Paralela pe care o faci nu e corecta si am sa-ti spun si de ce.
Dumnezeu permite diavolului sa ne ispeasca, asa cum ti-a spus si Catalin,pentru cresterea noastra duhovniceasca. Dumnezeu insa NU PERMITE sa fim ispititi decat ATAT CAT PUTEM DUCE,deci pana la o anumita limita.Noi avem de la El toate "armele" necesare, pentru A NU CADEA in ispita,trebuie doar sa le folosim sau nu, spre evolutia sau caderea noastra.E un semn de iubire pentru ca ne ajuta sa crestem duhovniceste,fara a ne pune in pericol EL.Daca suntem in pericol si cadem, se intampla pentru ca NU FOLOSIM "armele" de care dispunem.Si nu e vina LUI.E vina noastra. ( smerenia-umilinta prin indurarea raului ,este cea mai puternica arma impotriva raului)

In exemplul cu fata si baiatul, fata i-a pus viata in pericol baiatului,fara ca el sa aibe macar o singura arma (aici la propriu),ca sa se poata apara.Ea NU l-a ispitit cu manusa in limita posibilitatilor lui de aparare, ci peste puterile lui,TRIMITINDU-L DIRECT IN MIJLOCUL RAULUI, fiind constienta de gestul ei de bravare.Deci el nu avea cu ce sa se apere.Acesta NU este un semn de iubire.

Sper ca am reusit sa iti arat diferenta.:1:

Absolut deacord asupra faptului ca, atunci cand ispita bate la usa sau suntem cazuti deja in ea, ne rugam sa scapam. De unde rezulta insa ca acea ispita ar fi dorita de Dumnezeu pentru a dovedi vrednicia noastra?

Uitati ce scrie in capitolul 1 din Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov:

"13. Nimeni sa nu zica, atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru ca Dumnezeu nu este ispitit de rele si El insusi nu ispiteste pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa.
15. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte."


Nu stiu daca dumneavoastra stiti Tatal Nostru si in alte limbi. In franceza verbul utilizat este "soumettre" (non ne soumets pas a la tentation), verb care inseamna a supune la ceva. In italiana se foloseste verbul "indurre" (non ci indurre in tentazione), verb care inseamna a convinge pe cineva sa faca ceva, a incita la ceva, a conduce, a induce, si vine de la cuvantul latin "inducare in" (et ne inducas nos in tentationem) care are exact acelasi sens ca in italiana. Iar verbul utilizat in textul original grec este "εἰσενέγκῃς", care vine de la "εἰσανάγωa" si care am gasit ca inseamna "a introduce in", "a purta in", "a induce in", iar in Liturghia ortodoxa greceasca pe care o am acasa cu traducere in limba franceza, facuta de cei de la Biserica Ortodoxa Greceasca din oras, in traducerea franceza data de ei este folosit verbul "soumettre" care am spus mai sus ce inseamna ("a supune la ceva") si dealtfel, atat in Biserica greceasca cat si cea ruseasca din oras se spune Tatal Nostru si in franceza in timpul Liturghiei, mereu folosind cuvantul "soumettre" (non ne soumets pas a la tentation).

Asa ca nu reiese deloc ca Dumnezeu ar dori sa avem ispite ca sa ne testeze, ci dimpotriva, ispita vine de la diavol si stim bine ca de la diavol nu poate veni decat raul, si la fel de bine stim ca Dumnezeu nu doreste raul, asa ca nu are cum dori sa existe ispitirea omului de catre diavol. Cand Iisus a fost ispitit de Satana, i-a raspuns "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”. Cum atunci credeti ca tocmai El, care a zis sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, ba chiar sa il iubim asa cum El ne-a iubit pe noi, cum credeti ca poate apoi sa dea lege pentru El sa nu fie ispitit de Satana iar pentru noi sa dea Legea pe dos, sa fim ispititi pentru ca sa ne testeze? El sa nu fie ispitit de Satana, El care este atat de puternic, dar noi, care suntem atat de slabi, sa fim ispititi de cele rele, si inca din voia Lui? Oamenii sunt in stare sa puna greutati mai mari pe umerii aproapelui decat pe proprii umeri, nu insa si Dumnezeu. Satana si-a permis sa il ispiteasca pe Dumnezeu insa iata ca nu avea voie, si asa face si cu noi, ispiteste fara sa aiba voie sa o faca, de aceea rugaciunea de a nu fi dusi in ispita este tocmai pentru a ne feri de ispitele celui rau, de a nu fi ispititi de el, de a sta mereu la distanta de ispitele lui... Si fiecaruia i se face dupa credinta sa...
In Vechiul Testament apare faptul ca unii oameni au fost supusi la anumite incercari de catre Dumnezeu, si daca nu ma insel, si Sf. Ap. Pavel zice la un moment dat ca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce, insa in ambele cazuri nu este deloc vorba de ispite, incercarile la care ne supune Dumnezeu nu sunt din domeniul ispitelor, adica El nu ne impinge in situatii in care am putea cadea in pacat, ci dimpotriva, incercarile lui Dumnezeu ne imping in situatii in care sa ne permita sa ne dezvoltam duhovniceste, sa ne permita sa ne apropiem si mai mult de El, sa iesim din noi insine pentru a intra mai mult in comuniune cu El, iar noi alegem daca dorim sa facem pasul sau nu. Si Dumnezeu face mereu in asa fel incat sa nu fie pasi prea mari pentru noi, sa nu ne depaseasca ceea ce ne cere sa facem (si cu siguranta nu ne poate cere sa facem pacate!), asa ca ne asteapta pe fiecare pas cu pas, si la fiecare pas ne pregateste pentru urmatorul. Ori aceste incercari care vin de la Dumnezeu sunt benefice, nu avem de ce sa ne rugam sa le ia de la noi, ba chiar ne rugam "Faca-se voia Ta!", ci incercarile malefice sunt ispitele care vin intotdeauna de la Satana, de acelea ne rugam sa ne fereasca si sa ne elibereze de cel rau. Si dupa cum ati vazut la Sfantul Iacob, Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni ci ispita vine din pofta care se afla in om, si astfel se leaga si cu cuvantul Domnului care a zis ca raul nu vine din afara noastra ci din inima noastra, de acolo ies toate rautatile pe care le facem, si acolo trebuie sa facem mare curatenie...

Melissa, citeste te rog ultimul raspuns dat lui Catalin si o sa vezi ca tu esti cea care nu are dreptate, si aici sunt cuvintele unui sfant care te contrazic, sfant care a spus in Biblie ca Dumnezeu nu ispiteste pe nimeni. Citeste raspunsul dat lui Catalin si o sa intelegi.
:)

Binainteles ca ispita vine de la diavol, nu de la Dumnezeu, nu a zis nimeni altfel. Dar Dumnezeu nu il lasa pe diavol sa-si faca de cap si sa avem ispite mai mult decat putem duce. Nu Dumnezeu ispiteste, ci diavolul, dar acesta doar cat il lasa Dumnezeu. Aici, in viata Sf. Nifon vedem cum sfantul era aparat de ingeri, si doar cand ingaduia Dumnezeu protectia se dadea la o parte si venea ingerul cazut cu cate o ispita. http://www.sfaturiortodoxe.ro/nifon.html
Nu mai stiu care era capitolul. Sfantul a avut si o revelatie cu Judecata de apoi, poate fi citita.

Nu ma contrazice nici sfantul, nici Catalin.Doar tu te incapatanezi sa o faci.Fii mai profunda cand citesti textul care l-ai postat .Si de asemenea spune clar ce ai de spus,nu ne mai invarti ca ametim.Eu ti-am explicat foarte clar iar Catalin a spus la fel.Faptul ca ne contrazici cu un text care spune acelasi lucru,nu se poate explica decat ca tu proiectezi viziunea ta asupra textului si nu il intelegi corect.Intelegi exact doar ce vrei sa intelegi.

Asta e una, ispita e alta...

Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii. (2 Petr.2. 9)

Este foarte bun pasajul mai ales daca se citeste continuarea (pana la versetul 16) unde este explicat la ce ispite se refera Sfantul Petru si anume la "cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer)" , "fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii, Dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. "

Dupa cum se vede, Dumnezeu nu ingaduie ispitele pentru cei drepti care cheama numele Lui in ajutor si se roaga Lui, dimpotriva pe acestia ii scapa, de asta ne rugam in "Tatal Nostru" sa ne scape de ispite . Pe cei insa care il dispretuiesc pe Dumnezeu preferand sa ramana in tovarasia celui rau, pai pe aceia ii lasa prada poftelor lor, lucrul acesta este aratat de nenumarate ori in Biblie. Nu acestia vor fi cei care se vor ruga Tatal nostru, ci dimpotriva, vor dispretui orice rugaciune care i-ar putea apropia de Dumnezeu.

Foarte bun citatul!!

Cum adica ispita si raul din noi nu sunt unul si acelasi lucru cand scrie clar ca cel ispitit este de fapt tras si momit de insasi pofta sa iar aceasta pofta care se afla in el duce apoi la pacat?

Citeste din nou citatul te rog:

" Nimeni sa nu zica, atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru ca Dumnezeu nu este ispitit de rele si El insusi nu ispiteste pe nimeni.
Ci fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa.
Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte."

