Ha ha, ce uşor te eschivezi. Tot nu mi-ai răspuns este sau nu păcat folosirea prezervativului? Da sau nu?

Şi duovnicul tău ce spune despre folosirea prezervativului?

domnule "ioan cezar", dumneavoastra sunteti adeptul unei anumite scoli de psihanaliza, nu toti cei in domeniu sunt de parere ca masturbatia copiilor de 2 ani este un fapt dorit si care influenteaza pozitiv dezvoltarea lor !

Imi amintsc de o ironie a fratelui Zaharia catre cineva care se intreba daca e pacat sa ne tatuam; iar fratele Zaharia foarte politicos, parafraza din insasi Cuvantul Mantuitorului: (citez din memorie) "Tatuati-va trupurile precum Eu insumi, tatuat sunt!"
Este adevarat: a fuma pipa e cu totul altceva decat a fuma trabuc sau chiar tigari ordinare... Nu stiu cum se face ca incet-incet ne incalcim si mai rau in hatisul gandurilor neortodoxe si ajungem dupa un timp sa ne intrebam, ce-a fost in capul nostru...
Trist este faptul ca nu Freud este subiectul acestui topic si repet: geniu sau nu, fiecare clic dat astazi pe net in talmacirea unor vise, ii provoaca multa suferinta in "Sala vesniciei" si ma indoiesc ca din toti cei care i-au apreciat munca si geniul, au aprins vreodata o lumanare pentru sufletul lui. Oare cui "ne inchinam"? Si-asa, televizorul ne rapeste tot ce-i mai de pret din ceea ce i-am putea oferi lui Dumnezeu... Freud a fost si el tot un om. Daca a reusit sau nu pana la sfarsitul vietii sa se mantuiasca, numai Dumnezeu stie. (Balanta de dupa moarte, din pacate, continua sa-l traga in jos. Una e sa lasi in urma ta o fantana sau un pom si alta e sa tulburi mintile oamenilor inca mult dupa moartea ta, prin lucrarile tale ajunse la rang de stiinta.) Dar noi? Cum ne salvam? Ne ajuta Freud, sau dimpotriva? Merita sa aducem cuvinte grele unui frate care cauta sa se indrepte, la randul lui? Acesta a fost unul dintre motivele pentru care eu am intervenit, pe langa acela de a va ruga sa priviti cu alti ochi acest subiect si sa intelelegeti ca fiecare mesaj in plus pe aceasta tema, ne umple de osanda.

pe ce temei scripturistic faci astfel de afirmatii?

nu pot sa-mi dau cu parerea la ceea ce nu ma pricep bine si mai ales nu sunt calificat in acel domeniu. Parerea mea este ca nu (legat de prezervativ)

si eu zic la fel, nu putem spune ca acela care foloseste prezervativul face acelasi pacat ca si cel care se impreuneaza intr-un mod pervers cu sotia sa, sau care se masturbeaza.

Oare vreți să spuneți că nu e așa de grav pentru că se ”imită” mai credibil ”actul”?
De ce să ne comparăm cu perverșii?
Cred că părerile acestea trebuie ”aruncate” pe duhovnic.

Ţi-am explicat că între Sfânta Scriptură şi Sfânta Traditie este o legătură atât de stransă, încât nici nu se poate face deosebire între adevărul cuprins în una si în cealaltă. Mărturiile lor despre adevărul dumneizeiesc se sprijină unele pe altele. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt cele două căi de transmitere a Revelaţiei dumnezeieşti supranaturale. Ele transmit adevărul dumnezeiesc încredintat Bisericii spre păstrare şi propovăduire.
Catehismul Ortodox spune cam aşa: Sfintele Evanghelii si toate celelalte părti ale Noului Testament nu cuprind decât o parte din descoperirea dumnezeiască pe care Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, făcut om pentru a noastră mântuire, ne-a făcut-o prin viu grai in timpul petrecerii Sale pe pământ. Acest lucru ni-l spune sfântul apostol si evanghelist Ioan prin cuvinitele: Ťsunt si alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus si care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred — scrie el — ca în lumea aceasta nu ar incăpea cărtile ce s-ar fi scrisť (Ioan XXI, 25).

Acelasi sfânt apostol mai arată în una din epistolele sale : ŤMulte având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hirtie si cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin si sa vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplinăť (2 Ioan I, 12).

Mărturisirile acestea ne incredintează că multe din faptele si învătăturile Mintuitorului Iisus Hristos nu ni s-au păstrat In scris, ci că ele au fost însusite si duse mai departe prin viu grai, de sfintii apostoli si de urmasii acestora, din veac in veac până la noi. De asemenea, că acestea vor fi duse, cu intelesul lor adevărat, de adevăratii credinciosi crestini, până la sfârsitul veacurilor. Adică ni s-au păstrat si ni se fac cunoscute, în scopul mântuirii noastre, prin Sfânta Traditie.

Din cele arătate mai sus, întelegem că Sfânta Traditie este a doua cale sau formă principală, cu nimic mai prejos decât Sfânta Scriptură, egală cu ea, prin care ni s-a transmis Descoperirea dumnezeiască. Numai că această descoperire de la Dumnezeu a fost cuprinsă in scris mai târziu decât cea arătată în Sfânta Scriptură. Iar Sfânta Traditie este viata Bisericii in Duhul Sfânt, este suflul viu al vietii Bisericii.


