Cunosc o femeie care si-a ingrijit sotul paralizat vreo sapte ani. E cumplit si acest lucru. Desigur trecerea la cele vesnice este dureroasa. Dar Dumnezeu are caile Sale de mantuire pentru noi toti. Iar mantuirea este comoara cea mai de pret a crestinului. Deznadejdea e de la diavol. Nu de lacrimi are nevoie, ci de rugaciuni, chiar daca era credincios. Cu cat te vei ruga mai mult pentru el, cu atat vei simti ca fericirea de care are parte prin rugaciunile tale iti inunda sufletul si tie. Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-l pe Ciprian Petru!

Acest eveniment neplacut din viata ta poate fi privit duhovniceste sau lumeste. Sfantul Ioan Gura de Aur l-a privit duhovniceste. Iar faptul ca ai gasit acest citat reprezinta o chemare pe cararile mantuirii. Dumnezeu sa te ajute.

confesiune
 

Gabriela, draga, nu fi suparata pe Dumnezeu! Numai pe Dumnezeu NU ! Cu adevarat necunoscute noua caile LUI sfinte. Sa ne abandonam LUI cu totul, fara sa cartim, ci doar sa ne ducem crucea convinsi fiind ca dreptatea LUI nu e la priceperea noastra, ci este mare taina pentru noi. Va veni si timpul sa intelegem.


Daca te mangaie cu ceva, iti pot spune ca l-am pierdut pe tatal meu cand eram foarte mica, un copil ce vedea moartea intaia oara cu tristete si nepicepere. Pana atunci era prilej de a ma intalni cu verisorii si de a ne juca in leaganele din curtea bunicilor. Si era tanar taticul meu atunci, atat de tanar si atat de bland, atat de bun si curat in inima lui!
Au trecut 30 de ani si inca nu am inteles de ce a trebuit atunci sa plece, cand ar mai fi avut timp si astazi sa stea. Ma rog mereu pentru sufletul lui si-l simt aproape. Anii au invechit ranile, dar nu le-au vindecat.

Domnul sa te intareasca!

Cred ca e vizibil ca tot ce simt e din perspectiva lumeasca. Momentan nu pot privi duhovniceste . Si stiu ca aceasta viata nu e totul, stiu ca aici pe pamant nu e decat suferinta si ca viata adevarata e dincolo ca pana la urma traim in aceasta viata pentru a dobandi mantuirea , iar moartea nu este decat o trecere intr-o alta viata mai buna unde nu este intristare si durere si nici suspin. Stiu ca Dumnezeu va avea un raspuns pentru mine si desi cartesc recunosc imi este frica de Judecata Sa. Stiu si iarasi stiu dar cu nimic nu ma mangaie stiu si atat dar nu inteleg, nu ma ajuta....desi cartesc tot la Dumnezeu voi ajunge pentru ca nimeni nu te poate ajuta sa treci mai usor peste astfel de rani care oricum te marcheaza toata viata pentru ca oricare ar fi drumul meu in viata asa ceva nu se poate uita.
Ma doare prea tare , poate mai tarziu voi putea si sa simt ceea ce scrieti din punct de vedere duhovnicesc. Numai sa nu fie prea tarziu, ca si de asta mie frica.

Cu adevarat necunoscute si neintelese sunt caile Domnului. Oricat as vrea sa inteleg mie mi se pare nedeprept cu atat mai mult ca erati un copilas nevinovat. De ce? Se pare ca oricat ne-am intreba raspunsurile sunt doar tacerea, o tacere care te stoarce de durere si niciodata nu cicatrizeaza ranile lasate asa cum ati spus. Poate gresesc ca la mine au trecut abia 2 saptamani dar cred ca nu voi sti niciodata cel putin in viata asta de ce.
Chiar daca sunt suparata recunosc pe Dumnezeu , ma simt obligata, sa ma rog pentru el si sa fac tot ce se cuvine ca un simbol de recunostinta de iubire, de pretuire.