Vezi apoi si raspunsul dat la Calator prin ploaie, ca sa te dumiresti ca ispitele sunt exact raul din noi! De acolo se intelege inca si mai bine! Iar Dumnezeu permite raul din noi doar la modul la care nu ne arde pe toti de pe fata pamantului asa cum a facut cu cei din Sodoma si Gomora, daca insa il rugam sa indeparteze raul de la noi, adica ispita, pai asa si face, si dealtfel de asta ne-a si zis sa il rugam sa ne fereasca de ispita, pentru ca asta este scopul Lui cu noi, sa ne curatam de tot raul din noi cu ajutorul Lui!
Pentru tine ce este ispita daca nu raul din noi? Si argumenteaza-mi te rog raspunsul cu citate unde sa arate ca ispita nu este raul din noi ci este altceva ce astept sa descopar si eu de la tine. Sau poate ispita la care te gandesti este faptul de a fi imbiata cu ceva (cum a fost imbiat Domnul) fara insa ca raul sa existe in tine (asa cum nu a existat in Domnul)? Poate asta este pentru tine ispita, pentru ca in cazul acesta vorbim intr-adevar de doua lucruri diferite, tu vorbesti de ispita din afara care nu are suport inauntru si care a existat doar la Domnul Iisus si poate si la Maica Sa, in timp ce eu vorbesc de ispita dinauntru, care ne locuieste pe noi toti din cauza raului cuibarit in noi si care face obiectul rugaciunii Tatal Nostru...

Deci, tu susti ca doar pe Iisus si "poate" pe Maica Sa, i-a ispitit diavolul (ispita exterioara) .Deci cu noi cum ramane? Din ce spui,ori nu mai exista diavol( din moment ce spui ca noi nu suntem ispititi din exterior),ori diavolul este in noi (din moment ce spui ca noi avem doar ispita dinauntru = raul din noi)!
Tu asta vrei sa transmiti?

Asa percep eu citatul acesta.
 

Deci pana aici e clar.NU Dumnezeu ne ispiteste!Si nici EL nu poate fi ispitit!
Asta inseamna ca fiecare cade in ispita, atunci cand inlauntrul sau LIPSESTE BINELE,adica lipsesc "armele" pe care le avem de la Dumnezeu, sa luptam cu ispita(un suflet smerit, plin de iubire,care are duhul blandetii, e bun,etc.. NU cade in ispita! ) existand doar pofta( mandria,invidia,rautatea,desfranarea,etc)care il subjuga.

Deci pofta sau pacatul interior,care nu se vede cu ochiul liber( mandria/invidia/rautatea/desfranarea,etc) naste apoi pacatul sau pacatul exterior,pe care il vedem cu totii.(facem efectiv rau prin comportamentul nostru- punem in practica,aplicam ceea ce traim in interior..sfidam,clevetim,uram,preacurvim,etc..)Ia r aceasta atitudine, duce desigur la moartea duhovniceasca.

Mai simplu decat atat nu stiu daca as putea sa iti explic.

Iertare ca iarasi intervin neintrebat. Cred ca ati sesizat bine ca ispita poate fi interioara si exterioara, dar Sf. Parinti numesc ispita interioara aplecare spre rau. De la caderea protoparintilor omenitatea noastra s-a alterat si are aceasta aplecare spre rau, spre pacat, ca un dat ontologic, si de aceea a si fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu, Cuvantul, sa imbrace firea noastra pacatoasa ca sa o poata vindeca din interior. Iar atunci cand ei vorbesc de ispite se pot intelege ambele categorii, dar cand vorbesc de ispitiri atunci ei se refera doar la cele exterioare omului si care, intr-adevar, nu vin de la Dumnezeu ci de la cel viclean. Dumnezeu doar le ingaduie si asta nu pentru lamurirea Sa ci pentru lamurirea noastra, pentru ca altfel noi am spune ca Dumnezeu e nedrept daca nu ne primeste in Imparatia Sa, ca "vezi Doamne doar de cate ori ti-am spus ca te iubesc si totusi Tu ma trimiti in Iad". Dumnezeu lasa ispitirile pentru ca sa fim noi lamuriti ce fel de iubire avem.
Acuma, in rugaciunea "Tatal nostru" e vorba de ispitiri, adica de ispite exterioare. De ce se spune "...si nu ne duce pe noi in ispita..", formula pe care unii o schimba cu "...si nu ne lasa pe noi in ispita.." crezand ca e mai corecta, aici e vorba de calea pe care merge omul. Se spune ca Dumnezeu il calauzeste pe omul credincios, adica Dumnezeu ii lumineaza pasii ca sa mearga pe drumul cel drept. Dar drumul cel drept nu e si scutit de ispitiri. Nu de la Dumnezeu, binenteles, dar ele exista si il pandesc pe crestin la orice pas. Formula respectiva e o cerere plina de smerenie de a ne calauzi pe un drum ceva mai lipsit de ispite. E ca si cum ar exista un drum mai abrupt si mai periculos si altul mai domol si fara prea multe obstacole pentru a ajunge in varful muntelui, si Il rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze pasii ca sa mergem pe al doilea si nu pe primul. E o cerere smerita tocmai pentru ca ne recunoastem neputintele si nu spunem cu mandrie "...si incearca-ne pe noi ca vom trece cu bine peste toate..". Asta ar insemna sa ne mandrim cu virtutile noastre, pe cand a cere un drum mai neted si fara ispite (desi, la drept vorbind, nu exista unul fara ispite) dovedeste recunoasterea neputintei noastre si a sprijinului de care avem nevoie la tot pasul. Ca fara Hristos nu putem face nimic si fara "armele" Duhului suntem prada usoara in ghearele vrajmasului. Iertare, inca o data.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Melissa,
Nu eu sunt cea care a scris Biblia, nu ai de ce sa te superi, eu nu am facut decat sa iti arat ce scrie in Biblie cu privire la ispite. Nu am zis nicaieri ca diavolul nu ar exista, cum as putea zice asa ceva? Atat Domnul cat si apostolii si de altfel si multi sfinti au spus ca ispitele cu care ne luptam noi sunt cele dinauntrul nostru. Tu intrebi daca in cazul asta diavolul este inauntrul nostru. In cazul celor posedati, este diavolul cu totul inauntrul omului pe care il tine legat dupa cum a zis Domnul:

"Si daca Eu scot pe demoni cu Beelzebul, feciorii vostri cu cine ii scot? De aceea ei va vor fi judecatori.
Iar daca Eu cu Duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iata a ajuns la voi imparatia lui Dumnezeu.
Cum poate cineva sa intre in casa celui tare si sa-i jefuiasca lucrurile, daca nu va lega intai pe cel tare si pe urma sa-i prade casa?"

Si iata ce a mai spus despre diavolii care ii poseda pe oameni:

"Si cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna si nu gaseste.
Atunci zice: Ma voi intoarce la casa mea de unde am iesit; si venind, o afla golita, maturata si impodobita.
Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, salasluiesc aici si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai. Asa va fi si cu acest neam viclean."

Daca un om face raul nu inseamna insa ca este obligatoriu posedat, chiar daca raul din el de la diavol vine. Raul nu poate veni decat de la diavol. Iar Iisus a spus despre El insusi ca nu a avut nimic in El care sa apartina diavolului, cu alte cuvinte in Iisus nu a existat nici urma de rau. Asta nu inseamna ca nu a existat diavolul ci inseamna doar ca El nu a permis diavolului sa puna nici o samanta de rau in interiorul sau, nici chiar atunci cand diavolul a incercat. Cu noi insa treaba nu sta la fel pentru ca noi am permis la un moment dat diavolului sa puna samanta rea in noi si acea samanta sunt ispitele cu care luptam apoi, poate chiar si o viata de aceea ispitele sunt dinauntru fara sa insemne ca il avem in noi pe diavolul in intregime (cu exceptia celor posedati). Avem in noi samanta de rautate a diavolului iar la moartea noastra va veni sa culeaga ceea ce a semanat, de aceea trebuie sa avem grija sa dam afara tot raul asta si ne rugam sa ne fereasca Dumnezeu de astfel de seminte (ispite) si sa ne izbaveasca de cel rau, de ceea ce a reusit deja sa faca rau in noi.
Cat despre Sfanta Fecioara biserica ortodoxa spune ca nu a avut nici un pacat personal ci doar pacatul original al lui Adam si Eva, ca atare nici in Sfanta Fecioara nu a fost urma de samanta de la cel rau, nu au existat ispite in interiorul fiintei ei. Nu stim insa daca diavolul a cutezat vreodata sa o ispiteasca (momeasca) cu ceva asa cum a facut cu Domnul, de aceea am zis ca poate ca ispite exterioare o fi avut, dar poate ca nu, poate ca diavolul nu a indraznit, tocmai ca noi nu stim. Stim doar ca diavolul are mare frica de Sfanta Fecioara daca o chemam in ajutor, asa ca iata ca si Sfanta Fecioara ne fereste de ispite.

In concluzie, eu nu am zis altceva decat ceea ce scrie in Biblie, ispitele sunt raul din noi iar raul apartine diavolului, si diavolul il va reclama la moartea noastra daca nu o sa avem grija sa ne curatim. Intr-un nici un caz nu permite Dumnezeu sa ramanem plini de acest rau, de aceste ispite, daca ne rugam Lui sa ne scape. Si asta nu inseamna ca am fi cu totii posedati, pentru ca in cazul celor posedati, stapanul casei este legat iar persoana respectiva nu mai este stapana pe faptele sale, nu mai este stapana nici macar sa il cheme pe Domnul in ajutor, acolo este nevoie de o alta persoana neposedata si cu putere de la Dumnezeu care sa alunge diavolul din om. Diavolul, nu si samanta de rautate pusa de el in sufletul omului. Ar fi prea simplu sa scapam de toata rautatea noastra printr-o simpla exorcizare, nu? Si vezi ca cel demonizat nu cere prin vointa libera sa fie exorcizat, ci cei din afara decid pentru el sa il scape de demon. Apoi insa, trebuie curatata casa de samanta pusa de cel rau, ori asta este o munca aleasa in mod liber si se face cu ajutorul lui Dumnezeu. Bine-nteles ca satana va incerca sa puna samanta sa din nou si din nou, este ca un leu care priveste pe cine sa mai inghita, a incercat doar sa faca asta si cu Iisus, de ce nu ar incerca si cu noi? El incearca, noi insa ne rugam lui Dumnezeu sa nu ajungem pe ghiarele lui si asta doreste si Dumnezeu pentru noi. Ii lasa in voia "sortii" doar pe cei care nesocotesc ajutorul Lui, pentru ca Dumnezeu nu face nimic cu forta.
Acum poate este mai clar.
:-)

Deci pentru tine "ispita" = "a face raul"?