Pe pământ, toate sunt îngăduite de Dumnezeu, dar nu toate ne zidesc: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de acestea”. (1 Corinteni 6, 12)

Acum să vedem ce spune Părintele Cleopa, un mare dohovnic contemporan al neamului nostru:
De aceea, crestinul care se foloseste de lumea aceasta trebuie sa fie ca si cum nu s-ar folosi de ea, " Ca chipul lumii acesteia trece " ( I Corinteni 7, 31; I Timotei 4, 4; Tit 1, 15 ). Indeosebi clericii, ca si apostolii de odinioara, trebuie sa fie tuturor pilda de infranare ( VI Ecumenic 12,13,18, 30 ) , spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui si spre mantuirea lor ( Fapte 20, 34-35; I Corinteni 9, 12 si 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 si 13 ).

Acolo unde pacatul a slabit si infranarea se indulceste, ca hrana buna se socoteste ca doctorie folosita in numele Domnului. Cei scrupulosi si neintelegatori in iconomia infranarii, trebuie sa se supuna sfaturilor duhovnicilor. Infranarea trebuie respectata, atat de clerici si monahi, cat si de mireni, respectandu-se invataturile Sfintilor Parinti, traditia Bisericii si sfaturile duhovnicului.

Marii duhovnici contemporani sunt de o altă părere. Acum îmi este ste clar.

Uite ce mai spune Pr Cleopa:
- Prea Cuvioase, copiii care sunt avortati au suflet?
- Au! Cum să nu aibă?
- Dintr-a câta zi au ei suflet?
- Din clipa zămislirii. Căci spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zidesti duhul omului întru zămislire.
- Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte.
- Sămânţa bărbatului şi a femeii este vie. Si atunci, în clipa împreunării, s-a zidit si sufletul si trupul

Ha ha...asta chiar e bună. Vrei să spui că e un păcat mic. Uite ce ne spune Părintele Arsenie Papacioc despre "păcatele mici" sau pe care noi le considerăm mici:

Am primit un biletel într-o împrejurare, unde vorbeam, îmi spune unul ca „eu am facut un pacat mic“. Fratilor, nu este lucrul mic în viata raul cel mai mic! E foarte mare pacatul! Si atunci eu, era lume mai multa decât aici: „Domnule draga, eu stiu pe cineva care avea un pacat si mai mic decât al matale! Adam n-a facut decât ca a muscat dintr-un mar dar a rasunat cerul si pamântul, pentru ca facuse o neascultare, pentru ca se despartise de Dumnezeul lui!” Pentru lucrul acesta a trebuit, pentru ca a fost jignita Sfânta Treime, Dumnezeirea, sa Se întrupeze Cineva din Sfânta Treime si asa S-a întrupat Mântuitorul, asa cum stiti. Dar pentru ca noi sa strabatem, desi suntem guvernati de El, cu multe ajutoare, avem înger pazitor, pe care l-ati cam uitat! Si spune asa într-un loc: „E cu neputinta sa nu mori daca l-ai vedea in adevarata lui lumina!“. Îngerul pazitor nu e singur, are alte miliarde de îngeri care sunt o mare unitate. Sunt extrem de puternici pentru ca sunt extrem de curati!

da, da, da...Hristos a lasat in Biblie ATAT cat ii este necesar omului pentru mantuire si a-l cunoaste pe Dumnezeu intrupat. Si cand am zis ca te ratacesti nestiind scripturile am stiut eu ce zic! Ioan spune in evanghelia sa: "Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin." (Ioan 21:25). Deci apostolul spune ca Hristos a facut si alte LUCRURI sau FAPTE nescrise (toate DUPA inviere) dari NU a lasat si alte INVATATURI neconsemnate in scris. Asta o spune evanghelistul care in scrierea sa a pus baza pe INVATATURA Mantuitorului si mai putin pe faptele sale, cum au facut ceilalti 3 evanghelisti. Asa ca nu veni tu sa-mi spui ca Hristos a mai lasat si alte invataturi pe care evanghelistii au omis sa le scrie (culmea toti 4 fix aceleasi "invataturi" au uitat sa le scrie). Nici Pavel nu a venit cu invataturi noi fata de evanghelii

Asta spune Catehismul Ortox, pe care se pare că tu îl demontezi, la fel cum demiontezi şi ceea ce spun unii sfinţi.

Pr Dumitru Stănioaie ne vorbeşte de abstinenţă: http://www.youtube.com/watch?v=Ex_YF...feature=relmfu ...minutul 3:30

Cu privire la unirea dintre bărbat şi femeie mi se pare că ea poate fi ratată în două moduri: primul este desfrânarea, respectiv căutarea doar a plăcerii şi refuzând rodul firesc al ei, care sunt copiii, şi transformarea celuilalt într-un obiect, cu care comunic doar epidermic, la nivelul senzaţiilor; al doilea e prin respingerea plăcerii sau acceptarea ei ca pe ceva înjositor, însă necesar pentru procreere, unindu-ne cu celălalt doar pentru rod, şi reducându-l din nou pe celălalt la trupul său, necesar de astă dată pentru un scop bun.

