Nu suntem toţi ca tine, Cristinel! Îmi pare rău că te dezamăgesc în închipuirile tale...
Unii avem o familie frumoasă şi mulţumită, slavă Domnului!
Să îţi dea Dumnezeu sănătate, că la El toate sunt cu putinţă.

Dădusem un exemplu de împărtăşire reciprocă a darurilor, concertul acela...
Înălţătoare momente pot construi oamenii când cooperează frumos.
Însă aş vrea să reamintesc un lucru legat de talent şi talanţi, pornind la o accepţiune mai largă a termenului de creativitate. (Iar creativitatea ar trebui să aibă legătură şi cu talentul.)

Creativitatea a fost rezervată, secole la rând, celor "aleşi", celor capabili să producă lucruri de excepţie - mari opere, mari lucrări care au produs uimire, încântare etc. Acestea au intrat în circuitul peren al valorilor culturale, au marcat identitatea unor popoare ş.a.m.d.
Au dus la modificarea substanţială a modului concret de viaţă a majorităţii oamenilor (invenţii precum becul, telefonul, automobilul, avionul etc. fiind doar câteva exemple).
În ultimul secol, însă, s-a produs o mutaţie semnificativă în înţelegerea termenului şi a apărut o nouă accepţiune - una mult mai "populară", mai accesibilă muritorului de rând, mai deschisă la educaţie etc.
Anume, creativitatea se referă, în accepţiunea ei cea mai largă la orice noutate şi dimensiune originală pe care o aduce un om în activitatea lui, oricare ar fi aceasta. Astfel, până la creativitatea de nivel emergent care duce la schimbarea unui întreg domeniu (de exemplu teoria relativităţii a lu Einstein), au loc manifestări creative şi la nivelul expresiv al desfăşurării unei activităţi - cineva conduce o maşină în mod diferit de toţi ceilalţi sau conduce mingea de fotbal în mod original etc. Sau scrie într-un fel aparte sau face un desen altfel decât s-ar aştepta majoritatea etc. Accentul e pe modul personal, original de a face un lucru, dincolo de aşteptăriole comune, de practicile obişnuite, de canoane şi norme.
Iese în evidenţă, în acest caz, acceptarea faptului că orice om poate fi şi este creativ!
Se înţelege acum că fiecare îşi cultivă talanţii atunci când se exprimă personal, original şi unic, iar nu doar atunci când este "aprobat", recompenast, felicitat şi aplaudat de alţii.
A cultiva talanţii nu mai ţine de părerea lumii şi a clişeelor culturaliste ale mediului în care trăieşti. Dumnezeu nu mai este, astfel, "onorat" prin raportare la părerea, mereu mai mult sau mai puţin înşelătoare a celor care se poartă de arcă L-ar fi confiscat. Nu mai e nevoie să îmi dea voie vreun "cunoscător" sau vreun "reprezentant" al Creatorului să mă manifest ca fiinţă creativă, ca purtător al chipului lui Dumnezeu. Sunt deja astfel şi îmi văd de treaba mea, înţelegînd că sunt creativ prin tot ce fac - atâta vreme cât nu devin robul clişeelor uniformizatoare şi idiotizante ale vreunei ideologii cu ifose şi pretenţii de putere.
Orice om, conform acestei noi viziuni asupra creativităţii, îşi cultivă de fapt talanţii prin însuşi modul lui de a fi. Căci de nu ar fi primit talanţii, nici nu ar fi trăit.
Este o concepţie mult mai generoasă, mult mai puţin stresantă şi punitivă, mult mai permisivă referiotoare la om şi la creativitate, la talent şi la Dumnezeu.
Probabil are în spate filosofia creştină de tip (neo)protestant, deşi unii ar susţine că e de-a dreptul o concepţie păgână, atee.
Personal cred că lărgirea accepţiunii creativităţii şi, implicit, a talentului aduce şi foloase şi riscuri noi. Foloasele sunt că deschide oricărui om drumul spre manifestare liberă, personală, orginală. Riscul e de a neglija, totuşi, diferenţele între nivelurile creativităţii şi ale cultivării talanţilor. Căci, deşi toţi suntem creativi, unii dintre noi reuşesc, în mod evident, să se detaşeze prin reuşite remarcabile. În alt plan, deşi Dumnezeu iubeşte şi ajută pe toţi oamenii, totuşi are o lucrare aparte cu unii dintre noi. Fiecare îşi alege, între anumite limite, libertatea de a se dărui creaţiei şi conlucrării cu Dumnezeu. O facem cu toţii, fiecare pe măsura lui şi a voii lui Dumnezeu pentru fiecare om în parte.

