Pe de alta parte, sa stiti ca nu am vrut sa-mi pacalesc sau manipulez barbatul, stie ca nu iau anticonceptionale, deci totul depinde doar de el, practic. Iar cand am zis ca vreau (copil), am gandit ca daca el nu vrea, sa fie sanatos, imi iau copilul si plec. Dar atunci a zis si el ca vrea, si apoi s-a razgandit, si-a dat seama ca o sa trebuiasca sa munceasca mai mult, ca eu n-am sa mai pot, si nu va putea dormi din cauza copilului, etc... Apoi m-ati incurajat si voi, ca ma va convinge sa fac avort, mai ales ca m-a mai convins odata. Speram a doua oara sa nu mai reuseasca, dar am inceput sa ma indoiesc. Am zis ca daca scap de data asta nu mai imi doresc copil asa curand, sau poate niciodata. Pana la urma am mai vb cu el odata, am zis dc o fii poate il dam la cineva care isi doreste si nu are si a zis ca nu, il pastram noi, dc e. Dar din pacate nu e, si nu stiu dc imi pare rau sau bine (:. Nustiu cum sa ma impac cu oamenii astia care azi zic ceva maine altceva, azi te iubesc si te apreciaza, maine te dispretuiesc si te ranesc. Adev e ca si mie mi-e drag cand e cuminte si ma asculta, si ma respecta, iar cand e nesimtit si nerecunoscator si nedrept, impertinent, imi vine sa nu-l mai vad in ochi.

De fapt nu sunt fericita deloc, sunt chiar deprimata :(. Probabil Dumnezeu a stiut, a vazut ca nu suntem pregatiti sau nu meritam copii...(sau e inca suparat ca nu am vrut de la inceput). Apoi si altii mi-au zis ca nu suntem pregatiti, mai ales eu, si daca nu-s acum, la 36 ani, inseamna ca n-am sa fiu niciodata :(. Si mie nu mi se par deloc smechere femeile care nu se marita si nu fac copii, chiar daca,poate, "isi traiesc viata" sau "fac cariera"(cum mai zice mama la neamuri :)), pt ca la batranete cand ajung constata ca nu pot trimite catelul sau pisica la farmacie si la piata sa le aduca medicamente si mancare :), ba din contra, tot ele treb sa le poarte de grija...

E o amăgire să te gândești că îți faci copii ca să ai oarece mângâiere sau ajutor la bătrânețe. Copiii nu ți-i faci pentru tine, ci pentru ei, dacă e să urmăm pilda dragostei lui Dumnezeu, care nu pentru Sine ne-a creat, ci pentru noi, având, fiecare, rostul și rodul său.

Nu puțini sunt bătrânii rămași singuri, măcar că au avut copii mulți. Însă aceștia, mai ales în vremea noastră, pleacă adesea departe, în unul din cele mai bune cazuri călugărindu-se, de exemplu. Era o întrebare adresată părintelui Papacioc în legătură cu alegerea unui tânăr între călugărie și grija de părinți. Și spunea Părintele că părinții sunt datori față de copii, iar nu invers.

Iar în privința bătrâneții, Părintele Petroniu spunea: Nici să nu te gândești la ea. Cred că în sensul: Îngrijește-te de cele ale lui Dumnezeu și Dumnezeu se va îngriji de ale tale.

Mă bucur să întâlnesc păreri asemănătoare cu ale mele în privința copiilor, a bătrâneții și a vieții în general.
Nu știam că există afirmații așa radicale din partea unui părinte călugăr, precum cea accentuată mai sus.

Da chiar si eu sunt uimita sa aflu aceste viziuni de origine ortodoxa,mai ales in contextul geografic in care ortodocsii vietuiesc de generatii si au perpetuat aceasta lege nescrisa a indatoririlor nestirbite fata de parinti.

Este vorba, totuși, de un sfat pentru cei ce aleg călugăria. Și aceia nu trebuie să mai privească înapoi, trebuie să se desprindă radical de legăturile familiale.

Nu cred că neagă datoria creștinească pe care oricine, trăind în lume, o are față de părinți (la care cred că se referă și porunca a 5-a). Însă asta e datoria copilului - să nu fie nepăsător față de părinți. Este altceva decât grija părintelui față de sine însuși.

În orice caz, consider că și creștinul care trăiește în lume este dator înainte de toate să asculte de Dumnezeu. Și dacă o pricină binecuvântată îl cheamă departe de casă, chiar și de țară, este dator să îi dea curs.