În primul caz e vorba de o pervertire, în cel de-al doilea de o ratare a condiţiei umane prin reducerea ei la animalitate.

Cred că păcat este şi unul şi celălalt, dacă sunt abordate aşa, respectiv uitând că celălalt e un suflet unit cu trupul său şi că taina în care intru cu el cuprinde atât sufletul cât şi trupul în unirea cu Hristos. Poate fi o legătură care ne închipuim noi că e legiuită, însă dacă nu e dragoste este păcat, căci Dumnezeu lipseşte acolo unde nu e iubire. Iar omul care nu iubeşte e un om bolnav.

E o stare schizoidă, nevindecată, în care sunt separat în mine însumi, sfâşiat fiind între două chemări - una animalică şi cealaltă duhovnicească; vindecarea înseamnă tocmai îndumnezeirea integrală, inclusiv a animalităţii (şi probabil de aceea sintagma „omul - animal îndumnezeit”), stăpânirea şi transfigurarea ei în Biserică.

Cred că soţii îşi pot trăi frumos relaţia dacă ascultă de Biserică, nedispreţuind trupul, dar nici supunându-i-se, ci asumându-l şi supunându-l sufletului şi duhului, căci aceasta îi este poziţia firească, neferindu-se de naşterea de prunci dar nici iubindu-se doar cu acest scop, transfigurându-şi treptat iubirea către una tot mai duhovnicească şi mai netrupească, ţinând posturile toate şi rugându-se, trăind în relaţii bune, armonioase cu toţi şi toate, într-o relaţie bună cu trupul, sufletul şi duhul său, cu trupul, sufletul şi duhul soţului.

De altfel, consider că Ortodoxia asta a făcut mereu, asumând şi transfigurând materia, nerespingând nimic în afară de păcat, trăind în pace dumnezeiască cu toate. Ea nu dispreţuieşte unirea bărbat-femeie, mai mult, o sfinţeşte, scoţând-o din starea ei căzută şi punând-o la înălţimea care i se cuvine.

"Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu". (Evrei 13, 4)

"Femeia se va mântui prin naştere de prunci, dacă ei (copiii) stăruie în credinţă, în iubire şi sfinţire cu cuminţenie (I Timotei 2, 15)

454. – Se numeste curvie, pacatul sexual facut de un barbat si o femeie, a caror fapta se numeste simpla curvie sau desfranare. Daca unul este necasatorit, el face simpla curvie, iar cel casatorit savarseste preacurvie sau adulter, sau rasdesfranare si se canoniseste fiecare dupa situatia si fapta sa. In Vechiul Testament curvia se pedepseste cu moartea: “Daca fata s-a dovedit a nu fi fecioara, sa se scoata la usa tatalui sau si sa fie ucisa cu pietre, pentru ca a savarsit nelegiuire in Israel. Sa se curete astfel raul din mijlocul poporului” (Deut. 22.13-21). Unirea casatoriei legiuite are de scop nasterea de copii, pe cand prin curvie se infaptuieste numai pacatul osandirii de sine si de altul. “Fugiti de curvie! Orice pacat pe care il face omul, este in afara de trup, dar cine curveste intr-al sau trup pacatuieste. Oare nu stiti ca trupul vostru este biserica Duhului Sfant, care locuieste intru voi si pe care l-ati primit de la Dumnezeu?” (I Cor. 6,1S-19). Curvarii, imparatia lui Dumnezeu, nu o vor vedea (I Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; Efes. 5,5; Apoc. 21,8).


Sf. Ioan Gura de Aur spune că se poate întâmpla şi desfrânare între soţi atunci când soţii nu au ca scop împlinirea iubirii şi naşterea de prunci, ci se urmează instincul carnal, adică provocarea sexuală, sau consumarea plăcerii.

Cornel, de unde ai scos-o pe asta cu influenta pozitiva a masturbatiei asupra dezvoltarii psihice/sufletesti? Oare am spus eu asa?
Mai intai te rog sa revezi textul meu, ca sa nu ramai cu o impresie gresita, foarte gresita.

Cat priveste insa dezvoltarea, te rog sa fii o clipa atent. E datoria mea sa lamuresc chestiunea, daca tot am inceput-o si daca vad ca tu ai inteles altfel decat ma asteptam.

