intrebare din Arsenie Boca
 

In scrierile sale despre taina casatoriei, parintele Boca mentioneaza doua aspecte care mi se par putin contradictorii:
1) familia, dar mai ales femeia, daca nu are copii la timpul cuvenit, poate ajunge sa sufere grave tulburari atat de sanatate fizica, cat si mentala;
Pede alta parte, insa
2) cand intr-o familie unul din membrii e tulburat, mintal, sufleteste, nueste bine sa se conceapa copii...
Deci ce e de facut cand te regasesti concomitent in ambele situatii, dar ai ajuns in a doua din cauza primei ? Adica, nu ai avut copii la vremea cuvenita, iar acum deja esti ( prea) tulburat si nu stii daca e bine, in conditiile astea, sa incerci sa mai ai...
Multi spun ca lipsa vietii de cuplu si a copiilor sunt capabile sa produca atare tulburari; pe de alta parte, daca deja esti tulburat, si incerci sa ai copii, toata tulburarea ta va face rau si poate chiar va impiedica dezvoltarea normala a unei eventuale sarcini si a unui copil, nu ?

Tare ma tem ca este vorba de un cerc vicios, iar in domeniul sanatatii, nici un cerc vicios nu duce la unrezultat favorabil :(

alta intrebare
 

Cu riscul sa fie din capitolul > 18 ani, nerecomandat minorilor sau persoanelor extrem de pudice, ce este recomandat sa faci, cand intr-un cuplu, unul din parteneri ezita in a-si mai face " datoria conjugala"? Sa il /o lasi in pace, pana ii trece sau isi revine, daca isi mai revine, sau sa incerci cumva sa ii mai re-starnesti dorinta, daca se mai poate, fara sa devii abuziv, sa il/ o fortezi, constrangi, ci doar sa iti incerci norocul, sa vezi daca mai vrea, daca mai poate, daca nu e totul pierdut ( mai ales daca nu ai inca copii), etc?
Sau, daca nu mai vrea ( adica nu isi exprima intentiile ca ar mai vrea), il/o lasi in pace, si asta e, caci inseamna ca nu e pregatita si/sau nu ( mai) doreste acest lucru, si ca atare e mai bine asa, sa nu mai aveti viata de cuplu si copii ???

Cu siguranţă merită să vezi dacă mai poate...:)))
În rest, nu ştiu, cred că merită cercetată mai întâi relaţia din afara sexului, comunicarea, comuniunea de gusturi-filosofie de viaţă-credinţă-idealuri şi alte ingrediente ale atracţiei interpersonale...

Întrebare pentru Fallen: cuplu creștin?

Mai mult sau mai putin :)
Dpdv al credintelor religioase, se pare ca nu vom fi niciodata pe aceeasi lungime de unda :(...in rest, avem si perioade mai bune, in care sa zic ca ne intelegem si e bine.
Acum nu stiu neaparat daca ruptura fiziologica s-a produs datorita viziunilor religioase diferite, desi el asa invoca, ceea ce mi se pare destul de ciudat...adica n-am mai auzit pana acum ca un barbat sa se indeparteze de femeia de langa el pe motiv ca ea e " mai crestina" decat el...a, sa-l indeparteze ea, prin habotnicism, da, asta am mai auzit, sau sa devina total neatragatoare ( asta daca s-a intamplat, nu contest, nu e din cauza religiei, ci a varstei, epuizarii fizice si psihice si depresiei)...dar in fine, el nu are cum sa isi dea seama de asta si probabil crede ca asa vreau eu sa fie pt ca asa imi cere religia :(...
Sa nu vrea o femeie sa faca casa si familie cu un individ pt ca " nu e destul de bun crestin", mi se pare mai corect decat sa nu vrea el pt ca e " prea crestina"...e ca si cum ai spune ca nu vrei o anume femeie pt ca e prea buna sau prea frumoasa pt tine :); dar ma rog, pt un necrestin probabil toate astea sunt defecte :)
( iar eu nici macar nu sunt chiar asa o buna crestina incat un ateu sa fie inhibat, si sa creada ca nu ma poate convinge sa renunt, atata doar ca se pare ca nu e chiar atat de usor nici pt el, atata timp cat ma incapatanez sa " hang on"( atarn) de o cauza pierduta, din pct lor de vedere...)

