Ai dreptate, mulți diavoli bântuie, dar nu știu de ce te excluzi din problemă din moment ce afirmi fără rezerve că nu vrei să pleci nici tu... de la ideea că nu-i exclus să fi și tu unul dintre ei, din moment ce nu-ți vine să crezi că acolo e poporul Domnului, popor de sfinți și de prooroci.

Deci nu e suficient ca să faci pe marele apărător al ortodoxiei când nu știi pe ce lume trăiești... când faci afirmații fără acoperire... căci acoperirea ta pare-se că e scrâșnirea... Și care e argumentul tău? Că ce se întâmplă pe acest topic o fi din vina lor? Păi nu mariamargareta roata bicicleta este cea care freacă pe problemă și pune toate necunoscutele în ecuație? Dar nu va afla rezultatul cu niciunchip până nu se va pocăi, căci cu o inimă opacă și un suflet pismaș și mincinos nu ai cum să te smerești spre a avea credință ci cazi în slava deșartă și culegi la neghine din spini și mărăcini până te faci cât un butoi... ca să nu zic burtoi... ce vine de la burteli adică, un fel de vrăjeală, bărbi, brașoave... figuri pe capul tău, de la figurație... de capră.

Dacă „Duhul” Pucios este Adevărul, aşa cum susţii dumneata sus şi tare, atunci poate ne esplici şi nouă cum de îi învaţă acest Adevăr pe pucioşi să minţească? Pentru că iată ce-i învăţa Duhul prin „proorociţele” Lui pe pucioşi”:

“Biruiţi lumea, chiar de va trebui să minţiţi pentru Dumnezeu şi pentru calea Lui cea dreaptă şi cea adevărată. [...]
Nicuşor Zidaru, [...] De ar fi să minţi pentru Dumnezeu, minte, mămică, şi fă voia Lui, de acum, şi învaţă ce este taină acoperită.” (Citat după Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 2 iunie 1991)


Iar pucioşii păstrează şi astăzi acest îndemn cu sfinţenie, iar când cred ei că este necesar ca să-I dea o mână de ajutor Domnului lor, mint cu satisfacţie, de îngheaţă apele (după principiul sănătos: „Unde-i ordin, cu plăcere!”). Căci minciuna la pucioşi este "taină acoperită".

Deci: Cine îşi bate joc, şi de cine? Dracul de ei, sau ei de dracul?
Cine păcăleşte, şi pe cine? Duhul rău sau Duhul Bun?

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLIV)
 

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLIV)


Duhul Pucios îi judecă aspru pe cei care nu-L văd venind cuvânt pe pământ, ca şi când cuvântul poate fi şi văzut, nu numai auzit. Or, la Pucioasa nici măcar nu este auzit “Cuvântul”, decât cel mult de către liderii pucioşi care pretind că-L aud şi-L scriu pe caiete aşa cum Îl aud sau li se pare că Îl aud. Cei care nu cred ceea ce nu văd vor fi pedepsiţi cu foc pentru că n-au crezut în ceea ce n-au văzut:

“Şi tot aşa lucrez şi azi, şi tot aşa vin şi azi la cei ce văd, ca să-i fac de ruşine pe cei ce nu văd, dar se fălesc că văd. Dar cel ce vede, Mă vede şi pe Mine, şi vede şi venirea Mea, căci la acela Eu vin şi îmi fac casă la el şi cinez cu el şi Mă arăt lui, după cum Eu am făgăduit prin Scripturile Mele cele de acum două mii de ani. Şi iată, vin cu cuvântul şi cu focul, ca să curăţesc cu ele, iar tu, omule, vei alege. Eu voiesc să-ţi fac bine cu cuvântul prin credinţa ta în venirea Mea cuvânt pe pământ, pentru pregătirea ta cea pentru venirea Mea, pentru hăinuţa ta cea de la Mine, omule, iar dacă tu voieşti să nu-ţi fac Eu bine cu cuvântul Meu care vine spre tine din Mine, atunci tu vei iubi focul în care stai, şi el se va aprinde peste tine şi te va zdrobi, că e vremea judecăţii făpturii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-08-2000)

De fapt omul este singurul vinovat că nu vede “Cuvântul” de la Pucioasa şi nici nu-L aude, pentru că are solzi pe ochi şi pe urechi pe care nu şi-i înlătură ca să vadă şi să audă ceea ce trâmbiţează fiii “Dumnezeului” Pucios (liderii pucioşi) a fi “Cuvântul lui Dumnezeu”. De la liderii pucioşi trebuie să ia omul “Cuvântul”, căci ei sunt purtătorii de cuvânt ai “Dumnezeului” Pucios. Venirea “Dumnezeului” Pucios nu mai este o aşteptare şi o speranţă de viitor ca până acum, ci este o împlinire care ţine de trecut, căci El a şi venit, şi a aşezat legea raiului pe pământ cu liderii pucioşi, fiii “Dumnezeului” lor:

“O, omule, ia-ţi solzii de pe ochi şi vezi venirea Mea, şi ia-ţi solzii de pe urechi şi auzi strigarea Mea cu care ies înaintea ta cu fiii Tatălui Meu, cu fiii cuvântului Meu, cu fiii lui Dumnezeu, omule pribeag. Mă port după tine cu ei, ca să Mă iei de la ei, că Eu Mă dau lor pentru tine, iar tu să Mă iei de la ei, că Eu vin cu cuvântul şi cu focul, şi tu vei alege ce vei lua. Ia cuvântul, şi te găteşte prin învăţătura cuvântului Meu. Nu lua focul, căci focul va fi pentru toţi cei păcătoşi care nu vor lăsa păcatul cel sortit pentru foc. Ia, omule, din cer, că vin cu raiul pe pământ, şi am şi venit, şi am şi aşezat pe pământ legea raiului cu fiii lui Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-08-2000)

România este ţară aleasă, România este binecuvântată a fi El Ombelico del Mondo, iar Duhul Pucios (care o doreşte a Lui şi aşa o revendică) pretinde că o are promisă de la Tatăl Lui şi că are în ea fii pe liderii pucioşi, capete de pod pe care îi numeşte cu nume de “fii ai lui Dumnezeu”, fii ai venirii Lui, “ fiii cei mici aşteptaţi de toată făptura”:

“Eu sunt Fiul Tatălui Savaot, şi sunt întru venirea Mea pe pământ, şi vin de la Tatăl. Amin. Şi am pe România de la Tatăl, ţară a venirii Mele, şi am luat din ea fii, şi îi numesc fiii lui Dumnezeu cei aşteptaţi de toată făptura, şi sfinţii şi îngerii zic: „Vino, Doamne!”, căci Duhul zice: „Vino!”, iar mireasa zice ca duhul sfinţilor şi al îngerilor: „Vino, Doamne!” .” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 28-08-2000)

Liderii pucioşi sunt reconfirmaţi ca “străjeri ai venirii Domnului Pucios” care se îngrijesc de cartea “Cuvântului” Lui şi sunt porţile prin care se vesteşte şi intră “Cuvântul” din cer pe pământ:

“Voi, străjeri ai venirii Mele, deschideţi cuvântului Meu ca să intre în cartea sa. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi Mă vestesc la porţi, căci sunt Cuvântul Care Se mărturiseşte pe Sine, fiindcă prin El toate s-au făcut şi se fac, şi toate sunt prin El, toate câte sunt.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Liderii pucioşi pretind că timpul în care Maica Domnului se ruga pentru omenire şi pentru miluirea ei s-a încheiat. Acum se roagă numai pentru venirea “Domnului Pucios” pe pământ, căci este vremea ca să vină venirea Lui , dar omul nu vine spre venirea Lui şi de aceea “Maica” se roagă acum doar pentru venirea Lui şi nu pentru omul care stă împotriva venirii Lui:

“Glasul Măicuţei Mele pentru miluirea omului depărtat de Mine nu mai cere la Mine pentru om, şi cere pentru venirea Mea, că e vremea să vin să-Mi împlinesc venirea, şi omul nu vine spre venirea Mea şi nu pot să-l fac să vină, şi stă omul împotriva împlinirii cuvântului Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Duhurile “cele din cer” sunt fericite că Domnul Pucios îi are fii pe pământ pe liderii pucioşi, în timp ce omul îşi vede de grijile sale şi nu vrea să audă glasurile care vin din cer din dreptul lui Dumnezeu:

“O, cât de fericiţi sunt cei din cer că vă am pe voi pentru venirea Mea! O, cât de mult au aşteptat cei din cer vremea voastră şi credinţa voastră în venirea Mea! Lucrează omul din zori şi până-n zori pentru cele ce pier şi nu dă să audă şoapta venirii Mele după două mii de ani. Nu vrea să audă omul de Mine şi de venirea Mea cu judecata.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Liderii pucioşi sunt numiţi “copiii venirii Domnului lor” şi în această calitate ei trebuie să se înfrumuseţeze în fiecare zi şi să se machieze şi să se parfumeze şi să se deghizeze ca să fie credibili în faţa oamenilor de pe pământ:

“Voi, copii ai venirii Mele, staţi frumoşi înaintea Mea, că iată, Eu mereu, mereu vă înmiresmez cu cele din cer, ca să stau cu voi peste pământ pentru împlinirea venirii Mele. Rostesc mereu la voi facerea cerului nou şi a pământului nou. Cuvintez peste voi mereu cuvântul facerii din nou a lumii, şi nimic nu lucrez cu voi decât cele ce sunt vestite prin Scripturi pentru vremea aceasta. Dau mereu să vă înfrumuseţez pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ care vin spre venirea Mea la voi, şi vine clipa să vă pun să rostiţi după Mine şi să se împlinească în cer şi pe pământ cuvântul cel nou grăit pentru cele ce vor fi pentru împărăţia cerurilor pe pământ cu voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Pe pământ este iadul stăpân (exceptând tărâmul celălalt, al Pucioasei, unde este “raiul Pucios” stăpân). “Domnul” Pucioasei ar veni, dar n-are unde, nu mai are unde călca pe pământ cu piciorul venirii Lui, căci tot pământul a fost spurcat de om, fiindcă omul nu ştie să aştepte şi să preţuiască venirea “Domnului” Pucioasei pe pământ:

“Nu mai am nădejde în nimeni pe pământ, că e iadul stăpân peste tot cu omul, şi Eu nu am unde să calc cu piciorul venirii Mele, nu am loc curat unde să-Mi las trupul purtat pe pământ. Eu vin cu trupul văzut curând, curând, şi trebuie să calc pe pământ curat, dar omul nu face curat pe pământ pentru ca Eu să vin. [...] De ce nu ştii, omule, să preţuieşti venirea Mea pentru viaţa ta? ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLV)
 

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLV)

În anul 2000 pucioşii primeau asigurare fermă de la “Domnul” lor că va veni şi cu trupul la ei, curând, curând, îndată ce aşternutul picioarelor Lui va fi gata. La rândul lor, copiii venirii Lui (liderii pucioşi) primeau mereu peste ei rostirea facerii cerului cel nou şi a pământului cel nou (rostire mincinoasă, deoarece cerul şi pământul au rămas neschimbate, deşi au mai trecut 10 ani de atunci):

“Curând, curând vin cu trupul pe pământ. Îmi pregătesc aşternutul picioarelor Mele, şi apoi vin. Curând, curând vin. Amin. Iar voi, copii ai venirii Mele, staţi frumoşi înaintea Mea, că rostesc mereu peste voi facerea cerului cel nou şi a pământului cel nou, după cum scrie în Scriptura înnoirii lumii.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Venirea de la Pucioasa este tainică şi nimeni nu o vede pe ea, cu excepţia duhului care ia numele Maicii Domnului. Acesta vine din cer cu învăţătură pentru veghe şi curăţire pentru calea piciorului venirii “Domnului” Pucios şi e singurul duh care vede venind venirea Lui la liderii pucioşi:

“Mama Mea Fecioara mângâie […] că mare este taina vieţii care se varsă din Mine peste voi pentru veşnicia voastră, copii ai venirii Mele. Mama Mea […] vede venirea Mea venind la voi, şi Mă vede venind şi aşezând peste pământ curăţirea, ca să pot călca cu piciorul venirii Mele. Omul nu face curat pe pământ pentru venirea Mea. […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Plâns şi jale este în ceruri că nimeni nu vrea să meargă pe calea cea strâmtă a pucioşismului. Duhurile care îşi iau numele “Hristos” şi “Maica Domnului” se mângâie unul pe altul în neputinţa lor de a-i amăgi pe oameni să sunt venite de la Dumnezeu. Singurii care iubesc aceste duhuri şi învăţătura lor sunt simpatizanţii şi adepţii pucioşi, la care au venit duhurile şi au cinat cu ei şi au găzduit la ei şi s-au dat lor cu învăţătura cea nouă de “Nou Ierusalim”:

“– Eu, mamă, n-am cu cine să Mă mângâi pe pământ, că pământul are numai păcat pe el. Mă mângâi cu ei, şi le dau putere să Mă iubească şi le torn din Mine ca să fie ca Mine, că Eu n-am cui să dau averea Mea, că nimeni nu Mă vrea, mamă. Dar tu nu plânge de jalea Mea. Iată-i pe cei ce Mă iubesc. Eu la aceştia am venit şi Mi-am aşezat cina şi Mi-am făcut casă la ei şi M-am dat lor şi M-am arătat lor pentru ei şi pentru mulţi care Mă iau de la ei spre viaţă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 21-09-2000)

Venirea “Domnului” Pucios se anunţă tot mai grea şi mai tristă şi mai anevoioasă şi ea cere tot mai mult ajutor de la pucioşii cei pravoslavnici. Dar El vine până va termina de venit, căci adepţii pucioşi se dovedesc nu îndeajuns de deştepţi ca să înţeleagă necesitatea slujirii “fiilor de la iesle” adică a liderilor lor, care vin la supuşii lor cu această venire:

“Iată hrană pentru suflet, fiilor de la iesle. Caut mereu să vă dau hrană, ca să se cunoască la voi că aveţi hrană din cer. Caut mereu să-i dau gust bun, ca s-o mâncaţi cu poftă şi cu dor şi cu folos şi cu mulţumire. Caut şi iar caut să am şi Eu mulţumire pentru truda Mea dintre cer şi pământ. Umblu după voi şi pentru voi mereu, ca pasărea care-şi adună pentru pui hrană. Vin mereu, că Eu nu trebuie să stau fără lucru. Vin până voi termina de venit, şi apoi nu mai vin, şi rămân pe veci cu cei care-Mi ajută acum venirea. Amin. Venirea Mea Mi-e tot mai grea, Mi-e tot mai dureroasă, Mi-e tot mai tristă, Mi-e tot mai anevoioasă. Voi trebuie să fiţi deştepţi şi să înţelegeţi ce voiesc să spun, căci cu durere adâncă spun.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-09-2000)