"Legea nescrisă" reflectă de fapt o judecată dubioasă: nasc copii, investesc în ei şi la bătrâneţe îmi "recuperez investiţia", cu un niţel profit dacă se poate. În mod sigur a considera copiii drept nişte alternative la poliţele de asigurare în caz de bătrâneţe şi neputinţă, arată o gândire primitivă şi uşor subumană. Din nefericire, legile nescrise nu se pot şterge uşor, mai ales când sunt transmise din generaţie în generaţie şi sacralizate prin forţa "tradiţiei".

Deci pot sa plec la manastire si sa-i las pe ai mei in plata Domnului? Nu o sa primesc permisie nici macar daca se opereaza vreunul din ei sau moare??? Acum, ca sa-l citez pe Alin, de data asta, totul depinde de dragostea pe care au cultivat-o acestia in noi, si nu cum zic altii, "da' ei ce mi-au dat mie?"

S-ar putea ca, dacă părinții ne-au iubit curat, jertfelnic, să deprindem și noi această dragoste și să o ducem mai departe, întorcându-le-o, eventual. Dacă, însă, ne-au „iubit” egoist, probabil nu vom fi în stare nici noi să iubim dumnezeiește. Scăparea din cercul ăsta vicios ar putea fi prin Hristos, primind iubirea Lui și învățând și noi să iubim asemănător.
P.S. Presupun că întrebarea cu mânăstirea este cu totul ipotetică.

Si de ce n-as face-o, pana la urma? Daca asta e voia lui Dumnezeu pt mine? In privinta parintilor, nu stiu care e treaba, exact, de iubit m-au iubit, poate au si gresit , m-au si necajit, insa eu mereu ma rog pt iertarea lor, chiar daca ma intristeaza foarte tare atitudinea lor fata de credinta, in special

Dar in lumea astea multi berbeci se cred tapi.Multi tapi se cred capre,
multe capre se cred oi .
Problema e ca mai sunt si lupi care se cred orice. :)

Trebuie să ai vocație pentru asta. Nu spun că nu poți să ți-o descoperi mai târziu, dar nu trebuie să te gândești la călugărie din cauză că nu te-ai împlinit în familie. Este, și acolo, de un alt fel de nuntă, dar și pentru asta este nevoie de iubire. Fără ea nu poate exista împlinire nicăieri.

Ba da. Dar la manastire sa nu crezi ca te duci acolo doar sa te rogi.Acolo
faci multe munci, indiferent de ce diplome, masterate si doctorate ai.
Speli grajdurile, mulgi vaca, sapi gradinile, te duci in oras cu treburi
pe care le are de rezolvat manastirea, etc.Si esti in perioada de proba cativa
ani, ca sa vada cei din obste daca poti suporta regimul manastiresc. A da, fara deodorante si alte chestii de la Procter & Gamble, in caz ca transpiri de la muncile campului.Nu ca nu s-ar putea procura, dar nu ai voie conform regulamentelor.

Adica la manastire trebuie sa put, sa imi crape pielea si sa ma umplu de bube? Se poate face dus macar odata pe saptamana, ca-n armata? Banuiesc ca da, acum depinde in ce varf de deal e manastirea. Insa daca e o obste mare de femei, in special, ma tem ca e si acolo o "batalie" crancena de ambitii si orgolii, mai ales intre cele de varsta medie. Duhovnicul unor prieteni cica a plecat definitiv in mt. Atos, in urma unui conflict cu maica stareta, se pare, de la o manastire de langa Buc. Ar fi interesant de stiut daca maicile s-ar simti indreptatite sa ma discrimineze pe motiv ca as fi mai slab pregatita, mai putin rezistenta (la frig, foame, sete, somn, munci) si mai pacatoasa ca ele...

Da chiar asa a functionat"legea" si inca mai functioneaza in multe comunitati mai inchise.
Copiii au fost cea mai arhaica polita de asigurare;desi cu judecata asta stramba nu stiu cum le este permis de la Dumnezeu sa-i aiba;cand te uiti in jur vezi parca ca vin copii acolo unde nu sunt doriti si viceversa :)

In timpurile moderne,asa ca urmare a unei subculturi nascuta pe platourile ProTv ,au rasarit mentalitati femine care doresc sa nasca intr-un moment oportun si convenabil pt ele,la fel cum se inscriu pt cursurile scolii de soferi-cu programare sau intre doua cursuri eventual,unul de MBA si altul de HR.Asa numitele "superfemei"!

