Viaţa omenească nici nu s-ar putea închipui fără de trei lucruri: fericire, nefericire şi moarte. Puţină fericire, puţină nefericire şi moartea fac cu putinţă această viaţă.
Chimia morală a acestei lumi este mult mai interesantă decât chimia fizică.
Fericirea este darul lui Dumnezeu, nefericirea este îngăduinţa dumnezeiască, iar moartea este biruinţa lui Dumnezeu.
O fericire neîntreruptă, fără nefericire, ar deveni lipsită de culoare şi plictisitoare. O nefericire continuă, fără moarte, ar transforma această viaţă în iad, din care nu este putinţă de ieşire.
În fericire oamenii nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; chiar în nefericire nu vor să-şi amintească de Dumnezeu; la moarte însă sunt obligaţi s-o facă.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învătături despre bine și rău, Editura Sophia, 2006, p. 30)

Avva Lucius întrebase: cum anume pot fi recunoscute cursele viclene ale demonilor şi, odată recunoscute, cum pot fi ele combătute într-un mod eficient? Întrucât la monahi ispitele potrivnicului se manifestă mai ales prin intermediul „gândurilor" (logismoi), această întrebare poate fi formulată astfel: cum terminăm cu „sugestiile" lor? Evagrie răspunde: opunându-le, potrivit modelului lui Hristos, „un gând ferm".
Cum vedem în cazul ispitirilor lui Iisus în pustie, aceste gânduri „ferme" le găsim în Sfânta Scriptură. Hristos n-a stat la discuţii cu ispititorul, nu i-a răspuns cu propriile Sale cuvinte, ci i-a închis gura prin cuvinte ale Scripturii. Sugestia demonică o nimiceşte astfel Cuvântul lui Dumnezeu. Întrucât Hristos este pentru noi un exemplu în toate, suntem chemaţi ca în situaţii asemănătoare să procedăm la fel. Numai aşa e cu putinţă să scăpăm de enervanta vorbărie interioară a „gândurilor" noastre. (...)
Prin aceasta suntem deja în posesia câtorva preţioase indicii privind tratarea viciului nebuniei/lăcomiei pântecelui, elemente care vor fi dezvoltate ulterior în mod exhaustiv. Pentru moment e de ajuns să notăm faptul că aici nu este vorba de o discuţie cu potrivnicul, discuţie în care ieşim mereu în pierdere, ba ne putem pierde, la o adică, chiar şi minţile. E vorba mai degrabă, aşa cum s-a spus, de o stopare a acestui du-te-vino al „gândurilor". Pentru ca să poată deveni eficientă, această „metodă" are nevoie drept premisă de o credinţă puternică şi de o autodisciplină severă, lucru accentuat de Evagrie. Recursul la cuvântul lui Dumnezeu drept armă nu are nimic magic, ci e expresia unei depăşiri conştiente a micului eu propriu cu deplina încredere că nu putem găsi o oprire decât în Tu-ul lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa.
(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 23-25)

https://lh4.googleusercontent.com/-E...52801%2529.jpg

Dumnezeu să vă aibă pe toţi în lumina Învierii Sale, să vă fie alături în clipe de cumpănă, să vă cuprindă pe toţi în harul, binecuvântarea, iertarea şi iubirea Sa!

Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor zăceam jos, la pământ (...) Învierea și slava lui Hristos este însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este deci unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică ( I Ioan, 5, 20). (...)
Cei mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci „nimeni, zice, nu poate să spună că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” (I Cor. 12, 3), și altundeva: „Duh este Dumnezeu și cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” (Ioan 4, 24). Căci nici preasfântul cuvânt, pe care-l avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: „Învierea lui Hristos crezând”, ci: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Domnului Iisus, Celui sigur fără de păcat”. Cum deci Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem acum: „Învierea lui Hristos văzând”, ca unii ce am văzut-o, deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat odată pentru totdeauna acum o mie de ani, și nici atunci nu L-a văzut cineva înviind? Oare dumnezeiasca Scriptură vrea ca noi să mințim? Să nu fie! Dimpotrivă, ea ne îndeamnă mai degrabă să spunem adevărul: și anume că în fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare clipă, atunci când, precum spuneam, Însuși Stăpânul Hristos învie întru noi, strălucind și fulgerând cu fulgerările nestricăciunii și Dumnezeirii. (Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scriei II, Cateheza 13 – Învierea tainică cu Hristos, p. 172-174)

În căsnicie, răbda*rea şi dragostea înving totul
 

Prima lecţie care trebuie învăţată şi pusă în practică este răbdarea. La începutul vieţii de familie se arată atât calităţile firii şi caracterului, precum şi defectele şi trăsăturile aparte ale deprinderilor, gustului, temperamentului, pe care cealaltă jumătate nici nu le bănuia. Uneori pare că adaptarea reciprocă e imposibilă, că vor fi mereu conflicte incurabile, însă răbdarea şi dragostea înving totul şi cele două vieţi se contopesc într-una singură, mai nobilă, mai puternică, mai deplină, mai bogată, şi această viaţă va continua în pace şi linişte.

(Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei) (Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 102-103)

Ce să facem ca să ne mîntuim?
Îmi amintesc de cuvîntul pe care l-am auzit ele curînd de la avva Paisie Olaru, pe patul de moarte. I s-a cerut să dea un cuvînt poporului român. Şi el, în ultima lui suflare, a spus: „Cuvîntul Domnului: "Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvîntul Domnului nu va treceť". Căutaţi către fiecare cuvînt din sfintele rugăciuni, în biserică şi închinaţi şi cuvîntul vostru lui Dumnezeu. Pentru aceasta v-aş cita un cuvînt pe care Părintele Sofronie l-a spus unui suflet aflat în căutarea rugăciunii. O doamnă anglicană se afla în pragul lepădării de rugăciune şi de Dumnezeu, căci la întrebarea sa: „Cum să găsesc rugăciunea?", pusă mai multora, primise numai răspunsuri stereotipe. Auzind de un oarecare arhimandrit Sofronie, în Franţa, l-a căutat şi l-a întrebat şi pe acesta. Părintele Sofronie i-a răspuns: „Cu Dumnezeu nu e nevoie să fii politicos. Toarnă înaintea Domnului ceea ce este în inima ta, aşa cum este". Şi a găsit o rugăciune aşa puternică, încît, spunea Părintele Sofronie, ceasuri întregi se ruga cu capul plecat la pământ. Aceasta nu este puţin lucru pentru un apusean. Doamna aceea este, de mult timp, ortodoxă.
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 59)

„Femeile să se supună bărbaţilor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul”. Iată un text care a suscitat nenumărate comentarii nefavorabile, mai ales în secolul nostru. Mulţi au văzut aici o inferiorizare a femeii în raport cu bărbatul. Totuşi, acest text e charta mistică a familiei creştine, legea divină pe care Duhul Sfânt i-a revelat-o Apostolului, pentru Biserică. Nu putem vorbi despre experienţă mistică, în cadrul căsniciei, fără a o înscrie în acest text sacru. De altfel, Sfântul Pavel îşi începe discursul oferindu-ne direct cheia înţelegii lui: „Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos”.
Această supunere de bunăvoie celuilalt, adică ascultarea, e legea de bază a vieţii comunitare. Pentru ca doi să poată deveni unu, e necesar să existe un al doilea. Dacă acest al doilea e dispreţuit, subjugat, desconsiderat, uitat, judecat, trecut mereu cu vederea, strivit - e ca şi cum el, de fapt, n-ar exista. Talantul nu mai e cultivat în doi, ci îngropat de-a dreptul. Cu privire la textul de mai sus, Tradiţia ortodoxă învaţă că bărbatul şi femeia au parte în egală măsură la autoritate şi la independenţă. Apostolul nu face aici decât să arate că nici unul dintre membrii cuplului nu-şi aparţine sieşi, ci că fiecare aparţine celuilalt. De aici perfecta egalitate dintre ei.
(Michel Philippe Laroche, Un singur trup - Aventura mistică a cuplului, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, pp. 59-60)

