor. Sper sa-mi clarific neclaritatile si sa inlatur ceea ce nu e adevarat.

Poporul fiind cine? Spuneti-ne macar zona tarii/localitatea unde ati auzit asa ceva. D-voastra spuneti ca ortodocsii cred ca mancarea care se da oamenilor de pomana dupa inmormantare este mancata de persoana decedata? Chiar nu realizati cat de ilogic suna? Sigur n-ati inteles bine. Eu nu zic ca nu exista multe superstitii printre romani, mai ales in mediul rural unde crestinismul are o forma specifica, ce nu coincide cu cea a Bisericii, insa "sa manance mortul mancarea" n-am auzit in viata mea. Cand oamenii spun "dam mancare pentru mort", nu inseamna ca-i dau efectiv mortului de mancare, ci inseamna ca dau pomana pentru odihna sufletului celui decedat.

da, e ilogic, insa in diferitele zone rurale ale Romaniei asa am auzit, ba unii isi pun bautura in cavou sa aiba sa bea pe lumea 'ailalta.

Stati asa ca asta e altceva. Ati spus initial ca oamenii dau mortului de mancare, iar eu am crezut ca va referiti la "masa mortului", ce se ofera dupa inmormantare oamenilor care au participat la funerariu. D-voastra insa va referiti la unele practici, mostenite din credintele pre-crestine, cand mortul era ingropat cu toate cele necesare vietii, pentru a nu duce lipsa de nimic "dincolo". Acestea insa nu-i sunt de folos sufletului celui decedat, doar "vamile judecatii" lui Dumnezeu nu se cumpara cu banii pusi mortului in buzunar sau alte lucruri, ci cu credinta si faptele bune savarsite de acesta in timpul vietii. Am observat obiceiul asta in special in comunitatile tiganesti, unde cu cat persoana decedata are un statut social mai important, cu atat mai mare este "averea" ce se pune in cavou, alaturi de sicriu. Gestul tine de ignoranta si superstitii, iar superstitia nu e crestineasca, deci trebuie evitate astfel de manifestari, fara folos pentru cel decedat. La tigani am senzatia ca e un fel de "fala". Religia populara este diferita de religia prescrisa si invatata de Biserica, fiind marcata de superstitii si gesturi magice, mostenite din substratul ancestral, insa se incadreaza, totusi, in limitele impuse de Evanghelie si crestinismul autentic.

Asa e, sunt cate unii care cred ca mortul mananca sarmalele si coliva daruite de pomana, total ilogic, caci sufletul nu mananca si nu bea, dar nu cred ca acestia reprezinta majoritatea. Iar bautura, acul, pieptenul puse in cavou sunt deja paganisme.

Daaar... poate e bine sa citim aceasta povestioara, care mi se pare ca s-ar potrivi in acest context:


Păstorul cel credincios

Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:

,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului..."

Ba, ma tem ca lumea cam asta crede, ce-i drept, in mod simbolic. De aceea se imparte ceva care ii placea defunctului, de exemplu. Cu bautura in cavou n-am auzit, dar se obisnuieste cand se bea sa se verse o picatura pe jos. (ma rog, intr-un vas, daca esti in casa). Lumanarea serveste pentru lumina, pomenirea care se face in biserica pentru a "auzi", samd. Desigur, toate astea le facem pentru placerea noastra, pentru a ne aminti de cel care a fost printre noi si ne lipseste, pentru a-i cinsti memoria si impartind lucruri care-i faceau placere, incercam sa recream atmosfera din timpul vietii lui/ei. (s-ar putea spune, anecdotic, ca omul dupa ce moare "castiga " o "aniversare" in plus).
Desigur, unele superstitii sunt cel putin bizare, de exemplu sa nu imparti tacamuri de fier ca "il arde", sa nu plangi la masa ca amarasti mancarea, sau cea mai tare, daca a murit neimpartasit, sa-i duci preotului, in noaptea de Inviere, o gaina (sau cocos) vie (viu), sa o iei cu tine la slujba si i-o dai la sfarsit (daca nu o scapi prin biserica si fuge).