Dimpotriva, cei sporiti duhovniceste au parte de mai multe ispitiri decat cei ca noi. Pentru ca ei pot duce mai mult si vor sa creasca. Oamenii care s-au obisnuit cu pacatul au parte de mai putine ispitiri, pentru ca ei fac cele rele acum pentru ca asa s-au obisnuit, nu mai e nevoie sa-i ispiteasca si vrajmasul.

:-) Nu Adriana, nu asta inseamna.Dar daca asta ai inteles, e clar ca vedem lucrurile foarte diferit.Nici o problema.Se intampla des pe forum.:-)Nu are rost sa continuam discutia, ca o vom tine multe pagini,fiecare pe a noastra.:-)
Doamne ajuta!

Catalin, te rog spune-mi si mie de unde rezulta ceea ce ai scris? De unde rezulta ca cei sporiti duhovniceste au mai multe ispitiri (si la ce ispitiri te gandesti) si de unde rezulta ca ispitirile ajuta la crestere din moment ce ispitirea este un lucru rau de la diavol? Ce inseamna sporire duhovniceasca daca nu exact contrariul, adica lepadarea de raul din noi? Vad ca in ciuda a ceea ce scrie in Biblie ca inseamna ispitire, voi va ganditi ca ispitirea inseamna a fi momit cu ceva si inca deduceti ca cei mai sporiti duhovniceste sunt momiti mai mult ca si ceilalti care se lasa de bunavoie prada a ceea ce in Biblie scrie ca inseamna ispitire, adica propriile pofte.
Un calugar de exemplu care lupta cu patimile sale este momit mai mult decat unul care da curs patimilor sale? Eu nu prea cred. Nu cred de exemplu ca eu, care nu beau, as fi momita de bautura mai mult decat un alcoolic, sau cineva care isi pastreaza fecioria momit mai mult decat unul care deja a gustat din desfrau si asa mai departe. Ci tocmai cei care au gustat dintr-o patima sunt luptati de ea tocmai pentru ca samanta raului se afla deja in ei asa ca ii chinuie din interior. Eu, care nu am cazut in patima bauturii, pai poti sa imi dai ce vrei tu ca si bautura si sa ma imbii in toate felurile pentru ca ma lasa absolut indiferenta. Si nici macar nu sunt vreo imbunatatita. Un alcoolic in schimb, ajunge sa ii arati un pahar de ceva ca ii sticlesc ochii, mai ales daca tocmai este in perioada in care incearca sa se lase de bautura. Sa vezi acolo lupta cu ispita, insa ispita nu este paharul pe care i-l pui in fata, ci este patima care se afla in el si cu care lupta.

Uite ce zice Domnul:

"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om [...]"

Sa luam adulterul: sunt barbati care spun ca femeia este ispita. Lasand la o parte faptul ca ispita vine numai de la diavol iar femeia nu este in nici un caz diavolul, daca luam cuvintele Domnului de mai sus, iata ca adulterul vine din inima barbatului. Si cine va fi ispitit? Cine va avea o inima mai plina de adulter. In fata aceleiasi femei unul poate sa fie foarte ispitit si altul deloc, tocmai pentru ca ispita se afla in inima celui care se simte ispitit.

Sau zice in alta parte Domnul ca cine priveste o femeie pentru a o pofti a si facut adulter cu ea in inima lui. Nimeni nu vede ce se intampla in inima aceluia, nu a pus niciodata in fapte gandul sau, dar iata ca si numai poftirea in inima este suficienta pentru a fi vinovat de adulter, este ca si cum ar fi fost transpus in fapte. Aceea este ispitirea, ceea ce vine dinauntru. Daca insa omul se curateste de tot raul din el, cum sa fie mai ispitit decat unul plin de rele? Unul care a murit pentru pofte cum sa fie ispitit mai mult decat unul care traieste pentru ele? Poate eventual ca satana sa fie plin de furie si sa incerce sa il momeasca cu mai multa insistenta pe cel care a murit pentru propriile pofte, asta da, daca asta numiti ispitire, atunci aveti dreptate, insa aceea este nimic in comparatie cu ceea ce patimeste cel care are deja ispita in el. Puteti sa imi dati ce bauturi vreti si sa ma bateti la cap cat doriti ca nu o sa ma deranjeze nici cat o musca, daca insa in plin post imi gatiti mancarea mea preferata pe care nu am mai gustat-o de mult timp si care a ramas mereu mancarea mea preferata, ei acolo s-ar putea sa am dificultati in a rezista ispitei pentru ca ispita se afla in mine, nu in mancarea pe care mi-o puneti in fata. Si repet, nu sunt vreo imbunatatita. Sfintii care s-au chinuit mult cu cate o ispita, s-au chinuit numai si numai cu ceea ce exista rau in ei la inceputul drumului lor spre desavarsire, si prin acelea i-a atacat satana tocmai pentru ca gasea in ei ceva ce ii apartinea lui. Cand insa totul este curatit si satana nu mai gaseste nimic de al lui in om, pai omul respectiv devine extrem de linistit, si poate sa joace cat vrea satana in jurul lui si sa il momeasca cat vrea, pe omul curatit nu il mai poate atinge cu nimic. Este insa greu de ajuns la aceasta stare de curatire perfecta de aceea si sfintii se chinuie, ispita din ei inca necuratita complet ii chinuie...

Melissa, te rog sa imi mai acorzi o postare, imi pare destul de importanta remarca facuta in posterul precedent, din care as dori sa iti repet doar doua idei:

"Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om.
Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om"

Deci totul vine din inima, vorbele rele, faptele (adulter, furt etc).

Iar a doua idee este ca pofta este egala cu fapta dupa spusele lui Iisus care a zis ca cine va privi o femeie ca sa o pofteasca a comis adulter cu ea in inima Lui. In Vechiul Testament se credea asa cum crezi si tu ca pofta nu-i mare lucru daca nu-i urmata de fapta, Iisus insa a aratat ca a pofti este ca si cum ai fi facut deja acel lucru in inima ta.

Sau a zis de exemplu:

"Ati auzit ca s-a zis celor de demult: “Sa nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osanda.
Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului."

Dupa cum vezi nu trebuie sa ucizi pe cineva ca sa primesti pedeapsa de ucigas in focul Iadului ci ajunge sa ii zici "nebunule", tocmai pentru ca, zicand "nebunule" porti in tine ispita de ucigas de suflete, nu trebuie sa treci chiar si la fapte pentru a fi vinovat, exact ca si in treaba cu poftirea femeii si adulterul.
Ceea ce ai zis tu era ceea ce se credea in Vechiul Testament, insa iata ca Domnul a dat o alta dimensiune poftelor, le-a pus in rand cu faptele, pentru ca o pofta este la fel de ucigatoare pentru sufletul tau ca si fapta in sine. Fapta nu va ucide sufletul tau mai mult decat o face deja pofta. Asa ca atentie mare la ispitele care vin dinauntru...

Vroiam sa mai adaug ceva: in vechime gravitatea raului facut era judecata dupa consecintele vizibile asupra aproapelui, ca de exemplu in cazurile de mai sus, daca cineva pofteste o femeie in inima sa dar nu trece la fapte, este fara consecinte asupra celeilalte persoane sau cu consecinte minime fata de fapta in sine, la fel si cel care zice "nebunule" - consecintele sunt minime fata de cazul in care ar fi pus mana pe un cutit sa il omoare. Si conform tribunalului uman, unul care ucide nu este judecat la fel ca si unul care zice "nebunule", sau unul care a avut o pofta de adulter in inima lui nu va fi tarat in tribunal pentru adulter. Asta este judecata umana care aparea si in Vechiul Testament. Judecata lui Dumnezeu insa, din Noul Testament, este mult mai profunda, vede dincolo de aparente, in asa fel incat unul care pofteste in inima isi face sufletului sau un rau la fel de mare ca si cum ar fi facut fapta in sine, iar unul care ii zice fratelui "nebunule" ii face un rau sufletesc la fel de mare ca si cand l-ar fi ucis trupeste. Dumnezeu vede mult mai profund decat suprafata pe care o vedem noi, si unii sfinti au intuit atunci cand au zis ca pacatul cel mai mare este acela cu care te lupti tu cel mai mult...

Iertare, mai dau cateva lamuriri si p-orma tac.
"ispita = provocarea de a face raul"
"pacat = a face acel raul cu care ai fost ispitit"
"patima = obisnuinta in raul cu care ai fost ispitit"
betia, drogul, curvia, lacomia si altele nu sunt ispitiri, ci patimi. Raul odata acceptat si perpetuat, adica obisnuinta in rau nu mai e ispitire, ci patima. Ispita e doar inceputul unui pacat, daca e acceptata de noi, sau a unei patimi daca se face in mod repetat. Ea e doar provocarea de inceput si daca nu se accepta se pierde, iar daca se accepta atunci devine pacat ori patima, ultima numai daca se intra cu acel rau in obisnuinta. Patima se instaleaza in suflet ca o a doua natura si de aceea e foarte greu de lepadat. Atat. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Adriana, poate acum intelegi de la MariS
 

Multumesc MariS,abia acum am vazut postarea ta...Foarte CITETZ ai explicat!Multumesc si pentru interventie!Chiar o asteptam DE LA TINE!:5:

Multumesc MariS
 

Ba te rog sa nu taci.Esti mereu binevenit sa intervi, cel putin acolo unde sunt eu in discutii.:25:Ai mai multe ca mine de spus.:-)

Cam asta vreau sa spun si eu, bine ca ai spus-o mai explicit decat mine.