“Domnul” Pucios este adânc demoralizat şi sleit de puteri, îndurerat şi bolnav de inimă rea, şi de aceea venirea Lui la Pucioasa se face tot mai problematică, tot mai grea, tot mai incertă, tot mai stinsă:

“Iată, venirea Mea Mi-e tot mai grea, tot mai dureroasă, tot mai tristă, tot mai anevoioasă. Bucuria Mea Mi-e tot mai stinsă, şi durerea Mă prinde de peste tot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-09-2000)

Soluţia redresării? Ea se află tot la Pucioasa, iar speranţa în ajutorul salvator este numai în liderii pucioşi. “Domnul Pucios” îi strigă pe ei cu disperare şi le cere să-I dea ei puteri ca să mai poată veni, căci fără ei El nu mai poate veni, într-atât de sleit de puteri este. Are “Domnul” Pucios nevoie de ei “cum are omul nevoie de casă şi de masă şi de haină şi de apă şi de hrană şi de mâini şi de picioare şi de ochi şi de urechi şi de tot trupul şi sufletul şi duhul lui”. Şi dacă va găsi ajutor potrivit de la ei, va pune masă de nuntă şi se va încinge şi-i va sluji El pe ei. (deocamdată încă nu s-a ajuns aici, la masa de nuntă, semn că liderii pucioşi n-au prea fost la înălţime cu ajutorul şi cu puterile care li s-au cerut, deşi venirea “Domnului” lor era aproape, era chiar la uşă):

“Daţi-Mi putere să vin, că e vremea să vin, şi nu pot fără voi să-Mi fac venirea. Am nevoie de voi cum are omul nevoie de casă şi de masă şi de haină şi de apă şi de hrană şi de mâini şi de picioare şi de ochi şi de urechi şi de tot trupul şi sufletul şi duhul lui. Iată, venirea Mea Mi-e tot mai grea, Mi-e tot mai dureroasă, Mi-e tot mai tristă, Mi-e tot mai anevoioasă. Daţi-Mi voi putere să vin, că e la uşă venirea Mea, nu e departe. Voi numai să-Mi deschideţi, voi numai să Mă primiţi, că Eu pun masă de bucurie cu sfinţii la voi. Voi numai să voiţi aceasta, căci Eu sunt Cel ce slujesc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-09-2000)

Noua Biserică de la Pucioasa, cu numele “Noul Ierusalim”, mai are multe de pus la punct şi de îndreptat în viaţa sa bisericească. Speranţa redresării lucrurilor este tot la liderii pucioşi care, ajutaţi din cer şi ghidându-se după Scripturi, urmează să împodobească Biserica în straie de mireasă:

“O, fiilor, atâtea sunt de făcut pentru viaţa bisericii! Eu din cer, şi voi de pe pământ, şi hai să lucrăm după cum cere vremea, măi fiilor scumpi. Uitaţi-vă în Scripturile venirii Mele şi vedeţi cum cere vremea aceasta. Mireasa are nevoie de găteală de mireasă.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-09-2000)

Ghinionul liderilor pucioşi este că ei s-au lepădat de bogăţiile pământeşti ca baba Dochia de cojoace, din mândria de a se descurca singuri, fără ajutor de la “lume”, şi iată că acum au ajuns să aibă nevoie de ele. Bogăţiile pământului sunt acum în mâinile oamenilor din “lume”, iar oamenii nu se grăbesc să le sară în ajutor, pentru că ei ştiu că pe pucioşi îi ajută cerul şi îi ajută direct “Domnul” lor, ca să iasă ei din orice încurcătură şi nevoie. Dar acum a ajuns la greu şi “Domnul” Pucioasei, căci criza economică s-a întins de pe pământ la cer, iar liderii pucioşi or fi ei “copii lucrători”, dar sunt mici şi plăpânzi, trudiţi şi obosiţi, neajutoraţi şi neputincioşi, şi toate li se trag de la munca grea de conducere (căci ei lucrează mai ales cu capul, atunci când nu dau din mâini şi din picioare ca să traseze sarcini altora) pe care o lucrează ei zi şi noapte peste supuşii lor care lucrează mai ales cu mâinile:

“Voi, copii lucrători, luaţi-o pe cărarea cărţii Mele spre toate cuvintele Mele cu voi şi daţi-le bine împlinire peste voi şi peste biserică. Lucraţi aşa cum Eu vă povăţuiesc, ca să vină spre voi tot ajutorul cel din cer şi cel de pe pământ, că lucrarea Mea cu voi are nevoie de mare ajutor, fiindcă ea e mare, şi atât de mare că n-o poate cuprinde pământul, fiilor. Bogăţiile pământului sunt în mâinile oamenilor, şi Eu trag din greu pentru venirea Mea spre oameni, iar voi sunteţi mici, şi sunteţi trudiţi şi obosiţi şi neputincioşi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 27-09-2000)

277. A avut sau nu preotul Nicu Gabriel legături subterane cu secta “Noul Ierusalim"?
 

277. A avut sau nu preotul Nicu Gabriel legături subterane cu secta pucioşească “Noul Ierusalim”?

Există şi astăzi admiratori ai preotului Nicu Gabriel, care contestă legăturile, afinităţile şi chiar apartenenţa temporară a lui Nicu Gabriel la secta “Noul Ierusalim”. Ei pretind că doar în copilărie ar fi fost uşor “atins” de învăţăturile sectei, prin influenţa unei mătuşi care îl înfiase şi care era o adeptă ferventă a pucioşismului, dar această perioadă nu avea cum să fi lăsat prea multe urme în gândirea şi în comportamentul lui de mai târziu.

Realitatea este cu totul alta. Nicu Gabriel a avut legături strânse cu liderii pucioşi la maturitate, după ce fusese hirotonit preot al B.O.R., iar liderii pucioşi începuseră să-şi pună mari speranţe în el. La rândul lui, preotul Nicu Gabriel le-a promis în repetate rânduri liderilor pucioşi că va ieşi din ascultarea B.O.R. şi se va pune exclusiv la dispoziţia lor, ca preot pucioşesc, dedicat “lucrării de Nou Ierusalim”. Dar ambiţiile lui ascunse erau altele, aşa că ele au ajuns repede să se ciocnească cu cele declarate pe faţă ale liderilor. Demascat ca neloial liderilor pucioşi şi “lucrării de Nou Ierusalim”, Nicu Gabriel a fost nevoit să se retragă “cu coada între picioare” şi i-a părăsit definitiv pe pucioşi, păstrând însă multe din învăţăturile primite de la ei, pe care le considera fie bune, fie “folositoare” ( în sensul că ele erau concepute în mod special ca să crească încrederea şi simpatia enoriaşilor, iar acest lucru s-a văzut mai târziu). Prin predicile sale puritane şi conduita sa studiată, tipic pucioşească, de “sfânt pe pământ”, a reuşit repede să atragă mii de simpatizanţi care veneau acum la el ca la Mecca.

Liderii pucioşi, răzbunători ca de obicei, n-au stat cu mâinile în sân. După evadarea preotului Nicu Gabriel din “raiul” pucioşilor, ei au conceput repede un “Cuvânt al lui Dumnezeu” prin care să-l denigreze, arătându-l nedemn de chemarea la “preoţie sfântă” pe care i-o făcuseră ei.

Reproducem un citat revelator din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 29 iunie/12 iulie 1995, cu menţiunea că observaţiile din paranteze ne aparţin:

“Este în poporul Meu o inimă ( Observaţia 1. Liderii pucioşi dezvăluie apartenenţa neechivocă, cu inima şi cu simţirea, a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios ) care nu poate pricepe lucrarea aceasta.( Observaţia 2. Liderii pucioşi îl fac însă pe Nicu Gabriel incapabil de a-şi ridica şi cu gândurile şi cu mintea la înălţimile învăţăturii pucioşeşti şi la sublimul “lucrării de Nou Ierusalim”) Mi-am amintit ( Observaţia 3. Ca să-ţi aminteşti ceva trebuie mai întâi să-l uiţi pe acest ceva, măcar pentru o vreme. “Dumnezeul” Pucios recunoaşte că are uneori probleme cu memoria, dar pretinde că Îşi revine repede) de inima unui fiu care e numai cu trupul fiu al lucrării Mele. ( Observaţia 4. Din nou liderii pucioşi dezvăluie apartenenţa neechivocă a lui Nicu Gabriel la “poporul” pucios, dar o minimalizează intenţionat, spunând că a fost “numai cu trupul” ) Mi-a promis mereu că va fi al Meu, şi M-a înşelat mereu ( Observaţia 5. Nu poţi înşela pe cineva decât prin ascundere. Or, recunoaşterea deschisă a faptului că Nicu Gabriel, în spatele unor promisiuni repetate şi mincinoase, a avut mari ascunderi şi apoi mari înşelăciuni îl demască pe duhul care se pretinde a fi “Dumnezeul” Pucioasei ca fiind Altul decât Atotştiitorul şi Atotputernicul Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul) şi acum Mă caută în felul lui ca să fiu cu el cum vrea el şi pe unde vrea el, ( Observaţia 6. Adică, preotul Nicu Gabriel a părăsit locurile “sfinte” de la Pucioasa, unde fusese chemat de către liderii pucioşi la slujirea unei preoţii de excepţie, “nouă şi curată”, şi s-a întors cu totul la preoţia lui “cea veche” din B.O.R., unde nu mai respectă în totalitate învăţăturile pucioşeşti, ci numai selectiv, păstrând doar preceptele care-i convin şi care-l avantajează ) că n-a putut să iasă din el ca să pot Eu fi şi cu el, ( Observaţia 7. Adică, preotul Nicu Gabriel n-a fost capabil să se ridice la înălţimea atribuţiilor pe care i le pregătiseră liderii pucioşi, dar mai ales să se lepede de sine şi să le fie fidel numai lor şi unui alt Dumnezeu, “Dumnezeul” Pucios ) şi acum râde de cuvântul Meu şi se atinge de el ( Observaţia 8. Adică, preotul Nicu Gabriel şi-a dat arama pe faţă după ce a plecat de la pucioşi, arătând tuturor că de fapt nu credea o iotă din basmele adunate în volumul “Cuvântul lui Dumnezeu” ) şi vai lui, că nu ştie ce-şi face! ( Observaţia 9. Un blestem tipic pucioşesc. Liderii pucioşi au acest obicei de a-i blestema pe cei care îi părăsesc, pentru a putea specula ulterior orice necaz care se abate peste aceştia. Este şi cazul lui Nicu Gabriel, care a murit zece ani mai târziu, şi despre care pucioşii spun acum, după moartea lui prematură, că “l-a ajuns blestemul lui Dumnezeu” – ca şi când adevăratul Dumnezeu s-ar ocupa vreodată cu aşa ceva, să-i blesteme pe oameni şi după zece ani să moară ) Nici unul din poporul Meu n-a priceput că acesta îşi schimbă capul după cum îi foloseşte. ( Observaţia 10. Liderii pucioşi aruncă acum vina neputinţei de a-l demasca din vreme pe Nicu Gabriel, ca pe un impostor al “lucrării de Nou Ierusalim”, pe limitele fireşti ale fiinţei omeneşti. Ce-i drept, niciunul dintre pucioşi nu a simţit că este ceva în neregulă cu Nicu Gabriel, sau că el gândeşte diferit faţă de ceea ce spune. Dar de ce nu a simţit “Dumnezeul” Pucios nimic suspect la Nicu Gabriel? Doar dacă Acesta nu este Atotştiitorul, ci altcineva, ceea ce este mai mult decât evident ) Voi trage de lângă el pe îngerii Mei şi îl voi lăsa cu îngerii lui, că are şi el îngerii lui, dar el nu ştie ce are cu el.( Observaţia 11. O prelungire a blestemului pucioşesc. Nu se spune care sunt îngerii răi şi care sunt îngerii buni, dar se subînţelege forma elevată, academică, prin care cineva incomod poate fi dat dracului ) Cine se ia după el ajunge ca şi el. ( Observaţia 12. O subtilă ameninţare pentru gabrieliţi, admiratorii antumi şi postumi ai preotului Nicu Gabriel, care acum îl consideră“sfânt”. Adică, aceia care sunt mai slabi cu inima şi mai săraci cu duhul ar putea să o păţească peste vreo zece ani, la fel ca idolul lor. Aviz amatorilor! ) Nu voi mai lua din mâna lui ca să mănânc ( Observaţia 13. Aluzie la lucrarea preoţească a lui Nicu Gabriel. Pucioşii sugerează că de acum încolo, după părăsirea sectei, el nu mai poate lucra vreo Taină a Euharistiei valabilă ), căci masa lui cu Mine e amară (preotul Nicu Gabriel, n.r.)” ( Observaţia 13. E vorba aici de “trădarea” lui Nicu Gabriel, care a lăsat multă amărăciune în inima liderilor pucioşi, căci ei nu se aşteptau la aşa ceva de la el. Adnotarea din paranteză este tipărită cu litere ceva mai mici şi este făcută cu ocazia editării volumului al doilea al cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, fiind considerată o "notă a redacţiei". Prin ea liderii pucioşi vor să-l demaşte fără nici un dubiu pe cel despre care se vorbeşte doar aluziv în acest text)


Concluzie: Gabrieliţii, admiratori nostalgici ai preotului Nicu Gabriel, vor fi probabil foarte dezamăgiţi să afle că cel pe care ei îl consideră “sfânt” a fost de fapt un jalnic oportunist, dispus să cocheteze cu sectele radicale, fundamentaliste şi ultraortodoxe pentru oarecari avantaje potenţiale pe care nu i le putea oferi B.O.R, lipsit de coloană vertebrală şi avid de puterea de a păstori masele de ignoranţi în “tainele creştinismului pucioşesc”. Cochetând cu ideea de a se înfrupta din puterea discreţionară a liderilor pucioşi, a sfârşit prin a fi demascat, repudiat şi blestemat de ei, sfârşindu-şi zilele într-o iluzorie faimă de ortodoxie rurală, cu pretenţii taumaturgice. Departe de a fi “ultima trâmbiţă apocaliptică”, aşa cum îl consideră unii admiratori exaltaţi, Nicu Gabriel se dovedeşte a fi fost un plagiator dibaci, selectiv, al ideilor “novatoare” ale liderilor pucioşi ai sectei “Noul Ierusalim”, cei care l-au promovat şi au pompat în el multe speranţe, dar care-l consideră astăzi un arivist ordinar, un farseur lipsit de imaginaţie şi un deşeu al “ortodoxiei” pucioşeşti.