Observatiile empirice ale comportamentului infantil au adus constatarea ca majoritatea copiilor isi cerceteaza organele genitale, in etapa de debut a formarii eului fizic (schema mintala despre propriul corp, un fel de harta psihica asupra teritoriului privat al fiintei proprii, anatomic si functional). Copiii investigheaza fiecare parte a corpului propriu si, fireste, la un moment dat manutele lor intalnesc si organele genitale. In aceasta intalnire, dupa cum e de asteptat, ei traiesc o senzatie de placere (deoarece organele respective au senzori pentru placere, inutil sa mai amintesc aceasta) si repeta gestul atingerii pentru a procura din nou senzatia de placere. Apoi, copiii experimenteaza tot felul de manevre, cu aceleasi organe, descoperind posibilitati noi de operare motorie si, ca o consecinta, traind noi si variate senzatii de placere.
Astfel, zi dupa zi, copiii au o activitate motorie insotita de placere, iar organele respective sunt organele genitale. Adultii numesc asta masturbatie, desi la rigoare nu prea e masturbatie sau, in orice caz eu nu cred ca e acelasi lucru. Nu exact acelasi, desi sunt multe lucruri comune. Parerea mea, nu insist.
Necazul este ca parintii, considerind ca pruncii lor se masturbeaza si fac asadar un lucru rusinos, ba chiar un pacat, intervin foarte drastic asupra copilului, certindu-l si pedepsindu-l, uneori bestial (un caz il cunosc din experienta mea privata cu o pacienta sever tulburata in relatiile sociale, care a fost bestial pedepsita pentru ca se masturba in jurul varstei de 3 ani si care intre timp devenise lesbiana si satanista). Ba chiar, cum putem citi frecvent in literatura de specialitate, unii parinti le repeta de multe ori copiilor (intrucat conduita respectiva nu dispare asa usor) ca sunt rai, pacatosi etc.
Consecinta - in imaginea de sine a copilului se fixeaza o imagine pe care copilul o verbalizeaza asa: sunt rau, sunt pacatos etc. Cand auzi un copil de 5-6 ani sau mai mult, ca spune astfel de vorbe, ti se face parul maciuca... Pe mine ma apuca furia. Si scarba fata de acei parinti cu totul nepriceputi in intelegerea si indrumarea vietii copilului. Si e datoria mea sfanta sa vorbesc de cate ori am ocazia despre aceste mari greseli ale parintilor si sa incerc astfel sa particip la efortul mai larg al celor din aceeasi breasla de a impiedica sau atenua lantul mare de erori care se petrec in educatia copiilor.

Pentru a nu bloca dezvoltarea copilului (care consta in primul rand in a invata cum sa interpreteze ceea ce simte si cum sa diferentieze senzatiile de placere intre ele), parintele bun/hranitor/grijuliu/priceput gaseste momentul si modalitatea de a ii indruma copilului atat conduita mintala explicativa precum si comportamentul motor. Pe aceasta cale copiii cu parinti buni invata usor ca organele genitale nu sunt pentru placere si iar placere, inteleg ca atunci cand vor fi mari vor face un lucru minunat si sfant numit copii, prin harul lui Dumnezeu si, treptat, copiii inteleg coret, capata repere sanatoase si renunta la comportamentul autoerotic, fiecare dupa ritmul sau personal. Mai greu renunta copiii frustrati, cu carente afective etc., deoarece placerea aceea pareaza cumva, panseaza afectiv ranile produse de parintii si educatorii nepriceputi si distructivi/agresivi/badarani ai bietilor copilasi. De fapt, masturbatia si alte adictii apar de obicei la oamenii cu neajunsuri emotionale generate din alte cauze, iar peste suferinta deja existenta se suprapune, din pacate si adictia cu inselatoarele beneficii pe termen scurt dar cu mari pagube pe termen mediu si lung, unele ireparabile.

In schimb, copiii pudibonzilor ignoranti si persecutori, nu inteleg in ruptul capului de ce un lucru asa placut cum este atingerea organelor genitale este rau sau periculos sau pacatos etc. Ei se supun pe moment, dar, fie practica masturbatia pe ascuns, fie o amana pentru mai tarziu. De aici majoritatea frustratilor, obsedatilor si, de data aceasta, a pacatosilor desfranati despre care vorbim si noi pe forum.
Adaug faptul ca un copil care a introiectat eticheta nenorocita ca e pacatos, rau, scarbos, curva mica, labagiu, nenorocit si alte asemenea scarbosenii din capul stricat al parintilor care se cred crestini virtuosi (in fapt asasini ordinari ai pacii si linistii sufletesti a propriilor copii), un astfel de copil va dobandi treptat un sentiment de vinovatie morbid, patologic CARE NU ARE NIMIC COMUN CU SENTIMENTUL DE CAINTA AL CRESTINULUI si care, chiar mai rau, INDUCE CONFUZIA INTRE VINOVATIA MORBIDA SI CAINTA CRESTINULUI.
In timp ce primul este un sentiment nevrotic si trebuie abordat psihologic, cu multa rabdare si pricepere din partea terapeutului si cu multa suferinta si daruire de sine din partea clientului, celalalt sentiment, sentimentul de cainta este un castig sufletesc, obtinut pe masura maturizarii constiintei morale, dirijat in chip luminos de duhovnicii priceputi si mereu luminat de harul Duhului Sfant.

Dar savantele si savantii din mahalalele invecinate cu adevarata Biserica vor carti intotdeauna cand li se aduc astfel de precizari. Pentru ca oamenii acestia nu sunt din Biserica ci de pe langa, ba chiar impotriva Ei. Iar mie imi e greu sa ii compatimesc. Marturisesc ca ii detest si ii rabd, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca stiu roadele interventiilor lor maladive: boala, suferinta, tulburarea celor duhovnicesti, deturnarea copiilor, si nu numai, de pe Cale.

Iata ce probleme ridica ignoranta, in chiar viata crestinilor. A fi crestin nu inseamna a fi ignorant, nepriceput, grosolan, grabit, persecutor in fata fenomenelor extrem de delicate din viata copilului. A fi crestin nu inseamna a dispretui prosteste (si evident cu mandrie groasa) descoperirile valoroase ale oamenilor de stiinta (pe motiv ca nu ne-am straduit sa pricepem), printre care se numara si cercetatorii pasionati si jertfelnici din psihologia copilului si din alte ramuri psi.