Sfantul Isaac Sirul si Dostoievski
 

Curios lucru, pariul meu ca intre cei doi barbati se poate descoperi o legatura, nu doar o comparatie, are o noima chiar in Fratii Karamazov. Undeva spre sfarsitul cartii, in dialogul dintre Ivan si Smerdeakov, autorul ascunde banii furati de ucigas tocmai sub ... cartea lui Isaac Sirul!
Care sa fie, totusi, legatura?....:)

Un argument sugestiv, aici:
https://www.youtube.com/watch?v=kH7PK8vIito
Auditie placuta!

O comparaţie între Sfântul Isaac Sirul şi Dostoievski, în privinţa scriiturii lor.
Între o pagină din Filocalia şi o pagină din Fraţii Karamazov se poate face mai întâi o comparaţie la nivel de cuvinte (lexic). Vocabularul celor doi scriitori, aşa cum apare el pe o singură pagină, conţine termeni ca aceştia:

Sfântul Isaac Sirul, Filocalia, pag. 25:
Dumnezeu, virtute, credinţă, inimă, minte, împrăştiere, cugetare, legea cărărilor sfinte şi drepte, duh, îngeri, primirea a schimbării, sărăcie, desăvârşire, odihnă (a cugetării)...

Dostoievski, Fraţii Karamazov, pag. 425:
zâmbi forţat, tresări, bănui, a-şi ieşi din minţi, are febră, halucinează, iritat, voce liniştită, curiozitate, a te observa, sfios, răutăcios, dispreţ, timid...

Alin ar zice, poate, că am făcut o fixaţie pe tema asta...:))
Profesorul G. Ionescu zicea că un om serios are mereu o brumă de obsesionalitate...:)) (maestrul înţelegea prin om serios nimic altceva decât geniul; zicea că nu există operă genială fără obsesionalitate... îi dădea ca exemplu pe Goethe, Eminescu, Edison)

Eu, însă, doar m-am rugat să aflu mai multe despre subiectul ăsta. Am luat pozitia lotus (spre încântarea lui Florin Oltean şi spre groaza lui Cătălin) - din pricină că odată cu vârsta şi cu starea prelungită de ebrietate devin tot mai crăcănat şi, când şed pe scăunel, par a sta în lotus - apoi am făcut rugăciune ca să mă limpezesc un pic la subiect.

La început am crezut că-i vorba despre chiasm. Cercetează chiasmul!, mi-a părut că zice gândul, şi m-am bucurat întrucât despre acesta ştiam mai multe din psihologie înainte să aflu ceva din Teologie. Că noi, psihologii, (adică ei psihologii - eu vorbesc aici din amintiri) facem de multă vreme tărăboi laolaltă cu structuraliştii şi susţinem că mersul natural al gândirii omeneşti e fundamentat pe mişcarea specifică chiasmului. Dăm exemplu tocmai Evanghelia, mai ales pe cea după Marcu şi, desigur, după Ioan.

Dar m-am deprins să nu dau atenţie oricăror păreri ale gândului dintâi... Am lăsat să treacă o vreme şi mi-a părut că vine un alt gând, mult mai subţire, mai uşure, mai răcoros... "Birmania!", zicea el. Poveştile birmaneze!....
Acuma, las lui Cristiboss plăcerea să contemple noua mea manifestare de nebunie - că, nu-i aşa, un om zdravăn la minte nu poate să se roage şi să primească "răspuns" mesajul Birmania şi poveşti birmaneze!...:)))

Un răspuns la întrebarea privind relaţia dintre psihologie şi Teologie va să vină, aşadar, din Birmania. Prin poveştile birmaneze.
Să ascultăm pentru început o poveste birmaneză cu surzi! Mai exact, cu 4 surzi!!...:)))

