Asa este cand nu intelegi ca adevarata bucurie este doar bucuria intru Domnul! Bucuria ta este plina de pacat!

" Nu ai tu omule, ceva cu care poti sa te mangai intru acest veac mult inlacrimat; dimpotriva aici trebuie sa plangi si sa te tanguiesti. caci nu locuiesti in taramurile patriei, ci in pribegie, nu in pace si liniste, ci in valtoarea unui mare razboi, nu in bucurie si veselie ci in valea plangerii. Cine se veseleste fiind datornic? Cine se mangaie fiind in temnita? Cine se bucura asteptand moartea? Nimeni.

Aceasta lume este plina de tanguire si nu de veselie, de necaz si intristare, iar nu de mangaiere. Nimic nu este intru aceasta lume statornic si nestramutat. Bucuria ei este amestecata cu amar, veselia cu intristarea, slava este schimbatiare, bogatia piere, frumusetea se preschimba in pulbere si cenusa, indulcirea trupeasca se preschimba in duhoare si puroi. In sfarsit toate acestea sunt intrerupte de o moarte napraznica, si pier.

Nimic intru aceasta lume nu este vrednic de bucurie si veselie, nimic nu este vrednic de mangaiere si de adancire intru cugetare, ci toate sunt pline de plans si tanguire. Veacul omenesc este "desertaciunea desertaciunilor". (Eclesiastul 1;2). Caci se naste omul din stricaciune, creste in boli si suferinte, isi cheltuieste viata in tristeti si necazuri, in griji, in furtuni, in intuneric si in toata nestatornicia. caci pretutindeni sunt necazuri, pretutindeni sunt parasi, pretutindeni sunt prigonitori, pretutindeni sunt lupte si nedumeriri, pretutindeni este teama si frica.

Toata lumea este plina de necazuri si de vrasmasie. Orisiunde te-ai intoarce, pretutindeni vei bedea lupta si incrancenare. Aici te lupta imbuibarea, acolo betia; aici lenevirea, acolo nesimtirea. Aici desfranarea, acolo pofta spurcata, aici frica, acolo pacatul si faradelegea. Nimic nu este de care am putea sa ne bucuram intru acest veac.

Apoi va veni moartea, va veni despartirea de toate si de toti, va veni schimbarea neasteptata a toate, sufletul va merge intr-un alt veac si va primi rasplata pentru faptele savarsite aici, iar trupul va ramane hrana viermilor, se va preschimba in puroi si duhoare. Nu este nimic imbucurator intru aceasta lume.

De aceea, nu te bucura in acest veac al plangerii, nu te bucura de nimic de ce este vremelnic, deoarece intru acesta totul este nestatornic, si pe de-a-ndoaselea, totul este mincinos si schimbator. Daca vrei insa sa te mangai, mangaie-te cu Unul Dumnezeu; daca vrei sa te bucuri, bucura-te de Unul Dumnezeu. Caci bucuria trupeasca in curand piere, iar bucuria intru Domnul de-a pururi este. Mangaierea pamanteasca se mistuieste naptrasnic si se preschimba in amaraciune, insa mangaierea Preasfantului Duh pururi intru Domnul ne mangaie si ne va mangaia in vecii vecilor, cu mangaiere negraita." Alfabetul duhovnicesc Sf. Dimitrie al Rostovului

Pai eu m-am bucurat pentru ei intru Domnul, si fara de pacat.

In rest, postezi aceleasi poliloghii cu care ne-ai obisnuit. Neinteresant, copy-paste.

Nu ne-a cerut nimeni din Biserică să iubim vreo făptură mai mult decât pe Dumnezeu.

Dar cât de puţin îl poţi iubi pe aproapele? - îmi vine să întreb...
Nu te sperie gândul?

Mihaela, a iubi pe Hristos nu implică a iubi (jertfelnic) pe aproapele?
A iubi pe Hristos are drept manifestare a dispreţui pe aproapele, a-l respinge şi ocărî pentru credinţa lui (simţită şi practicată în felul lui)? A urî alteritatea, mai degrabă decât a trăi în pace sufletească împreună cu "alter"?
Nu putem iubi decât "clonele" simţirii şi gândirii noastre?

A iubi pe Hristos în felul din care iese că urăsc pe aproapele?... În acest caz mă iubesc pe mine ca şi construcţie psihologică narcisistă (am introiectat admiraţia altora şi acum mă sufoc în ea, devenită zid care mă împresoară), iubesc egoul meu, hristosul meu imaginar din puşcăria de sinapse unde îmi trăiesc fantasmele...
Ferească Sfântul de aşa "iubire" de Hristos!

Nu poate fi contradicţie între iubirea sănătoasă de Hristos şi iubirea de oameni. Ci numai continuitate.
Iar asta nu primim moca, ci descoperim, învăţăm, ni se descoperă. Cu vremea, cu încercările, cu harul Domnului...

tu ce zici? cum ne manifestam iubirea , noi pacatosii? adoptand pacatele altora?
de ce identificam pe pacatos cu pacatul? daca dispretuiesc pacatul, omul fiind pacatos nu va vedea stramb , cum ca dispretuiesc omul? insa oare asta e adevarat? adevarat ce graieste pacatosul?

vorbesti de dispret? poti sa privesti cati oameni pe aici m-au dispretuit pe mine in loc sa dispretuiasca pacatele mele? unul nu m-a dojenit cu dragoste daca am gresit ci cu acuze. ce spun sfintii nostri? dojana cu acuze se numeste osandire.

toti aici v-ati manifestat mandria in diferite grade. si din cauza ei ati osandit.

sigur ca exista continuitate. sigur. nici eu nu afirm altceva. ei bine iubirea aproapelui inseamna ai suporta si osandele ce vin de la el.

pot sa mai spun ca nu urasc pe nimeni indiferent de jignirile aduse mie si nici nu am jignit pe nimeni asa cum altii o fac.
asadar nu mi-e frica de intrebare pentru ca desi voi ganditi cum ganditi eu stiu ce simt si mai stie si Dumnezeu asta . El imi stie inima mea.
v-as vrea pe toti mantuiti.

sigur, sigur oare nu suntem noi multi pacatosi care se cred drepti?

un om interactioneaza cu o multime de oameni. unii vad ura, altii vad iubire. cine are dreptate? sa lasam pe Dumnezeu sa judece.

iubirea egoului inseamna contruirea unei realitati false. acesta niciodata nu isi va afisa defectele. din contra si le va masca.

Concluzia la aceste cuvinte cutremurătoare ale Sfântului,
care să fie, după unele interpretări, decât:
"ca urmare, urăşte-i pe papistaşi şi pe antihristul lor de papă!"

Aşa pricepem, oare?
Dacă aşa pricepem, ar fi mai bine să nu ne mai amăgim: mai întâi vindecare sufletască ne trebuie, nu lecturi cărora le răstălmăcim duhul aşa cum ne convine nouă ca să ne simţim bine/comod cu boala naostră.
Lecturile nu au vindecat pe nimeni, ele singure.
Priorităţile terapeutice sunt, categoric, altele; e alta ORDINEA.
Şi nu există vindecare în afara relaţiei interpersonale, faţă către faţă, experienţă cu experienţă... Dar cine are această smerenie?...

va doresc noapte buna.

Esti pe langa, ca de obicei. N-am zis ca oi fi vreun drept, ci ca m-am bucurat sincer pentru catolici si noul lor Papa. Crezi ca esti capabila sa intelegi asa ceva fara sa distorsionezi habotniceste? Eu inca mai sper ca da, altfel nu ti-as mai scrie.

poate tu pricepi asa. eu pricep simplu. nu exista bucurie adevarata in acest veac al desertaciunilor decat bucuria ce vine de la Domnul.. asta nu se traduce prin ura. daca nu te bucuri de desertaciuni inseamna ca urasti? cam ilogic.

noi decretam multe insa toate sunt adevarate?

Buna intrebare, doamna Mirela! Chiar ca sadismul si maraiala subiectiva sunt asa transparente.

mirela ai spus ca te-ai bucurat fara de pacat. deci esti fara de pacat si bucuria ta e la fel. interesant. dar afirmi ca nu esti dreapta. acum cum e? ori cu pacat ori fara?

in caz ca ai omis sa citesti.
nu te mai chinui sa jignesti. e inutil.

Asa este cand nu intelegi ca adevarata bucurie este doar bucuria intru Domnul!