Văd că nici somn nu mai ai din pricina râvnei deşarte a defăimării viceversa ca să capăt eu superstiţul negreşelii formaliste vicentoarsa ca să râtă-râdă de noi tot viceglobul papământesc... al celor ce papă lapte şi bere şi apoi ca vulturii dau cu ciocul acolo unde văd stârvul. Şi dacă nu ţi-aş fi spus că nu există nici un glob pământesc, ci glob a fost doar în zilele creaţiei, în prima şi a doua zi, un glob de apă limbede şi cristalină, toată creaţia... văzută apoi când a fost să fie Lumină după porunca Domnului, căci în cele văzute era genunea şi întunericul ce stăpânea căci el era deasupra apelor; deci exista un deasupra sferei de apă, şi toate cele nevăzute erau în cubul ceva mai mare fără a fi tangent la sferă şi care cuprindea el tot globul de apă, cub nevăzut cu ochiul liber dar soarele şi luna create în ziua trei-a sau a patra, nu ştiu, două, se mişcă şi azi tot lovindu-se de laturile lui... deci nu se vede, dar este, şi a fost cuprins în interior şi se numeşte Cer.

Deci a birui gLumea, este o luptă pe care o poţi câştiga doar dacă faci voia Domnului.

Şi te întreb pe tine soare, dragostea murit-a oare? Deci ce crezi dumneata că s-ar fi întâmplat dacă cei trei patru magi de la răsărit nu ar fi păcălit şi minţit pe Irod sau pe Ivan cel groaznic?

Ce s-ar întâmpla cu tine înaintea conştiinţei tale dacă n-ai avea scuza ridicolă că minţi aicea pentru o cauză nobilă?... după dictonul ''scopul scuză mijloacele''.

Deci biruiţi gLumea! cu orice preţ şi cu orice mijloc, deoarece ea nu e nicidecum dreaptă ca să crezi că ai avea parte de un duel. Ci e vrăjeala gLumii... ...dar nu greşiţi! Ci înfricoşaţi-vă de Domnul ca să slujiţi Lui şi să nu păcătuiţi Lui cu niciunchip ci să vă smeriţi cu oricechip Lui... şi nu pentru slava deşartă a gLumii. Adică să nu-ţi creezi o gLume de copil, de pui, de pui de pui... de vipviperă şi de năpârpârcă, fiindcă puii de vipvipere o ucid pe mămica lor iar puii de năpârpârcă îl cam pârăsc pe tăticul lor la miliţie sau mămicii lor sau prin vecini... că cică o făcut pipi în chiulvetă sau ghiulvetă sau ghiveta... nu mai ştiu cum se zice corect, darmite.., darmite cum se scrie.

(Şi apropos, telecomandă e la plural căci singularul este telcomandă!!!)

Despre morţi numai de bine, dar atunci despre vii?
 

“Este în poporul Meu o inimă care nu poate pricepe lucrarea aceasta. Mi-am amintit de inima unui fiu care e numai cu trupul fiu al lucrării Mele.Mi-a promis mereu că va fi al Meu, şi M-a înşelat mereu şi acum Mă caută în felul lui ca să fiu cu el cum vrea el şi pe unde vrea el, că n-a putut să iasă din el ca să pot Eu fi şi cu el, şi acum râde de cuvântul Meu şi se atinge de el şi vai lui, că nu ştie ce-şi face! Nici unul din poporul Meu n-a priceput că acesta îşi schimbă capul după cum îi foloseşte. Voi trage de lângă el pe îngerii Mei şi îl voi lăsa cu îngerii lui, că are şi el îngerii lui, dar el nu ştie ce are cu el. Cine se ia după el ajunge ca şi el. Nu voi mai lua din mâna lui ca să mănânc, căci masa lui cu Mine e amară (preotul Nicu Gabriel, n.r.)”(Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 29 iunie/12 iulie 1995)

Îngeri sunt numiţi nu numai îngeraşii din Cer ci şi anumiţi oameni credincioşi cu o oarecare viaţă sfântă... văzută şi nevăzută de oameni...

Ceea ce trebuie reţinut şi e pentru oricine, pentru orice om care nu vrea să mai amărească pe Domnul, este că:

-o inimă (de fiu) nu poate pricepe dacă e numai cu trupul fiu al lucrării Mele.

-Mă caută în felul lui ca să fiu cu el cum vrea el şi pe unde vrea el, că n-a putut să iasă din el ca să pot Eu fi şi cu el, şi acum râde de cuvântul Meu şi se atinge de El...

-inima acesta îşi schimbă capul după cum îi foloseşte.

-că are şi el îngerii lui, dar el nu ştie ce are cu el.

-masa lui cu Mine e amară.

Cine se ia după el ajunge ca şi el.

Concluzia cea de după concluziuniune: preotul Gabriel se spovedea pe la Techirghiol... şi poate că Domnul i-a primit pocăinţa, că nu degeaba a visat cineva că s-a înălţat în spirală la Cer sufletul lui imediat după ce a murit, căci cu trupul era un fiu al Domnului, dar era o inimă care nu putea pricepe, iar spirala este simbolul ADN-ului şi ARN-ului... deci Domnul pare că a primit nevoinţele sale, dar nu a primit minciunile şi rătăcirile sale sufleteşti şi duhovniceşti şi batjocura la adresa Sa ci doar pocăinţa şi nevoinţa lui trupească.

Cei trei (nu patru) magi de la răsărit nici nu l-au păcălit, nici nu l-au minţit pe Irod. În primul rând ei n-aveau nici o obligaţie faţă de Irod, ei nefiind supuşii lui. În al doilea rând, Scriptura spune că Irod doar i-a cercetat pe magi, ca să afle de la ei ce ştiu, apoi i-a rugat ca la întoarcere să treacă pe la el şi să-l informeze ce au aflat. Magii nu aveau însă nici o obligaţie să-l asculte, şi tocmai de aceea s-au întors pe alt drum fără pic de remuşcare. Irod s-a simţit însă “păcălit” de magi, pe motiv că nu se aştepta să fie desconsiderat, tocmai el, nici măcar de alţii de alt neam; şi asta consemnează şi Scriptura. Dar magii nu l-au păcălit cu nimic pe Irod, şi cu atât mai mult nu l-au minţit.

Dar chiar dacă ar fi făcut-o, gestul lor ar fi fost absolut nerelevant, îndată ce ei nu erau creştini, ci păgâni.

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLVI)
 

276. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLVI)


Cuvântul care vine la liderii pucioşi vine din veşnicie, dar nici ei nu ştiu aceasta. El vine ca ei să-l primească cu învăţătură nouă, învăţătură de viaţă, şi el să le dea lor viaţa cea de veci, ca să fie deja îmbrăcaţi în viaţa cea veşnică atunci când va veni el a treia oară, cu trupul văzut de ochii tuturor:

“O, fiilor care-Mi primiţi venirea! De unde vin Eu când vin la voi cuvânt? Vin din veşnicie, căci scris este în Scripturi: "Obârşia Lui este din zilele veşniciei". Amin. Eu sunt cuvântul vieţii, şi vin cu veşnicia. Viaţa cea de veci voiesc să v-o dau.” […] Aduc mereu învăţătură de viaţă la voi, ca să se găsească la voi viaţă când voi veni la voi văzut de ochii tuturor. Eu sunt cuvântul vieţii, şi aşa vin la voi, iar voi trebuie să vă îmbrăcaţi cu viaţa, cu cămaşa vieţii, fiilor, precum Eu M-am îmbrăcat după înviere, căci am înviat din morţi ca să Mă arăt Fiul Tatălui Savaot, născut de la Tatăl, Cel dintâi născut din morţi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-2000)

Liderii pucioşi sunt investiţi solemn să dea viaţă adepţilor sectei de la Pucioasa, ca să aibă aceştia viaţă până la venirea Domnului cea văzută (dar se pare că liderii pucioşi n-au prins bine lecţia, pentru că n-au reuşit să dea viaţă veşnică la nimeni; ba între timp au mai murit destui adepţi, dintre care unii chiar mai răsăriţi – cum ar fi “păstorul” Daniel, sau “sora” Ricuţa)

“– O, copii învăţători din partea Mea, mai mult şi mai mult şi tot mai mult de-acum, să daţi viaţă din viaţa Mea la cei ce vor cu tot dinadinsul să fie vii până la învierea cea mare şi văzută de vii şi de morţi, până la venirea Mea cu învierea tuturor pentru viaţă veşnică sau pentru tânguire, căci scris este: "Se vor plânge şi se vor tângui bătându-se în piept toate seminţiile pământului, şi vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului cu putere şi cu multă mărire, şi va răsuna glasul de trâmbiţă, şi îngerii vor strânge pe cei aleşi pentru Dumnezeu, pe cei ce s-au ales pentru Dumnezeu".” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-2000)

Sarabanda duhurilor de la Pucioasa face ca aşa zisul “Cuvânt al lui Dumnezeu” să fie în realitate un ghiveci de alucuţiuni vocale în care duhurile interpreteză la scenă deschisă roluri mari şi roluri mici, într-o melodramă de prost gust, dar cu cuvinte şi fraze alese. Rând pe rând vin şi vorbesc ca la microfon purtători de cuvânt neautorizaţi ai lui Dumnezeu care-şi iau nume sonore, sperând că vor fi mai abitir ascultaţi şi temuţi: “Tatăl”, “Fiul”, “Fecioara Maria”, “Fecioara Verginica”, “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”, “Sf. Ioan Botezătorul”, “Sf. Pr. Ilie”, “Sf. Pr. Daniel”, “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, “Sf. Ap. Andrei”, “Sf. Ap. Toma”, “Sf. Ap. Luca”, “Sf. Ap. Ştefan”, “Sf. 40 mucenici din Sevasta”, “Sf. Gheorghe”, “Sf. Ierarh Nicolae”, “Sf. Ierarh Spiridon”, “Sf. Haralambie”, “Sf. Grigorie Palama”, “Sf. Ioan Scărarul”, “Sf. Dimitrie izvorâtorul de mir”, “Sf. Pantelimon”, “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, “Sfinţii trei Ierarhi Vasile Grigorie şi Ioan” (care vorbesc toţi în cor, la unison), “Sf. Vasile cel Mare” (vorbind separat), “Sf. Ecaterina şi Sf. Mercurie” (vorbind împreună), “Sf. Ecaterina” (vorbind separat), “Sf. Parascheva”, “Sf. Filoteea”, “Cuv. Maria Egipteanca”, “femeile Mironosiţe” (vorbind toate odată), “Sf. Mironosiţă Maria din Magdala” (vorbind separat), “Adam” (vorbind singur, fără Eva), “samarineanca de la fântâna lui Iacob”, “episcopul Vasile Târgovişteanul”, “patriarhul Teoctist”, “tânărul inginer Mihail” ("fiul" lui Dan, ucis de lovitură de cuţit în vara anului 1974), “Simion Zidaru” ("fiul" artiştilor Zidaru, decedat în luna august, anul 1997), "Dănciucă Gheorghe" (zis "păstorul Daniel", zis "nea'Mişu", decedat în urmă cu un an), etc, etc, etc. O pleiadă de duhuri care se pretind a fi duhuri de oameni obişnuiţi, şi de sfinţi, şi de îngeri, şi care vorbesc toţi în numele şi în dreptul lui Dumnezeu, iar rostirile lor sunt adaugate de liderii pucioşi cu migală, una câte una, la “canonul” cărţii intitulată “Noul Testament de la Pucioasa”.

Iată, spre exemplu, cât de frumos este invitat duhul care poartă numele Maicii Domnului să vină cu mult dor din cer pe pământ şi să aducă poveţe duioase de mamă “poporului” pucios, şi cât de înălţător le vorbeşte lor apoi acest duh, pentru lucrul venirii “Domnului” cea de astăzi, cu “venirea Lui care vine şi iar vine” şi pregăteşte judecata făpturii ( e vorba de ziua de 14 octombrie 2000):

“Acum, fiilor copii, e mama Mea cu dor de voi, şi se îndulceşte din vorbirea Mea cu voi şi voieşte şi ea să vă îndulcească cu darurile ei cu care vă acoperă mereu pentru că sunteţi fiii grădiniţei venirii Mele. Grădiniţa aceasta este locul Meu ceresc de pe pământ, peste care îmi aştern cuvântul pentru toată făptura. Grădiniţa aceasta este masa pe care Eu scriu cartea judecăţii făpturii. Voi, fiilor copii, fiţi cu veghe mare şi cu cutremur sfânt, că aici Eu lucrez cu voi lucrarea Mea cea de pe urmă, şi cutremur cerul şi pământul cu cuvântul. Amin. Spuneţi la toţi cei ce iubesc venirea Mea la voi să nu-şi risipească nici o clipă mintea şi inima şi simţurile lor spre paguba lor şi a celor din jurul lor, ci să-şi adune fiinţa şi vorbirea ei spre folos pentru cer, că venirea Mea vine şi iar vine ca râul care vine din munte spălând albia din calea lui. Vă aduce mama Mea mângâierea ei, îndemnul ei pentru lucrul venirii Mele, şi povaţă de mamă, că ea este mama Mea şi a celor ce Mă poartă pe Mine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-2000)

Duhul invitat să ia cuvântul le vorbeşte în primul rând liderilor pucioşi, numindu-i “fiii grădiniţei Lui” , “copiii tocmiţi de cer” şi “purtătorii Domnului”. El le aminteşte de “greul lui Dumnezeu” şi de “bunătatea Lui” şi de “grija Lui pentru ei” şi de “venirea Lui” cea nevăzută cu norii, şi de “rana venirii Lui” şi de “greul venirii Lui” şi le cere lor să fie cuprinşi de durerea venirii Lui şi să fie ei “puterea venirii Lui”, căci “Dumnezeul” Pucios este, se pare, sleit de puteri în venirea Lui şi de aceea le cere lor tot ajutorul:

“ – Te bucur şi eu, Fiule Doamne, mângâindu-i pe cei ce Te poartă azi întru venirea Ta. Te mângâi şi eu, căci Tu eşti purtat de ei, o, Fiule Care vii la fii. Să nu aştepte cerul după voi, copii tocmiţi de cer. E aşa de bun Domnul cu voi, şi atâta grijă pune pentru voi, dar voi să nu vă folosiţi de binele de la El, ci să vă faceţi voinicuţi pentru greul lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care lucrează la judecata şi la învierea făpturii şi la lumina învierii, fiilor vii. Toţi cei care se hrănesc din Fiul meu Cuvântul, să ia de la voi spre împlinire toată venirea aceasta, ca unii care împlinesc Scriptura venirii Fiului meu după două mii de ani. Cuprindeţi-vă de iubire şi de durere pentru rana venirii Fiului meu, căci cu rană vine, şi din greu vine când vine la voi. Fiţi voi puterea venirii Lui, că vă cere aceasta.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-2000)

Duhul “Fiului” şi cel al “Mamei” se completează apoi în vorbirea lor, întrebându-se ce să le mai ceară şi ce să le mai dea pucioşilor “să rumege” până la următoarea “venire din cer” cu focul iubirii lor. Şi le dă aceleaşi îndemnuri: să-I uşureze “greul venirii Domnului” la ei, “să-i doară şi pe ei rana venirii Lui” şi “să se hrănească unul pe altul cu învăţătura Cuvântului Pucios”:

“Mama Mea v-a încălzit la focul iubirii ei, copii ai venirii Mele. O, ce să vă mai dau? [...] Uşuraţi-Mi greul venirii Mele la voi. Să vă doară şi pe voi rana venirii Mele, că printre dureri vin când vin, şi abia vin de dureri, fiilor-copii. Cea mai mare lucrare pe care v-o cer este să vă hrăniţi cu cele din cer şi să vă daţi hrana aceasta unii altora, căci prin ea vă sfinţiţi duhul şi sufletul şi trupul întru venirea Mea […]” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 14-10-2000)

Îndată ce le-ar fi tăiat gâtul Irod să vezi dumneata ce ''nici o obligaţie nu aveau faţă de el'' ar mai fi afirmat ei, din moment ce au spus că o să-i dea de veste dacă vor găsi pe Regele lui Israel... şi erau în ţara lui Irod ca nişte străini... cu atât mai mult cu cît nu erau iudei sau israeliţi... şi Irod ştia că se născuse Mesia şi-i aştepta pe magi ca să stea de vorbă cu ei, să-i tragă de limbă şi să-i ospăteze... cu delicatesuri.