Psihologia şi surzii birmanezi
 

Stareţul unei mânăstiri i-a grăit odată slugii sale:
- Şoarecii gospodăresc prin hambarele noastre. Du-te până-n sat şi adu o pisică!
Sluga era cam tare de ureche. De aceea, văzînd în sat o fetiţă care legăna un prunc, i-a spus:
- Stareţul mi-a poruncit, nu ştiu de ce, să-i aduc la mânăstire o bibilică.
Dar fetiţa, şi ea cam fudulă de urechi, a ţipat:
- Fetică? Ce fetică?... Pentru nimic în lume nu-mi dau surioara!
Şi, tare mânioasă, a ridicat mâna să-l lovească. Atunci s-a burzuluit sluga şi-a răcnit:
- Păcătoaso! Cutezi să înfrunţi un slujitor al Domnului?
Şi, îmbrâncind fetiţa, a făcut cale-ntoarsă.
Îndată fetiţa a dat fuga la maică-sa, care era şi ea surdă ca o ciubotă şi i-a spus:
- Stareţul a poruncit, nu ştiu de ce, să-i ducem fetica la mânăstire.
Mama cea surdă s-a năpustit în grădină. Lungit pe-o rogojină, la umbra unui tamarind, bărbatul ei - tot fudul de ureche - se juca acolo cu pisica.
- Găteşte-te de drum!, i-a spus femeia. Stareţul a poruncit, nu ştiu de ce, să-i ducem la mânăstire viţica.
- Bine, i-a răspuns surdul. Pisica? Fie şi pisica! Dacă-i vorba de slujitorii Domnului, nimic nu îmi pare prea scump.
Şi vorbind aşa, a luat pisica şi-a pornit către mânăstire. Stareţul a văzut ţăranul venind cu pisica şi atunci le-a spus călugărilor:
- Ştiţi, nimeni nu-mi îndeplineşte poruncile mai bine decât sluga noastră cea surdă!

Deosebit de util si interesant :Adrian Opre 《 Psihologie si religie 》
 

Pentru comparaţie, o altă perspectivă oferită de un psiholog/psihoterapeut portughez:
https://www.youtube.com/watch?v=CwAVUv9ml5M
Aici şi dilema dacă acei copii abuzaţi şi privaţi de iubire în copilărie, pot fi recuperaţi ca oameni iubitori mai târziu. Profilul paranoid şi experienţele transformatoare, dificultatea politicienilor de a vorbi despre iubire etc.

În fine, dacă a avut cuvântul Prof. Adrian Opre (serios şi inspirat, temeinic documentat - ca de obicei), să vedem ce are de spus un alt psiholog format la excepţionala şcoală de psihologie de la Cluj, anume Prof. Daniel David.
https://www.youtube.com/watch?v=01SpxDwuIrI
Aici tema este .... psihologia minciunii !...:)

P.S. Psihologii Adrian Opre şi Daniel David sunt printre primii psihologi formaţi la Cluj în şcoala condusă de personalităţi precum Prof. Ioan Radu sau Prof. Mircea Miclea. Această şcoală este una, mai întâi, de Psihologie Cognitivă. Astfel încât opiniile celor doi psihologi trebuie înţelese prin raportare la această zonă din arealul Psihologiei, una particulară şi al cărei specific constă mai întâi în faptul că este cea mai "scientistă" dintre şcolile de psihologie, cea mai depărtată de "simţul comun" şi cea mai depărtată de iluziile pseudocunoştinţelor de psihologie pe care, nu-i aşa, le deţine tot românul (şi nu numai)...

Psihologii cognitivişti sunt, poate, cei mai exigenţi în ceea ce priveşte validarea unor teorii sau ipoteze, pun mare accent pe acurateţea experimentală, sunt foarte riguroşi în afirmaţii - în ciuda faptului (sau tocmai de aceea) că psihologia cognitivă are un vast aparat care îi serveşte ca suport cognitiv, alcătuit din numeroasele ştiinţe cognitive dintre care se disting mai întâi neuroştiinţele.

Nu ai facut, aveai deja :)

Oricum e o tema abstracta, cei care ajung la biserica nu prea mai ajung la psiholog si ma tem ca si invers.

O fi cazuri in care cele doua merg mana in mana, dar eu nu stiu astfel de cazuri.

Poate tu.

Dar ca sa o pun si intr-o nota favorabila "fixatiei" tale, stiu persoane care merg la biserica (duhovnic) si tot ar avea nevoie de asistenta unui psiholog.

Desi n-as baga mana in foc ca psihologul ar putea face in plus ceva sau mai repede fata de ceea ce face duhovnicul.

In plus, nu stiu daca ar avea atatia bani pentru psiholog..

Apropo, cam cat e ora la psiholog, la noi?