" Nu ai tu omule, ceva cu care poti sa te mangai intru acest veac mult inlacrimat; dimpotriva aici trebuie sa plangi si sa te tanguiesti. caci nu locuiesti in taramurile patriei, ci in pribegie, nu in pace si liniste, ci in valtoarea unui mare razboi, nu in bucurie si veselie ci in valea plangerii. Cine se veseleste fiind datornic? Cine se mangaie fiind in temnita? Cine se bucura asteptand moartea? Nimeni.

Aceasta lume este plina de tanguire si nu de veselie, de necaz si intristare, iar nu de mangaiere. Nimic nu este intru aceasta lume statornic si nestramutat. Bucuria ei este amestecata cu amar, veselia cu intristarea, slava este schimbatoare, bogatia piere, frumusetea se preschimba in pulbere si cenusa, indulcirea trupeasca se preschimba in duhoare si puroi. In sfarsit toate acestea sunt intrerupte de o moarte napraznica, si pier.

Nimic intru aceasta lume nu este vrednic de bucurie si veselie, nimic nu este vrednic de mangaiere si de adancire intru cugetare, ci toate sunt pline de plans si tanguire. Veacul omenesc este "desertaciunea desertaciunilor". (Eclesiastul 1;2). Caci se naste omul din stricaciune, creste in boli si suferinte, isi cheltuieste viata in tristeti si necazuri, in griji, in furtuni, in intuneric si in toata nestatornicia. caci pretutindeni sunt necazuri, pretutindeni sunt parasi, pretutindeni sunt prigonitori, pretutindeni sunt lupte si nedumeriri, pretutindeni este teama si frica.

Toata lumea este plina de necazuri si de vrasmasie. Orisiunde te-ai intoarce, pretutindeni vei vedea lupta si incrancenare. Aici te lupta imbuibarea, acolo betia; aici lenevirea, acolo nesimtirea. Aici desfranarea, acolo pofta spurcata, aici frica, acolo pacatul si faradelegea. Nimic nu este de care am putea sa ne bucuram intru acest veac.

Apoi va veni moartea, va veni despartirea de toate si de toti, va veni schimbarea neasteptata a toate, sufletul va merge intr-un alt veac si va primi rasplata pentru faptele savarsite aici, iar trupul va ramane hrana viermilor, se va preschimba in puroi si duhoare. Nu este nimic imbucurator intru aceasta lume.

De aceea, nu te bucura in acest veac al plangerii, nu te bucura de nimic de ce este vremelnic, deoarece intru acesta totul este nestatornic, si pe de-a-ndoaselea, totul este mincinos si schimbator. Daca vrei insa sa te mangai, mangaie-te cu Unul Dumnezeu; daca vrei sa te bucuri, bucura-te de Unul Dumnezeu. Caci bucuria trupeasca in curand piere, iar bucuria intru Domnul de-a pururi este. Mangaierea pamanteasca se mistuieste naptrasnic si se preschimba in amaraciune, insa mangaierea Preasfantului Duh pururi intru Domnul ne mangaie si ne va mangaia in vecii vecilor, cu mangaiere negraita." Alfabetul duhovnicesc Sf. Dimitrie al Rostovului

1) Nu, nu adoptăm păcatele - lucru dealtfel imposibil... Dar nici nu adoptăm ideile delirante pe motiv că X e mare şi tare. Ci mai cugetăm şi noi, mai ne vedem şi de liniştea noastră...
Ţie îţi aduce pace sufletească tâlcuirea părintelui în legătură cu Papa şi cu antihristul? Mie, nu! În plus, văd clar şi cu amărăciune, a nu ştiu câta mia oară, vechea nebunie indusă de duhul dezbinării. Câtă discordie seamănă oamenii care se cred aleşii lui Dumnezeu... Cât de naivi suntem când credem că un călugăr, oricât de înalt în ierarhie, nu poate fi de-a dreptul rătăcit şi înşelat... NU AM ÎNVĂŢAT NIMIC DIN ISTORIA BISERICII? Lumea asta are nevoie de respingeri şi huliri? Nu e de ajuns de fărîmiţată? Nu e destulă tensiune şi conflict?

2) Nu prea am văzut să te dispreţuiască prea mulţi. Asta cred că e doar interpretarea ta! Am văzut că unii nu sunt de acord cu unele dintre formulările tale, asta da, am văzut. Nici eu nu sunt mereu de acord, că eu sunt eu iar tu eşti tu.
Dar să te dispreţuiască, pe tine ca persoană, nu prea mi s-a părut că văd. De ce te amărăşti singură cu idei de persecuţie?... Uită-te mai atent: cine te dispreţuieşte?

"unul nu m-a dojenit cu dragoste dacă am greşit"....
Hai, soro, chiar nici unul? Niciodată?....:) Şi apoi, tu nu greşeşti niciodată....:)

Ce-ar fi să laşi ochelarii cu dezbinare pe masă şi să îi iei pe ceilalţi, care văd binele şi fraternitatea?
Te rog frumos, nu te mai perpeli atât.... Tu ai obiceiul să discuţi mereu foarte pătimaş. Te înţeleg, şi eu am aceeaşi tendinţă, însă putem să ne opintim contra ei, să o analizăm, să o înţelegem în resorturile ei ascunse şi să căutăm alternative mai favorabile ... vieţii (împreună, de voie, de nevoie) pe Terra...:)

Ti-am mai explicat ce am vrut sa spun. Nu inteleg ce e asa de greu de priceput.

Eu cred că este vorba despre strategii de marketing religios ale "catolicilor". Este evident, în urma scandalurilor legate de homosexualitatea şi pedofilia unora dintre preoţii catolici, că vaticanii vor să îşi îmbunătăţească imaginea în faţa adepţilor şi în faţa lumii. Chiar s-a observat o reală ofensivă mediatică în ultima vreme, a vaticanilor precum şi a celor ce stau să le mai facă drum, împotriva Bisericii Ortodoxe, ofensivă din ce în ce mai susţinută de slugăii mediatici ai vaticanilor, unul dintre motivele strategiilor de marketing anti-ortodox fiind "smerenia" lui Bergoglio. Pe mine personal nu mă impresionează acest Bergoglio, deşi s-a încercat punerea lui într-o lumină cât mai roz de marketerii şi vânzătorii de religie vaticană; eu nu văd decât multă "scremere", multă făţărnicie din partea lui ca şi din partea multor vaticanişti de a părea într-un anumit fel pentru a induce oamenilor părerea că ar fi cine ştie ce mare "brânză"; cred că este vorba despre crearea unei imagini populiste pentru publicul larg, aşa cum se încearcă şi pentru alţi "episcopi catolici", inclusiv pentru unii care au activat la noi în ţară, deşi realitatea lor spirituală este foarte săracă (şi nu este vorba despre sărăcia cu duhul). Însă având în vedere că pe ei nu îi interesează atât de mult fondul lucrurilor şi transformarea spirituală reală, ci puterea politică, etc şi împărăţia veacului acestuia lucrurile sunt explicabile.

Doamnă Mihaela, lucrurile stau în mare aşa cum spuneţi dumneavoastră. Doar că eu nu i-aş spune "mănăstirea din inimă", mă refer efectiv la limbajul folosit. Învăţăturile apostolice ne arată nu recomandarea ci necesitatea ducerii unei vieţi de jertfă în Biserică; sf ap Pavel vorbeşte foarte clar de "răstignirea" faţă de lume şi "răstignirea" lumii faţă de sine; ascetismul este o componentă fundamentală şi necesară, definitorie, pentru viaţa oricărui creştin care se pretinde creştin, nu este doar pentru cei din mănăstiri. Şi bineînţeles că trebuie făcut ascetism creştin, fiecare după nivelul lui, în sânul lumii, nu doar prin mănăstiri. Acest duh al creştinismului decăzut s-a înscăunat, şi nu ştiu de când, inclusiv în Biserica Ortodoxă, unde s-a ajuns la o atât de mare diferenţă între lume şi mănăstire; şi la noi a pătruns un duh care spune că creştinii "din lume" ar trebui să ducă doar aşa o viaţă morală (şi de multe ori nici măcar pe aia, în fond pentru unii este suficientă plătirea taxelor în bani pentru "apartenenţa la Hristos"), şi că spiritualitatea, etc ar fi cumva rezervate doar unor retraşi din lume, "la mănăstire"; şi aceste cutume care au dus la o îndepărtare de creştinismul autentic sunt sprijinite atât de conducători, care nu vor ca duhul creştinismului autentic să pătrundă în cetate, pentru că s-ar mai diminua parohiile, veniturile, puterea, etc, şi ar presupune ca Biserica să fie într-adevăr, nu doar formalist, nu doar de făţărnicie, nu doar de faţadă, nu doar din interese, creştină, cât şi de oameni din mediul monahal (dar oricum cumva tot dintr-o zonă a puterii), care nici ei nu vor ca duhul creştinismului autentic să pătrundă în lume, ci lumea să aibă doar o aşa zisă viaţă morală, pentru că unii stăpâni din mănăstiri vor să inducă părerea că ascetismul, viaţa evanghelică autentică ar fi rezervată exclusiv monahilor, ceea ce este fals din punctul de vedere al Evangheliei. Dar am făcut aceste referiri la ceea ce se întâmplă în Biserica Ortodoxă tocmai pentru ca să se vadă că acel duh minimalizator, falsificator nu este prezent doar la "catolici", ci chiar şi în sânul Ortodoxiei, şi este la putere.