Deci draga Adriana,
 

bunul simt ma indeamna sa iti pun ca apreciez efortul pe care il depui explicand.Dar viziunea mea e diferita de a ta.MariS a explicat foarte frumos.Se pare ca si Catalin subscrie.Deci nu doresc sa te superi ci doar sa intelgi ca din punctul meu de vedere, discutia s-a incheiat.
Doamne ajuta:-)

Din toate scrierile crestine (ortodoxe). Ingerul cazut are puterea doar de a actiona asupra gandurilor. Asta inseamna ispitire, acele ganduri. Acestea nu sunt pacate, ci acceptarea acestor ganduri, ispitiri. Maris a explicat mai detaliat.

Foarte frumoasa sistematizarea, cu mentiunea ca ceea ce numiti patima, Biblia numeste ispita, acea ispita interioara, tocmai pentru ca nu se poate spune de cate ori trebuie facut un pacat pentru a deveni patima. La unii chiar si o singura data poate fi suficienta pentru a-i face sclavii acelei patimi, de aceea apostolii au folosit termenul de ispita care se afla in noi toti, dupa cum a zis Sf. Ap. Pavel "cine zice ca nu are pacat, minte".
Iar ceea ce numiti ispita ca si provocare de a face un pacat, este ispita din afara cu care a fost provocat si Iisus fara ca sa raspunda la provocare, si ca atare la El ispita nu s-a interiorizat in patima prin cominterea pacatului, ci a ramas curat de orice pacat.
:-)

Catalin 2

Domnul a spus asa:
"Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule."

Unde se incadreaza aceste cuvinte in clasificarea facuta de tine? Care sunt gandurile asupra carora actioneaza ingerul cazut din moment ce gandurile rele ies din inima la fel ca si faptele?
Si hai sa luam un exemplu concret: adulterul. Vezi pe strada o femeie frumoasa, care este ispita si care este pacatul?
Cu partea cu pacatul te ajut putin: "oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui".
Care este deci ispita, care este acel gand asupra caruia actioneaza diavolul? Sa presupun un raspuns in asteptarea raspunsului tau. Sa presupun ca diavolul da in minte gandul "Pofteste-o pe femeia asta". Iar tu zici: "Nu, nu, nu este bine sa poftessc femeie straina". Si ca atare faptul ca ai refuzat gandul inseamna ca nu ai cazut in pacat desi ai fost ispitit. Sa inteleg ca la asta te referi? Pentru ca asta este ispita exterioara din cele primite si de Iisus. Cum ramane atunci cu cuvantul Domnului care zice ca din inima ies gandurile rele si toate faptele rele? Pe acestea unde le incadram? Sa reluam exemplul cu adulterul si sa presupunem ca raspunsul dat la gandul satanei a fost un pacat de genul "da, intr-adevar este buna de poftit femeia asta". Un gand rau, cu pacat, iar Domnul zice ca gandul rau vine din inima. Acum sa presupunem ca diavolul repeta ispita de multe ori pana cazi din ce in ce mai usor, acea patima de care vorbea mariS. La fiecare cadere este diavolul care da gandul, sau cand devine patima incepi sa cazi si fara gand de la diavol? Daca raspunsul tau este ca ajungi sa cazi si fara gand de la diavol din cauza ca esti robit de patima, ce este atunci patima? Este un gand (de la cine?) sau pacat sau nici unul nici altul, si atunci ce este? Nu este exact ispitirea din interior de care se vorbeste in Biblie? Daca insa raspunzi ca nu cadem in pacat decat dupa ispite de la cel rau, ca indiferent cat de rea este patima, tot trebuie sa fim ispititi, ce este in cazul asta patima?

Si cum ramane cu cea ce a spus Sf. Petru si anume:

"Domnul poate sa scape din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei nedrepti sa-i pastreze, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii,
Si mai vartos pe cei ce umbla dupa imboldirile carnii, in pofte spurcate si dispretuiesc domnia cereasca. Indrazneti, ingamfati, ei nu se cutremura sa huleasca maririle (din cer), [...]"

din moment ce voi sustineti contrariul si anume ca cei drepti (induhovniciti) sunt ispititi mult mai mult decat ceilalti tocmai ca sa se desavarseasca? Cum ramane cu desavarsirea prin ispitire din moment ce Apostolul spune pe dos, cum ca ispitirea este pentru cei nedrepti pentru a fi pedepsiti in ziua judecatii? Cum le mai impacati si pe astea? Ca vad ca dati tot raspunsuri care nu tin cont de ceea ce scrie in Biblie, ba chiar contrazic Biblia si tot pe a voastra o tineti. Un apostol zice ca ispitirea este lasata celor nedrepti, voi continuati ca este cale spre desavarsire pentru induhovniciti, Domnul va spune ca din inima omului ies toate relele, voi continuati sa faceti ca Eva adica sa dati vina pe satana, Domnul spune de nenumarate ori ca intrarea in Imparatie este conditionata de iubirea aproapelui ca dovada de iubire fata de Dumnezeu si voi o tineti cu ispitele ca dovada de iubire fata de Dumnezeu, Domnul zice sa ne rugam sa nu intram in ispite din cauza ca trupul nostru este slab, voi sustineti ca de fapt avem armele ca sa luptam si ca atare dai inainte cu ispitele. Ce arme avem daca pana si apostolilor le-a spus sa se roage sa nu intre in ispite din cauza trupului care este slab, ei care erau alesii si erau atat de puternici in fata celui rau? Pai daca lor le-a spus ca au trupuri slabe, ce arme credeti ca aveti voi? Eu nu prea ma dumiresc de armele de care dispuneti voi daca nu le folositi pe cele indicate de Domnul, adica rugaciunea de a fi ferit de ispite. Vad ca voi va simtiti in putere sa infruntati ispite, dreptii insa se roaga sa fie scutiti de aceste ispite in care sunt lasati prada doar cei nedrepti pentru a lor osanda.

Postarea lui MariS la care te-ai referit eu o vazusem si nu m-a convins deloc pentru ca, desi are dreptate cand zice ca o declaratie de iubire facuta lui Dumnezeu nu ajunge pentru a intra in Imparatie, si asta chiar si Domnul a spus-o:

"Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor"
(Matei, 7:21)

deci desi MariS are dreptate in aceasta privinta, nu ma convinge pentru ca apoi zice ca "Dumnezeu lasa ispitirile pentru ca sa fim noi lamuriti ce fel de iubire avem." in timp ce eu vad ca Iisus zice cu totul altceva si anume zice ca "Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri."
(Matei, 7:21)

Voi sustineti ca voia lui Dumnezeu este ca omul sa fie lamurit prin ispite, ca prin ispite ajunge sa se desavarseasca, eu insa vad cu totul altceva, vad ca voia lui Dumnezeu este iubirea aproapelui ca pe sine insusi, zice ca in asta se afla toata Legea si proorocii si apoi adauga ca degeaba ii spune cineva Doamne, Doamne daca nu face voia lui Dumnezeu, adica exact aceasta Lege care spune sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Cititi tot capitolul 7 in care explica cum trebuie sa iti iubesti aproapele si extrag un citat:
"Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii
Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla.
Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla."

Dupa care apare

"Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?
Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.
De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.
A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare.
(Matei, 7:21-27)