Astfel copiii,au ajuns subpunctele unui chestionar de viata unde sunt bifati la rubrica respectiva.
Se ajunge la asemenea meschinarie incat femeile respective au relatii monotorizate de markeri hormonali care le indica ca a inceput perioada fertila.
Am o astfel de cunostiinta care m-a adus la exasperare cu planificarea vietii in cele mai mici detalii,planuri care nu tin de iubirea pt sot,pt viitorul copil ci sunt doar tehnici de a-si exersa obsesia de control (obsesie care se leaga mana in mana cu nevoia de a arata intregii omeniri ca este o persoana multilateral dezvolata,ca le-a facut pe toate,ca le are si este capabila de toate). Adevarul este ca aceste personae le fac pe toate dar prost in loc sa se concentreze asupra unui plan si sa exceleze acolo.
Am intrebat-o ce va face cu copilul in timp ce urmeaza atatea cursuri pregatitoare pt cariera? Bunicii se vor ocupa de el...Toate detaliile sunt pregatite,toti asteapta sa le dea ea semnalul ca si dirijorul orchestrei.
Nici sexul copilului nu este intamplator,a tinut un regim special si a urmat sedinte de acupunctura sa fie sigura ca naste un baiat nu o fata!
Sa mai continui ?...

Oricum sper ca nu am fost destul de mult offtopic :)

https://www.youtube.com/watch?v=jZObW1J2CBE
Ce te intereseaza pe tine incepe de la 3 : 04 : 00 -> 3 : 10 : 00

Interesant, sper să pot urmări și eu întregul material.

Si pe mine ma intereseaza dar nu cred ca pot viziona cu tehnica din dotare. Poate imi faceti un rezumat :). Oricum, nu cred ca as fi prea departe de conditia de acum, la actuala munca tot ma murdaresc, imi crapa mainile si-mi ies bube, desi pot sa ma spal si dim si seara, si sa-mi dau cu deodorant si crema. La manastirea unde am fost asta-vara, desigur, trebuia sa scoti apa si sa te speli la lighean, probabil, dar nu mi s-a parut ca duhnea nimeni :)

Un rezumat nu poate surprinde mare parte din material.
Te invit la o vizionare :-) Sâmbătă/ duminică...

Nu, dimpotriva, este o gandire normala, este normal, civilizat, moral, sa ajuti pe cei care ti-au dat un start bun in viata, in mare parte datorita lor esti ceea ce esti astazi iar asta vine si o datorie morala la pachet.

In plus faptul ca se faceau mai multi copii in urma cu 100 ani sa zicem, se datora faptului ca natiunile fiind preponderent civilizatii agrare o buna perioada de timp, aveau nevoie de forta de munca in gospodarie si cel mai ieftin era sa ti-o produci singur, nu sa o angajezi contra cost, serviciile medicale erau slabe si nu toti supravietuiau, etc.

Multi nu inteleg realitatile astea si mai ales faptul ca extrema cealalta, de acum, cu putini copii, s-a produs tocmai din cauza modificarii acestor conditii, acum exista asistenta medicala, asistenta sociala, pensii, etc. copiii au devenit o problema, nu mai sunt de nici un ajutor.

In plus, s-a produs si o mutatie fatala in mentalitatea parintilor, nu doar sa aiba cat mai putini copii, dar acestia sa nu fie solicitati, pusi la munca, ba dimpotriva, parintii sa le faca rost de cat mai multe lucruri in viata, daca se poate chiar masina si casa iar copiii sunt crescuti nu doar ca si cand n-au nici o responsabilitate in viata, in general, dar nici macar fata de cei care le-au pus toate la picioare.

Nu cred ca exista o reteta pt sexul copilului.
Am aflat de la o maicuta din manastire ca in momentul conceperii arhanghelul Gavriil merge la Dumnezeu care stabileste sexul copilului.

Ce material e ala de 3 ore si50 min? In timpul asta ajungem pana la locul cu pricina si ne si intoarcem:), si asa ziceau pe site ca au nevoie de oameni (de ambele genuri), cred ca si economisti :)

Vorbește un părinte, posibil părintele Calistrat, de față cu mai multe maici, despre diverse aspecte ale vieții creștine:

Are și exemple de fete pe care le-a îndrumat către mănăstire, ele nu au rămas acolo, din diferite motive, dar experiența le-a folosit (cu regretabile excepții).

Deci nu ai unde să te duci, că folosul materialului e să asculți ce zice părintele.

Și mai vorbește și o maică, Maria Bălan...