Ascetismul, rugăciunea, viaţa liturgică, Sfintele Mistere, precum şi viaţa creştină aşa cum este propovăduită de Hristos în Evanghelii, de Apostoli în Epistole, de Părinţi în scrieri sunt toate necesare, şi în fond în asta constă calea crucii de care ne vorbesc Hristos şi sfinţii apostoli şi sfinţii părinţi. Şi într-un anume sens i se poate spune unui astfel de mod de viaţă, autentic evanghelic, a îţi face "mănăstire din inimă". Însă tot o deviere care a pătruns şi stăpâneşte în Biserica Ortodoxă este aceasta a unui creştinism redus, limitat în care creştinul ortodox trebuie să îşi limiteze viaţa sau datoria creştină doar la participarea la slujbe duminica şi în sărbători, accentul pus excesiv pe "tipic, tipic, ...", în fond o deviere gravă înspre un creştinism tipicar de pe urma căruia cel mai mult de pierdut are creştinismul autentic ortodox, şi cel mai mult de câştigat au falsificatorii sau reducătorii, cenzorii creştinismului, cei care s-au făcut ei pe ei înşişi şi nu de la Dumnezeu propovăduitori ai unui "creştinism de pipetă", făcut aşa pentru masele largi, populare şi împotriva "turmei mici" care preferă calea cea strâmtă care duce la Viaţă, nu calea cea largă care duce la stricăciune, la putrezire.

Sunt de acord cu dumneavoastră în ceea ce aţi scris, dar am făcut aceste paralele pentru a vedea că şi în Biserica Ortodoxă se întâlnesc acel gen de devieri, şi poziţia mea este că nu întâmplător mulţi dintre cei care se bagă în, vorbesc despre, promovează ideologia ecumenistă (şi mă refer la ecumenismul eretic, al falsei reuniri, reîntregiri a creştinătăţii) sunt dintre cei care, fie că se află într-o tabără sau alta, într-o barcă sau alta, sunt în acelaşi duh decăzut, tocmai ei fiind cei care agită marota propagandistică a falsului şi ereticului ecumenism, sunt în acelaşi duh mistificator, condamnat de toată Sfânta Tradiţie a Bisericii.

Tocmai aici este problema că nu are dreptate, iar doamna Mihaela nu se referea la practicarea unor reguli de mănăstire, ci la curăţia şi comuniunea cu Hristos. Astea sunt nişte obligaţii, deşi se pot spune mai multe cuvinte, nu ne putem neapărat reduce doar la exprimarea doamnei Mihaela, pentru orice creştin, nu doar pentru cei din mănăstiri. Deci este vorba despre două lucruri diferite.

Îţi recomand să ai grijă cu ortodoxia aia americană, că acolo tradiţia este destul de recentă în comparaţie cu zonele tradiţionale ale creştinismului răsăritean şi prin urmare nu există o înrădăcinare foarte corectă în Duhul Tradiţiei, mai ales şi ţinând cont de secularismul şi falsul sacramentalism al societăţii americane, care influenţează oamenii vrând sau nevrând. În general trebuie avut grijă cu ortodoxia din occident, pentru că este destul de vulnerabilă şi nici nu au oamenii pe care Răsăritul încă îi mai are pentru a fi ghidaţi corect în discernământul duhovnicesc şi lupta împotriva duhurilor malefice. Chiar îmi aduc aminte că văzusem într-o carte de ortodoxie franceză cum erau trecuţi printre sfinţi oameni ca Mahatma Gandi sau alţii de genul, de aceea spun că trebuie avut grijă pentru că în Ortodoxia din occident primejdia alunecării este mult mai mare decât în Ortodoxia tradiţională, Răsăriteană.

Ce e, "Nastya", nu ai linişte dacă nu vii să îţi răspândeşti duhul propagandei ecumeniste? În afară de reclamaţii fără obiect, ai cumva de făcut reclamaţii la obiect, pornind de la ceva spus şi argumentând împotrivă, în spiritul tău larg creştin, sau nu poţi decât să te rezumi la a blama o stafie care cică ar umbla pe undeva pe forum? Ai ceva de spus la modul concret sau foloseşti numai tactica atacului "prin învăluire"?

Eu am văzut altceva la un moment dat. Era o galerie de suporteri fanatici în piaţeta vaticană care scanda, mânuia steaguri, o atmosferă ca la un bâlci, ca la un circ, ca la un meci de fotbal, numai că nu s-au apucat să aprindă torţe şi fumigene. Pentru mine aia nu este bucurie creştină, ci bucurie şi manifestare pur lumească care se încearcă a fi pusă pe seama creştinismului. De aceea am şi spus la un moment dat că acolo este un fals creştinism în toată regula apostată. Şi îmi menţin poziţia, sunt ferm convins că aşa stau lucrurile. Când i-am văzut pe "catolici" la o slujbă papală, la tv, cum stăteau în biserica vaticană pe scaune, întinşi chiar aşa într-o rână, daţi pe spate, stând şezând picior peste picior, numai în costume etc, şi ţinând cărţuliile alea în mâini, mi-am dat seama, încă o dată, de falsitatea aşa zisului "creştinism" "catolic"; de aceea şi din multe alte motive vorbesc despre "creştinismul" mincinos, fals al "catolicilor".

Cred că încă nu ai luat contact la felul în care ne privesc de sus, de chiar foarte şi mult mai sus, pe noi, ortodocşii, aşa zişii catolici, atât la nivel de suprastructură, cât şi la nivelul adepţilor de mai jos. Pe de altă parte, nu cred că sunt ortodocşii vinovaţi că alţii au ales să se separe de Biserică şi să ia alte drumuri; nici "catolicii", cât s-au împotrivit, nu au mai putut să se pună împotriva furtunii protestante, pseudo-reformatoare. Dacă alţii s-au născut în alte tradiţii, este problema nu a ortodocşilor ci a strămoşilor acelora care au făcut anumite alegeri la anumite momente în istorie, pentru că aşa au socotit ei că deţin interpretarea cea autentică a Scripturilor şi adevărul divin, altfel spus pentru că au ieşit din ascultarea Sfintei Biserici.

Ceea ce dumneata reclami că vezi la noi în ţară nu se datorează Ortodoxiei sau Bisericii Ortodoxe. În general, în cea mai mare parte, acele nelegiuiri pe care le reclami nu sunt săvârşite de creştini ortodocşi, ci fie de falşi ortodocşi, fie de păgâni, atei apostaţi sau de eretici, sau chiar direct de satanişti, sau închinători în diverse feluri ai zeului veacului acestuia rău. Evident că este tristă slaba implicare pastorală, propovăduitoare, misionară faţă de toate componentele societăţii, dar asta nu este cu adevărat problema Bisericii Ortodoxe ca Trup Mistic al lui Hristos, ci al unor oameni care ocupă diverse poziţii vremelnic prin Biserică. Pe de altă parte, există mulţi alţi factori generatori, cauzatori de probleme şi fărădelegi, în afară de misionarismul slab al ortodocşilor, iar rezolvarea multor probleme stă în datoria şi a altor instituţii din societate. Deasemenea trebuie să ţinem cont şi de faptul că Rumânia nu este condusă pe principii creştine, sănătoase, ci este condusă de multă vreme deja încoace pe principii anti-creştine, iar Biserica Ortodoxă poate ar face ceva mai mult dacă ar avea cu adevărat sprijin larg popular, dar atâta timp cât creştinismul, ca peste tot, este floare rară reprezentată de cei care merg pe calea cea strâmtă, şi atâta timp cât o regularizare a vieţii în duh creştin ar presupune scoaterea (excomunicarea sau separarea) multora din biserică, nu văd Biserica Ortodoxă, ca instituţie, să facă mult mai mult, datorită a tot felul de slăbiciuni în credinţă, şi datorită, şi trebuie să recunoaştem şi să ţinem cont de acest factor, concurenţei mai mult sau mai puţin neloiale pe care alte culte o fac Bisericii Ortodoxe, concurenţă care de foarte multe ori se slujeşte de mijloace necinstite pretinzând atingerea unor scopuri cinstite (se ştie principiul heterodcşilor: "scopul scuză mijloacele"); asta nu scuză însă, în mod evident, lipsa de credinţă adevărată, statornică, puternică a ortodocşilor, lipsă de credinţă, lipsă de cunoaştere, lipsă de vieţuire creştinească autentică, lipsă care explică şi misionarismul slab în general al ortodocşilor.

