Uite, cand ai adus in discutie sentimentul acesta de puiul mamei, si fata tatei..m-ai facut sa imi aduc aminte ca si eu mai tanjesc uneori dupa acea perioada...in sensul ca nu ma asteptam, sau nu eram, si nici nu puteam fi constienta de cat de mult ti se schimba viata o data ce te casatoresti.

Acum...realizez ca multe din lucrurile pe care le faceam atunci, impreuna cu parintii mei, cu sora mea...nu le voi mai putea face niciodata, si asta pentru ca fiecare acum are un alt drum...si parca ma intristeaza acest lucru putin.:46:

Offf, cred ca nici eu nu m-am maturizat inca...

A scuze...am uitat sa mai adaug ce ma gandeam ca as putea adauga referitor la gandul tau de a locui o perioada separati.

Intr-un fel...poate ca ar fi bine sa faci si acest lucru, si astfel iti vei limpezi gandurile mai bine, dar si sentimentele...spun asta, gandindu-ma ca eu cred ca aceasta e doar o perioada de tranzitie, si tu de fapt tii la el...numai ca nu iti poti da seama de acest lucru...acum.

Casiana,

Ai spus: "dar cred ca ruptura s-a produs asa in timp pentru ca am inceput sa simt ca nu sunt pe primul loc pentru el."

Nu stiu daca reusesc sa inteleg. Cine ar fi totusi pe primul loc pentru el?
Sau ce lucruri pune inaintea ta?
Din ce ai mai spus, tot timpul este dupa tine..ce l-ar putea interesa mai mult?

Din ce spui inteleg ca ti-ai pierdut practic interesul pentru el ca pe undeva ai ramas impresia ca de fapt nu te iubeste.
Esti sigura ca este o parere obiectiva?

Sau poate este un pretext?

Ce ai face acum cu timpul tau liber daca ar fi sa stai singura?
Gandeste-te cam ce ai putea face pe termen scurt, mediu si lung.

Crezi ca ti-ar place sa stai singura toata viata? Sau te gandesti ca ai putea totusi sa nu fii singura dar nu alaturi de el?

N-are de ce sa-ti fie teama ca nu te-ar intelege, in punctul asta unde au ajuns lucrurile chiar n-ar avea ce sa se intample mai rau de atat.

Incearca sa vezi ce ai totusi efectiv sa-i reprosezi.
Ca am impresia ca totusi au fost destule lucruri dar n-ai putut sa o faci la timpul potrivit si ele s-au materializat in distanta afectiva. Care tot a crescut..

Si daca tot plangi, nu incerca sa o faci indreptatindu-te.
Gandeste-te ca problema nu este viata ta de acum, pe care multii altii in locul tau si-ar dori-o, ci faptul ca tu nu poti sa o apreciezi, ca ai o neputinta.
Asta ar trebui sa o plangi, nu viata inainte de a fi casatorita, din copilarie, etc.
Iar daca ai ceva sa-i reprosezi si lu-i, fa-o cum ziceam fara teama.
Mai rau nu poate fi.

Eu nu cred ca in sufletul tau iti place atat de mult singuratatea incat n-ai avea nevoie de nimeni alaturi pentru tot restul vietii.
Inainte de povestea asta, te-ai gandit vreodata sa te calugaresti?
Poate firea ta ar fi fost mai potrivita cu modul asta de viata.
Acum te-ai calugari?

Din pacate nu pot sa spun aici pe forum cine a fost pe primul loc pt el, nu ca nu mi-as fi facut deja publica viata, dar asta nu pot. Acum tot timpul este dupa mine, dar asta acum, nu de f mult timp...A inceput sa se schimbe cu putin inainte de casatorie cand mi-au venit mie gandurile de a renunta la relatie si de a anula nunta. Inainte nu era asa ca daca ar fi fost lucrurile stateau cu totul altfel acum, nu s-ar fi instalat distanta afectiva de care ziceai.

Stiu ca ma intrebai ce imi lipseste la/langa el. Nu am un raspuns exact, dar in schimb il simt ca pe ceva in plus in viata mea, ceva de care m-as putea lipsi si mi-ar fi mai usor, mai bine.
Impresia ca nu ma iubeste o aveam la un moment dat, dar tot inainte de casatorie..acum m-a mai convins pe ici pe colo de trainicia sentimentelor lui pt mine, dar m-a convins prea tarziu..cand eu deja nu mai asteptam nimic de la el, cand as fi preferat sa fie de acord sa punem capat relatiei..atat imi doream.