Dacă aşezăm lucrurile într-o ordine corectă, pot spune că sunt de acord, cel puţin parţial, cu dezvoltarea ta, cu observaţia că modesta mea contribuţie la acest topic trebuie înţeleasă în propriul ei sistem de referinţă, altfel survine riscul erorilor de interpretare. Ca să mă fac mai bine înţeles, mă refeream la un steriotip mentalitar cu origini în viaţa instinctuală a noastră, adică a acelor mecanisme biopsihice pe care le avem în comun, întâi cu mamiferele, apoi cu toate fiinţele vii în diverse grade de complexitate. Combinaţia dintre instinctul matern/patern şi instinctul de supravieţuire plus prelucrarea lor în straturile superficiale ale conştiinţei produc aceste scheme de gândire rudimentară, consimţite îndeobşte şi transformate în norme/valori pentru anumite comunităţi, mai mult sau mai puţin omogene din punct de vedere etnic.
Că există o reciprocitate în economia "obligaţiilor morale" dintre copii şi părinţi, nici nu mai încape în discuţie. Îmi pun doar întrebarea: pe ce se bazează ea? Fiindcă mi se pare dubioasă, din perspectivă creştină, orice considerare a omului (şi cu atât mai grav, a propriului copil) drept mijloc pentru satisfacerea nevoilor mele elementare (cum ar fi asigurarea anticipată a îngrijirii la vârste înaintate). Copilul este scop în sine, o fiinţă asemănătoare, prin moştenirea genetică, cu mine, dar şi în mod esenţial diferită, o persoană unică şi irepetabilă care îşi va configura partea ei de destin într-un mod nu întotdeauna pe gustul meu. Eu am datoria, izvorâtă din iubire nu din necesitate, să-i asist responsabil şi participativ etapele naşterii sale ca ipostas de sine stătător, iar apoi să mă bucur dezinteresat de felul cum îşi administrează propria libertate, eventual să-i fiu de folos ulterior la nevoie. De bătrâneţea mea, dacă va fi cazul, se îngrijeşte Dumnezeu în conlucrare cu mine, nu am dreptul să pretind nimic de la copilul meu.

:24::24::24:
Asta e tare de tot. Si maicuta cu pricina de unde stie?

Splendid spus! Pasajul asta trebuie sa il pun sub nas anumitor persoane, parinti de fata. Bine, avind in vedere ca sunt niste taranoi (in limbajul meu: tarani de oras, usor manelizati si "descucareti") va trebui sa le traduc ce scrii; deh, e cam cum ar fi sa ceri unor Homo erectus sa inteleaga niste comenzi de terminal.

Sa ii ajute, da. Eu ii ajut pe ai mei, desi nu mai locuiesc de multa vreme cu ei. Sa ii slugareasca, cum se intimpla in familii din ceea ce eu, cu spiritul meu nitel cam rautacios si mizantrop, numesc "civilizatia preoraseneasca" (nu rurala, atentie!), asta nu. Cunosc un cuplu din astia, in care "mama" sa ii zic asa, isi lovea fiica cu picioarele (care fiica numai panarama nu era, dimpotriva) pentru cele mai mici greseli, inclusiv la virste de peste 20 de ani. Si, trebuie sa adaug,fiica in cauza e ceva gen "o ia vintul", ca si constitutie. Si huiduma aceea violenta mai si statua public ca "faci copii ca sa ai ajutor la batrinete".
In ce ii priveste pe ai mei, m-au crescut foarte spartan (si bine au facut!). Si da, ce sunt acum se datoreaza lui Dumnezeu, in mare masura si prin ei (sesizezi nuanta, in raport cu ce ai scris?).

Sunt sigur ca daca ai sa vii cu atitudinea asta, sigur au sa ti se deschida multe usi la manastire.
Era prin unele locuri obiceiul (tare bun de altfel) ca cel care vroia sa intre in manasitire, sa asepta la poarta pana era primit.
Si unii asteaptau cu zilele, postind (negru) pana sa fie primiti si dormind pe unde apucau.
Tu crezi ca ai putea sa astepti mai mult de cateva ore?

P.S. Pai de ce a plecat el din cauza conflictului cu maica stareta?
Doar nu era calugar intr-o manastire de femei.
Cel mult putea fi duhovnicul ei, trimis acolo din ascultare, putea sa ceara numirea altcuiva si gata, nu era obligat cu nimic sa mai calce in manastirea respectiva, putea sa ramana in manastirea lui, nu sa fuga tocmai in Athos, sau a facut-o doar ca sa fie sigur ca acolo nu mai ajunge femeia dupa el?