Unii sfinţi părinţi au învăţat că Duhul purcede şi de la Fiul, dar au fost şi sfinţi părinţi care au învăţat că Duhul de la Tatăl purcede, aşa cum a fost Ioan Damaschinul.

"Cuvîntul trebuie să aibă şi Duh, căci şi cuvântul nostru nu este lipsit de duh. La noi, însă, duhul este străin fiinţei noastre. El este tragerea şi darea afară a aerului, care intră şi iese pentru menţinerea corpului, în timpul vorbirii, duhul ajunge glasul cuvântului, dând la iveal ă în el însuşi puterea cuvântului. Dar cu privire la firea dumnezeiască cea simplă şi necompusă, trebuie să mărturisim cu cucernicie existenţa Duhului lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie Cuvântul lui Dumnezeu inferior cuvântului nostru. Dar nu este lucru cucernic să gândim că Duhul lui Dumnezeu este ceva străin, introdus din afară în Dumnezeu, după cum este la noi, care suntem firi compuse. Ci, după cum atunci când am auzit de Cuvântul lui Dumnezeu nu am socotit că este neipostatic, nici că rezultă prin învăţătură, nici că se exteriorizează prin voce, nici că se răpândeşte în aer şi se pierde, ci că are o existenţă proprie, că are voinţă liberă şi că este activ şi atotputernic, tot astfel şi când am fost învăţaţi despre Duhul lui Dumnezeu, care însoţeşte Cuvântul şi face cunoscută activitatea Lui, noi nu gândim că este o suflare neipostatică. Căci dacă s-ar înţelege Duhul, care este în Dumnezeu, după asemănarea duhului nostru, s-ar înjosi măreţia firii dumnezeieşti. Din contră, noi gândim că Duhul lui Dumnezeu este o putere substanţială, care există într-o ipostasă proprie ei însăşi, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul şi îl face cunoscut. Nu poate să se despartă de Dumnezeu, în care există, şi de Cuvântul, pe care îl însoţeşte, şi nici nu se pierde în neexistenţă, ci există în chip substanţial după asemănarea Cuvântului. Duhul Sfânt este viu, liber, de sine mişcător, activ, voieşte totdeauna binele, şi în orice intenţie a Lui puterea coincide cu voinţa, este fără de început şi fără de sfârşit. Niciodată Cuvântul nu a lipsit Tatălui, nici Duhul Cuvîntului."

Sursa: CAPITOLUL VII. Despre Sfântul Duh. Demonstrare silogistică (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 24-25)

"Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcezătorul Sfântului Duh."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 27)

"De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, desăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine. Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte au Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

Aşadar, toate câte le au Fiul şi Duhul, le au de la Tatăl, şi însăşi existenţa. Dacă nu este Tatăl, nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu au nici Fiul, nici Duhul. Şi din cauza Tatălui, adică din cauză că există Tatăl, există şi Fiul, şi Duhul. Şi din cauza Tatălui, şi Fiul, şi Duhul au pe toate câte le au, adică din pricină că Tatăl le are pe acestea, afară de naştere şi de purcedere. Căci cele trei sfinte ipostase se deosebesc unele de altele numai în aceste însuşiri ipostatice. Ele nu se deosebesc prin fiinţă, ci se deosebesc fără despărţire prin caracteristica propriei ipostase."

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 32-33)

"Pentru aceea nu spunem că Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contră, că Sfânta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul şi Duhul se raportează la o singură cauză[...]"

Sursa: CAPITOLUL VIII. Despre Sfânta Treime (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 35-36)

"Când mă gândesc, însă, la una din ipostase, ştiu că ea este Dumnezeu desăvârşit şi fiinţă desăvârşită; iar când unesc şi număr împreună pe cele trei ipostase ştiu că sunt un singur Dumnezeu desăvârşit, căci Dumnezeirea nu este compusă, ci este o unitate desăvârşită, neîmpărţită şi necompusă, în trei ipostase desăvârşite. Dar când mă gândesc la raportul reciproc al ipostaselor ştiu că Tatăl este soare mai presus de fiinţă, izvor al bunătăţii, abis al fiinţei, al raţiunii, al înţelepciunii, al puterii, al luminii, al Dumnezeirii; izvor născător şi producător al binelui ascuns în El. El este mintea, abisul raţiunii, născătorul Cuvântului, iar prin Cuvânt purcezătorul Duhului revelator. Şi ca să nu spun multe, nu este în Tatăl, Cuvânt, înţelepciune, putere, voinţă decât Fiul, care este singura putere a Tatălui, cauza primară a creării tuturor. Astfel El este născut, cum numai El ştie, ca ipostasă desăvârşită din o ipostasă desăvârşită; El este şi se numeşte Fiu. Iar Duhul Sfânt este puterea Tatălui, care revelează cele ascunse ale Dumnezeirii, purces, cum numai El ştie, nu născut, din Tatăl prin Fiul. Pentru aceea Duhul cel Sfânt este împlinitorul creării tuturor.

Prin urmare toate câte convin Tatălui care cauzează, izvorului, născătorului, trebuie atribuite numai Tatălui. Toate câte se potrivesc celui cauzat, Fiului născut, Cuvântului, puterii care este cauza primară a creaţiei, voinţei, înţelepciunii, trebuie atribuite Fiului. Şi toate câte convin puterii cauzate, purcese, revelatoare şi desăvârşitoare trebuie atribuite Duhului Sfânt. Tatăl este izvorul şi cauza Fiului şi a Sfântului Duh, Tată numai al Fiului şi purcezător al Duhului Sfânt. Fiul este Fiu, Cuvânt, înţelepciune, putere, icoană, strălucire, chip al Tatălui şi din Tatăl. Sfântul Duh nu este Fiu al Tatălui, ci Duh al Tatălui, pentru că purcede din Tatăl — căci nu este mişcare fără duh — şi Duh al Fiului, nu în sensul că este din El, ci în sensul că este purces din Tatăl prin El. Căci numai Tatăl este cauza."

Sursa: CAPITOLUL XII. Despre aceleaşi lucruri (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - EIBMBOR, 2005, pag. 43-44)

"Dumnezeu este şi Tatăl, cel care există veşnic, nenăscut, pentru că nu s-a născut din cineva, dar a născut pe Fiul cel de o veşnicie cu El. Dumnezeu este şi Fiul, care este totdeauna cu Tatăl şi este născut din El în afară de timp, veşnic, nestricăcios, impasibil, nedespărţit. Dumnezeu este şi Duhul cel Sfânt, putere sfinţitoare, enipostatică; purcede în chip nedespărţit din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul."

Sursa: Cartea Întâi, CAPITOLUL XIII. Despre locul lui Dumnezeu şi că numai Dumnezeirea este necircumscrisă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica - Editura IBMBOR, 2005, pag. 48)

Biserica lui Hristos nu ştiu să respingă vreo misiune specială a unui episcop sau altul, dar ştiu să respingă credinţa papalistă aşa cum o cred "catolicii", aşa cum şi-au definit-o prin sinoadele lor şi aşa cum au practicat-o, rupţi de Sfânta Tradiţie a Bisericii de-a lungul timpului.