Dupa cum vedeti, Calea spre Imparatie si lamurirea noastra se face ascultand aceste cuvinte ale Domnului care ne spun ca toata Legea lui Dumnezeu si tot ceea ce au proorocit proorocii este iubirea aproapelui ca pe noi insine, asa cum si Dumnezeu ne iubeste pe noi. Nici urma de ispite, ci caderea zice ca se face din neascultarea cuvantului de iubire a aproapelui pe care ni l-a dat El. Si dealtfel, oriunde vorbeste Iisus de calea spre Imparatie sau despre Judecata pe care o va face la sfarsitul acestei lumi, peste tot zice acelasi lucru cum ca aceasta Cale este iubirea aproapelui iar cine nu are roadele iubirii nu va intra in Imparatie ci le va spune ca nu ii cunoaste, ca nu au haina potrivita etc. Nicaieri nu zice ca aceasta cale spre Imparatie ar fi ispitirea noastra de catre diavol! Ba chiar de curiozitate am verificat in Evanghelii toate locurile in care se foloseste cuvantul ispita-ispitire si am gasit: ispitirea Domnului de diavol in desert (locul in care Iisus ii raspunde Satanei ca nu ii este permis sa il ispiteasca pe Domnul), apoi ispitirea lui Iisus de catre farisei si saduchei, de catre Invatatorii de Lege, apoi in Tatal Nostru, si dupa aceea locul unde le zice apostolilor:"Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul este neputincios." (deci iar idea sa ne rugam sa nu intram in ispita, exact ca si in Tatal Nostru, si cu referire exacta de locul de unde vine ispita: trupul care este neputiincios). Si atat. Deci singurele referiri la ispite sunt cele in care ne spune sa ne rugam sa nu intram in ispita, si nicidecum nu spune ca asta ar fi calea pentru a demonstra iubirea de Dumnezeu. Ori toata Evanghelia vorbeste despre Calea spre Imparatie si iata ca nici o vorbulita despre faptul ca ar fi Calea ispitelor, ci toata invatatura despre Calea spre Imparatie este iubirea de Dumnezeu care se demonstreaza prin ascultarea poruncii Lui de iubire a aproapelui. Si peste tot este scris ca degeaba zice omul ca il iubeste pe Dumnezeu, si degeaba face minuni in numele Domnului, inclusiv exorcizari, daca nu exista iubirea de aproapele. Pe aceia Domnul nu ii va recunoaste. Si stiti de ce? Pentru ca Domnul este iubire si ca atare ii recunoaste ca ai Sai doar pe cei care au inlauntrul lor roadele iubirii, la fel cum si diavolul ii recunoaste pe ai sai pe cei care au inauntrul lor roadele raului, adica lipsei iubirii. Iar Ap. Petru zice clar ca cei nedrepti vor fi lasati prada ispitelor tocmai pentru a fi pedepsiti in ziua judecatii pentru relele lor in timp ce dreptii sunt scapati de ispite.
Si am verificat in cele patru Evanghelii locurile in care apare cuvantul patima/patimire si l-am gasit folosit in doua contexte: cand se vorbeste despre patimile Domnului, de ceea ce urma sa patimeasca, si cand se vorbeste de bolile de care patimeau (sufereau) oamenii si de asemenea cand se vorbeste de durerea pe care o patimea (o suferea) un demonizat. Atat. Nu am verificat si restul scrierilor din Noul Testament, dar o sa o fac si pe asta, desi sunt convinsa ca nu o sa gasesc cuvantul "patima" cu sensul pe care il folositi voi tocmai pentru ca este folosit cuvantul "ispita" pentru ceea ce voi numiti patima si de aceasta ispita adica patima, cum o numiti voi, trebuie sa ne rugam sa fie luata de la noi, sa ne rugam sa nu cadem in ea asa cum li s-a spus si apostolilor sa se roage din cauza ca trupul este slab, si la aceasta ispita adica patima cum o numiti voi se refera si Sf. Ap. Petru cand zice ca cei drepti vor fi scapati de ea, iar cei nedrepti vor fi lasati prada ei spre a lor judecata. Cat despre ispitele din afara, singurele pe care sunteti capabili sa le vedeti din cauza ca va impotmoliti in cuvantul patima care in Biblie nici macar nu apare tocmai pentru ca este folosit cuvantul ispita si pentru patimi, deci in ceea ce priveste ispitele din afara, gandurile care vin de la diavol, cu acelea toti oamenii sunt bombarbati non-stop, atat dreptii cat si nedreptii, insa nimeni nu s-a preocupat sa dea vreo invatatura in Biblie cu privire la ele tocmai pentru ca nu acelea sunt problema ci problema sunt ispitele care vin dinlauntrul nostru, adica patimile cum le numiti voi.
Pentru mine este totul foarte clar. Iar daca pentru voi continua sa fie ispita diavolului cale spre Imparatia Cerurilor, pai eu nu mai am ce adauga decat speranta ca va ajunge intr-o zi la inima voastra faptul ca nici o opera a diavolului nu duce spre Cer ci spre Cer duce doar Cuvantul Domnului care ne cere sa stam aproape de semenii nostrii si departe de diavol si de operele lui si inca sa ne rugam sa nu fim ispititi de satana tocmai pentru ca suntem slabi trupeste, sa ne rugam sa nu fim ispititi si sa ne rugam sa scapam de cel rau, si inca sa ne rugam mereu, in orice cerem, cu credinta ca vom primi.
Numai bine!

[QUOTEAdriana3;335612]Sa presupun un raspuns in asteptarea raspunsului tau. Sa presupun ca diavolul da in minte gandul "Pofteste-o pe femeia asta". Iar tu zici: "Nu, nu, nu este bine sa poftessc femeie straina". Si ca atare faptul ca ai refuzat gandul inseamna ca nu ai cazut in pacat desi ai fost ispitit. Sa inteleg ca la asta te referi? Pentru ca asta este ispita exterioara din cele primite si de Iisus. Cum ramane atunci cu cuvantul Domnului care zice ca din inima ies gandurile rele si toate faptele rele? Pe acestea unde le incadram? [/quote]
Nu spun eu, asa spun toti, in orice carte ortodoxa. Tu nu ai citit nicio carte ortodoxa? Sau patericul si vietile sfintilor. Cei care au scazut si s-au inrait au ajuns sa faca ei insisi fapte rele, fara vreo ispittire, ti-am mai spus. La fel si ingerul cazut, la inceput era inger, apoi a cazut si a inceput sa faca doar fapte rele.

Catalin, am citit multe carti ortodoxe si tocmai ca nu am gasit ca majoritatea oamenilor sa se lupte in principal cu gandurile din afara, ci se luptau cu ispitele din interiorul lor, adica cu ceea ce numesti tu patimi, capatate in timpul tineretii lor, si ajungand pana la urma sa zica faptul ca pacatul cel mai mare este acela cu care se lupta mai mult omul. Si vad ca acum spui ca aceste patimi te imping la rau fara sa mai existe ispitirea. Deci pana la urma ajungem la cuvantul Domnului ca din inima noastra vin toate relele si ajungem la cuvantul Sf. Ap. Petru ca cei rai sunt lasati in voia patimilor lor in timp ce dreptii sunt scapati de patimi (adica de ispite zice apostolul, pentru ca el nu zice "patimi" ci zice "ispite")
Vad ca de fapt toata neintelegerea in discutiile cu voi a provenit de la faptul ca voi v-ati cramponat de cuvantul "patima" pe care nu l-ati putut folosi asa cum este el folosit in Biblie, adica "ispita". Insa daca voi folositi patima in loc de ispita, pai atunci cum de in rugaciunea Tatal Nostru nu faceti la fel, sa vedeti cuvantul patima acolo unde Domnul zice ispita? Pentru ca se refera atat la ceea ce voi numiti ispita cat si la ceea ce numiti patima, in sensul ca "nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel rau" se refera atat la a fi paziti de a cadea in cursa celui rau, adica in ispita dupa definitia voastra, dar se refera si la a fi izbaviti de patimi adica sa fim izbaviti de cel rau, de ispitele lui care sunt in noi, in inima noastra. Dupa cum le-a zis si apostolilor sa se roage sa nu cada in ispita pentru ca trupul este slab.
Pana la urma vad ca ajungem la o intelegere, dar este tare greu cand se adauga un cuvant in plus si apoi nu se mai intelege cand il adaugati si cand nu.

Iertare ca o sa dau un raspuns la o intrebare adresata lui catalin2.
Domnul a spus asa:
"Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule."

Unde se incadreaza aceste cuvinte in clasificarea facuta de tine?
Acestea sunt pacate, nu sunt ispitiri. Ele pot fi si patimi daca intre in obisnuinta, ca de exemplu clevetirea de rau a altora sau minciunile permanente.

Care sunt gandurile asupra carora actioneaza ingerul cazut din moment ce gandurile rele ies din inima la fel ca si faptele?
Sunt gandurile ce vin din egocentrismul nostru, iar egocentrismul nostru creste dintr-o samanta straina, a celui rau, in inima noastra. Egocentrismul nostru rezoneaza cu cel rau, pe cand Chipul lui Dumnezeu din noi rezoneaza cu Cel a carui asemanare este. Gandurile rele vin din acest sine fals, egocentrismul nostru, pe care noi trebuie sa-l lepadam. El este calul troian al celui rau in noi si trebuie aruncat afara caci prin el patrund gandurile celui rau in inima noastra.

Si hai sa luam un exemplu concret: adulterul. Vezi pe strada o femeie frumoasa, care este ispita si care este pacatul?
Cu partea cu pacatul te ajut putin: "oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui".
Ajutorul este bun si corect. Ramane de explicat ispitirea. Ispitirea este momentul initial cand imi apare acea pofta a pacatului. Eu pot sa o accept si apoi sa sa ma complac cu ea, pastrand-o in mintea mea, eventual dezvoltand-o, amplificand-o, reamintind-o, etc si atunci intru la pacat cu gandul sau pot sa o alung din inima chemand numele Domnului in ajutor si atunci ispita piere, ramane doar o incercare dar fara rezultat. Deci "lungul drum de la ispita la pacat" trece prin momentul ACCEPTARII. Daca accepti ispita atunci ea trece in pacat, iar daca nu o accepti si chemi numele Domnului in ajutor ea nu mai are efect.

Acum sa presupunem ca diavolul repeta ispita de multe ori pana cazi din ce in ce mai usor, acea patima de care vorbea mariS. La fiecare cadere este diavolul care da gandul, sau cand devine patima incepi sa cazi si fara gand de la diavol? Daca raspunsul tau este ca ajungi sa cazi si fara gand de la diavol din cauza ca esti robit de patima, ce este atunci patima?
Raspunsul bun l-ati banuit. Intr-adevar, patima este obisnuinta ta in rau, nu mai e nevoie de diavol sa te tot impunga, de-aia se spune ca langa omul patimas diavolul doarme, se odihneste, ca toata lucrarea lui o face omul singur. Raul a prins radacina in tine si creste singur si se dezvolta ca o buruiana umbrind si palind celelalte "culturi" bune.

Si cum ramane cu cea ce a spus Sf. Petru si anume:

"Domnul poate sa scape din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei nedrepti sa-i pastreze, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii,
Si mai vartos pe cei ce umbla dupa imboldirile carnii, in pofte spurcate si dispretuiesc domnia cereasca. Indrazneti, ingamfati, ei nu se cutremura sa huleasca maririle (din cer), [...]"

din moment ce voi sustineti contrariul si anume ca cei drepti (induhovniciti) sunt ispititi mult mai mult decat ceilalti tocmai ca sa se desavarseasca?
Domnul poate, intr-adevar, sa ne scape din ispite prin ajutorul dat noua la lepadarea de sine, lepadarea acelui sine fals, egocentrismul, generatorul de ispite, si restaurarea Chipului lui Dumnezeu din noi. Asta in ceea ce priveste ispitele interioare, iar pentru ispitele exterioare ne ajuta la obtinerea TREZVIEI, adica paza mintii si inimii noastre.
Cei drepti sunt ispititi mai mult pentru ca diavolul vrea sa-i cucereasca de partea sa si depune eforturi tot mai mari pentru asta pe masura rezistentei sfantului sau dreptului. Dumnezeu ar putea stopa aceste atacuri ale vrasmajului dar, de cele mai multe ori, le foloseste spre cresterea dreptului, lasand ca acesta sa-si caleasca caracterul luptand, decat sa se moleseasca stand la umbra, insa ajutandu-l prin trezvie. Incercatul e intotdeauna mai bine inarmat decat neincercatul, vezi pilda fiului ratacitor.

