Aha, deci varianta 1 era ca s-au imprumutat ca sa-l ingroape. Adica cu bani.
In varianta doi, se prea poate sa fi gasit si preot sa-l ingroape fara bani.

Mai sa fie, ce realitate flexibila, ca in telenovele.

De curiozitate, ce rugaciuni zici tu, asa, in afara de alea cand te lovesti peste degete sau da laptele in foc?

Si ce carti "religioase"? Au si horoscop la sfarsit?

Si voci auzi asa, doar cand mergi la biserica? Acasa, pe strada, nimic? Si ce mai zic vocile alea?

Aha, doar pe astia i-ai gasit ca reper, ca sa ai si tu cu cine te compara la pacate si sa te simti bine in pielea ta.

Pai cu ce o sa te incalzeasca daca el o sa stea la cazan pana la gat si tu ai sa stai doar pana la brau? Sau la o adica, cine stie daca situatia nu o sa fie invers, ca poate lui o sa-i gaseasca ceva circumstante atenunate dar tie poate ioc...

Pai stii, exemple sunt pentru toata lumea, sunt exemple de preoti vrednici pentru aia care cauta vrednicia si pocainta si preoti vrednici, sunt exemple de preoti hoti si curvari si mincinosi, pentru aia care vor sa ramana hoti si curvari si mincinosi, crezand ca si-au gaist scuza la Judecata pentru starea lor deplorabila.

Deci tu nu ai nevoie. Esti deja mantuit, felicitari. Daca unul ca tine nu mai are nevoie, si daca eu am nevoie dupa cum spui tu, dar nu vreau, chiar ca nu mai are rost tagma preotilor.

Dar cine esti tu sa-mi spui mie daca am nevoie sau nu ? Hotarasti tu in locul meu? Sau crezi cumva ca ceea ce numesti tu credinta trebuie sa fie aplicabila la toti ? Eu te consider nebun in credinta ta, dar tu nu iti dai seama de asta pentru ca esti prea orbit.

Problema ta, nu a mea.

Asa mai vii de acasa.

Imi pare rau, dar nu pot sa ma abtin. Prea tare. =))))))))))))))))))))

Oare ai cugetat o clipă înainte să tastezi această expresie?

Hai!
Păi, Corinusha, în primul rând cred că de iad ne scapă Bunul Dumnezeu. Uşa milostivirii ne-a deschis-o deja (numai să intrăm pe ea!), tuturor, Hristos Domnul prin vieţuirea Lui, prin patimile şi moartea Lui pe Cruce şi prin tot ce a urmat (pogorârea la iad; sfărâmarea celor ale iadului - vezi icoanele; Învierea; Înălţarea la Cer; trimiterea Duhului Sfânt la Cincizecime; Biserica şi toate cele sfinte dinlăuntrul Ei).

Ne mai scapă propria participare la mântuire, prin faptele vrednice de pocăinţă (milostenie, rugăciune cu lacrimi de căinţă pentru păcatele noastre, spovedanie, Sfânta Împărtăşanie etc.).

Ne mai scapă rugăciunile creştinilor, rugăciunile duhovnicului, rugăciunile îngerului păzitor, rugăciunile sfinţilor, rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

O mulţime de mijloace, iată Corinusha, pentru scăpare/salvare!

Cât priveşte supărarea ta care se referă la păcatele unuia sau altuia dintre preoţi, de unde probabil teama că un astfel de preot nu ar fi eficient pentru salvarea sufletului tău, eu cred aşa (e mărturisirea şi preferinţa cugetului meu, nicidecum o certitudine absolută):
a) nu atitudinea (poziţia) de supărare, ci mai degrabă compasiunea şi rugăciunea pentru preotul căzut în păcat sunt folositoare pentru scăparea de iad, pe care ţi-o doreşti/ne-o dorim cu toţii; un creştin care se roagă pentru întărirea preotului lui, face deja un pas spre mântuire, faptă bineplăcută Domnului fiind aceasta;
b) teologii noştri ne-au învăţat întotdeauna că Sfintele Taine nu depind de vrednicia ori păcătoşenia preotului, iar noi avem nevoie de Sfintele Taine pentru lucrarea mântuirii;
c) curăţia inimii noastre se vădeşte în nobleţea faţă de păcatul semenului nostru, fie el şi preot (sau poate cu atât mai mult); nobleţea nu înseamnă să lăudăm păcatul, să îl ajutăm să prolifereze etc., ci se referă la faptul că suntem, înainte de orice, cuprinşi de milă iar nu de pohta de jertfă (a altuia); această nobleţe este totodată şi putere sufletească;
d) a face ascultare faţă de cuvântul duhovnicesc care vine din partea preotului, în pofida altor date pe care le avem (vrînd-nevrînd) în legătură cu persoana şi conduita părintelui, este act de nevoinţă ce poate merge până la mucenicie; pentru că e dificil foarte pentru omul sufletesc/psihologic care suntem, să ne dăm la o parte în noi înşine şi să lăsăm să "respire" omul duhovnicesc din noi, omul iubirii creştine, când suntem atât de ispitiţi! Or, asta e aproape mucenicie, de nu cumva la unii o fi chiar mucenicie. Iar mucenicia e răsplătită de Domnul, Care S-a jertfit pe Cruce, aşa cum doar un Gentleman răsplăteşte pe cei care s-au dovedit prietenii Lui. În cazul nostru, această răsplată se numeşte mântuire şi celelalte făgăduite în Împărăţia Cerurilor.

Dacă suntem creştini şi dorim să devenim încă şi mai mult, atunci cred că acestea sunt stările de spirit în sensul cărora merită să ne facem nevoinţa. Celelalte, să fiu iertat, sunt înşelare şi adâncire în păcat, conlucrare (fie şi neintenţionată) şi sporire cu forţe proprii ale victoriei întunericului. Să nu (mai) fie! AMIN+

Ideea e ca nu pot avea incredere intr-un astfel de preot. Nu am incredere sa imi pun sufletul "pe tava" unui asemenea om. La fel nu am increderea asta si cand vine vorba e persoane care nu sunt preoti.

Un preot nu trebuie sa fie exemplu pozitiv pentru comunitate?

da,da, pentru ca nu ma refer la Biserica ca si la Lacasul Sfant, ma refer la UNII preoti. Eu pe aia ii acuz oarecum.
Preferabil ar fi ca cei care nu dau exemplu bun comunitatii, sa il lase pe altii, care chiar vor sa faca meseria de preot cu drag sa le ia locul.

Pace!