Eu vad doar: oameni buni, saritori, credinciosi, pamantul plin de urme ale sfintilor si credintei oamenilor, bunatate, iubire de patrie si mai ales dreapta credinta.
Exista si lucruri negative (mai ales la rromi sau la familiile sarace si fara educatie si la familiile foarte bogate), dar acestea nu reusesc nici macar partial sa le umbreasca pe cele bune.

Stim din vietile sfintilor cum au suferit martirii pentru Hristos, s-au jertfit pentru credinta, pentru dreapta credinta.
Sfantul Siluan Athonitul spune: "Conştiinţa dogmatică este cunoaşterea duhovnicească provenită din experierea profund trăită a dumnezeiescului har. Aceasta există doar atunci când locuieşte activ în noi Dumnezeu (vezi Arhimandritul Sofronie Saharov, Cuviosul Siluan Athonitul, Essex, 2005, p. 239-240). Prin urmare, există o legătură organică şi o unitate indestructibilă a conştiinţei dogmatice şi a vieţii duhovniceşti (ibidem, p. 179)."
Discursul tinut de prof. Dimitrie Tselenghidis la Facultatea Teologica din Constanta: http://seminariasi.ro/teologice/impo...cu-eterodocsii
"Dogmele drepte cuvântate despre Dumnezeu sfinţesc sufletul (P.G., 59, col. 443), adică au un caracter sfinţitor, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul remarcă că orice om se sfinţeşte prin mărturisirea exactă a credinţei (Sfântului Maxim Mărturisitorul, în P.G., 90, col. 165A)."
" Dacă cineva are vreo dogmă schimbată, şi înger de ar fi, să nu îl crezi[ii], ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură-de-Aur. Cu alte cuvinte, nici de-un înger al lui Dumnezeu nu se cuvine să asculte cineva, dacă acesta propovăduieşte o credinţă deformată. Dimpotrivă, credinciosul e dator să asculte cuvintele celui ce îi învaţă pe alţii adevărul, chiar şi când se întâmplă ca acesta să nu aibă o viaţă conformă cu cuvintele lui. Dacă învaţă drept, remarcă acelaşi Sfânt Părinte, nu lua aminte la viaţa lui, ci la cuvintele lui.[iii]"

"Din cele de mai sus, este evident faptul că dogmele credinţei sunt legate în mod nedespărţit de mântuirea omului, de vreme ce neacceptarea dogmelor înseamnă scoaterea în afara Bisericii – ce are drept urmare lipsirea de mântuirea în Hristos."
"Însă o premiză fundamentală pentru a se ridica cineva la înălţimea dogmelor credinţei este harul Sfântului Duh[vii]. Viaţa necurată întunecă puterea de înţelegere a minţii şi împiedică, astfel, apropierea de conţinutul înalt al dogmelor[viii]. Dogmele adevărate ale credinţei constituie temelia sigură al evlaviei [ix]."
"Credinţa adevărată nu e de nici un folos atunci când viaţa omului e imorală: căci de nici un folos spre mântuire nu ne sunt dogmele sănătoase, dacă viaţa noastră este stricată[xii]."
" Însă, în acest caz, se cuvine ca dialogul cu eterodocşii să capete un caracter de îndrumare – de sfătuire, într-un mod compătimitor, mângâietor, încurajator şi smerit, fără fanatism şi intoleranţă religioasă – trebuie, adică, să aibă loc cu dragoste, pentru întoarcerea la adevărul bisericesc trăit în Duhul Sfânt şi la credinţa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii."
"Atât dragostea, cât şi credinţa reprezintă roade ale Sfântului Duh (Galateni 5:22), adică energii necreate ale Dumnezeului Treimic. Iubirea nu poate nicicum să fie despărţită de adevăr şi de dogmele credinţei. De altfel, iubirea se naşte din cei sinceri în credinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur, în P.G., 62, col. 509)."

Parintele Paisie Aghioratul: "Ceea ce se impune fiecărui ortodox este să provoace eterodocşilor neliniştea cea bună, adică aceştia să înţeleagă că se află în rătăcire, pentru a nu se odihni în chip mincinos cu gândirea lor şi să fie astfel lipsiţi şi în această viaţă de bogatele daruri ale Ortodoxiei, iar în cealaltă viaţă de mai multele binecuvântări veşnice ale lui Dumnezeu (Bătrânul Paisie Aghioritul, Cuvinte. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,volumul I, Mănăstirea Sfântului Evanghelist Ioan Teologul, Souroti-Thesalonic, 1998, p. 348-349)."

Asta se potriveste perfect la toate remarcile de "iubire ale aproapelui" la care recurg ecumenistii si sectantii. Numai prin invataturile si tainele din Biserica Ortodoxa se poate mantui omul. Confesiunile religioase din lume sunt toate inselari. Lumea nu ia aminte la pacatul deosebit de grav al ereziei, al inselarii. Catolicii de azi nu mai cunosc invatatura despre erezie. (Este ca si cum ai taia curvia de pe lista pacatelor) Daca si-ar cerceta istoria ar vedea ca e plina de lupta impotriva ereziei. Dar in ziua de azi nu mai exista erezie in invatatura lor. Ereticii de ieri astazi sunt "crestini" pe care trebuie sa ii iubim asa cum sunt. (nicidecum sa incercam sa ii ajutam cu privire la inselarea in care se afla)

Cum spunea Sfantul Fotie cel Mare, daca unii sfinti au spus ceva gresit noi ne facem pacate ca le vadim greseala lor si o propagam. Ei raman tot sfinti, chiar daca au spus ceva gresit din nestiinta. In cazul Parintelui Galeriu nu stim daca se refera la faptul ca Ghandi a aplicat ceea ce scria in Sfanta Scriptura (Ggandi avea o combinatie intre crestinism si hinduism), ceea ce nu e gresit. Sau ca Ghandi e un vreun sfant, ceea ce e gresit. Noi luam doar ce e corect si adevarat.
Părintele Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacu: "Cine iubeşte cu adevărat doreşte să împărtăşească Adevărul".
"Una este dragostea pe care o avem pentru oricare făptură a lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru omul făcut după chipul Său, şi altceva este toleranţa inţeleasă ca dragoste cu orice preţ faţă de credinţele străine Ortodoxiei.
Pentru credinţă se cuvine să-mi jertfesc şi viaţa, dar şi pentru aproapele, adică pentru orice om pe care-l intalnesc. Vedeţi randuiala lui Dumnezeu? Cine iubeşte cu adevărat doreşte să împărtăşească Adevărul şi celuilalt şi moare pentru a nu întina Adevărul. Dragostea inţeleasă in sensul ecumenismului sincretist este cu totul altceva. Noi trebuie să-i iubim pe toţi oamenii, dar nu şi credinţele lor rătăcite, eretice, căci asta ar insemna să dorim unirea in minciună cu eterodocşii. Poate că asta se şi aşteaptă de la noi, ortodocşii?! Impărtăşirea, deci comuniunea cu cei de altă credinţă, este socotită de Tradiţia Bisericii desfranare duhovnicească şi e pedepsită mult mai aspru decat cea trupească.
Canoanele nu sunt nişte simple convenţii omeneşti. In ele sunt cuprinse legile dumnezeieşti după care se călăuzeşte Biserica. Cu atat mai mult cand este vorba de dogme, unde, după spusa Sfinţilor Părinţi, nu există iconomie, adică pogorămant. Nu incape targuială. Fericitul Iacob Ţalichis, un mare duhovnic al veacului trecut, obişnuia să spună ucenicilor săi: “Pot să-mi taie capul, eu ceea ce am primit de la Părinţi aceea ţin pană in cel mai mic amănunt“."

In afara de Fer. Augustin si poate un parinte din vest care i-a urmat invatatura toti sfintii marturisesc ca Sfantul Duh purcede de la Tatal, niciunul nu spune ca si de la Fiul, asa cum este Crezul dat la Sinodul II Ecumenic. Parintii spunand "prin Fiul" nu se refera la purcedere, ci la trimiterea harului in lume la Cincizecime. Nu are rost sa continuam discutia aici, am facut-o pe topicul despre Filioque.

Mihaela, chiar si osandirea aceasta poate fi o buna scoala, din care sa iesim mai pregatiti pentru a-i face fata lui Antihrist. Crezi ca el va fi mai milos si mai plin de dragoste? Nu, in nici un caz.
Ceea ce nu ne doboara, ne intareste.

Imposibil zici....