Sincer, n-am nici cea mai vaga idee de ce ar fi plecat, asa inopinant, acel parinte tocmai in sf munte, tocmai acum inainte de Pasti (adica atunci). Era duhovnicul colegei mele si alor ei, il stiau de la Radu-Voda si mersesera dupa el la manastirea(de maici) unde slujea acum, scria si la o revista. Cat despre mine, intr-adevar, nu stiu cat as rezista la poarta manastirii, probabil m-as duce invartindu-ma drept la stim noi cine (ala de pe pustii). Nici atitudinea ta nu mi-e de mare ajutor, sa stii. Eram convinsa ca nu ma va mai convinge nimeni vreodata sa fac vreun avort si ai venit tu (cred ca impins de necuratul) zicand ca ba da, ma va convinge, si am inceput sa ma indoiesc de taria convingerii mele... Mai ales ca acum s-a intamplat sa se si imbolnaveasca, sa nu mai poata sa care, ori ar fi trebuit sa car io pana lepadam, ori m-ar fi convins el si ai lui sa pun capat sarcinii ca sa pot cara. Bine ca nu s-a intamplat, cred ca Dumnezeu a stiut ca nu era momentul...dar eu tot sunt terifiata de ce s-ar fi putut intampla... Cred ca este foarte nedrept sa fi nevoit sa alegi intre un sot/sotie, mai ales bolnav, si copilul ce urmeaza sa vina...cam cum era pe vremuri cand erau femeile in travaliu si sotii si medicii trebuiau sa aleaga pe cine salveaza si pe cine sacrifica...

Intrebare
 

Daca cineva dintr-o familie se imbolnaveste pe neasteptat de ceva acut, urgent, iar altcineva apropiat (sot/ie, fiu/fiica, frate, sora) se stie deja afectat de o tulburare psihica anxioasa sau depresiva, si ca sa nu intre in panica si sa poata suporta socul, isi ia medicatia prescrisa si se linisteste, poate mai mult decat e cazul si decat reusesc ceilalti membri ai familiei, ba poate chiar adoarme cand ceilalti vegheaza si se framanta de grija celui aflat in pericol, il pot acuza acestia din urma de nesimtire si egoism??? Ce facem cand la serviciu sau chiar acasa nu sunt de acord cu diagnosticul si medicatia prescrisa noua, nici chiar cu faptul ca am indraznit sa ne adresam unui specialist (fara consimtamantul sau "binecuvantarea" lor, eventual)? (adica cu alte cuvinte au impresia ca ne prefacem bolnavi ca sa ne sustragem de la indatoriri sau sa mascam lipsa de pregatire si profesionalism)

Inteleg ca in mod iluzoriu ar trebui sa alegi intre doua persoane in viata ,dar aici dai de inteles ca ai de ales intre prieten (iubit) si un suflet nevinovat care nu s-a nascut.Adica ce sa faci ?
Avortul este ceva obisnuit ,banal , o debarasare ?

Din pacate, pentru multi asa este (:. Chiar si pt mame care au deja unul sau mai mul?i copii, sus?in ca sunt nevoite sa renunte la sarcinile ulterioare pt a-i putea intretine cumtrebuie pe copiii deja existenti (deja nu mai sesizam din exterior cel putin nici urma de vinovatie). Iar cuplurile tinere care inca nu au copii sustin ca nu e momentul oportun pt ca nu i-ar putea oferi tot ce trebuie si mai bine "il mai amana"... Asta e gandirea lumii, cel putin. In unele cazuri, insa, rezulta traume fizice si psihice iremediabile, se pare, intimp ce alte persoane considera ca au facut exact ceea ce trebuia...(:

Din pacate, pentru multi asa este (:. Chiar si pt mame care au deja unul sau mai mul?i copii, sus?in ca sunt nevoite sa renunte la sarcinile ulterioare pt a-i putea intretine cumtrebuie pe copiii deja existenti (deja nu mai sesizam din exterior cel putin nici urma de vinovatie). Iar cuplurile tinere care inca nu au copii sustin ca nu e momentul oportun pt ca nu i-ar putea oferi tot ce trebuie si mai bine "il mai amana"... Asta e gandirea lumii, cel putin. In unele cazuri, insa, rezulta traume fizice si psihice iremediabile, se pare, intimp ce alte persoane considera ca au facut exact ceea ce trebuia...(:

Avem, tot mai mult, o lume după chipul și asemănarea noastră sau după voia noastră. Aroganța omului a ajuns până la a vrea să decidă el destinul lumii sau cel puțin al vieții personale. Și o face, pentru că poate, dar fără să se fi preocupat suficient până acum ca să sporească în asemănarea cu Dumnezeu. Și, prin urmare, deciziile omului nu se aseamănă cu ale lui Dumnezeu.