Aşadar, fiilor şi fraţilor, să ne păzim de mustrare şi să păzim şi învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi să păzim şi învăţătura. Veniţi, deci, toţi şi împreună să ne închinăm Lui, să plângem pentru petrecerea vieţii şi pentru toate greşalele noastre de fiecare zi, cele cu ştiinţă, sau cu neştiinţă, cu fapta, cu cuvântul ori cu gândul şi să intrăm în curţile Lui cu laude şi cu slavoslovii, nu cu gânduri viclene, pismaşe, neascultători şi trufaşi, pentru că zice: „Cine tânjeşte, păcătuieşte". Să nu fim cârtitori, nici să ne întristăm; să nu fim sfătuitori la rău, nici să ne mândrim. Căci „pământ şi cenuşă suntem" toţi, dar mai vârtos cei ce sunt lăudaţi pentru lucrarea lor, fie trupească, fie duhovnicească.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 42-43)

Temeţi-vă chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. În loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechibzuită - şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpătură, care se tot lărgeşte până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi spus vreun lucru urât în grabă? Cereţi-vă fără întârziere iertare. A apărut vreo neînţelegere? Nu are importanţă a cui e vina: n-o lăsaţi să dăinuie între voi nici măcar un ceas.
Abtineti-vă de la certuri. Nu vă culcaţi tăinuind în suflet sentimentul mâniei. În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu. Niciodată nu trebuie să daţi satisfacţie sentimentului de orgoliu rănit şi să calculaţi cu scrupulozitate cine anume trebuie să ceară iertare. Cei ce iubesc cu adevărat nu se ocupă cu o asemenea cazuistică, ci sunt totdeauna gata şi să cedeze, şi să-şi ceară iertare.



(Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)


(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru sot si sotie de la sfinti si mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, p. 111)

Cei ce s-au hotărât cu adevărat să slujească Domnului Dumnezeu sunt datori a se îndeletnici cu aducerea-aminte de Dumnezeu şi cu rugăciunea neîncetată către Iisus Hristos, zicând cu mintea lor: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Iar în ceasurile de după masă această rugăciune se poate spune aşa: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu miluieşte-mă pe mine, păcătosul, ori putem alerga de-a dreptul la Născătoarea de Dumnezeu, rugându-ne: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! Ori se poate spune arhangheliceasca heretisire: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Prin această îndeletnicire, prin păzirea de împrăştiere şi prin păstrarea păcii conştiinţei, ne putem apropia de Dumnezeu şi ne putem uni cu El: pentru că, după spusele Sfântului Isaac Sirul, fără rugăciunea neîncetată nu ne putem apropia de Dumnezeu.
(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viată crestină, Editura Sophia, București, 2007, p. 16)

Cuvânt de bucurie al Părintelui Arsenie Papacioc
 

Iubiți copii ai lui Hristos,
1. Bunul Dumnezeu ne-a creat singur numai pentru El – nu și pentru dracu sau patimi. Ne-a creat dintr-o fără margini iubire.
2. Trebuie să-i dovedim și noi iubire, fie direct, fie iubind semenii noștri și întreaga creație.
3. Nu-i niciodată cineva degeaba lângă tine, dă-i ceva, nu din ceea ce ai, dă-i din ceea ce ești.
4. Prin marea Întrupare Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam: îndumnezeirea după har și putința de a ierta – deci prețuim cât prețuiește El (după trup). A fost una cu noi și acum noi suntem una cu El.
5. E foarte dureros că pierdem timpul care e foarte scump la Dumnezeu și că se intră într-o dulce nepăsare.
6. Trezește-te frate și întreabă-te cine ne-a făcut și pentru ce ne-a făcut – sigur – să fim împreună cu El în marea Fericire veșnică lângă Maica Domnului ca îngerii.
7. Maica Domnului este o nouă lume. Cât poate Dumnezeu cu puterea poate și Maica Domnului cu rugăciunea. Consider că e supărată pe toți care nu-i cer nimic.
8. Iertați fără amânare. Iertarea este mai mare decât jignirea pe care considerăm că ți s-a făcut pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât ura și dușmănia satanică.
9. Să ne iubim fraților. Nu mai este vreme și de altceva. Nu mai judecați cu inimă rea pe alții, luați câte o gură de aer creștin și păstrați-vă inima într-o veselie răcoritoare; aceasta vă poate înlocui nepăsarea sufletului și să rămâneți într-o mare apropiere de inima Domnului Iisus Hristos, Care a aruncat focul pe pământ și a zis: „Ce alta doresc decât să țineți cu strășnicie flacăra aprinsă și înțelegeți că omul nu este lup, ci este dumnezeu pentru om“.
10. Ca să puteți respira aerul îngerilor rămâneți într-o ne-schimbată prezență creștină care este mai plăcută la Dumnezeu decât o obișnuită și pretențioasă nevoință.
11. Încercați să vă cunoașteți zborul pe singura direcție – Iisus Hristos.
12. Și... hai, veseliți-vă!

Apoftegme - Sfantul Maxim Marturisitorul
 

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...l-b1-p2275.htm
In Sine, Dumnezeu este Gandire necunoscuta, Cuvant negrait si Viata necuprinsa.

Misterul Intruparii Cuvantului poarta in sine semnificatia intregii creatii sensibile si inteligibile.

In Hristos, locuieste dupa fiinta, toata plinatatea Dumnezeirii.

Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine.

Iisus ne-a impacat, prin Sine, cu Tatal si intre noi.Facandu-Se om, Cuvantul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea golita.Duhul Sfant nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au invrednicit de ratiune.

Prin linia verticala, Crucea Il arata pe Dumnezeu,(...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea in atarnare desavarsita de Dumnezeu, neavand alt suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu.

Omul trebuie sa colaboreze in mod continuu si liber cu harul dumnezeiesc.

Dumnezeu vrea intotdeauna sa Se intrupeze in om, in cei care sunt demni de asta.

Iubirea duce la cunoastere.(...)

Dupa cum amintirea focului nu-ti incalzeste trupul, tot astfel credinta fara dragoste nu-ti va incalzi sufletul.

Intrucat este iubire, Dumnezeirea se misca;iar intrucat este iubita, misca spre Sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.

Cel ce crede, se teme;cel ce se teme, se smereste;cel ce se smereste, se imblanzeste;cel bland, pazeste poruncile;cel ce pazeste poruncile se lumineaza;cel luminat se impartaseste de tainele Cuvantului dumnezeiesc.

Rugaciunea este singura ce ne poate inalta la cunoasterea lui Dumnezeu.

Adevarata cunoastere poarta in ea pecetea dragostei.

Cautarea fara patima duce la adevar.

Gandul lui Hristos il are cel ce cugeta ca El si, prin toate, Il cugeta pe El.

Cand mintea se intineaza, se pateaza impreuna cu ea si activitatea omului.

Precum ochiul este atras de frumusetea celor vazute, la fel si mintea curata este atrasa de cunoasterea celor nevazute.

Smerita cugetare este rugaciune neintrerupta.Si atunci ? Ne vom margini la acuzarea raului ?Aceasta ar fi doar jumatate de vindecare.(...)

Sa nu-l lasam pe bolnav, fara a-l conduce spre sanatate.Raul este abaterea de la locul lor a lucrarilor sadite de Dumnezeu in fire (...), tinderea spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judacati gresite.

Nu fii iubitor de sine si ei fi iubitor de Dumnezeu;nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti.

Mandria este data de necunoasterea lui Dumnezeu;

Cei care Il vor ingropa prin smerenie pe Hristos in sufletul lor, Il vor vedea si inviind prin slava.