Acum ceva timp eram in trenul ce leaga centrul Londrei de aeroport. La ora 3 noaptea. Foarte aglomerat. Trenul trece prin 6 zone ale Londrei, pana ajunge la aeroport. Ducea spre casa tineri dupa distractia nocturna. Vagoanele sunt despartite de o usa transparenta ce se deschide prin apasarea unui buton. Eu eram intr-un vagon langa acea usa. In celalalt vagon erau niste tineri adulti intre 20 si 30 ani, imbracati gen office. Erau de-a dreptul trantiti pe jos, cu camasile scoase din pantaloni si curelele desfacute, cravatele atarnau desantat de gatul catorva fete desculte si ele cu pantofii in poseta. Radeau isteric cuprinsi de o bucurie doar de ei stiuta si spuneau glume desantate. Unul, un blond inalt la vreo 25 ani era un fel de sef al glumelor. Privindu-i prin geam m-a cuprins o tristete grea. Am fost mahnita si suparata sa vad acesri tineri frumosi, educati, ajunsi in starea acea de euforie bahica cu iz de ierburi mai mult sau mai putin legale. Nu mi-am dat seama ca au vazut tristetea mea. Si astfel din minut in minut, baiatul blond deschidea usa si in cor strugau la mine: hy, how are you? enjoy. si radeau isteric. si tot asa tot drumul pana au coborat. Pareau sa imi spuna ceva de genul: bucura-te , uite si noi ne bucuram, nu mai fii trista, bucurat-te cu noi. Insa eu nu puteam/ Mai tare ma intristam si acea zi care a urmat, duminica fiind am fost cuprinsa de o tristete nemasurata. Iata bucuria oameneasca. Cine nu se bucura de ea par a fi nesimtitori.

Deci este imposibil zici, sa adoptam pacatele celorlalti. Dar.....
Undeva, candva acum recent, niste oameni, cica multi de tot, au inscaunat un om ca fiind infailibil si anume conducator al crestinatatii pe pamant. L-au pus in locul lui Hristos. Si se bucura. si plang de bucurie, si agita stegulete. Asa. Deci e bucuria lor. asa simt ei bucuria. Dar mai trist este ca noi ortodocsii, ne bucuram si noi de bucuria lor. Care va sa zica ne bucuram ca Hristos, aici pe pamant a fost inlocuit de un om decretat de oameni infailibil si conducator.
Si tot noi ortodocsii , daca vedem un alt frate ca nu se bucura ii strigam in fata: fatarnicuuule, nu te bucuri cu dusmanul. ok.
Invit pe dl centesimus quintus al nu stiu catelea sa povesteasca aici cum crede el ca lucreaza Duhul Sfant in biserica lui si cum se bucura de asta fratii sai impreuna cu el. Apoi va invit domnilor acestia care nu sunteti fatarnici sa va bucurati impreuna cu ei. Asta daca ii iubiti. Ca doar sunteti plini de iubire nefatarnica. Nu ca mine si alde altii care nu se pot bucura cand alti semeni ratacesc.

Despre Parintele caruia nici numele nu vrei sa il pronunti. Cand ti-am dat linkul sa citesti cum acest om infiinteaza orfelinate in Uganda si cum are pana acum 1000 de copiii sub aripa lui, salvandu-i de la moarte prin sacrificare de catre vrajitorii locali, nu te-ai bucurat. Ba l-ai facut un batran bolnav, si delirant.
Sa stii de la mine Cezar ca dezbinarile vin tocmai de la cei care isi uita credinta si fraternizand cu ratacitii, ratacesc. Sa stam noi uniti in biserica noastra pazind tot ceea ce sfintii ne-au predat. Dezbinarea voi o semanati ca ati ajuns sa va urati fratii ortodocsi pentru ca nu vor sa adopte idei eretice asa cum faceti voi. Si tocmai voi acuzati de neiubire. Voi astia plini de iubire. ce iubire? Daca bucuria catoliceasca este si pentru voi bucurie ok, dar atunci bucurati-va cu toti ceilalti, fie ei sectanti, musulmani, hindusi sau orice ar fi. daca nu puteti atunci dati-mi voie sa va spun ca voi sunteti fatarnicii cei adevarati ca va bucurati pe criterii lumesti dupa voi alese.
Duhul dezbinarii pe voi va stapaneste ca va uitati credinta inlocuind-o cu fraternitatea.

Eu cred ca noi ortodocsii ar trebui sa stam uniti in jurul lui Hristos, deocamdata aici pe pamant, pana om muri, si sa trasmitem celorlalti ca ii iubim, ii ajutam, le suntem aproape dar sa nu mai incerce sa sape Biserica noastra ca o fac degeaba. Chiar ii asteptam cu bucurie sa vina langa noi sa se bucure impreuna cu noi de Hristos, care este Calea, Adevarul si Viata.

asa este. Numai asa putem sa ne cunoastem pe noi insine si propriile noastre neputinte. Si numai asa putem cunoaste semenii pentru a-i putea intelege, ierta si iubi.

Intalnire intre 2 papi :

Papa Francisc s-a intalnit cu Papa emerit Benedict al XVI-lea la Castel Gandolfo.

http://www.gannett-cdn.com/media/USA...a76a10a837ffd4

http://www.gannett-cdn.com/media/USA...706e982e0d3912

Cadouri reciproce, neprotocolare:

http://www.gannett-cdn.com/media/USA...a76a10a837ffd4

Un film al intalnirii sui generis dintre doi papi:
http://www.youtube.com/watch?feature...&v=uwOn2ItbvqE

Bucuria nu e o obligatie... bucuria e un dar de la Dumnezeu.
E adevarat ca intristarea (supararea) vine de la cel rau.

Daca stiti pe ce lume traiti, ceea ce e foarte bine si imbucurator si incurajator, ce faceti ca sa-i ajutati pe semenii dvs., crestinii ortodocsi sa traiasca altfel decat o fac acum?

Bineinteles ca toti oamenii sunt pacatosi si nimeni nu-i drept in fata lui Dumnezeu.
<<Vrednic de crezare şi de toată primirea este cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume să-i mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu;>> (1Tim.1,15)


Dar raman niste intrebari:


- Ce fac crestinii ortodocsi din România ca sa nu mai existe crime, violuri, incest, saracie/bogatie, extremism etc.?

- A incercat vreodata un crestin romano-catolic sa va convinga sa treceti la catolicism?

- Cum ne strica pacea romano-catolicii? Nu cumva ne stricam pacea singuri?

- Daca ei, romano-catolicii ne sufoca cu dorinta lor de a ne converti de ce nu incercam si noi, prin „comportamentul nostru crestin” sa-i determinam sa devina ortodocsi? Nu e „Unitatea credintei” vointa lui Dumnezeu? Nu pentru „Unitatea credintei” se roaga preotul slujitor la fiecare Sfanta Liturghie?


Azi, in Duminica Ortodoxiei, la sfarsitul Sfintei Liturghii (a Sfantului Vasile cel Mare) preotul s-a rugat(ca la fiecare Sfanta Liturghie) : „Unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand, pre noi insine si unii pre altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam”. Ati fost azi la Sfanta Liturgie? Nu ati auzit cuvintele despre Unitate?

N-ar fi mai bine sa liturghisim in loc sa judecam? N-ar fi mai bine sa ne rugam pentru toti oamenii de pe pamant decat sa judecam, sa anatemizam si sa cautam in permanenta vinovati in afara fiintei noastre? Nu credeti ca „un Adam izgonit din Rai” e prea de ajuns pentru OMENIRE? N-ar fi mai bine sa ne smerim decat sa ne mandrim ca suntem ortodocsi? Din tot ce ati citit in Sfanta Scriptura ati gasit macar un singur verset in care sa se vorbeasca despre „mandria lui Iisus Hristos”?

<<S'a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!>> (Filipeni 2,8)


- Sa inteleg ca dvs. nu aveti bucurii omenesti, schimbatoare? Singura dvs. bucurie este viata in Hristos?

@Decebal


Nu fac propaganda ecumenista. Daca as crede in Ecumenism sa fiti sigur ca mi-as apara ideile direct, fara ocolisuri. (Mai ales ca acum, comform noului Regulament al Forumului crestin ortodox, nu mai este interzisa propaganda ecumenista.) http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=3

Nu sunt din categoria viclenilor. Daca asa ganditi, e problema dumneavoastra. N-am de ce sa ma apar. N-am gresit cu nimic.

