![]() |
Citat:
Cipofobia promovata de tine n-are nimic de a faced cu ortodoxia. Si nu mai vorbi ca si cand ai fi fost desemnata purtatoarea de cuvant peste toti cei de pe forum, nu sunt toti chiar atat de prosti sa creada argumentele slabe prezentate de secta asta. Atunci cand ai sa-mi arati ca in dogmatica ortodoxa scrie ca "Biserica este condusa de "marii duhovnici" dezinformati, manipulati si cenzurati si fals interpretati si nu de episcopi si preoti care iau hotarari sobornicesti" atunci sa mai vii cu argumentul asta stupid, pana atunci "pas" si plimba dezinformarea pe blog la saccsiv sau apologeticum unde am vazut ca esti "de-a casei" ca acolo ai sanse sa gasesti mai multi pe gustul tau (daca nu cumva or fi doar cativa ca tine, clonele lor si stilisti). |
Vă rog ajutați-mă!
Poate pentru unii o astfel de mărturisire, ar găsi-o inavuabilă, însă în momente indezirabile ca acestea, intimez și eu la rândul meu următoarea mărturisire referitoare la un unchi în vârtă de 41 de ani, care-și manifestă asiduu aversiunea față de deboșele alcolemice. Ba membrii familiei chiar i-au reprimat până și tentațiile susceptibile retalierii reprobabile ale alcolemismului.
Măcar de i-aș ști pe acei celuitori, care-i procură băutură. Cunoașteți centre pentru astfel de cazuri. |
Ziaristi Online: “Ne destrămăm? Unui popor cu moralul scăzut, demoralizat, nu-i pasă de desființarea statului. O privește cu scepticism ieftin… ” Magda Ursache despre Dinu Giurescu, Petru Romosan despre Andrei Marga si Dorin-Liviu Bîtfoi despre Ion Iliescu si demascarile anilor ’50
http://roncea.ro/2013/01/23/ziaristi...escu-petru-ro/ |
Citat:
Dar daca omul se tine in negare si refuza orice cooperare.... nu prea stiu ce-i de facut. Decat rugaciunea voastra (si in primul rand a familiei unde locuieste) pentru el. P.S. De obicei barbatii alcoolici au probleme grave in familie (cu sotia, cu vreunul dintre copii). Ei sunt "veriga slaba", pentru ca ceilalti se tin tari. De cerbice... Intr-un mod complicat, cel bun se sacrifica in mod gresit, infantil, suicidar pentru a ispasi tampeniile celorlalti. Care ceilalti, desigur, sunt oameni virtuosi, impecabili, seriosi nevoie mare. In fapt, "morminte frumos varuite". Munti de gheata si de nesimtire. Eeeei.. e mult de lucru. Pe de alta parte, ceea ce nu prea cunosc (nu constientizeaza) alcoolicii este ca, de fapt ei inseteaza si flamanzesc dupa Sfantul Sange si Sfantul Trup... Nu prea le spune nimeni, nu le talcuieste nimeni sensul bolii. Din pacate nici constiinta de massa a "credinciosilor" nu pricepe asta, alegind facila reactie de a eticheta, descuraja si persecuta pe cel care, mai degraba, ar trebui compatimit si sprijinit. Cum dealtfel ar trebui sa ne comportam cu orice suferind, cu orice om bolnav. Dar la noi in Romanica multimilenar-ciobanistica si ortodoxa-foc, chipurile, cel suferind e intampinat astfel: doctorii si cadrele medicale il cearta ca-i bolnav, il ridiculizeaza, il jegmanesc de bani etc. Il cearta si popa, il cearta si il ia in deridere toata lumea. Cum sa nu-si ia omul campii si sa nu-si doreasca mai degraba moartea, in momentele de cadere mare...? I-ar trebui un preot adevarat! Un om cu roadele Duhului. Bland si intelept si abil... Si un doctor bun. Poate-l convingeti sa vina la Bagdasar Arseni, sectia 17. Si la AA, macar cateva intruniri ca sa se lamureasca singur cum sta de fapt treaba cu alcoolul: de ce, cum, si care e calea de iesire din impas. Are sanse sa depaseasca nu doar alcoolismul ci si alte neintelegeri si poticneli, traind un inceput serios de metanoia. Cu adevarat! |
Va mulțumesc pentru răspuns. Voi lua aminte la cele spuse.