Cum ramane cu desavarsirea prin ispitire din moment ce Apostolul spune pe dos, cum ca ispitirea este pentru cei nedrepti pentru a fi pedepsiti in ziua judecatii? Cum le mai impacati si pe astea?
Desavarsirea prin ispitire am aratat-o mai sus. O virtute lucrata e superioara uneia nelucrata, iar virtutea se desavarste in lupta, prin ispitiri. Ispitirea pentru cei nedrepti, vedeti ca spune ca pe cei drepti sa ii scape iar pe cei nedrepti sa-i lase. La cei drepti le scoate ispitele interioare, cele venite din egocentrismul lor, prin lepadarea de sine (cel fals) si restaurarea Chipului, lasand doar ispitele exterioare sa lucreze asupra virtutilor, calindu-le, pe cand la cei nedrepti le lasa si pe cele interioare, ii lasa in egocentrismul lor, caci ei se inchina lor insisi, propriului lor egou si nu lui Dumnezeu.

Vad ca voi va simtiti in putere sa infruntati ispite, dreptii insa se roaga sa fie scutiti de aceste ispite in care sunt lasati prada doar cei nedrepti pentru a lor osanda.
Nu, noi toti ne rugam sa fim scapati de ispite, asa spunem in rugaciunea "Tatal nostru" dar Dumnezeu face cum crede El ca e mai bine pentru mantuirea noastra. Sfintii si dreptii nu se roaga sa fie ispititi, dimpotriva, se roaga sa nu fie dusi in ispite, dar tot sfintii au constatat ca ispita creste pe masura cresterii duhovnicesti, iar ispita nu vine de la Dumnezeu ci de la vrajmasul pentru ca lupta cu vrajmasul se inteteste pe masura ce dreptul inainteaza in virtuti. Vrajmasul este cel ce nu se da batut si cauta cu tot dinadinsul sa-l doboare pe cel drept si el inteteste lupta, iar dreptul doar raspunde la aceasta lupta, nu o provoaca.
Daca nu am fost clar e doar vina mea si a proastei exprimari. Sper sa foloseasca. Iertare.
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS,
Ati raspuns foarte bine pentru ca dintre cei care au scris sunteti singurul care ati inteles ca ispitirile interioare sunt ceea ce voi numiti patimi, si ca aceste ispitiri nu mai vin de la diavol (care doarme langa omul patimas dupa cum ati spus), si ati inteles ca despre acestea vorbea apostolul Petru, si ati inteles ca dreptii se roaga sa scape de ispite in timp ce nedreptii se complac in ele, asa ca dumneavoastra nu aveti absolut nici o problema de intelegere, ati raspuns perfect la intrebari, intrebari care erau puse ca sa ii forteze putin si pe ceilalti sa gandeasca si sa isi iasa din stereotipuri. Nici eu nu am zis nimic altceva decat ceea ce ati scris aici, si ma bucur ca ati dat raspunsurile corecte pentru ca se pare ca modul dvs de exprimare este mai pe intelesul celorlalti chiar daca in fond spuneti acelasi lucru. O singura diferenta poate ca exista totusi intre gandirea mea si a dvs pentru ca dvs spuneti ca oamenii induhovniciti au parte de ispite exterioare (ganduri de la cel rau) mai multe decat ceilalti, ori asta ar insemna pe de o parte ca Domnul nu ar raspunde decat partial la rugaciunea lor, si pe de alta parte ar insemna ca oamenii sa fie mai ispititi in manastiri decat in lume ori despre asa ceva nu ma puteti convinge, toti oamenii care merg in manastiri chiar si numai pentru cateva zile gasesc acolo pace, liniste, bucurie si nicidecum nu li se inmultesc ispitele (gandurile de la cel rau) tocmai pentru ca acolo lucreaza foarte mult Domnul si ii apara de cel rau pe cei din manastiri, si mai ales pe cei care isi doresc sa fie aparati si se roaga pentru asta cu credinta ca vor primi.
Numai bine va doresc!

Incep prin a va multumi la randul meu si a va dori si dvs tot ceea ce Dumnezeu considera ca va este folositor. Doar un comentariu mai adaug.
toti oamenii care merg in manastiri chiar si numai pentru cateva zile gasesc acolo pace, liniste, bucurie si nicidecum nu li se inmultesc ispitele (gandurile de la cel rau)
Daca va referiti la cei ce viziteaza manastirile atunci aveti perfecta dreptate, insa daca va referiti la monahii care vietuiesc in manastire sa stiti, si puteti sa-i intrebati daca nu credeti, ca toti sau aproape toti vor spune ca ispitirile sunt mai mari in manastire decat in lume. Nu stiu la numar cum stau dar la intensitate si marime aproape toti spun ca ele le depasesc pe cele din lume. E un paradox care si mie mi-a dat mult de gandit, dar pe care l-am inteles destul de tarziu, cum ca la usa chiliei fojgaie mai multi draci decat la usa apartamentului. Asta nu inseamna ca si intra inauntru. Daca la usa chiliei vine unul si o gaseste "incuiata" atunci cheama in ajutor si pe altii si incearca cu totii asaltul. Si cu cat ea rezista, cu atat se inversuneaza mai mult vrajmasii si se aduna in numar tot mai mare.
Numai bine va doresc. Cred ca toti avem cate ceva de invatat, nimeni nu s-a nascut intelept, asa ca dialogurile acestea sunt bune ca sa ne apropie unii de altii si sa invatam unii de la altii si, de ce nu, sa ne iubim unii pe altii, asa cum Insusi Mantuitorul ne indeamna.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Deosebit de frumos si plin de har.:1:

Despre calugarii din manastire: am sora calugarita asa ca o sa o intreb daca in ceea ce o priveste este asa cum spuneti.
Nu stiu ce intelegeti prin a vizita o manastire, eu ma refeream la cei care se retrag in cate o manastire pentru cateva zile, o saptamana, sau fac un pelerinaj intr-un loc sfant. Toti acestia se curatesc interior si sunt binecuvantati cu pace, liniste, sau cel putin eu asta am trait si asta am avut ca ecou si de la altii.
Ceea ce descrieti dumneavoastra insa, tot la categoria patimi se incadreaza si iata de ce: sa presupunem ca un om care in lume avea patima desfraului, isi da seama de mizeria in care se afla si decide sa mearga la manastire pentru a se cai si spala de pacatele sale. Ajunge in manastire si acolo nu mai are ispite din lumea vazuta, adica femei, pornografii sau mai stiu eu ce. Are doar gandurile si amintirile proprii. Spuneti-mi acum, ispitele de care vorbeati, acele ganduri care ii asalteaza si mai abitir pe calugari, de ce fel o sa fie pentru exemplul ales? O sa fie ganduri de betie desi in viata lui nu a fost beat? O sa fie ganduri sa se apuce de fumat desi in viata lui nu a fumat? Sau o sa fie ganduri de curvie cu imagini din care a gustat de atatea ori cat era in lume? Raspunsul este acesta ultim, asa-i? Ei iata ca impresia ca ar fi mai asaltat in manastire decat in afara ei vine din faptul ca in manastire isi constientizeaza mai bine patima care la ros inauntru, este acel sevraj de ceva cu care te-ai obisnuit prea mult, si aceea patima interioara il chinuie pe omul nostru care incearca acum sa reziste. Nu este asaltat de ganduri mai mult ca in afara, ci prin faptul ca acum lupta cu ele, constientizeaza dimensiunea lor ceea ce afara nu facea din cauza ca se lasa prada lor si ca atare constiinta ii era mai adormita. Nu asalturile sunt mai puternice, ci constiinta omului isi da seama mai bine de amploarea lor in momentul in care lupta impotriva lor. Asa cum se intampla cu sevrajul dupa absolut orice care pune intr-un fel sau altul stapanire pe noi. Cand vrem sa scapam de patima, este patima care nu vrea sa scape de noi. Dar nu se face mai mare ci perceptia noastra este alta acum ca vrem sa scapam de ea... Totul vine din inima omului, dati-i crezare lui Iisus ca stia bine ce vorbeste....

Da, va dau intru totul dreptate cand spuneti ca monahul in manastire constientizeaza mai bine pacatele si se lupta cu ele mai intens, dar eu ma refeream la ispite specifice vietii monahale, nu atat lumesti. Acestea sunt cele ce indeamna la neascultare, la lenevire, la teologhisire, la nepostire sau, si mai grav, la ispitele de-a dreapta, care sunt cele mai periculoase. Ispitele de-a dreapta sunt cele care te fac sa te crezi indreptatit, induhovnicit, mantuit, desavarsit. Astea sunt cele mai grele si te pierd cel mai mult pentru ca, cu cat te ridica mai sus, cu atat va fi prabusirea mai dezastruoasa. Sigur ca ele au ca punct de sprijin mandria noastra, dinlauntrul nostru, care n-a fost lepadata, asa cum ar fi trebuit, dar cel care o zgandara e vicleanul din afara noastra care-si pune la lucru calul troian din interiorul nostru: egocentrismul. Lupta cu acesta e foarte grea si poate sa dureze o viata de om.
Ma bucur sa aflu ca aveti o sora la manastire, va rog sa-i transmiteti toata consideratia mea si as fi curios daca ne-ati impartasi si raspunsul dansei la aceste probleme. Toata consideratia mea si dvs si Domnul sa va ocroteasca.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Perfect deacord cu cele scrise. Sunteti un om cu care se poate intr-adevar discuta, la modul constructiv ma refer :-)
Raspunsul surorii trebuie asteptat putintel, ca abia in vara vin in tara.
Si daca tot ati atins punctul sensibil, adevarata buba a omului, egocentrismul, acesta este si motivul pentru care, in toata Evanghelia Sa, Domnul Iisus arata ca si Cale de mantuire iubirea aproapelui, este singura care ne poate scoate cu adevarat din noi insine. Este calea cea mai usoara si cea mai grea in acelasi timp pentru a infrange patimile din noi generate de egocentrismul de care ati vorbit.
Domnul sa va ocroteasca si pe dumneavoastra si pe toti interlocutorii nostri sau cei care ne-au citit din "umbra" discutiile.
:-)

Nu sunt sigur daca ai inteles ca si ingerul cazut ispiteste, ca altfel nu ar avea nimic de facut, practic l-ai facut somer. :)
Am gasit un articol chiar despre ce te interesa: http://www.crestinortodox.ro/editori...ui-119692.html
"In rugaciunea "Tatal nostru” spunem la un moment dat "si nu ne duce pe noi in ispita". Au fost persoane care au atribuit termenului "ispita", sensul de "pacat". Dar "a ispiti” nu inseamna a pacatui, ci a ademeni, a tenta. Scopul ispitei este acela de a pune la incercare, de a verifica credinta omului. Ispitele in sine nu sunt pacate. Daca ispita ar fi fost un pacat, Mantuitorul nu S-ar fi lasat ispitit.