Daca dvs. ganditi că ceea ce scriu este propaganda ecumensita, va rog sa explicati clar si punctual ce anume v-a determinat sa va exprimati astfel.
Daca nu o faceti, civilizat, corect si la obiect, inseamna ca sunteti de rea credinta si singurul dvs. scop este sa jigniti si sa provocati sminteala si dezbinare pe forum.




E dreptul fiercarui om sa aiba pareri si puncte de vedere.
Eu am vazut in Piata San Pietro din Roma o multime de oameni care se rugau si se bucurau.
Dvs. ati vazut altceva.
Trebuie sa gandim la fel?
Eu am locul meu in aceasta lume, dvs. aveti locul dumneavoastra. De ce trebuie sa ne razboim? Schimbul de idei inseamna in mod obligatoriu cearta, suparare, neintelegere?
Pe forum trebuie sa scriem toti acelasi lucru? Sa ne dam dreptate unii altora? Nu e vorba de o dezbatere(de idei)?



In nici un mesaj de al meu pe forumul crestin ortodox n-o sa gasiti nici macar un singur cuvant denigrator al Ortodoxiei, (Dreapta credinta).

Niciodata nu m-am referit la Credinta orodoxa, la Biserica – Trupul lui Hristos, altfel decat in mod evlavios, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de Dumnezeu. Asta pentru ca eu asa cred. E credinta mea si ma rog lui Dumnezeu tot timpul sa ma ajute sa n-o pierd. Pentru mine: „Cred Doamne, ajuta necredintei mele” este o rugaciune permanenta.

Dar stiu ca orice Om este creatia lui Dumnezeu, indiferent ca este crestin(ortodox, romano-catolic, greco-catolic, protestant, neoprotestant etc.) ateu, musulman, hindus, evreu etc.

Mantuitorul Iisus Hristos s-a jertfit pe Cruce pentru toti oamenii de pe pamant de la Adam si pana la ultimul om care se va naste din femeie. Toti Sfintii Parinti spun asta.

<<Rugaciunea cea din Ghetsimani a lui Hristos este, fara indoiala, cea mai inalta dintre toate rugaciunile, dupa vrednicia sa launtrica si dupa puterea sa rascumparatoare a lumii.
Prezenta puterii ei o simtim in ceasurile rugaciunii pentru lumea intreaga si cu precadere in vremea savarsirii Liturghiei. Sfintenia ei si maretia ei atrag inima celor ce au pazit in sine chipul Dumnezeului celui Viu.
In aceasta rugaciune Domnul a cuprins tot ce s-a petrecut din clipa ivirii in viata a Intaiului Adam si pana la ultimul om ce va din femeie sa se nasca. Astfel suntem invatati a gandi in Biserica noastra (cf. Io. 1:29; 1 Io. 2:2)>>
(Parintele Sofronie Saharov: Rugaciunea din Ghetsimani).
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...duhovniceasca/


Atitudinea de superioritate a ortodocsilor exprimata/afisata fata de tot ce nu este crestin(ortodox) este in contradictie cu cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Scriptura. In Sfanta Scriptura se vorbeste despre iubire, intelegere, pace. Asta inseamna ecumenism???

<<dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,

<<ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Că dacă-i iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare vameşii nu fac şi ei la fel?
Şi dacă-i îmbrăţişaţi doar pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Oare păgânii nu fac şi ei tot aşa?
Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este!>>
(Matei 5, 44-48)

Sa va amintesc de Epistola Întâi către Corinteni, Capitolul 13 care vorbeste doar despre Iubire? Credeti ca s-a scris vreodata ceva mai inaltator, mai frumos si mai adevarat despre Iubire decat in 1 Cor. 13? Si asta e tot ecumenism??

Sa ne amintim si de Galateni 5? Si de Luca 6, 35-36.

<<Căci toată legea se cuprinde într'un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Dar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.>> (Gal.5, 14-15)

<<Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie,
blândeţe, înfrânare, curăţie; împotriva unora ca acestea nu este lege.>> (Gal.5,22-23)

"ce fac crestinii ortodocsi? si acesta este un mod de ai judeca.
Poate bolnavul sa vindece pe cei bolnavi? Sa ne vindecam noi mai intai si apoi vom avea darul sa ii vindecam pe ceilalti.

Privesc in oglinda aratand cu degetul si vad pe cineva aratand cu degetul suparat spre mine. Ma pot bucura?

Doamne da-ne darul pocaintei , puterea nevointei spre curatire, Doamne vindeca-ne sufletele, Doamne fie-ti mila de noi! de-ne bucuria cea intru Tine, cea vesnica , si minunata!

@Decebal

<<Ceea ce dumneata reclami că vezi la noi în ţară nu se datorează Ortodoxiei sau Bisericii Ortodoxe. În general, în cea mai mare parte, acele nelegiuiri pe care le reclami nu sunt săvârşite de creştini ortodocşi, ci fie de falşi ortodocşi, fie de păgâni, atei apostaţi sau de eretici, sau chiar direct de satanişti, sau închinători în diverse feluri ai zeului veacului acestuia rău. Evident că este tristă slaba implicare pastorală, propovăduitoare, misionară faţă de toate componentele societăţii, dar asta nu este cu adevărat problema Bisericii Ortodoxe ca Trup Mistic al lui Hristos, ci al unor oameni care ocupă diverse poziţii vremelnic prin Biserică. Pe de altă parte, există..>>


Din ce scrieti aici se pare ca nu prea inteles tragicul moment al existentei omului: „Izgonirea lui Adam din Rai”.
Omul trebuie sa caute raul in strafundul fiintei sale nu in afara ei. Raul nu-l fac altii: RAUL il facem noi.
Daca n-ar fi asa, de ce in Rugaciunea Domneasca Tatal Nostru spunem: „Si nu ne duce pre noi in ispita...”


Toate nelegiuirile: avorturi, crime, violuri, incest, hotie, curvie, preacurvie, ură, dezbinare etc. sunt facute doar de cei 20% care sunt crestini, dar altii decat cei ortodocsi + atei + cei de alte credinte etc.??? Vedeti ca ne râd si curcile!!! O sa râda de noi si creierii muntilor!!!

Sa zicem ca DA, toate relele sunt facute de altii. Atunci de ce un ghid (indreptar) de spovedanie pentru crestini-ortodocsi are peste 400 de intrebari(cel putin 400 de păcate)?


Sa stiti ca noi, crestinii ortodocsi nu spunem „Biserica trup Mistic al lui Hristos”.
<<Biserica Ortodoxă este Biserica întemeiată de către Iisus Hristos şi apostolii săi. Îşi are începutul în ziua Cincizecimii prin pogorârea Duhului Sfânt în anul 33 după Hristos. Este cunoscută (în special în Occidentul contemporan) ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană, sau ca Biserica Greco-Ortodoxă. Mai este numită şi Biserica Ortodoxă Sobornicească, Biserica Creştin Ortodoxă, Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească (după cum spunem în Crez), Trupul lui Hristos, Mireasa lui Hristos sau simplu: Biserica.>>

http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Ortodox%C4%83


Nu cred ca exista vreun stat condus dupa principii crestine.
Romania nu este un stat care se conduce dupa principii crestine si nici n-a fost vreodata.



Nu puneti de-a valma Credinta ortodoxa si Biserica- Trupul lui Hristos cu tot ce fac oamenii care se declara in statistici crestini ortodocsi.

Pana la urma, ajungeti sa-mi dati dreptate: eu am vorbit de „cat de crestini sunt crestinii”?

Am vorbit despre atitudinea crestina/necrestina a „crestinilor ortodocsi”. Pai, suntem sau nu suntem 80 si nu stiu cat% crestini ortodocsi?

"Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si va
deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. 3,
20); caci Domnul Iisus este "Pastorul cel bun" (Ioan 10, 11).
Sa luam aminte ca sa-I deschidem atunci când bate la usa inimii
noastre.

Probabil că poliţia, jandarmeria, justiţia ar trebui să îşi facă mai bine lucrarea. Ortodoxul ce să facă? Îşi vede de lucrarea şi de ortodoxia lui; are cumva altceva de făcut?

Ei tot încearcă dar e mai greu, când nu ai un Leopold, o Maria Tereza sau un Bukow în spate, să faci mare lucru. Dar am înţeles că le facilitează Tăriceanu şi UDMR-ul situaţia, precum şi coaliţia masono-catolică, aia care în spatele cortinei îşi dă mâna la înţelegere, iar în faţa cortinei se face că se ceartă.