Deci gestul a fost nerelevant pentru unii, nu dăm nume, dar pentru Dumnezeu Tatăl a fost relevant cu siguranţă!!!

Ba erau patru magi, doar că stăpânul albinelor, nu a mai ajuns la peşteră din pricina că pe drum s-a milostivit de cineva şi l-a ajutat ca să iasă din necaz, şi s-a pierdut de stea şi de ceilalţi trei magi şi albinele lui s-au întors acasă, dar când a ajuns a văzut că soţia lui e sănătoasă căci l-a întâminat în poartă, căci pentru ea a plecat, ca să ceară de la Domnul ajutor şi vindecare pentru soţia Lui şi iată minunea s-a produs.

El era mag al albinelor şi albinele lui ascultau de el ca de un tată.

Și-apoi firește... ecoul:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”


Deci erau trei,..., sau patru magi,..., ori... nu ştiu... dacă pleci.

Iar pluralul de la Telecomandă este Teurilecomandă!

"Daca in lume este mai intai viata si apoi moartea,
in Biserica este intai moartea si apoi viata". Fericitul Augustin

Iar la Domnul este mai întâi Viaţa şi apoi Viaţa! Căci moartea a fost Biruită!

Deci este scris ca să biruim gLoomia!
Adică să nu fim şi noi mereu numai ca pasta... şi poate aşa o să avem parte de Wiaţă fără de moarte şi de tinereţe fără bătrâneţe... interioară, fireştie... adică să fim pururea în Buna Duhovnicie... fireştie.

eooooo!!!!!!!!
 

Heeeeeo. A inceput al treilea razboi mondial!!!!!!!!! Cum a spus vanga!!!!!!!

Heeeeeo!!!!!!!!!!!

Pregatitiva de judacata!!!!!!!
Imparatia Cerurilor este aproape!!!!!!!!!

eooooo!!!!!!!!
 

Bucurativa!!!!!!!!!

Ura!!!!!!!!!!!!

Lumea o sa treaca 4 ani prin chinuri groaznice!!!!!!!!

Dumnezeu o sa pedepseasca lumea!!!!!!

A sosit timpul!

vei fi şi tu vreo trompetă apocaliptică. gândeşte-te vere dacă eşti cu adevărat pregătit de judecată, sau să nu vii la judecată, şi după aceea exprimă-ţi trompetele.

Păi războiul al 3-lea mondial a început ceva mai demult, războiul duhovnicesc, iar ceea ce constatați voi e doar diversiunea de fațadă înscenată de dracool, căci distrăgându-vă atenția, punând la cale timp de război și crime, voi nu mai sunteți atenți la ceea ce pierdeți cu adevărat: pe frații în Domnul, căci tromboniștii vor ironiza și se vor distra neștiind ei până aproape de sfârșit că trompețicile ciolaniadei și cavalcadei sinistre ei au fost deoarece este știut că aproape întotdeauna „cine zice ăla e”, și „cine strigă hoțul mai tare el e cel mai mare hoț și pungașaș...”

...că e ca în fabula cu Nastratin Hogea, cu ciobanul păcălici care s-a suit pe asin, și când își numără turma de măgari nu-i ieșea la socoteală ci cu unul mai puțin și atunci facea scandal, că cineva i-a furat asinul... și se dădea jos ca să meargă la poliție, și merge la polițistul de circulație, și îl supraveghează organul la numărat și numără de față cu ăla și vede și el că defapt sunt toți măgarii și atunci îi dă organul să sufle în fiolă și din fericire nu se înverzește și se calmează amândoi, dar apoi, iar se suie pă asin și iar numără și iar îi iese cu unul în minus, și iar merge la milițian și iar îl supraveghează organul și tot așa, și zice că poliția e de vină că-și bate cineva joc de el... și de aia n-are sens să-i crezi că a auzit el că polițiștii se trag din milițieni, din milițienii care au cu o clasă mai mult ca trenul, adică au absolvit cu brio inercity, și de atunci nu s-a mai suit nici în tren și nici pe asin că a constatat că în timp ce se suie pe asin, atunci e mumentul când cineva îi subtilizează unul din măgari, de sub nas... și deci de atunci merge musai numai pe jos, îndată ce așa îi iese la numărat că ar fi prezenți toți măgarii la raport. Și dacă din întâmplare ar număra când nu e pe măgar a observat că dacă s-ar număra și pe el ar ieși chiar cu unul în plus, sau în minus.

Deci e greu la deal cu sacii plini cu tărâțe.
Și la război nu se merge cu burâta goală și nici cu sticla goală ci trebuie să urmezi zicala:

La pălăcinte înainte și la război înapoi...
c-așa-i datu' pe la noi, adică TRADIȚIA,
sau SUPERSTIȚA...
...că prea pare a fi totuna,
adevărul cu minciuna.

Și-apoi firește... ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”


Deci erau trei,..., sau patru magi,..., ori... nu ştiu... dacă pleci.

Dar dacă pleci să nu te văd plângând... în urma mea.

278. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLVII)
 

278. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLVII)

Liderii pucioşi sunt, de la o clipă la alta, ba neputincioşi (situaţie în care “Domnul” lor îi întăreşte cu putere de sus ca să poată aşterne “Cuvântul” pe hârtie), ba sunt atât de puternici încât dau ei putere venirii “Domnului” lor, căci Acesta este adesea sleit de puteri. Mai întâi liderii pucioşi sunt alintaţi cu denumirea “copii străjeri” şi sunt “întăriţi în puteri”:

“La cumpăna dintre două zile de sărbătoare Mă las deasupra voastră cu cuvântul Meu, că e sărbătoare de sfinţi, copii străjeri pentru venirea Mea. Întăresc puterea Mea din voi, ca să-Mi aşterneţi cuvântul în cartea sa. Amin. Dragostea Mea de voi Mă aduce mereu deasupra grădiniţei în care vă am, şi Eu vin să vă hrănesc ca pasărea pe puii ei.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Apoi se schimbă calimera: Liderii pucioşi nu mai sunt numiţi “copii” (termen care sugerează fragilitatea, neputinţa) ci “fii” (termen care sugerează vigoarea tinerească) şi sunt imediat (chiar în acelaşi mesaj, şi în mod repetat) chemaţi să fie “purtătorii Lui de Cuvânt”, adică să “dea putere venirii” celei neputincioase a “Domnului” lor:

“Creşteţi, fiilor, şi daţi putere venirii Mele, şi cereţi-o de la Tatăl ca să vină, că Mă aşteaptă cei din morminte ca să vin şi să-i strig să iasă, că e lungă aşteptarea lor, şi nu e cât aşteptarea cea de pe pământ. O, fiţi mari la minte şi daţi putere venirii Mele […]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Nimeni din “lume” nu poate să vadă venirea “Domnului” Pucios, căci în lume este noapte pe pământ şi totul este cufundat în beznă. Numai la Pucioasa sunt adunaţi cei fericiţi care, sub conducerea luminată a liderilor pucioşi, luminează calea “Domnului” lor ca să vadă El pe unde să vină, şi fac ziuă în calea Lui, şi-I apropie venirea Lui (dar, paradoxal, venirea aceasta se tot îndepărtează , iar lumina pe care o fac pucioşii în calea venirii “Domnului” lor a fost cam palidă şi nu le-a ajutat cu nimic ca să-L vadă măcar ei, care sunt “luminători”, venind cu putere multă şi cu slavă):

“Îmi fac mereu cărare spre voi ca să-Mi apropii venirea, ca să pregătesc ziua învierii făpturii, şi ca să fie apoi veacul cerului pe pământ, cu veşnicia lui, căci sfinţii aşteaptă pentru toată făptura care nu mai ştie să aştepte. Aştept şi Eu, fiilor, aştept să vin, şi fericiţi sunt cei ce cred că Eu vin, că aceia se fac ziua venirii Mele şi îmi luminează calea ca să vin, că e numai noapte în calea venirii Mele. E totul în noapte pe pământ, e totul în beznă, şi nimeni nu mai vede venirea Mea, iar omul umblă pe întuneric şi ziua şi noaptea; umblă şi nu vede nimic, că umblă fără vedere şi fără aşteptare.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Puterea din liderii pucioşi este condiţionată strict de starea lor sufletească. Când sunt trişti liderii pucioşi, şi puterile lor sunt slabe de tot şi nu sunt bune de nimic; când sunt înduioşaţi de cuvintele care vin din cer, ei se schimbă în puteri şi “apropie venirea Domnului” lor cu puterea lor cea lucrătoare. Vestea venirii “Domnului”Pucios este dusă şi la toţi “cei fără de scăpare” din locuinţa morţilor, ca să ştie şi ei că în curând, curând, va veni “Cel de la Pucioasa”, Cel care-i anunţă că n-au nici o scăpare, cu toate că se pregăteşte ziua învierii făpturii:

“N-am voit să vă întristez, ci am vrut să vă înduioşez şi să daţi putere venirii Mele, să-Mi apropii venirea, fiilor, ca să pot pregăti ziua învierii făpturii. Pomeniţi pe toţi cei fără de scăpare din locuinţa morţilor, şi Eu Mă duc să le dau nădejde în venirea Mea care vine curând, curând. E lungă aşteptarea lor, şi nu e ca pe pământ aşteptarea. Acolo nimeni nu poate să se ajute unul pe altul. Acolo e numai spaimă fără capăt pentru tot sufletul, şi iată, pe pământ nu mai e om viu care să vrea să ştie cum să facă rânduiala cea creştinească pentru cei ce nu mai sunt pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Venirea “Domnului” Pucios este condiţionată de ajutorul dat lucrului Lui de către liderii pucioşi, care pretind că “ajutorul lor este pentru Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul” ( o interpretare originală pe care o dau ei psalmului 120, versetul 2):

“Mi-e milă de toată făptura, şi de aceea v-am ridicat pe voi dintre oameni şi v-am pregătit pentru Mine, şi v-am pus apoi să Mă ajutaţi la lucrul Meu cel pentru venirea Mea, ca să vin să izbăvesc neamul omenesc.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Venirea ca venirea, darmite plecarea... darmite lacrima celor ce au numai frica fără capăt drept căpătâi... Şi nu se pot ajuta acolo unii pe alţii... căci acolo e tărâmul cel fără de nicio nădejde...

Şi totuşi există iubire... şi totuşi există blestem... da, da, există blestem-blestem... e o moarte ca un fel de comă, şi atunci nu te mai poate salva decât pianul... piano-pianisimo...

ce trompete visati....
 

Noi am facut tot raul din lume, si tot noi am mintit pentru el. Rasplata este acest razboi mondial pentru tot ce am facut...

Omul si-o face cu mana lui. "Si a privit omul toate cate le-a facut si a fost foarte multumit de toate cate le-a facut."

Ne meritam soarta prieteni, razboi , foamete , boli,..... omul a dorit de la inceput ...moartea si nu viata...

278. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” –Pucioasa (XLVIII)
 

278. A treia şi a patra “venire a Domnului” de la “Noul Ierusalim” – Pucioasa (XLVIII)

Uneori, liderii pucioşi pretind că venirea “Domnului” lor “în cuvânt, cu sfinţii”, are loc chiar acum, fiind într-o desfăşurare prelungită încă din anul 1955. Adesea ei subliniază acest lucru prin cuvântări personale, individuale, pe care unele duhuri care se prezintă a fi duhuri ale sfinţilor le rostesc alături şi împreună cu “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa. Alteori, ei spun că venirea Lui cu sfinţii va fi abia la sfârşitul veacurilor, atunci când se va întocmi ziua învierii făpturii şi se vor întâlni viii cu toţi morţii lor:
“Şi atunci va fi marea întâlnire a celor ce sunt şi a celor care au fost şi iarăşi vor fi, ca să se întocmească ziua învierii, despre care Eu am vestit prin Scripturi, ziua venirii Mele cu sfinţii care au căpătat cerul încă de pe pământ, încă din vremea trupului lor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Învierea făpturii nu va mai fi împlinită de către Hristos, aşa cum prooroceşte Biblia, ci de către liderii pucioşi. Aceştia sunt “tocmiţi să lucreze pentru învierea făpturii”, iar lucrarea lor este, se pare, jertfa liturgică a preoţilor necanonici pucioşi consacrată “pentru cei din locuinţa morţilor” şi pomenirea zilnică a numelor tuturor celor adormiţi, începând cu strămoşul Adam. Cei care vor fi strigaţi pe nume prin pomenirea liderilor pucioşi vor primi un “Cuvânt de mângâiere din cer” care le va aduce morţilor pacea şi odihna veşnică:

“Vin, fiilor, la voi cu sărbătoarea îngerilor, cu prăznuirea sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci Eu voi lua din mânuţele voastre jertfa cea pentru cei din locuinţa morţilor şi Mă voi duce cu ea la ei şi le voi vesti că vin curând să-i iau şi să le dau ziua învierii. Îi voi mângâia, îi voi uşura, le voi da din învierea lor şi le voi da grai ca să vorbească unii cu alţii despre venirea Mea şi despre voi, cei ce lucraţi cu Mine pentru ziua venirii Mele. Fiţi mereu la zi cu pomenirea lor, aşa cum Eu v-am învăţat când v-am tocmit să lucraţi pentru învierea făpturii. Cuvântul Meu cel din grădina Mea cu voi îi va mângâia pe cei strigaţi pentru pomenire şi le va da din pacea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Venirea “Domnului” Pucios este materializată adesea prin zidiri concrete, făcute cu mâinile lor de către adepţii pucioşi, sub directa supraveghere a liderilor lor: case, fântâni, garduri, ziduri, porţi, pătule, ateliere, foişoare, WC-uri, grajduri, garaje de maşini, alei pietruite, etc. Toate reprezintă “zidirea veacului cel nou” şi “venirea văzută a Domnului” la ei:

“Fiţi credincioşi, copii ziditori, şi fiţi zidiţi deplin, că numai de zidit avem. Avem de zidit veacul cel nou şi pe cei înviaţi pentru el. Voi sunteţi zidarii Mei, iar cumpăna este în mâna Mea. Şi cu duhul şi cu trupul lucrăm zidire, că v-am tocmit să fiţi ai Mei şi să lucrez cu voi tot ce este de lucrat pentru venirea Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Din când în când, “Domnul” Pucios vine cu idei noi şi cu proiecte noi, pe care “zidarii” pucioşi purced îndată să le edifice, ca să zidească prin ele veacul cel nou, sub înţeleapta conducere a liderilor lor, care mai întâi le proiectează după gustul lor şi apoi le spun adepţilor ziditori, pas cu pas, ce şi cum şi în ce ordine să le facă: mai întâi “Fântâna Samarinencii” ( e vorba de samarineanca de la puţul lui Iacob, căreia pucioşii i-au zidit special o fântână de unde să ia apă şi să nu mai înseteze niciodată), apoi “Fântâna Întâlnirii din Grădina Întâlnirii lui Dumnezeu cu Omul”, şi abia după aceea “Casa Întâlnirii lui Dumnezeu cu Omul” , toate acestea fiind situate pe pământurile pucioşilor de la Glodeni-Vale de lângă Pucioasa:

“Când am lucrat prin voi fântâna samarinencei, fântâna întâlnirii cu Dumnezeu, nu v-am spus şi despre casa de întâlnire, iar acum v-am spus, şi am întocmit-o când v-am spus, şi acum o aşez prin voi în grădinile Mele date vouă pentru slujirea Mea, pentru venirea Mea în ele pe pământ, ca să Mă întâlnesc cu omul care poate să creadă în venirea Mea la voi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Liderii pucioşi sunt din când în când reconfirmaţi ca fiind rezervorul de putere al “Domnului” Pucios, care promite că va opera prin venirea Lui de la Pucioasa o iminentă înviere a morţilor (cu condiţia ca liderii pucioşi să-I dea puterea de care El are mare nevoie ca să vină cu venirea Lui care vine şi iar vine ca să aşeze pe pământ veşnicia Lui:

“Daţi-Mi putere să vin, fiilor, că e cerul plin de aşteptare, iar cei din locuinţa morţilor suspină în ei după înviere, după venirea Mea, ca să-i ridic şi să le dau casa cea din cer, trupul cel nou, zidit la cuvântul Meu cel pentru învierea din pământ a trupurilor celor adormiţi. Întâi îi ridic pe ei, şi apoi aşez pe pământ veşnicia pentru ei şi pentru cei vii care vor fi cu trupul pe pământ la venirea Mea, precum este scris în Scripturi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Pentru zidirile care zidesc veacul cel nou de la Pucioasa, adepţii pucioşi care le-au lucrat sunt răsplătiţi cu bogate binecuvântări şi cu îndemnul de a se lăsa pe mai departe călăuziţi de “Cuvântul de la Pucioasa” care îi călăuzeşte neabătut spre “ziua venirii Domnului” peste tot pământul:

“Fiţi binecuvântaţi la lucrul casei întâlnirii, şi fiţi Duhul Meu, şi fiţi un cuvânt cu toţii sub iubirea cuvântului Meu care vă călăuzeşte spre ziua venirii Mele peste tot pământul.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Uneori însă , din negrija pucioşilor, “Domnul” lor nu mai poate veni şi nevenirea Lui Îl doare cu durere adâncă. El îi îndeamnă să iasă din nesimţire şi să-I ajute grabnic venirea ca să poată veni cu ea la ei, şi să-I facă drum (cale) de venire şi să-I facă netezirea căii Lui de venire şi să aibă grijă de venirea Lui şi să-i deschidă venirii ca El să vină la toţi şi la toate care-I aşteaptă venirea Lui de la Pucioasa cu cuvântul Lui de înviere peste toată făptura:

“Aveţi grijă de venirea Mea la voi, că Mă doare adânc când nu pot să vin. Eu vă primesc pe voi mereu, şi în fiecare clipă vă am. Primiţi-Mă şi voi, şi deschideţi-Mi mai înainte să vin. Faceţi-Mi cale când vin şi ajutaţi-Mi venirea, că pentru hrana voastră vin, şi pentru viaţa voastră vin, pentru viaţa Mea din voi vin, fiilor, ca să vă umplu de ea şi să daţi din ea. Şi de unde daţi, Eu pun, dar să daţi, ca să am unde să pun şi ca să am cale să vin, copii ai venirii Mele. Aveţi grijă de venirea Mea la voi, fiilor, că tot şi toate aşteaptă venirea Mea la voi. Deschideţi venirii Mele mai înainte să vin la voi, că toţi şi toate aşteaptă venirea Mea la voi, cuvântul Meu cel de înviere.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 08-11-2000)

Aşa e, şi omul s-a făcut că e om... şi a dat uitării pe Dumnezeu şi a dat apoi lumii de ştire, că... totuşi există... blestem... de la tinereţe până la moarte...

Așa că nu te mai juca cu idolul până când crezi tu că va scoate bellaurul ăla fum pe gurițe... ci adu-ți mai bine aminte de noi... de cât am așteptat... ca să dansăm... împreună... o, draga Mea Românikaa... și nu te mai juca... cu focool... ca să nu ajungi ca pasta.

Păi cine se joacoacoacă mereu cu idoleul și leul... din tenenerife? Cine?
Și cui îi place la nebunie picajul de la mare înălțime? Picajul cel de după zborul spre înalt...
Miiiieeeee? Eu cred că țieeeee!

Iar dacă nici ție nu-ți pasă... atunci cui?

Căci cui pe cui și cucui pe cucui... nu se poate scoate! Cu niciun chip... o, draga mea România.

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (I)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (I)

Legenda celor “14 magnifici” pucioşi despre care ani de-a rândul s-a pretins că “aud în primă instanţă Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” (adică, îl aud la unison cu urechile lor pe “Creator”, vorbindu-le din înaltul Cerului, în şuier de suflare de crivăţ care se coboară deasupra “templului” pucios de la Glodeni-Vale) s-a dovedit a fi o minciună răsuflată. Parafrazând zicătoarea maliţioasă “Cei patru evanghelişti erau trei: Luca şi Matei”, putem spune că la “Noul Ierusalim” de la Pucioasa “cei 14 magnifici erau doar trei: Mihaela şi Nicuşor”. Mai precis, Mihaela pretindea că-L aude pe Dumnezeu vorbindu-i, iar Nicuşor pretindea că Mihaela are dreptate în ceea ce pretinde.

Această minciună colosală a stat permanent la baza înşelătoriei de la “Noul Ierusalim”, chiar şi atunci când vieţuitorii “mânăstirii” care alcătuiau lista iniţială a celor “care auzeau Cuvântul” (a se citi corect: “…despre care se pretindea că aud acel Cuvânt …”) s-au risipit care încotro, iar în “incinta sacră de la Glodeni” n-au mai rămas decât doi: Spiridon Şerban şi fiul său Marian, adică exact alţii decât pretendenţii actuali ai “darului auzirii Cuvântului”, Mihaela şi Nicuşor).

Dar cine erau cei 14 locuitori ai “chibuţului” pucios de la Glodeni, despre care se pretinde din 1990 şi până astăzi că “aud cu urechile lor Cuvântul lui Dumnezeu”?

Iată lista lor:

1. Ilie Bunea (pe atunci, în 1990, el era proprietarul de drept al pământului şi a casei cu etaj în care şi-au găsit găzduire şi adăpost ceilalţi “13 magnifici”, venetici sosiţi de departe ca să se căpătuiască aici, la Pucioasa. Însă Ilie a mai fost proprietar doar câţiva ani; când Mihaela Tărcuţă a preluat “frâiele teleguţei”, ea l-a forţat pe Ilie Bunea să renunţe la casă şi la teren în favoarea “comunităţii” de pucioşi, căreia ea îi dăduse între timp numele de camuflaj “Fundaţia Sfânta Virginia”. Ulterior, Ilie Bunea a fost nevoit să abandoneze complet casa şi grădina în braţele rapacilor lideri pucioşi Mihaela şi Nicuşor, el retrăgându-se la părinţii săi din comuna Maluri, ca să-şi lingă rănile sufletului;

2.-3. Mihaela Tărcuţă şi soţul ei, Milică (Emilian Tărcuţă);

4.-6. Marian Zidaru şi soţia sa Victoria Zidaru, împreună cu fiul lor Simion;

7.-10. Spiridon Şerban cu soţia sa Ioana şi cu copiii minori Marian şi Nuţica;

11.-13.Nicolae Nedelcu cu soţia sa Tanţa (Constanţa Nedelcu) şi fiica minoră Andreea;

14. Sandu Dan, zis “Tataia”, ucenic şi prieten al soţilor Marian şi Victoria Zidaru.

Dar cum să audă ei acum ceva în grădina cu minuni de la Pucioasa dacă, în majoritate, ei nu mai locuiesc în această gădină, iar unul (Simion) a şi murit?

Ar fi fost de aşteptat ca această “sfântă familie”, care număra cândva 14 suflete “primitoare ale Cuvântului” pucios, să dăinuiască până în zilele noastre şi să fie şi să rămână un model inegalabil de frăţietate creştină, de altruism şi de dragoste. Deşi conceptul de “mănăstire” – pe care Mihaela voia cu orice preţ să-l asocieze cu “gospodăria agricolă colectivă” a pucioşilor de la Glodeni – este total impropriu (căci nu s-a mai văzut vreodată vreo mânăstire mixtă, în care să locuiască de-a valma bărbaţi şi femei sub acelaşi acoperiş), totuşi, faptul că ei L-ar fi auzit acolo cu urechile lor pe Dumnezeu vorbindu-le ar trebui să fie un argument serios ca să credem că această existenţă mixtă a “celor 14 aleşi” le-a marcat profund întreaga fiinţă, făcându-i exemple vii de iubire, de toleranţă, de echilibru, de înţelepciune şi de pace. Când colo… lucrurile au stat exact pe dos. Între aceşti 14 “prooroci” a intrat rapid o aşa mâncătorie şi o dihonie şi o intoleranţă şi o ură neîmpăcată, încât s-au risipit toţi ca pleava-n vânt, fugind unii de alţii unde au văzut cu ochii. Aşa cum am mai spus, din formaţia iniţială a celor “14 magnifici” se mai regăsesc la ora actuală între zidurile “mânăstirii”, ca rezidenţi permanenţi, doar doi: Spiridon Şerban şi cu fiul său Marian, care, deşi între timp s-a făcut flăcău în toată puterea, este în continuare poreclit în batjocură “Mormăilă” de către Mihaela. Cu toate acestea, legenda cu “cei 14 aleşi care aud Cuvântul” este pe mai departe vehiculată cu mult tupeu de farseurii de la Pucioasa, în frunte secretarul lor general, tovarăşa Mihaela Tărcuţă, care nu ezită să-i mintă fără să clipească pe vizitatorii curioşi să afle cine aude “Cuvântul lui Dumnezeu” la Pucioasa (unul dintre ultimii “grei” care au fost păcăliţi cu “taina celor 14 aleşi” a fost Cristi Tabără, în celebrul său “interviu” intitulat “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului Ierusalim” şi difuzat pe postul Tv pe care îl slujea acum un an).

Hai să vă mărturisesc ceva,

Și eu aud Cuvântul, dar nu cu urechile, și nu ca și propoziții sau fraze sau voce sau adiere răcoroasă de vânt, ci doar mă „trezesc”, îmi dau seama, că în sufletul meu a apărut Adevărul, s-a manifestat ceva, a ajuns unda și iată că Îl știu pe Adevărul, ca și cum ar fi trecut prin pământ, prin văzduh, prin ziduri și a ajuns în mintea și în inima mea crescând ca o plantă ce a răsărit din sămânța cea bună, și ca atare am devenit și sunt conștient că Tainic a ajuns și în mine și mereu ajunge și la mine astfel, exact cum o apă curată ajunge la rădăcina plantelor... și treptat, comparînd ceea ce susțineam eu, credeam eu, în diferite momente ale vieții mele cu ceea ce am citit de pe Site-ul lor, am ajuns ca să pricep că erau echivalente și similare, deci parcă chiar știam ce se grăia acolo de către Dumnezeu dar nu eram suficient de conștient și de clar, deci iată cum la sute de Km, Cuvântul ajunge Tainic la oameni, mai devreme sau mai târziu, căci și morții aud Cuvântul Lui Dumnezeu...

Deci e vorba de undă, și cum atunci să nu audă cei ce-L trăiesc în primă instanță? Care trăiesc la Izvorul Dorului... Și cum atunci vă mirați și pentru ce vă tot îndoiți crezând că nu L-ar auzi cei 14 magnifici dacă până și cei din morminte Îl aud? Se aude, vine, și oriceochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. E ca un curent electric, „elctroni” și „pozitroni”, „fulgere și trăznete și tunete”, mai mici sau mai mari, ce vin prin apa Vieții și prin Pământul Făgăduinței, prin biserică sau prin afara ei...

Nu vă mint, e ca și când ai pune urechea la pământ, sau pe șină, dar e mult mai tainic... e ca un al 7-lea simț căci al șaselea e o vrăjecmăneală. Cu al 7-lea simț nu-L auzi, nu-L vezi, dar parcă știi ce s-a grăit de sus, căci parcă ai fiii și tu semănat în pământul Adevărului și devi treptat conștient că ceva crește, dreptate și dragoste și cunoașterea Domnului în tine, în inima și viața și în vorbele tale. Și eu sunt la sute de Km de Pucioasa, darmite atunci cei deasupra cărora adie Desăvârșirea cea răcoroasă care stinge focul pătimășiilor jignidoliceștii, care din necredință și răzbunare nu mai vor să recunoască pe Sfântul Iertării și Milostivirii și Păcii.