Sau ma insel ?...

tu ai dat exemple biblice in care se mentioneaza doar relatia sexuala dintre un barbat si o femeie necasatoriti. Eu unul NU am incurajat asa ceva si nici NU O voi face. Eu intotdeauna am vorbit despre un cuplu casatorit
am spus eu ca e bine ca intr-o familie sa nu existe copii? Si eu imi doresc asa ceva! Nu cred ca exista familie care sa nu-si doreasca sa aiba copii. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa am relatii sexuale cu sotia doar pentru a face copii si apoi abstinenta pana la moarte, ca vezi Doamne desfranez cu sotia mea daca mai facem dragoste fara sa ne mai dorim si alti copii

nota 10 prietene, nota 10

Of, m-ai bagat in necaz...:)
Iti dai seama cati de 1 voi primi, doar asa, pentru "echilibru"?....

P.S. Daca chiar consideri ca iti e de folos ce-am scris, eu sunt multumit si iti multumesc pentru opinie/feedback.
Slava lui Dumnezeu ca are mila, necontenit, de noi, asa cum suntem fiecare...!

Foarte frumos spus, deloc nepriceput cuvantul tau, Cristiane!
Multumesc, multumesc, Doamne ajuta!

Mulţumesc, Cezar. Eu însumi vroiam să-ţi spun că am găsit foarte interesantă şi folositoare postarea ta anterioară.

Parintele Arsenie Papacioc se referea la faptul ca un gest minor, cum a fost cel al perechii primordiale, a constituit un mare pacat, dar de ce? a fost vorba de neascultare a unei porunci date de Dumnezeu, si nu de un pacat "gastronomic".

eu am discutat cu parintele la Biserica si asa mi-a spus ca in Ortodoxie anumite mijloace contraceptive sunt tolerate, chiar daca nu reprezinta "idealul" de convietuire conjugala (daca sotia mea ramanea insarcinata inca o data, sau de mai multe ori, putea sa-si piarda viata).

eu asa am inteles din acest text care va apartine:

as dori sa mentionez din nou ca in ceea ce ma priveste, vad ca si pacate grave o relatie sexuala fara binecuvantarea Bisericii, adica concubinaj, de asemenea perversiuni sexuale in cadrul casatoriei, o relatie cu o alta femeie in afara sotiei, deci adulter.

pentru mine acestea sunt pacate mari.

dar folosirea unor mijloace contraceptive care nu distrug celula-ou, chiar daca nu e ceea ce Dumnezeu doreste pentru noi, totusi nu putem sa o punem la acelasi nivel cu pacatele mai sus mentionate.

De un de până unde intrepretarea asta? Citeşte cu atenţie ce a spus.

Până la urmă fiecare face ce vrea şi cum vrea, Dumenzeu din marea sa iubire faţă de om i-a dat libertatea de a alege din pomul binelui sau al răului - lumea de astăzi. Spre ce înclină omul cu astea se va duce la dreapta judecată..

Frate e bolnav unul dintre soţi, păi atunci stai în loc. Nu comentez ceea ce a spus părintele...

"Căsnicia este o ambianţă în care cei doi parteneri – soţul şi soţia – pot experia în chip nemijlocit răbdarea?

Da. Depinde de fiecare. O, sunt greutăţi foarte mari în viaţă, sau pentru unul sunt mai mari, pe care trebuie să le suporte şi celălalt. Şi cel care suferă, care-i bolnav, şi acela trebuie să rabde, aşa după cum trebuie să rabde şi cel care stă lângă celălalt. În căsătorie este şi multă răbdare, poate mai multă răbdare decât la monahi. Monahii au şi ei virtuţile lor, dar au şi mirenii virtuţile lor. Este sfântă şi căsătoria. Nu spun că nu-i sfânt şi monahismul deşi - am accentuat – monah devii prin ierurgie, om căsătorit devii prin taină.

Cum se împacă aceasta moderaţie cu sentimentul întotdeauna excesiv – al preaplinului dragostei, cu bucuria sufocantă, resimţită ca nemăsurată pe care şi-o provoacă contemplarea subiectului iubit?

Dar în răbdare este numai moderaţie? În răbdare este mai multă forţă, mai multă exaltare, decât în nerăbdare.

Vreţi să dezvoltaţi puţin…?

Este mai multă forţă. Să rabd pe cel care este căsătorit cu mine, şi poate este bolnav, chiar toată viaţa. Este şi o iubire a lui Dumnezeu, încât nu eu văd în răbdare moderaţie. Văd în nerăbdare. Din pornirea spre toate poftele. Acolo este o proastă moderaţie; adică o păcătoasă moderaţie. Poate moderaţia este cerută de iubirea adevărată. Iarăşi trebuie să împăcăm aceste două antinomii: să fiu răbdător înseamnă să iubesc pe Dumnezeu fără margine, să-mi fac datoria faţă de ceilalţi, să-i împac singur poate cu greutate, cu suferinţa, poate nu cu plăceri că nu în asta stă iubirea. Iubirea stă într-un sentiment de răspundere faţă de importanta celuilalt, faţă de valoarea celuilalt, faţă de mântuirea celuilalt. Dacă-l iubesc, ţin să se mântuiască". - Cuvinte către tineri (VIII) - Pr. Dumitru Stăniloae

Cum să fie pentru cei necăsătoriţi? Spune foarte clar "cinstită să fie nunta întru toate". Ia aminte la "întru toate". Spune destul de clar...