Lumea este mormantul Domnului.

Creatia intreaga nu ajunge la unire cu Dumnezeu, dacat prin om.

Folosirea gresita a gandurilor duce la intrebuintarea gresita a lucrurilor.
Publicat de :
balla georgeta

Îl găsim pe Dumnezeu ascuns înlăuntrul inimii noastre
 

- Întreabă. Cere. Bate. îndrăzneşte. Nu te teme. Nu te spăimînta. Stăruie. Năvăleşte. Fii treaz. Fii întreg la minte.
Tot atâtea îndemnuri care cu prisosinţă arată că nu se cuvine să fim proşti! Dovadă e însuşi faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, că trebuie să-l aflăm, să-l descoperim; că lumea Lui trebuie s-o putem descifra. Nimic nu ne e dat mură-n gură, natura e complicată şi dialectică, dincolo de complicaţii şi dialectică ni se cere s-o desluşim; sensurile ei stau dincolo de realitatea imediată. O vastă cimilitură în care numai o minte întreagă se poate descurca. Şi până la urmă, în acest rebus, îl găsim pe Dumnezeu ascuns - unde? în locul cel mai puţin probabil fiindcă era cel mai evident - unde nu ne-am fi gândit, ca în Scrisoarea lui Poe - înlăuntrul inimii noastre!
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 266)

Mângâietor este Duhul, Mângâietor este Fiul, Mângâietor este Tatăl Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit fiinţare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai dăruit nouă, celor din întunericul şi din umbra morţii, cunoaşterea adevărului şi mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău!
În cântările sale harice, de Dumnezeu insuflate, Sfânta Biserică În numeşte pe Duhul Sfânt „Mângâietor”, „Mângâietor” Îl numeşte şi pe Fiul lui Dumnezeu; Mângâietor este şi Tatăl, Care în chip de nepătruns cu mintea Îl naşte pe Fiul şi în chip de nepătruns cu mintea Îl purcede pe Duhul Sfânt. Mângâietor este Duhul, Mângâietor este Fiul, Mângâietor este Tatăl. Dacă razele sunt lumină şi foc, şi soarele din care vin ele este lumină şi foc.

Treime Sfântă, Dumnezeule, slavă Ţie! Slavă Ţie, Dumnezeule, Care ne-ai dăruit fiinţare, Care ne-ai dăruit mântuire, Care ne-ai dăruit nouă, celor din întunericul şi din umbra morţii, cunoaşterea adevărului şi mângâierea ce vine din suflarea asupra noastră a Duhului Tău Sfânt, Care împreună-lucrează cu Sfântul Tău Adevăr, Care este Cuvântul Tău! Cei ce au cunoscut şi au primit Sfântul Adevăr au intrat sub înrâurirea, sub călăuzirea Sfântului Duh, sunt partea Domnului. În capul tuturor cunoştinţelor şi impresiilor care nu au drept cap Adevărul se află satana. Şi urmează satanei îngerii lui; aceştia sunt partea lui; sorţul lor este împreună cu el. Ţărână să mănânce în toate zilele vieţii lor şi pe pântecele lor să se târască (v. Fac. 3, 14); această hotărâre s-a pogorât asupra lor de la Judecătorul tuturor – Dumnezeu. Partea lor este înţelegerea trupească; îmbrăcămintea lor este învechirea lui Adam.

Sfântul Adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu spune: prin multe necazuri se cuvine nouă a intra în Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14, 23). Necazurile sunt cu precădere partea vremurilor noastre, căreia nu i-a fost lăsată nici nevoinţa muceniciei, nici nevoinţa călugăriei. Partea noastră, a creştinilor vremurilor din urmă, este partea unor necazuri ce par neînsemnate, nimicnice. Cumpăna este la Dumnezeu! Înaintea Lui, în cumpăna Lui, orice necaz este nimicnic, orice necaz este de mică însemnătate, oricât de mare ar fi el, pentru că adumbrirea puterii şi harului Său poate preface în cea mai mare desfătare cel mai mare necaz. Astfel, şi un necaz mic are înaintea Lui însemnătate deplină, cu nimic mai prejos decât cea a unui necaz mare. Totul depinde de harul Său – iar El primeşte de la om cu milostivire orice necaz pe care omul îl întâmpină mulţumindu-I, supunându-I-se, slavoslovindu-L.



(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 71-72)

"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu.

Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.
Ce doresti mai mult ?
Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?
Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.
Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?
Pentru ce alergi in zadar?
Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.
Dar tu nu poti acestea.
Toate sunt desertaciune.
Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?
Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.
Cinstea, traiul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.
Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "
(Sfantul Ioan Gura de Aur -" Cuvinte pentru vremurile din urma")

Părintele PAISIE DUHOVNICUL- de la Sihla

..Să te laşi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului. Olarul, când vrea să facă o oală mai de preţ, o dă de două-trei ori prin foc, o căleşte şi o ciupeşte până se face după plăcerea lui.
Aşa si frăţia ta, nu vei pleca la Domnul până ce nu vei fi gata. Nu va mai fi nevoie de o oarecare pregătire mai sigură. ...Iar frăţia ta să faci închinăciuni cât de mici, pe cât poţi, că de la cei bolnavi nu cere Domnul canon, ci să rabde boala cu mulţumire, fără de cârtire.
Aşadar, să fii în pace, să nu te oboseşti, şi când şi unde va fi voia lui Dumnezeu, ne vom vedea. Apa trece şi pietrele rămân. Ispitele vin şi se înlocuiesc unele pe altele până la ultima răsuflare.
Şi după ce vom trece noi dincolo, nici în urmă n-o să ne uităm.
Acolo e lumină lină, luna e întotdeauna plină
Soarele nu asfinţeşte, iar clima nu se răceşte.
Păsările-acolo cântă frumos şi laudă pe Domnul Hristos.
Îngerii neâncetat slavoslovesc, cântând slavă Împăratului ceresc.
Iar Măicuţa Domnului stă de-a dreapta Fiului.
Acolo să dorim să fim, în vecii vecilor.
Amin!
Iar până atunci trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!

...Dumnezeu pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige sufletul. Aşadar, suntem datori să primim cu dragoste aceste încercări si să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.
Să ne rugăm să ne dea Dumnezeu răbdare, că "cel ce va răbda până în sfârsit, acela se va mântui".
Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin pentru încercare si pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră, să ne rugăm si să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"...
Că vin si fără voia noastra, de la trup, de la lume si de la diavol. Aşa că, orideunde vin, noi suntem datori să ne rugăm, strigând: "Doamne ajută!" Însă pentru a ne uşura de ele, este nevoie să ne mărturisim.
Aceasta ne duce la smerenie.
Această rugăciune scurtă ne ajută la toate faptele cele bune, că Domnul a zis: "Fără de mine nu puteţi face nimic!". Să cerem ajutor de la Domnul si să ne lăsăm în voia Lui.

Rugăciunea Doamne, miluieşte-mă, Doamne, iartă-mă, dar îndeosebi pomenirea deasă a numelui Mântuitorului ne ajută să ne izbăvim de pomenirea deasă a răului, a aproapelui pe care-l vorbim de rău. Suntem foarte adesea vorbiţi de rău şi vorbim şi noi de rău pe alţii. Chiar în biserici. Mare păcat!