"Mărturisirea" ta este ... vorba lui Cristi Tabără, tulburătoare. Îţi mai rămâne să pui mâna pe un caiet şi să aşterni tot ce auzi. Apoi să-ţi faci un site intitulat "Cuvântul lui Dumnezeu auzit de Vsovi" şi să publici ceea ce ai auzit venind din cer. Apoi să faci ceva schimb de idei cu pucioşii, că ei ţi-ar putea dărui din experianţa lor bogată şi inventivă.
P.S. Poate scoţi şi o carte cu numele "Evanghelia după Vsovi". Ar fi cazul , celelalte s-au cam prăfuit.

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (II)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (II)

Să-i luăm pe rând.

1. Ilie Bunea a fost înşelat în aşteptări de Mihaela Tărcuţă în mai multe rânduri, până ce a fost adus la disperare. La începuturile farsei intitulată “Noul Ierusalim”, prin anii ‘90, Ilie a fost promovat de Mihaela ca unic “preot-slujitor al lucrării” de la Pucioasa, pe o “temelie” pusă de “proorociţele” Verginica (între anii 1955 şi 1980) şi Maria (începând cu anul 1982). Ulterior, Mihaela Tărcuţă a mai promovat doi “preoţi” în persoana lui Spiridon Şerban şi respectiv Nicolae Nedelcu, lansând cu acest prilej conceptul de “triumvirat sacru” sau “troiţă sfântă”, şi stabilind totodată ca “primul între egali” să rămână tot Ilie. Cu trecerea anilor, Mihaela a alunecat într-o simpatie maladivă şi un favoritism deşănţat, dirijate ţintit înspre Nicolae Nedelcu, pe care ea a început să-l alinte cu numele “Nicuşor” şi pe care l-a promovat rapid ca “mâna ei cea dreaptă” şi totodată “singura ei mână”. Din acest moment Nicuşor era în ochii ei ca un giuvaer de neegalat, iar ceilalţi doi “preoţi” (Ilie şi Spiridon) au căzut treptat în dizgraţia făţişă a Mihaelei. Nicuşor a uzurpat titlul neoficial de protos, deţinut până atunci de Ilie Bunea, motiv pentru care între ei a izbucnit un conflict bărbătesc, aţâţat de această “Elena din Troia a Dâmboviţei”. Cel mai adesea verbal, dar şi cu unele accente contondente uneori, acest conflict s-a dovedit – odată cu trecerea anilor – a fi ireconciliabil. În acest conflict surd, dar deloc mut, Mihaela i-a ţinut partea făţiş lui Nicuşor, denigrându-l metodic şi săpându-l pe Ilie Bunea în faţa tuturor adepţilor pucioşi, perseverând în exagerări şi chiar falsificând fără scrupule realitatea. Când toţi adepţii s-au obişnuit să-i vadă zi şi noapte pe noii lideri pucioşi, aceşti doi Pat şi Pataşon, nedespărţiţi şi neîmpărţiţi, neamestecaţi şi neschimbaţi, lipiţi ca marca de scrisoare, Mihaela l-a “cooptat la tron” şi l-a avansat pe “Nicuşiţă al ei” la rangul de “prooroc” şi de “arhiereu”, devenind amândoi “cei doi fii unşi”, sau “solii lui Dumnezeu care primesc Cuvântul din cer”. Deşi Nicolae Nedelcu şi-a arătat pe faţă o ostilitate neîmpăcată faţă de Ilie Bunea – inclusiv prin exprimarea rostită odată printre dinţi, la mare mânie: “ Mai bine îl omoram cu mâna mea! Intram şi eu în puşcărie, dar se termina odată cu povestea asta!”, Mihaela susţinea sus şi tare în faţa tuturor pucioşilor că “Nicuşor este o biată victimă a răutăţii, obtuzităţii şi gosolăniei ţărăneşti a lui Iliuţă”.
Acest Iliuţă – căci aşa îl alinta Mihaela, când “îi dădea miere cu lingura”(dar “cu coada lingurii îi scotea mereu ochii”) – n-a putut să suporte la nesfârşit agresiunea concertată a duetului toxic Mihaela & Nicuşor, sprijiniţi făţiş de grupul lor de acoliţi, cerberi fideli până la sacrificiu faţă de cei doi „fraţi siamezo-corsicani” (liderii pucioşi), aşa că până la urmă a abandonat definitiv lupta care devenise inegală şi incorectă, şi s-a retras la casa părintească din comuna Maluri.

2.-3. Mihaela Tărcuţă şi-a mutat reşedinţa de la “mănăstire” într-o locaţie apropiată, pe un alt teren al pucioşilor, unde adepţii i-au construit un buncăr subteran pe care l-au numit “legănuţ”, dotat cu toate utilităţile moderne, de la telefon, interfon, internet, baie şi WC, la încălzire centrală montată în dalele de gresie din pardoseală. Această manevră strategică a avut loc atunci când conflictele dintre cuplul dictatorial Mihaela & Nicuşor pe de o parte şi Ilie Bunea pe de alta, au atins cote paroxistice. Mihaela voia pe de o parte să evite conflictele tot mai dese dintre cei doi „arhierei” rivali, care se cocoşeau uneori încât disputa lor lua forme contondente, iar pe de altă parte voia să-i dea lui Ilie Bunea o lecţie, adică să-i arate că ea şi cu Nicuşor nu depind de nimeni, sugerându-le şi celorlalţi adepţi că ei nu au nevoie şi se lipsesc oricând de „mofturile şi comândurile lui Iliuţă”. Acest gest avea urmări serioase în ceea ce priveşte imaginea celor doi lideri pucioşi, vis-a-vis de legătura cu „templul” pucios zidit în incinta pe care tocmai o părăsiseră, legătură care acum devenea sporadică. Locaţia a fost aleasă într-o grădină apropiată, aflată tot în proprietatea pucioşilor, pe care Mihaela a numit-o „Grădina Întâlnirii”şi unde s-a mutat împreună cu Nicuşor.

Desigur că Mihaela a aranjat lucrurile ca să pară că decizia de a se muta nu-i aparţine, ci „este de la Domnul”. În acest sens, ea a fabricat un „Cuvânt” din care reiese clar că hotărârea de a-şi muta reşedinţa din incinta „mânăstirii” este „a Domnului”, iar liderii pucioşi, cei atât de îndureraţi de intoleranţa lui Iliuţă faţă de ei, au fost nevoiţi să I se supună:

„[...] fiilor. Îmi sunteţi atât de dragi când sunteţi îndureraţi de durerile care bat spre lucrarea Mea cu voi, de v-aş lua şi v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, ca să vă legăn Eu în el cu îngeraşii Mei cei mângâietori din cer şi de pe pământ de lângă voi. Dar de peste tot Mi-e greu să pot aceasta, să vă fac legănuţ şi să vă mângâi în mângâieri ca să-Mi pot Eu mângâia de la voi durerea Mea cea grea pentru lucrarea Mea, pentru lucrul cel greu de lucrat al venirii Mele de la Tatăl pe pământ acum, la sfârşit de timp, şi de început nou, fiilor îndureraţi. Mă tare doare de voi! Nu ştiu cum să vă mai mângâi, să vă fac legănuţ, între pământ şi cer să vi-l fac, şi să pun îngeraşi să vă legene pe voi, că-Mi sunteţi aşa de dragi când purtaţi în voi durerile Mele care bat spre lucrarea Mea cu voi!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Dumneata zici că ştii citi româneşte de te dai aşa o mare lingvisvistă... tulburată?

De unde eşti dumneata de loc şi ce eşti de neam? Sobietică sau diversionistă sau din ce rasa pură de securişti tablagii te-ai ivit?

Păi ce am zis şi scris eu şi ce te-ai făcut dumneata că ai priceput... comentând... că-mi vine să... zic şi eu cuiva că cine are noroc are!!!
Păi eu ziceam că ce zice Domnul acolo, acolo unde zice El, aia ''aud'' şi alţii apoi, aud şi eu iată, ca pe o undă, care vine, vine, vine, vine şi pe la mine cam ca Moş Nicolae... prin văzduh, prin pământ, prin ziduri, prin ape... deci nu e vorba să scriu eu ceva în plus sau minus, că nu-s prooroc, ci e vorba că şi morţii aud pe Cuvântul...

...şi nu ţi se pare suficient cam cât am scris prin zonă, aşa fără nici un efort?

Că dacă aş fi fost prooroc mi-aş fi proorocit mie însumi cam aşa:

''Dacă nu mă pocăiesc şi nu mă păzesc apoi ca să mă păzească Domnul atunci precis în clipa următoare prezicătoare aş cădea direct de sus ca piatra legată de gâtul săracului, taman în fundul lacului... aşa, din susperstiţ pestriţ.''

Iar undele de la piatra aruncată de zidari în lac ar forma...

''apoi firește... ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă.)

Și placa:

''...placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...” ...''


Mirarea mea este cum de voi nu simţiţi şi nu auziţi nimic, nici măcar cum creşte iarba... cum se înalţă vrejul de fasole uriaşă... şi nici cum şi cât roade viermişorul... una-ntr-una.

Păi farsa asta politică o pui dumneata în scenă toată ziua... şi văd că o şi jucaţi la nesfârşit... ca pe o piesă proastă şi ridicolă dar care e bine întreţinută din ceva fonduri, bani spălaţi, până o să vă vină să...

Uite o piesă de genul ăsta.

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (III)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (III)


Liderii pucioşi sunt prezentaţi ca micuţi şi îndureraţi şi “cu duhul în cer”, iar Iliuţă este prezentat ca “omul de pe pământ”, îngâmfat şi cu “duhul mare” (adică, încrezut) care îi tot strâmtorează pe ei. Cei doi lideri pucioşi sunt însă “mari cu lucrarea” la “Dumnezeul” lor, deoarece ei lucrează în ascuns la o “Evanghelie acoperită”, o altă Evanghelie decât cea pe care o folosesc creştinii de pretutindeni:

“Dar voi sunteţi micuţi de tot faţă de duhul cel mare al omului de pe pământ, şi sunteţi cu duhul cel din cer în voi, iar cei din cer sunt în strâmtorare mereu şi peste tot pe pământ. Învăţaţi din Scripturi ce este strâmtorarea, dar şi mângâierea ei, aşa cum Eu v-am arătat în timpul lucrului Meu cu voi, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul Meu, şi îndemnându-vă pe voi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea Mea, fiindcă Evanghelia Mea cu voi este încă acoperită, în parte acoperită pentru cei pierduţi care nu-şi deschid ochii şi mintea ca să-i lumineze lumina Evangheliei slavei Mele, care este chipul Meu, fiilor, fiindcă Eu am zis: "Să strălucească din întuneric lumina".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi sunt prezentaţi apoi ca “strălucitori” pentru cei care caută lumina de la Dumnezeu. Duhul care-i mână pe ei se preface că nu ştie unde să le facă legănuţul, deşi planurile Mihaelei erau deja cristalizate, căci zidirea subpământeană de beton din Grădina Întâlnirii fusese mai de demult construită, dar încă nu i se stabilise precis destinaţia: la început Mihaela voia să facă aici o ciupercărie, apoi a fost o perioadă bună folosită ca magazie pentru recuzita de la “festivalurile” pucioşeşti care se ţineau în Cortul Întâlnirii, cort care era ridicat periodic, exact deasupra demisolului cu pricina. Cele două încăperi subterane aveau aşadar nevoie doar de amenajările de rigoare ca să devinţă o locuinţă confortabilă, pe măsura pretenţiilor liderilor pucioşi. Deşi proiectul “legănuţului” a fost să se facă “lângă îngerii din cer”, realizarea propriu zisă a lui s-a făcut la demisol, lângă “îngerii de sub pământ”:

“Iată, Eu strălucesc în inimile voastre ca să strălucească cunoştinţa slavei Mele pe faţa celor ce Mă caută cu voi. Dar puterea aceasta covârşitoare este a Mea şi nu a voastră, fiilor. Mi-e tare milă de voi, şi v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, ca să vă legăn Eu în el când sunteţi duruţi de peste tot, şi apoi să pot în voi mereu, mereu, fiilor duruţi. O, cum să vă fac legănuţ? Unde să vi-l fac? Voiesc lângă îngeri să vi-l fac, ca să vă legene pe voi îngerii din cer şi de pe pământ când Eu sunt adânc îndurerat în voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi se plâng că gândirea lor nu este preţuită şi urmată întocmai de către răzvrătitul de Iliuţă, singurul la vremea aceea care îşi mai permitea să aibă gândirea lui proprie, iar firea lui independentă intra adesea în conflict cu gândirea liderilor pucioşi:

“O, cât de greu, cât de greu Îmi este Mie în voi când Eu şi cu voi trebuie să ne dăm după om, după gândirea omului, după firea omului, după iubirea sau neiubirea lui, iar gândirea Mea din voi stă supusă de gândirea omului, după felul lui de a fi, fiilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Până la amenajarea “legănuţului”, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor nu mai slujeau deloc la “Templu” (unde slujeau însă în continuare Iliuţă şi Spiridon), ca o formă de pedepsire a lui Iliuţă, cel care “avea duh potrivnic care lovea în ei”; dar nu aveau încă nici un loc stabil, ci se mutau de colo-colo “cu legănuţul”, adică făceau liturghiile noaptea în maşina lor Renault 18, cu care se deplasau aiurea, tot prin apropierea “mânăstirii”, ca să fie cât de cât aproape de “ieslea Domnului de la Templu”:

“O, v-aş face un legănuţ între pământ şi cer, şi greu vi-l mai pot face. Mă mut cu legănuţul Meu cel pentru voi din loc în loc în tot jurul ieslei Mele de cuvânt, ca să vă port pe îngeri şi cu îngeri de sus şi de jos, şi ca să-Mi păziţi voi ieslea Mea de orice duh potrivnic care loveşte în voi ca să-Mi facă Mie nume rău pe pământ. Dar Eu sunt biruitor pentru voi, numai să fiţi voi uniţi; uniţi la bine şi la greu, fiilor unşi, ca nişte păstoraşi întru Unul singur, Păstorul vostru, Iisus Hristos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor se consideră a fi “cei doi fii unşi” , “cele două crengi de măslin, care sunt lângă cele două ţevi de aur prin care se lasă în jos untdelemnul din vasul ceresc”, despre care proorocea proorocul Zaharia (v. Zah. 4,12):

“Voi, fiilor unşi care staţi înaintea Mea mărturie peste neamurile pământului din partea Mea de-a dreapta şi de-a stânga vasului cu untdelemn din care Eu Mă las peste pământ cu cele şapte duhuri dumnezeieşti ca să fac cu ele ceruri noi, şi pământ nou să fac, voi să fiţi voia Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Poate ai nevoie de a te vedea pe tine însăţi în haina ta cea roşie... că văd că mori ca să înţelegi... şi nu reuşeşti.