Potrivit cuvintelor Sfantului Apostol Iacob: "Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele, El insusi nu ispiteste pe nimeni" (Iacob 1, 13-15), reiese ca Dumnezeu nu ne duce in ispita, ci El doar ingaduie ispita. Dar ispitele sunt permise de Dumnezeu pentru a ne intari in bine, si nu pentru a ne prabusi in rau.

Sfintii Parinti ne atrag atentia ca "a nu avea experienta momelii raului e propriu firii dumnezeiesti, nu celei omenesti“. Dar daca Dumnezeu permite sa fim isptiti, trebuie sa fim constienti ca ne-a oferit si "armele” de a iesi invingatori din lupta cu ispitele.

Sensul cuvintelor "si nu ne duce pe noi in ispita", ar putea fi "si nu ne lasa sa intram in ispita". De exemplu, daca Dumnezeu ne-a dat puterea sa inotam, marea nu mai este primejdioasa decat pentru cel care nu inoata. Asa ca tuturor celor care le iese in fata marea in timpul vietii, trebuie sa stie ca au primit si puterea de a o traversa. Dar prin neruperea legaturii cu pacatele, membrele ajung la paralizie. Ajuns intr-o astfel de stare, omul cere prin cuvintele "si nu ne duce pe noi in ispita", sa fie ferit de ispita.

Cand se nasc ispitele de la noi? Atunci cand simturile nu sunt induhovnicite.

Cred ca e binevenita aceasta sistematizare intre cele doua legaminte. Am sa le folosesc in consideratiile asupra lor dar mai ales asupra Planului lui Dumnezeu cu oamenii. Ca sa intelegem semnificatia lor ar trebui sa ne ridicam deasupra lor si sa sesizam care a fost Planul lui Dumnezeu in vederea mantuirii omului. Acest Plan a cuprins mai multe etape: prima a fost chiar cea din gradina Raiului cand omul trebuia sa creasca in ascultare si iubire de Dumnezeu si pe masura cresterii sale ar fi obtinut si cunostiinta binelui si raului, adica discernerea si intelepciunea, desigur nu prin forte proprii ci prin conlucrarea cu harul Duhului. Legea din gradina Raiului continea o singura porunca, aceea de-a nu manca din pomul cunostiintei binelui si raului. Urmatoarea etapa a fost legamantul incredintat lui Moise, cand Dumnezeu prin Moise da legile Sale in vederea disciplinarii si curatirii de faradelegile ce s-au inmultit printre oamenii acelor vremuri. Acest legamant nu asigura mantuirea ci doar pregatea terenul pentru ea. De aceea se si spune ca a fost temporar, vezi punctul 2. Etapa a treia a inceput odata cu Intruparea Fiului lui Dumnezeu si aducerea unui nou legamant, mai bun, mai desavarsit. Pe ce se bazeaza el? Pe legea din inima, pe legea Harului constituita din cele doua porunci ale iubirii. Cele doua porunci continand, de fapt, toata Legea si prorocii, adica VT, dupa cum ne spune Insusi Iisus. Dar ele nu numai ca le contin, dar le si desavarsesc, adica ceva mai perfect decat acestea doua nu se poate concepe. In ele se cuprinde totul, punandu-le in practica crestinul urca spre desavarsire. Cele doua porunci din inima cuprind in ele si poruncile de pe tablele de piatra, ba chiar mai mult, le desavarsesc. Totul este destul de clar cum anume desavarsesc poruncile din inima pe cele de pe piatra, cele de pe piatra fiind doar exterioare pe cand cele din inima se refera si la ganduri si intentii, nu numai la fapte exterioare. Adica ele ne curatesc si pe dinauntru, nu numai pe dinafara, asa cum bine ne invata Domnul sa curatim si partea dinauntru a paharului nu numai pe cea dinafara. Dar ce se intampla cu porunca a IV-a? E ea cuprinsa in cele doua porunci din inima? Da, e cuprinsa si ea pentru ca acela care Il iubeste pe Dumnezeu din toata inima, acela ii dedica Domnului toate zilele sale nu numai una din sapte. Porunca a IV-a se desavarseste atunci cand noi dedicam lui Dumnezeu tot timpul nostru, nu doar a saptea parte. Dar oare biserica primara, cea apostolica, respecta aceasta cerinta, a dedicarii totale fata de Dumnezeu? Da, MAI ALES biserica primara a respectat cu strictete aceasta grea si nobila cerinta. Cum? Frangand painea in fiecare zi, punand toata averea fiecaruia la dispozitia bisericii, lucrand toti pentru toti, nu fiecare pentru el, slujind toti pentru toti, nu pentru sine, rugandu-se unii pentru altii, nu doar pentru sine si rugandu-se tot timpul, nu doar in anumite intervale. Ei aveau o dedicare totala fata de Dumnezeu. Erau in odihna Domnului zi de zi, caci respectand cele doua porunci din inima chiar Domnul ii odihnea pe ei. Nici o biserica din ziua de azi nu mai are o asemenea dedicare, chiar daca unele pretind aceasta. Ca sa pretinzi ca esti asemenea bisericii apostolice trebuie nu numai sa declari aceasta, ci sa faci exact ceea ce faceau ei: o dedicare TOTALA. Cand si de ce a renuntat biserica la aceasta dedicare totala, e o intrebare la care nu-i cunosc raspunsul, poate din motive obiective, cum ar fi raspandirea pe un teritoriu foarte mare, sau poate alte motive, nu stiu, cert e ca s-a pierdut acea ravna si acea dedicare totala a primilor crestini, ramanad doar oaze de asemenea dedicari, in manastirile de ieri si de azi.
Deci testamentul cel nou l-a inlocuit pe cel vechi asa cum se arata si in Evrei, cap.8:
6. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.
7. Căci dacă (testamentul) cel dintâi ar fi fost fără de prihană, nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea;
8. Ci Dumnezeu îi mustră şi le zice: "Iată vin zile, zice Domnul, când voi face, cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, testament nou,
9. Nu ca testamentul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului; căci ei n-au rămas în testamentul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit - zice Domnul.
10. Că acesta e testamentul pe care îl voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: Pune-voi legile Mele în cugetul lor şi în inima lor le voi scrie, şi voi fi lor Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.
11. Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său zicând: Cunoaşte pe Domnul! - căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare al lor;
12. Căci voi fi milostiv cu nedreptăţile lor şi de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce aminte".
13. Şi zicând: "Nou", Domnul a învechit pe cel dintâi. Iar ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape este de pieire.
Iar inlocuirea s-a facut pe baza desavarsirii celui de-al doilea.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Catalin,
Eu am inteles ca unele persoane printre care si tu, inteleg cuvantul ispita din Biblie doar in sensul de "tentatie, ademenire" de aceea discutiile pe aceasta tema nu pot fi decat incomplete dar o sa revin la asta la sfarsitul acestei postari. Din perspectiva aceasta a ispitei ca si tentatie nu am zis niciodata ca diavolul ar soma, ci am zis dimpotriva ca ne bombardeaza pe toti, drepti si nedrepti, cu tentatiile lui (care sunt ispite exterioare). Revin mai incolo la idee dar pana atunci o sa folosesc termenul de ispita in sensul strict pe care il folositi voi, de tentatie exterioara de la diavol.
Acum despre articolul sugerat. Incep cu paragraful:

"Psalmitul David graieste: "Cerceteaza-ma, Doamne, si cunoaste inima mea; incearca-ma si cunoaste cararile mele” (Psalm 138, 23). Deci, el nu cere sa fie lasat in pace, ci incercat. Asa ca nu prezenta ispitelor trebuie sa ne nelinisteasca, ci lipsa lor, dupa cum spune si Isus Sirah (2, 1): "Daca te apropii sa slujesti Domnului pregateste-te pentru ispite"."