Domnul fie cu dvs! |
Citat:
În fine... puțin convingătoare și argumentele aduse pentru probarea frisonului apocaliptic cipofob. Nu-ți câștigi nicidecum statutul de persoană prin negocieri cu statul și impunerea recunoașterii juridice formale . Teoretic, ai dreptul să refuzi orice tratament birocratic pe care-l consideri abuziv, cu suportarea consecințelor de rigoare. Nu vrei pașaport cu memorie digitală, nu mai călătorești în anumite țări. Nu vrei buletin din acela, probabil că o să primești un alt tip dar n-o să poți călători în UE cu el. Deci oricum ați învârti-o, hobby-urile voastre conspiraționiste vă costă niște sacrificii. Dar, nuuuu... stai puțin.... că marea te-oloagă Antoniap vrea și avantajele presupușilor "pecetluiți" și cu sufletul în rai. Și atunci hai să ne luăm la trântă civică cu antihrist, să demonstrăm, să scandăm, să facem gălăgie ca să fentăm cumva achitarea notei de plată. Un fel de mucenicie de catifea.... Aveam poate un minim de respect pentru poziția voastră dacă teama de "inregimentare în cipuri" ar fi fost urmată de o retragere din civilizația postmodernă cu toate marafeturile și comoditățile ei. Sunt o grămadă de cătune depopulate prin Apuseni unde "identitatea" voastră "iconică" se poate pune la murat, cu oarece șanse de succes. De ce nu sunteți deja acolo? Pentru că telenovela asta e mai palpitantă în teorie decât în practică, chiar cu riscul ca fundalul ei ipocrit să treacă într-o bună zi în prim-plan. Atitudinea voastră seamănă leit cu strategia țiganilor când sunt pe punctul de a mânca bătaie: nici n-apucă agresorul să-i atingă că deja urlă, se tăvălesc pe jos și fac un circ de parcă ar fi deja pe punctul de a crăpa. |
Citat:
Se pare ca mai ai de aflat ce e ortodoxia, caci ceea ce scrii tu e abureala clasa intâi! Prost e cine te crede! Limbajul folosit te da de gol. |
Citat:
Nu conteaza ce credeti voi despre anticipisti, din moment ce in mandria voastra luciferica aveti impresia ca puteti lua locul duhovnicilor ortodocsi si sa impuneti pe toate forumurile parerile voastra procipiste. Da, trebuie sa luam atitudine impotriva unora ca voi. Nu voi sunteti glasul Ortodoxiei. De apostoli ai satanei e plina lumea in zilele noastre. Cuvantul satanicesc pute, provoaca tulburare in cuget. E normal ca aceia care-l raspandesc sa nu mai suporte cuvintele dulci ale duhovnicilor ortodocsi. Ce au in comun intunericul si lumina? |
Citat:
|
Citat:
Nu vesti o alta evanghelie conform careia lumea trebuie sa se teama de cipuri si de cei care detin toate informatiile, nu de Dumnezeu! Chiar daca te crezi inger de lumina!!! |
Citat:
De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înțelept. Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor". |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
6.,, Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. 7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala" Sursa:http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=18 |
Citat:
Nu uita să-i spui și duhovnicului că ai început să vezi "îngeri de lumină" pe internet... și că ești convinsă că ai rămas ultima santinelă a ortodoxiei. Poate te ajută el, dacă nu-i ceva mai grav! |
Citat:
Probabil, cand te uiti in oglinda, te vezi frumos, destept, modest, sanatos la cap si intelept, numai bun de dat sfaturi si duhovnicilor ortodocsi, daca se poate! Vezi ca ti s-a stricat oglinda! |
Citat:
Dacă eu pentru tine sunt un fel de lucifer, plin de mândrie diabolică și toate relele pe care imaginația ta hrănită îndestulat de frustrare le proiectează asupra-mi, nu știu cum se face că tu te străduiești tot timpul să ți pasul cu mine în răutăți.... ba chiar te ostenești să mă întreci. :21: Oare de la "duhovnicii ortodocși" ai învățat să procedezi așa, sau de la îngerașul cu cornițe luminoase ce s-a culcușit în mintea ta?! |
17. Voi, însă, iubiților, aduceți-vă aminte de cuvintele zise mai dinainte de către apostolii Domnului nostru Iisus Hristos,
18. Că ei vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. 19. Aceștia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) firești, care nu au Duhul. |
Citat:
+ ca cineva a zis ca voi ii idolatrizati pe duhovnici (si nu cred ca ei vor asta) . pentru voi ceea ce au spus 2-3 inseamna mai mult decat ce au spus alti duhovnici . Si cum poti compara atitudinea lui alin cu cea a "desfranatilor care merg la biserica sau la cimitir doar pt a cauta femei vaduve" ? |
nici acum nu ati dat-o la pace cu cipurile?!