Păi eşti prea visătoareoare şi să-ţi zici mereu aşa : ''Non, je ne regrette rien'', până ajungi sus... singură pe scenă... sperând să te asemeni cu diamantul... care-ţi cântă aşa... ca fata morgana... lu'gogj-ana.

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (IV)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (IV)



De acum, “legănuţul” va fi purtător şi aducător de Duh Sfânt, care vine să-i mângâie pe liderii pucioşi atât de necăjiţi şi de întristaţi de neascultarea lui Iliuţă faţă de ei. Mihaela leagă cuvintele cu mult talent lacrimogen, amintindu-şi de basmele copilăriei şi de romanele adolescenţei, printre care “Toate pânzele, sus!” scris de Radu Tudoran. Tot ea distribuie şi rolurile principale: Nicuşor este un fel de Anton Lupan plângăcios ca un prunc care se leagănă cu corabia-legănuţ, Mihaela este un fel de Adnana îndurerată care face noduri marinăreşti la odgonul proorocesc al aducerilor-aminte, iar pe “Domnul” Pucios îl aşează pe sus pe catarg, în rolul lui Ismail, care scrutează orizonturile, înfăşurat în steagul românesc şi cu năframa “Noului Ierusalim” fluturând-o energic din mână. Iar lui Iliuţă nu i-a mai rămas decât rolul lui Spânu, care-i dispreţuieşte şi-i neiubeşte pe cei doi lideri pucioşi:

“Legănaţi-vă în Duhul Meu ca într-un legănuţ. Căutaţi cu Duhul Meu, Care vă mângâie pe voi. Uitaţi-vă în voi, şi uitaţi-vă în Mine ca să vedeţi, fiindcă în cartea Mea cu voi Eu M-am aşezat cu voi şi cu multe taine peste voi. Răvăşiţi-vă aducerile-aminte ale zilelor tainelor Mele cu voi şi legaţi-le firul şi veţi vedea înapoi şi înainte, şi veţi vedea tot mai desăvârşit locul Meu de lângă voi şi locul vostru de lângă Mine, şi aşa vom lucra mereu, mereu de acum, că a venit iară şi iară vremea cea dulce care vă învaţă prin dureri să fiţi voi vremea Mea, fiilor. Îmi sunteţi aşa de dragi când sunteţi îndureraţi! Sunteţi aşa de frumoşi când plângeţi! Sunteţi atât de slăviţi când sunteţi dispreţuiţi şi neiubiţi, că nu oricine are de la Mine darul cel mare de a vă iubi pe voi cu tot dragul, fiilor. Hai să plutim şi să ne dăm în leagăn şi să ne mângâiem. Hai, fiilor! Toate pânzele sus! Eu, Domnul, sunt sus pe catarg, cu steagul român şi cu năframa Noului Ierusalim pentru biruinţa cea mare mereu, mereu pentru Mine şi pentru voi. Fiţi stegari cu putere multă. Priviţi mereu la stânca aceea din care aţi fost luaţi ca să fiţi ai Mei, şi staţi în ea ca să fiţi. Cine voieşte să fie ca Mine, să se uite la voi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 septembrie 2002)

Aşadar, liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor sunt de acum încolo etalonul desăvârşit pentru creştini: cine vrea să fie ca Hristos, să nu se mai uite la Hristos, ci să se uite la ei.

Plînsul fraţilor mei... e dur... dar tu... credeai că...
Nu ştiu ce gândeai şi ce credeai dar mi-e tot mai clar că tu n-ai avut curaj... să recunoşti c-a fost iubire.

Şi cu atâta frică în tine, şi fără iubire adevărată, cum crezi că o să te linişteşti fără legănarea mea?.. puiule.

Dar tu nu vrei să te laşi legănată... cu adevăr... ci-ţi repeţi la nesfîrşit că nu-ţi pare rău... crezând că vei putea la nesfârşit să te crezi... Edith Piaf... ignorând undele, ecoul şi placa.

''deci undele.., ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă, artă marţială şi joială, fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (V)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (V)


După exact o lună, “Legănuţul” era gata, dotat la cele mai înalte standarde de confort. Locul întâlnirilor nocturne, de adâncă taină, dintre duhul vorbitor de la Pucioasa şi cei doi lideri pucioşi ai Noului Ierusalim s-a mutat definitiv de la “biserica-Templu” aflată în incinta “mânăstirii”, la “Legănuţul ” aflat în “Grădina Întâlnirii”:

“Acum am dat mult şi ceresc ajutor ca să putem pecetlui cu pecete de sfinţenie legănuţul cel din jurul ieslei Sfintei Sfintelor în grădina întâlnirii Mele cu omul, cu cei vii şi cu cei adormiţi, căci acest loc e loc de întâlnire cerească pe pământ, Ierusalime de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Ca să consfinţească în faţa adepţilor alegerea cerească şi schimbarea majoră de jurisdicţie ecleziastică – de la “Templul Mânăstirii” la “Legănuţul din Grădina Întâlnirii” – liderii pucioşi îi mai administrează şi o sfeştanie pământească “Legănuţului”. La predicile pe care le va rosti Mihaela în Grădina Întâlniri vor asculta nu numai adepţii pucioşi cei vii, ci şi cei din veac adormiţi, care vor veni în mare taină de pe lumea cealaltă şi vor sta cu gura căscată la ea şi se vor bucura de promisiunile pucioşeşti, aşezaţi cuminţi pe “scăunele de piatră”:

“Acum, fiilor binecuvântaţi, rostiţi pecete de sfinţenie peste legănuţul în care Eu vă legăn azi în grădina întâlnirii. Să vă fie loc de mângâiere între pământ şi cer pentru voi, cei trudiţi sub slava venirii Mele de acum. Să vă fie leagăn ca la copii, dar învăţaţi mereu, mereu pe poporul Meu taina de copil. Iar la învăţătura pe care o veţi da voi poporului Meu vor sta cei adormiţi să asculte şi să se mângâie, şi să vă mărturisească ei apoi, că Eu le dau lor acum grădina întâlnirii Mele cu omul, şi le dau scăunelele de piatră, şi le dau duh de fii ai lui Dumnezeu, şi le dau să stea şi să audă de la voi lucrul vostru cu Mine şi să se bucure întru venirea Mea şi să fie ei gata pentru când arhanghelul Mihail va suna ultima lor zi de aşteptare, ziua venirii Mele în slavă văzută, ziua învierii lor, că mai mult ca ei nimic şi nimeni nu aşteaptă ziua Mea, fiilor. Amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

Cu această ocazie se sfinţeşte şi “biserica pe roţi”, microbuzul Peugeot pe care liderii pucioşi îl denumesc, conspirativ, “corăbiuţă”, cu care ei îşi propuneau să meargă la propovăduire în toată lumea şi să se arate cu chipul lor la toţi fiii oamenilor. Toţi conducătorii lumii (“munţii semeţi”) îi vor vedea pe ei la chip şi se vor închina în faţa strălucirii chipului lor, căci ei au uitat cum să se închine lui Dumnezeu:

“În această zi de mare sărbătoare luaţi crucea şi busuiocul şi rostiţi pecetluirea cu sfinţenie peste corăbiuţa pe care Eu din mila Mea v-am dăruit-o acum ca să vă ajutaţi cu ea în lucrul vostru cu Mine, iar ea să vă ajute. Amin. Aşa să Mă ajutaţi şi voi, aşa să Mă purtaţi şi voi, şi să mergeţi şi să Mă purtaţi. Amin.
Mergeţi, fiilor, şi arătaţi-vă fiilor oamenilor, că Mă cobor cu voi în mijlocul lor ca să fiu văzut, Eu şi poporul Meu în mulţimi. Amin. Eu pentru voi înlesnesc prilejuri de a Mă arăta cu voi, ca să fiu Eu văzut în voi, şi voi în Mine. Pentru Mine fac această lucrare, şi vă trimit cu mare binecuvântare să vă arătaţi fiilor oamenilor cu ţara venirii Mele pe care prin voi o ţin pe braţe ca s-o măresc pe ea înaintea Mea. Amin. Fiţi frumoşi şi mergeţi în numele Meu, şi să fiu văzut în voi, şi să fiţi voi strălucirea slavei Domnului în faţa munţilor înalţi şi semeţi, care nu ştiu să se mai aplece şi să se mai închine lui Dumnezeu, Cel Care a făcut cerul şi pământul şi pe om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De altfel, tot poporul pucios este convocat să se îmbrace în straie de nuntă şi să fie frumos şi să treacă la propovăduirea pucioşismului în toată lumea, iar oamenii cei semeţi se vor coborî din înăţimile lor şi se vor mira de el şi se vor pleca adânc în faţa slavei lui primită de la “Domnul”:

“Mergi, Ierusalime, mergi, poporul Meu! Găteşte-te în straie de nuntă şi mergi ca să schimbi omul la faţă, căci când omul vede slava Mea cu tine, i se schimbă faţa, şi Eu pot să-i grăiesc lui. Mergi, Ierusalime, că-ţi dau cu tine toată oastea cerească, şi tu să fii trupul îngerilor, sus, pe înălţimile oamenilor, şi oamenii se vor apleca slavei Mele cu tine şi se vor întreba cine eşti tu, cel atât de frumos.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21 noiembrie 2002)

De acum încolo, „întâlnirile cu Domnul” prin care Mihaela „primea cuvânt din cer”, nu mai aveau loc sub cupola cu 33 de cornişe a bisericii de la „mânăstire”, ci la „legănuţul” lor din Grădina Întâlnirii. „Legănuţul” devine ceva sacru, ceva special, ceva pus deoparte, în timp ce despre „Templul” din incinta „mânăstirii” (cel care era odată speranţa înnoirii universului, locul în care „troiţa sfântă” a arhiereilor Iliuţă, Spiridon şi Nicuşor aducea jertfe neprihănite pentru scăparea omenirii întregi de urgia care stătea să vină), rămas doar în folosinţa lui Iliuţă şi a lui Spirică, nu se mai vorbeşte acum nimic. Toată ascultarea vine de acum încolo de la şi înspre „Legănuţ”, care devine un fel de „buric al lumii”:

“V-am dat putere să vă faceţi legănuţ. Aveţi grijă de el ca de ceva pus deoparte, şi tot ce vă învăţ Eu, aşa să ascultaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 4 decembrie 2002)


Îndată ce dependenţa psihologică de „templul” pucios s-a estompat, Mihaela şi-a permis să fabrice „Cuvântul” şi în alte „spaţii liturgice”. Mai întâi a apelat la maşina ei Renault 18, dar aceasta fiind extrem de incomodă, a râvnit la un microbuz Peugeot, achiziţionat special cu bani grei de către adepţi numai şi numai pentru liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor şi numit de ea „biserică pe roţi”. Acesta a fost dotat cu două paturi şi un „altar”, astfel încât cei doi „porumbei” să poată să-şi odihnească oasele şi totodată să poată face şi liturghiile de noapte, oriunde şi în orice condiţii. Mihaela voia să le sugereze celorlaţi adepţi, prin această permanentă auto-hăituială şi disperată bejenie, o situaţie insuportabilă în care i-ar fi adus Iliuţă pe cei doi. Se inducea astfel o impresie falsă că din acest motiv ei sunt nevoiţi să fugă cu microbuzul mereu şi să hălăduiască pe străzile Târgoviştei şi prin pădurile din împrejurimi, ascunzându-se de Iliuţă şi de rudele lui, de care ei se temeau fiindcă începuseră să-i tragă tot mai insistent la răspundere pentru înşelăciune.

Odată mutaţi cei doi lideri pucioşi la „Legănuţ” (care avea doar o singură cameră de locuit şi o cameră de zi unde erau montate calculatoarele, plus o încăpere amenajată luxos ca grup sanitar, cu baie şi WC), Mihaela l-a cooptat în camera ei de dormit şi pe tânărul Gigel (un nepot de-al lui nea’Mişu), ca să nu-i mai iasă vorbe că „ea şi cu Nicuşor dorm singuri în aceeaşi încăpere”. Cât priveşte „Milică al Mihaelei”, el a continuat să stea o vreme la „mânăstire”, dar curând au apărut conflicte între Milică şi Iliuţă, căci Milică îi ţinea partea Mihaelei, cum era şi normal. Atunci Mihaela n-a mai avut încotro şi a luat decizia să-l aducă şi pe Milică la „Legănuţ”. L-a plasat cu patul tot în camera de dormit în care erau deja paturile Mihaelei, al lui Nicuşor şi al lui Gigel; dar i-a instalat şi un paravan, plasat special ca să-l separe cât de cât pe Milică de ceilalţi trei, căci Milică nu se ridica la nivelul de sfinţenie atins de către aceştia şi nu trebuia să le dea celorlalţi adepţi impresia că se amestecă şi Milică, acum, cu cei trei.

Îndată ce dependența de îndată se va lăsa alintată altădată, într-o altă zi, ce mâine nu va mai fi... abea atunci se va simți, îndată ce omul va „mirosi” cam în ce s-a băgat îndată ce și-a băgat capul în nisisip ca struțul... căci în nisisip nu era ascuns ceea ce spera el să găsească și să crească... ci trecuse pe acolo un ispisisck, marele mic ispisisck, care după ce a miorlăit ce a miorlăit, zgâriind pe la uși, și s-a dat cu cutia de carton a păpat din lăptic fiindcă era mic mic, mult prea mic... dar nu l-a păpat snobul mititel decât musai cu cafia exact ca un purcel tot de lapte, firește, căci așa îl învățase ia, stimabila... și adorabila isipisisicuțucuță care se ținea tare... drăguță, dar nu era drăguță ci doar cam prostuță... fiindcă era prea micuțucuță și nu era vina ei că era așa ci a... a... iar îmi vine să... nimich.


Așa că hai să-ți cânt și eu un cântecel de leagăn:

Iepârpurașaș cor-conaș,
Ai fujujit de pe imarșaș,
Și te-ai dus colo-n sus,
Într-un ispisc mi te-ai ajuns...

Un dulrlău câine rău,
Te-a scornit din drumul tău,
Și ți-a dat de săpat-săpat,
Baalltă bună de scăpătat,
(pardon scăpat... ușor,
Dormi al mamei puișor.)