Sf. Ioan Gura de Aur spune că se poate întâmpla şi desfrânare între soţi atunci când soţii nu au ca scop împlinirea iubirii şi naşterea de prunci, ci se urmează instincul carnal, adică provocarea sexuală, sau consumarea plăcerii.

Amice, nu o spun eu ci Sf Ioan Gură de Aur şi alţi sfinţi pe care ţi i-am citat.

Pacatul, oricare ar fi el, ramane pacat. Nuanta de interpretare este discutabila. Problema apare in momentul in care omul pacatuieste cu buna stiinta. Adica el stie ca ceea ce urmeaza sa faca, este cumva impotriva voii lui Dumnzeu si totusi, din anumite motive, o face. Si-abia acum urmeaza "judecata": ce motiv are sa savarseasca acest pacat? Placerea impreunarii? Este Dumnezeu impotriva acestei placeri, atat timp cat ea are loc intre doua persoane unite in fata Sfantului Altar? Daca omul nu face din asta un mod de "dezmat" sau exces de zel, si daca e constient de pacatul sau si se roaga sa-i inteleaga Dumnezeu sufletul si sa-l ierte, eu nu cred ca se pune problema nemantuirii, mai ales daca se spovedeste regulat. Probabil de aici si ideea de "toleranta" din partea duhovnicilor, care si ei sunt tot oameni. In plus mai exista si cazuri prin care protectia este obligatorie: din anumite motive, femeia nu are voie sa mai aiba copii fiindca este in pericol de moarte; unul dintre parteneri are virusul unei hepatite sau a altei boli la care este imun, dar il poate transmite, etc, etc. Sa inteleg ca in aceste cazuri, se impacheteaza "sculele" si se pun in pod? Asta este voia lui Dumnezeu? De aceea spuneam chiar in primul mesaj de pe acest topic: in alta parte trebuie sa cautam inainte de orice. Abia cand am rezolvat toate celelalte probleme legate de patimi si slabiciuni, de ura si rautate, de barfa, de manie, de invidie, de nerabdare, si cate alte adevarate pacate care ne osandesc dar pe care noi nici macar nu le observam, abia atunci sa vedem cum ne impacam cu gandul impreunarii fara de pacat. Pana atunci este ca si cum am vorbi despre facultate pe cand suntem abia la grupa pregatitoare (clasa 0 mai nou) la gradinita.

nu este vorba de boala ci de slabiciune,
este adevarat ce ati spus, asa ar fi optimul in viata crestinului ortodox, dar nu toti pot trai asa, raman la parerea ca decat adulter, mai bine relatii sexuale normale in cadrul casatoriei folosind anumite contraceptive, desi cine este cu adevarat induhovnicit se abtine.

Mă bucur că în sfârşit ne apropiem de un consens...:1:

Dar nici nu e binecuvântat dezmăţul sau evitarea voită de a avea copii. "Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!" (Geneză 9, 1)

Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi ruşinoasă chiar împreunarea cu soţia legitimă. - Sfântul Augustin

Sf. Ioan Gura de Aur spune că se poate întâmpla şi desfrânare între soţi atunci când soţii nu au ca scop împlinirea iubirii şi naşterea de prunci, ci se urmează instincul carnal, adică provocarea sexuală, sau consumarea plăcerii.

Din scrierile patristice aflăm că imboldul trupesc a fost lăsat de Ziditorul spre naşterea de prunci, căci judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie, împreunându-se cu ea. - Sfântul Maxim Mărturisitorul

În acelaşi duh filocalic, Sfântul Ioan Casian menţionează: De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci şi spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie [...] Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl foloseşte pentru ucidere? - Sfântul Ioan Casian

Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces şi perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului nepervertit. Până şi împreunarea lor trupească (a animalelor sălbatice — n.n.) urmează legile firii şi are loc numai în scop de procreare, iar nu pentru desfrâu. - Atenagora Atenianul

De acord te spovedeşti, dar căinţa constă şi în a nu mai face păcatul, adică dacă eşti conştient de păcat, nu-l mai fă sau străduieşte-te să nu mai cazi. Ţine şi de voinţa noastră...

Cam da. Care este rostul împreunării, dacă soţia este în pericol în cazul în care ar răâne însărcinată? Cu atât mai mult recurgi la abstinenţă. Suntem un "trup" numai la bine? Si la rău suntem două? Păi dacă jumătatea e bolnavă, cel sănătos frumos ar fi să rabde, să fie un "trup" şi la greu, la boală, nu numai la bine.

Părintele Arsenie Boca le vorbeşte şi duhovnicilor. Dacă eşti atent părintele Arsenie nu se abate de la cele ce au spus unii Sfinţi (am postat mai sus).

"În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare „că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adica din căsătoria creştină. Aşa se face ca, „lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat".