Daca as fi singura cred ca as continua sa studiez: sa mai fac o facultate, cursuri de pian, canto, sa ma inscriu la un centru de voluntariat…si multe altele. Eu asta simt ca as putea sa stau singura toata viata, asa simt acum. Nu pot sa ma gandesc sa fiu langa altcineva, nu-mi da voie constiinta. In plus, la cat sufar acum nu cred ca as mai putea sa mai am curajul de a oficializa vreo relatie vreodata. Nu sper sa ma vindec curand de ce e in sufletul meu acum.

Primul meu gand de calugarie a fost in clasa a 8 a, dar ai mei nici n-au vrut sa auda de asa ceva, nici macar la Seminarul de la Agapia nu m-au lasat sa dau. Apoi am mai avut ganduri de a ma indrepta spre manastire, dar ma tem ca nu sunt pregatita pentru asa ceva. Daca as sti ca asta m-ar ajuta sa-mi gasesc linistea, m-as indrepta si maine spre manastire desi faptul ca sunt casatorita cred ca e deja un impediment serios.

M-ai pus serios pe ganduri cu faptul ca poate e vorba doar de o neputinta a mea, ca ma consider mai mult nevinovata decat culpabila pt toata situati..o sa cuget mai bine la toate astea, macar in momentele mele de luciditate, f putine de altfel.

Nu pot sa zic ca nu tin la el, ca nu-mi pasa sau ca imi e indifferent; nu vreau sa i se intample nimic rau, doar ca nu ma pot obisnui cu el tot timpul langa mine…as vrea sa stau singura si sa ne vedem fiecare de viata noastra. Ma simt ca intr-o cusca, simt ca ma sufoc si imi pierd simtul realitatii, ca nu mai pot face nimic sa imi influentez cursul vietii. Ma simt ingradita fizic si psihic si starea asta o am permanent.

Am momente cand imi vine sa ma urc in tren, in masina si sa plec in lume. Nici nu-mi pasa daca ma descurc sau nu, mai rau de atat nu cred ca imi poate fi. Dar ma simt constransa de imprejurari si nu pot face nici macar asta.

De asta zic ca daca as pleca, cred ca as pleca pentru totdeauna nu doar pentru o perioada, cred ca nu as mai vrea sa ma intorc nicicand si ma tem pentru mine, pentru sufletul meu, ma tem ca asta m-ar putea lipsi de mantuire.

Frate, esti super tare... Suntem totusi pe forum crestin si mai ales....ortodox! Cum daca nu exista Dumnezeu?

Eu sunt de parere sa continui sa studiezi. Inscrie-te la facultate, la un centru de voluntariat. Astfel vei avea timpul ocupat si nu-l vei mai vedea atat de des. Poate vazandu-l mai rar inima ti se va vindeca si il vei ierta pentru lucrurile peste care nu poti sa treci.

singuratatea nu e buna decat in cazuri rare....bun inveti,faci o facultate,te realizezi, dar daca nu ai pe nimeni alaturi cu care sa imparti ceea ce ai realizat viata parca nu are sens, iar lucrurile pe care le-ai adunat nu au valoare

eu una daca as avea prieten pe care sa ma pot baza cred ca as privi mai cu optimism viata,mi-ar da motive sa studiez mai mult,as avea cu cine sa-mi petrec timpul liber

In privinta bunurilor adunate si care nu-ti sunt utile,da-le de pomana sa vezi ce valoare le dai...Sensul vietii il dam noi in functie de ceea ce vrem sa realizam,niciodata nu suntem singuri nici chiar atunci cand vrem sa fim.Fi mai optimista,viata e frumoasa,priveste bine pe langa tine si vezi cate minunatii sunt.Fruntea sus si lumina in priviri!Toate cele bune!

E posibil ca aceste trairi ale tale, de acum...sa fie o consecinta a faptului ca el candva ti-a inselat asteptarile, te-a dezamagit...sau ceva de genul asta, si cumva lipsa ta de incredere in el, asa cum ti-ai dori sa o ai...a ridicat un zid intre voi, prin care tu mai ales...incerci de fapt sa te protejezi?