E o plajă foarte largă, depinzînd de mulţi factori. Nu merge cu tarif fix, mai ales că mulţi clienţi sunt sărmani, alţii au depresie tocmai/şi din cauza situaţiei financiare etc.
În general, onorariul se negociază, face parte din contractul de început al relaţiei.

P.S. Mai greu e cu pipiţele şi pipuţii. Snobii şi snobinetele care au o "carieră de succes" se simt jigniţi dacă le ceri mai puţin decât "valorează" ei. Ei se măsoară pe ei înşişi şi pe ceilalţi oameni în bani, aşa că eşti silit să le ceri mult - ca semn de respect. Altfel îi "confuzezi", le sporeşti disconfortul, le provoci "disonanţă cognitiv-afectivă" etc. Plaja lor de aşteptări e foarte rigidă, sunt ca bebeluşii ăia răsfăţaţi care se sparie şi urlă din orice. Deci să nu cobori, cumva, sub 150-200 Euro/şedinţă, că bagi omu-n balamuc!...:))

P.P.S. Găseşti pe net tarifele. Eu nu mai sunt interesat de multă vreme dar am auzit că e o medie în jur de 100 lei. Zice google....

Deci problema e mai degraba teoretica decat practica, la tarifele astea majoritatea romanilor n-au ce sa caute la psiholog..

Frate, mi-a zis un doctor un adevăr trist: sănătatea e un lux...
Într-adevăr.

Cere frate 1500 , 2000 de euro /ședință și apoi le spui că n-au ei valoarea aia , astfel ambitionandu-i sa-tzi dovedească contrariul in buzunarul tau .
Folosește și tu psihologia inversa

De aceea avem psihiatru unde ne da bomboane eftine

Eeeei, mare vorbă ai spus! Chiar dacă ai glumit niţel.

Nu poci frate, nu poci şi basta.
Din nenorocire sunt creştin, d-ăla prost, tradiţional, sentimental, milos şi oleacă onest.
De aici toată tragedia.
Na, c-am spus-o.....:(

Nu-i chiar aşa. Omu mai are şi creier, nu doar psihic.
Psihiatrii fac treabă foarte bună pe creieraşul şi corpul nostru (sistem nervos, endocrin etc.) dar ea trebe completată.
Mereu zic: psihiatru, apoi psihoterapie şi, mai presus de toate, la timpul potrivit, angajare serioasă în treburile mântuirii, în Biserică.
Asta-i filosofia mea, deocamdată, iar alte opinii le găsesc deplasate. Când e vorba de oameni care, evident, au mai întâi nevoie de psihiatru (depresii organice, fobii, tulburări psihotice, adicţii etc.).

Are dreptate Copacel, la noi se merge direct pe varianta psihiatru.

Si chiar si ajunsi acolo, li se da reteta lunara - care ii baga in mormant, internarea cand medicamentatia zilnica nu functioneaza si cam atat.

Dar sunt oameni plini de frustrari, neimpliniri, nu vorbeste nimeni cu ei, despre frustrarile lor si cei apropiati - daca mai au apropiati, ii iau drept bolnavi si cam atat.

Nici macar de cazurile in care boala ia forme de violenta periculoasa pentru societate, nu exista o procedura si legislatie clara, vecinii, apropiatii sunt pasati de la politie la psihiatrie si invers, toti dau din umeri pana mai moare cineva.

Stati sa vedeti cand unul din asta o sa arunce in aer un bloc intreg cu aragazul..ce scadal, uite dom'le aveam o probleme in societate si nu stiam, imediat dam legi, mai formam 5 comisii cu rude de politicieni si se rezolva, gata, dormiti linistiti in continuare.

Desi e posibil sa se fi intamplat deja si treaba musamalizata, da dom'le ..l-a uitat deschis, se mai intampla.