Să ştiţi că cel ce vorbeşte în timpul slujbei în biserica este asemenea lui Iuda care a ieşit înainte de vreme de la Cină. Cel ce iese înainte de „Amin“ din biserica, tot asta face! Să luăm aminte! Când vorbim noi altceva, Domnul nu mai are loc să vorbească. Şi când îl auzim pe semenul nostru, nu-l mai auzim pe Dumnezeu. Şi tocmai cei care folosim pe buze numele lui Dumnezeu, cântările, rugăciunile, vorbirile Lui, suntem tentaţi să uităm că este vorba de Dumnezeu. Să luăm aminte! Şi iar să luăm aminte! Când vorbim noi în casă lui Dumnezeu, Dumnezeu tace. Tăcerea lui Dumnezeu e un răspuns. În tăcere, Doamne, fă-ne să Te auzim. Din tăcerea Ta, Doamne, învaţă-ne să tăcem noi. Să nu ne ispitim pe noi, nici pe semenii noştri. Să-i lăsăm să Te audă. Să-i lăsăm să Te vadă! Să-i ajutăm să Te simtă. Să se simtă cu adevărat în prezenţa Ta. Căci Tu, Doamne, pe nici unul n-ai vorbit de rău şi pe cei răi i-ai iertat. Să va luptaţi măcar să nu mai gândiţi şi să nu va mai aduceţi aici aminte de rău!

(Casian, Episcopul Dunării de Jos)

Dumnezeu te cauta !
 

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p2280.htm
Publicat de :balla georgeta

Dumnezeu te cauta, cautandu-te, te inconjoara cu toate semnele milostivirii si grijii Sale :viata ta este a Lui si toate cele necesare vietii sunt, de asemeni, ale Sale:Lumina, aerul, hrana, imbracamintea, casa si tot ce ai si ce este in tine sunt ale Sale. Pentru tine S-a pogarat din cer, a suferit, a murit pe Cruce, a inviat, S-a inaltat la cer, a trimis pe Sfantul Duh si a intemeiat pe pamant Biserica, in care a pus tot ce este nevoie pentru mantuirea ta si, cel mai important: de la nastere si prin randuielile exterioare ale vietii te-a facut deja partas acestui tezaur de bunatati duhovnicesti !...Vezi cata dragoaste ! Si pentru toate acestea nu pretinde de la tine decat inima ta.Pana si picatura de apa, incalzita la soare, se ridica spre cer...Iar tu de ce intarzii sa te intorci la Domnul, incalzit fiind ?Nu vezi oare cum toti cei din jurul tau se indreapta spre Domnul, si saracii si cei fara titluri si neinvatatii ? De ce stai pe loc, lasandu-i pe toti sa ti-o ia inainte in Imparatie ?Ce esti mai rau decat altii ?Oare te-a vatamat cineva ? Iti lipseste oare ceva, ce le este dat tuturor ?De ce stai pe loc ?Misca-te, grabeste-te, pana nu s-a incuiat usa deschisa pentru primirea tuturor celor ce vin acum !De ce stai ?Vino la Domnul si incepe sa lucrezi cu sarg pentru El.Timpul zboara,puterile imbatranesc, se invartoseaza si se apropie de nemiscare, miscandu-se pe directia lor inselatoare.Iar azi-maine vine moartea.Vezi, ca nu cumva sa ramai in aceasta raceala impietrita fata de Domnul.Cauta-L pe Domnul !Ori Dumnezeu, ori lumea : cale de mijloc nu exista.Sau dormi atat de lipsit de grija, incat nu vezi nimic?!Acolo este totul, aici - nimic;acolo este adevarul, aici - mirajul;acolo este linistea, aici - grijile chinuitoare; acolo, multumirea, aici - necontenite suferinte; acolo, bucuria si veselia, aici - numai necazuri si durerea inimii.Le stii pe toate acestea, le-ai incercat pe toate, dar ramai, totusi, in aceeasi stare de desartaciune a mintii si a inimii...Vrei sa aduci raiul pe pamant?! iata, este al optulea mileniu, cum iubitorii de lume se straduiesc cu toate mijloacele sa instaleze raiul pe pamant...Si nu numai ca nu reusesc, ci, dimpotriva, totul merge din ce in ce mai rau...Nu-ti va reusi nici tie , ci numai te vei epuiza in goana dupa bunastarea inselatoare a lumii.De fapt, care suflet nu cunoaste toate acestea ?Pe toate le stim.Stim ca trebuie sa-i apartinem cu sufletul numai lui Dumnezeu si sa le facem pe toate si lucrurile importante, si pe cele marunte pentru a-I fi pe plac numai Lui.(Sfantul Teofan Zavoratul, VIATA LAUNTRICA )

Monahul Teodot- Preluare Televiziunea Tele M. Neamt


https://www.youtube.com/watch?v=AuwDwNJrn0U

https://lh6.googleusercontent.com/-4...agia_06418.jpg

Niciodată să nu-ţi pui nădejdea în oameni şi să nu te tulburi dacă nu găseşti compătimire la ei şi să nu-i judeci, la aminte la tine însuţi.

(Cuviosul Nicon)

Să ţii minte, iubite frate, adevărul acesta totdeauna, că ceea ce va semăna omul în veacul acesta, aceea va şi secera în veacul viitor şi în lumina acestui adevăr să te cercetezi pe tine zi de zi şi să vezi ce ai semănat pentru veacul viitor - grâu sau neghină? Cercetându-te astfel, să-ţi propui o mai bună îndreptare pentru ziua următoare şi aşa să-ţi petreci toată viaţă ta. Dacă ziua această ai petrecut-o rău, astfel încât nici rugăciunea nu ai adus-o corect înaintea lui Dumnezeu şi nici măcar o dată nu ţi-ai zdrobit inima, nici în cuget nu te-ai smerit, nici milă sau milostenie nu ai dat nimănui şi nici pe cel vinovat nu l-ai iertat, nici jignirile nu le-ai răbdat şi de la manie nu te-ai înfrânat, nici de la vorbe, mâncare şi băutură, iar mintea ţi-ai cufundat-o în gânduri necurate: toate acestea să le judeci potrivit conştiinţei şi să te osândeşti pe ţine însuţi, propunându-ţi că în ziua următoare să fii mai atent faţă de cele bune şi mai prudent faţă de cele rele.
Aşa să cercetezi, iubite frate, tot timpul ceea ce ai semănat şi să cureţi de neghină şi să ai grijă, că un adevărat creştin, să faci nu numai o recolta care se trece, ci una care va rămâne în viaţă veşnică.

(Cuviosul Moise)

m-am sfârșit..

Prin îndreptăţire, omul orbeşte sufleteşte!
 

Prin îndreptăţire omul orbeşte sufleteşte. Chiar de ar omorî şi un om, diavolul îi dă dreptate. „Cum de l-ai suferit atâta timp?”, îi spune. „Trebuia să-l omori mai devreme”. Şi se poate să vrea să mai ia şi plată de la Hristos pentru puținii ani în care l-a suferit pe acela! Ai înţeles? Acolo ajunge.


(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III-Nevointa duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 102)

Cuviosul Siluan Athonitul, Fragmente din scrieri
 

Sursa







I. Despre dorul dupa Dumnezeu

Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel iubit; sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici macar o singura clipa.

Doamne, iubitorule de oameni, cum n-ai uitat pe sluga Ta in pacatul ei ? Ci din inaltul Slavei Tale, Ti-ai aruncat in milostivirea Ta privirea asupra mea si - lucru ce intrece intelegerea mea - mi Te-ai aratat. Te-am ranit si Te-am intristat naincetat, dar Tu, Doamne, indata ce Te-am chemat, mi-ai dat sa cunosc marea Ta milostivire si uriasa Ta dragoste.

Privirea Ta pasnica si blanda a atras sufletul meu.
Ce sa-Ti dau in schimb, Doamne, sai ce lauda sa-Ti cant ?
Tu dai harul Tau, ca sufletul sa se aprinda neincetat de iubire si sa nu cunoasca odihna, nici zi, nici noapte, in iubirea pentru Dumnezeu.