Unitatea credinţei ortodoxe, nu falsa unitate a credinţei eretice.

Dar ce este, te opreşte cineva să liturghiseşti şi să nu judeci? Te opreşte cineva să îţi trăieşti ortodoxia, sau nici tu nu poţi de grija altora?

Raspunsul dvs. e elaborat, complicat si… ca si in alte situatii, pe langa subiect, sau de data asta fara nicio legatura cu problema pe care am ridicat-o in mesajul 186, pag. 19 a topicului.

S-a intamplat asa:
1. Doamna/ domnul care are numele de forum „laurastifer” are ca „semnatură” urmatorul text:

<<Marea plată a creştinului este de a plăcea lui Hristos şi cea mai mare recompensă este să sufere pentru El, chiar şi fără plată." (Sf. Ioan Hrisostom)>>

<<...nici scăparea de iad, nici bucuria cerescului lăcaş, nimic nu poate copleşi bucuria care le depăşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos!>> (Sf. Ioan Hrisostom)


M-a impresionat ceea ce a spus Sfantul Ioan Gura de Aur. E adevarat ca eu sunt sceptica atunci cand e vorba despre „crestinismul crestinilor” sau mai pe de-a dreptul: „cat de crestini sunt crestinii”.
Fara sa lansesz un test/sondaj de opinie pe aceasta tema am indraznit sa-i indemn pe colegii de conversatie sa aiba un moment de introspectie, de sinceritate si sa se gandeasca, daca se poate, la urmatoarele:

Referitor la primul text:
1. Daca sunteti crestini, cum reusiti sa va faceti placuti Mantuitorului Iisus Hristos? Practic, fara vorbe mari. Fara referiri la Sfintele Sinoade, Dogmatica, Diferente dintre... Asemanari intre.... Schisme, stilisti, eretici, erezii, anateme, blesteme...
2. Cum suferiti pentru Mantuitorul Iisus Hristos? Ce suferiti pentru Mantuitorul Hristos?
3. Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos? Ce inseamna sa suferi pentru Mantuitorul Iisus Hristos “fara plata”?

Referitor la al II-lea text:
1. Cum este crestinul „iubitor de Hristos”? Ce facel EL – crestinul – ca sa fie numit „iubitor de Hristos”? Dar ca sa fie iubit de Hristos?
2. Sa nu fie interesat crestinul de scaparea de Iad sau de bucuria „cerescului lacas”?

N-am cerut un raspuns.
Eu insami nu-l pot da deocamdata.

Raspunsul dvs. este in afara problemei pe care am ridicat-o.

Prin anii 60’ actorul Mircea Crisan avea un sketch „Castravetele”. La orice intrebare, personajul interpretat de Mircea Crisan spunea doua, trei cuvinte referitoare la problema respectiva dupa care incepea sa turuie: <<castravetele este o plantă legumicolă din familia Cucurbitaceae care include dovlecelul, dovleacul, pepenele galben și cel verde etc., și este cultivat...>> Mai spunea doua vorbe si din nou<< castravetele este o plantă care...>>
Cam asa ati procedat si dvs. Si nu e prima data.

E dreptul dvs. (pe care-l respect) sa aveti aceasta imagine idilica despre crestinii din România.

De ce nu cred in imaginea idilica pe care ati prezentat-o??

1. <<in România în intervalul cuprins între 1958 şi 2008 numarul avorturilor este de 22.178.906? Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.>>
http://www.romanialibera.ro/exclusiv...ri-217321.html


Putem sa vorbim de iubire de „Dreapta credinta” cand numarul copiilor avortati pe parcursul a 50 de ani este mai mare decat populatia României (la sfarsitul intervalului de timp care a stat la baza acestei statistici)?


2. Intr-o tara 80 si ...% crestin ortodoxa este normal ca noul Cod penal sa dezincrimineze incestul si prostitutia?
Stiu punctul de vedere total dezaprobator al Bisericii Ortodoxe Române
si al Bisericii Catolice. (Nu stiu ce au comunicat reprezentantii altor culte si-mi cer scuze pentru nestiinta mea).



3. <<In fiecare iarna, in Bucuresti, mor de frig 300 de persoane fara adapost. Pentru cele peste 5.000 de persoane care traiesc sub cerul liber, exista 300 de locuri in adaposturi ale fundatiilor, asociatiilor sau primariilor.>>
http://www.ziare.com/articole/oameni...dapost+romania


4. <<In Bucuresti traiesc aproximativ 5.000 de oameni ai strazii, iar in total in România numarul persoanelor care nu au unde sa locuiasca este de 15.000.
Aproape 85% la suta dintre persoanele fara adapost chestionate erau calificate profesional, opt la suta avand studii superioare, 60 la suta studii medii si 24 la suta studii primare.>>

http://www.ziare.com/social/capitala...adapost-961296

5. Spuneti ca românii sunt saritori?

<<Majoritatea covarsitoare a cititorilor Ziare.com nu este de acord cu propunerea unui ONG de a oferi scara blocurilor persoanelor fara adapost pe timp de iarna, atunci cand temperaturile de afara sunt foarte scazute.

Dintre 2.652 de respondenti, 78,09 la suta s-au declarat impotriva adapostirii oamenilor strazii in scarile de bloc.

Numai 15,61 la suta ar fi de acord, 4,64 la suta se mai gandesc, iar 1,66 nici macar nu sunt interesati de subiect.>>
http://www.ziare.com/social/capitala...adapost-961296




6. <<Una dintre problemele majore ale României moderne o constituie sărăcia și corupția. Aproximativ 25% din populația României trăiește în sărăcie conform unui raport amplu de evaluare a sărăciei din 2003, al experților CASPIS și al Băncii Mondiale.
În funcție de etnie statistica din 2003 este următoarea:
• 76.8% dintre rromi trăiesc în sărăcie;
• 24.4% dintre etnicii români trăiesc în sărăcie;
• 15% dintre maghiari trăiesc în sărăcie;
• 18.6% din alte etnii trăiesc în sărăcie.
În zonele urbane se înregistrează o sărăcie de 13.8%, iar în zonele rurale de 38%.
În funcție de regiune
Zona cea mai săracă este cea din N-E țării unde se înregistrează o sărăcie de 35.4%, fiind urmată de regiunea din S-V țării unde se înregistrează o sărăcie de 32.1%, în S țării de 29.9%, în S-E țării de 29.2%, în centrul țării de 20.3%, în V țării de 18.1%, în N-V țării de 17.7%, iar în București de 8.1%.>>
http://ro.wikipedia.org/wiki/S%C4%83...n_Rom%C3%A2nia


7. <<Statistici relevă faptul că 40% dintre români citesc prost sau nu ştiu să citească, 150.000 de români nu ştiu deloc carte, iar România este ţara cu cei mai mulţi analfabeţi din Europa de Est. Duminică, în ultima ediţie din acest sezon a emisiunii "România, te iubesc!", corespondentul Ştirilor Pro TV Toni Dohotariu prezintă o anchetăîn care dezvăluie cum cei mai mulţi copii români sunt condamnaţi la analfabetism de sărăcia lucie în care trăiesc. Pentru părinţii lor, mai important este să-i pună la muncă decât să le ofere şansa de a se ridica.
Numai în judeţul Vaslui, anul acesta, 785 de elevi au abandonat şcoala, 405 dintre ei fiind încă în ciclul gimnazial. Numărul analfabeţilor neştiuţi sau ascunşi creşte de la o zi la alta, iar dramele acestor copii se consumă în tăcere, ignoraţi de stat şi cu părinţi incapabili să se gândească la viitorul lor.>>
http://www.mediafax.ro/cultura-media...iubesc-8287046

<<Averile cumulate ale celor mai bogați 300 de români au scăzut cu trei miliarde de euro în ultimul an, ajungând la 26,5 miliarde euro. Pierderile şi insolvenţele au fost principala cauză. Ponderea în PIB a averilor din Top 300 s-a redus consistent, până la 19,4%, de la 23,8% cât a fost în 2011” scriu cei de la Capital.>>

http://www.economica.net/care-sunt-c...p-3_37094.html

<<Bucureştiul are 110 milionari, cei mai mulţi la nivel naţional, averea cumulată a acestora fiind de circa 12 miliarde euro.>>
http://www.economica.net/top-miliona...ari_37205.html
(Vorbim despre acelasi Bucuresti in care in fiecare iarna mor de frig pe strada cca.300 de persoane).