Nu prea cred ca ajunge undeva discutia...pentru ca divinitatea e o conceptie mult prea complexa pentru a o putea intelege mintea si constiinta umana(a mea cel putin, poate ca unii sunteti mai iluminati caz in care va voi ruga sa imi impartasiti si mie cunostintele voastre revolutionare). Cum am mai spus cred ca exista o forta supranaturala care guverneaza asupra universului, dar nu pot sa zic in nici un caz ca ea exista, cu atat mai putin ce este. As vrea sa sterg oricui ideea ca as vrea sa convertesc pe cineva la o alta religie sau idee, din moment ce nici eu nu am o opinie bine formata. Insa asta ma opreste sa iau de buna o definitie care mi se pare ridicola.

in opinia mea, gandesti bine. si parerea mea este ca daca vei merge pe drumul asta - in opinia mea - vei ajunge unde trebuie. si sa nu mai afirmi ca e cineva mai luminat ca tine niciodata. potential este in toti. diferenta e ca unii sunt lenesi iar altii determinati.

Sa nu mai afirm ca e cineva mai luminat decat mine? Nici nu trebuie sa afirm asa ceva, stiu clar ca nu sunt inteleptul uman absolut, recunosc ca am avut si mici tendinte uneori de a spune asta,"in tineretile mele" :).Nu sunt o persoana modesta, chiar dimpotriva sunt foarte mandru, in schimb nu destul cat sa ma supraestimez si sa cad in capcana prostiei. Prea multa aroganta te face foarte limitat in fata unor multe posibilitati. De multe ori recunosc ca sunt multi care nu vor sa mearga pe unde am mers, si sa ia in considerare ce am luat eu in considerare, si sincer pe cei mai multi nu ii pot invinui... e mult mai usor, si iti ofera satisfactii usor de obtinut si o existenta mult mai fericita...cat si posibilitatea de a te simti implinit intr-o zi(ceea ce eu nu pot zice ca voi putea vreodata sa simt). N-am vazut inca nici macar varful icebergului si stiu deja ca partea de sub suprafata e imensa, probabil nu voi avea destul timp intr-o singura viata sa ajung sa gasesc macar o mica parte din raspunsuri, si uneori pare inutil...dar imi ofera mai multa satisfactie decat mi-ar oferii scopuri si idealuri mai palpabile.
Nu sunt deacord cu tine la ultima fraza. Potentialul nu il au toti...unii chiar nu pot mai mult decat gandesc, nu pot intelege efectiv ideei logice... e o combinatie de factori ce determina asta de la mediul in care au fost crescuti, si mentalitatile cu care s-au intalnit la calitatile lor innascute. Nu putem pana una alta spune daca cineva e genetic mai bine dotat mintal sau nu, dar multe cazuri de oameni crescuti chiar in medii de intelectuali, nu reusesc sa se dezvolte mult la capitolul acesta...sa privim si cazurile celelelte: cei mai mari ganditori ai lumii s-au nascut in familii de oameni simpli, si,desi mai tarziu sunt educati si finisati la diferite universitati, ei dau dovada de profunzime inca de tineri. Probabil ca sunt mult mai multi capabili sa gandeasca iar unii sunt lenesi si eventual isi atrofiaza mintea.

genetic, negenitic, cred ca se poate schimba oricine din cretin in geniu. am convingerea asta.
si in acelasi timp sunt de acord cu tine. dezvoltarea depinde de mediul inconjurator.
si cred si ca daca ajungi cretin la 20 de ani din cauza mediului, la 21 te poti schimba in geniu cu ceva efort.
numai bine.

O realizare si mai mare decat cea de a schimba un cretin in geniu este cea de a transforma un geniu in crestin.
Tare stramt este acolo, in inchisoarea mintii, nu-i asa domnule Rusu Tiberiu?