Hristos a inviat
 

Mi-as dori d-na Gabriela sa va pot fi alaturi macar cu un gand, un gand bun..in asemenea momente ne tot intrebam ce este omul..de unde vine si incotro se duce.
Viata aceasta a noastra..e doar o clipa..si de-am sti sa o pretuim.. Suntem invaluiti in vremelnicia aceasta si de-am reusi sa ne desprindem cat de putin de lumea aceasta ..am fi purtati pe aripi..pe aripi de inger catre Nemarginit.
Oare exista o asemenea putere incat sa ne cuprinda pe toti..incat sa-i pese de fiecare ins in parte..e clipa, sunt ani si ani, sunt veacuri si omul in bratele cui a ramas mereu..cine si-o aduce aminte de noi peste sute de ani cand om parasi si noi aceasta lume..?
Biserica..biserica ortodoxa isi va aduce aminte mereu de noi..biserica este izvorul purtator de viata de la inceputul veacurilor..in rugaciunile bisericii vom fi pomeniti si noi mereu.
In asemenea momente catre biserica trebuie sa ne indreptam, daca atunci cand sunt in viata alergam in intreaga lume spre a tamadui pe cei dragi..cu atat mai mult atunci cand trec la cele vesnice trebuie sa alergam catre biserica, sa aprindem o lumanare..sa spunem o rugaciune pentru tot omul, sa ne intrebam unde or fi ei acum.
Ne este atat de greu sa patrundem intr-acolo unde or fi ei..dar multa mangaiere vor avea vazand lumina ce izvoraste din iubirea ce le-o vom purta-o mereu. Cat vom fi aproape de biserica si aceasta iubire va dainui..vom fi uniti..si spatiul nu ne va putea separa niciodata.
Sa hranim aceasta iubire mereu..si dragostea noastra va colinda chiar si meleaguri nemaintalnite de noi. Sa fim sinceri, oameni simpli..sa avem si noi un suspin, o rugaciune..si sa stim a multumi Iubirii Celei Nemarginite..ca ne primeste si pe noi asa cum suntem si precum aceasta Iubire se jertfeste mereu pentru noi..sa ne rugam si noi sa-i ierte pe cei dragi si sa-i odihneasca in pace.

Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!"
 

Fata de dreptatile, judecatile si voia Domnului care ni se par aspre, alegerile oamenilor sunt cu mult mai neintelese si lipsite de sens. Oamenii pot fi sadici.
Ma stoarce si astazi de durere absenta tatalui meu, dar poate insasi absenta lui m-a intarit. Am ramas in Mare Grija Domnului si este un Parinte atat de BUN!

Ieri am primit un mesaj de la parintele duhovnic care cred ca e folositor nu numai pentru mine ci si pentru altii care au trecut si trec prin mari incercari, care arata ca Dumnezeu este bun , care confirma cele spuse de lapetitemoc sa ne abandonam in bratele Lui caci este un parinte atat de Bun.
"Trebuie sa o iei de la capat oricum pentru ca Dumnezeu nu poate uita binele cuiva altfel nu ar fi Dumnezeu. Daca nea lasat in aceasta situatie inseamna ca a avut un plan cu noi si nu ne vom pierde plata. E bine sa ne incredem in Dumnezeu si sa_L lasam sa lucreze El iar noi sa pazim poruncile mai departe."

Cu Dumnezeu inainte!

Pe ultimul drum

Cand venit-am sa-l conducem
Pe sot fiu sau frate, pe ultimul drum,
As vrea aminte sa ne-aducem
Cum se ruga el pan-acum.

Ii multumea lui Dumnezeu
Cel sfant si drept, ca il iubeste
Si chiar si-n boala lui cumplita, mereu
Recunostea ca-l intareste.

Regrete-avea ca pe pamant
N-a biruit intotdeauna
Si n-a putut trai mai sfant
Atunci cand se-ntetea furtuna.

De-aceea nici nu inceta
Sa ceara Domnului iertare
Si langa El se bucura
Cand iarasi capata-ndurare.

Cand i-a fost greu, nu s-a sfiit
Sa spuna si in adunare,
Ci-n umilinta s-a smerit
Cerand credinta si mai mare.

Apoi, in fiecare zi
Cand ne strangeam cu toti la ruga,
El se ruga pentru sotie, mama pentru toti
Ca Domnu,-n haru-i sa-i ajunga

Sa fie cu toti credinciosi,
Sa se intoarca la credinta,
Sa fie drepti si bucurosi
Ca Domnul le da biruinta.

Acuma, insa, a plecat
La Domnul, la odihna-i lina.
Si chiar de-ati plans, v-ati intristat,
Atunci, cand Domnul o sa vina,

Daca veti fi toti credinciosi,
O sa-l intalniti pe Ciprian
In anii vostri cei frumosi
Slujiti-i Domnului cu teama.

Cand toti cei sfinti vor invia,
Cand Domnul nostru se va-ntoarce,
Il va aduce si pe el
Sa fiti pe veci, cu toti in pace”.

Speranta asta sa va dea
La toti, o dulce mangaiere
Acum, la despartirea grea
S-aveti credinta si putere

Sa treceti peste orice-amar,
Sa biruiti orice durere,
Iisus va dea iertare, har,
Speranta si multa putere.

Gabriela, fii tare!