Voluptatea este egoistă, prin urmare este păcat. Sexualitatea în familie nu trebuie a fi folosită pentru a procura plăcerea, pentru că aceasta din urmă nu trebuie văzută ca scop, ci ca mijloc în împreunarea trupească. Este condamnabilă împreunarea pentru plăcere, nu cea pentru procreaţie. Nu faptul în sine, ci abaterea de la rânduiala lui constituie o ruşine, faptul fiind chiar binecuvântat de Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi, fiind blestemată ieşirea din rosturile lui în adultere, ticăloşii, lupanare. - Tertulian

trebuie sa intelegeti ca preotii ortodocsi nu pot sfatui pe fiecare crestin zicandu-le sa se abtina de la relatii sexuale in cadrul casniciei daca nu isi mai pot permite copii din diferite motive, pentru ca nu toti pot primi acest cuvant;

stiu si ei (preotii) ce spun acei sfinti parinti, dar este un cuvant "tare" si nu e pentru oricine, asa ca mai bine lasam un rau mai mic pentru a evita relele mari.

Ovidiu, de departe se vede cum stau lucrurile cu tine personal. Tu poti sa ne pui la dispozitie mii de "Ce spune...". Cand tu insuti nu poti duce crucea despre care vorbesti, n-o pune pe spatele altora. Topicul acesta este un soi de flecareala, iar pentru unii slava desarta sau sminteala. Nu are nici un sens polemica. Ceea ce a fost de spus, s-a spus, ba chiar cu mult mai mult decat era necesar. Deja, insistenta cu care se revine asupra unor aspecte devine suspecta. Si-apoi, din experienta stiu ca niciodata sa nu spui "niciodata". Accepta ceea ce altora li se intampla si nu te pozitiona ca pe o persoana cu merite deosebite pentru ceea ce esti tu in stare. Pana la mantuirea finala, drumul e lung si cuprinde capcane nebanuite.
Si-apoi, ipotetic vorbind, daca un el si o ea, casatoriti fiind, reusesc sa faca absolut totul exact cum ne cere Dumnezeu, (iar cand spun "exact" ma refer la parerea lui Dumnezeu, nu parerea omului subiectiv) atunci acei oameni ar fi pe marginea unui hau gata sa-i inghita. De ce? Pai daca ai constiinta imaculata ca pe toate le faci bine si foarte bine fata de Dumnezeu, fata de Biserica si fata de semeni, ce motiv mai ai sa te smeresti? Nu cumva mintea este gata sa te ridice la rang de SFANT?
Fiecare caz este unicat, iar sfaturile nu pot fi generalizate. Din punctul meu de vedre, care fara ipocrizie, ma recunosc un mare pacatos, sa ma ajute Dumnezeu sa le fac pe toate celelalte bine si foarte bine, si sa ramana "impreunarea protejata" singurul meu pacat, pentru care sa gasesc acea motivatie REALA in sufletul meu, ca sa ma smeresc. Sa nu se inteleaga ca trebuie neaparat sa pacatuim, pentru ca Dumnezeu sa aiba ce ne ierta. Dar cand lucrezi cu mierea, iar Dumnezeu ti-a dat simtul gustului, e greu sa nu te lingi pe degete din cand in cand, chiar daca stii ca ai diabet...

Aha... OK, poate ca formularea permite o multime de interpretari.
Tocmai de aceea am nuantat in postarea ulterioara si poate ca acum e mai limpede sensul la care m-am referit.
E o problema de dezvoltare totusi, aceasta situatia in care micutii nu sunt atrasi de zonele genitale. Ceva nu e in regula, nu e normal sa nu reactionezi la intalnirea cu acele senzatii... Ori e ceva cu senzorii, ori cu alte componenete ale sistemului nervos (cai nervoase, arii corticale), ori prelucrarea psihica este pe undeva obturata/blocata... Nu stiu, de obicei se cerceteaza fiecare caz in parte si intotdeauna apar surprize urate, asta o pot spune praticienii din domeniu (medici, psihologi etc.). S-a scris mult, foarte mult, nu insist. Cine e din domeniu cunoaste ce zic, cine nu este desigur ca e mirat, cum am fost si eu cand am intalnit aceste surprinzatoare (pentru cunostintele mele de atunci) date si intelesuri.

As insista pe faptul ff important ca: una e experienta de la 2-3 ani a copilului (alt sens, alte rosturi, alte mecanisme, alt impact in dezvoltarea psihica) si alta e masturbatia adultului, ori, ca sa fie si mai clar prin plasarea la extreme, malahia monahului...

Sa facem bine distinctie, ca e strigator la cer!

Si sa invatam sa percepem copiii cu specificul lor! Asadar, sa NU ne inchipuim ca sunt "adulti in miniatura" (eroare de perceptie a copiilor de catre adulti, pe care o numim in psihologie cu termenul de ADULTRISM, o nenorocita de tendinta a adultilor lipsiti de cunostinte si capacitati/competente spi/pricepere in intalnirea cu universul atat de aparte si de fascinant al copilul...).