Aici Adrian vrea sa evidentieze ca pe masura ce ne apropiem de Dumnezeu, acesta ne pune la incercare, iar incercarea la care ne supune Dumnezeu ar fi de a ne lasa pe mana ispitelor.
Psalmistul David, cand cere incercari de la Dumnezeu cu siguranta nu cere sa fie ispitit de pacat, cum sa ceara asa ceva si inca de la Dumnezeu cel care nu ispiteste pe nimeni? Incercarile lui Dumnezeu sunt bune, ne ajuta sa crestem duhovniceste si in nici un caz nu sunt ceva rau, ci raul vine de la diavol. Asa ca este exclus ca David sa fi cerut ceva rau de la Dumnezeu. Cat priveste paragraful de la Isus Sirah, din nou este o traducere nefericita in limba romana a cuvantului "ispite" pentru ca nu este vorba de ispite ci traducerea corecta este "incercari". Cand omul se apropie de Domnul se pregateste pentru incercari, si nicidecum pentru ispite. Dumnezeu a zis clar ca El nu ispiteste pe nimeni. Dumnezeu il incearca pe om, insa cu o incercare buna, pozitiva, care il ajuta pe om sa creasca duhovniceste, si nicidecum nu il ispiteste sa faca raul. Ispitele vin doar de la diavol, iar Dumnezeu permite insa existenta ispitelor de la Satana nu pentru faptul ca ar fi ceva bun pentru noi, pentru ca daca ispita ar fi buna, atunci ne-ar ispiti Insusi Dumnezeu, ci permite ispita satanei din simplul motiv ca si pe satana l-a creat cu vointa libera ca si pe noi, asa ca permite raul lui la fel de mult cum il permite si pe al nostru, fara sa il doreasca nici pe unul si nici pe altul, dar le va permite pe amandoua pana cand va veni ora judecatii si pentru noi si pentru diavol. Atat si nimic mai mult.

Pentru Catalin2 - continuare
 

Acum revin la ispite. Se vede bine ca de-a lungul timpului oamenii au incercat sa inteleaga ce sunt ispitele si de la cine vin. Si in articolul sugerat de tine se vede bine ca sfantul Maxim a ajuns la concluzia ca ispitele trebuie sa fie de doua feluri, un fel care vine din noi si altul care vine din afara noastra, unul cu voie (cel dinauntrul nostru pe care le numeste pofte) si unul fara de voie (cel din afara noastra). Pana aici nici eu nu am zis altceva decat ceea ce a zis Sfantul. Nu am inteles insa din articol: ideea ca "Ispitele cu ingaduinta lui Dumnezeu sunt spre folosul omului, pe cand cele venite de la noi sunt spre distrugerea naturii umane" ii apartine sfantului Maxim sau este o concluzie de a lui Adrian? Pentru ca inadvertenta pe care o contine in modul de exprimare ma face sa cred ca ideea ii apartine lui Adrian; inadvertenta fiind faptul de a nu sesiza ca si ispitele venite de la noi sunt cu ingaduinta lui Dumnezeu, nu numai cele din afara. Nimic nu se face pe pamat fara ingaduinta lui Dumnezeu, asa ca si ispitele care vin de la noi sunt ingaduite de Dumnezeu, fara sa fie benefice la ceva, ci sunt doar ingaduite, la fel ca si cele de la diavol. Spre binele nostru este numai ceea ce ne vine de la Dumnezeu, si nicidecum nu este spre binele nostru ceva care de la natura este rau si nu este voit de Dumnezeu. Dumnezeu insa permite si raul din cauza unui bine mai mare: vointa libera a creaturilor Sale, atat umane cat si ingeresti. Din acest punct de vedere este bine ca si raul este lasat liber, insa raul in sine nu este bun pentru noi si de aceea Iisus ne-a spus sa ne rugam ca sa fim feriti de el. Raul are permisiunea sa existe pentru ca are vointa libera, dar si noi avem vointa libera prin care sa cerem sa nu avem de a face cu el in nici un fel.
In articol scrie ca sfantul Maxim ar fi zis: "socotesc ca Domnul si Dumnezeul nostru, invatand pe ucenicii Sai cum trebuie sa se roage, le spunea sa se roage sa nu le vina felul ispitelor cu voia, adica ii invata pe ucenicii Sai sa se roage sa nu fie lasati sa faca experienta ispitelor placerii, adica a celor voite si poftite." Acum sfantul nu mai este in viata sa imi spuna si mie unde a gasit faptul ca Domnul s-a referit in Tatal Nostru doar la ispitele cu voie, adica la patimile din noi, dar este cert ca la acestea s-a referit Sf. Ap. Petru cand a zis ca dreptii vor fi crutati de ele in timp ce nedreptii vor fi prada lor si judecati prin ele, la acestea s-a referit si Iisus cand le-a zis apostolilor sa se roage ca sa nu cada in ispita pentru ca trupul este slab, deci si sfantul Maxim este la unison cu ceea ce scrie in Biblie, asa ca iata, draga Catalin, ca de aceste ispite pe care le numesti patimi s-au preocupat mereu sfintii, de ispitele dinauntrul nostru, de acele rele care vin din inima omului dupa spusele Domnului, si iata ca sfintii nu si-au batut prea mult capul cu cele care vin din exterior, adica tentatiile cum le numesti tu. Daca in rugaciunea Tatal Nostru se face referire intr-adevar doar la ispitele dinauntru, la patimi, inseamna ca ispitele din afara sunt exact cum le vad si eu, inofensive atata timp cat nu au suport inauntrul nostru, este ceea ce ziceam despre ademenirea cu alcool a unuia caruia nu-i place gustul alcoolului, este o ademenire total inofensiva. Cand patimile din noi sunt inlaturate, omul se linisteste complet indiferent daca afara este furtuna. Si aici pica foarte bine exemplul cu marea. Citindu-l nu m-am gandit la inot ca si tine, ci la mersul pe apa, la paragraful cu Sf. Petru care ii cere Domnului sa il cheme sa vina la El pe apa. Domnul da curs cererii sale si il cheama, asa ca Sf. Petru incepe sa mearga pe ape, dar la un moment dat incepe sa ii fie frica pentru ca marea era agitata din cauza vantului, si in acel moment incepe sa se scufunde si tipa dupa ajutor la Domnul ca sa il scape. Domnul ii intinde mana si ii zice: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. La acest paragraf m-am gandit si l-am gasit perfect pentru argumentatia acestui subiect pentru ca intamplarea in sine nu este o simpla intamplare ci este o parabola. Marea pe care mergea Petru este exact viata noastra, a fiecaruia, vantul si valurile sunt exact greutatile si ispitele din afara noastra (adica tentatiile) si nu patim absolut nimic atata timp cat avem credinta ca Hristos este cu noi si ca atare nimic rau nu ni se poate intampla. Insa, in momentul cand incepem sa ne indoim ca si Petru, atunci incepem sa ne scufundam, din cauza putinei noastre credinte. Dar daca strigam imediat la Domnul, ne scoate urgent la suprafata. Si ati vazut cum se incheie pasajul? In momentul in care Petru intra in barca alaturi de Iisus, vantul inceteaza. Asta spune totul, este dovada clara ca alaturi de Iisus dispar inclusiv ispitele din afara, tentatiile, pentru ca raul este neputincios in fata omului curatit de patimi prin Hristos. Cat timp avem ispitele dinauntru, adica patimile, atata timp avem si necaz de la cele din afara, de la tentatii, care vor dori intotdeauna sa profite de slabiciunea interioara. Asa ca mai ales aceasta trebuie combatuta prin rugaciunea de a fi feriti de ispite, de ispitele dinauntru dupa cum zic sfintii. Si asa vom fi implicit feriti si de cele dinafara, vantul se va opri cand vom ajunge in barca cu Iisus, de aceea El a zis sa nu cautam Imparatia cereasca in afara noastra ci in inima noastra. Totul se leaga.
Dupa cum vezi Catalin, prin articolul propus spre lectura, s-au adus si mai multe argumente care intaresc ceea ce am spus deja, desi intentia ta a fost de a demonstra ca diavolul nu doarme. Intr-adevar nu doarme, dar nici Hristos nu doarme, si care dintre ei este mai puternic? Iti aduci aminte ca Iisus a zis ca a invins lumea? Si iti aduci aminte ca ne-a cerut sa il umplem de cereri, sa cerem cu insistenta si sa cerem cu convingerea ca am primit deja ceea ce cerem? Deci daca eu Il ascult si ma apuc sa ii cer sa fiu ferita de ispite si inca cu convingerea ca Domnul imi va asculta rugaciunea in baza cuvantului dat acum 2010 ani, cu convingerea ca deja am obtinut ceea ce am cerut pentru ca asa mi-a zis El sa fac, sa fiu convinsa ca am obtinut deja, tocmai pentru ca El isi tine cuvantul dat "Cere si vei primi", deci iti pun intrebarea: crezi tu ca Iisus nu va fi capabil sa isi tina cuvantul fata de mine? Iti aduci aminte ca exact asa ii intreba pe oameni cat era pe pamant: "Crezi tu ca Eu pot face asta?" Iar cand omul raspundea "Da Doamne", i se zicea: "Fie tie dupa credinta ta" iar in momentul acela omul primea ceea ce ceruse. Deci daca eu sunt ferm convinsa ca Domnul ma poate pazi de ispite de tot felul, pai poate sa stea diavolul si in coada si in cap, ca tot dupa cuvantul Domnului se va face, adica "cere si vei primi" si "fie tie dupa credinta ta"...
In concluzie, eu nu am zis ca diavolul doarme ci am zis ca Domnul este mai puternic decat diavol tocmai pentru ca El a invins deja lumea aceasta, si de aceea diavolul este ca un leu furios care alearga incoace si incolo ca sa vada pe cine mai poate inhata. Si nu poate inhata decat cu permisiunea Domnului, iar daca omul ii cere Domnului sa fie pazit de ispitele raului si ii cere cu credinta ca va primi, si cu atat mai mult cu cat este voia Domnului sa facem astfel de cerere, pai pur si simplu Domnul nu ii va permite celui rau sa se atinga de omul care l-a rugat sa fie protejat. Este foarte simplu, trebuie doar credinta. Dar se intreba Domnul: va mai gasi credinta pe pamant la venirea Sa? Eu sper ca da, desi ma intristez cand vad lume credincioasa care are frica sa ceara Domnului crezand ca e nevoie de o vrednicie speciala pentru asta, in loc sa fie convinsi ca Iisus a venit in special pentru cei nevrednici, au nevoie de doctor cei bolnavi nu cei sanatosi...