*

Cel ce prin Duhul Sfant ramane aici pe pamant in iubirea lui Dumnezeu va fi si acolo sus cu Domnul, caci iubirea nu poate sa se topeasca.Dar ca sa nu cadem cu gandul, sa ne smerim dupa cuvantul Domnului : "Fiti ca si copiii, caci a lor este Imparatia lui Dumnezeu"(Mt.18, 3)

III. Despre smerenie

Sufletul celui smerit e ca marea daca arunci o piatra in mare, ea tulbura o clipa fata apelor, apoi se scufunda in adancuri.
Asa sunt inghitite si necazurile in inima celui smerit caci taria Domnului este cu el.

*

Unde locuiesti tu suflet smerit ? Cine locuieste in tine ? Si cu ce te-as putea asemana ?

Tu stralucesti limpede ca soarele dar arzand nu te mistuiesti si incalzesti pe toti cu caldura ta.
Al tau este pamantul celor blanzi, dupa cuvantul Domnului.
Esti asemenea unei gradini in floare in mijlocul careia se gaseste o casa mareata in care ii place Domnului sa lociasca.
Pe tine te iubesc Cerul si Pamantul.
Pe tine te iubesc Sfintii Apostoli, Proorocii, Sfintii Ierarhi si Fericitii Parinti.
Pe tine te iubesc ingerii, Serafimii si Heruvimii.
Pe tine te iubeste, in smerenia ta, Prea Curata Maica a Domnului.
Pe tine te iubeste si in tine se bucura Domnul.

*

Cand traiam in lume, ma gandeam la Tine, dar nu in continuu.Acum duhul meu arde pana la lacrimi de dorinta de a Te vedea, Lumina mea.Tu m-ai povatuit prin milostivirea Ta.Te-ai ascuns de la mine ca sufletul meu sa invete smerenia; caci fara smerenie, harul nu poate fi pastrat si o grea intristare si descurajare cuprinde atunci sufletul.Dar cand a devenit smerit, atunci nici descurajarea, nici tristetea nu se apropie de el, caci Duhul lui Dumnezeu il umple de bucurie si veselie.

V. Despre har

*

Era odata un suflet pacatos pe care Domnul l-a chemat la pocainta si acest suflet s-a intors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire si i S-a aratat lui.Domnul e atat de milostiv, smerit si bland.Pentru nesfarsita Lui bunatate, El nu si-a adus aminte de pacatele lui, si acesta L-a iubit si se avanta spre El cum zboara pasarea din colivia ei stramta spre tufisurile inverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu - Dumnezeu milostiv, iubitor si bland - si L-a iubit pana la sfarsit.Iubirea lui arzatoare il atrage fara satiu spre El, caci harul Domnului e nesfarsit de dulce si el incalzeste mintea, inima si intreg trupul lui istovit.

*

De ce te tangui, suflete al meu, si versi lacrimi ?
Ai uitat ce a facut Domnul pentru tine, cel vrednic de toata osanda ?
Nu, n-am uitat ce nesfarsita iubire a revarsat asupra mea Domnuyl, si-mi aduc aminte de dulceata Duhului Sfant.
Cunosc iubirea Domnului si cat de dulce este El sufletului si trupului.
De ce plangi, suflete al meu, daca cunosti pe Domnul tau si negraita Lui bunatate fata de tine ?
Ce mai vrei de la Stapanul Care ti-a aratat o asemenea iubire ?
Sufletul meu doreste sa nu mai piarda nicicand harul Domnului, caci dulceata Lui atrage sufletul meu, sa iubeasca pe Ziditorul lui.


XVI. Despre lupta duhovniceasca pentru castigarea smereniei

*

Multa vreme nu am fost in stare sa inteleg ce mi se intampla.Imi spuneam: nu judec pe nimeni, nu primesc ganduri rele, imi fac constiinciosascultarea, ma restrang la hrana, ma rog neincetat, si atunci de ce si-au luat demonii acest obicei de a veni la mine ?Vad ca sunt in greseala, dar nu-mi pot da seama de ce.Cand ma rog, ei dispar pentru o vreme, dar apoi vin din nou.Mult timp sufletul meu a fost in aceasta lupta.Am destainuit aceasta unor Batrani.Ei au tacut.Eram tulburat si incurcat.
Intr-o noapte, sedeam in chilia mea si deodata s-a umplut de demoni.Am inceput sa ma rog fierbinte si Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou.Atunci m-am ridicat sa fac metanii inaintea icoanelor, dar eram inconjurat de demoni iar unul din ei statea in fata mea in asa fel incat nu ma puteam inchina icoanelor fara sa ma inchin inaintea lui.Atunci m-am asezat din nou jos si am zis :
"Doamne, Tu vezi ca vreau sa ma rog Tie cu mintea curata dar demonii nu ma lasa.Spune-mi ce trebuie sa fac ca sa se departeze de mine"?
Si atunci am primit in sufletul meu acest raspuns de la Domnul :"Cei mandri patimesc pururea aceasta din partea demonilor".
"Doamne,, - am zis atunci - Tu esti milostiv.Sufletul meu Te cunoaste.Spune-mi ce trebuie sa fac ca sufletul meu sa devina smerit?"
Si atunci Domnul mi-a raspuns in sufletul meu :"Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui".

*

Am inceput sa lucrez asa cum m-a invatat Domnul meu si sufletul meu a cunoscut odihna in Dumnezeu si acum, ziua si noaptea, cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos ! O cunosc, dar nu ajung s-o dobandesc.O cunosc prin harul Dumnezeu dar nu o pot talcui in cuvinte.O caut ca pe un margaritar scump si scanteietor.E mai placut sufletului si mai dulce decat lumea intreaga.Am cunoscut-o din experienta.Si nu va mirati de aceasta.Duhul Sfant este pe pamant, locuieste in noi si ne lumineaza.El ne da sa cunoastem pe Dumnezeu.El ne da sa ne gandim la Dumnezeu.El ne da sa iubim pe Domnul.El ne da harul cuvantului.El ne da sa preamarim pe Domnul.El ne da bucuria si veselia.

*

Daca vrei sa ai in mod simtit harul Duhului Sfant, atunci smereste-te, ca si Sfintii Parinti.Avva Pimen a zis ucenicilor lui :"Credeti-ma copiii mei, unde e satana acolo voi fi azvarlit si eu".Un curelar care traia in Al;exandria gandea :"Toti se vor mantui, eu singur voi pieri" si Domnul a descoperit Sfantului Antonie cel Mare ca n-a ajuns inca la masura curelarului.Parintii au adus o lupta incrancenata impotriva demonilor si s-au obisnuit sa aiba o parere smerita despre ei insisi si pentru aceasta i-a iubit Domnul.
Domnul mi-a dat sa inteleg puterea acestor cuvinte si cand tin mintea in iad, sufletul meu are pace, dar cand uit aceasta, atunci vin ganduri care nu plac lui Dumnezeu.

XVIII.Tanguirea lui Adam

*
Dumnezeu este Iubire nesfarsita, Iubire cu neputinta de talcuit.
Adam mergea pe pamant plangand din inima din pricina relelor sale fara de numar, dar gandurile mintii lui erau la Dumnezeu.
Si cand trupul lui era slabit si la capatul puterilor si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci mintea lui ardea de dorul dupa Dumnezeu, caci nu putea uita Raiul si frumusetea lui;
Dar, mai mult decat toate, Adam era iubit de Dumnezeu, si aceasta iubire ii dadea puterea de a se avanta spre El.
.................................................. .................................................. .................................................. .................................................. .............................