In fine, si daca, sa presupunem, cuplul ar fi 100% crestin, care ar fi raspunsul corect ???
( sa incerce sa reinvie pasiunea si viata de cuplu, sau s-o lase moarta si sa traiasca ca fratii?)

Practic cele doua puncte 1 si 2 spun ca exista un timp pentru toate.
Adica in cazul de fata, exista un timp pentru facerea de copii, care daca trece, atunci femeia care n-a facut copii ii este recomandat sa aiba grija, in cazul
in care doreste copii.
Exemplu:
daca o femeie se trezeste pe la 47 de ani ca vrea copii, atunci la aceasta
varsta este periculos sa faca.Dar totusi daca chiar vrea un copil, atunci
la aceasta varsta poate sa infieze unul.
Adica toate se fac la timpul lor.

Pai si daca il infiaza si e tulburata mintal , si ea si sotul, nu e la fel de rau pentru copilul acela?

Stiti, mi-a spus odata un psiholog ca daca te lupti prea mult ( timp) ca sa obtii ceva ( sa-ti faci o casa, sa faci copii) si consumi prea multa energie, se acumuleaza prea multe tensiuni, ( muncesti pana la epuizare, ani la rand, nuiti iei concediu, te abtii de la alte placeri si nevoi), chiar daca vei reusi in final sa obtii ceea ce ai vrut, ai putea fi mult prea epuizat ca sa mai poti sa te bucuri cum se cuvine de realizarea respectiva.
Nu zic ca n-ai cum sa te bucuri de venirea unui copil, insa datorita efortului imens fizic si psihic depus pana la acest moment ( mai ales in cazul adoptiei, dar si in cazul conceptiei naturale, daca aceaste e dificila si necesita tratament, sau e o sarcina mai grea, cu riscuri, cu tensiuni, cu temeri), la momentul venirii lui poti fi foarte epuizat si vazand ca nu mai ai energia necesara sa te ocupi de el, sa intri in panica si sa experimentezi o mare cadere nervoasa :(...

Iar in cazul nefericit in care ai amanat cu buna stiinta facerea de copii pana la momentul cand ai crezut tu de cuviinta ca e timpul potrivit...ai toate sansele sa patesti precum smochinul care s-a uscat pt ca nu a dat rod la vremea cand i s-a cerut asta de catre Dumnezeu...

Să fie conştienţi că toate-s de la Dumnezeu.

Deci, daca se trezeste de la sine, bine, daca nu...asta e?
( daca celalalt sot nu mai vrea nimic de la tine, nu mai ii ceri nici tu?)

( unii s-ar simti usor nedreptatiti, poate, de atare situatie...fie ei si crestini; sistarea relatiilr de cuplu si a oricarei tentative de procreere, mai ales daca nu s-a implinit inca, este normal sa fie decizia unilaterala a unuia dintre soti ??? Exceptand desigur situatiile de incapacitate fizica, de boala, etc...)

Bine, acum, daca unul din soti chiar nu mai vrea si pace..tot n-ai ce sa faci si trebuie sa accepti voia lui, chiar daca e doar a lui si nu a lui Dumnezeu...doar nu poti sa-l silesti in nici un fel sa faca ceva ce nu mai vrea...
Intr-un cuplu necrestin ar putea fi motiv de despartire, dar asa... desi nici un crestin adevarat nu ar trebui sa fie egoist, sa se gandeasca doar la ce vrea el/ea, si nici sa ia de la sine putere decizia de a nu mai incerca sa procreeze, decat doar in caz de boala fizica sau psihica, sau incapacitate temporara...

Vezi că poţi?