Da,suna ciudat intrebarea dar e pusa des...De ce cred in Dumnezeu?Pentru ca L-am simtit si de atunci nu mai pot trai fara El.A fost o vreme in care nu stiam de El,dar sufletul meu Il stia;si stii cum stiu asta?...pentru ca tanjeam dupa ceva care sa ma implineasca,pentru ca simteam ca nu-mi ajunge faptul ca invatam,cunosteam,eram iubita...Pentru ca plangeam dupa ceva si nu stiam dupa ce...Abia cand prietena mea cea mai buna m-a dus la biserica si am participat cu adevarat la o Sfanta Liturghie,am simtit ca Dumnezeu imi intinde o mana si s-a umplut locul acela gol,imens pe care-l simteam.Atunci am simtit ca pot ierta orice si pe oricine,chiar si pe cei pe care cu putin timp inainte ii urasem si ca sunt toata numai bucurie.Am iesit din biserica avand lacrimi pe obraz,dar lacrimi de fericire,pentru ca ma simteam in sfarsit implinita.Si de atunci n-am putut sa mai fiu fara Dumnezeu,n-am putut sa mai stau duminica acasa fara a merge la slujba.
Fiecarui om Dumnezeu ii da posibilitatea de a-L cunoaste,dar trebuie doar sa ne deschidem inima pentru a-L simti.Degeaba ti se zice trebuie sa crezi si alte bazaconii.Numai atunci cand Il simti tu, vei crede.Pana atunci cei care te iubesc pot doar sa se roage pentru tine ca sa-ti deschizi sufletul si sa vrei sa-L cunosti pe Dumnezeu.Doamne ajuta!

oho si inca cum. e greu, e greu.

"Cei mai nefericiti sunt cei inteligenti, cei mai lipsiti de griji sunt cei iluminati, cei mai mari iubitori ai suferinta sunt cei destul de sensibili cat sa o deguste din plin." :)

Voltaire nega existenta lui Dumnezeu. Dorea sa le demonstreze oamenilor ca unui om, daca nu i se vorbeste despre Dumnezeu si nu i se arata nimic despre El, acel om nu are notiunea de Dumnezeu. El considera ca orice credinta este numai produsul inocularii in gandire a prezentei lui Dumnezeu. Pentru asta, el a luat un copilas orfan f mic si l-a dus intr-un castel retras, fara nimeni in jur, fara imagini sau altceva care l-ar fi putut face pe copil sa se gandeasca la Dumnezeu. Intr-o zi, Voltaire ajunge acasa si-l gaseste pe copilas in gradina, in fata unui izvor, in genunchi, plin de uimire. Il aude vorbind. Se apropie si aude: "Doamne, daca acest izvor, creat de Tine, este atat de frumos, cat de minunat cred ca esti TU!"

Si atunci Voltaire a spus:
"Universul ma incurca si nu pot gandi macar
Cum ar putea sa existe ceas fara Ceasornicar."
Elena

"CAND ai inceput sa crezi ? si mai ales: de ce ?"

Eu am inceput sa cred cand aveam vreo 16 -17 ani...dupa ce am daramat din gand toata fortareata care era in jurul meu si-mi spunea ca exista Dumnezeu, dupa ce am scos din inima toate traditiile pe care le vazusem, dupa ce am ajuns sa dau sanse egale tuturor credintelor, sectelor si ateismului... am inceput sa cred cand mi-am dorit sincer sa stiu adevarul si am inceput sa ma rog:
"Daca TU chiar existi, arata-mi si arata-Te!"

Concluzia: CRED ca Dumnezeu exista! Si cred pana in adancul inimii si al fiintei mele. De ce? Nu se poate explica "de ce?" E ca atunci cand iubesti, daca e iubire adevarata si deplina, nu iubesti pt ca e asa si asa, ci iubesti si atat. E o notiune care trebuie traita si simtita ca sa o intelegi. Sa nadajduim ca intr-o zi o sa ne spui CRED! Stai linistit ca n-o sa te intrebam "De ce?" :)

Elena