Da, Alin, la noi sunt frecvente astfel de practici - din păcate.
E reflexul aceleiaşi comodităţi şi neseriozităţi care se manifestă şi în alte buzunare ale halatului social unde suntem peticiţi cu toţii.
Sau, dacă vreţi, aceeaşi şmechereală tâmpă a unui sistem unde totul e luat în răspăr şi unde formalismul e soluţia şmecherească a românaşului resemnat, fără vreun alt orizont decât al maidanului tradiţional.
Că e vorba de spitale, de şcoli, de alte forme instituţionalizate ori particulare pentru educaţie şi sănătate - legea e formalismul şi şmechereala. Cât de bine a învăţat românul să se "protejeze", să se sustragă, să dribleze pe toţi şi pe toate (fentîndu-se, evident, mai întâi pe el însuşi) în baza unor justificări care de care mai halucinante, mai stupide, mai jenante...
Din fericire mai sunt oameni (puţini) care iau lucrurile în serios şi, tocmai din acest motiv solicită ajutor şi de la medic şi de la psiholog şi de la preot. Că în lumea bolnavă în care ne ducem traiul, tocmai aceasta a devenit calea de salvare a demnităţii omeneşti şi a vieţii.
În rest, rătăciri care mai de care mai nesănătoase şi mai distructive.

Consilierea psihologică o alternativă in îngrijiri paliative din România!
 

Recent, a fost întocmită prima curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative din România, care va fi implementată și în Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București, condus de Adriana Căruntu, inițiatoarea acestui proiect.
Demersul a fost sus*ținut de Fundația Bucuria Ajutorului și s-a derulat sub îndrumarea profesorilor din cadrul Academiei Europene de Îngrijiri Paliative. Managerul proiectului, Adriana Căruntu, a căutat profesioniști în psihoterapie, cadre didactice universitare în colaborare cu care să întocmească o curriculă de consiliere psihologică de calitate și a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT). Curricula a fost elaborată de Diana Vasile, președintele ISTT, Carmen Ragea, vice*președintele ISTT, și psihologii Luxița Bara și Florentina Nicolescu, specialiști ISTT.
„Proiectul este important la nivel național, dar și internațional, având în vedere faptul că puține țări dețin o curriculă de consiliere psihologică în îngrijiri paliative. Întocmirea curriculei s-a bazat inițial pe un studiu de cercetare pentru a identifica țările care au o curriculă psihologică de îngrijiri paliative, apoi au fost traduse materiale de specialitate din Germania, Marea Britanie, Canada și Asociația Europeană de Îngrijiri Paliative. Au fost incluse materiale de specialitate obținute în baza practicii efectuate de mine în anul 2016 la Spitalul Universitar din Geneva - Bellerive, Elveția, precum și a studiilor la Academia St. Christopher din Londra, Marea Britanie, din Germania și Polonia”, a declarat doamna Adriana Căruntu.
Principalii beneficiari ai *curriculei sunt psihologii care lucrează în îngrijiri paliative, dar și ceilalți membri ai unei echipe de îngrijiri paliative: manageri, doctori, asistente medicale, asistenți sociali și preoți, deoarece pot înțelege ușor contribuția asistării psihologice în domeniul îngrijirilor paliative, precum și pentru bolnavi și familiile acestora.
„Ne dorim ca psihologii instru*iți să aibă posibilitatea de a ajuta în calitate de voluntari la crearea grupurilor de suport în îngrijiri paliative. De asemenea, ne dorim organizarea unor cursuri informative și formative pentru cei interesați și sperăm să fie elaborat un tratat de psihologie în îngrijiri paliative în următorii ani”, ne-a mai spus Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”.
Pentru Arhiepiscopia Bucu*reștilor, după construirea primului centru de îngrijiri paliative din București, în anul 2012, acest proiect reprezintă a doua contribuție importantă în domeniu. Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” împlinește anul acesta 10 ani de activitate și a oferit servicii de îngrijiri paliative pentru 2.500 de pacienți.
Pentru Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei acest proiect reprezintă un nou pas în promovarea cunoștințelor știin*țifice despre abordarea traumelor psihice, după organizarea a trei conferințe profesionale cu participări internaționale, inițierea unui master la Universitatea din București dedicat domeniului psihotraumatologiei în anul 2013, proiectului de asistare psihologică dedicat celor aflați în momente de suferință sau situații de criză și a numeroase proiecte dedicate publicului larg cu scopul informării corecte despre dezvoltarea umană și suferința psihică, toate reunite sub genericul „Fii Bine cu Tine!”.
Fundația Bucuria Ajutorului și Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei organizează primul curs pentru a instrui specialiștii în această curriculă în ianuarie 2017 la sediul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București.

PRAXIS - Psihologie patristică

http://patristicpsychology.com/emisiuni/

Foarte frumos.

Excelentă simbioză de înţelepciune duhovnicească şi psihologie practică!

''Răbdarea este un loc lăuntric în care omul acceptă să stea, anume locul său''.