XIX. Relatari ale unor experiente, intalniri si convorbiri cu alti nevoitori

Din clipa in care am cunoscut pe Domnul, sufletul meu nazuieste spre El, si nimic nu ma mai bucura pe pamant.Dumnezeu este singura mea bucurie.El e fericirea mea, taria mea, intelepciunea mea, bogatia mea.
*
Cand sufletul meu a pierdut smerenia, atunci am devenit irascibil - stiu asta din experienta - dar sufletul meu si-a adus aminte de smerenia lui Hristos si a insetat dupa ea.Am inceput sa-L rog pe Dumnezeu sa ma ierte, sa curete mintea mea de mandrie si sa-mi dea pacea.Iar cand sufletul meu a inceput sa urasca pacatul, Duhul Sfant m-a invatat rugaciunea neincetata si iubirea.In fiecare noapte varsam lacrimi rugandu-ma pentru poporul lui Dumnezeu, mai cu seama pentru cei morti.Sunt mahnit ca oamenii se lipsesc pe ei insisi de un Domn atat de milostiv.Intr-o zi am spus duhovnicului meu: "Mi-e mila de oamenii care sufera in iad: in fiecare zi plang chiar si pentru demoni".Si duhovnicul mi-a raspuns ca aceasta rugaciune e insuflata de harul lui Dumnezeu.
*

Am vorbit despre aceasta cu un alt pustnic care avea darul lacrimilor.Ii placea sa se gandeasca la Patimile Domnului, cum Domnul, Imparatul Slavei, a suferit atata pentru noi, si in fiecare zi varsa lacrimi din belsug.Suspina si zicea : "daca ar fi cu putinta, as scoate pe toti oamenii din iad si numai atunci sufletul meu si-ar gasi pacea si s-ar putea bucura".
In acelasi timp a facut o miscare cu bratele ca si cum ar aduna snopi pe camp si lacrimi au inceput sa picure din ochii lui.
Dupa aceea n-am mai parasit rugaciunile pentru cei morti; lacrimile mi-au revenit si suspinam cand ma rugam pentru ei.

Frate Cristian, ca de obicei, esti pe metereze. Iar cand vorbesti despre Sf. Siluan, cel putin in ce ma priveste, am o bucurie aparte.
Astazi, iata, am ascultat (pentru a nu-stiu-cat-a oara) epistola a doua a sf Pavel, intocmai cu apostolii. Aparent, nimic nou sub spare. Si totusi, astazi a fost altfel. Citez un mic fragment, care mi-a dat mult de gandit si care mi-a intarit odata in plus convingerea pe care, cu niste ani in urma incercam s-o scot in evidenta: "pacatul in lucrarea lui Dumnezeu". Atunci m-am retras incurcat, fiindca inca nu puteam exprima exact ceea ce gandesc, iar cand asociezi pacatul cu... Dumnezeu, prima reactie este aceea de a fi abandonat in urmatoarele 3 secunde. Astazi, ascultand deci din nou si din nou, epistola a II- a a sf Pavel, mi-au revenit iarasi gandurile de odinioara. Citez un mic fragment din epistola:
1. Daca trebuie sa ma laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totusi la vedenii si la descoperiri de la Domnul.
2. Cunosc un om in Hristos, care acum paisprezece ani - fie in trup, nu stiu; fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie - a fost rapit unul ca acesta pana la al treilea cer.
3. Si-l stiu pe un astfel de om - fie in trup, fie in afara de trup, nu stiu, Dumnezeu stie
4. Ca a fost rapit in rai si a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului sa le graiasca.
5. Pentru unul ca acesta ma voi lauda; iar pentru mine insumi nu ma voi lauda decat numai in slabiciunile mele.
6. Caci chiar daca as vrea sa ma laud, nu voi fi fara minte, caci voi spune adevarul; dar ma feresc de aceasta, ca sa nu ma socoteasca nimeni mai presus decat ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Si pentru ca sa nu ma trufesc cu maretia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanei, sa ma bata peste obraz, ca sa nu ma trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca sa-l indeparteze de la mine;
9. Si mi-a zis: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune. Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales intru slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos.
10. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare.

"Puterea Mea, se desavarseste in slabiciune!"
Greu intelege omul Cuvantul lui Dumnezeu. El se tot roaga sa nu fie dus in ispita, se tot roaga sa NU fie pus la incercare si sa fie scutit pe cat se poate de tentatii si capcane, dar unde este desavarsirea? Cum ne mai "slefuim"? Citeam cu ceva timp in urma tot pe forum despre vulturita care, ca sa-si determine puiul sa zboare, i-a dezgolit culcusul captusit cu muschi moale, pentru ca tepii sa-i faca incomoda lenea si inutilitatrea... Noi ne rugam mereu sa fim "cocolositi", dar unde mai este lupta noastra, din moment ce ne lipseste razboiul cu patima din noi, cu pacatul de care indrazneam sa vorbesc cu ani in urma? "E rau cu rau, dar mai rau fara rau!" Cand simti ca esti slab, iti amintesti repede de Dumnezeu si te smeresti. Cand crezi ca prin ceea ce esti, te inchipui deja un invingator, judecand pe cei ce cad sau sunt la limita caderii, probabil este un gen de amagire precum aceea de a mitui un examinator, pentru o nota pe care... nu o meriti!!! Omul se desavarseste prin propria lupta in fata slabiciunii. Dumnezeu poate sa i-o ridice, dar n u vrea, fiindca atunci nu s-ar mai ingriji de suflet, la fel de mult, nu si-ar mai recunoaste propriile limite, si s-ar mandri cu ceea ce de fapt... nu-i apartine lui, ci bunatatii lui Dumnezeu.
Pacatul gata facut, ar trebui sa omoare in noi germenele mandriei si sa rasara rod curat, rezistent la "daunartori" si "intemperii"...

Sa şti ca m-am gandit la tine cand am reprodus aceste scrieri , mai ales ca ştiu ca eşti un mare admirator al Sfântului Siluan !
Doamne ajută , frate Culai !:1:

Nu stiu daca "admirator", e chiar cuvantul potrivit. Stiu ca il pretuiesc mult, pentru ca pe nesimtite, si-a facut loc in viata mea, desi n-am inteles niciodata de ce. Era perioada cand ascultam "Perelinul rus", iar fragmentul despre el ajunsese sa se repete de zeci si zeci de ori, si m-am intrebat daca nu cumva, aceste aparente intamplari nu sunt tocmai... intamplatoare. Astfel mi-a starnit o altfel de curiozitate, iar ce-am descoperit a fost mai mult decat meritam. Apoi, Dumnezeu a oranduit sa ajung la mormantul celui care i-a fost ucenic (Parintele Sofronie, el insusi cu trecere la mila si dragostea Mantuitorului Hristos) si care i-a facut cunoscuta viata si harul Sfantului Siluan.
Toata viata noastra este presarata cu ganduri si intamplari. Nu stiu daca eu sunt un visator sau nu, dar uneori e de-ajuns sa visez "in gluma" ca mi-as dori sa ajung intr-un anumit loc, iar intr-o zi, acel lucru sa se intample. De nenumarate ori mi s-a intamplat asa, si astfel am cunoscut oameni si locuri care au insemnat si inseamna enorm pentru mine si familie. Evident, pot visa sa ajung in Las Vegas, sau in Tenerife, dar la ce mi-ar folosi? Mi-am dorit sa fiu sanatos, sa muncesc suficient incat sa-L multumesc in fiecare zi pe Dumnezeu, sa fiu rasplatit CORECT, pentru efortul pe care il depun si sa nu uit niciodata cine sunt si de unde am plecat: un om simplu, cu frica si nadejde in Dumnezeu. Si iata, El mi-a dat exact dupa gand si dorinta... Cum as putea sa-I multumesc, oare? Am pace si respect la munca si motivatie sa fac cu drag si pasiune ceea ce fac, am o familie buna care imi ofera ceea ce si eu le ofer, nu cred ca e putin lucru. Necazuri sunt mereu, dar probabil nici nu trebuie sa le mai numim necazuri, ci "sarea si piperul", condimentul vietii, pentru a nu ne trufi si pentru a nu uita ca totul se castiga prin rabdare si efort, inclusiv mantuirea!