''și-apoi ecoul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VI)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VI)


4.-6. Marian Zidaru şi Victoria Zidaru n-au făcut prea mulţi purici la “mănăstirea” de la Pucioasa, deoarece îi stăteau ca nişte ghimpi în ochii Mihaelei. Dacă pe Marian îl mai înghiţea ea oarecum, pe Victoria nu putea s-o sufere. Aşa că Mihaela le-a sugerat că locul Zidarilor este la atelierul lor de la Bucureşti, pretinzând că dacă ar rămâne la Pucioasa l-ar influenţa în rău pe fiul lor, Simeon, printr-o atitudine de atenţie şi dragoste “păguboasă”. Aşa că Marian şi Victoria l-au abandonat pe Simeon în “mânăstire”, lăsându-l pe mâna Mihaelei, ca să aibă ea grijă de el şi de educaţia lui. Care grijă şi educaţie au cam lăsat de dorit. În ce priveşte “educaţia”, s-a putut constata că, după câţiva ani de stat la “mânăstire”, cu toate bătăile cumplite pe care Simeon le primea de la aproape toţi “fraţii” şi “surorile”, Simeon era cotat în continuare ca un băiat rău, iar curiozitatea lui de copil, de a descoperi tainele “lumii”, era cotată ca o înclinaţie diavolească. Educaţia cazonă a Mihaelei a fost dublată şi de o “grijă” care l-a copleşit pe Simeon într-atâta, încât este suficient să amintim că din prea multă “grijă” a şi murit. Versiunea oficială lansată de liderii pucioşi spune că, lăsat nesupravegheat pe un şantier al “mânăstirii-sucursală” a pucioşilor de la Târgovişte, Simeon s-ar fi jucat “pe unde nu trebuia” şi ar fi căzut peste el un mal (perete) de pământ, acolo unde se făceau nişte săpături, şi aşa ar fi murit. Moartea lui Simeon va rămâne însă o enigmă nedezlegată a “tainelor pucioşeşti”, iar versiunea prezentată părinţilor de către liderii pucioşi este anevoie de crezut, îndată ce despre aceştia se ştie acum precis că sunt nişte maeştri ai minciunii. Realitatea cauzei morţii lui Simeon ori nu este cunoscută de nimeni, ori puţinii care o mai cunosc sunt siliţi să o ţină sub tăcere.

Marian şi Victoria Zidaru au continuat să fie fideli “Noului Ierusalim şi după acest oribil accident, crezând orbeşte în liniştirile meşteşugite pe care li s-au adus de către Mihaela, cum că “Dumnezeul Pucios este iubirea cea fără de margini”, care l-ar fi luat pe Simeon pe neaşteptate la cer, anume ca să se curme certurile dintre ei şi rudele lor pe seama educaţiei şi a viitorului copilului:

“O, copilaşi iubiţi de Dumnezeu, Eu sunt iubirea cea fără de margini. Copilaşii Mei, Marian şi Victoria, am lucrat cu mare iubire pentru voi, că mereu vă auzeam duhul vostru rugându-vă şi zicând: „Doamne, să nu-l laşi pe cel mic al nostru să fie înghiţit de fărădelegea din lume. Să nu-l laşi să piardă calea Ta; calea mântuirii, Doamne“. Eu sunt cu cerul după toţi ai Mei, şi pe cei pe care-i iubesc nu-i las să se piardă de Mine, şi am trimis pe îngerul Meu să-l aducă la Mine pe cel mic al vostru ca să nu se piardă de Mine şi de voi şi de poporul Meu, tată, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, că Mă uit înapoi şi văd lupta celor din afara poporului Meu cât s-au luptat să-l scoată pe acest copil din mănăstirea Mea, şi ziceau să înveţe carte şi să nu stea închis între ziduri. Câtă răutate se pornise înspre voi şi de la părinţii voştri cei după trup şi de la naşi şi de la arhierei şi de la preoţi şi de la oamenii luminaţi ai lumii, şi v-am spus să strângeţi toată mărturia despre această necredinţă care venea din cei necredincioşi ca să lovească în voi. Şi l-aţi luat din mănăstire ca să liniştiţi pe cei ce se răzvrăteau împotriva lucrării cuvântului Meu care vine pe pământ pentru voi. L-aţi luat ca să liniştiţi războiul şi l-aţi dat la şcoală, şi copilul e copil şi alunecă uşor şi dă să se despartă de Dumnezeu. Dar Eu am avut iubire pentru voi şi pentru el şi nu l-am lăsat să apuce să Mă părăsească sau să se răzvrătească cu cei răzvrătiţi, că duhul lumii dădea să-i păteze inima şi mintea, şi el era mic şi nu cunoştea puterea răului. Dar voi, tată, să nu fiţi trişti, ci să fiţi creştini desăvârşiţi, că Eu sunt iubirea cea fără de margini.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24 august 1997)

Dacă până acum Zidarii erau împărţiţi cu grija, adică erau adânc preocupaţi atât de soarta fiului lor Simeon, cât şi de felul greu şi complicat de a obţine banii necesari întreţinerii celor din “mânăstire”, de acum încolo ei puteau, în sfârşit, răsufla uşuraţi: de grija copilului au scăpat; singura lor grijă a mai rămas “grija de poporul pucios”, adică procurarea de bani şi de mâncare şi de haine şi de produse consumabile şi de materiale construcţii pentru liderii pucioşi şi pentru adepţii lor. De aceea, sunt îndemnaţi să nu mai fie trişti, ci să se bucure că au fost "ajutaţi" să scape de grija lui Simion şi şi să fie fericiţi că pot fi acum complet disponibili şi de folos numai şi numai “fraţilor” lor de la Pucioasa:

“Grija voastră am luat-o Eu, şi pe voi v-am ajutat să puteţi să aveţi grijă de poporul Meu şi de răspândirea împărăţiei cuvântului Meu. Fiţi binevestitori şi nu cârtiţi pentru judecăţile Mele cele bune, că decât să aibă parte oamenii lumii de ce este al Meu, mai bine-l iau cu Mine pe cel pe care-l iubesc. […] Iată, am venit să vă mângâi şi să vă spun să nu fiţi trişti. Eu sunt un Dumnezeu bun, şi Mă îndur de cine voiesc Eu să Mă îndur, şi n-am voit să fie înghiţit de duhul lumii ceea ce este al vostru. Mare judecată de la necredincioşi se stârnise împotriva lucrării Mele pentru acest copil pe care voi aţi voit să Mi-l daţi Mie. Dar cei necredincioşi n-au voit, şi v-au hulit şi pe voi şi pe Mine, iar Eu am privit şi M-am ridicat să biruiesc, ca să fie al Meu acest copil şi nu al lumii de azi care iubeşte fărădelegea şi depărtarea de Dumnezeu. Fiţi treji, fiţi liniştiţi, tată, fiţi mângâiaţi de Duhul Meu Cel Sfânt şi preţuiţi lucrarea cuvântului Meu şi grădiniţa Mea de fii în care Eu cobor cuvânt peste pământ ca să fac mântuire peste oameni, căci Eu sunt iubirea cea fără de margini, fiilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 24 august 1997)

Marian şi Victoria Zidaru au continuat să vină periodic la “mânăstire” ca să se spovedească, să participe la slujbele ţinute de Iliuţă în “Templu”, sau să organizeze pentru Mihaela vestitele “Festivaluri pucioşeşti ale creştinătăţii româneşti”. Conflictul dintre Zidari şi Mihaela Tărcuţă a evoluat lent, dar implacabil, căpătând conotaţii maligne şi explodând într-o bună zi printr-o ruptură violentă şi definitivă. Fără suflul şi dăruirea Zidarilor (şi mai ales, fără dăruirea lor pecuniară), nici “Festivalurile” pucioşeşti n-au mai fost organizate de câţiva ani buni încoace.

După trecerea a mai mulţi ani, Zidarii şi-au dat seama că fuseseră înşelaţi cu “iubirea cea fără de margini” a mogulilor pucioşi, şi că ar fi putut măcar să aibă un alt copil în locul lui Simeon, dacă nu i-ar fi ascultat pe mistificatorii lideri pucioşi care-şi inoculau supuşii cu teorii savante, dar profund mincinoase şi eretice, despre căsătorie şi despre “roadele ei blestemate”; dar acum era deja prea târziu.

salut,tuturor
 

domnilor si doamnelor
frati si surori
noul ierusalim, coboara din ceruri,nu credeti ca ar trebui sa terminati cu aceste mesaje???pucioasa cu ale lor,ceilalti cu ale lor,iar ierusalimul nu iaste la pucioasa.parerea me,hac,zac io,in mare nemernicia me.

Adică vroiam să-i zic, ceva, îndată ce nu va mai fi dependentă de-îndată... ce nu se va mai makia... pentru fiecare tâmpit... pentru bani, că se știe doar că pe cine nu lași să... îți dă vise-visuri... și iar viseuri... visersuri... deșarte.

''și-apoi ecoul memoriei papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

...că iată vine apoi și unda... pâna la puișor...

Da' unde iaste monsher? Că doar n-o fi în capul tău... nu-i așa? Marcelică dragă, cap de rumeguș... fiindcă capul tău e, pare-se apțiguit cu ceva drincăleală și dacă nu știe că e cherchelit, mă întreb cum de știe el sărăcuțul căpușor că nu e acolo unde defapt chiar e ci e altundeva?

Deci ieși la tablă și prezintă unde iaste Noul Ierusalim stimabile coleguleule?.. care zici că iată că alții e ăia beții și nu tu care ai aterizat aici exact ca muscoiul în bere... clocită firește de cloșca cu puii de aur... și după ce ai servit-o bolborosind ceva de neînțeles, cum că ai vrea ceva, ne pui la respect că cică noi ar trebui să terminăm... cu aceste mesaje...

Păi nu sunt către tine drăguță... ci mesajele sunt de la Noul Ierusalim către Vechiul Ierusalim... nu știu dacă mă poți urmării dar știu că pricepi ce vreau să zic, carevasăzică, monsher, iar unde e vechiul Ierusalim, nu ca și urbe ci așa în genere vorbind... asta nu se mai puate... ști exact.

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VII)
 

280. Cei 14 magnifici de la Pucioasa (VII)



7.-10. Familia lui Spiridon Şerban a suferit cea mai cumplită dezmembrare, din ambiţia Mihaelei de a face “epurarea” mânăstirii mixte de la Glodeni, prin exilarea forţată a tuturor persoanelor de sex feminin care au trecut pe acolo (cu excepţia ei, bineînţeles!). Ioana Şerban şi fiica ei Nuţica (împreună cu Tanţa Nedelcu şi cu fiica ei, Andreea) au fost exilate la Valea Lungă, unde au fost plasate cu domiciliu forţat la o creştină fidelă Mihaelei, pe nume Mariana, care a primit sarcina de a le întreţine şi de a le supraveghea cu stricteţe. Până a fi exilate însă, cele patru fiinţe au avut parte de un tratament de o rară cruzime, ca de penitenciar: Mihaela le-a interzis să mai iasă ziua din camerele lor, sub orice motiv, ca să nu mai fie văzute de vecini. Nici la closet n-aveau voie să meargă, ci trebuiau să se folosească toată ziua de oliţe de noapte. Aşa că bietele femei şi fiicele lor ieşeau numai noaptea prin bătătură, ca să mai ia o gură de aer şi ca să-şi deşerte oliţele de noapte (transformate acum, fără voia lor, în “oliţe de zi”) la closetul din curte.

11.-13. Nicolae Nedelcu a părăsit “mânăstirea” odată cu Mihaela, plecând la “Legănuţ”, după cum am văzut, căci Mihaela îl târa după el ca pe un căţeluş, oriunde se ducea ea, zi şi noapte. Despre soţia sa legitimă, Tanţa, şi fiica lui, Andreea, am văzut de asemenea că au părăsit “mânăstirea” ca să se îngroape în exilul de la Valea Lungă, ascultând orbeşte de directivele de satrap ale Mihaelei. Particularitatea exilului Tanţei constă în aceea că Mihaela nu s-a mulţumit doar cu atât. Pentru a-l “elibera” pe Nicuşor Nedelcu de obligaţiile sale de soţ şi de tată, Mihaela a tras sforile ca Nicuşor să divorţeze legal de Tanţa, dar în ascuns, ca ea să nu ştie. Scopul Mihaelei era ca Nicuşor să devină apoi “numai al ei” (al Mihaelei), pentru că, zicea ea, “aşa a zis Domnul”, ca Mihaela şi Nicuşor să lucreze nedespărţiţi “pe ogorul Domnului”. Zis şi făcut! În lipsa Tanţei (care s-ar putea să nu fi aflat nici până astăzi că a fost divorţată), Nicuşor a făcut demersurile necesare la tribunal ca să se despartă de Tanţa, iar acum Mihaela îl prezintă pe “Nicuşor al ei” neştiutorilor şi tuturor celor dispuşi să o creadă , ca fiind “arhiereul cel feciorelnic”.

14. Sandu Dan, zis “Tataia”, a asistat ani de zile neputincios, nedumerit şi îndurerat la agresiunile de tot felul pe care Mihaela le profera la adresa prietenilor lui, Marian şi Victoria Zidaru. El era contrariat mai ales de faptul că această femeie, care se pretindea a fi “omul lui Dumnezeu”, se pretează la asemenea josnicii, minciuni şi nedreptăţi. Incoerenţele şi tupeul Mihaelei, megalomania şi mahalagismele ei, răutatea şi îngâmfarea ei, l-au făcut să se clatine în credinţa pucioşească în care îşi pusese mari speranţe că ar putea fi o expresie a purităţii trăirii ortodoxe creştine. Dezamăgit, scârbit, dar şi speriat de eventualele consecinţe ale “trădării” lui faţă de liderii pucioşi, care ar fi putut eventual să-l pedepsească, blestemându-l în numele “Dumnezeului” lor, Sandu Dan şi-a făcut totuşi curaj şi a fugit într-o bună zi din “raiul pucios”, refugiindu-se la rudele lui după suflet şi după trup.

Astăzi, doar doi dintre “cei 14 magnifici” mai “rezistă pe metereze”, între zidurile pustiite ale “mânăstirii” de la Glodeni. Dar şi ei sunt adânc tulburaţi, roşi pe dinăuntru de nedumeriri şi de remuşcări, cântărind cu şovăire şi cu teamă paralizantă dacă mai e cazul ca să mai rămână şi, dacă nu, unde ar mai putea să se ducă. Din când în când, pe furiş, ca să nu afle Mihaela şi să se răzbune, trimit semnale discrete către soţia şi fiica şi sora lor, care au fost expediate în exil cu douăzeci de ani în urmă prin decizia delirantă a acestei femei bolnave de mărirea de sine.