În timpuri în care omul nu avea atâtea posibilități de a alege și de a decide, nu-și punea prea mult problema în privința felului în care să-și proiecteze viața într-un mod convenabil. Când apărea un copil, unii se bucurau, alții nu, dar se supuneau, acceptau ceea ce le oferea Dumnezeu. Erau mai aproape de atitudinea Mariei, care a spus „Fie mie după cuvântul Tău”, de a-i spune „da” lui Dumnezeu.
Acum, refuzăm tocmai cele mai prețioase daruri ale lui Dumnezeu, socotind că nu acum este momentul sau că sunt prea multe. Dumnezeu ne in-comodoează.

Din pacate, pentru multi asa este (:. Chiar si pt mame care au deja unul sau mai mul?i copii, sus?in ca sunt nevoite sa renunte la sarcinile ulterioare pt a-i putea intretine cumtrebuie pe copiii deja existenti (deja nu mai sesizam din exterior cel putin nici urma de vinovatie). Iar cuplurile tinere care inca nu au copii sustin ca nu e momentul oportun pt ca nu i-ar putea oferi tot ce trebuie si mai bine "il mai amana"... Asta e gandirea lumii, cel putin. In unele cazuri, insa, rezulta traume fizice si psihice iremediabile, se pare, intimp ce alte persoane considera ca au facut exact ceea ce trebuia...(:

Sa lasam traumele si sa ne gandim ca totusi am pus capat unei vieti.
Un parinte spunea unor femei ca la fel de bine ar putea sa isi omoare copiii pe care i-au nascut ,e acelasi lucru.
Nu poti sa iti cladesti bunastarea pe o crima.
Oricum nasterea unui copil inseamna renuntare la mai multe ,dar noi suntem prea egoisti

Ce ne pasa noua de gandirea lumii ?

Daca traiesti intr-o familie crestina, normal ca n-are de ce sa-ti pese de gandirea (restului) lumii. Daca insa toata familia face presiuni asupra ta sa accepti gandirea lor ca si normala, fireasca, e cam greu sa te opui.

Daca traiesti intr-o familie crestina, normal ca n-are de ce sa-ti pese de gandirea (restului) lumii. Daca insa toata familia face presiuni asupra ta sa accepti gandirea lor ca si normala, fireasca, e cam greu sa te opui.

De fapt, daca vrei, nu ebgreu sa te opui chiar deloc. Pana la urma de tine depine totul.

Si sa alegi sa iti omori copilul ca deh, iubitul tau (care probabil nu te va lua niciodata de nevasta - imi pare rau, asta reiese din toate discutiile pe tema asta) s-a imbolnavit.

Sincer, as prefera de 1000 de ori sa raman mama singura decat sa fac avort (desi nici eu nu fac lucrurile deloc crestinste, mai exact, am luat anticonceptionale la un moment dat).

Fallen, la voi lucrurile se complica pe zi ce trece; esti atat de dependenta de tipul tau; nici nu iti imaginezi. Cred ca mi-e mai usor mie sa ma las de tigari decat tie sa il lsi pe el - si da, sunt dependenta de fumat -
Ma despera ca te complaci in tot rahatul ala in care esti, in loc sa dai atitudine de om puernic, pe picioarele lui si sa faci ceva sa iesi din criza asta. Nu vezi ca nu iti face bine?! Uite-te putin in trecutul si prezentul tau cu el si zi-mi ca vezi ceva imbucurator pe viitor, tot cu el... eu nu vad decat ca vei suferi iarasi si iarasi si iarasi. Mi-e atat de greu sa accept ca te poti lasa folosita dupa placul cuiva, fie el si "iubirea vietii tale" (care fie vorba intre noi, pare mai mult obsesia vietii tale ).

Din nou, imi cer iertare daca am jignit, nu asta era inentia, dar nu ma pot abtine, nu pot sa tac cand vad ca tot mai rau o duci din cauza "relatiei" asteia total esuate din toate punctele de vedere.
La nimeni nu e roz situatia, dar la tine s-au adunat toate relele posibile si ar trebui sa iesi de bunvoie din asta, pentru ca se poate.