Cornel Urs
asa abordeaza cum zici tu si Sf. Ap. Pavel stiind neputinta firii noastre si taria patimiilor.
Sf. Ioan Gura de Aur in“Despre feciorie. Apologia vieţii monahale. Despre creşterea copiilor."
ne talucieste foarte bine acest notoriu 1Corinteni 7 cu multa delicatete si detalii fine, de parca insusi Apostolul ar fi cu el impreuna.

da, sunt de acord, dar nu toti pot primi asta.

cati crestini ortodocsi renunta de buna voie la relatiile sexuale cu sotia in momentul cand au facut, sa zicem, 2 sau 3 copii? adica dupa cativa ani de casnicie?

nu vad de ce "micutii" de 2 ani ar trebui sa fie preocupati de a-si furniza "senzatii" prin autostimulare, dar ma rog, asa or fi copiii din ziua de astazi...

Dintr-o dată am devenit subiectul topicului? Am vorbit eu de mine ceva? M-am dat eu exemplu? Ştii ceva de mine ca să poţi trage concluziile pe care le-ai tras? Ştii tu cum trăiesc sau ce cruce duc? Eu zic că nu ştii....Eu doar susţin un punct vedere, poate greşesc, nu spun că sunt perfect...Poate reuşeşti totuşi faci diferenţa...

Să înţeleg că Sfinţiii nu fac parte din viaţa noastră? De ce nu facem noi prieteni Sfinţii? De ce nu luam exemplu de la ei? Sau Sfinţii ar trebui puşi undeva într-un loc separat în care ei să se roage pentru noi, iar noi cu treaba noastră? Pe Dumnezeu, Maica Domnului, pe Îngeril Păzitor şi pe Sfinţi ar trebui să-I avem tot timpul cu noi şi printre noi şi să nu-i excludem. Deci din discuţiile de aici de ce ar trebui excluşi? Că aşa ne convine nouă? Că aşa ne este mai comod nouă?

Dragule, una se vorbim de ce e bine şi cum ar trebui noi să facem şi alta este cum credem noi că e bine şi ce facem. Eu vorbesc de ce e bine, nu am treabă cu cei care nu pot sau nu fac, dar am treabă cu ideea care spune altceva decât adevărul. Mie mi-au fost cerute argumente de către userii cu care am intrat în polemică, nu le-am intrat eu cu bocancul în suflet făcând pe dreptul. Acum că ceea ce am scris a atins, iarăşi nu ţine de mine, adevărul trebuie spus. Se spune că frica şi neputinţele să le ascunzi, să nu le areţi ca nu cumva să le vadă fratele tău şi să cadă şi el în ele.

Păi atunci hai să păcătuim ca să avem de ce ne smeri. În ortodxie niciodată nu există "e de ajuns" sunt "curat" nu mai păcătuiesc, gata nu mai am nimic de făcut. Nu... E greşit !!! Tot timpul avem ceva de făcut pe măsură ce noi avansăm duhovniceşte. A încerca să nu mai păcătieşti, a încerca să te îndrepţi sunt poate primii paşi spre Dumnezeu. Şi atunci cum să înaintezi dacă tu gândeşti aşa? Până la sfinţenie e cale lungă, dar ţine minte că nici unui om nu-i este imposibil acest lucru. Ţine de noi şi de voinţa noastră, căci Dumnezeu pe toţi ne vea sfinţi. Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu, iar biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Şi El a a avut necesităţi trupeşti şi sufleteşti, ca om, dar le-a biruit prin iubire, smerenie, simplitate, jertfă, răbdare, post, rugăciune s.a.m.d.

De ce să accepţi aşa uşor păcatul? De ce să nu ne convertim energia prin înfrânare, săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire? De ce să nu vorbim noi de lucruri mai presus de fire? De ce trebuie să vorbim mai mult de slăbiciunile nostre, îmulţindu-le în acest caz?

Avem credinţa amestecată. La Dumnezeu nu există: „pot, nu pot”, nu există! Credinţa în propiul ego aduce nesinguranţă şi greutatea vieţii. De mare folos ne-ar fi dacă noi ne-am încredinţa viaţa şi sufletul în seama lui Dumnezeu, ca Învăţător şi Călăuzitor. Fericit este cel care şi-a ucis cu desăvârşire voia.

atat timp cat ma impreunez cu sotia mea si NU cu alta femeie TOTUL e ok (intru toate)

argument biblic la acesta afirmatie. Pana acum ai adus tu cateva versete biblice care nu confirma ceea ce spui tu (decat daca le interpretezi ca si amicul adventist osutafaraunu). Nu zice nicaieri ca nu trebuie sa faci dragoste cu sotia si de placere.
PS:Ti-ai pus vreodata intrebarea DE CE impreunarea dintre un barbat si o femeie produce si placere? Oare Dumnezeu a lasat acesta placere lumeasca (cred ca e cea mai mare) ca omul sa guste doar de cateva ori TOATA viata (unii de 2-3 ori)?

Cornel Urs
Cu cat se traieste mai evanghelic simtirile sunt mai curate si implicit trairea relatiei mai intensa , cine doreste calitate va cauta sa se curateasca. Simtirea e viata , nesimtirea moarte. Cine se multumeste cu orice nu se va ingriji de asceza, va avea plictiseala de "prietena" mereu.
Iar ce vor sa progreseze ajung in final la trairea fericita puternica cu mii de detalii incaccesibile celor mai abrutizati de pacate.
Cred ca asta vrea sa zica Domnul ca vor lua inapoi inmultit ceea ce au lasat pentru evanghelie , adica vor trai o relatie net superioara cu femeia in Domnul.