Sa iubim Ortodoxia si sa-i ramanem fii credinciosi pana la moarte...Staretul Efrem
 

SURSA

* Trebuie sa pastram Ortodoxia noastra cu precizie duhovniceasca, pentru a avea cu noi harul Sfantului Duh Sa nu ne lasam tarati de diferite doctrine si sa ne nu clatinam de anumite intamplari;


* Biserica Ortodoxa este ascetica, este preafrumoasa, are podoaba harului lui Dumnezeu...Biserica Ortodoxa are smerenie si pocainta.Daca nu ne smerim nu mergem pe calea stramta si nu trecem prin poarta ingusta.Ci pe calea stramta si pe poarta ingusta vor intra cati or sa primeasca pocainta si smerenia lui Hristos...De aceea numai prin smerenie si prin pocainta ne vom indrepta cu siguranta intrarii in Imparatia lui Dumnezeu.

* Sa fim cu luare-aminte la viata noastra, sa fie ortodoxa.Daca vietuirea noastra este cu luare-aminte, pe temelia poruncilor lui Dumnezeu, vom simti in noi usurare sufleteasca, pentru ca nimic nu ne va invinui.

* Credinta Ortodoxa este singura religie care exprima adevarul in toata dimensiunea, in toata inaltimea, adancimea si largimea lui.Biserica ne vesteste despre toate prin adevarul ei.Noi vom ramane fii credinciosi ai Bisericii Ortodoxe, Biserica mucenicilor.Mucenicia lui Hristos va continua pana la mucenicii si marturisitorii din vremea lui antihrist...
Sa iubim Ortodoxia noastra si sa-i ramanem fii credinciosi pana la moarte, ca sa ne asemanam cu Mantuitorul nostru Hristos.

* Trebuie sa avem viata ortodoxa, ca sa avem si credinta adevarata, statornica si neclintita.

* Credinta Ortodoxa se numeste adevarata pentru ca nu are inselaciune in ea, nu are minciuna, nu este desarta, ci este adevarul vadit pe deplin al Evangheliei.
Biserica Ortodoxa binecuvantata ne ajuta in chip minunat.Avem Sfanta Liturghie, pomenirile, milostenia, faptele bune, rugaciunea.Avem atatea prin care Biserica noastra ii ajuta pe cei adormiti.Ne trebuie credinta si viata ortodoxa.Sa le tinem pe acestea in Biserica noastra Ortodoxa pe care a intemeiat-o Hristos si pe care a stropit-o sangele mucenicilor si eforturile , lacrimile si nevointele ascetilor si ale Sfintilor Ierarhi ai Bisericii noastre.

* Sufletul nostru are privilegiul nemuririi.Va lasa lumea aceasta si va pleca catre Dumnezeu.Patria lui este in ceruri, caci este nestricacios.

* Cand noi cugetam la viata cealalta si credem cu desavarsire in ea, vom primi neindoielnic dorinta nevointei .

* Invierea lui Hristos este prevestirea si preinstiintarea ca oamenii vor invia la a Doua Venire, in nestricaciune si duhovnicie.
(sursa:Manastirea Pantocratos)
SURSA

https://lh5.googleusercontent.com/-u...h587-no/a1.jpg

"Eu sunt prietenul tau, capul tau, sunt fratele tau, sora , mama, toate , si nu voiesc alta decat sa fii si tu prietenul Meu.

Eu am fost sarac pentru tine, cersetor pentru tine, am fost rastignit pentru tine, am fost pus in mormant pentru tine, in Cer ma rog Tatalui pentru tine si am venit pe pamant mijlocitor pentru tine la Tatal. Tu esti Mie totul, frate impreuna mostenitor, prieten, membru.
Ce doresti mai mult ?
Pentru ce tragi indarat de la Acel ce atat de mult te iubeste? Pentru ce lucrezi tu numai pentru lumea aceasta?
Pentru ce torni tu apa intr-un vas fara fund? Caci aceea face pentru cel ce lucreaza pentru lumea cea de acum.
Pentru ce voiesti tu sa apuci focul si sa abati aerul?
Pentru ce alergi in zadar?
Toate au sfarsitul lor; arata-mi, deci, si sfarsitul ravnei tale pentru lume.
Dar tu nu poti acestea.
Toate sunt desertaciune.
Sa mergem la morminte; arata-mi pe tatal tau, arata-mi pe nevasta ta cea moarta. Unde este cel ce purta haine impletite cu aur, cel ce sedea in trasura pompoasa , cel ce avea putere pe viata si pe moarte ?
Eu nu vad nimc alta decat oase si viermi. Toate acele sunt pulberi si vis si umbra, un chip sec, ba nici macar un chip. Si dea Dumnezeu ca la sfarsit numai acesta sa fie raul.
Cinstea, traiul bun si bogatia sunt, negresit, aici o umbra, dar cele ce au fost legate cu ele, cele ce au urmat din ele : zgarcenia, desfranarea, acestea nu sunt umbre, ci sunt scrise in cer, fie cuvinte , fie fapte.
Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii? "
(Sfantul Ioan Gura de Aur -" Cuvinte pentru vremurile din urma")

https://lh5.googleusercontent.com/-s...587-no/a22.jpg

„Doamne, Tu vezi că am nevoie de lucrul cutare sau că trec prin cutare necaz. Ajută-mă, după cum știi și după cum vrei! Facă-se voia Ta…”.Cu această stare lăuntrică să te rogi mult. Nu o dată, chiar și îndelungată de ar fi rugăciunea, nu doar o zi, ci săptămâni întregi, luni, ani… Să tot ceri fierbinte, să strigi: „Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Să nu fie, însă, după cum vreau eu, ci după cum Tu vrei”. Întocmai aceasta spunea și Hristos în Ghetsimani, când se ruga către Tatăl Său. Și văduva din pilda Evangheliei și-a aflat în cele din urmă dreptatea, numai și numai pentru faptul că nu a obosit să o ceară timp îndelungat. Un înțelept a spus acest cuvânt: „Trebuie să le devii sâcâitor lui Dumnezeu și Sfinților Săi!”.( Sfantul Teofan Zavoratul)

A gândi cu dragoste la Dumnezeu este cea mai mare nevoinţă! Este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi! Care este întâia poruncă? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din toată puterea ta, din toată tăria, din tot sufletul. „Păi, cum să Te iubesc, Doamne, dacă sunt păcătos!?!. Cum îmi , pui chiar ca început şi temelie această cerere? Tu nu ştii că dragostea stă, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, la urmă de tot?”. „Da, ştiu. Dar tu iubeşte-Mă, n-am spus ca Ioan Scărarul, ci iubeşte-Mă din tot sufletul tău, din sufletul tău aşa cum este el. Eu nu îţi cer să Mă iubeşti ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil, nu-ţi cer să Mă iubeşti ca Preasfânta şi Preacurata Mea Maică, nu-ţi cer să Mă iubeşti acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubeşti din toată vârtutea cugetului tău şi a sufletului tău, aşa cum este el, căci celelalte ştiu Eu să le adaug, să le înmulţesc, şi, dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputinţa ta Eu pot să-l cresc şi să-l desăvârşesc până la dragostea cea pe care o vedem la sfinţi!”. Aşa că datori suntem să cugetăm la iubirea Dumnezeiască, chiar dacă suntem păcătoşi, pentru că doar din această iubire îi putem ierta pe ceilalţi.

Extras din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 28-29

Sf. Serafim de Virita este unul dintre sfintii rusi cei mai iubiti, vazatori cu duhul si facatori de minuni, din secolul trecut (1866-1949)
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...-de-virita.jpg

“Macar o data in viata trebuie sa aprindem o lumanare pentru cei pe care noi i-am jignit, i-am inselat, le-am furat ceva sau nu le-am intors datoriile”.

Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult.

“Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii.

“Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“

“Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati.

„Domnul este puternic sa ridice lucratori ai Sai daca Îl vom ruga. Hai sa ne rugam si sa cerem, si atunci si din pietre Domnul îi va ridica pe alesii Sai!“.

“ Daca vrei sa fii un fiu credincios si ravnitor al bisericii Ortodoxe, atinge-ti telul prin implinirea poruncilor evanghelice legate de aproapele. Nu indrazni sa-l lauzi ! Nu indrazni sa-l inveti ! Nu indrazni sa-l lovesti si sa-l mustri ! Acestea nu sunt fapte ale credintei, ci ale ravnei lipsite de judecata, ale parerii de sine, ale trufiei “ Sf Ignatie Briancianinov



„ Sa nu urasti pe pacatos, caci cu totii suntem pacatosi. Daca tu pentru Dumnezeu te pornesti impotriva lui ( a pacatosului ), atunci varsa pentru el lacrimi. Dar pentru ce il urasti? Uraste pacatele lui, iar pentru el roaga-te, si prin aceasta te vei asemana lui Hristos, care nu S-a maniat asupra celor pacatosi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi, oare, cum a plans El pentru Ierusalim? Si noi, in multe prilejuri, suntem batjocoriti de diavol, care ne batjocoreste si pe noi? Pentru ca omule, urasti pe pacatos ? Pentru ca nu-i asa de drept ca tine? Dar unde este dreptatea, daca nu ai dragoste? De ce n-ai plans mai bine, pentru el, ci il gonesti? Oarecare, ce gandesc despre sine ca judeca sanatos despre faptele pacatosilor si se manie pe ei, lucreaza astfel din nesocotinta „ ( Cuvantul 90 ) Sf Isaac Sirul



„ Ravna Dumnezeiasca este foc, dar care nu aprinde sangele ! Ea stinge in aceasta aprinderea, aducandu-l intr-o stare de tihna „ ( Filocalia rom. Vol 7, Convorbirea Preacuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Grigorie Sinaitul ).

Cuviosul Porfirie
Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.””Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.”
“Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.
“De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.
“Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”.
“Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”.
“Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul.
“Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.
“Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”.
“Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd.” Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.”
“Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.”

Esenţa păcatului e dezordinea în iubire !
 

Aşadar, ce anume eşti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume eşti, dacă nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea să fie Domn, în afară de Domnul, sau cine ar putea să fie Dumnezeu, în afară de Dumnezeul nostru?
O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preatainicule şi Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos şi Cel Preatare! Tu, Care eşti statornic şi de necuprins! Tu, Cel neschimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu eşti niciodată nou şi niciodată vechi! Tu, Cel Care le înnoieşti pe toate şi Care pe cei trufaşi îi readuci la vechea lor stare, şi ei nici măcar nu ştiu! Tu, Cel întotdeauna activ şi întotdeauna paşnic; Tu, Cel Care mereu aduni, dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci şi Care umpli! Tu, Cel Care ocroteşti; Tu, Cel Care naşti şi hrăneşti, şi duci totul pînă la capăt, căutînd atunci cînd Ţie nimic nu-Ţi lipseşte!

Tu iubeşti şi nu devii pătimaş; eşti gelos şi eşti în siguranţă; Te căieşti şi totuşi nu regreţi; Te mînii, dar eşti liniştit; Tu schimbi lucrările mîinilor Tale şi totuşi, planul nu Ţi-l schimbi; Tu primeşti ceea ce găseşti şi niciodată nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu eşti niciodată sărac, dar care Te bucuri de cîştiguri; Care nu eşti niciodată avar, dar Care ceri totuşi dobînzi; Tu, Căruia i se dă din belşug, ca să nu pretinzi datorii, şi totuşi, cine posedă ceva şi acel ceva nu este al Tău? Tu dai înapoi datoriile, fără să rămîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Şi ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viaţa mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea să spună cineva, cînd ar încerca să vorbească despre Tine?….
Sf.Augustin –Confesiuni

Drumul de la gând la patimă
 

În scrierile duhovniceşti ortodoxe sunt amintite cele cinci faze ale drumului de la gând la patimă. Astfel, Filotei Sinaitul spune că „întâi este atacul (momeala), apoi însoţirea, pe urmă consimţirea (învoirea), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obişnuinţă şi continuitate. Iată biruinţa luptei dusă împotriva noastră. Aşa stabilesc şi Sfinţii Părinţi“ (Ibidem, p. 117). La rândul său, Sfântul Marcu Ascetul spune că „atacul (momeala) este o mişcare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi ca într-o strungă“ (Despre legea duhovnicească, p. 248). Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, începutul ispitei presupune „prima răsărire a gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă nu am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi“ („Ascetica şi mistica“, Bucureşti, 1992, p. 84). Dacă mintea nu îşi întoarce „privirea“ de la această momeală, urmează negreşit însoţirea cu ea, care „stă în convorbirea cu ce s-a arătat, fie cu patimă, fie fără patimă. Consimţirea este învoirea bucuroasă a sufletului cu ceea ce s-a arătat. Robirea este ducerea silnică şi fără voie a inimii sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări a noastre cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet. Dintre toate, prima e fără păcat, a doua, nu întotdeauna; a treia, după starea celui ce luptă. Iar lupta e pricină sau de cununi, sau de pedepse“ (cf. Filotei Sinaitul, „Capete despre trezvie“, p. 117).

Omul a fost copilul lui Dumnezeu, ascultator, smerit, avea bucurie deplina cand era cu Dumnezeu.

Totul era Dumnezeu si miscarea lui era indreptata spre Acela. Nu arunca nici macar o privire spre sine. Privea spre Dumnezeu, il fixa pe Dumnezeu, inainta spre Acela, il iubea, cugeta la El.

El s-a mandrit si, din pricina egoismului sau, din evlavios si smerit fata de Dumnezeu a devenit obraznic, impertinent, semet. Realitatea de astazi si duhul actual marturisesc faptul ca fiecare om este pregatit sa se semeteasca. Desigur, gasim indreptatiri pentru aceasta: „il vom lasa pe celalalt sa fie mai tare decat noi, sa ne nedreptateasca”?

Ceea ce ne face sa ridicam capul cu obraznicie, sa pierdem din suflet evlavia, cucernicia, zdrobirea de inima, smerenia, pocainta, nadejdea si credinta in Dumnezeu, este tocmai lucrarea demonica.

Sa ne apropiem de Dumnezeu asa cum se cuvine si sa cerem mila Lui. Şi Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Şi-a intors si nu-Şi va intoarce, niciodata, fata Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.
Parintele Simeon Kraiopoulos

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu!

https://lh6.googleusercontent.com/-e.../viewer-51.png

Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ţi pot săruta mereu, cu credinţă vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătăţii, înţelepciunii şi atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătăţii lui Dumnezeu, al înţelepciunii şi atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…

https://lh6.googleusercontent.com/-_...-h450-no/1.jpg

Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

Draga forumistule !
 

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.

Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi. Dar dacă amândoi vă rugaţi, nu vă veți teme de nimeni: Hristos vă va lumina. Hristos nu a despărțit pe nimeni. Când El vede mâinile ridicate în rugăciune, inima Sa iartă. El recunoaște fiul loial şi umil, recunoscând suflarea Sa într-un „vas de lut”, liber, docil şi gata pentru a zbura spre El. Cum ar putea El să nu se grăbească în ajutor, El, care S-a răstignit pentru duşmanii Lui, El, care s-a rugat pentru cei care I-au pironit mâinile, cum ar putea să nu-i asculte pe copiii lui smeriți şi credincioşi, care cerșesc cu mâinile ridicate? ”

Theofilos Kanavos, Mitropolit al Gortinei şi Megalopolisului