|
Citat:
Cei ce aduc hule impotriva Duhului Sfant trebuie sa se pocaiasca din toata inima, nu sa pretinda intelegere din partea crestinilor. Cine manifesta intelegere fata de hula adusa impotriva Duhului Sfant se face partas la pacate straine si raspunde in fata lui Dumnezeu. |
Citat:
Ortodoxia nu recunoaste infaibilitatea nici unui indivd. Cat de bun vietuitor ar fi in cele ale credintei, atat timp cat este in viata nimeni nu este ferit de greseala. Citat:
|
Citat:
Spune-i asta antoniei, sau si mai bine, scrie pe blogul saccsiv si apologeticum, ca ei incearca demolarea tuturor institutiilor Bisericii, sa vezi cum zbori in suturi de acolo. |
Citat:
Ai schimbat macazul? |
Citat:
Sa nu judecam... Citat:
Citat:
|
Citat:
Hula împotriva Duhului Sfânt |
Antonia, tu te crezi inger de lumina? Ma uimesti cum reusesti tu sa identifici printre useri pe “apostolii satanei”.
|
Citat:
Dupa invatatura lor, sa le folosesti nu e o rusine, ba chiar o virtute, ca fac parte din arsenalul (de altfel cam gol in ale ratiunii, teologiei) folosit pentru apararea "dreptei" credinte cipofobe. De altfel nu e vina ei saracuta, are implantat de catre detinst, fara voia ei, desigur, cipusor din ala magic care modifica comportamentul. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
parintele Irineu de la manastirea Prislop - Lumea merge spre o catastrofa
pe la sfarsit spune Parintele Irineu ce inseamna 666 , daca va intereseaza sa ii cunoasteti parerea. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Eu sunt praf si cenusa ca si tine. Problema este ca recunosc ca sunt asa si-i ascult pe duhovnicii sfinti. Ma doare cand vad Evanghelia calcata in picioare, nu cand spune cineva ceva rau despre mine. De dragul Sfintei Evanghelii, nu menajez orgoliul nimanui. Nu putem sluji la doi domni. Ori suntem cu Dumnezeu, ori cu satana. Nu eu dau pe cineva pe mana satanei, ci el se da singur daca huleste Duhul Sfant. Eu doar il avertizez, ca sa se pocaiasca. |
Citat:
Citat:
Minunat! Citat:
|
Citat:
Daca vrei sa-i intreci pe sfinti, nu ai decat o singura cale: smerenia. Poate, totusi, o vei experimenta si pe aceasta. Pana acum n-am vazut asa ceva la tine. Nu o spun cu rautate. Mantuire sa-ti dea Dumnezeu! |
Citat:
Iarăși vii cu siteu-ri dinastea capcană (sectare)? Chiar nu verifici un pic de unde îți iei sursele? |
Citat:
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:56:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.